Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 11

de Jules Verne

CAPITOLUL XI

În vârful conului. Interiorul craterului. De jur-împrejur e numai mare. Nuse vede nici un ţărm. Cum arată litoralul văzut de sus. Apele şi munţii.Insula este locuită? Golfurile, capurile, lunile etc., primesc numiri.Insula Lincoln.

Peste o jumătate de oră, Cyrus şi Harbert se întorceau la tovarăşii lor,cărora inginerul se mulţumi să le spună că pământul pe care fuseserăaruncaţi era o insulă şi că, a doua zi, vor vedea ce au de făcut. Apoi, fiecare îşi făcu culcuşul şi, în cavitatea unei stânci de bazalt, aşezată la o înălţime de2500 de picioare, naufragiaţii noştri petrecură o noapte liniştită într-un somnadânc.A doua zi, la 30 martie, după o uşoară gustare de dimineaţă, compusădintr-un fazan la frigare, inginerul dori să se urce din nou în creştetulvulcanului, ca să cerceteze cu atenţie insula pe care se putea să fie silit să-şipetreacă tot restul vieţii împreună cu tovarăşii lui — în caz că insula eraaşezată la mare depărtare de orice alt ţinut sau nu se găsea în drumulvapoarelor care străbăteau Oceanul Pacific.

De data asta, îl urmară şi ceilalţitovarăşi, care doreau şi ei să cunoască insula, unde aveau să fie nevoiţi să-şicaute toate cele trebuitoare vieţii.Pe la ora şapte dimineaţa, părăsiră cu toţii tabăra. Niciunul nu păreatulburat de situaţia în care se aflau. Aveau încredere în ei, dar trebuie sămenţionăm că la toţi ceilalţi această încredere se sprijinea pe alte motivedecât la Cyrus Smith. Inginerul avea încredere, pentru că se simţea în staresă smulgă acestei naturi sălbatice tot ce era necesar pentru a asigura viaţalui şi a tovarăşilor săi, iar aceştia din urmă nu se temeau de nimic, tocmaipentru că Cyrus Smith era printre ei şi lucrul acesta îi liniştea. Pencroff, mai

ales, după întâmplarea cu focul, n-ar fi deznădăjduit nici o clipă, chiar dacăar fi fost aruncat împreună cu inginerul pe o stâncă pustie.

— Ei şi! spuse el. Am scăpat noi din Richmond fără să cerem învoireaautorităţilor. Nu văd de ce n-am izbuti să scăpăm într-o bună zi dintr-un locunde nu ne reţine nimeni.Cyrus Smith urmă drumul străbătut în ajun, ocolind platoul ce forma bazaconului al doilea, până la gura uriaşului crater. Vremea era minunată.

Soarelese ridica pe un cer limpede, încălzind cu razele lui toată coasta răsăriteană amuntelui. În curând, ajunseră la crater. Era aşa cum şi-l închipuise inginerul pe întuneric. Forma o pâlnie mare, care se lărgea până la o înălţime de 1000 depicioare deasupra platoului.

La baza deschizăturii, torente largi şi masive delavă pietrificată şerpuiau pe coastele muntelui, brăzdând astfel calea cumaterii eruptive până în văile adânci ce străbăteau partea nordică a insulei.Interiorul craterului, a cărui înclinare nu depăşea 35° sau cel mult 40°, nuprezenta nici greutăţi, nici piedici, care să le stânjenească urcuşul. Se vedeauurme foarte vechi de lavă, care se revărsaseră probabil prin parteasuperioară a conului înainte ca spărtura laterală să le fi deschis o cale nouă.Cât despre hornul care deschidea straturilor eruptive subterane caleaspre crater, greu ar fi putut să-şi dea seama de adâncimea lui, privind înăuntru, căci se pierdea în întunericul pământului. Nu mai rămânea însă îndoială că vulcanul era de multă vreme stins. Înainte de orele opt, Cyrus Smith şi tovarăşii săi se aflau deasupracraterului, pe un fel de deluşor conic, care se formase în partea de nord agurii vulcanului.— Marea! Mare de jur-împrejur! strigară ei. Fără voia lor le scăpă de pebuze cuvântul care îi condamna să locuiască pe această insulă. Într-adevăr, de jur-împrejurul lor se întindea nesfârşită marea! Poate că,urcându-se din nou în creştetul muntelui, Cyrus Smith nutrise totuşi o slabănădejde că va descoperi vreun ţărm, vreo insulă mai apropiată, pe care să nuo fi zărit în ajun din pricina întunericului.

Dar până la limita orizontului, deci peo rază de peste cincizeci de mile, nu se zărea nici un ţărm. Nici o pânză îndepărtare. Toată această imensitate era pustie, iar insula ocupa centrul uneicircumferinţe ce părea nemărginită.Muţi şi nemişcaţi, inginerul şi tovarăşii săi cercetară cu privirea, timp decâteva minute, întreg oceanul, până la marginile lui cele mai îndepărtate.Chiar şi Pencroff, care avea privirea atât de ageră, nu văzu nimic. Cusiguranţă că dacă ar fi existat, cât de departe, la orizont, vreun ţărm, a căruiprezenţă să se fi manifestat doar printr-un abur uşor, marinarul l-ar fi zărit,căci natura îl înzestrase cu nişte adevărate telescoape, aşezate subsprâncene.Părăsind oceanul, privirile noilor locuitori ai insulei se întoarseră spreţinuturile care se desfăşurau în întregime la picioarele lor. Prima întrebare fupusă de Gédéon Spilett:

— Cât de mare poate fi insula asta?

Pierdută cum era în imensitatea oceanului, nu părea prea întinsă.Cyrus Smith se gândi câteva clipe, cercetă cu atenţie perimetrul insulei, în raport cu înălţimea pe care se aflau, apoi spuse:

— Dragii mei, nu cred să mă înşel spunând că perimetrul insulei are maibine de vreo sută de mile.

— Şi deci, suprafaţa ei?...

— E greu de apreciat, — răspunse inginerul, — căci ţărmul este foarteneregulat crestat.Presupunând că Cyrus Smith nu se înşelase în socotelile sale, insulatrebuia să aibă aproximativ întinderea Maltei sau a insulei Zante dinMediterană, dar ţărmul ei apărea mai neregulat şi totuşi mai puţin înzestrat cupromontorii, capuri şi vârfuri, golfuri şi golfuleţe. Forma ei, ciudată într-adevăr,surprindea privirea şi când Gédéon Spilett, sfătuit de inginer, îi desenăconturul, călătorii noştri constatară că forma ei se aseamănă cu aceea a unuianimal fantastic, un fel de pteropod uriaş, adormit la suprafaţa oceanului.Aceasta era configuraţia insulei, a cărei hartă reporterul o schiţă pe loccu destulă precizie.Partea de est a litoralului, adică aceea pe care fuseseră zvârliţinaufragiaţii, se deschidea larg spre mare, formând un golf întins, care setermina la sud-est printr-un cap ascuţit, pe care Pencroff nu-l zărise în cursulprimei sale explorări din cauza unei ridicături a terenului.

La nord-est, altedouă capuri închideau golful, iar între ele se arcuia un golfuleţ îngust, care seasemăna cu botul căscat al unui rechin uriaş.De la nord-est spre nord-vest, ţărmul se rotunjea asemenea unui craniuturtit de felină, ridicându-se apoi şi formând un fel de cocoaşă, ce dădea oformă neregulată acelei părţi a ţinutului. În centrul insulei se înălţa vulcanul.De aici, litoralul, care se întindea de la sud la nord, era destul de puţinaccidentat. Doar pe vreo două treimi din perimetrul insulei se mai arcuia,scobind ţărmul, un golf îngust. Mai departe, litoralul se termina printr-o limbăde pământ lungă, care semăna cu coada unui aligator uriaş.Această coadă forma o adevărată peninsulă, care înainta în larg pe odistanţă de treizeci, de mile, apoi se rotunjea, limitând o radă în larg,deschisă şi cu malurile împădurite.Partea cea mai îngustă a insulei, care corespundea spaţiului ce se întindea între Cămin şi golful pe care îl observaseră pe coasta apuseană,măsura doar zece mile; dar lungimea sa cea mai mare, începând de la falcadin nord-est până la extremitatea cozii din sud-vest, avea cel puţin treizeci demile. În ceea ce priveşte interiorul insulei, înfăţişarea generală era camaceasta: era împădurită în întregime în partea de miazăzi, de la munte pânăla ţărm, în timp ce partea de miazănoapte era stearpă şi nisipoasă. Între vulcan şi coasta răsăriteană, Cyrus Smith şi tovarăşii săi avurăsurpriza să descopere un lac, înconjurat de copaci verzi, a cărui existenţă nicin-o bănuiseră până atunci. Văzut de la înălţime, lacul părea aşezat la nivelul mării, dar gândindu-se bine, inginerul explică tovarăşilor săi că mica întinderede apă trebuia să se afle la vreo trei sute de picioare deasupra nivelului mării,căci platoul care îi servea drept bazin era de fapt prelungirea platoului de pecoastă.

— Atunci este un lac cu apă dulce? întrebă Pencroff.

— Presupun că da, răspunse inginerul. Trebuie să fie alimentat de apelecare se scurg din munte

— Se şi vede un râuleţ care se varsă în el, spuse Harbert, arătând cumâna un pârâu îngust, al cărui izvor se ascundea, desigur, printrepovârnişurile răsăritene ale muntelui.

— Aşa e, — răspunse Cyrus Smith, — şi de vreme ce acest râuleţ alimentează lacul, îşi face probabil drum spre mare şi o revărsare prin carese scurge prisosul apelor. Vom cerceta noi lucrul acesta la întoarcere.Acest pârâiaş, care avea un curs foarte şerpuit, împreună cu râul pe care îl cunoşteau, părea să alcătuiască întreg sistemul hidrografic al insulei; înorice caz, aşa se „înfăţişa” el exploratorilor noştri. Se putea totuşi ca subcopacii deşi, ce acopereau două treimi din insulă, să se mai afle şi altepârâiaşe care se scurgeau spre mare.

Aceasta părea chiar neîndoielnic,avându-se în vedere fertilitatea acestei regiuni, împodobită cu cele maiminunate specimene ale florei din zonele temperate. În partea de nord ainsulei nu se vedea nici o urmă de apă curgătoare. S-ar fi putut să se aflenişte ape stătătoare doar în porţiunea mlăştinoasă din nord-est. În general, înacele locuri, ţinutul apărea acoperit cu dune şi întinderi nisipoase, a căror ariditate contrasta puternic cu vegetaţia bogată, care acoperea cea mai mareparte a insuiei.Vulcanul nu se înălţa chiar în mijlocul insulei.

El era aşezat în regiuneade nord-vest şi părea să străjuiască la limita dintre cele două zone. Spre sud-vest, sud şi sud-est, povârnişurile inferioare erau acoperite cu păduri dese.Spre nord, dimpotrivă, se vedeau pante golaşe, care se isprăveau înnisipurile litoralului. De altfel, toate şuvoaiele de lavă ce se revărsaseră întimpul erupţiilor îşi făcuseră drum spre direcţia aceea, croind o adevărată calede lavă, care se prelungea până la golful din nord-vest în formă de bot derechin.Cyrus Smith şi tovarăşii săi petrecură astfel o oră în creştetul muntelui.Insula se desfăşura sub privirile lor ca o hartă lucrată în relief, în culoridiferite. Pădurile erau verzi, nisipul galben, iar apele albastre.

De sus puteausă aibă o vedere generală, rămânând ascunse privirilor numai fundurile văilor înguste, ce se căscau la poalele vulcanului, şi teritoriul ascuns sub verdeaţaimenselor păduri.Rămânea de dezlegat o problemă importantă, menită să aibă odeosebită influenţă asupra viitorului naufragiaţilor: „Era oare locuită insula?”Reporterul era cel care pusese întrebarea aceasta, la care naufragiaţiisocoteau că puteau să-i şi dea un răspuns negativ. Din cercetareaamănunţită a diferitelor regiuni ale insulei, reieşea că ea era pustie.Nicăieri nu se zărea ceva făcut de mâna omului. Nici un grup de locuinţe,nici o colibă singuratică, nici o aşezare de pescari pe litoral. Nici o dâră defum în aer care să trădeze prezenţa omului. Adevărat că pe observatori îidespărţea o distanţă de vreo treizeci de mile de punctele extreme ale insulei,distanţă la care chiar şi ochiul lui Pencroff cu greu ar fi descoperit o locuinţă.Nu puteau nici măcar să-şi dea seama ce ascundea perdeaua de verdeaţăcare acoperea trei sferturi din insulă, dar să mai ştie dacă se găsea acolovreo aşezare omenească. Dar, în general, ştiau că indigenii de pe aceste miciinsule ieşite la iveală din apele Pacificului locuiesc mai mult pe litoral şi ţărmulpărea cu desăvârşire pustiu.Până la o explorare mai amănunţită a insulei, naufragiaţii erau deci îndreptăţiţi să creadă că insula era nelocuită.Dar nu se întâmpla oare să fie vizitată, din când în când, de indigeniiinsulelor vecine? Era greu de lămurit acest lucru. Pe o rază de cincizeci demile nu se vedea urmă de uscat. Totuşi, cincizeci de mile pot fi străbătute cuuşurinţă într-un prao malaez sau într-o pirogă mare polineziană. Totuldepindea de locul unde era aşezată insula, dacă era izolată undeva în largulOceanului Pacific sau dacă se afla în apropierea vreunui arhipelag. Se întrebau dacă va izbuti mai târziu Cyrus Smith să determine, fără instrumentespeciale, latitudinea şi longitudinea insulei. Greu lucru. Pentru că se temeau însă de eventualele incursiuni ale băştinaşilor vreunei insule învecinate, sevedeau siliţi să ia măsuri împotriva lor.Acum, insula era explorată, configuraţia ei bine determinată, iar relieful eicunoscut.

Întinderea insulei fusese şi ea calculată. Apele şi munţii, aşezareapădurilor şi a şesurilor fuseseră consemnate pe planul desenat de reporler.Nu le mai rămânea decât să coboare povârnişul muntelui şi să cercetezecuprinsul insulei, pentru a-i cunoaşte resursele minerale, vegetale şi animale.Dar, înainte de a da tovarăşilor săi semnalul de plecare la vale, CyrusSmith le vorbi cu vocea sa liniştită şi gravă:

— Iată, dragii mei, colţişorul de pământ pe care ne-a aruncat furtuna. Sepoate să trăim aici multă vreme, dar s-ar putea să ne vină şi vreun ajutor neaşteptat, dacă din întâmplare va trece un vapor... Spun din întâmplare, căciinsula asta este lipsită de însemnătate; ea nu are nici măcar un loc prielnic încare să poată poposi un vas şi mă tem că este aşezată în afara drumurilor obişnuite ale vapoarelor, adică prea la sud faţă de calea celor ce se duc sprearhipelagurile Pacificului, şi prea la nord pentru acelea care merg spreAustralia, pe la Capul Horn. N-aş vrea să vă ascund adevărata situaţie...

— Şi bine faci, dragă Cyrus, se grăbi să-i răspundă reporterul. Ai de-aface cu bărbaţi în toată firea. Avem încredere în dumneata, şi dumneata larândul dumitale poţi avea încredere în noi, nu-i aşa, dragii mei?

— Voi fi foarte ascultător, domnule Cyrus, spuse Harbert, strângândmâna inginerului.

— Eu te voi urma întotdeauna şi oriunde! strigă Nab.

— În ceea ce mă priveşte pe mine, — spuse marinarul, — să nu-mi maispuneţi pe nume dacă mă voi da îndărăt de la vreo treabă şi dacă vreţidumneavoastră, domnule Smith, vom face din această insulă o mică Americă! Vom clădi oraşe, vom construi căi ferate, vom instala linii de telegraf şi într-o bună zi insula va fi cu totul transformată, bine amenajată, într-uncuvânt, va fi civilizată. Atâta doar că cer şi eu un lucru.

— Ce anume? întrebă reporterul.

— Să nu ne mai considerăm nişte naufragiaţi. Ar fi mai potrivit să neconsiderăm nişte pionieri veniţi aici ca să colonizăm ţinutul.Cyrus Smith zâmbi fără voia lui şi propunerea marinarului fu adoptată.Inginerul mulţumi apoi tovarăşilor săi pentru încrederea arătată, adăugând căse bizuie întru totul pe energia lor.

— Ei, acuma să ne întoarcem la Cămin! strigă Pencroff.

— O clipă, dragii mei, îl opri inginerul. Cred ca ar fi nimerit să dăm unnume acestei insule, precum şi capurilor, promontoriilor şi apelor pe care levedem.

— Foarte bine, spuse reporterul. Aceasta va face să ne înţelegem maiuşor atunci când vom vorbi de insula noastră.

— Într-adevăr, — întregi marinarul, — e mare lucru să poţi spune undete duci şi de unde vii. Cel puţin ţi se pare că eşti într-un loc cunoscut.

— „Căminul”, de pildă, mi se pare o denumire potrivită, spuse Harbert.

— Întocmai! răspunse Pencroff. Numele este uşor de reţinut şi mi-a venitde la sine. Vom păstra denumirea aceasta pentru primul nostru adăpost, nu-iaşa, domnule Cyrus?

— Da, Pencroff, de vreme ce aşa l-ai numit.

— Bine! În privinţa celorlalte va fi uşor de tot, reluă marinarul, care era învervă. Să le dăm nume aşa cum făcea Robinson, a cărui poveste mi-a citit-oHarbert de atâtea ori. Am putea să avem „golful Providenţei” sau „capulRechinului”, „capul Balenelor”, „capul Speranţelor deşarte”...

— Sau mai bine să le dăm numele domnului Smith, al domnului Spilettsau al lui Nab, propuse Harbert.

— Numele meu? strigă Nab, arătându-şi dinţii sclipitori.

— De ce nu? răspunse Pencroff. Portul Nab sună foarte bine, deasemenea şi capul Gédéon.

— Aş prefera să folosim nume de la noi din ţară, îi întrerupse reporterul, în felul acesta, ne-am aminti mai des de patria noastră.

— Da, am putea întrebuinţa astfel de numiri pentru punctele mai însemnate, spuse Cyrus Smith. Propun să dăm de pildă golfului de răsăritnumele de golful Uniunii; iar celui mare, care se deschide la sud, denumireade golful Washington. Muntelui pe care ne aflăm în clipa de faţă să-i spunemmuntele Franklin, iar lacul care se întinde sub ochii noştri să-l numim laculGrant. Numele acestea ne vor aduce aminte de ţara noastră şi de cetăţeniicare-i fac cinste; iar în ceea ce priveşte râurile, golfurile, capurile şipromontoriile pe care le vedem din vârful acestui munte, aş fi de părere săalegem denumiri care să ne amintească mai curând configuraţia lor deosebită. Le vom ţine mai uşor minte şi va fi mult mai practic. Forma insuleieste destul de ciudată, astfel că nu ne va fi prea greu să găsim numiripotrivite, în ceea ce priveşte apele pe care nu le cunoaştem, diferitele părţi ale pădurii, pe care le vom explora mai târziu, golfurile pe care le vom maidescoperi, acelora le vom da nume pe măsură ce le vom cunoaşte. Cepărere aveţi, dragii mei?Propunerea inginerului fu primită de toţi. Insula se desfăşura sub ochiilor ca o hartă; nu aveau decât să găsească denumiri pentru toate ieşiturilesau adânciturile coastei şi pentru diferitele înălţimi. Gédéon Spilett avea să le înscrie pe rând şi nomenclatura geografică a insulei avea să rămână astfelconsemnată definitiv. În primul rând înscriseră golful Uniunii, golful Washington, munteleFranklin şi lacul Grant, numiri propuse de inginerul Smith pentru cele douăgolfuri şi pentru muntele pe care se aflam.

— Acum, — spuse reporterul, — peninsulei care se întinde la sud-vestulinsulei propun să i se dea numele de peninsula Serpentinei, iar cozii îndoitece o termină şi care seamănă într-adevăr cu o coadă de reptilă să-i spunempromontoriul Reptilei.

— Se adoptă, spuse inginerul.— Să luăm acum cealaltă extremitate a insulei, spuse Harbert. Golfuluicare seamănă aşa de mult cu un bot căscat să-i spunem golful Rechinului.

— Potrivit nume! strigă Pencroff. Vom completa desenul numind celedouă părţi care mărginesc golful şi care seamănă cu două maxilare capulMandibulei.

— Bine, dar avem două capuri! observă reporterul.

— Nu-i nimic, — zise Pencroff, — vom avea capul Mandibulei de Nord şicapul Mandibulei de Sud!— S-a notat! răspunse Gédéon Spilett.

— Mai rămâne să dăm un nume extremităţii de sud-est a insulei, spusePencroff.

— Capul Ghearei! strigă Nab, care voia să dea şi el un nume unei părţidin ţărişoara lor.Şi găsise într-adevăr o denumire foarte potrivită, căci capul ce ieşea înmare părea să reprezinte gheara puternică a animalului fantastic, cu care seasemăna configuraţia ciudată a insulei.Pencroff era încântat de felul cum se desfăşurau lucrurile şi imaginaţialor, puţin aprinsă, mai inventă diferite denumiri. Astfel, râul care dădeacoloniştilor apă bună de băut şi lângă care îi aruncase balonul, primi numele de Mercy, mica insulă pe care fuseseră azvârliţi prima oară, fu numită insulaSalvării. Platoul care se afla în creştetul falezei de granit, deasupraCăminului, şi de unde privirea cuprindea întreg golful cel mare, primi numelede platoul Grande-Vue.

În sfârşit, întreg hăţişul de nepătruns al pădurilor ce acopereau peninsulaSerpentinei primi denumirea de pădurile Far-West.Cu aceasta, lista numelor date regiunilor vizibile şi cunoscute ale insuleise isprăvi, urmând să fie completată mai târziu, pe măsură ce aveau să dea de regiuni noi. În ceea ce privea poziţia insulei, inginerul o determinase cu aproximaţie,luându-se după înălţimea şi poziţia soarelui, potrivit căruia platoul Grande-Vue şi golful Uniunii se aflau aşezate la răsărit.

Socoteau ca a doua zi,notând ora exactă a răsăritului şi a apusului soarelui şi fixând poziţia lui la jumătatea timpului scurs în calea sa pe cer între răsărit şi apus, să determinecu precizie unde se află nordul. Deoarece insula făcea parte din emisferaaustrală, soarele, în clipa când atingea la zenit punctul său culminant, treceaspre nord şi nu spre sud, cum aparent îşi urmează calea în emisfera boreală.Pionierii se pregăteau să coboare muntele Franklin, pentru a se întoarce la Cămin, când Pencroff strigă:

— Să ştiţi că suntem cu toţii nişte zăpăciţi!

— De ce? întrebă Gédéon Spilett, care îşi închisese carnetul şi sepregătea să plece.

— Dar insula noastră? Se poate? Am uitat să-i dăm un nume!Harbert tocmai avea de gând să propună numele inginerului, şi fără îndoială că tovarăşii săi ar fi fost de acord, când Cyrus Smith rosti:

— Să-i dăm numele unui mare cetăţean, dragii mei, numele aceluia carelupta acum pentru a apăra unitatea Republicii noastre! Să-i dăm numele luiLincoln!Trei urale întâmpinară propunerea inginerului. În seara aceea, coloniştii noştri vorbiră, înainte de a adormi, desprepatria lor îndepărtată, discutând despre groaznicul război care o sfâşia. Ei nuse îndoiau că armatele Sudului vor fi biruite în curând şi că datorită lui Grantşi lui Lincoln va învinge cauza Nordului, cauza dreptăţii

Evenimentele acestea se petreceau în ziua de 30 martie 1865 şi ei nuputeau să ştie că, şaisprezece zile mai târziu, o crimă înfiorătoare avea să fiesăvârşită la Washington, unde în vinerea paştilor, Abraham Lincoln avea săcadă răpus de glontele unui fanatic.

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 11

Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 11

de Jules Verne

Biografie

Opera