Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8

de Jules Verne



Partea a doua

Desertul de gheata




Capitolul VIII

CALATORIE IN NORDUL GOLFULUI VICTORIA



A doua zi, odata cu primele raze de soare, Clawbonny urca povirnisurile des­tul de abrupte ale zidului de stinci de care se sprijinea Doctor's House; acesta se termina brusc, printr-un lei de con retezat. Doctorul ajunse in virf cu destula greutate si de acolo privirea lui se indrepta spre o vasta intindere de pamint acci­dentat, care parea sa fie rezultatul vreunei zguduiri vulcanice; o uriasa perdea alba acoperea pamintul si marca, fara sa fie cu putinta sa le deosebesti.
Dindu-si seama ca acest punct culminant domina toate cimpurile inconjura­toare, doctorul avu o idee. si cine-l cunoaste nu se va mira deloc.
Aceasta idee a chibzuit-o, a intors-o pe toate partile, a adincit-o si, devenind cu totul stapin pe ea cind s-a intors in casa de zapada, a comunicat-o tovarasilor sai.
- Mi-a venit in minte, le-a spus el, sa instalam un far in virful acestui con care se inalta deasupra capetelor noastre.
- Un far? au exclamat toti.
- Da. un far! Va avea un dublu avantaj: de a ne calauzi noaptea cind ne vom intoarce din calatoriile noastre indepartate si de a lumina platoul in timpul celor opt luni de iarna ce le vom petrece aici.
- Negresit, raspunse Altamont, un asemenea aparat ar fi un lucru folositor; dar cum il veti construi?
- Cu unul din felinarele lui Porpoise.
- De acord, dar cu ce veti alimenta lampa farului? Cu ulei de foca?
- Nu! lumina produsa dc acest ulei nu are putere prea mare de iluminare, de-abia ar putea sa strapunga ceata.
- Credeti ca ati putea sa extrageti hidrogenul din uleiul nostru si sa ne faceti gaz de luminat?
- Pai, aceasta lumina tot n-ar fi suficienta si ar avea marele dezavantaj ca ne-ar consuma o parte din combustibil.
- Atunci, spuse Altamont, nu vad cum...
- in ceea ce ma priveste, raspunse Johnson, de cind cu glontele de mercur, cu lentila de gheata, cu constructia Fortului Providence, il cred pe domnul Claw­bonny in stare de orice.
- Ii bine, relua vorba Altamont, ne veti spune si noua ce fel de far socotiti ca veti uistala?
- E foarte simplu. raspunse doctorul, un far electric.
- Un far electric?
- Fara indoiala: n-aveti dumneavoastra la bordul lui Porpoise o pila Bunsen in perfecta stare?
- Ba da, raspunse Altamont.
- Cu siguranta ca, luind-o cu dumneavoastra, aveati in vedere vreo expe­rienta, caci nu lipseste nimic, nici firele conducatoare perfect izolate, nici acidul necesar pentru punerea elementelor in activitate. E, deci, usor sa ne procuram lu­mina electrica. Vom vedea mai bine si nu ne va costa nimic.
- Perfect, raspunse seful de echipaj, si cu cit vom pierde mai putin timp...
- Ei bine, materialele sint acolo, raspunse doctorul, si intr-o ora vom fi ridi­cat o coloana de gheata inalta de zece picioare, ceea ce va fi prea destul.
Doctorul iesi; tovarasii sai il urmara pina in virful conului. Coloana se ridica foarte repede si fu in curind incununata de unul din felinarele lui Porpoise.



Atunci doctorul ii potrivi firele care faceau legatura cu pila; aceasta, asezata in salonul casei de gheata, era aparata de inghet datorita caldurii sobelor. De acolo firele urcau pina la lanterna farului.
Toate acestea au fost instalate repede, si apoi au asteptat apusul soarelui ca sa se bucure de efectul produs. La venirea noptii, cele doua virfuri de carbon, asezate in interiorul lanternei, la o distanta potrivita, fura apropiate si din felinar tisnira fascicole de lumina intensa pe care vintul nu putea nici sa le reduca, nici sa le stinga.
Era minunat spectacolul acestor raze tremuratoare, a caror stralucire, rivali-zind cu albeata cimpunlor, facea sa se profileze puternic umbra tuturor ridicatu­rilor de teren din jur. Johnson nu se putu impiedica sa bata din palme.
- Domnul Clawbonny ne-a facut si un soare!
- Trebuie sa faci din toate cite putin, raspunse cu modestie doctorul. Gerul puse capat admiratiei generale si fiecare se grabi sa se ghemuiasca sub patura.
Viata fu organizata in mod ordonat. in timpul urmatoarelor zile, de la 15 la 20 aprilie, timpul fu foarte schimbator; temperatura scadea brusc cu douazeci de grade, iar in atmosfera se petreceau schimbari neprevazute, aceasta fiind, cind plina de ninsoare si agitata de virtejuri, cind atit de rece si de uscata, incit nu pu­teai iesi din casa fara sa-ti iei masuri de precautie.
Totusi, simbata, vintul inceta; aceasta imprejurare facea posibila o excursie; hotarira, deci, sa rezerve o zi pentru vinatoare, pentru improspatarea proviziilor.
Dis-de-dimineata, Altamont, doctorul, Bell, inarmati fiecare cu cite o pusca cu doua tevi, cu munitii suficiente, cu o toporisca si cu un cutit de taiat zapada, pentru cazul cind ar fi fost necesar sa-si construiasca un adapost, pornira pe o vreme mohorita.
In timpul absentei lor, Hatteras urma sa faca o recunoastere a coastei si ci­teva releveuri. Doctorul avu grija sa puna farul in functiune; razele lui luptara cu succes cu razele astrului luminos; intr-adevar, lumina electrica, echivalenta cu cea data de trei mii de luminari sau de trei sute de becuri de gaz, e singura care poate sa suporte comparatia cu lumina soarelui.
Frigul era ascutit si uscat, vremea calma. Vinatorii se indreptara spre capul Washington; zapada intarita favoriza marsul lor. intr-o jumatate de ora straba­tura cele trei mile care desparteau capul de Fort-Providence. Duk topaia in jurul lor.
Coasta se incovoia spre rasarit, iar virfurile inalte ale golfului Victoria aveau tendinta sa scada in partea dinspre nord. Aceasta dadea de banuit ca Noua Ame­rica s-ar fi putut foarte bine sa fie numai o insula; dar acum nu se punea pro­blema de a i se determina configuratia.
Vinatorii o luara pe malul marii si inaintara repede. Nici o urma de locuinta sau coliba; calcau pe un pamint virgin, pe care nu-l atinsese nici un pas de om.
Facura astfel in primele trei ore vreo cincisprezece mile, mincind din mers; dar vinatoarea lor ameninta sa fie Iara rezultate bune. intr-adevar, vazura prea putine urme de iepure, vulpe sau lup. Totusi, citeva snow-birdsl, zburind ici si colo, anuntau intoarcerea primaverii si a animalelor arctice.
Cei trei tovarasi trebuira sa inainteze departe in acest tinut, ca sa ocoleasca prapastii adinci si stinci verticale care erau legate de Bell-Mount; dar, dupa unele intirzieri, reusira sa ajunga la tarm. Gheturile nu erau inca desferecate; departe de asta! Marea continua sa fie inghetata; totusi, urme de foca anuntau primele vi­zite ale acestor amfibii, care incepusera sa vina sa respire la suprafata ice-field-ului. Era chiar evident, dupa urmele late, dupa sparturile proaspete facute in blo­curile de gheata, ca mai multe dintre ele venisera aici de curind.
Aceste animale sint foarte dornice de razele soarelui si se intind cu placere pe tarmuri, ca sa se lase patrunse de binefacatoarea lor caldura.
Doctorul le atrase atentia tovarasilor sai asupra acestor particularitati.




- Sa observam cu grija locul, le spuse el; e foarte posibil, ca odata cu veni­rea verii, sa intilnim aici foci cu sutele; pe meleagurile pe unde trec putini oameni te poti apropia usor de ele si le poti prinde lesne. Dar trebuie sa te feresti bine sa nu le sperii, caci atunci dispar ca prin farmec si nu se mai intorc; asa s-a intim­plat ca pescari neindeminatici, in loc sa le omoare pe fiecare in parte, le-au atacat adesea in masa, cu galagie si strigate; si si-au compromis sau irosit prada.
- Sint vinate numai pentru pielea sau uleiul lor? intreba Bell.
- In ce priveste pe europeni, asa e, dar, pe legea mea, eschimosii le si ma-ninca; ei traiesc din asta, iar bucatile de foca pe care le amesteca cu singe si cu grasime nu sint deloc imbietoare. La urma urmei, depinde de felul cum le gatesti si m-as insarcina sa scot din ele niste cotlete care n-ar fi deloc de dispretuit pen­tru cineva care s-ar obisnui cu culoarea lor negricioasa.
- Va vom vedea la treaba, raspunse Bell, ma oblig cu toata increderea sa maninc carne de foca atita cit va va face placere. Auziti, domnule Clawbonny?
- Bravul meu Bell, vrei sa spui ca vei minca atita cit iti va face dumitale pla­cere. Dar in zadar iti vei da osteneala, nu vei egala niciodata lacomia la mincare a groenlandezilor, care consuma pina la zece si chiar cincisprezece livre pe zi din aceasta carne.
- Cincisprezece livre! facu Bell. Ce stomacuri!
- Stomacuri polare, raspunse doctorul, stomacuri uimitoare, care se dilata cit vrei si, as mai adauga eu, care se contracta tot pe atita, in stare sa indure tot asa de bine lipsurile ca si belsugul. Cind incepe sa manince, eschimosul e slab; la sfirsit e gras si nu mai e de recunoscut! E drept ca masa lui dureaza, uneori, o zi intreaga.
- Desigur, spuse Altamont, ca aceasta voracitate e proprie locuitorilor din tarile friguroase?
- Cred ca da, raspunse doctorul; in regiunile arctice trebuie sa maninci mult, e una din conditiile necesare nu numai pentru a fi puternic, ci chiar pentru a trai. De aceea, Compania golfului Hudson repartizeaza fiecarui om ori opt livre de carne, ori douasprezece livre de peste, ori doua livre de pemmican pe zi.
- Iata un regim care te intareste, spuse dulgherul.
- Dar nu chiar atit cit banuiesti dumneata, prietene, iar un indian indopat in felul acesta nu da un randament mai bun decit un englez hranit cu livra lui de carne de vaca si cu tapul lui de bere.
- Atunci, domnule Clawbonny, toate sint cum nu se poate mai bine...
- Fara indoiala, totusi un prinz de eschimos poate, pe buna dreptate, sa ne uimeasca. si sir John Ross, pe cind se afla in tinutul Boothia, in timpul iernatu­lui, era mereu surprins de voracitatea ghizilor sai; el povesteste undeva ca doi oa­meni - doi, intelegeti! - au devorat intr-o dimineata un sfert de bou salbatic; taiau carnea in fisii lungi pe care le introduceau in gitlej, apoi fiecare, taind in dreptul nasului ceea ce nu mai incapea in gura, trecea bucata mai departe tovara­sului sau; sau chiar mincaii, lasind sa spinzure pina la pamint fisiile de carne, le inghiteau incet-incet, asa cum face sarpele boa inghitind un bou, intinsi, ca si el, pe pamint, cit erau de lungi.
- Ptiu! facu Bell; ce brute dezgustatoare!
- Fiecare are felul lui de a lua masa, raspunse americanul, filozofic.
- Din fericire!  replica doctorul.
- Ei bine, continua Altamont, deoarece nevoia de hrana este atit de impe­rioasa la aceste latitudini, nu ma mir ca in povestirile calatorilor din regiunile arctice e vorba mereu de masa.
- Ai dreptate, raspunse doctorul, observatia asta am facut-o si eu; si cauza trebuie cautata nu numai in faptul ca le trebuie o hrana imbelsugata, ci si in fap­tul ca adesea e foarte greu sa ti-o procuri; atunci te gindesti la ea mereu si, ca ur­mare, vorbesti tot timpul despre ea.
- Totusi, spuse Altamont, daca amintirile mele sint exacte, in Norvegia, in tinuturile cele mai reci, taranii n-au nevoie de o alimentatie atit de substantiala; putine lactate, niste oua, piine din scoarta de mesteacan, uneori o bucata de somn, niciodata carne; si nu-s niste vlajgani mai putin solizi.
- E o chestiune de organism, raspunse doctorul, pe care nu-mi iau obligatia s-o explic. Totusi, cred ca o a"doua sau a treia generatie de norvegieni, transplan­tati in Groenlanda, ar sfirsi prin a se hrani dupa modul groenlandez. si noi in­sine, prieteni, daca am ramine in aceasta binecuvintata tara, am ajunge sa traim ca eschimosii, ca sa nu zic ca niste mincai patentati.
- Domnul Clawbonny imi face pofta de mincare vorbind in felul acesta, spuse Bell.
- Mie, nu, zau asa, raspunse Altamont, asta mai curind m-ar dezgusta si m-ar face sa-mi fie sila de carnea de foca. Ei! dar cred ca am putea sa ne supu­nem la o incercare. Ori ma insel tare, ori zaresc intr-adevar acolo, intinsa pe ghe­turi, o matahala care mi se pare ca e insufletita.
- E o morsa! exclama doctorul; tacere, si inainte!
Intr-adevar, o amfibie dintre cele mai mari se zbenguia la doua sute de iarzi departare de vinatori; se intindea si se rostogolea cu voluptate in razele palide ale soarelui.




Cei trei vinatori se impartira in asa fel, incit sa incercuiasca animalul, pentru a-i taia retragerea; ajunsera la citeva prajini de el, ascunzindu-se indaratul hum-mock-urilor, si trasera.
Morsa se rasuci in jurul ei, inca plina de vigoare; sfarima gheturile, voia sa fuga; dar Altamont o ataca cu lovituri de secure si reusi sa-i taie inotatoarele dorsale. Morsa incerca sa se apere cu disperare; citeva noi focuri de arma o do-borira si ramase intinsa fara viata pe ice-field-ul inrosit de singe. Era un animal mare; avea aproape cincisprezece picioare in lungime, de la bot pina la extremita­tea cozii sale, si ar fi furnizat, cu siguranta, mai multe butoaie de ulei.
Doctorul taie din carne partile cele mai gustoase si lasa cadavrul la dispozitia corbilor care, in anotimpul acela, incepusera sa planeze in aer.
Se lasa noaptea. Se gindeau sa se intoarca la Fort-Providence; aerul se limpe­zise in intregime si, in asteptarea apropiatelor raze ale lunei, era luminat de splendidele luciri ale stelelor.
- Hai, la drum, spuse doctorul, se face tirziu; pe scurt, vinatoarea noastra n-a fost prea norocoasa, dar, din moment ce si-a procurat hrana pentru cina, un vinator n-are dreptul sa se plinga. Numai s-o luam pe drumul cel mai scurt si sa cautam sa nu ne ratacim; avem stelele deasupra noastra ca sa ne arate drumul.
Totusi, in aceste tinuturi, unde Steaua Polara straluceste drept deasupra capu­lui calatorului, e greu sa te orientezi dupa ea; intr-adevar, cind nordul este exact in crestetul boltii ceresti, celelalte puncte cardinale sint greu de determinat; luna si marile constelatii aparura, din fericire, ca sa-l ajute pe doctor sa fixeze traseul.
El hotari, ca sa scurteze drumul, sa evite serpuirile tarmului si s-o taie de-a dreptul peste uscat; era mai direct, dar mai putin sigur; de aceea, dupa citeva ore de mers, micul grup se rataci cu totul.
S-a pus problema sa-si petreaca noaptea intr-o coliba de gheata, sa se odih­neasca acolo si sa astepte venirea zilei ca sa se orienteze, chiar de ar fi trebuit sa se intoarca la tarm ca sa mearga de-a lungul ice-field-ului; dar doctorul, temin-du-se ca Hatteras si Johnson vor fi nelinistiti, insista sa se continue drumul.
- Duk ne conduce, spuse el, si Duk nu se poate insela; e dotat cu un instinct care se poate lipsi de busola si de stele. Sa-l urmam, deci.
Duk mergea inainte si se increzura in inteligenta lui. Avura dreptate; in curind aparu o lumina, departe, la orizont; nu putea sa fie confundata cu o stea, care n-ar fi putut sa apara dintre ceturi atit de joase.
- Iata farul nostru! exclama doctorul.
- Credeti, domnule Clawbonny? intreba dulgherul.
- Sint sigur de asta. Sa mergem!
Pe masura ce calatorii se apropiau, lumina devenea mai intensa si in curind fura invaluiti de o dira de pulbere luminoasa; treceau printr-o raza uriasa si inda­ratul lor niste umbre gigantice, decupate cu precizie, se intindeau nemasurat de mari pe covorul de zapada.
Grabira pasul si, dupa o jumatate de oara, urcau pe taluzul Fortului Providence.

 



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 833 ori.
{literal} {/literal}