Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 04

de Jules Verne

CAPITOLUL IV

În drum spre coastă. Câteva grupuri de maimuţe. Un alt râu. De ce nu sesimte fluxul. O pădure pe litoral. Promontoriul Reptilei. Harbert îl invidiază pe Gédéon Spilett. Pocniturile bambuşilor.

La ora şase dimineaţa, după ce mâncară, pionierii îşi reluară drumul,având de gând să ajungă cât mai repede pe drumul cel mai scurt, la ţărmulapusean. Cât timp le va trebui? Cyrus Smith spusese două ore, dar asta,fireşte, nu depindea de el, ci de piedicile din drum. În aceste locuri, pădureaFar-West părea un desiş imens, unde creşteau înghesuiţi copaci din speciilecele mai diferite. S-ar fi putut deci să fie nevoiţi să înainteze croindu-şi drumcu toporul printre ierburile, tufişurile şi lianele încâlcite; fără îndoială trebuiausă înainteze şi cu puşca în mână, având în vedere urletele de fiare, care seauziseră în timpul nopţii.Inginerul determinase poziţia taberei orientându-se după munteleFranklin, aşa că, luând-o în linie dreaptă spre sud-vest, ştia că vor ajunge înmod sigur la ţărmul apusean.După ce se îngrijiră să pună în siguranţă barca, porniră la drum, Nab şiPencroff luaseră hrană îndestulătoare pentru cel puţin două zile. Nici nu seputeau gândi deocamdată să pornească la vânătoare şi Cyrus Smithrecomandă chiar tovarăşilor săi să nu întrebuinţeze armele, ca nu cumvadetunăturile să trădeze prezenţa lor prin acele locuri.Primele lovituri de topor deschiseră drumul prin mărăcinişuri puţin maisus de cascadă şi, cu busola în mână, Cyrus Smith indică drumul pe care vor trebui să meargă.Pionierii înaintau cu greu printr-o pădure asemănătoare cu cea care seafla în jurul lacului şi a platoului Grande-Vue. Nu puteau merge decât încet,pe măsură ce-şi deschideau calea prin desiş, dar inginerul se gândea căaceastă cale va face în viitor legătura cu drumul care ducea spre PârâulRoşu. Încă de când porniseră, coborau ultimele metereze muntoase ale insulei, înaintând pe un pământ foarte uscat. Vegetaţia bogată din jur lăsa însă să sebănuie fie o întinsă reţea de ape subterane, fie existenţa vreunui râu înapropiere, deşi Cyrus Smith nu-şi amintea să fi observat, când urcaseră pecrater, alte cursuri de apă în afară de râul Mercy şi Pârâul Roşu.

În primele ore ale excursiei, întâlniră din nou grupuri de maimuţe, carepăreau foarte mirate de prezenţa oamenilor, vietăţi cu totul necunoscutepentru ele. Gédéon Spilett întreba, glumind, dacă aceste fiinţe, sprintene şivoinice, nu-i lua pe ei drept nişte fraţi degeneraţi. Şi, într-adevăr, călătoriinoştri, împiedicaţi la fiecare pas de ierburi, de liane, de trunchiuri de copaci,arătau destul de neputincioşi pe lângă aceste lighioane, care săreau dincreangă în creangă şi pe care nimic nu le împiedica în drum. Maimuţele eraunumeroase, dar, din fericire, nu manifestau nici o dorinţă de a-i ataca.Mai zăriră şi vreo doi porci mistreţi şi alte animale, cărora Pencroff le-ar fi trimis cu plăcere câteva descărcături.

— Dar, le spuse el, astăzi nu vă facem nimic, nu v-a sosit încă ceasul.Săriţi şi zburdaţi în pace, dragii mei. Stăm noi de vorbă la întoarcere!La ora nouă şi jumătate, drumul care ducea direct spre sud-vest fu tăiatdeodată de un râu, încă necunoscut, larg de treizeci până la patruzeci depicioare şi al cărui curent repede se datora albiei sale înclinate, săpată înstâncă. Apele râului se rostogoleau spumegând şi, cu toate că era adânc şilimpede, nu era navigabil.

— Iată că ni s-a tăiat calea! strigă Nab.

— Nu, răspunse Harbert, acesta e decât un râu pe care-l vom trece înot.

— La ce bun? întrebă Cyrus Smith. Sunt sigur că râul acesta curge spremare. Să rămânem pe malul stâng, să mergem de-a lungul lui şi, fără îndoială, vom ajunge mai repede la ţărmul insulei. Aşadar, înainte.

— O clipă, spuse reporterul, ce nume vom da acestui râu, dragii mei? Sănu lăsăm harta noastră necompletată.

— Adevărat! spuse şi Pencroff.

— Dă-i tu un nume, copilul meu, spuse inginerul, adresându-se luiHarbert.— N-ar fi mai bine să aşteptăm să-l cunoaştem în întregime? întrebăacesta.

— Fie, răspunse Cyrus Smith. Atunci să ne reluăm drumul.

— Vă rog, numai o clipă! spuse Pencroff.

— Ce este? întrebă reporterul.

— Dacă nu e voie să vânăm, nu văd de ce n-am pescui, spusemarinarul.

— N-avem timp de pierdut, îi răspunse inginerul.

— O! Numai cinci minute! insistă Pencroff, nu vă cer decât cinci minute.E în interesul mesei noastre.Şi Pencroff se culcă pe mal şi, vârându-şi braţele în apă, zvârli afară zecide raci care mişunau printre stânci.

— Iată ceva bun, strigă Nab, ajutându-i marinarului.

— Nu vă spuneam eu că afară de tutun găseşti tot ce vrei pe insulaasta?! şopti Pencroff oftând. În mai puţin de cinci minute, „pescuiră” cu folos din belşugul decrustacee albastre, care mişunau în apele râului.După ce umplură un sac cu raci, îşi reluară drumul.

De când urmau malul râului, pionierii umblau mai uşor şi mai repede.Malurile nu purtau nici o urmă de aşezare omenească, doar, din loc în loc,zăreau urmele lăsate de animale mari, care probabil că veneau aici să-şipotolească setea, dar nici un alt semn. Fără îndoială că micul pecar nufusese lovit de alice în această parte a pădurii.Totuşi, cercetând curentul repede al apei care curgea spre mare, CyrusSmith ajunse la concluzia că se aflau mult mai departe de ţărmul apuseandecât îşi închipuise. EI judeca astfel, deoarece la această oră, fluxul ar fitrebuit să împingă apele râului, dacă punctul lui de revărsare n-ar fi fost preadeparte. Ori, acest lucru nu se vedea şi apa îşi urma cursul în linişte.Inginerul se mira foarte mult şi îşi consulta des busola, căci se temea ca lavreun cot al râului să nu se trezească din nou în mijlocul pădurilor Far-West.După ce străbătură o bună bucată de drum, pionierii observară că râulse lărgea, iar apele curgeau mai puţin năvalnice.

Copacii de pe malul drepterau tot atât de deşi ca şi cei de pe malul stâng şi era cu neputinţă să zăreşticeva dincolo de ei. Totuşi, se părea că locurile străbătute de ei erau pustii,fiindcă Top nu lătra. Ori, inteligentul animal ar fi semnalat cu siguranţăprezenţa oricărui străin aflat prin vecinătate.La ora zece şi jumătate, spre marea mirare a lui Cyrus Smith, Harbert,care o luase înainte, se opri deodată, strigând:

— Marea!Şi peste câteva minute, pionierii vedeau desfăşurându-se în faţa lor malul apusean al insulei.Dar ce contrast între acest ţărm şi coasta oceanului pe care îi aruncasesoarta, aceea de la poalele Casei de Granit!Nici o ridicătură de granit, nici o stâncă în larg, nici măcar o plajănisipoasă. Pădurea se întindea până la ţărm şi copacii de pe marginea ei,bătuţi de valuri, se plecau peste ape. Nu era un litoral aşa cum îl creează deobicei natura, fie întinzând un uriaş covor de nisip, fie grupând ici-colo câtevastânci, ci o minunată înşiruire, alcătuită din cei mai frumoşi copaci din lume, lamarginea ţărmului. Malul se ridica deasupra apelor mării şi pe acest pământbogat, susţinut de o bază de granit, minunaţii arbori păreau tot atât de trainic înrădăcinaţi, ca şi în interiorul insulei.Pionierii se aflau în scobitura unui mic golf neînsemnat, în care n-ar fiavut loc nici două sau trei bărci de pescari. El slujea drept canal de scurgerea râului pe care-l urmăriseră şi care, în loc să alunece domol spre mare,cădea de la o înălţime de peste patruzeci de picioare. Aşa se explica faptulcă acest curs nu era influenţat de flux şi reflux. Într-adevăr, valurile oceanului în flux, chiar atunci când ating cea mai mare înălţime, nu ar fi putut să ajungăvreodată până la nivelul râului, a cărui albie era aşezată mult deasupranivelului mării. Acestor ape le-ar fi trebuit milioane de ani ca să poată roadestânca de granit, croindu-şi astfel altă revărsare. De comun acord, ei hotărârăsă dea acestui râu numele de „Râul Cascadei”.

Dacă spre nord marginea pădurii se întindea pe o distanţă de încă douămile, rărindu-se, şi în zare se conturau nişte dealuri frumoase, dimpotrivă,partea litoralului cuprinsă între Râul Cascadei şi promontoriul Reptilei nucuprindea decât păduri alcătuite din copaci minunaţi, unii drepţi, alţii plecaţi,cu rădăcinile mângâiate de valurile mării. Ori, tocmai în partea aceea, adicăspre peninsula Serpentină, trebuia continuată cercetarea, deoarece peporţiunea aceea a litoralului era mult mai uşor de găsit un adăpost. Cealaltăparte, fiind aridă şi sălbatică, n-ar fi oferit această posibilitate vreunuinaufragiat.Vremea era frumoasă, senină, şi de pe creasta falezei, pe care Nab şiPencroff întinseră masa, se vedea până hăt, departe.

Orizontul era pustiu şinici un catarg nu se zărea în larg. Pe tot litoralul, cât puteai cuprinde cuochiul, nici un vas, nici o epavă. Cu toate acestea, inginerul îşi spunea că nuva fi sigur de lucrul acesta decât după ce aveau să exploreze întreagacoastă, până la capătul peninsulei Serpentine.Prânzul se isprăvi repede şi, la ora unsprezece şi jumătate, Cyrus Smithdădu semnalul de plecare, dar, în loc s-o ia pe creasta uneia dintre faleze saupe plajă, coloniştii o porniră pe sub copacii de la marginea ţărmului.Distanţa care despărţea punctul de revărsare al noului râu depromontoriul Reptilei era de vreo douăsprezece mile. Pe o plajă netedă,pionierii ar fi putut parcurge această distanţă în patru ore, fără grabă; dar, dinpricina copacilor ce trebuiau ocoliţi, a tufişurilor şi a lianelor prin care trebuiausă-şi croiască drum, făcură încă o dată pe atâta.De altminteri, nimic de pe acest litoral nu trăda vreun naufragiu recent. Edrept însă, după cum spunea Gedeon Spilett, că marea ar fi putut să târascătotul în larg şi că nu trebuiau să tragă concluzia că nici un vas nu fusesezvârlit pe acest ţărm. Faptul că nu dăduseră încă peste nici o urmă, nu eradestul de convingător, pentru a le îngădui să-şi facă o părere desprenaufragiu.Reporterul judecase bine şi întâmpiarea cu alicea dovedea în mod sigur că, în ultimele trei luni, se trăsese cu puşca pe insulă.Se făcuse ora cinci şi extremitatea peninsulei Serpentine se găsea la odepărtare de încă două mile de locul unde se aflau pionierii. Hotărât lucru,după ce vor fi ajuns la promontoriul Reptilei, Cyrus Smith şi tovarăşii săi nuvor mai avea timp să se întoarcă înainte de apusul soarelui la tabăra lor delângă izvorul râu lui Mercy. Ei vor fi nevoiţi să petreacă noaptea pepromontoriu. Din fericire, aveau destule alimente cu ei, căci în acele locuri nuera nici urmă de vânat, afară doar de păsări, cum ar fi: jacamari, curucuşi,tragopani, papagali, fazani, porumbei şi altele. Nu era copac fără cuib, nu eracuib fără freamăt de aripi!Pe la orele şapte seara, pionierii, frânţi de oboseală, ajunseră pepromontoriul Reptilei, un fel de spirală ciudat răsucită, ce înainta în mare.Pădurea se isprăvi aici şi litoralul, în partea lui de sud, căpătase din nou înfăţişarea obişnuită a unui ţărm cu stânci şi plajă. S-ar fi putut ca vreun vasnaufragiat să fi încercat să se adăpostească în această parte a insulei, dar se întuneca şi pionierii fură nevoit să amâne cercetările pe a doua zi.Pencroff şi Harbert căutară îndată un loc bun de tabără. Cei din urmă

copaci ai pădurii Far-West se pierdeau în punctul acesta şi, printre ei, băiatulrecunoscu mănunchiuri dese de bambuşi.

— Foarte bine! spuse el. Iată o descoperire importantă!

— Importantă? răspunse Pencroff.

— Fără îndoială! urmă Flarbert. Nici n-ar trebui să-ţi mai spun, Pencroff,că scoarţa bambusului, tăiată în fâşii subţiri, se întrebuinţează la împletitulcoşurilor; din aceeaşi scoarţă, macerată şi prefăcută în pastă, se fabricăhârtie; din tulpina acestui copac se pot face, după grosimea ei, bastoane,pipe şi conducte pentru apă. Bambuşii mari sunt un minunat material deconstrucţie, uşor şi solid pe care insectele nu-l atacă niciodată. Nu mai spuncă, tăind cu ferăstrăul trunchiurile între noduri, se obţin vase trainice şicomode, pe care chinezii le întrebuinţează foarte mult. N-ar trebui să-ţi maispun, pentru că toate acestea nu te mulţumesc pe tine! Dar...

— Dar?...

— Dar, află totuşi, dacă nu ştii, că în India se mănâncă aceşti bambuşica sparanghelul.

— Sparanghel de treizeci de picioare! se miră marinarul. Şi e bun?

— Foarte bun, răspunse Harbert. Dar nu se mănâncă tulpinile de treizecide picioare, ci numai mugurii tineri de bambus.

— Minunat, băiete, minunat! răspunse Pencroff.

— Şi trebuie să adaug că măduva bambuşilor tineri, făcută marinată înoţet, este ceva foarte hrănitor.

— Din ce în ce mai bine, Harbert.

— Şi, în sfârşit, trebuie să afli că între nodurile acestor copaci musteşteun lichid dulce, din care se poate face o băutură foarte plăcută la gust.

— Asta e tot? întrebă marinarul.

— Asta e tot

— Ei, da’ spune-mi, din întâmplare, bambusul ăsta nu e bun de fumat?

— Nu, de fumat nu-i bun, sărmanul meu Pencroff.Harbert şi marinarul găsiră repede un loc bun pentru aşezarea taberei.Stâncile ţărmului, violent bătute de vânturile care veneau dinspre mare,aveau nenumărate scorburi, unde pionierii îşi puteau petrece noaptea, laadăpostul tuturor intemperiilor. Dar, în clipa în care se pregăteau să pătrundă într-una din aceste scorburi, fură opriţi de nişte răgete înspăimântătoare.

— Înapoi! strigă Pencroff. Puştile noastre sunt încărcate doar cu alice, şifiarele care rag pe aici atât de puternic se tem de ele ca de un grăunte desare!Şi marinarul, înşfăcându-l pe Harbert de un braţ îl târî la adăpostulstâncilor, chiar în clipa în care un animal de o rară frumuseţe se ivea laintrarea văgăunii.Era un jaguar de o mărime cel puţin egală cu aceea a fraţilor săi dinAsia, măsurând peste cinci picioare de la cap la coadă. Blana sa roşcatăavea pe spate mai multe rânduri regulate de pete negre, iar pântecul îi era în întregime alb.Fiara făcu câţiva paşi înainte şi, zburlindu-şi blana, îşi roti ochii în jur, cu privirea aprinsă. Din atitudinea ei se vedea că nu era prima dată când întâlnea miros de om. În aceeaşi clipă, reporterul se ivi de după o stâncă şi Harbert, crezândcă acesta n-a văzut jaguarul, e cât p-aci să-i iasă înainte. Dar Gédéon Spilett îi făcu un semn cu mâna, apropiindu-se de animal: Nu era primul jaguar cucare se întâlnea şi, înaintând până la o depărtare de zece paşi de fiară,rămase nemişcat cu carabina la ochi, fără ca vreun muşchi să-i tresară.Pentru o clipă, jaguarul se ghemui, pregătindu-se de atac, apoi se repezispre vânător. Dar, în clipa în care sări, un glonte îl lovi drept între ochi,lăsându-l mort pe loc.Harbert şi Pencroff se repeziră spre jaguar. Nab şi Cyrus Smith sosiră şiei în fuga mare, rămânând pironiţi în faţa animalului întins la pământ;minunata lui blană avea să împodobească sala cea mare a Casei de Granit.

— Ah, domnule Spilett, câtă admiraţie am pentru dumneavoastră! Şitotodată vă invidiez, strigă Harbert, entuziasmat.

— Ei, dragul meu, răspunse reporterul, în locul meu ai fi făcut la fel.

— Eu n-am atâta sânge rece!

— N-ai decât să-ţi închipui, Harbert, că jaguarul este un iepure şi atuncivei trage cât se poate de liniştit.

— Asta-i bună! spuse Pencroff. Doar n-o fi tot atât de puţin primejdios!

— Şi acum, de vreme ce jaguarul şi-a părăsit vizuina, nu văd de ce n-amocupa-o noi! adăugă Gédéon Spilett.

— Dar dacă vin alţii? întrebă Pencroff.

— Va fi destul să aprindem un foc mare la gura văgăunii, spusereporterul, şi nu vor îndrăzni să-i treacă pragul.

— La casa jaguarilor atunci, răspunse marinarul, trăgând după elcadavrul animalului.Pionierii se îndreptară spre vizuina părăsită şi, în timp ce Nab jupuia jaguarul, tovarăşii săi îngrămădiră în prag o cantitate mare de lemn uscat,adunat din pădure.Cyrus Smith, care zărise şi el bambuşii, tăie câteva crengi, pe care learuncă peste mormanul de vreascuri de la intrarea văgăunii.Apoi se aşezară cu toţii în grotă, unde găsiră o sumedenie de resturi deoase. Pentru orice eventualitate, armele fură încărcate. Pionierii cinară şi, înainte de culcare, ca să nu fie stingheriţi de musafiri nepoftiţi, dădură focvreascurilor de la gura văgăunii.Pe neaşteptate, izbucni un adevărat foc de artificii. Erau bambuşii careexplodau sub acţiunea căldurii! Dacă n-ar fi fost decât acest zgomot şi tot ar fifost de ajuns să îndepărteze fiarele cele mai îndrăzneţe.Mijlocul acesta de a provoca detunături nu fusese născocit de inginer, încă Marco Polo susţinea că, de veacuri, tătarii îndepărtau în felul acesta deaşezările lor fiarele primejdioase din Asia Centrală.

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 04

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 04

de Jules Verne

Biografie

Opera