Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5

de Jules Verne


Partea a doua

Desertul de gheata




Capitolul V

FOCA SI URSUL



Hatteras si doctorul se intoarsera la casa de gheata.
- Stiti, spuse primul, ca ursii polari vineaza focile, care constituie principala lor hrana. Le pindesc pe marginea crapaturilor zile intregi si le inabusa intre la­bele lor, de indata ce apar la suprafata ghetii. Un urs nu se poate, deci, speria de prezenta unei foci. Ba, dimpotriva.
- Cred ca inteleg planul dumitale, spuse doctorul; e primejdios.
- Dar are sanse de succes, raspunse capitanul; trebuie, deci, sa-l aplicam. Voi imbraca aceasta piele de foca si voi aluneca pe cimpul de gheata. Sa nu pier­dem vremea; incarcati-va arma si dati~mi-o mie.
Doctorul n-avea ce sa raspunda; ar fi facut el singur ceea ce avea sa incerce tovarasul lui. Parasi casa, luind cu sine doua securi, una pentru Johnson si una pentru dinsul, apoi, insotit de Hatteras, se indrepta spre sanie. Acolo, Hatteras, isi facu toaleta de foca, strecurindu-se in pielea care-l invelea aproape cu totul:
In timpul acesta, doctorul isi incarca arma cu ultima incarcatura de praf de pusca pe care o mai aveau, apoi baga pe teava cartusul de mercur, Care avea du­ritatea fierului si greutatea plumbului. Dupa asta ii dadu arma lui Hatteras, care o facu sa dispara sub pielea de foca.
- Plecati, ii spuse el doctorului, duceti-va linga Johnson; am sa astept citeva minute ca sa-mi derutez adversarul.
- Curaj, Hatteras! il imbarbata doctorul.
- Fiti linistit si, mai ales, nu va aratati inainte de a auzi focul de arma. Doctorul ajunse repede la hummock-ul indaratul caruia statea Johnson.
- Ei? intreba acesta.
- Ei bine, sa asteptam!  Hatteras se sacrifica pentru salvarea noastra. Doctorul era miscat; privi ursul care dadea semnele unei agitatii violente, ca si cum s-ar fi simtit amenintat de un pericol apropiat.
Dupa un sfert de ora, foca se tiri pe gheata; facuse un ocol la adapostul blo­curilor mari, ca sa-l pacaleasca mai bine pe urs; se gasea in momentul acela la cincizeci de prajini de el; ursul o zari si se chinei, cautind, ca sa zicem asa, sa se fereasca de a fi vazut.
Hatteras imita cu o mare abilitate miscarile focii si, daca n-ar fi fost prevenit, doctorul s-ar fi lasat cu siguranta inselat.
- Asa, asa, bine!  spunea Johnson in soapta.
Amfibia, tot inaintind spre animal, parea ca nu-l vede; facea impresia ca-si cauta vreo crapatura prin care sa se cufunde din nou in elementul ei.
Ursul, dinspre partea lui, ocolind gheturile, se indrepta spre ea cu o prudenta extrema; ochii lui aprinsi exprimau cea mai teribila lacomie; postea de o luna. poate chiar de doua, si harzardul ii trimitea o prada sigura.
Foca nu mai fu in curind decit la zece pasi de dusmanul ei; ursul se destinse brusc, facu o saritura uriasa, dar, uluit, ingrozit, se opri la trei pasi de Hatteras care, aruneind de pe el pielea de foca, cu un genunchi in pamint, il tintea in inima.



Lovitura porni si ursul se rostogoli pe gheata.
- inainte! inainte! exclama doctorul.
Si, urmat de Johnson, se napusti spre teatrul de lupta.
Uriasul animal se ridicase batind aerul cu o laba, in timp ce cu cealalta smul­gea zapada ca sa-si astupe rana.
Hatteras nu se clinti: astepta cu cutitul in mina. Dar ochise bine si lovise cu un glonte sigur, cu o mina care nu tremura; inainte de sosirea tovarasilor sai, cu­titul lui era virit in intregime in gitul animalului, care cadea pentru a nu se mai ridica niciodata.
- Victorie!  striga Johnson.
- Ura! Hatteras!  Ura! exclama doctorul.
Hatteras, deloc emotionat, privea uriasul trup. cu bratele incrucisate.
- E rindul meu sa intru in actiune, spuse Johnson: doborirea acestui vinat e un lucru bun, dar nu trebuie sa asteptam ca frigul sa-l Iaca tare ca piatra; dintii nostri si cutitele n-ar mai  putea sa faca nimic mai tiiziu.
Johnson incepu atunci sa jupoaie monstruoasa fiara, mare aproape cit un bou; era lunga de noua picioare, cu o circumferinta de sase; din gingii ii ieseau doi colti uriasi, lungi de trei degete.
Johnson despica ursul si nu gasi decit apa in stomacul lui; acesta nu mincase, desigur, de multa vreme; totusi, era toarte gras si cintârea mai mult de o mie cinci sute de livre; fu impartit in patru sferturi, din care iiecare era de cite doua sute de kilograme de carne, si vinatorii tirira toata carnea asta pina la casa de za­pada, tara sa uite inima animalului, care, la trei ore dupa acea tot mai batea cu putere.
Tovarasii doctorului s-ar fi aruncat cu placere asupra acestei carni crude, dar dinsul ii opri, cerindu-le sa-i dea ragaz s-o friga.
Clawbonny, intrind in casa, fusese surprins de frigul ce domnea acolo; se apropie de soba si o gasi complet stinsa; ocupatiile din timpul zilei, chiar emoti­ile, il facusera pe Johnson sa-si uite indatorirea care ii revenea de obicei. Docto­rul se pregatea sa aprinda iar focul, dar nu gasi nici macar o singura seinteie prin cenusa racita.
"Hai, putina rabdare!" isi spuse el.
Se intoarse la sanie ca sa caute iasca si-i ceru lui Johnson amnarul.
- Soba e stinsa, ii spuse el.
- E vina mea, raspunse Johnson.
Si cauta amnarul acolo unde avea obiceiul sa-l puna; fu surprins negasindu-l acolo. isi pipai celelalte buzunare, fara mai mult succes: intra in casa de zapada, intoarse pe toate partile patura pe care isi petrecuse noaptea, dar nu avu mai mult noroc.
- Ei, ce se aude? ii stiga doctorul. Johnson se intoarse si-si privi tovarasii.
- Amnarul nu cumva e la dumneavoastra, domnule Clawbonny? intreba el.
- Nu, Johnson.
- Nici la dumneata.
- Nu, raspunse Hatteras.
- A fost mereu la dumneata, spuse din nou doctorul.
- Ei bine, nu-l mai am... murmura batrinul marinar, palind.
- Nu-l mai ai! exclama doctorul, care nu-si putu impiedica o tresarire. Nu mai exista alt amnar si aceasta pierdere putea sa aiba consecinte groaz­nice.
- Cauta bine, Johnson, spuse doctorul.
Acesta alerga spre blocul de gheata dindaratul caruia pindise ursul, apoi chiar la locul luptei, unde-l taiase in bucati; dar nu gasi nimic. Se intoarse disperat. Hatteras il privi fara sa-i faca nici o mustrare.
- Asta-i grav, ii spuse el doctorului.
- Da, raspunse acesta din urma.
- N-aveam nici macar vreun instrument, o luneta, de la care am putea sa scoatem lentila ca sa aprindem focul cu ajutorul ei.
- stiu asta, raspunse doctorul, si-mi pare rau, caci razele solare ar fi avut destula putere ca sa aprinda iasca.
- Ei bine, facu Hatteras, atunci trebuie sa ne potolim foamea cu carnea asta cruda; apoi ne vom continua drumul si vom incerca sa ajungem la vas.
- Da! spuse doctorul, cufundat in ginduri. Da, aceasta ar fi cu putinta, la nevoie. De ce nu? Am putea incerca...
- La ce va ginditi? intreba Hatteras.
- Mi-a venit o idee...



- O idee! exclama Johnson. O idee de-a dumneavoastra! Atunci sintem sal­vati!
- Va reusi ea, oare? raspunse doctorul, aceasta-i intrebarea?
- Care-i planul dumneavoastra? intreba Hatteras.
- N-avem lentile; ei bine, vom face una.
- Cum? intreba Johnson.
- Cu o bucata de gheata pe care o vom slefui.
- Cum? Credeti?...
- De ce nu? Se pune problema de a face sa convearga razele soarelui catre un focar central, si gheata ne poate servi in acest scop si cel mai bun cristal.
- E oare cu putinta? intreba Johnson.
- Da, numai ca as prefera gheata de apa dulce in loc de gheata de apa sa­rata. E mai transparenta si mai dura.
- Dar, daca nu ma insel, spuse Johnson indicind un hummock la nici o suta de pasi, blocul acesta cu un aspect aproape negricios si culoarea verde arata...
- Ai dreptate: veniti, prieteni; luati-va securea; Johnson...
Cei trei oameni se indreptara spre blocul indicat, format in adevar din gheata de apa dulce. Doctorul taie din el o bucata cu un diametru de un picior si incepu s-o ciopleasca, ce-i drept, cam grosolan, cu securea; apoi ii netezi suprafata cu cutitul; in sfirsit, o slefui incet, incet, cu mina si obtinu curind o lentila transpa­renta, facuta parca din cel mai splendid cristal.
Atunci se intoarse la intrarea casei de zapada; acolo lua o bucata de iasca si-si incepu experienta.
Soarele stralucea in momentul acela destul de puternic; doctorul expuse len­tila de gheata la razele pe care le concentra deasupra iascai.
Aceasta lua foc in citeva secunde.
- Ura! Ura! exclama Johnson, care nu putea sa-si creada ochilor. Ah! dom­nule Clawbonny! domnule Clawbonny!
Batrinul marinar nu-si putea retine bucuria; umbla de colo pina colo ca un nebun.
Doctorul se intoarse in casa; dupa citeva minute soba duduia si, in curind, un miros delicios de friptura il scoase pe Bell din toropeala.
Se poate ghici cit de sarbatorit a fost acest prinz; totusi, doctorul isi sfatui to­varasii sa fie cumpatati; le dadu propriul sau exemplu si, in timp ce minca, isi continua vorba.
- Astazi traim o zi fericita, spuse el; avem provizii asigurate pentru restul calatoriei noastre. Totusi, nu trebuie sa ne culcam pe o ureche si am face bine s-o pornim iar la drum.
- Nu cred ca avem de facut mai mult de patruzeci si opt de ore pina la Por­poise, spuse Altamont, care reincepuse sa voibeasca aproape normal.
- Speri, spuse doctorul rizind, ca vom gasi acolo cu ce sa facem focul?
- Da, raspunse americanul.
- Caci, asa buna cum e lentila mea de gheata, spuse in continuare doctorul, ar lasa mult de dorit in zilele in care nu e soare, si aceste zile sint numeroase la mai putin de patru grade de pol!
- Intr-adevar, raspunse Altamont suspinind; la mai putin de patru grade! Vasul meu a ajuns acolo unde niciodata alt vas nu s-a aventurat inaintea lui!
- La drum! comanda Hatteras cu o voce taioasa.
- La drum! repeta doctorul, aruncind o privire nelinistita spre cei doi capi­tani.
Fortele calatorilor se refacura repede; ciinii avusesera o parte imbelsugata din resturile ursului si grupul isi relua in graba drumul spre nord.
In timpul drumului, doctorul voi sa scoata de la Altamont citeva lamuriri cu privire la motivele care l-au dus atit de departe, dar americanul raspunse in doi peri.
- Doi oameni care trebuie supravegheati, ii spuse doctorul la ureche batrinu-lui sef de echipaj.
- Da! raspunse Johnson.
- Hatteras nu-i adreseaza niciodata cuvintu! americanului, iar acesta pare foarte putin dispus sa se arate recunoscator!  Din fericire, sint eu aici.
- Domnule Clawbonny, il preveni Johnson, de cind acest yankeu a inceput sa-si revina, mutra lui nu prea imi place.
- Ori ma insel eu foarte tare, raspunse doctorul, ori banuieste planurile iui Hatteras!
- Credeti, deci, ca strainul acesta o fi avut aceleasi scopuri?
- Cine stie, Johnson? Americanii sint curajosi si indrazneti; ceea ce voia sa faca un englez, putea sa incerce si un american!
- Credeti ca Altamont?..
- Nu cred nimic, raspunse doctorul, dar pozitia vasului sau pe drumul spre pol da de gindit.
- Totusi, Altamont pretinde ca ar fi fost tirit fara voia lui!
- Asa spune! Da, dar mi s-a parut ca surprind pe buzele lui un zimbet ciu­dat!
- Drace! Domnule Clawbonny, o rivalitate intre doi oameni de asemenea calibru ne-ar pune intr-o situatie neplacuta.




- Deie Domnul sa ma insel, Johnson, caci aceasta situatie ar putea sa ne aduca complicatii grave, daca nu chiar o catastrofa!
- Sper ca Altamont nu va uita ca i-am salvat viata!
- Dar, la rindul lui, ne-o va salva si el pe-a noastra. Marturisesc ca fara noi el n-ar mai exista; dar fara el, fara vasul lui, fara proviziile pe care le contine, ce ne-am face?
- in sfirsit, domnule Clawbonny, sinteti aici si sper ca, cu ajutorul dumnea­voastra, totul va fi in ordine.
- Sper si eu, Johnson.
Calatoria continua fara nici un incident; carnea de urs nu lipsea si facura din ea mese imbelsugate; in rindurile grupului domnea chiar buna dispozitie, datorita glumelor pe care le facea doctorul, si filozofiei sale incurajatoare. Omul acesta vrednic gasea intotdeauna in traista lui de savant cite o invatatura de tras, din fapte si din lucruri. Continua sa fie sanatos; nu slabise prea mult, in ciuda obose­lii si a lipsurilor; amicii lui din Liverpool l-ar fi recunoscut fara greutate, mai ales dupa buna dispozitie pe care nimic nu putea sa i-o strice.
In timpul diminetii de simbata, infatisarea uriasei cimpii de gheata incepu sa se schimbe simtitor; gheturile rascolite, pack-urile mai dese, hummock-urile ingra­madite demonstrau ca ice-field-urile erau supuse la o mare presiune. Cu siguranta ca vreun continent necunoscut, vreo insula noua, care ingusta senalele, trebuie sa fi produs aceasta schimbare. Blocuri de gheata de apa dulce, mai dese si mai mari, indicau apropierea unei coaste.
Exista, deci, la o distanta mica, un tinut nou, si doctorul ardea de dorinta de a imbogati cu acest tinut hartile emisferei boreale. Nici nu ne putem inchipui placerea aceasta de a descoperi coaste necunoscute si a le desena conturul cu vir-ful creionului; in timp ce visul lui Hatteras era sa puna piciorul la pol, acesta era scopul doctorului si se bucura dinainte gindindu-se la numele pe care le-ar da marilor, strimtorilor, celor mai mici cotituri ale acestor noi continente. Desigur, in aceasta glorioasa nomenclatura nu-i omitea nici pe tovarasii, nici pe prietenii sai, nici pe "gratioasa sa maiestate", nici familia regala; dar nu se uita nici pe el si intrevedea un anumit "cap Clawbonny" cu o legitima satisfactie.
Gindurile acestea il preocupa toata ziua. Tabara de noapte a fost instalata ca de obicei, si fiecare veghe pe rind in timpul noptii petrecute in apropierea unor tinuturi necunoscute.
A doua zi, duminica, dupa un dejun bogat si suculent, procurat de labele ur­sului, calatorii se indreptara spre nord, cu o usoara deviere a directiei spre vest; drumul devenea mai greu; totusi mergeau repede.
Altamont, de sus de pe sanie, scruta orizontul cu atentie infrigurata; tovarasii lui erau prada unei nelinisti involuntare. Ultimele calcule facute dupa soare ara­tasera drept latitudine exacta 83°35', iar drept longitudine l20° l5'; era pozitia atribuita vasului american; problema vitala avea deci sa-si gaseasca rezolvarea in timpul acelei zile.
In sfirsit, spre ora doua dupa masa, Altamont, ridicindu-se complet in pi­cioare, opri micul grup cu un strigat rasunator si, aratind cu degetul spre o masa alba pe care orice alta privire ar fi confundat-o cu iceberg-urile inconjuratoare, exclama cu glas puternic: "Iata-l pe Porpoise".



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 883 ori.
{literal} {/literal}