Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 17

de Jules Verne

CAPITOLUL XVII

Cercetarea lacului. Curentul indicator. Planurile lui Cyrus Smith.Grăsimea dugongului. La ce foloseşte pirita. Sulfatul de fier.Cum se fabrică glicerina. Săpunul. Salpetrul. Acidul sulfuric.Acidul azotic. Noua cascadă.

A doua zi de dimineaţă, la 7 mai, Cyrus Smith şi Gédéon Spilett seurcară pe platoul Grande-Vue, lăsându-l pe Nab să pregătească masa.Harbert şi Pencroff se ocupau cu reînnoirea proviziilor de lemne de foc.Inginerul şi reporterul ajunseră curând la mica plajă din susul lacului, pecare fusese aruncat dugongul. Asupra acestei mase de carne se şi abătusera stoluri de păsări, pe care erau nevoiţi să le alunge cu pietre, deoarece CyrusSmith dorea să păstreze grăsimea animalului, care putea fi întrebuinţatăpentru nevoile coloniei. Cât despre carnea dugongului, trebuie să fi fostdeosebit de gustoasă, deoarece în Malaezin ea era păstrată special pentruprinţii indigeni. Dar aceasta îl privea îndeosebi pe Nab. În acele clipe, Cyrus Smith se gândea la cu totul altceva. El nu uitase întâmplarea din ajun şi era foarte preocupat de aceasta. Ar fi dorit să dezlegetaina luptei submarine şi să ştie ce fel de monstru marin izbutise să răneascăatât de ciudat dugongul.Inginerul se oprise la marginea lacului, privea, cerceta, dar nimic nu sepetrecea sub apele liniştite, care străluceau în bătaia primelor raze alesoarelui.Lângă plaja pe care zăcea trupul dugongului, apele nu erau prea adânci,dar ceva mai departe, fundul lacului se lăsa treptat şi spre mijloc atingeaprobabil o adâncime foarte mare. Lacul părea să fie un larg bazin, pe care îlumpluseră apele Pârâului Roşu.

— Ei, Cyrus, întrebă reporterul, mi se pare că apele nu au nimic suspect.—

Nu, dragă Spilett, răspunse inginerul, şi nu ştiu cum să explic întâmplarea de ieri!

— Mărturisesc, reluă Gédéon Spilett, că rana pe care o are monstruleste stranie şi nu mai puţin ciudat mi se pare felul în care a fost aruncat Topafară din apă cu atâta forţă. S-ar fi zis, într-adevăr, că un braţ puternic azvârlit câinele, şi că acelaşi braţ, înarmat cu un pumnal, a răpus apoi dugongul.

— Da, răspunse inginerul gânditor, sunt lucruri pe care nu le pot înţelege. Dar, înţelegi dumneata mai bine decât mine, dragă Spilett, cum amfost salvat eu din valuri şi transportat pe dune? Nu-i aşa că ţi se pare ciudat?Simt că aici se ascunde o taină, pe care o vom descoperi într-o bună zi. Săobservăm deci, dar fără să vorbim prea mult în faţa tovarăşilor noştri despreaceste fapte. Să ne păstrăm observaţiile pentru noi şi să ne vedem de treabă.După cum ştim, inginerul nu descoperise locul pe unde se scurgeasurplusul apelor lacului, totuşi, punctul de revărsare trebuia să existe peundeva, căci nu văzuseră nicăieri urme de inundaţie. Spre mirarea lui, CyrusSmith observă că în locul în care se aflau, exista un curent destul depronunţat. El aruncă în apă câteva bucăţele de lemn, care fură târâte spresud. Inginerul urmă curentul, mergând de-a lungul ţărmului, şi ajunse astfel lacapătul meridional al lacului.Acolo, se vedea un fel de depresiune a apelor, care păreau să fie înghiţite printr-o crăpătură a fundului lacului.Cyrus Smith ascultă, lipindu-şi urechea de pământ, şi auzi foarte desluşitzgomotul unei căderi de apă subterană.

— Aici e revărsarea, spuse el, ridicându-se. Apele se scurg spre mareprintr-un canal săpat în masivul de granit, străbătând nişte cavităţi pe carevom şti să le folosim. Ei, bine! Am să dau eu de ele!Inginerul tăie o creangă lungă, o curăţă de frunze, o vârî în unghiul format de cele două maluri şi descoperi acolo o gaură mare, care sedeschidea numai la un picior de la faţa lacului. Prin acest canal, pe care înzadar îl căutaseră până atunci, se scurgea surplusul apelor şi curentul eraatât de puternic, încât creanga, smulsă din mâna inginerului, dispăru purtatăde apă.

— Nu mai încape nici un fel de îndoială, repetă Cyrus Smith, aici se aflăpunctul de revărsare şi eu voi izbuti să descopăr deschizătura.

— Cum? întrebă Gédéon Spilett.

— Coborând cu trei picioare nivelul apelor.— Şi cum vrei să cobori nivelul lor?

— Deschizându-le o altă ieşire mai mare ca aceasta.

— Şi în ce loc, Cyrus?

— În partea în care malul lacului se apropie cel mai mult de ţărmul mării.

— Dar malul acela este de granit! observă reporterul.

— Nu-i nimic, răspunse Cyrus Smith, voi face să sară în aer acest granit,şi apele scurgându-se pe acolo vor dezveli deschizătura de aici, formând ocascadă în căderea lor pe plajă, adăugă reporterul.

— O cascadă pe care vom şti s-o folosim, răspunse Cyrus. Haide sămergem!Porni apoi cu tovarăşul său, care avea atâta încredere în el, încât nu se îndoia de reuşita celor întreprinse. Şi totuşi, reporterul se întreba cum vaizbuti Cyrus Smith să despice masivul de granit, fără un exploziv şi cuinstrumentele destul de rudimentare pe care le aveau. Oare încercareaaceasta nu avea să-i depăşească puterile?Când Cyrus Smith şi reporterul ajunseră la Cămin, îi găsiră pe Harbert şiPencroff descărcându-şi pluta plină de lemne.

— Tăietorii de lemne şi-au isprăvit aproape toată treaba, domnule Cyrus,spuse marinarul, râzând, şi când veţi avea nevoie de zidari...

— De zidari nu, dar de chimişti... răspunse inginerul.

— Da, adăugă reporterul, căci vom face să sară insula în aer...

— Să sară insula în aer? strigă Pencroff.

— Cel puţin în parte! replică Gédéon Spilelt.

— Ascultaţi-mă, dragii mei, începu inginerul. Şi le expuse rezultatulobservaţiilor sale. După părerea lui în masa de granit care forma platoulGrande-Vue trebuia să se afle o cavitate mai mare sau mai mică, şi inginerulţinea să ajungă până la ea. De aceea trebuia eliberată mai întâi deschizăturaprin care se prăvăleau apele, prin urmare trebuia coborât nivelul lor, croindu-li-se o scurgere mai largă. De aici, nevoia de a fabrica o substanţăexplozibilă, cu ajutorul căreia să se poată croi în alt punct al malului odeschizătură mai largă. Cyrus Smith avea de gând să încerce fabricarea uneiasemenea substanţe cu ajutorul mineralelor pe care natura i le punea la îndemână.Nu e nevoie să mai spunem cu cât entuziasm primiră cu toţii, dar maiales Pencroff, proiectul inginerului. Întrebuinţarea mijloacelor extreme, despicarea granitului, crearea unei

cascade îl încântau pe marinar! Şi de vreme ce era nevoie de chimişti putea fichimist tot atât de bine, cum putea fi zidar sau cizmar.

De altfel, va şti sădevină orice, chiar profesor de dans, dacă va fi nevoie, îl încredinţa el peNab.Nab şi Pencroff trebuiră să se ocupe mai întâi de extragerea şiconservarea grăsimii şi cărnii dugongului. Porniră amândoi la drum de îndată,fără să mai ceară vreo lămurire. Încrederea lor în inginer era deplină.Peste câteva minute, Cyrus Smith, Harbert şi Gédéon Spilett, târânddupă ei pluta, plecară în susul râului, îndreptându-se spre zăcământul decărbune, unde se aflau din belşug pirite şistoase, care se desfac în foi subţirişi se găsesc de obicei în terenurile de tranziţie mai noi. Nu de mult, ingineruladusese o mostră din acest minereu.Cărară pirită la Cămin toată ziua şi până seara adunaseră câteva tone.

A doua zi, la 8 mai, inginerul îşi începu operaţiile. Aceste piriteconţineau, în cea mai mare parte, cărbune, siliciu, aluminiu şi foarte multăsulfura de fier. Cyrus Smith voia să izoleze sulfura de fier din pirită, s-otransforme cât mai repede în sulfat de fier, apoi din sulfat să extragă acidulsulfuric.Acesta le era ţelul. Acidul sulfuric este o substanţă mult întrebuinţată, şi însemnătatea industriei unei ţării se poate aprecia după cantitatea de acidsulfuric consumată. Acest acid le putea fi mai târziu de mare folos lafabricarea lumânărilor, la tăbăcitul pieilor dar, deocamdată, inginerul îihotărâse o altă întrebuinţare.Cyrus Smith alese, în spatele Căminului, un loc cât mai neted. Pe acestteren aşeză o grămadă de crengi şi de surcele, peste care puse bucăţile depirită, sprijinite una de alta; acoperi apoi totul cu un strat subţire de pirită,sfărâmată în bucăţele mărunte.După aceea, aprinseră surcelele, şi pirita luă foc la rândul ei, amestecatăfiind cu cărbune şi sulf. Aşezară apoi noi straturi de pirită pisată, până ceridicară o grămadă mare, pe care o acoperiră cu pământ şi iarbă, lăsând şicâteva deschizături de aerisire, aşa cum procedează cărbunarii când faccărbuni de lemn.Aşteptară după aceea zece, douăsprezece zile, procesul chimic urmândsă se facă singur. Sulfura de fier trebuia să se prefacă în sulfat de fier şialuminiul în sulfat de aluminiu, două substanţe uşor solubile, spre deosebirede siliciul, cărbunii şi cenuşa, care aveau să se aleagă. În acest timp, Cyrus Smith puse la cale alte lucrări, care fură duse la îndeplinire cu şi mai mult zel, cu îndârjire chiar.Nab şi Pencroff adunaseră grăsimea dugongului în vase mari depământ. Inginerul voia să izoleze prin saponificare unul din elementelecomponente ale grăsimii, glicerina.

Pentru a obţine acest rezultat, era destulsă supună grăsimea acţiunii sodei sau calciului. Se ştie că oricare dinsubstanţele acestea atacă grăsimea, dând naştere săpunului şi izolând inacelaşi timp glicerina, de care inginerul avea mare nevoie. După cum amvăzut mai sus, oamenii noştri nu duceau lipsă de var, dar sub acţiunea calciului nu puteau obţine decât un săpun calcaros, insolubil şi prin urmare deneîntrebuinţat, pe câtă vreme, cu ajutorul sodei, se putea obţine un săpunsolubil, care ar fi fost foarte potrivit pentru gospodăria lor. Inginerul, ompractic, căuta să obţină sodă. Vă închipuiţi că i-a fost greu? Nu, căci pe ţărmse găseau cantităţi mari de plante marine, diferite specii de alge şi fucaceebogate în sodiu.

Culeseră o mare cantitate de asemenea plante, pe care lepuseră la uscat, aşezându-le apoi în nişte şanţuri descoperite. Ardereaacestor plante fu întreţinută timp de câteva zile, în aşa fel, încât căldura să seridice la temperatura de topire a cenuşii. Rezultatul arderii fu o masăcompactă, cenuşie, cunoscută de mult sub numele de sodă naturală.Tratând grăsimea animală cu această sodă, inginerul obţinu un săpunsolubil şi o substanţă neutră, glicerina.Totuşi, mai lipsea ceva. Cyrus Smith avea nevoie, în vedereapreparaţiilor lui viitoare, de o altă substanţă, de azotatul de potasiu, care emai cunoscut sub numele de nitrat de potasiu sau salpetru.

Cyrus Smith ar fi putut fabrica această substanţă prin tratareacarbonatului de potasiu, care poate fi extras foarte uşor din cenuşa plantelor,cu ajutorul acidului azotic. Dar tocmai acesta îi lipsea. De aceea, el îşi pusese în gând să fabrice acid azotic. Şi acesta părea un lucru care nu găseadezlegare. Din fericire, de data aceasta, natura îi veni în ajutor, căci Harbertdescoperi în nordul insulei, la poalele muntelui Franklin, un zăcământ desalpetru, iar pionierilor nu le rămânea altceva de făcut, decât să purificesărurile găsite.

Toate aceste operaţii ţinură vreo opt zile, isprăvindu-se înainte deprefacerea piritei în sulfat de fief. În zilele următoare, pionierii avură răgazulsă fabrice din argilă plastică o cantitate de oale de pământ refractar şi săzidească un cuptor de cărămizi special, care să slujească la distilareasulfatului de fier, când acesta va fi obţinut. Sfârşiră pregătirile la 18 mai, cam în acelaşi timp cu terminarea procesului chimic. Gédéon Spilett, Harbert, Nabşi Pencroff, bine îndrumaţi de inginer, deveniseră lucrătorii cei maiindemânatici din lume. De altfel, nevoia este cel mai bun dascăl.Rezultatul obţinut de pe urma arderii întregii grămezi de pirită, alcătuitdin cantităţi de sulfat de fier, sulfat de aluminiu, siliciu, resturi de cărbuni şicenuşă, fu depus într-un bazin cu apă. Amestecară bine totul, lăsară să seaşeze, apoi scurseră încet lichidul obţinut, care conţinea sulfat de fier şi sulfatde aluminiu, celelalte materii rămânând pe fundul bazinului, ele nefiindsolubile. În cele din urmă, obţinură cristale de sulfat de fier prin evaporareaparţială a lichidului, iar restul amestecului, care nu se evaporase şi careconţinea sulfatul de aluminiu, fu aruncat.Cyrus Smith avea acum la îndemână o cantitate destul de mare de sulfatde fier cristalizat, cu ajutorul căruia urma să fabrice acidul sulfuric. În industrie, fabricarea acestui acid are nevoie de instalaţii costisitoare:uzine mari, instalaţii speciale, aparate de platină, camere de plumb, pe careacidul nu-l poate ataca şi în care are loc procesul chimic. Inginerul nu aveaastfel de instalaţii, dar ştia că în Boemia, mai ales, acidul sulfuric se fabric cu mijloace mult mai simple şi mult mai folositoare, deoarece dau un acid maiconcentrat.

Pentru a obţine acid sulfuric, nu-i mai rămânea de făcut decât o singurăoperaţie: să calcineze în vase închise cristalele de sulfat de fier, distilândastfel acidul sulfuric, iar apoi, prin condensarea vaporilor, să obţină acidulcurat.Această operaţie se făcu cu ajutorul vaselor refractare, care, pline cucristale de sulfat de fier, fură aşezate în cuptor, unde acidul se distila.Operaţia se făcu în cele mai bune condiţiuni şi în ziua de 20 mai,douăsprezece zile după începerea ei, inginerul era în posesia acidului careavea să-i folosească mai târziu în nenumărate împrejurări.Vă veţi întreba de ce avea nevoie inginerul de această substanţă?Foarte simplu: ca să obţină acid azotic. De altfel, lucrul era uşor, deoarecesalpetrul atacat cu acid sulfuric dă naştere, prin distilare, acidului azotic.Dar, până la urmă, de ce le trebuia acid azotic? Iată un lucru pe care nicitovarăşii inginerului nu-l ştiau, deoarece el nu le spusese ce urmărea printoate aceste operaţii. În sfârşit, inginerul îşi procură, printr-o ultimă reacţie, substanţa pentrucare făcuse atâtea combinaţii.El luă o cantitate de acid azotic, pe care o amestecă cu glicerina, înprealabil concentrată în bainmarie şi, fără să fi avut măcar la îndemână unamestec refrigerent, cu care să grăbească răcirea, obţinu câteva kilogramede lichid uleios şi gălbui.Cyrus Smith făcuse această ultimă experienţă singur, departe de Cămin,temându-se să nu provoace o explozie, dar, când aduse tovarăşilor săi vasulcu lichid, se mulţumi, doar să le spună:

— Iată nitroglicerina!Izbutise într-adevăr să fabrice această substanţă deosebit depericuloasă, a cărei putere de explozie este de zece ori mai mare decâtaceea a prafului de puşca obişnuit şi care pricinuise până atunci o mulţime deaccidente! Totuşi, de când se foloseşte sub formă de dinamită, adicăamestecată cu o substanţa solidă, poroasă, ca de pildă argila sau zahărul,periculosul lichid poate fi folosit cu mai multă siguranţă. Dar dinamita nu eracunoscută încă pe vremea când coloniştii noştri se îndeletniceau cu acesteexperienţe în insula Lincoln.

— Şi cu lichidul acesta vom arunca în aer stâncile? întrebă Pencroff cuun aer neîncrezător.

— Da, dragul meu, răspunse inginerul, şi efectul nitroglicerinei va fi cuatât mai mare, cu cât granitul este mai tare şi cu cât va opune mai multărezistenţă la explozie.

— Şi când va avea loc explozia, domnule Cyrus?

— Mâine, după ce vom termina de săpat gaura ce trebuie minată,răspunse inginerul.

A doua zi, la 21 mai, în zori, pionierii se îndreptară spre unghiul pe care îlforma ţărmul de est al lacului Grant, la numai cinci sute de paşi de coastă. Înlocul acesta, platoul era aşezat sub nivelul apelor, care erau reţinute doar decadrul lor de granit. Era uşor de înţeles că, sfărâmând acest cadru, apele, vor năvăli prin spărtură, formând un râu care, după ce va curge pe suprafaţa înclinată a platoului, se va revărsa pe plajă. În felul acesta, se va obţine ocoborâre a nivelului apelor lacului, fenomen care avea să elibereze actualagură de scurgere, adică tocmai ceea ce urmărea inginerul.Deci, trebuiau să înceapă prin sfărâmarea cadrului de granit al lacului.Sub conducerea inginerului, Pencroff, înarmat cu un târnăcop pe care îlmânuia cu putere şi îndemânare, atacă partea exterioară a granitului.

Gaurape care trebuia s-o facă începea pe o creasta a malului şi urma să seadâncească oblic, în aşa fel, încât să atingă un nivel cu mult inferior lacului. În felul acesta, explozia va îngădui apelor să se scurgă în cantitate mare,coborând simţitor nivelul lacului.Lucrarea ţinu mult, căci inginerul, dorind să obţină un rezultatextraordinar, hotărî să consacre operaţiei cel puţin zece litri de nitroglicerină.Pencroff, ajutat de Nab, lucră atât de repede, încât termină de săpat până laora patru după-amiază.Rămânea de rezolvat problema aprinderii explozivului. De obicei,nitroglicerina ia foc cu ajutorul unui fulminant, care pregăteşte explozia. Seştie că explozia nitroglicerinei nu poate fi provocată decât printr-o lovitură;dacă i se dă foc, substanţa arde fără să explodeze.Ştiind că nitroglicerina are proprietatea să facă explozie când e lovită,Cyrus Smith hotărî să se folosească de această însuşire, urmând să facă alte încercări, doar în cazul când aceasta nu va izbuti.

Într-adevăr, o lovitură de ciocan dată câtorva picături de nitroglicerină,risipite pe suprafaţa unei pietre tari, ajunge să provoace explozia, dar acelacare dă lovitura cade singur victima încercării sale. Cyrus Smith se gândi săatârne de un stâlp, aşezat deasupra găurii, o bucată de fier, cântărind maimulte kilograme, legată cu o fibră vegetală. O altă fibră muiată în sulf, fulegată cu unul din capete de mijlocul celei dintâi, celălalt capăt zăcând pepământ la o distanţă destul de mare de gaura minei. Dându-se foc fibreiacesteia din urmă, ea va arde în întregime, aprinzând-o la rândul ei pecealaltă, care, rupându-se, va determina căderea bucăţii de fier pestenitroglicerină.Dispozitivul fu instalat. Apoi, inginerul, după ce îşi îndepărtă tovarăşii,umplu gaura cu nitroglicerină şi stropi câteva picături pe suprafaţa stâncii, subbucata de fier pregătită. După aceea, Cyrus Smith dădu foc capătului fibreimuiate în sulf şi, părăsind locul, se întoarse lângă tovarăşii săi, la Cămin.Peste douăzeci şi cinci de minute răsună o explozie asurzitoare. Insulase cutremură. Un mănunchi de bolovani ţâşni în aer de parcă ar fi erupt dintr-un vulcan. Zguduitura produsă de suflul aerului fu atât de puternică, încâtstâncile Căminului oscilară, iar pionierii, deşi se aflau la o depărtare de douămile, fură trântiţi la pământ.

Oamenii se ridicară şi urcară din nou pe platou, alergând spre locul undemalul lacului trebuia să fi fost despicat de explozie...Izbucniră în urale repetate!Cadrul de granit fusese sfărâmat pe o distanţă destul de mare! Un râunou, cu ape repezi, curgea spumegând de-a curmezişul platoului şi, ajuns lamargine, se revărsa pe plajă, de la o înălţime de trei sute de picioare!

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 17

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 17

de Jules Verne

Biografie

Opera