O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 9

O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 9

de Jules Verne

CAPITOLUL 9

 

 

 

        Sosi şi ziua plecării. Încă din ajun, binevoitorul domn Thomson ne adusese stăruitoare scrisori de recomandaţie pentru baronul Trampe, guvernatorul Islandei, pentru domnul Pictursson, ajutorul episcopului, şi pentru domnul Finsen, primarul oraşului Reykjavik. La rându-i, unchiul meu îi mulţumi cu cele mai călduroase strângeri de mână.

        În ziua de două, la ora şase dimineaţa, preţioasele noastre bagaje fură urcate pe bordul Valkyriei. Căpitanul ne conduse la nişte cabine destul de strâmte şi aşezate sub un fel de streaşină.

— Avem vânt favorabil ? întrebă unchiul meu.

— Excelent, răspunse căpitanul Bjarne; un vânt dinspre sud-est. Ieşim din Sund în larg, cu toate pânzele sus

        Câteva minute mai târziu, goeleta se pregăti să-şi înalţe mizena, brigantina, cabasul catargului şi papagalul şi ieşi din strâmtoare cu pânzele umflate în vânt. După o oră capitala Danemarcei părea că se scufundă în valurile îndepărtate, iar Valkyria aluneca pe lângă coasta Elsenorului.

        În starea de nervozitate în care mă aflam, aşteptam să zăresc   dintr-o clipă într-alta umbra lui Hamlet rătăcind pe terasa legendară.

        „Sublim nebun, mi-am spus, fără-ndoială că tu ne-ai aproba! Ba poate că ai merge chiar cu noi, până în centrul Pământului, ca să găseşti o soluţie veşnicei tale îndoieli!”

        Dar pe străvechile ziduri nu apăru nimic. De altfel, castelul este mult mai tânăr decât eroicul prinţ al Danemarcei. El serveşte astăzi drept locuinţă, ce-i drept somptuoasă, omului care stă de pază la această Strâmtoare a Sundului, prin care trec în fiecare an 15000 de vase aparţinând tuturor naţiunilor.

        În curând, castelul din Krongborg se pierdu în ceaţă, şi după puţin dispăru şi turnul Helsinborg, care se înălţa pe ţărmul suedez. De astă dată, goeleta se aplecă uşor spre briza care bătea dinspre Strâmtoarea Cattegat.

        Valkyria era o foarte bună corabie cu pânze, dar de la un asemenea vas nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. Ea transporta la Reykjavik cărbuni, articole de menaj, vase, îmbrăcăminte de lână şi o încărcătură de grâu. Echipajul se compunea din cinci danezi, care erau de ajuns ca s-o manevreze.

— Cât o să dureze călătoria ? îl întrebă unchiul meu pe căpitan.

— Vreo zece zile, dacă nu ne întâmpină vânturile dinspre sud-vest în Strâmtorile Feroe.

— Dar, în sfârşit, cum să vă spun, s-ar putea întâmpla să se producă şi întârzieri foarte mari?

— Nu, domnule Lidenbrock; fiţi liniştit, vom ajunge la timp. Spre seară, goeleta ocoli Capul Skagen pe la capătul nordic al Danemarcei, traversă în timpul nopţii şi Strâmtoarea Skager-Rak, atinse extremitatea Norvegiei pe la Capul Lindness şi intră în Marea Nordului.

       

După două zile am putut vedea coastele Scoţiei aproape de înălţimile de la Peterheade, şi de aici Valkyria se îndreptă spre Feroe, trecând printre Insulele Orcade şi Seethland.

        În curând, goeleta noastră fu încolţită de valurile puternice ale Atlanticului; ea trebui să navigheze în zig-zag, pentru a ocoli vântul care bătea dinspre nord şi, cu mare greutate, atinse Insulele Feroe.

        În ziua de 8, căpitanul recunoscu insula Myganness, situată la extremitatea cea mai de răsărit a acestor insule, şi chiar din acel moment îndreptă goeleta spre Capul Portland, situat pe coasta meridională a Islandei.

        Trecerea oceanului s-a făcut fără vreun accident mai însemnat. Eu am suportat destul de bine toate toanele şi încercările mării; în schimb, unchiul meu, spre marea lui deznădejde şi spre şi mai marea lui ruşine, a fost mereu bolnav.

        Din această cauză n-a putut să-l descoase pe căpitanul Bjarne asupra muntelui Sneffels, asupra mijloacelor de comunicaţie sau a posibilităţilor de transport, ci a trebuit să amâne aceste explicaţii până în momentul sosirii, petrecându-şi tot timpul în cabina ale cărei încheieturi trosneau din pricina tangajului puternic al vasului. Şi se cuvine să mărturisesc că-şi merita oarecum soarta.

        În ziua de 11 am ajuns în dreptul Capului Portland. Timpul senin ne îngăduia să zărim Myrdals Yokul, vulcan care domina tot peisajul. Capul era alcătuit dintr-o stâncă tristă şi singuratică, cu povârnişuri repezi, înfiptă de-a dreptul într-un ţărm nisipos.

        Valkyria se ţinea departe de coastă şi luneca spre vest, urmărită de numeroase cârduri de balene şi rechini. În curând apăru o stâncă imensă, străpunsă dintr-o parte în alta şi de care valurile spumoase ale mării se loveau cu furie. Erau Insulele Westman care păreau că ieşiseră din ocean, ca o semănătură de stânci pe o câmpie lichidă. Din această clipă, goeleta îşi luă viteză, pentru a ocoli, la distanţa cuvenită, Capul Reykjaness, care formează vârful occidental al Islandei.

        Cum marea era foarte agitată, unchiul meu n-a putut să se urce pe punte, pentru a admira în voie aceste coaste zdrenţuite, bătute de vânturile dinspre sud-vest.

        După patruzeci şi opt de ore, goeleta reuşi să se smulgă din mijlocul unei furtuni care o silise să gonească cu pânzele strânse şi cârmaciul reperă spre răsărit baliza care marca vârful Capului Skagen, ale cărui stânci periculoase se prelungesc trecând pe lângă insule pe o mare distanţă. Pe bord veni un pilot islandez şi, după trei ore, Valkyria ancora în apele Golfului Faxa, în dreptul oraşului Reykjavik.

        Profesorul putu, în sfârşit, să iasă din cabina sa, puţin palid, puţin slăbit, dar plin de entuziasm şi cu o privire în care se citea satisfacţia.

        Toată populaţia oraşului se strânsese pe chei, deoarece era foarte interesată să asiste la sosirea unui vas care aducea mărfuri pentru fiecare.

        Unchiul meu se grăbea să părăsească închisoarea sa plutitoare, ca să nu spunem spitalul său. Dar mai înainte de-a părăsi puntea goeletei, el mă trase spre prova şi, întinzând degetul înspre partea nordică a golfului, îmi arătă un munte înalt, cu două vârfuri, un con dublu, acoperit de zăpezi eterne.

— Iată Sneffelsul! strigă el. Sneffelsul!

Apoi îmi recomandă, cu un gest, să păstrez cu sfinţenie secretul şi coborî în barca ce-l aştepta. L-am urmat şi în curând am pus piciorul pe pământul Islandei.

        Mai întâi ne-a întâmpinat un om foarte arătos şi îmbrăcat într-o uniformă de general. De fapt, nu era decât un simplu magistrat, guvernatorul insulei, domnul baron Trampe în persoană. Profesorul îl recunoscu dintr-o ochire. Îi dădu scrisorile din Copenhaga şi imediat se încinse între ei o scurtă discuţie în limba daneză, la care eu — e lesne de înţeles — rămăsei absolut străin. După această primă întrevedere, baronul Trampe se puse în întregime la dispoziţia profesorului Lidenbrock.

        Unchiul meu fu de asemenea primit cu multă amabilitate şi de primar, domnul Finsen, care arăta la fel de milităros ca şi guvernatorul, datorită uniformei, dar care era la fel de paşnic, atât prin temperamentul cât şi prin felul său de comportare...

        Pe ajutorul episcopului, domnul Pictursson, nu l-am găsit acasă; era plecat într-o inspecţie episcopală în nordul ţinutului, aşa că a trebuit să renunţăm deocamdată de a-i fi prezentaţi. În schimb, am făcut cunoştinţă cu domnul Fridriksson, profesor de ştiinţe naturale la şcoala din Reykjavik, un om fermecător şi al cărui concurs ne-a fost foarte preţios. Acest modest savant, care nu vorbea decât islandeza şi latina, veni să-şi ofere serviciile în limba lui Horaţiu şi dintru început am simţit că eram făcuţi pentru a ne înţelege. De altfel, a fost singura persoană cu care am putut discuta pe îndelete în timpul şederii mele în Islanda.

        Din cele trei încăperi care alcătuiau locuinţa sa, acest om minunat ne puse la dispoziţie două camere şi în curând ne-am văzut instalaţi cu toată sumedenia de bagaje, care au cam uimit pe locuitorii oraşului Reykjavik.

— Ei, Axel, începu unchiul meu, ce-a fost mai greu a trecut!

— Cum,ce a fost mai greu?! strigai eu.

— Desigur, căci acum nu ne mai rămâne decât să coborâm.

— Dacă o iei aşa, ai dreptate; dar, în sfârşit, după ce vom fi coborât, îmi închipui că va trebui să urcăm iarăşi...

— Oh, de asta n-am grijă! Haide, căci n-avem timp de pierdut. Eu mă duc la bibliotecă. Poate mai găsesc ceva manuscrise de ale lui Saknussemm, pe care m-aş bucura să le consult.

— Atunci, eu mă duc să vizitez oraşul. Nu vii şi dumneata ?

— O, asta mă interesează mai puţin! Ceea ce mă atrage în Islanda nu se află deasupra pământului, ci dedesubt...

        Am ieşit, hoinărind la voia întâmplării.

        Dar ca să te rătăceşti pe cele două străzi ale Reykjavikului era un lucru destul de greu, aşa că n-am mai fost silit să întreb pe unde e drumul folosind limbajul gesturilor, care te expune la destule neplăceri.

        Oraşul se înşira de-a lungul coastei, între două coline, pe un teren îndeajuns de jos şi plin de mlaştini. O imensă masă de lavă topită îl acoperă dintr-o parte şi coboară spre mare, în terase destul de dulci, în celălalt capăt se întinde vastul Golf Faxa, mărginit la miazănoapte de uriaşul gheţar Sneffels.

        În port nu era ancorată decît Valkyria. De obicei, vasele de pescuit engleze şi franceze poposesc în larg; dar acum se aflau pe coastele răsăritene ale insulei, căci era tocmai vremea pescuitului.

Cea mai lungă dintre cele două străzi ale Reykjavikului e paralelă cu ţărmul şi aici locuiesc negustorii şi precupeţii, în nişte cabane de lemn, construite din bârne roşii, aşezate orizontal. Cealaltă stradă, situată mai spre vest, se îndreaptă spre un mic lac aflat între casele episcopului şi ale altor persoane de seamă care n-au nimic de-a face cu negoţul.

        Colindând aceste locuri posomorâte şi triste, am zărit pe ici, pe colo câte un petic de iarbă decolorată, de parcă ar fi fost un covor vechi de lînă, uzat de atâta întrebuinţare. Ba, am dat şi peste un soi de livadă cu zarzavaturi. Cartofii, varza sau salata ar fi putut să încapă foarte bine pe o masă de pitici. Câteva micşunele palide încercau de asemenea să soarbă, avide, puţin soare.

        Către mijlocul străzii, am dat de un cimitir înconjurat de un zid de pământ şi în care era loc berechet. Apoi am mai făcut câţiva paşi şi am ajuns la casa guvernatorului, o cocioabă în comparaţie cu primăria din Hamburg, dar un adevărat palat faţă de colibele populaţiei islandeze.

        Între micul lac şi oraş se înălţa biserica, clădită în stil protestant şi construită din pietre calcinate, care se extrag chiar din adâncul vulcanilor. Clădirea avea acoperişul de ţigle roşii şi când sufla vântul puternic dinspre apus, nu mai încape îndoială că ţiglele se împrăştiau în toate direcţiile, spre marele regret al credincioşilor.

        Ceva mai departe, pe un mic deal, am zărit şcoala comunală; de la gazda noastră am aflat mai târziu că acolo se învaţă ebraica, engleza, franceza şi daneza, patru limbi din care, spre ruşinea mea, nu cunoşteam nici o iotă. Dintre cei patruzeci de elevi, pe care-i număra acest mic colegiu, cu siguranţă că aş fi fost coada cozii şi nu s-ar fi găsit nimeni să mă socotească demn de a dormi cu ei în acel soi de dulapuri cu două despărţituri, unde o fiinţă plăpândă s-ar sufoca încă din prima noapte.

        În trei ore am vizitat nu numai oraşul, ci şi împrejurimile. Aspectul general era ciudat de trist: oriunde-ţi aruncai ochii, nu vedeai nici un arbore, nici o vegetaţie. Pretutindeni întâlneai numai colţii ascuţiţi ai rocilor vulcanice. Colibele islandeze sunt făcute din pământ şi turbă şi au pereţii înclinaţi spre interior. Parcă ar fi nişte acoperişuri aşezate de-a dreptul pe pământ. Numai că aceste acoperişuri sunt nişte livezi destul de rodnice... Datorită căldurii din locuinţe, iarba creşte aici destul de bine, iar când vine vremea, e cosită cu multă grijă. De nu s-ar proceda aşa, animalele domestice ar paşte chiar pe aceste locuri înverzite!...

        În timpul plimbării mele, am întâlnit puţini localnici. La întoarcere, am luat-o pe strada comercială; aici am văzut că cea mai mare parte a populaţiei era ocupată cu uscarea, sărarea şi încărcatul morunilor, cel mai însemnat articol de export. Bărbaţii păreau zdraveni, dar greoi, blonzi, aducând cu nemţii, cu privirea visătoare, simţindu-se oarecum în afara omenirii, bieţi exilaţi, izgoniţi pe acest pământ îngheţat, pe care s-ar fi cuvenit ca natura să-i înzestreze cu însuşirile eschimoşilor de vreme ce îi osândea să trăiască la hotarul cercului polar! Am aşteptat în zadar să surprind un zâmbet pe faţa lor: când se întâmpla câteodată să râdă, râdeau printr-un soi de contractare involuntară a muşchilor feţei, dar de zâmbit nu zâmbeau niciodată.

        Purtau o bluză dintr-o ţesătură groasă de lână neagră, cunoscută în ţările scandinave sub numele de vadmel, o pălărie cu boruri mari, nişte pantaloni cu vipuşcă roşie şi-o bucată de piele îndoită în chip de încălţăminte.

        Femeile, cu înfăţişare tristă şi resemnată, aveau trăsături îndeajuns de plăcute, dar fără nici o expresie; erau îmbrăcate cu o bluză şi o fustă de vadmel de culoare închisă; fetele purtau cozile împletite pe cap şi deasupra acestei pieptănături se afla o mică bonetă de tricou cafenie, iar nevestele erau îmbrobodite cu o basma colorată peste care se înălţa o coafa de pânză albă.

        După o plimbare plăcută, m-am întors la locuinţa domnului Fridriksson, unde l-am găsit pe unchiul meu stând de vorbă cu gazda.



O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 1
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 2
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 3
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 4
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 5
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 6
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 7
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 8
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 9
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 10
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 11
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 12
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 13
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 14
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 15
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 16
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 17
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 18
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 19
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 20
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 21
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 22
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 23
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 24
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 25
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 26
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 27
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 28
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 29
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 30
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 31
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 32
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 33
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 34
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 35
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 36
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 37
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 38
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 39
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 40
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 41
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 42
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 43
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 44
O calatorie spre centrul pamantului - Capitolul 45


Aceasta pagina a fost accesata de 2620 ori.
{literal} {/literal}