Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 06

de Jules Verne

CAPITOLUL VI

Planuri de expediţie. Ayrton la stână. O

vizită la portul Balonului.Observaţiile făcute de Pencroff pe bordul corăbiei „Bonadventure”.Telegramă la stână. Ayrton nu răspunde. Plecarea.De ce nu funcţionează firul. O detunătură.

Preocuparea de căpetenie a pionierilor rămase însă explorarea întregiiinsule şi prin aceasta urmăreau acum, în primul rând, să descopere fiinţamisterioasă a cărei existenţă devenise neîndoielnică şi în al doilea rând săvadă ce deveniseră piraţii, unde sălăşluiau, ce fel de viaţă duceau şi la ce seputeau aştepta din partea lor.Cyrus Smith dorea să plece cât mai repede. Socotind însă că expediţiava dura mai multe zile, hotărâră să transporte cu căruţa diferitele lucruritrebuitoare popasului în aer liber. Însă tocmai atunci, unul dintre onaggaşi erarănit la un picior şi astfel fură nevoiţi să amâne plecarea cu o săptămână. Încele din urmă stabiliră că vor putea porni negreşit în ziua de 20 noiembrie.Luna noiembrie corespunde în acele ţinuturi lunii mai din emisfera boreală.Se făcuse deci vreme frumoasă şi soarele trecând prin dreptul tropiculuiCapricornului, zilele erau foarte lungi. Prin urmare, nimic mai potrivit pentru oasemenea călătorie, care, chiar dacă nu-şi atingea ţinta, îngăduia totuşipionierilor să descopere noi produse naturale şi să cerceteze pădurile Far-West-ului, care după cum ştim se întindeau până la capătul peninsuleiSerpentine.Cele nouă zile până la plecare le închinară diferitelor munci cerămăseseră neisprăvite, pe platou. De asemenea, trebuia ca Ayrton să serepeadă până la stână, ca să vadă de animale. Hotărâră ca el să zăboveascăacolo două zile şi să nu se întoarcă la Casa de Granit decât după ce le va fipregătit nutreţ din belşug.La plecare, Cyrus Smith îl întrebă dacă nu vrea să fie întovărăşit devreunul dintre pionieri, căci acum nu se mai simţeau în siguranţă ca altădată.Ayrton răspunse că n-are nevoie de ajutor şi că lui nu-i este frică denimic. Mai spuse că dacă se va întâmpla ceva neobişnuit, la stână sau în împrejurimi, îi va înştiinţa de îndată printr-o telegramă.Ayrton plecă deci în zorii zilei de 8 noiembrie, cu căruţa la care era înhămat un singur onaggas. Două ore mai târziu, soneria electrică vestea căgăsise totul în ordine la stână. În ultimele două zile, Cyrus Smith adusese la îndeplinire un proiect, careavea să pună Casa de Granit pentru totdeauna la adăpost de atacurineaşteptate. Dorea să ridice nivelul lacului în aşa fel încât să camufleze cutotul gura fostei scurgeri, care fusese zidită şi era pe jumătate ascunsă printer ierburi. Nimic mai uşor!

Ajungea să înalţe cu două-trei picioare nivelul apelor lacului, pentru a acoperi în întregime locul unde fusese canalul de scurgere.Pentru a ridica nivelul apelor lacului, era destul să se construiască douăstăvilare, unul pe râul Cascadei şi celălalt pe pârâul Glicerinei. Pionierii seaşternură toţi pe treabă şi muncind cu râvnă, ridicară nişte zăgazuri de şapte-opt picioare lungime şi de trei picioare lăţime, construite din blocuri de piatră,cimentate.După terminarea lucrării, era greu de bănuit că la capătul sudic al laculuiexistase cândva un canal prin care se scurgeau apele.Păstrară bineînţeles mica derivaţie prin care se scurgea apa trebuitoarerezervorului din Casa de Granit şi funcţionării ascensorului, îngrijindu-se caea să aibă un debit continuu.

O dată ce se ridica ascensorul, locuinţa lor atâtde confortabilă şi de sigură era pusă la adăpostul oricărei surprize şi oricăruiatac.Deoarece lucrarea fu gata destul de repede, Pencroff, Gédéon Spilett şiHarbert avură timp să se repeadă până la portul Balonului. Marinarul doreasă ştie dacă micul golf, în care era ancorată corabia lui, fusese călcat deocnaşi.

— Domnii ăştia, spuse el, s-au aciuat tocmai pe coasta sudică. Dacă le-adat în gând s-o ia de-a lungul ţărmului, mi-e teamă să nu fi descoperit şi miculnostru port şi, în cazul acesta, nu mai dau doi bani pe vasul nostru!Deoarece temerile marinarului erau destul de întemeiate, o vizită laportul Balonului era cât se poate de necesară. În după-amiaza zilei de 10 noiembrie, marinarul şi tovarăşii lui pornirăbine înarmaţi. Pencroff vârî, în văzul tuturor, câte două gloanţe în fiecareţeava a puştii, dând din cap ameninţător, lucru ce nu prevestea nimic bunpentru oamenii sau „fiarele” ce-i vor ieşi în cale. Gédéon Spilett şi Harbertluară şi ei câte o puşcă şi îndată, după prânz, părăsiră toţi trei Casa deGranit. Nab îi întovărăşi până la cotul râului Mercy, ridicând podeţul dupătrecerea lor. Calatorii trebuiau să-şi vestească întoarcerea printr-o împuşcătură şi, la auzul acestui semnal, Nab avea să restabilească legătura între cele două maluri.Micul grup o apucă în direcţia portului de pe coasta sudică. Distanţa eradoar de trei mile şi jumătate, totuşi, Gédéon Spilett şi tovarăşii săi ostrăbătură în două ore şi jumătate. Cercetară cu de-amănuntul toatămarginea pădurii, precum şi mlaştina Tadornelor. Nu găsiră nici o urmă afugarilor care, neştiind câţi locuitori are insula, se ascunseseră desigur într-unloc mai greu de descoperit.Când ajunseră la destinaţie, Pencroff zări cu multă plăcere corabiaancorată la locul ei, în micul golf al portului. De altfel, portul Balonului era atâtde bine ascuns între stâncile înalte, încât nu putea fi descoperit nici dinspremare, nici dinspre uscat.

— Mă bucur că ticăloşii n-au trecut încă pe aici, spuse Pencroff. Şerpilor de soiul ăsta le plac ierburile înalte, aşa că s-au ascuns prin pădurea Far-West

— Cu atât mai bine. Dacă ar fi pus mâna pe vasul nostru, adăugăHarbert, l-ar fi luat şi noi n-am mai fi putut merge în insula Tabor.

— Într-adevăr, răspunse reporterul, şi drumul acela este foarte necesar.Trebuie să lăsăm acolo un document care să indice situaţia insulei Lincoln şinoua reşedinţă a lui Ayrton, căci în cazul că se întoarce yachtul scoţian, săştie unde să vină.

— Din fericire, vasul nostru e aici, domnule Spilett, răspunse marinarul,şi atât vasul, cât şi echipajul sunt gata de plecare.

— Cred, Pencroff, că vom porni de îndată ce vom isprăvi cu expediţia îninsulă. Poate că necunoscutul nostru, dacă îl vom găsi, ne va spune multedespre insulele Lincoln şi Tabor. Să nu uităm că el este fără îndoială autoruldocumentului şi că s-ar putea să ştie ceva şi despre întoarcerea yachtului.

— Ei, drace! strigă Pencroff. Cine să fie şi omul ăsta? El ne cunoaşte penoi, iar noi nu-l cunoaştem. Dacă nu este decât un simplu naufragiat, de cese ascunde? Noi suntem oameni cumsecade şi tovărăşia oamenilor cumsecade e plăcută orişicui. Să fi venit aici de bună voie? Poate săpărăsească insula când vrea? Se mai află aci? Să fi plecat?...Tot vorbind, Pencroff, Harbert şi Gédéon Spilett se urcară în corabie şise plimbau pe punte. Deodată, marinarul, care examina butucul în jurul căruiaera înfăşurat odgonul ancorei, strigă:

— Ce-o mai fi şi asta?

Ce s-a întâmplat? întrebă reporterul.

— Nodul ăsta nu l-am făcut eu! Şi Pencroff arătă o frânghie, care legaodgonul de butuc, împiedicându-l astfel să alunece.

— Cum, nu l-ai făcut dumneata? întrebă Gédéon Spilett.

— Nu! Pot să jur. E un nod simplu, şi eu fac nodul marinăresc.

— Poate că te înşeli, Pencroff?

— Nu mă înşel de loc afirmă marinarul. Lucrurile astea se fac după cumle-ai deprins, odată şi întotdeauna în acelaşi fel.

— Atunci crezi că ocnaşii au trecut pe aici? întrebă Harbert.

— Nu ştiu, răspunse Pencroff, dar ceea ce este sigur, e că ancoracorăbiei a fost ridicată şi apoi aruncată din nou. Şi mai avem o dovadă: cablula fost desfăşurat şi garnitura lui nu se mai află acolo unde am lăsat-o. Văspun încă o dată că cineva s-a folosit de vasul nostru!

— Dacă ocnaşii s-ar fi servit de el, l-ar fi jefuit sau ar fi fugit...

— Să fugă?... Unde?... Spre insula Tabor?... răspunse Pencroff. Credeţică ei s-ar aventura în larg pe un vas atât de mic?

— De altfel, ar fi trebuit să ştie mai întâi de existenţa insulei, murmurăGédéon Spilett, în orice caz, sunt sigur că vasul a făcut un drum fără noi!Marinarul era atât de convins, încât nici Gédéon Spilett, nici Harbert nu-lputură contrazice. În orice caz, vasul se urnise din loc, de când îl adăpostise în golf. Pentru marinar nu exista nici un fel de îndoială; ancora fusese ridicatăşi apoi aruncată din nou. Aceste manevre n-aveau nici un rost, dacă vasul nuar fi făcut un drum.— Dar cum de nu l-am văzut trecând în larg? întrebă reporterul, care

făcea presupunerile cele mai diferite.

— Ei, domnule Spilett, răspunse marinarul, e de ajuns să pleci noaptea,cu un vânt bun în spate şi în două ore nu mai poţi fi zărit de pe insulă.

— Bun, urmă Gédéon Spilett, dar mă mai întreb: de ce-au luat ocnaşiicorabia noastră şi apoi de ce-au mai adus-o înapoi?

— Domnule Spilett, răspunse marinarul, să trecem încă un lucru pe lista întâmplărilor nelămurite şi să nu ne mai gândim. Deocamdată, bine că„Bonadventure” este aici. Dacă din nefericire ocnaşii pun mâna pe ea, s-ar putea să n-o mai găsim pe locul ăsta!

— Atunci, Pencroff, spuse Harbert, poate că e mai bine să tragem vasul în faţa Casei de Granit?

— Da şi nu, răspunse marinarul, sau mai bine zis nu. Gura râului Mercynu este un loc bun pentru o corabie. Sunt prea mari valurile pe acolo.

— Atunci s-o tragem pe nisip la poalele Căminului?...

— Poate că... da... răspunse Pencroff. În orice caz de vreme ce totpărăsim Casa de Granit pentru un timp mai îndelungat, socot că vasul se află în mai multă siguranţă aici şi că am face bine să-l lăsăm pe loc, până cândvom curăţi insula de ocnaşi.

— Aceasta este şi părerea mea, spuse reporterul. Cel puţin dacă sestrică vremea, va fi mai puţin primejduit aici, decât la gura râului.

— Dar dacă vin din nou piraţii? întrebă Harbert.

— Atunci, băiete, răspunse Pencroff, ei tot îl vor căuta în altă parte dacănu-l vor găsi aici şi, în lipsa noastră, nimic nu-i va împiedica să pună mâna peel! Hotărât, sunt de părerea domnului Spilett. Lăsăm vasul în portul Balonului.La întoarcere, dacă n-am curăţat insula de ocnaşi, cred însă că va fi mai binesă ţinem vasul sub ochii noştri până când nu ne vom mai teme de atacurineplăcute.

— Bine! S-o pornim! spuse reporterul. Întorşi la Casa de Granit, Pencroff, Harbert şi Gédéon Spilett povestirăinginerului cele petrecute şi el încuviinţă în totul măsurile luate de ei. Maimult, făgădui chiar marinarului să studieze posibilitatea construirii unui portartificial în apropierea Casei de Granit, pentru ca vasul să fie în permanenţăsupravegheat de ei. În aceeaşi seară, trimiseră o telegramă lui Ayrton, cu rugămintea de aaduce de la stână o pereche de capre, pe care Nab dorea să le aclimatizezepe păşunile platoului. Lucru ciudat, Ayrton nu confirmă primirea telegramei,după cum obişnuia să facă. Inginerul se miră. Totuşi se putea ca Ayrton sănu fi fost la stână când telegrafiaseră sau chiar să fie în drum spre Casa deGranit. Trecuseră două zile de la plecarea lui şi rămăsese stabilit ca până înseara zilei de 10 noiembrie, sau cel mai târziu în dimineaţa de 11 noiembriesă se întoarcă acasă.Pionierii îl aşteptară deci pe Ayrton; Nab şi Harbert căutau să fie mereu în apropierea podului, ca să-l coboare de îndată ce tovarăşul lor va sosi.Dar, până la zece seara, nici urmă de Ayrton. Hotărâră să trimită încă otelegramă, prin care să ceară un răspuns grabnic.

Soneria Casei de Granit rămase însă mută!Pionierii deveniră foarte neliniştiţi. Ce să se fi întâmplat? Ayrton să numai fie la stână sau nu mai era liber? Era oare bine pentru ei să se ducăacolo în timpul nopţii? Discutară cu aprindere. Unii erau de părere să plece,alţii să rămână.

— Dar, spuse Harbert, poate s-a întâmplat ceva cu aparatul electric, deaceea nu funcţionează!

— Tot ce se poate, întări reporterul.

— Să lăsăm totul pe mâine, spuse Cyrus Smith. Se poate ca Ayrton sănu fi primit telegrama noastră sau ca noi să n-o fi primit pe a lui.Aşteptară până dimineaţa; se înţelege însă că erau foarte îngrijoraţi. În zorii zilei, Cyrus Smith telegrafie din nou, fără să primească răspuns.Făcu încă o încercare; nici un răspuns.

— Haideţi la stână! strigă el.

— Înarmaţi până în dinţi! adăugă Pencroff.Totodată hotărâră să nu lase casa singură, aşa că Nab rămase la Casade Granit. El trebuia să-şi însoţească prietenii până la pârâul Glicerinei, săridice podul şi apoi să pândească, ascuns după un copac, întoarcerea lor saua lui Ayrton.Dacă se iveau piraţii, el trebuia să încerce să-i oprească cu focuri dearmă şi dacă nu izbutea, urma să se adăpostească în Casa de Granit, undese afla în deplină siguranţă, dacă ridica ascensorul.Cyrus Smith, Gédéon Spilett, Harbert şi Pencroff voiau să se ducă de-adreptul la stână. Dacă nu-l găseau pe Ayrton, erau hotărâţi să cerceteze împrejurimile.La şase dimineaţa, inginerul şi cei trei tovarăşi ai săi trecură pârâulGlicerinei şi Nab se aşeză la pândă pe malul stâng al apei, la adăpostul uneimici teşituri, ascunsă de conifere uriaşe.Lăsând în urmă platoul Grande-Vue, pionierii luară de îndată drumulstânei. Purtau puşti şi erau gata să tragă la cea mai mică mişcare. Carabineleşi puştile erau încărcate cu gloanţe.De-o parte şi de alta a drumului creşteau desişuri mari, în care uşor seputeau ascunde răufăcători înarmaţi, ceea ce însemna că locul era foarteprimejdios.Pionierii mergeau repede, fără să vorbească. Top alerga în faţa lor,zbenguindu-se pe drum sau intrând din când în când în pădure, dar fără sădea semne de nelinişte. Oamenii aveau toată încrederea în credinciosul lor câine, fiind siguri că lătratul lui avea să le vestească de îndată orice semnede primejdie.Pe drum, Cyrus Smith şi tovarăşii săi controlau firul telegrafic, care legastâna de Casa de Granit. Făcuseră două mile, fără să găsească nici ostricăciune. Stâlpii erau în stare bună, izolatoarele intacte şi firul bine întins.Totuşi, la un moment dat, inginerul observă că firul se lasă şi într-adevăr,ajunşi la stâlpul nr. 74, Harbert, care păşea în fruntea grupului, strigă:

— Firul e rupt!

Tovarăşii grăbiră pasul şi-l ajunseră pe băiat.Stâlpul zăcea de-a curmezişul drumului. Firul era rupt ceea ce explica pedeplin tăcerea lui Ayrton, de vreme ce legătura dintre stână şi Casa de Granitera întreruptă.

— Stâlpul ăsta n-a fost trântit de vânt, observă Pencroff.

— Nu, spuse Gédéon Spilett. Pământul a fost scormonit la bazastâlpului, care a fost smuls de mână de om.

— Şi firul a fost rupt, adăugă Harbert, arătând cele două capete alesârmei, care se vedeau că fuseseră rupte.

— Ruptura e făcută de curând? întrebă Cyrus Smith.

— Da, răspunse Harbert, asta e sigur.

— La stână! Haidem iute la stână! strigă marinarul.Pionierii se aflau la jumătatea drumului dintre Casa de Granit şi stână, şimai aveau de făcut două mile şi jumătate. O luară la fugă.Se temeau să nu se fi întâmplat o nenorocire. Se putea să fi telegrafiatAyrton şi ei să nu fi primit nimic din cauza ruperii cablului. Ceea ce îineliniştea mai mult era faptul că Ayrton, care făgăduise să se întoarcă înajun, nu se arătase nici până acum. Legătura dintre stână şi Casa de Granitnu fusese degeaba întreruptă şi cine altcineva decât ocnaşii ar fi avut vreuninteres s-o facă?Pionierii alergau cât îi ţineau picioarele, cu inima strânsă de nelinişte. Începuseră să-şi îndrăgească sincer noul lor tovarăş. Aveau să-l găseascăoare ucis de mâna acelora cărora le fusese şef? În curând, ajunseră la braţul Pârâului Roşu, care străbătea păşunile. Încetiniră pasul, pentru a nu fi prea obosiţi în momentul în care poate că ar fifost nevoie să se lupte. Ridicară piedica la arme, pândind fiecare desiş de pemarginea pădurii, iar Top mârâia într-un fel care nu prevestea nimic bun. În sfârşit, printre copaci zăriră gardul stânii, care nu purta nici o urmă deviolenţă. Poarta era închisă ca de obicei. În stână domnea o tăcere adâncă.Nu se auzea nici behăitul muflonilor, nici vocea lui Ayrton.— Să intrăm, spuse Cyrus Smith. Inginerul înainta primul, în timp cetovarăşii săi stăteau la pândă, în spatele lui, cu puştile pregătite.Cyrus Smith ridică ivărul uşii şi era cât p-aci s-o deschidă, când Top începu să latre cu furie. Peste gard trosni o detunătură, urmată de un ţipăt dedurere…Harbert zăcea la pământ, lovit de un glonte.

Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 06

Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 06

de Jules Verne

Biografie

Opera