Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 16

de Jules Verne

CAPITOLUL XVI

Se pune din nou problema locuinţei. Fanteziile lui Pencroff. O explorare în nordul lacului. Marginea de miazănoapte a platoului. Şerpii.Extremitatea lacului. Top e neliniştit. Top înoată.O luptă sub apă. Vaca de mare.

Era în ziua de 6 mai, care corespunde cu 6 noiembrie în emisferaboreală. Cerul se întunecase de câteva zile şi cu toate că temperatura nuscăzuse încă prea simţitor, pionierii socoteau că trebuie să ia oarecarimăsuri, pentru a-şi asigura iernatul. Dacă pe insula Lincoln s-ar fi găsit untermometru, el ar fi arătat în medie 10 —12° deasupra lui zero, fapt care nutrebuie să mire pe nimeni. Fiind aşezată între paralelele 35 şi 40, insulaLincoln trebuia să prezinte în emisfera de sud condiţiile climaterice ale Sicilieisau ale Greciei din emisfera de nord.

Dar, dat fiind că Grecia şi Siciliasufereau de pe urma unor geruri mari, însoţite de zăpadă şi gheaţă, era depresupus că şi insula Lincoln va fi supusă în toiul iernii unor scăderi detemperatură împotriva cărora trebuiau să fie pregătiţi. În tot cazul, chiar dacă frigul nu-i ameninţa încă, vremea ploilor seapropia şi pe această insulă singuratică, aşezată în plin Ocean Pacific şiexpusă tuturor intemperiilor venite din larg, tulburările atmosferice trebuiau săfie dese şi foarte violente.Problema găsirii unei locuinţe mai potrivite decât Căminul se puneaimediat, cerând o grabnică dezlegare.Pencroff avea desigur o oarecare slăbiciune pentru adăpostul descoperitde el, totuşi înţelese şi el repede că trebuiau să caute altul mai bun. Odată, în împrejurări pe care le cunoaştem, căminul fusese inundat de ape, şi pionieriinu se mai puteau expune unui astfel de accident.

— De altfel, spuse Cyrus Smith, mai trebuie să luăm şi alte măsuri deprevedere.

— De ce? Insula nu este locuită, spuse reporterul.

— Tot ce se poate! — răspunse inginerul, cu toate că nu am cercetat-o încă în întregime, dar chiar dacă nu se află nici o fiinţă omenească pe aici,mi-e teamă totuşi să nu fie plină de animale sălbatice. Trebuie să ne punemla adăpost de orice atac şi să nu mai fim siliţi a veghea pe rând noapte denoapte ca să nu lăsăm să se stingă focul. Şi apoi, dragii mei, trebuie să negândim la toate. Piraţii malaezi trec adesea prin părţile acestea alePacificului.

— Cum se poate?! se miră Harbert. Ajung până la o asemenea distanţăde uscat?

— Da, copilul meu, răspunse inginerul. Piraţii aceştia sunt marinari îndrăzneţi, dar totodată sunt şi nişte tâlhari periculoşi, împotriva cărora noitrebuie să luăm toate măsurile posibile.

— Foarte bine, răspunse Pencroff, ne vom apăra de toţi duşmanii ce sepot ivi, fie ei cu două sau cu patru picioare. Dar, domnule Cyrus, n-ar fi bine să cercetăm toate colţurile insulei înainte de a întreprinde ceva?

— Bine ar fi, întări Gédéon Spilett. Cine ştie dacă nu vom găsi pe coastaopusă una din peşterile pe care în zadar le-am căutat aici?

— E adevărat, răspunse inginerul, totuşi, voi uitaţi dragii mei, că e binesă ne aşezăm în vecinătatea unei ape şi că din creştetul muntelui Franklin n-am zărit spre apus nici un râu sau pârâu. Pe partea aceasta, dimpotrivă, neaflăm între râul Mercy şi lacul Grant, fapt care nu trebuie neglijat. Ba maimult, coasta pe care ne aflăm nu este atât de bătută de vânturile care, înaceastă emisferă, suflă de la nord la vest.

— Să clădim o casă pe malul lacului, propuse marinarul. Acum nuducem lipsă nici de scule, nici de cărămizi. Dacă am izbutit să fim cărămidari,olari, turnători şi fierari, o să izbutim noi să fim şi zidari.

— Da, dragul meu, dar înainte de a lua o hotărâre, trebuie să căutămlocul potrivit. Dacă natura ne-ar oferi locuinţă, ne-ar scuti de multă muncă, şiam avea totodată un adăpost mai sigur, care ne-ar apăra împotrivaduşmanilor dinăuntru şi dinafară insulei.

— Ai dreptate Cyrus, răspunse reporterul, dar noi am cercetat întregmasivul de granit de-a lungul coastei şl n-am găsit nici cea mai mică gaură,nici măcar o crăpătură!

— Aşa-i, întări Pencroff. Ah, ce bine-ar fi dacă am putea să săpăm unadăpost, la o oarecare înălţime, în peretele acesta, în aşa fel, încât să nu neajungă nimeni! Mă şi văd într-o locuinţă cu cinci-şase camere, cu vedere spremare...

— Cu ferestre şi geamuri! întregi Harbert, râzând.

— Şi cu scară! adăugă Nab.

— Ce găsiţi de râs? strigă marinarul. Nu avem târnăcoape şi cazmale?Şi credeţi că domnul Cyrus nu ne va fabrica pulbere ca să aruncăm stâncile în aer? Spuneţi, domnule Cyrus, nu-i aşa că ne veţi fabrica şi pulbere când vafi nevoie?Cyrus Smith îl ascultase pe avântatul Pencroff, în timp ce acesta îşidefăşura planurile fanteziste. Atacarea masivului de granit, chiar cu ajutorulunei mine, ar fi însemnat o muncă uriaşă şi era destul de supărător că naturanu făcuse măcar începutul. Inginerul propuse să se cerceteze din nou faleza,de la revărsarea râului până la unghiul ei nordic.Ieşiră deci cu toţii şi-o examinară din nou, cu cea mai mare atenţie, pe o întindere de nouă mile. Dar pe peretele neted şi drept nu se vedea în nici unloc vreo cavitate. Cuiburile porumbeilor de stâncă, ce zburau deasuprafalezei, erau doar nişte scobituri foarte mici, săpate chiar sus, pe creastaneregulată a granitului.Acest lucru îi cam nemulţumea, căci nu era chip să atace acest masivnici cu târnăcopul, şi nici cu ajutorul pulberei, pentru a obţine o deschizătură.suficient de mare în stâncă. Întâmplarea făcuse ca Pencroff să descopereCăminul, singurul adăpost de pe toată partea aceea a litoralului, adăpost pecare se gândeau să-l părăsească acum.Isprăvind explorarea, ajunseră la cotul nordic al falezei, care se termina printr-un povârniş lin, ce se pierdea pe plajă, formând până la extrema limitădin apus un fel de taluz, o îngrămădire deasă de pietre şi nisip, având o înclinare de cel mult 45° şi legate între ele prin plante, copăcei şi ierburi. Ici,colo se mai ivea câte un colţ de granit, care străbătea vegetaţia. Pâlcuri decopaci creşteau, formând terase pe povârnişurile acoperite cu iarbă deasă.Dar numai la atât se reducea vegetaţia care încerca să răzbată în acest loc.De la poalele povârnişului până la litoral se-ntindea un larg şes de nisip.Cyrus Smith socoti, pe bună dreptate, că pe aici se scurgea, sub formăde cascadă, surplusul de apă al lacului. Era firesc ca surplusul apelor Pârâului Roşu să se verse pe undeva; ori, inginerul nu găsise încă locul, deşicercetase tot ţinutul cuprins între gura râului şi platoul Grande-Vue.De aceea, inginerul propuse tovarăşilor săi să urce povârnişul pe care îlobservau şi să se întoarcă la Cămin, străbătând platoul şi explorând malurilede nord şi de răsărit ale lacului.Primiră propunerea lui şi, în câteva minute, Harbert şi Nab ajunseră peplatou, Cyrus Smith, Gédéon Spilett şi Pencroff urmându-i în pas mai puţingrăbit.La vreo 200 de picioare în faţa lor, se zărea printre frunze minunataoglindă a lacului, care strălucea în bătaia soarelui. Priveliştea era minunată înaceste locuri.

Copacii îngălbeniţi formau grupuri armonioase. Scoarţa groasăa câtorva trunchiuri uriaşe, doborâte de bătrâneţe, închipuia brazde întunecate pe covorul de verdeaţă, ce se aşternea pretutindeni. Printre crengise zbenguiau stoluri de papagali, adevărate curcubee mişcătoare, caresăreau de pe o ramură pe alta şi-ţi dădeau impresia că lumina se răsfrângea în toate culorile prin hăţişul ciudat de crengi. În loc să meargă de-a dreptul spre malul de nord al lacului, pionieriiocoliră marginea platoului, făcând un înconjur de o milă şi jumătate, pentru aajunge la revărsarea pârâului, pe malul său stâng. Era o plimbare uşoară,deoarece copacii rari lăsau destul loc între ei. Se vedea că aici te afli la limitazonei fertile şi vegetaţia începea să fie mai puţin viguroasă decât în zonacuprinsă între pârâu şi râul Mercy.Cyrus Smith şi tovarăşii săi înaintau cu băgare de seamă prin ţinutulacesta nou. Ei nu aveau alte arme decât arcuri cu săgeţi şi ciomegeterminate cu un vârf ascuţit de fier.

E drept că nici nu se arătă vreo fiară;după cum se părea, ele trăiau mai mult în pădurile dese din sud. Totuşi,pionierii avură şi o surpriză neplăcută, văzându-l pe Top oprindu-se în faţaunui şarpe uriaş, lung de patrusprezece până la cincisprezece picioare, pecare însă Nab îl răpuse cu o singură lovitură de ciomag. Cyrus Smithexamina reptila şi constată că nu era veninoasă; ea făcea parte clin familiaaşa numitului „şarpe diamant”, cu care se hrănesc indigenii din unele regiuni.Totuşi, s-ar fi putut să mai existe pe acolo şi alte specii de şerpi, a căror muşcătură să fie mortală. De pildă, vipere cu coada despicată, care se ridicădeodată când le calci, sau şerpi înaripaţi, care au de o parte şi de alta acapului un fel de aripioare, ce le ajută să se avânte cu o mare repeziciune.Top, după prima clipă de surpriză, începu să gonească reptilele cu un zel,care ar fi putut să-i fie fatal, silindu-şi stăpânul săl cheme mereu.Ajunseră destul de repede la locul unde Pârâul Roşu se vărsa în lac şirecunoscură pe malul opus locul pe care îl cercetaseră la coborârea de pemuntele Franklin. Cyrus Smith observă că debitul de apă al pârâului eradestul de mare şi, prin urmare, nu s-ar fi putut ca natura să nu se fi îngrijit săcreeze undeva un loc de scurgere pentru surplusul de apă al lacului. Punctulde revărsare trebuia neapărat găsit, căci el forma desigur o cădere de apă, acărei energie le putea fi de folos.Pionierii umblau fiecare după voia sa, fără să se depărteze totuşi preamult unul de altul.

Apele lacului păreau bogate în peşte. Pencroff îşi puse îngând să meşterească diferite unelte de pescuit, ca să poată trage foloase dinaceastă bogăţie.O luară întâi de-a lungul capului ascuţit din partea de nord-est a lacului.Se putea presupune că într-acolo se află căderea de apă, deoarece în parteaaceea malul lacului aproape atingea marginea platoului. Dar se înşelaseră şise văzură siliţi să continue explorarea malului care, după o uşoară cotitură,cobora din nou de-a lungul litoralului.Aici, malul era mai puţin împădurit, doar câteva pâlcuri de copaci, risipiteici, colo, măreau pitorescul priveliştei.

Lacul Grant se desfăşura în toată întinderea lui şi nici o briza nu-i încreţea faţa apelor.Alergând printre ierburi, Top gonea stoluri de păsări diferite, pe careGédéon Spilett şi Harbert le întâmpinară cu săgeţi. Tânărul nimeri una dinaceste păsări, care căzu în mijlocul ierburilor de mlaştină. Top se repezi şiaduse o minunată pasăre de apă, de culoare cenuşie, cu capul mare şi cioculscurt, cu degetele unite în formă de lopăţele printr-o pieliţă cu margineafestonată şi cu aripile tivite cu o dungă albă. Era o „lişiţă”, pasăre de mărimeaunei potârnichi mari, aparţinând grupului de macrodactyle, care fac trecerea între grupul palmipedelor şi al picioroangelor. Era un vânat destul deneînsemnat, căci carnea lui nu avea un gust prea bun. Pionierii hotărâră să odea la cină lui Top care nu era prea pretenţios.Mergând de-a lungul malului răsăritean al lacului, călătorii noştri atinserădupă scurtă vreme marginea care mai fusese cercetată.

Inginerul era foartemirat că nu găsise locul de scurgere al surplusului apelor lacului şi nuascundea acest lucru faţă de reporter şi marinar, cu care stătea de vorbă. În aceeaşi clipă, Top, care fusese foarte calm până atunci, dădu semnede nelinişte. Inteligentul animal alerga de colo-colo pe mal, se oprea, apoi seuita spre apă, ţinând o labă ridicată, ca şi când ar fi adulmecat un vânatnevăzut; uneori lătra cu furie, alteori păstra cea mai adâncă tăcere.Nici Cyrus Smith, nici tovarăşii săi nu luară la început în seamă purtareaciudată a lui Top, dar lătratul câinelui înteţindu-se, atenţia inginerului se trezi.

— Ce s-a întâmplat Top? întrebă el.Câinele făcu mai multe sărituri spre stăpânul lui, dând semne vădite denelinişte, apoi se repezi din nou spre mal şi, pe neaşteptate, sări în lac.

— Aici, Top! strigă Cyrus Smith, care nu voia să-şi lase câinele să intre în apa aceasta necunoscută.

— Ce s-o fi petrecând acolo dedesubt? se întrebă Pencroff, cercetândfaţa apei.— Top o fi simţit prezenţa vreunei amfibii, răspunse Harbert.— Poate un aligator?spuse reporterul.

— Nu cred, răspunse Cyrus Smith. Aligatorii se întâlnesc numai înregiuni cu latitudine mai joasă. Între timp, la chemarea stăpânului său, Top se întorsese la mal,continuând să fie neliniştit; sărea mereu prin ierburile înalte şi, călăuzit deinstinct, părea că urmăreşte o fiinţă nevăzută, care ar fi înotat de-a lungulmalului, sub apele lacului. Totuşi, apele erau liniştite, suprafaţa lor nu aveanici cea mai mică încreţitură. Pionierii se opriră de câteva ori, observând-o culuare aminte. Nu apărea nimic. Mister.Inginerul era foarte intrigat.

— Să cercetăm şi mai departe, spuse el.Peste o jumătate de oră, pionierii atinseră unghiul de sud-est al lacului,regăsindu-se din nou pe platoul Grande-Vue. Aici, cercetarea malurilor laculuitrebuia socotită terminată şi, totuşi, inginerul nu descoperise pe unde şi nicicum se scurgea surplusul apelor.

— Totuşi, punctul de revărsare trebuie să existe, repeta el, şi de vremece nu se vede în afară, el se află desigur înăuntrul masivului de granit de pecoastă!

— Dar, ce importanţă are acest lucru, dragă Cyrus? întrebă GédéonSpilett.

— O importanţă foarte mare, răspunse inginerul, căci dacă scurgereatrece prin masiv, s-ar putea ca înăuntrul lui să existe o cavitate, pe care amputea-o folosi ca locuinţă, după ce vom fi îndrumat în altă direcţie cursulapelor.

— Domnule Cyrus, întrebă Harbert, nu s-ar putea oare ca apele să sescurgă chiar prin fundul lacului, ajungând la mare printr-o conductăsubterană?

— Ba se poate foarte bine, răspunse inginerul, şi, aşa stând lucrurile,vom fi nevoiţi să ne clădim singuri casa. Ce să-i faci, natura n-a vrut să facănimic pentru noi.Pionierii se pregăteau să traverseze platoul, pentru a se întoarce laCămin, căci erau orele cinci, când Top începu să dea din nou semne denelinişte. Lătra cu furie şi, înainte ca stăpânul lui să-l fi putut reţine, el seavântă pentru a doua oară în lac.Alergară cu toţii spre mal. Top ajunsese între timp la o depărtare dedouăzeci de picioare şi, în vreme ce Cyrus Smith îl chema zadarnic, un capuriaş apăru la suprafaţa apelor, nu prea adânci în acele locuri.Harbert recunoscu pe dată genul de amfibii din care făcea parte animalulacesta cu capul ţuguiat, cu ochii mari şi mustăţi lungi, pleoştite.— Un lamantin! strigă el.

Dar nu era un lamantin, ci un alt specimen din ordinul cetaceelor, dingrupa aşa-ziselor „vaci de mare”, un dugong, pe care-l recunoscu apoi dupănările lui larg deschise, deasupra botului.Uriaşa dihanie se repezi la câine, care încercă să scape de ea, înotândspre mal. Stăpânul lui Top nu avea cum să-l scape şi, înainte ca GédéonSpilett şi Harbert să fi avut timp să-şi încordeze arcurile, câinele înhăţat dedugong dispăru sub apă.Nab voi să sară în ajutorul lui Top, cu ciomagul lui ghintuit, hotărât săatace uriaşul animal chiar acolo unde se simţea în elementul său.

— Stai, Nab! îl opri inginerul. Între timp, sub apă se încinse o luptă cu totul inexplicabilă, deoarece Topnu avea cum să reziste în asemenea condiţii. Părea să fie o luptă îndârjită, judecând după bulboanele care se vedeau pe faţa apei şi, în mod fatal,trebuia să se isprăvească cu moartea câinelui. Dar, deodată, într-un vârtej despume, Top fu proiectat în aer de o forţă necunoscută, izbucnită până la zecepicioare deasupra suprafeţei lacului, căzu din nou în mijlocul apelor răscolitedin adâncuri, apoi înotă spre mal. Câinele scăpase ca prin minune, fără răniprea grave.Cyrus Smith şi tovarăşii săi priveau faţa lacului, fără să înţeleagă nimic.S-ar fi zis că lupta nu încetase sub apă. Se părea că dugongul, după cescăpase de câine, lupta mai departe, fiind atacat de un animal puternic.Lupta nu ţinu însă mult. Apele se înroşiră de sânge şi trupul dugongului,care se ridicase deasupra valurilor stacojii, fu aruncat în curând la mal pe omică plajă din partea de sud a lacului.Pionierii alergară într-acolo. Dugongul murise. Era un animal uriaş, lungde cincisprezece până la şaisprezece picioare şi care părea să cântăreascămai bine de vreo mie de kilograme. La gât, dihania avea o rană, care păreacă se datoreşte unui tăiş ascuţit.Oare ce amfibie izbutise să ucidă uriaşul dugong? Nimeni n-ar fi putut sădea un răspuns mulţumitor şi Cyrus Smith, preocupat, se întoarse la Cămin, însoţit de tovarăşii lui.

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 16

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 16

de Jules Verne

Biografie

Opera