Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 07

de Jules Verne

CAPITOLUL VII

Planuri. Un pod peste râul Mercy. Platoul Grande-Vue devine insulă.Podul mobil. Recolta de grâu. Pârâul. Podeţele. Curtea de păsări.Porumbarul. Cei doi măgari sălbatici. Căruţa înhămată.Excursie la portul Balonului.

Pionierii insulei Lincoln îşi recuceriseră deci locuinţa, fără să fie nevoiţisă treacă prin fostul canal şi fiind astfel scutiţi de o muncă grea de zidărie.Ultimele ore ale acestei zile le hărăziră înmormântării maimuţelor; apoi,pionierii puseră totul în ordine prin camere, unde, cu toate că nepoftiţiimusafiri răsturnaseră mobilele, din fericire, însă, nu spărseseră mai nimic.Nab aprinse din nou focul la bucătărie şi rezervele din cămară fură folosite lapregătirea unui prânz, din care se înfruptară pe săturate.Jup nu fu uitat nici el şi mâncă cu poftă câteva migdale şi o parte dinrădăcinile pe care le puseseră înainte în mare cantitate. Pencroff îi dezlegasenumai braţele, socotind nimerit să-i lase totuşi picioarele legate, până când seva mai obişnui cu oamenii. Înainte de culcare, stând în jurul mesei, Cyrus Smith şi tovarăşii săidiscutară câteva planuri, ce trebuiau neîntârziat puse în aplicare. Printreacestea, cele mai însemnate şi mai grabnice erau: construirea unui pod pesterâul Mercy, care să lege direct partea de sud a insulei cu Casa de Granit, şi întocmirea unui ţarc destinat muflonilor sau altor animale cu lână, pe careaveau să le prindă. Ambele planuri rezolvau problema îmbrăcămintei, caredevenise cea mai importantă. Într-adevăr, podul le înlesnea să transporte învelişul balonului, din care voiau să-şi facă rufe, iar ţarcul de animale trebuiasă le dea lână pentru îmbrăcămintea de iarnă. În ceea ce priveşte crescătoria, Cyrus Smith avea de gând s-o aşeze laizvorul Pârâului Roşu, pentru ca animalele să găsească cu uşurinţă păşunibogate şi mereu proaspete. Drumul dintre platoul Grande-Vue şi izvoare era în parte bătătorit, aşa că transporturile vor fi uşurate şi dacă vor avea un căruţ mai bun şi dacă vor izbuti să prindă vreun animal de tracţiune.Dar dacă nu era nici un neajuns ca această crescătorie să fie aşezatădeparte de Casa de Granit, nu se putea spune acelaşi lucru despre curtea depăsări, asupra căreia Nab atrăsese atenţia tovarăşilor săi. Într-adevăr,păsările trebuiau să fie la îndemâna bucătarului şi nici un loc nu părea maipotrivit decât partea aceea a malurilor lacului, din jurul vechiului canal.

Păsările acvatice se vor simţi acolo tot atât de bine ca şi celelalte, iar cuperechea de galinacee, prinsă la ultima lor excursie, vor face cea dintâi încercare a lor de domesticire.A doua zi, la 3 noiembrie, începură noile lucrări în vederea construiriipodului. Toate braţele fură folosite în această lucrare. Coloniştii, ajunşi deastădată dulgheri, cărară pe plajă ferăstraiele, topoarele, foarfecele,ciocanele.Acolo, Pencroff făcu următoarea observaţie:— Şi dacă în lipsa noastră i s-ar năzări domnului Jup să tragă scara, pecare ne-a aruncat-o ieri atât de politicos?— S-o legăm bine la capătul de jos, răspunse Cyrus Smith. Ceea ce şifăcură, proptind-o cu doi ţăruşi înfipţi adânc în nisip. Apoi, pionierii, urcândmalul stâng al râului Mercy, ajunseră repede la cotul râului.Se opriră să cerceteze dacă nu era locul cel mai potrivit pentru un pod. Într-adevăr, de aici până la portul Balonului, descoperit abia în ajun pecoasta sudică, depărtarea era de numai trei mile şi jumătate, iar de la port nuera greu de făcut un drum, care să uşureze legătura dintre Casa de Granit şisudul insulei.Atunci, Cyrus Smith împărtăşi tovarăşilor săi un plan uşor de înfăptuit şifoarte avantajos, la care se gândea de câtva timp. Era vorba de izolareacompletă a platoului Grande-Vue, punându-l la adăpost de orice atac posibil. În felul acesta, Casa de Granit, Căminul, curtea de păsări şi toată parteasuperioară a platoului, destinată culturilor, erau ferite de stricăciunile pe carele puteau pricinui animalele.Nimic mai uşor decât îndeplinirea acestui plan şi iată cum socoteainginerul să procedeze: el constatase că platoul era apărat din trei părţi dediferite cursuri de apă, fie artificiale, fie naturale.La nord-est se afla lacul Grant.La nord curgea râul pe care îl descoperiseră de curând, care îşi săpasealbia de pe platou până pe plajă, întrerupt în cursul său doar de cascadă şi ar fi fost de ajuns să-i lărgească albia, ca să pună stavilă incursiunii animalelor.Partea de est era mărginită de mare, începând de la punctul derevărsare a noului râu, până la revărsarea râului Mercy.La sud curgea râul Mercy, de la punctul său de revărsare până la cotulunde trebuia făcut podul.Rămânea deci deschisă numai partea de vest a platoului, cuprinsă întrecotul râului şi unghiul sudic al lacului, pe o distanţă mai scurtă de o milă.Pentru a izola platoul şi în partea aceasta, nu aveau decât să sape un şanţ larg şi adânc, care să fie umplut cu apele lacului, formând astfel şi o a douacascadă, care avea să se verse în râul Mercy. E drept că această lucrare ar ficoborât niţel nivelul lacului, dar Cyrus Smilli observase că debitul de apă alPârâului Roşu era destul de mare, pentru a compensa această pierdere.— În felul acesta, adăugă inginerul, platoul Grande-Vue va fi o adevăratăinsulă, înconjurată de apă şi legată de restul domeniului prin podul pe care îlvom face peste râul Mercy, prin cele două punţi pe care le-am aşezat lângă cascadă şi prin alte câteva podeţe pe care le vom construi mai târziu: unulpeste şanţul de care vă spuneam şi al doilea peste Mercy. Iar dacă acestepoduri şi podeţe le vom construi în aşa fel încât să poată fi ridicate la nevoie,platoul Grande-Vue va fi la adăpost de orice surpriză.Toată lumea fu de aceeaşi părere şi Pencroff, ridicând toporul, strigă:

— Să ne ocupăm de pod!Aceasta era lucrarea cea mai grabnică. Ei aleseră copacii, îi tăiară, îicurăţară de crengi şi făcură grinzi, scânduri şi scândurele. La capătul sprijinitde ţărmul drept al râului, podul avea să fie fix, iar la capătul opus, mobil, înaşa fel, încât să se poată ridica cu ajutorul unui scripete, aşa cum văzuseră eila unele poduri.Cu toate că munceau cu pricepere, această lucrare însemnată le răpidestul de mult timp, fiindcă râul era larg de optzeci de picioare. Ca să susţinăpartea fixă a podului, pionierii fură nevoiţi să înfigă câţiva pari în albia râului şisă-şi facă şi un fel de mai pentru bătut capetele parilor, ce aveau să formezedouă arcade, dând astfel podului posibilitatea să suporte greutăţi mai mari.Din fericire, nu lipseau sculele pentru prelucrarea lemnului, nici fierăriapentru consolidare, nici iscusinţa unui om care se pricepea de minune laastfel de lucrări şi, în sfârşit, nici zelul tovarăşilor săi, care în cele şapte lunitrăite pe insulă căpătaseră multă îndemânare.Construirea podului peste râul Mercy ţinu trei săptămâni. La prânzmâncau chiar pe şantier şi vremea fiind minunată, nu se întorceau la Casa deGranit decât pentru cină. În tot acest timp, Jup se obişnuia cu stăpânii săi, dar tot îi mai cercetădin când în când cu o privire mirată. Din prudenţă, Pencroff nu-i dădea încălibertatea deplină, aşteptând pentru aceasta, pe bună dreptate, ca hotareleplatoului să fie mai greu de trecut, în urma lucrărilor pe care le executau. Topşi Jup se înţelegeau foarte bine şi se jucau împreună, dar maimuţa făcea totulcu seriozitate. În ziua de 20 noiembrie, lucrarea fu gata. Partea mobilă a podului,echilibrată cu greutăţi, era uşor de manevrat şi solid construită. Între legăturile în care era prinsă şi ultima traversă pe care se sprijinea la închidere,rămânea un loc destul de larg, de vreo douăzeci de picioare, dincolo de carenu se puteau avânta animalele.Socotiră atunci că venise momentul să aducă învelişul aerostatului, pecare pionierii doreau să-l vadă cât mai curând la ei acasă.

Pentru transportulacestuia, era nevoie de un cărucior, şi mai trebuiau să taie şi un drum prindesişurile Far-West-ului. Ori munca aceasta cerea timp. Nab şi Pencroff făcură mai întâi „o recunoaştere” până la portul Balonului şi, constatând că„stocul de pânză” stătea bine acolo, în grota în care-l lăsaseră, hotărâră săcontinue fără întrerupere lucrările de amenajare a platoului Grande-Vue.— Acum, spuse Pencroff, putem să ne întocmim curtea de păsări în celemai bune condiţii, pentru că nu mai trebuie să ne temem nici de vizita vulpilor,nici de atacul altor animale răufăcătoare.

— Afară de aceasta, adăugă Nab, vom putea desţeleni platoul, ca să

transplantăm diferite plante.

— Şi să pregătim al doilea lan de grâu! strigă marinarul triumfător. Într-adevăr, primul lan de grâu, însămânţat cu un singur bob, le dăduse,mulţumită îngrijirii lui Pencroff, o recoltă bogată. El produsese cele zece spiceprevăzute de inginer, fiecare spic având 80 de boabe. Colonia avea astfel800 de boabe de grâu, ceea ce le făgăduia o recoltă din ce în ce mai bună.Aceste 800 de boabe, afară de 50, pe care le puseseră la o parte pentrucaz de nevoie, aveau să fie semănate pe alt câmp, cu tot atâta grijă şi atenţieca şi cel dintâii bob.Pregătiră terenul, împrejmuindu-l cu un gard solid, făcut din pari înalţi şiascuţiţi, pentru ca animalele să nu poată sări peste el. Pencroff, plin deimaginaţie, făcu morişti care scârţâiau şi sperietori pentru păsări. Cele şaptesute cincizeci de boabe fură aşezate în mici brazde regulate, urmând canatura să facă restul.La 21 noiembrie, Cyrus Smith începu să traseze şanţul, care avea să închidă platoul spre vest, de la unghiul sudic al lacului Grant, până la cotulrâului Mercy. Se apucară îndată de lucru, dar, după un strat de pământ,dădură din nou de granit. Fură nevoiţi să prepare din nou nitroglicerină, carele înlesni şi de astădată munca şi, în mai puţin de 15 zile, săpară un şanţ adânc de 12 picioare şi larg de 6. În platoul stâncos, în acelaşi fel, făcură ospărtură şi în malul de granit al lacului şi apele umplură noua albie, formândastfel un pârâu căruia i se dădu numele de Pârâul Glicerinei, şi care deveniun afluent al râului Mercy. În prima jumătate a lunii decembrie, lucrările de izolare fură isprăvite,aşa că platoul Grande-Vue forma acum un fel de poligon neregulat, cuperimetru de aproximativ patru mile, înconjurat de un brâu de apă, care îlferea împotriva oricărui atac. În timpul lunii decembrie, căldurile au fost foarte mari. Totuşi, pionierii nuse opriră din lucru, ocupându-se cu mare grabă de organizarea curţii depăsări.De la închiderea în întregime a platoului, domnul Jup fusese pus înlibertate. El nu-şi părăsea prietenii şi nu manifesta nici o dorinţă de evadare.Era un animal blând, foarte puternic şi grozav de sprinten. Ca el nu urcanimeni scara Casei de Granit. Era folosit şi la unele munci: aducea lemne şicăra pietre, scoase din albia noului curs de apă.Curtea de păsări ocupă un teren de două sute de yarzi pătraţi

Ea fu împrejmuită cu gard şi pionierii clădiră câteva adăposturi pentru păsări: un felde colibe din crengi, prevăzute cu despărţituri, care erau în aşteptareaoaspeţilor.Primii ei locuitori fură o pereche de „tinamu” care dădură repede foartemulţi pui. Ca să le ţină de urât, mai aduseră vreo şase raţe din soiul care trăiape malurile lacului şi ale căror aripi strălucitoare, nu mai puţin frumoase decât acelea ale fazanilor aurii, se deschideau în evantai. Peste câteva zile, Harbertprinse o pereche de galinacee din soiul „elector”, cu coada în formă de trenăşi care se domesticiră repede. Pelicanii, pescăruşii, găinile sălbatice venirăsingure să îngroaşe rândurile. După primele neînţelegeri, acest mic popor depăsări care cârâiau, ţipau, cotcodăceau şi uguiau sfârşi prin a trăi în armonieşi se înmulţi îndeajuns pentru a asigura pe viitor hrana coloniei.Cyrus Smith, ca să-şi desăvârşească opera, făcu un porumbar într-uncolţ al curţii de păsări. Acolo fură aşezate câteva perechi de porumbei dinaceia care zburau pe înălţimile falezei. Aceştia se obişnuiră repede să se întoarcă în fiecare seară la noua lor locuinţă, spre deosebire de alte soiuri deporumbei, care trăiesc şi se înmulţesc numai în libertate. În sfârşit, sosivremea să fie întrebuinţat învelişul aerostatului la confecţionarea rufelor.Gândul de a folosi aerostatul pentru o eventuală plecare, aventurându-sedeasupra unui ocean nemărginit, dispăruse cu desăvârşire din preocupărilepionierilor. Om practic, Cyrus Smith nici nu se mai gândea la aceasta.Trebuiau deci să aducă învelişul la Casa de Granit şi pionierii căutară săfacă din căruciorul lor greoi un vehicul mai uşor şi mai lesne de mânuit. Dar chiar dacă aveau vehiculul, le lipseau mijloacele de tracţiune. Se punea întrebarea dacă nu cumva trăia pe insulă vreun rumegător, care să fi putut înlocui cu folos calul, măgarul, boul sau vaca?

— Într-adevăr, spunea Pencroff, un animal de ham ne-ar fi de mareajutor, până când domnul Cyrus Smith are să ne construiască un cărucior cuaburi sau chiar o locomotivă. Sunt sigur că vom avea într-o zi o cale ferată dela Casa de Granit până la portul Balonului, cu o linie de ramificaţie până lamuntele Franklin.Dar până la înfăptuirea acestor măreţe planuri, Pencroff s-ar fi mulţumitşi cu un simplu patruped bun de ham.Nu trecu mult timp şi dorinţa lui se împlini. Într-o bună zi, la 23 decembrie, pionierii auziră deodată ţipetele lui Nab, îmbinându-se cu lătratul lui Top. Fiind ocupaţi în interiorul Căminului, serepeziră în grabă afară, temându-se să nu se fi întâmplat vreun accident.Dar ce le văzură ochii? În faţa lor stăteau două animale mari, puternice,care se aventuraseră pe platoul ale cărui podeţe rămăseseră deschise. Eraumascul şi femelă şi semănau cu doi cai sau mai degrabă cu doi măgari;aveau formele delicate, părul de culoare cafenie, picioarele şi coada albă, iar capul, gâtul şi trunchiul erau dungate cu negru. Animalele înaintau liniştit, fărăsă pară speriate, uitându-se cu o privire vioaie la aceşti oameni, în care nu îşirecunoşteau încă stăpânii.

— Sunt onaggaşi! strigă Harbert. Nişte patrupede cam între zebră şicuagga.

— Şi de ce nu măgari? întrebă Nab.

— Pentru că nu au urechi lungi şi linia lor este mai graţioasă!

— Măgari sau cai, răspunse Pencroff, sunt, cum ar spune domnul Cyrus,nişte „motoare” şi prin urmare trebuiesc capturaţi.Marinarul, fără să sperie animalele, se furişă printre ierburi până la podeţul de peste Pârâul Glicerinei, îl închise şi onaggaşii fură prinşi.Acum se punea problema domesticirii lor. Hotărâră să-i lase câteva zileliberi pe platou, unde iarba era bogată, şi apoi începură să construiască ungrajd, în care onaggaşii să găsească un culcuş bun şi adăpost peste noapte.Astfel, minunata pereche fu lăsată în deplină libertate şi pionierii, ca sănu-i sperie, nici nu se apropiau de ei. Totuşi, fiind obişnuiţi cu spaţiile largi şicu pădurile adinei, ei simţiră de mai multe ori îndemnul să părăsească platoul.

Atunci puteau fi văzuţi dând târcoale de-a lungul brâului de ape, careera pentru ei un hotar ce nu putea fi trecut, şi scoţând răgete puternice. Apoio luau în galop printre ierburi şi când se linişteau, stăteau ceasuri întregi cuochii ţintă la pădurile spre care drumul le era închis pentru totdeauna. Între timp, pionierii făcuseră hamuri din fibre vegetale şi la câteva ziledupă prinderea onaggaşilor, căruţa era gata de înhămat. În acelaşi timp,tăiaseră un drum drept prin pădurea Far-West, de la cotul râului Mercy pânăla portul Balonului. Căruţa putea deci porni la drum şi pe la sfârşitul luniidecembrie, se făcu prima încercare cu onaggaşii.Pencroff ajunsese să îmblânzească aceste animale, încât veneau să-imănânce din palmă. Atât de mult se învăţaseră onaggaşii cu marinarul, încât îl lăsau să se apropie oricât, dar odată înhămaţi, se ridicară în două picioareşi Pencroff izbuti cu mare greutate să-i potolească. Totuşi, până la urmă, seobişnuiră cu hamul. În ziua aceea, întreaga colonie se urcă în căruţă, afară de Pencroff, caremergea înaintea animalelor, şi o porniră spre portul Balonului. Este uşor de închipuit cât au fost hurducaţi, pe acest drum neumblat, dar căruciorul ajunsefără nici un accident la ţintă şi în aceeaşi zi încărcară învelişul şi diferiteleaccesorii ale balonului.La orele opt seara, trecură înapoi podul de peste râul Mercy şi se oprirăpe plajă. Onaggaşii fură deshămaţi şi duşi la grajd, iar Pencroff, înainte de-aadormi, scoase un oftat de mulţumire, de răsunară bolţile Casei de Granit.

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 07

Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 07

de Jules Verne

Biografie

Opera