Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata








A doua zi, Bell, Altamont si doctorul se dusera la Porpoise; lemnul nu lipsea: vechea balenierâ a vasului cu trei catarge, desfundata de loviturile blocurilor de gheata, putea sa mai furnizeze partile principale ale celei noi. Dulgherul se puse, deci, imediat pe treaba: era nevoie de o ambarcatiune in stare sa reziste pe mare, si totusi destul de usoara ca sa poata fi transportata pe sanie.
In timpul ultimelor zile ale lunii mai, temperatura se ridica: termometrul urca iar pina la gradul de inghetare; de asta data primavara se intorsese de-a binelea, iar cei ce iernasera trebuira sa-si dezbrace hainele de iarna.
Ploile cadeau des; zapada topita incepu in curind sa profite de cele mai mici pante ca sa porneasca in viituri si cascade.
Hatteras nu-si putu stapini satisfactia, vazind cum cimpurile albe dadeau pri­mele semne de dezghet. Marea libera insemna pentru el libertatea.
Spera sa afle peste putina vreme daca inaintasii lui se inselasera, sau nu, asupra acestei mari probleme a bazinului polar. De asta depindea intregul succes al expeditiei sale.
Intr-o seara, dupa o zi destul de calduroasa, in timpul careia semnele de to­pire a gheturilor se vadira tot mai mult, indrepta discutia catre acest subiect, atit de interesant, al marii libere.
Relua toate argumentele care-i erau cunoscute si gasi, ca intotdeauna, un cald partizan al teoriei sale in persoana doctorului. De altfel, concluziile sale nu erau lipsite de justete.
- E evident, spuse el, ca, daca oceanul se descotoroseste de gheturile sale in fata golfului Victoria, partea lui sudica va fi de asemenea libera pina la Noul-Cornouailles si pina la Canalul Reginei. Penny si Belcher asa l-au vazut si cu siguranta ca l-au vazut bine.
- Cred ca si dumneata, Hatteras, nimic nu indreptatea sa fie pusa la in­doiala buna credinta a acestor vestiti marinari; degeaba se incerca explicarea des­coperirii facute de ei printr-un efect de miraj; se aratau prea categorici in afirma­tiile lor ca sa nu fie siguri de acest fapt.



- Ne-am gindit intotdeauna, spuse Altamont, care lua atunci cuvintul, ca ba­zinul polar se intinde nu numai spre vest, ci si spre est.
- intr-adevar, se poate presupune, raspunse Hatteras.
- Trebuie sa presupunem, interveni din nou americanul, caci marea aceasta libera, pe care capitanii Penny si Belcher au vazut-o aproape de coastele tinutului Grinnel, Morton, locotenentul lui Kane, a zarit-o si el in strimtoarea care poarta numele acestui savant indraznet!
- Nu sintem in marea Kane, raspunse sec Hatteras, si, ca atare, nu putem verifica faptul.
- Dar e de presupus, cel putin, spuse Altamont.
- Desigur, replica doctorul care voia sa evite o discutie inutila. Trebuie sa fie asa cum gindeste Altamont; afara doar de cazul cind exista unele situatii spe­ciale, aceleasi efecte se produc la aceleasi latitudini. De aceea cred in existenta marii libere in est, ca si in vest.
- in orice caz, putin ne intereseaza!  spuse Hatteras.
- Nu sint de aceeasi parere, Hatteras, relua americanul, pe care indiferenta afectata a capitanului incepea sa-l enerveze. Aceasta s-ar putea sa aiba pentru noi o anumita importanta.
- si cind anume, ma rog?
- Cind ne vom gindi la intoarcere.
- La intoarcere! exclama Hatteras. si cine se gindeste la asa ceva?
- Unde anume? intreba Hatteras.
Pentru prima data, aceasta intrebare i-a fost adresata direct americanului. Doctorul si-ar fi dat un brat ca sa curme discutia.
Neprimind raspuns de la Altamont, capitanul isi reinnoi intrebarea.
- Unde anume? facu el, insistind.
- Acolo unde mergem!  raspunse linistit americanul.
- si cine stie asta? spuse impaciuitor doctorul
- Pretind, asadar, spuse din nou Altamont, ca, daca vrem sa profitam de bazinul polar ca sa ne inapoiem, vom putea incerca sa ajungem la marea Kane; ea ne va duce mai direct la marea Baffin.
- Crezi? intreba ironic capitanul.
- Cred, asa cum cred ca, daca vreodata aceste mari boreale ar deveni practi­cabile, s-ar merge spre ele pe acest drum care e mai direct. O, doctorul Kane a facut o mare descoperire!
- intr-adevar! spuse Hatteras muscindu-si buzele pina la singe.
- Da, intari doctorul, nu se poate nega si trebuie sa-i lasam fiecaruia meritul sau.
- Fara sa mai punem la socoteala ca inaintea acestui vestit marinar, insista incapatinatul american, nimeni nu mai inaintase atit de adinc spre nord.
- As vrea sa cred, spuse Hatteras, ca acum englezii i-au luat-o inainte.
- si americanii! replica Altamont.
- Americanii?! exclama Hatteras.
- Dar eu ce sint? spuse Altamont cu mindrie.
- Dumneata esti, raspunse Hatteras cu un glas de abia stapinit, dumneata esti un om care pretinde sa acorde hazardului aceeasi parte de glorie ca si stiintei! Capitanul american al dumitale a inaintat mult spre nord, dar numai intimpla-rea...
- intimplarea?! striga Altamont. indraznesti sa spui ca doctorul Kane nu da­toreaza aceasta mare descoperire energiei si  stiintei sale?
- Eu spun, replica Hatteras, ca numele acestui Kane nu e un nume care sa fie rostit intr-un tinut ilustrat de un Parry, Franklin, Ross, Belcher, Penny, in aceste mari care i-au dezvaluit Trecerea din nord-vest englezului Mac Clure...
- Mac Clure! riposta vehement americanul. Citezi numele acestui om si te ridici impotriva foloaselor pe care le aduce intimplarea? Nu e oare numai intim­plarea care l-a favorizat?
- Nu, raspunse Hatteras, inflacarindu-se, nu! E curajul lui, indaratnicia de a petrece patru ierni in mijlocul gheturilor...
- Cred si eu! raspunse americanul. Era prins de gheturi, nu putea sa se mai intoarca si, pina la urma, si-a parasit vasul Investigator ca sa ajunga iar in An­glia!
- Dragi prieteni, interveni doctorul...
- De altfel, spuse Altamont intrerupindu-l, sa lasam la o parte omul si sa vedem rezultatul. Vorbesti despre Trecerea din nord-vest; ei bine, trecerea aceasta inca n-a fost gasita!
Hatteras sari in sus la auzul acestei fraze.
Doctorul incerca iar sa intervina.
- Gresesti, Altamont, spuse el.
- Nu! imi sustin parerea, continua incapatinatul. Trecerea din nord-vest a ramas inca de gasit, sau, daca preferati, de strabatut. Mac Clure nu a trecut prin ea si niciodata pina astazi un vas plecat din strimtoarea Behring nu a ajuns in marea Baffin.
Faptul era adevarat, vorbind la modul absolut. Ce i se putea raspunde ameri­canului?
Totusi, Hatteras se ridica si spuse:
- Nu voi ingadui ca in prezenta mea gloria unui capitan englez sa mai fie multa vreme atacata!
- Nu vei ingadui! raspunse americanul, ridicindu-se si el, dar acestea sint faptele, iar puterea dumitale nu merge pina acolo incit sa le desfiinteze.
- Domnule! spuse Hatteras, palid de minie.
- Dragi prieteni, interveni doctorul, fiti putin mai calmi; discutam o pro­blema stiintifica.
Bunul Clawbonny nu voia sa vada altceva decit o discutie siintifica acolo unde era in joc ura dintre capitanul american si cel englez.
- Faptele am sa vi le spun eu, relua amenintator vorba Hatteras, care nu mai asculta nimic.




- si eu voi vorbi! riposta americanul. Johnson si  Bell nu stiau ce atitudine sa ia.
- Domnilor, rosti doctorul pe un ton energic, imi veti permite sa iau cuvin­tul! Vreau acest lucru, spuse el; faptele imi sint cunoscute ca si dumneavoastra, mai bine chiar decit va sint cunoscute dumneavoastra, si veti fi de acord ca pot sa discut despre ele fara partinire.
- Da! da! incuviinta Bell si Johnson, care erau nelinistiti de intorsatura lu­ata de discutie si-i creara o majoritate favorabila doctorului.
- Hai, incepeti, domnule Clawbonny, spuse Johnson, domnii acestia va vor asculta si aceasta ne va instrui pe toti.
- Atunci vorbiti! consimti americanul.
Hatteras isi relua locul, facind un semn de aprobare, si-si incrucisa bratele.
- Am sa va povestesc faptele asa cum s-au petrecut in realitate, spuse docto­rul, iar dumneavoastra ma veti putea corecta, dragi prieteni, daca omit sau daca denaturez vreun amanunt.
- Va cunoastem, domnule Clawbonny, raspunse Bell, puteti povesti fara nici o teama.
- Iata harta marilor polare continua doctorul, care se ridicase ca sa caute piesele procesului; va fi usor sa urmarim pe ea drumul strabatut de Mac Clure si veti putea sa judecati in cunostinta de cauza.
Doctorul intinse pe masa una din acele excelente harti, publicate din ordinul Amiralitatii, unde erau trecute descoperirile cele mai moderne facute in regiunile arctice; apoi continua in acesti termeni:
- In l848, dupa cum stiti, doua nave, Herald, sub comanda capitanului Kel­let si Plover, sub comanda lui Moore, au fost trimise in strimtoarea Behring ca sa incerce sa gaseasca urmele lui Franklin; cercetarile lor ramasera infructuoase. in l850, li se adauga Mac Clure, care comanda vasul Investigator, nava pe care toc­mai facuse campania din l849, sub ordinele lui James Ross. Era urmat de seful lui, capitanul Collinson, de pe Entreprise; dar i-o lua inainte si, ajuns in strimtoa­rea Behring, declara ca nu va mai astepta multa vreme, ca va pleca singur pe pro-pria-i raspundere si, asculta-ma cu atentie, Altamont, ca-l va descoperi pe Fran­klin, sau Trecerea.
Altamont nu manifesta nici aprobare, nici dezaprobare.
- La 5 august l850, continua doctorul, dupa ce comunicase pentru ultima oara cu Plover, Mac Clure se afunda in marile din est pe un drum aproape necunoscut; uitati-va, abia daca sint indicate citeva tinuturi pe aceasta harta. La 30 august, tinarul ofiter determina pozitia capului Bathurst; la 6 septembrie, desco­perea tinutul Baring, pe care-l recunoscu apoi ca facind parte din tinutul Banks, apoi tinutul Prince-Albert; apoi o lua hotarit prin aceasta strimtoare alungita, care desparte aceste doua mari insule, si pe care o boteza strimtoarea Prince de Wales. Intrati in ea, in gind, odata cu acest curajos navigator! Spera sa ajunga in bazinul Melville, pe care l-am traversat, si avea motiv sa spere; dar gheturile, la extremitatea strimtorii, ii opusera o bariera de netrecut. Atunci, oprit din drumul sau, Mac Clure ierneaza de la l850 la l85l, si in timpul acesta merge de-a lungul banchizei ca sa se asigure ca strimtoarea comunica cu bazinul Melville.
- Da, spuse Altamont, dar nu l-a traversat.
- Asteapta, spuse doctorul. in timpul acestui iernat, ofiterii lui Mac Clure strabat coastele invecinate, Creswell, tinutul Baring, Haswelt, tinutul Prince-Al­bert spre sud, si Wynniat, capul Walker spre nord. in iulie, odata cu primele dez­gheturi, Mac Clure incearca pentru a doua oara sa-l duca pe Investigator in bazi­nul Melville; se apropie de el, la douazeci de mile, dar vinturile il tirasc irezistibil spre sud, fara sa poata birui obstacolul. Atunci se hotaraste sa coboare din nou prin strimtoarea Prince de Wales si sa ocoleasca tinutul Banks ca sa incerce prin vest ceea ce nu reusise sa faca prin est; se intoarce; la 18 determina pozitia capu­lui Kellet, iar la 19, capul Prince-Alfred, cu doua grade mai sus; apoi, dupa o lupta ingrozitoare cu ice-berg-urile, ramine prins in canalul Banks, la intrarea in sirul de strimtori care duce la marea Baffin.




- Dar n-a putut sa le strabata, raspunse Altamont.
- Mai asteapta si ai rabdarea lui Mac Clure. La 26 septembrie, isi ocupa po­zitia de iernare in golful Mercy, la nord de tinutul Banks si ramine acolo pina in l852. Vine luna aprilie; Mac Clure nu mai avea provizii decit pentru optsprezece luni. Totusi, nu vrea sa se intoarca; pleaca, traverseaza cu sania strimtoarea Banks si soseste la insula Melville. Sa-l urmarim. Spera sa gaseasca pe aceste coaste vasele comandantului Austin, trimise in intimpinarea lui prin marea Baffin si strimtoarea Lancastre; ajunse la 28 aprilie la Winter-Harbour, chiar in locul unde Parry iernase inainte cu treizeci si trei de ani; cit despre vase, nici urma; nu­mai ca descopera intr-un cairn un document prin care afla ca Mac Clintock, lo­cotenentul lui Austin, trecuse pe acolo in urma cu un an si ca plecase. Dar acolo unde pe un altul l-ar fi cuprins disperarea. Mac Clure nu-si pierde nadejdea. Pune, cu totul la voia intimplarii, un nou document in acelasi cairn, si anunta dorinta sa de a se intoarce in Anglia prin Trecerea din nord-vest, pe care a ga­sit-o, ajungind la strimtoarea Lancastre si la marea Baffin. Daca nu se mai aude vorbindu-se nimic despre el inseamna ca a fost tirit spre nordul sau spre vestul insulei Melville; apoi se intoarce, deloc descurajat, la golful Mercy, sa ierneze pentru a treia oara, de la  l852 la  l853.
- Nu i-am pus niciodata la indoiala curajul, ci doar succesul, raspunse Alta­mont.
- Sa-l urmarim mai departe, spuse doctorul. in martie, redus la doua treimi din ratie, in urma unei ierni foarte aspre in care vinatul lipsi, Mac Clure se hotari sa trimita inapoi in Anglia jumatate din echipajul sau, fie prin marea Baffin, fie prin riul Mackensie si golful Hudson; cealalta jumatate trebuia sa-l aduca inapoi in Europa pe Investigator. Alese oamenii cei mai putin sanatosi, pentru care un al patrulea iernat ar fi fost fatal; totul era pregatit pentru plecarea lor, fixata la l5 aprilie, cind, in ziua de 6, plimbindu-se pe gheturi cu locotenntul Creswell, Mac Clure zari, alergind dinspre nord si gesticulind, un om, si omul acela era locote­nentul Pim, de pe Herald, locotenentul aceluiasi capitan -Kellet, pe care-l lasase cu doi ani inainte in strimtoarea Behring, asa cum v-am spus la inceputul acestei po­vestiri. Kellet, ajuns la Winter-harbour, gasise documentul lasat la intimplare de Mac Clure; aflind astfel despre situatia sa in golful Mercy, il trimise pe locotenen­tul Pim in intimpinarea indraznetului capitan. Locotenentul era insotit de un de­tasament de marinari de pe Herald, printre care se afla si locotenentul de marina francez, domnul de Bray, care servea ca voluntar in statul major al capitanului Kellet. Sper ca nu pui la indoiala aceasta intilnire dintre compatriotii nostri.
- Nicidecum! raspunse Altamont.
- Ei bine. sa vedem ce se va intimpla de aci inainte si daca Trecerea din nord-vest va fi cu adevarat strabatuta. Observa ca, daca am lega descoperirile lui Parry de cele ale lui Mac Clure, s-ar vedea ca s-a facut ocolul coastelor nordice ale Americii.
- Dar nu de catre un singur vas, raspunse Altamont.
- Nu, dar de catre un singur om. Sa continuam. Mac Clure se duse sa-l vizi­teze pe capitanul Kellet pe insula Melville; facu in douasprezece zile cele o suta saptezeci de mile care desparteau golful Mercy de Winter-Harbour; se intelese cu comandantul lui Herald sa-i trimita bolnavii si se intoarse la bordul vasului sau; altii, in locul lui Mac Clure, ar fi crezut ca au facut destul, dar tinarul cutezator voi sa-si mai incerce o data norocul. Atunci, si aici va rog sa fiti atenti, atunci lo­cotenentul sau, Creswell, insotindu-i pe bolnavii si infirmii de pe Investigator, pa­rasi golful Mercy, ajunse la Winter-Harbour, apoi de acolo, dupa o calatorie de patru sute saptezeci de mile pe gheata, atinse, la 2 iunie, insula Beechey si, dupa citeva zile, cu doisprezece dintre oamenii sai, trecu pe bordul lui Phoenix.
- Pe care serveam pe vremea aceea, spuse Johnson, cu capitanul Inglefield, si ne-am reintors in Anglia.
- Iar la 7 octombrie 1853, continua doctorul, Creswell ajungea la Londra, dupa ce strabatuse tot spatiul cuprins intre strimtoarea Behring si capul Farewell.
- Ei bine, intreba Hatteras, sa fi sosit printr-o parte si sa fi iesit prin cea­lalta, aceasta nu inseamna sa fi trecut?
- Ba da, raspunse Altamont, dar strabatind patru sute saptezeci de mile pe gheata.
- si ce importanta are?
- Aici sta toata chestiunea, raspunse americanul. Vasul lui Mac Clure a fa­cut el traversarea?
- Nu, raspunse doctorul, caci, dupa al patrulea iernat, Mac Clure a fost silit sa-l paraseasca in mijlocul gheturilor.
- Ei bine, cind e vorba de o calatorie pe mare, vasul si nu omul trebuie sa treaca. Daca vreodata Trecerea din nord-vest va deveni posibila, ea se va face cu vase si nu cu sanii.
Trebuie deci ca vasul sa fie cel care face calatoria sau, in lipsa vasului, o am­barcatiune.
- O ambarcatiune! exclama Hatteras, care vazu o intentie vadita in aceste vorbe ale americanului,
- Altamont, se grabi doctorul sa intervina, faci o deosebire copilareasca in privinta aceasta; cu totii socotim ca gresesti.
- Asta nu-i greu pentru dumneavoastra, domnilor, spuse americanul, sinteti patru contra unul. Dar asta nu ma va impiedica sa ramin la parerea mea.
- Pastreaza-ti-o deci, exclama Hatteras, si asa, incit sa n-o mai auzim!
- si cu ce drept imi vorbesti in felul acesta? intreba americanul furios.
- Cu dreptul meu de capitan! raspunse Hatteras cu minie.
- Ma aflu, asadar, sub ordinele dumitale? riposta Altamont.
- Fara nici o discutie si vai de dumneata daca...
Doctorul, Johnson si Bell intervenira. Era si timpul; cei doi dusmani se masu­rau din ochi. Doctorul simtea o greutate pe suflet.
Totusi, dupa citeva vorbe de impacare, Altamont se duse sa se culce, fluierând aria nationala "Yankee Doodle" si, dormind sau nu, nu mai scoase nici o vorba.
Hatteras iesi din casa si se plimba pe afara cu pasi mari; nu se intoarse decit dupa o ora si se culca fara sa mai rosteasca nici un cuvint.




Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1898 ori.