Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 03

de Jules Verne

CAPITOLUL III

Ceaţa se ridică. Ordinele inginerului. Trei posturi. Ayrton şi Pencrotf.Prima barcă. Alte două bărci. Pe ostrov. Şase ocnaşi pe ţărm.Bricul ridică ancora. Ghiulelele. Nu mai e nici o scăpare.Deznodământ neaşteptat.

Noaptea trecu netulburată. Pionierii petrecuseră tot timpul la pândă, gatade atac, fără să iasă din adăpostul de la Cămin. La rândul lor, piraţii nufăcuseră nici o încercare de a coborî pe uscat. După împuşcăturile trase înurma fugarului Ayrton, nici un foc de armă, nici cel mai mic zgomot nu maisemnala prezenţa vasului în apele insulei. S-ar fi putut crede chiar că briculridicase ancora şi pornise în larg temându-se că are de-a face cu forţe preamari.Dar pionierii se înşelaseră. În zori, văzură prin ceaţă o umbră mare, întunecată. Era bricul Speedy.— Iată, prieteni, spuse inginerul, dispoziţiile ce mi se par mai potrivite şipe care le vom lua până se risipeşte ceaţa. Deocamdată putem lucra fără săfim văzuţi. Lucrul cel mai însemnat este ca ocnaşii să creadă că locuitoriiinsulei sunt numeroşi şi deci în stare să opună rezistenţă. Vă propun să nedespărţim în trei grupe, care se vor aşeza astfel: prima la Cămin, a doua larevărsarea râului Mercy, iar a treia, socot nimerit s-o aşezăm pe ostrov, ca să împiedice sau cel puţin să întârzie orice încercare de debarcare. Avem douăcarabine şi patru puşti. Vom fi cu toţii înarmaţi şi nu vom face economie degloanţe, căci avem de ajuns praf de puşcă. Puştile şi tunurile bricului suntneputincioase faţă de aceste stânci şi deoarece noi nu vom trage de laferestrele Casei de Granit, bandiţilor nu le va trece prin gând să bată cu tunurile încoace, astfel că nu ne vor produce mari stricăciuni cu ghiulelele lor.Singurul lucru de temut este lupta corp la corp, pentru că ocnaşii suntnumeroşi. De aceea, trebuie să încercăm să ne împotrivim oricărei debarcări,fără ca ei să ne poată descoperi. Nu economisiţi deci muniţiile, trageţi des,dar ochiţi bine.

Fiecare dintre noi trebuie să ucidă opt sau zece duşmani, şi trebuie să-i ucidă! Cyrus Smith expuse situaţia cât se poate de limpede, vorbind foarteliniştit, parcă ar fi expus planul unor lucrări, nu al unei lupte şi tovarăşii săiprimiră hotărârile fără să cârtească. Nu le mai rămânea decât să se ducă laposturile lor înainte ca ceaţa să se risipească.Nab şi Pencroff se urcară de îndată în Casa de Granit de unde cărarămuniţii îndestulătoare. Gédéon Spilett şi Ayrton, buni trăgaci, primiră câte ocarabină de precizie, care bătea până la o milă. Cele patru puşti şi le împărţiră Cyrus Smith, Nab, Pencroff şi Harbert.Iată cum au fost alcătuite posturile:Cyrus Smith şi Harbert rămaseră ascunşi la Cămin, de unde puteau păziplaja şi Casa de Granit.Gédéon Spilett şi Nab se ascunseră printre stânci, la revărsarea râuluiMercy. Ridicară punţile şi se aşezară în aşa fel, încât se împiedice trecereabărcilor şi orice debarcare pe ţărmul opus.Cât despre Pencroff şi Ayrton, ei porniră în pirogă să ocupe două posturipe ostrov. Astfel, văzându-se atacaţi deodată din trei locuri diferite, ocnaşiivor crede că insula este bine populată şi bine apărată. În cazul unei debarcări pe care nu o vor putea opri, şi chiar dacă s-ar luadupă ei vreo barcă de pe vas, Pencroff şi Ayrton trebuiau să se întoarcă cupiroga, să coboare pe ţărm şi să se îndrepte spre punctul cel mai ameninţat. Înainte de a-şi ocupa posturile, pionierii îşi mai strânseră odată mâinile.Pencroff izbuti să se stăpânească, pentru a-şi ascunde emoţia în clipa în care îl îmbrăţişa pe Harbert, copilul lui!... Apoi se despărţiră.Peste câteva clipe, Cyrus Smith şi Harbert de o parte, Gédéon Spilett şiNab de altă parte dispăruseră printre stânci. După alte câteva minute, Ayrtonşi Pencroff ajungeau cu bine la ostrov şi se ascundeau printre stâncile coasteirăsăritene. Niciunul dintre ei nu putuse fi zărit de piraţi, devreme ce şi briculabia se desluşea prin ceată.La ora şase şi jumătate erau cu toţii la posturi.Curând, pâcla începu să se risipească mai întâi în înălţimi, făcând să seivească vârfurile catargului. Câtva timp trâmbe mari de ceată se rostogolirădeasupra valurilor, apoi prinse să adie o briză, care spulberă foarte repedepâclele adunate.Acum, bricul Speedy, reţinut de două ancore, se arăta în întregimeprivirilor. După cum socotise Cyrus Smith, ancorase la o milă şi un sfert deţărm. În vârful catargului flutura fiorosul steag negru.Inginerul zări prin ochian cele patru tunuri îndreptate spre insulă. Eraudesigur gata să tragă la primul semnal. Totuşi, pe bricul Speedy era linişte!Piraţii circulau pe punte şi îşi vedeau de treburi. Numai câţiva se urcaseră pe

dunetă, iar doi dintre ei, cocoţaţi pe barele catargului mare, urmăreau cuochianele, cu mare atenţie, tot ce se petrecea pe insulă.Desigur că Bob Harvey şi echipajul său nu-şi dăduseră prea bine seamade tot ce se întâmplase în timpul nopţii pe bordul vasului. Omul acela pe jumătate gol, care forţase uşa magaziei cu pulbere, care trăsese şase focuride revolver asupra lor şi se luptase cu ei, omorându-l pe unul dintre ai lor, şirănind pe alţi doi, omul acela scăpase oare de gloanţele lor? De unde veneael, ce căuta pe bord? Să fi avut într-adevăr de gând să arunce bricul în aer,aşa cum i se păruse lui Bob Harvey? Toate acestea erau destul denelămurite în mintea ocnaşilor. De un singur lucru nu se puteau îndoi, şianume, că insula necunoscută, în faţa căreia ancoraseră, era locuită şi poatechiar de o întreagă colonie hotărâtă să se apere. Totuşi, nu se arăta nimeninici pe plajă nici pe înălţimile insulei. Ţărmul părea pustiu şi nu vedeau niciurmă de locuinţă. Să fi fugit locuitorii spre interior?Iată întrebările ce frământau desigur pe căpetenia piraţilor, care, foarteprevăzătoare, căuta să-şi dea seama de împrejurări înainte de a porni la atac.Timp de o oră şi jumătate nu întreprinse nimic. Bob Harvey şovăia. Nu-izărise nici cu cel mai bun ochian pe pionierii ascunşi printre stânci. Pe cât sepărea, nu găsise ciudate nici perdelele verzi de crengi şi liane, careascundeau ferestrele Casei de Granit şi care se desprindeau foarte limpedepe faleza goală. Într-adevăr, cu greu şi-ar fi putut închipui că exista o locuinţăaşezată la o atare înălţime, în mijlocul unui masiv de granit. De la capulGhearei, până la cele două Mandibule, nimic nu trăda prezenţa unor locuitoripe insulă.Pe la orele opt, pionierii observară totuşi oarecare mişcare pe bric.Coborau o barcă, în care luară loc şapte piraţi înarmaţi cu puşti. Unul dintrebandiţi se aşeză la cârmă, patru la vâsle, iar alţi doi, ghemuiţi la prova bărcii,pândeau cu încordare ţărmul. Porniseră fără îndoială într-o primărecunoaştere, dar nu păreau dornici să debarce, deoarece în acest caz ar fiplecat desigur în număr mai mare.Din înălţimea catargelor, piraţii văzuseră desigur că ţărmul era apărat deun ostrov, de care îl despărţea un canal lat de o jumătate de milă. CyrusSmith îşi dădu totuşi în curând seama, după direcţia bărcii, că bandiţii nuintrau în canal, ci se îndreptau spre ostrov, lucru ce dovedea o măsură deprevedere şi destulă înţelepciune din partea lor.Pencroff şi Ayrton, ascunşi printre stânci, îi văzură îndreptându-se spreei şi aşteptară să se apropie.Barca înainta încet. Vâslele se afundau în apă la intervale mari. Unuldintre ocnaşi, care şedea în faţă, ţinea în mână o sondă, căutând să afleadâncimea apelor canalului. Deci Harvey avea de gând să se apropie cubricul cât mai mult de ţărm. Piraţii căţăraţi pe frânghiile catargelor nu pierdeaubarca din ochi, urmărind. Încercările de sondaj, care aveau să le fie de folosla debarcare.Barca se opri la o mică depărtare de ţărmul ostrovului. Cârmaciul, înpicioare, căuta un punct unde să acosteze. În aceeaşi clipă, răsunară două împuşcături, şi norişori de fum plutiră deasupra stâncilor.

Cârmaciul şimarinarul cu sonda se prăbuşiră în barcă, loviţi în acelaşi timp.Numaidecât urmă o detunătură puternică, un nor de fum scânteietor ţâşni din coasta vasului şi o ghiulea făcu ţăndări creştetul stâncilor, sub carese adăposteau Ayrton şi Pencroff. Cei doi apărători scăpară neatinşi. În barcăizbucniră blesteme groaznice. Cârmaciul fu înlocuit cu unul dintre tovarăşiisăi, iar vâslele loviră grăbite apa.Totuşi, în loc să se întoarcă spre vas, cum ar fi fost de crezut, barca olua de-a lungul ţărmului, căutând să ocolească ostrovul pe la sud. Piraţiivâsleau repede ca să iasă din bătaia gloanţelor.

Înaintară astfel până înapropierea capului Epavei, pe care îl ocoliră, apăraţi mereu de tunurilebricului, şi se îndreptară apoi spre vărsarea râului Mercy.Piraţii aveau deci de gând să pătrundă pe canal, ca să-i ia pe la spate pepionierii din ostrov, în aşa fel, încât să-i prindă între focurile celor din barcă şitunurile bricului, situaţie destul de primejdioasă.Trecu un sfert de oră şi barca înainta mereu. În aer şi pe apă, tăcere,linişte desăvârşită.Pencroff şi Ayrton, deşi vedeau bine că pot fi luaţi pe la spate, nupărăsiră postul, fie pentru că nu voiau să rămână descoperiţi în bătaiatunurilor de pe vas, fie pentru că se bizuiau pe tovarăşii care vegheau larevărsarea râului şi printre stâncile Căminului.Douăzeci de minute după încetarea primelor focuri, barca se afla la gurarâului Mercy. Fluxul tocmai începea cu violenţa lui obişnuită, ocnaşii erau împinşi spre gura râului şi cu greu se menţineau în mijlocul canalului, vâslindcu putere. Cum treceau de ajuns de aproape de gura râului, fură întâmpinaţicu două gloanţe, care mai doborâră în barcă doi dintre ei. Nab şi Spilett îşinimeriseră şi ei ţinta. Bricul trimise pe dată o a doua ghiulea asupra locului pecare îl trăda fumul armelor, dar fără să facă nici o pagubă. În barcă rămăseseră doar trei oameni teferi. Luată de curent, ea alunecăpe canal cu repeziciunea unei săgeţi, trecând prin faţa lui Cyrus Smith şi a luiHarbert, care nu găsiră de cuviinţă să tragă, nesocotind-o de ajuns deaproape.

Barca ocoli vârful nordic al ostrovului şi, mânată de doi dintremarinarii care mai rămăseseră teferi, căuta să se înapoieze la bric.Până acum, pionierii n-aveau de ce să se plângă. Lucrurile începuserăprost pentru adversari. Aceştia aveau patru răniţi sau poate chiar patru morţi;pionierii, dimpotrivă, scăpaseră teferi, nimerindu-şi adversarii în plin. Dacăpiraţii urmau să-i atace în felul acesta, reînnoind încercările de debarcare cuajutorul bărcilor, ei puteau fi doborâţi unul câte unul.Acum se dovedea cât de nimerite erau dispoziţiile inginerului. Piraţiiputeau să-şi închipuie într-adevăr că aveau de-a face cu duşmani numeroşi şibine înarmaţi, pe care nu-i vor învinge cu uşurinţă.Mai trecu o jumătate de oră până ce barca, lovită de curentul din larg,izbuti să ajungă la bric. În momentul în care barca, aducând răniţii, fu urcatăpe vas, izbucniră răcnete groaznice şi câteva ghiulele, slobozite fără nici unrost, se pierdură în văzduh.

Între timp, doisprezece ocnaşi, înnebuniţi de furie, sau poate încă substăpânirea băuturii din ajun, se zvârliră în barcă. Coborâră încă o barcă, încare luară loc alţi opt inşi; prima se îndreptă spre ostrov, iar a doua sprerevărsarea râului Mercy.Situaţia lui Pencroff şi a lui Ayrton începea să se înrăutăţească. Ei îşidădeau seama că e timpul să se întoarcă pe insulă.Totuşi aşteptară trecerea primei bărci, şi alte două gloanţe, bine ţintite,stârniră tulburare în sânul echipajului. Apoi, Pencroff şi Ayrton îşi părăsirăposturile şi, urmăriţi de gloanţele piraţilor, străbătură în goană ostrovul. Searuncară în pirogă şi trecură repede canalul, pe când barca ocolea capulostrovului, şi în cele din urmă se adăpostiră în Cămin.

Nici nu ajunseră bine lângă Cyrus Smith şi Harbert, când ostrovul fuinvadat de piraţi, care îl cutreierau în lung şi în lat.Dar aproape în aceeaşi clipă, alte detunături răsunară de la postulaşezat lângă râu. Doi din cei opt ocnaşi, care se aflau în barcă, fură ucişi deGédéon Spilett şi de Nab, iar barca târâtă spre stânci, se sfărâmă chiar lagura râului. Cei şase supravieţuitori, ţinând armele ridicate deasupra capuluica să le ferească de umezeală, izbutiră totuşi să iasă pe malul drept al râului,fugind apoi cât îi ţineau picioarele spre capul Epavei, departe de bătaiagloanţelor.Situaţia se schimbase. Pe ostrov se aflau doisprezece ocnaşi dintre carecâţiva erau răniţi. Aveau totuşi o barcă, pe care o puteau folosi. Pe insulăpătrunseseră şase oameni, care nu puteau să ajungă la Casa de Granit,fiindcă nu puteau trece râul, podurile fiind ridicate.

— Merge! strigă Pencroff năvălind în cămin. Merge, domnule Cyrus!Dumneavoastră ce credeţi?

— Cred că lupta va lua o nouă întorsătură. Nu putem să ne închipuim căbandiţii sunt atât de proşti, încât să continue într-un chip atât de neprielnicpentru ei!

— Totuşi, canalul n-au să-l treacă, spuse marinarul. Carabina lui Ayrtonşi a domnului Spilett veghează şi ştiţi că bat departe!

— Fără îndoială, răspunse Harbert, dar ce pot două carabine faţă detunurile bricului?

— Dar bricul încă n-a intrat pe canal, zise Pencroff.

— Şi dacă vine? întrebă Cyrus Smith.

— E cu neputinţă. Riscă să se împotmolească, şi atunci e pierdut.

— Ba e foarte cu putinţă, răspunse Ayrton. Ocnaşii se pot folosi de fluxca să intre în canal, chiar dacă se vor împotmoli la retragerea apelor, iar noin-o să ne putem păstra locurile în bătaia tunurilor lor.

— Ei drăcie! răcni Pencroff. Mi se pare că tâlharii se pregătesc să ridiceancora!

— S-ar putea să fim siliţi să ne adăpostim în Casa de Granit! observăHarbert.

— Deocamdată aşteptăm, răspunse Cyrus Smith.

— Dar Nab şi domnul Spilett? întrebă Pencroff.

— Vor şti ei să ne găsească. Fii gata, Ayrton! Carabina dumitale şi a luiSpilett au cuvântul!Ayrton avusese dreptate. Bricul începu să se apropie de ostrov. Mareamai crescu încă un ceas şi jumătate, uşurând manevra bricului. Totuşi,Pencroff nu era de părerea lui Ayrton şi era sigur că bricul nu va îndrăzni să încerce să intre pe canal.Piraţii de pe ostrov se apropiaseră între timp de ţărmul opus, astfel cănumai canalul îi mai despărţea de uscat. Fiind înarmaţi numai cu puşti, ei nuputeau face nici un rău pionierilor ascunşi în Cămin şi la revărsarea râuluiMercy. Neştiind însă că pionierii aveau carabine cu tragere lungă, nu secredeau nici ei în primejdie şi înaintau descoperiţi.Scurtă le fu însă liniştea. Carabinele lui Ayrton şi a lui Gédéon Spilett începură să glăsuiască, spunând ocnaşilor lucruri atât de neplăcute, încât doidintre ei se întinseră la pământ.Urmă o debandadă generală. Fără să-şi ridice măcar răniţii sau morţii,cei zece care scăpaseră cu viaţă alergară în fuga mare spre malul opus alostrovului, săriră în barcă şi vâsliră repede spre bric.

— Opt bandiţi mai puţin! strigă Pencroff. Se pare că domnul Spilett şiAyrton se înţeleg bine.

— Domnilor, zise Ayrton, încărcându-şi carabina, se încurcă lucrurile.Bricul porneşte.

— Dar n-au ridicat încă ancora! strigă Pencroff,

— Uite că au şi început s-o tragă! Într-adevăr se auzea huruitul lanţuluiancorei smulse din adânc, pe măsură ce se înfăşură pe scripete. Vântulbătea din larg şi înălţând pânza de la catargul cel mare şi de la cel mijlociu,vasul se apropia, încet, de coastă.De la cele două posturi ale lor, pionierii priveau cuprinşi de tulburare, dar fără să dea nici un semn de viaţă. Groaznică va fi situaţia lor, când vor ajunge în bătaia tunurilor, fără să se mai poată apăra. Cum vor putea împiedicaatunci debarcarea piraţilor?Cyrus Smith îşi dădea bine seama care era situaţia şi se întreba ce erade făcut? Trebuia să ia peste puţin o hotărâre. Ce era de făcut? Să se închidă în Casa de Granit şi să reziste acolo săptămâni întregi, poate chiar luni de zile, mai ales că provizii aveau din belşug? Bine, dar apoi? Piraţii nuvor fi mai puţin stăpâni pe insulă; vor distruge totul şi încetul cu încetul vor pune mâna şi pe ei, deveniţi prizonieri în Casa de Granit.O singură scăpare le mai rămânea: Bob Harvey să nu se aventureze pecanal şi să rămână de partea cealaltă a ostrovului. De la o asemeneadepărtare, loviturile de tun nu le puteau pricinui stricăciuni prea mari.

— Dacă Bob Harvey este un marinar bun, spuse Pencroff, nu se vaaventura niciodată pe canal! Ştie el prea bine că-şi primejduieşte vasul dacăse iveşte vreo furtună! Şi ce se face el fără bric?Dar bricul se apropiase de ostrov şi se vedea lămurit că încearcă să seapropie de extremitatea lui inferioară. Briza era uşoară, curentul slab şi BobHarvey putea să-şi manevreze vasul în voie.

Observând drumul străbătut de bărci, aflase traseul canalului, în care seavânta acum cu multă îndrăzneală. Planul lui era limpede: căuta să se aşeze în faţa Căminului şi să răspundă cu ghiulele gloanţelor care îi loviserăechipajul. În curând bricul ajunse la extremitatea inferioară a ostrovului, pe care oocoli cu uşurinţă. Îndreptând apoi pânza din urmă după direcţia vântului,ajunse chiar în dreptul revărsării râului.

— Fir-ar ei de tâlhari, vin peste noi! strigă Pencroff. În clipa aceea, Nab şi Gédéon Spilett veniră şi ei lângă Cyrus Smith,Ayrton, Pencroff şi Harbert.Reporterul şi tovarăşul său găsiseră nimerit să părăsească postul delângă râul Mercy, de unde nu mai puteau să tragă asupra bricului. Şi binefăcuseră. Era mai potrivit ca pionierii să fie adunaţi la un loc, în clipa în careavea să înceapă desigur o acţiune hotărâtoare. Gédéon Spilett şi Nab sestrecuraseră, adăpostiţi de stânci, sub o ploaie de gloanţe care din fericire nu îi atinsese.

— Spilett! Nab! strigă inginerul, nu sunteţi răniţi?

— Nu, răspunse reporterul, numai câteva contuziuni provocate degloanţele care au ricoşat, împroşcându-ne cu bucăţi de stâncă! Dar blestematul de bric intră în canal!

— Da, răspunse Pencroff, şi în mai puţin de zece minute va fi în faţaCasei de Granit!

— Ce ai de gând, Cyrus? întrebă reporterul.

— Trebuie să ne adăpostim în Casa de Granit cât mai e timp şi cât nu nevăd ocnaşii.

— Sunt de aceeaşi părere, răspunse Gédéon, dar odată închişi...

— Să mergem acolo şi vom vedea noi ce e de făcut, răspunse inginerul.

— Atunci să pornim imediat! spuse reporterul.

— Nu sunteţi de părere, domnule Cyrus, ca Ayrton şi cu mine sărămânem aici? întrebă marinarul.

— La ce bun, Pencroff? răspunse Cyrus Smith. Nu, să nu nedespărţim!...Nu mai aveau nici o clipă de pierdut. Pionierii părăsiră Căminul apăraţide cotitura stâncilor, care-i ascundeau de privirile celor de pe vas, în timp cedouă-trei detunături şi zgomotul ghiulelelor, care se spărgeau de stânci,vesteau apropierea bricului.Se repeziră la ascensor şi, într-o clipită, se suiră până la uşa Casei deGranit, unde Top şi Jup erau închişi din ajun, şi pătrunseră în fugă în sala ceamare.Era şi timpul, căci, în clipa aceea, pionierii zăriră prin frunziş bricul învăluit de fum, strecurându-se în canal. Fură nevoiţi să se ferească de laferestre, căci salvele bubuiau fără încetare şi ghiulelele celor patru tunuri, însoţite de urale, loveau la întâmplare atât Căminul, cât şi fostul post deobservaţie de la gura râului, sfărâmând stâncile.Nădăjduiau totuşi că ascunzătoarea lor va fi cruţată, mulţumită măsurilor luate de Cyrus Smith, care camuflase ferestrele, când pe neaşteptate, oghiulea pătrunse în coridor prin deschizătura uşii.

— Blestemaţi să fie! Suntem descoperiţi strigă Pencroff.Poate că nu-i văzuse, totuşi Bob Harvey găsise de cuviinţă să trimită unproiectil spre frunzişul suspect, care învăluia partea aceea a falezei.Bombardamentul se înteţi chiar atunci când, izbutind să distrugă o parte dinperdeaua de frunziş, lovitura dezgolise una din deschizăturile făcute în granit.Situaţia pionierilor era disperată. Ascunzişul lor fusese descoperit. Nuaveau cum să se apere împotriva ghiulelelor, nici nu puteau împiedicadistrugerea stâncilor, ale căror sfărâmături zburau în jurul lor. Nu le mairămânea decât să se ascundă în coridorul de sus al Casei de Granit şi sălase locuinţa lor pradă tâlharilor. Dar deodată se auzi un zgomot asurzitor,urmat de ţipete groaznice!Urmat de tovarăşii săi, Cyrus Smith se repezi la una din ferestre.Ridicat pe un fel de trombă lichidă, căreia nu putuse să i se împotrivească, bricul se despicase în două, şi în mai puţin de zece secundefu înghiţit de valuri împreună cu fiorosul lui echipaj!

Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 03

Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 03

de Jules Verne

Biografie

Opera