Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 02

de Jules Verne

CAPITOLUL II

Primele încercări cu barca. O epavă pe ţărm. Remorca. Capul Epavei.Inventarul lăzii: scule, arme, instrumente, haine, cărţi, vase.Ce-i lipseşte lui Pencroff.

În ziua de 29 octombrie, barca era gata. Pencroff se ţinuse de cuvânt şifăcuse în cinci zile un fel de pirogă, prinsă în nuiele flexibile de răchită. Aveatrei bănci, două vâsle şi o cârmă. Greutatea ei nu depăşea două sute de livre.Operaţia lansării fu cât se poate de simplă. Piroga, foarte uşoară, fu dusă penisip până la ţărmul din faţa Casei de Granit, unde o ridică fluxul. Pencroff,vechi şi încercat marinar, sări numaidecât înăuntru, manevră cârma şiconstată că barca era foarte potrivită pentru nevoile lor.

— Urra! strigă marinarul. Cu o pirogă ca asta se poate face înconjurul...— ...lumii? întrebă Gédéon Spilett.

— Nu, al insulei. Dacă îi legăm câteva pietre drept lest, îi mai facem şiun catarg şi îi mai punem şi o bucăţică de pânză, pe care domnul Smith ni leva fabrica într-o zi, atunci putem să ne aventurăm până hăt, departe!Domnule Cyrus, şi dumneavoastră, domnule Spilett, şi voi, Harbert şi Nab, nu vreţi să încercaţi noul nostru vas? Ce staţi, trebuie să vedem dacă încăpemtoţi cinci. Într-adevăr, această experienţă trebuia făcută. Pencroff manevră astfel, încât aduse barca de-a lungul unui canal îngust, aflat între stânci, şi hotărârăsă încerce piroga chiar în acea zi, navigând de-a lungul ţărmului până laprimul cap, unde se terminau stâncile din sud.Când să intre în pirogă, Nab strigă:

— Dar vaporul tău ia apă, Pencroff!

— Nu-i nimic, Nab, răspunse marinarul. Aşa e până se umflă lemnul.Peste două zile, în pirogă nu va fi mai multă apă decât în burta unui beţiv. Îmbarcarea!Se îmbarcară cu toţii şi Pencroff împinse barca în larg. Timpul eraminunat, marea părea un lac liniştit şi piroga, naviga cu aceeaşi siguranţă cucare ar fi plutit pe unda potolită a râului Mercy.Nab mânuia o vâslă şi Harbert pe cealaltă, iar Pencroff ţinea cârma.Străbătură mai întâi canalul şi atinseră capul de sud al insulei celei mici.O uşoară briză sufla dinspre sud. Nu se simţea hula nici în larg, nici pe apelecanalului. Doar câteva talazuri uşoare încreţeau în răstimpuri regulate undamării, dar nu clătinau de loc barca, de altfel destul de grea. Se depărtară camla o jumătate de milă de coastă, în aşa fel, încât să observe de departemuntele Franklin.Apoi, Pencroff, întorcând luntrea, reveni la vărsarea râului în mare.

Acum, piroga naviga de-a lungul ţărmului, care se rotunjea până spreextremitatea de sud a insulei, ascunzând vederii întinderile mlăştinoase, undevânau raţe sălbatice.Acest punct al litoralului se afla cam la vreo trei mile de râul Mercy şiaceasta era destul de departe, din cauza contururilor coastei, care trebuiaocolită. Hotărâră deci să nu se îndepărteze de capul aflat în acea parte, maimult decât aveau nevoie pentru a cerceta în grabă cu privirea întreagacoastă, până la capul Ghearei.Barca naviga deci foarte aproape de ţărm, căutând să ocoleascăvârfurile stâncilor, care răsăreau pretutindeni din mare în aceste locuri şi pecare începeau să le ascundă apele fluxului. Masivul de granit şerpuia de larevărsarea râului până la capătul insulei, de astă dată clădit din roci aruncatela întâmplare, care dădeau ţinutului un aspect sălbatic, cu totul diferit de faliacare susţinea platoul Grande-Vue.

Parcă răsturnase cineva în acele locuri ocăruţă uriaşă plină cu bolovani de stâncă. Clinul ascuţit şi golaş, care, ieşinddin pădure, se prelingea cu două mile, semăna cu un braţ uriaş, ivit dintr-omânecă de verdeaţă.Cele două vâsle băteau apa cu putere şi barca înainta lunecând uşor.Gédéon Spilett, cu creionul în mână, desena coasta în linii mari. Nab,Pencroff şi Harbert stăteau de vorbă, examinând această parte a domeniuluilor, necunoscută până acum; iar pe măsură ce piroga cobora spre sud, celedouă capuri Mandibule păreau că se deplasează, prinzând şi mai strâns încleşti golful Uniunii.

Cyrus nu vorbea; se mulţumea să observe cu atenţie ţărmul. În privirealui se putea citi neîncredere faţă de acest ţinut, care i se părea ciudat.După trei sferturi de oră de navigaţie, piroga ajunse aproape laextremitatea capului sudic, pe care Pencroff se pregătea să-l ocolească,când, Harbert, sculându-se în picioare, arătă o pată neagră, spunând:

— Staţi! Uitaţi-vă acolo, pe plajă! Ce-o fi?Toate privirile se îndreptară spre acel punct.

— Într-adevăr, spuse reporterul, văd şi eu ceva. Parcă ar fi o epavă pe jumătate îngropată în nisip.

— A! strigă Pencroff. Eu ştiu ce-a văzut Harbert!

— Ce-a văzut? întrebă Nab.

— Nişte butoiaşe, nişte butoiaşe care ar putea fi pline!

— La ţărm, Pencroff! strigă Cyrus Smith. Peste câteva minute, pirogapătrunse într-un mic golf şi călătorii ei săriră pe plajă.Pencroff nu se înşelase. Aici zăceau două butoaie pe jumătate îngropate în nisip, dar încă bine legate de o ladă care, susţinută de ele, plutise astfelpână în clipa când se împotmolise pe ţărm.

— Probabil că a fost un naufragiu în apropierea insulei, spuse Harbert.

— Aşa se pare, răspunse Gédéon Spilett.

— Dar ce-o fi oare în ladă? întrebă Pencroff cu o nerăbdare firească.Trebuie să aflăm ce este în ea! E închisă şi nu avem cu ce s-o spargem. Să încercăm cu pietre...Şi marinarul, ridicând un bolovan greu, era gata să-l şi trântească într-unul din pereţii lăzii, când inginerul îl opri, spunându-i:

— Pencroff, eşti în stare să-ţi înfrânezi nerăbdarea încă un ceas?

— Dar, domnule Cyrus, nu vă gândiţi? Poate că în această ladă vomgăsi tot cene lipseşte.

— Asta o vom afla îndată, Pencroff, răspunse inginerul, dar ascultă-mă,nu sparge lada care poate să ne fie de folos. Este mai bine s-o transportăm laCasa de Granit, unde o vom deschide mai uşor, fără ca s-o spargem. E gatade călătorie şi cum a ajuns până aici, va pluti şi până la locuinţa noastră.

— Aveţi dreptate, domnule Cyrus, răspunse marinarul, dar câteodată egreu să te stăpâneşti!Inginerul avea dreptate. Într-adevăr, poate că piroga ar fi fostneîncăpătoare pentru obiectele pe care le conţinea lada, desigur grea,deoarece fusese nevoie s-o ţină deasupra apei cu ajutorul celor douăbutoiaşe goale. Era mult mai nimerit s-o remorcheze pe apă până la Casa deGranit.Ceea ce îi frământa mai mult era întrebarea: de unde a venit aceastăepavă? Cum a ajuns până aici? A venit singură sau însoţită de vreunnaufragiat? Şi încă multe astfel de întrebări zvâcneau prin creierul lor înfierbântat, fără să găsească răspunsul.Harbert şi Nab se urcară pe un colţ de stâncă înaltă, dar nu zăriră în totlargul oceanului nici cea mai mică urmă de vas.Totuşi, fără îndoială, avusese loc un naufragiu. Poate că evenimentul avea vreo legătură cu găsirea alicei? Poate că nişte străini se aflau în altăparte a insulei? În orice caz, după socoteala lor, călătorii de pe plutaimprovizată nu puteau fi malaezi, deoarece epava părea să fie deprovenienţă americană sau europeană.Se întoarseră cu toţii lângă lada care era din lemn de stejar, bine închisăşi acoperită cu o piele groasă, bătută în cuie de aramă. Măsura cinci picioarelungime şi vreo trei picioare lăţime.

Cele două butoiaşe, închise ermetic, dar goale, erau legate de ladă cu nişte frânghii groase, bine înnodate. Pencroff recunoscu „nodurile marinăreşti”. Lada părea în stare bună, ceea ce eralesne de înţeles, deoarece fusese azvârlită de valuri pe nisip, nu pe stânci.Se putea chiar afirma, după examinarea ei, că nu stătuse mult în apă şi că dela sosirea ei pe acest ţărm nu trecuse decât puţin timp. După cât se părea,apa nu pătrunsese înăuntru, iar obiectele pe care le conţinea erau probabilneatinse.Era lesne de înţeles că această ladă fusese aruncată de pe un vapor ameninţat de furtună, care se îndrepta spre insulă; călătorii avuseserăprecauţia să-i întocmească şi o plută, nădăjduind s-o găsească când vor atinge ţărmul.

— Să remorcăm lada până la Casa de Granit, spuse inginerul, şi să-ifacem inventarul; apoi, dacă descoperim pe insulă vreun supravieţuitor alnaufragiului, îi vom înapoia conţinutul lăzii... Dacă nu găsim pe nimeni...

— … o vom păstra pentru noi strigă Pencroff. Dar ce-o fi înăuntru?Fluxul începuse să urce până la ladă. Una din frânghiile care o legau debutoiaşe fu desfăşurată şi servi drept odgon, legând epava de pirogă. ApoiNab şi Pencroff dădură la o parte nisipul cu vâslele, făcând un şanţ ca săuşureze deplasarea lăzii. În curând, barca, remorcând lada, ocoli limba depământ, căreia îi dăduseră numele de capul Epavei. Remorca era grea şibutoiaşele de-abia o susţineau la suprafaţa apei. În fiecare clipă, marinarului îi era teamă să nu se rupă frânghiile şi lada să cadă la fund. Din fericire,teama lui fu neîntemeiată şi peste o oră şi jumătate — atât de mult le trebuipentru a străbate din nou cele trei mile — piroga ajunse la ţărmul din faţaCasei de Granit.Barca şi epava fură trase pe nisip şi, fiindcă marea tocmai se retrăgea,se aflară de îndată pe uscat. Nab aduse sculele necesare pentru a deschidelada, astfel ca să nu-i pricinuiască prea mari stricăciuni, şi începură să-iinventarieze conţinutul. Pencroff nu-şi ascundea tulburarea.Mai întâi, marinarul desfăcu cele două butoaie care, fiind în stare foartebună, fără îndoială că mai puteau fi întrebuinţate. Apoi, ei forţară broaştele cuun cleşte şi imediat ridicară capacul.Lada avea în interior un al doilea înveliş, de zinc, care, după cum sepărea, fusese prevăzut pentru a apăra de umezeală conţinutul ei, în orice împrejurare.

— A! strigă Nab, te pomeneşti că sunt conserve.

— Sper că nu, răspunse reporterul.

— Ah, dacă ar fi... exclamă marinarul cu jumătate de glas.

— Ce anume? întrebă Nab care îl auzise.

— Nimic!Crestară învelişul de zinc de-a latul, îndoindu-l spre marginile lăzii; încetul cu încetul, ei scoaseră din ladă obiectele cele mai felurite şi le aşezarăpe nisip. La fiecare obiect, Pencroff izbucnea în noi urale, Harbert bătea dinpalme şi Nab juca de bucurie. Ei găsiră cărţi, care îl umplură de bucurie peHarbert şi ustensile de bucătărie, pe care Nab mai că le-ar fi sărutat.De altfel, pionierii aveau toate motivele să fie din cale afară de mulţumiţi,deoarece lada conţinea unelte, arme, instrumente, îmbrăcăminte, cărţi. Iatăinventarul exact, aşa cum l-a însemnat Gédéon Spilett în carnetul său:Unelte: 3 bricege cu mai multe tăişuri, 2 topoare de lemnar, topoare dedulgher, rindele, 2 tesle, ciocan de dulgher, 6 foarfece, pile, ciocane, 3burghie, 2 sfredele mari, 10 săculeţe cu şuruburi şi cuie, 3 ferăstraie dediferite mărimi, 2 cutii cu ace.Arme: 2 puşti cu cremene, 2 puşti cu capse, 2 carabine, 5 cuţite mari, 4săbii, 2 butoiaşe cu pulbere – conţinând fiecare vreo 25 livre, 12 cutii cu fitiluripentru explozive.Instrumente: 1 sextant, 1 binoclu, 1 ochian, 1 cutie cu compasuri, 1busolă de buzunar, 1 termometru Fahrenheit, 1 barometru aneroid, 1 trusăfotografică, având aparat fotografic, obiective, plăci, produse chimice etc. Îmbrăcăminte: 2 duzini de cămăşi dintr-o ţesătură asemănătoare cu lâna,totuşi de origine vegetală, 3 duzini de ciorapi din acelaşi material.Ustensile: 1 oală mare de fiert, 6 tingiri de aramă cositorite, 3 farfurii întinse de fier, 10 tacâmuri din aluminiu, 2 ceainice, 1 maşină de gătittransportabilă, 6 cuţite de masă.Cărţi: 1 biblic conţinând vechiul şi noul testament, 1 atlas, 1 dicţionar aldiferitelor dialecte polineziene, 1 enciclopedie a ştiinţelor naturii, în şasevolume, 3 topuri de hârtie albă, 2 registre cu hârtie albă.

— Trebuie să recunoaştem, spuse reporterul după ce isprăvirăinventarierea, că proprietarul acestei lăzi a fost un om practic. Unelte, arme,instrumente, îmbrăcăminte, ustensile de bucătărie, cărţi — nu lipseşte nimic!Parcă se aştepta să naufragieze şi s-a pregătit dinainte!

— Nu lipseşte nimic, într-adevăr, şopti Cyrus Smith, dus pe gânduri.

— Şi desigur că stăpânul vasului pe care se afla această ladă nu era unpirat malaez! adăugă Harbert.

— Afară numai dacă acesta n-a fost făcut prizonier de piraţi, spusePencroff.

— Nu cred, răspunse reporterul. E mult mai cu putinţă ca un vasamerican sau european să fi fost târât pe aici, şi călătorii, vrând să salvezecel puţin strictul necesar, să fi pregătit lada în acest scop şi s-o fi aruncat înmare.

— Asta este şi părerea dumneavoastră, domnule Cyrus? întrebăHarbert.

— Da, dragul meu, răspunse inginerul. S-ar putea ca lucrurile să se fipetrecut astfel. Se poate ca cineva, gândindu-se la posibilitatea unui

naufragiu sau chiar în timpul naufragiului, să-şi fi adunat în lada aceastadiferite obiecte de primă necesitate, pentru a le regăsi mai târziu undeva de-alungul coastei...

— Chiar şi aparatul fotografic! observă marinarul destul de neîncrezător.

— În ceea ce priveşte aparatul, răspunse Cyrus Smith, nu-i înţeleg preabine utilitatea şi ar fi fost mai bine pentru noi ca şi pentru alţi naufragiaţi, să figăsit un asortiment mai complet de îmbrăcăminte sau mai multe muniţii!

— Dar pe aceste instrumente, pe ustensile, sau pe cărţi, nu există vreomarcă sau vreo adresă care să ne poată arăta provenienţa lor? întrebăGédéon Spilett.Lucrul trebuia cercetat. Fiecare obiect fu examinat cu atenţie, mai alescărţile, instrumentele şi armele. Dar, contrar obiceiului, nici armele, niciinstrumentele nu purtau urma vreunei mărci de fabricaţie; ele erau de altfel înperfectă stare şi păreau neîntrebuinţate, ca şi uneltele şi ustensilele debucătărie.

Totul era nou-nouţ, ceea ce dovedea că lucrurile nu fuseseră luatela întâmplare şi aruncate în ladă, ci, dimpotrivă, alegerea lor fusese binechibzuită şi fuseseră orânduite cu grijă. Aceasta o dovedea de altfel şi învelişul de metal, care le ferise de umezeală şi oare n-ar fi putut fi închisermetic în grabă. În ce priveşte enciclopedia ştiinţelor naturii şi dicţionarul diferitelor dialecte polineziene, ele erau englezeşti, dar nu purtau numele nici unuieditor şi nici data publicării lor. La fel şi biblia, tipărită în englezeşte, o lucrareremarcabilă din punct de vedere tipografic şi care părea să fi fost mult citită. În ceea ce priveşte atlasul, acesta era o operă de valoare, carecuprindea hărţile întregii lumi şi mai multe planisfere; nomenclatura erafranceză, dar nici lucrarea aceasta nu purta nici un nume de editor sau datapublicării.Pe aceste obiecte nu găsiră nici un semn care să le arate provenienţa şiprin urmare nimic după care să fi putut bănui naţionalitatea vasului caretrecuse, se vede, de curând prin acele locuri. Dar de oriunde venise lada, eafăcea din pionierii insulei Lincoln nişte oameni bogaţi. Până atunci, printransformarea produselor naturale, ei îşi fabricaseră totul cu propriile lor mijloace şi, mulţumită înţelepciunii lor, se descurcaseră.

Acum, mulţumităacestor produse industriale, totul avea să se simplifice.Totuşi, unul din ei nu era pe deplin mulţumit. Acela era Pencroff. Lada nuconţinea un lucru la care el părea să ţină foarte mult şi pe măsură ceobiectele erau scoase, uralele sale îşi pierdeau din intensitate, iar cândinventarul fu gata, îl auziră murmurând:

— Toate bune şi frumoase, dar o să vedeţi că în cutia asta nu vom găsinimic pentru-mine!Aceasta îl făcu pe Nab să întrebe:

— Prietene Pencroff, dar la ce te aşteptai?

— La o jumătate livră de tutun, răspunse Pencroff, cu un aer serios, şiatunci aş fi fost pe deplin fericit!Toţi izbucniră în râs, auzind de ce era nemulţumit Pencroff.

Dar, după descoperirea lăzii, li se punea din nou, mai mult ca oricând,problema unei cercetări amănunţite a insulei. De aceea, se hotărâră să plecea doua zi, în zorii zilei de-a lungul râului Mercy, ca să ajungă până la coastaapuseană. Dacă nişte naufragiaţi debarcaseră pe partea aceea a ţărmului,era de presupus că ei nu aveau mijloace de trai şi că trebuiau neîntârziat săle vină în ajutor.Toată ziua fu consacrată transportării obiectelor la Casa de Granit, undele aşezară în ordine în sala mare.Ziua aceea, 29 octombrie, era tocmai o duminică şi, înainte de culcare,Harbert îl rugă pe inginer să-i dea una din cărţile găsite. Băiatul citi pânătârziu de tot, când, ostenit de munca de peste zi, adormi, cufundându-se într-un somn adânc.

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 02

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 02

de Jules Verne

Biografie

Opera