Capitanul Hatteras - capitolul 31

Capitanul Hatteras - capitolul 31

de Jules Verne



Partea Intai

Englezii la Polul Nord






Capitolul XXXI

MOARTEA LUI SIMPSON




Si-au continuat calatoria; mintea fiecaruia din ei era plina de idei noi si ne­asteptate, caci o intilnire in aceste tinuturi boreale este evenimentul cel mai grav care se poate produce. Hatteras isi incrunta sprincenele, nelinistit.
- Porpoise! se intreba el. Ce-i cu vasul acesta? si ce cauta el atit de aproape de pol?
La gindul acesta il trecura caldurile, in ciuda temperaturii scazute. Doctorul si Bell nu se gindeau decit la doua rezultate pe care le putea avea gasirea acestui document: sa-si salveze semenii, sau sa fie ei salvati de acestia.
Dar greutatile, piedicile, oboseala revenira curind si trebuira sa se gindeasca numai la propria lor situatie, atit de periculoasa in momentul acela.
Starea lui Simpson se inrautatea; nu se putea ca simptomele unei morti apro­piate sa nu fi fost recunoscute de doctor. Acesta nu-l putea ajuta cu nimic; el in­susi suferea crunt de o oftalmie dureroasa, care l-ar fi dus la orbire daca nu se pazea.
Crepusculul lumina pe atunci suficient, iar lumina reflectata de zapada ardea ochii; era greu sa te aperi de aceasta reflectare, caci sticlele ochelarilor, acoperin-du-se de o crusta de gheata, deveneau opace si impiedicau vederea. Or, trebuiau sa fie atenti la cele mai mici accidente de teren si sa le semnaleze de cit mai de departe cu putinta; erau, deci, fortati sa sfideze pericolele oftalmiei; totusi, docto­rul si Bell, acoperindu-si ochii, isi lasau pe rind, fiecaruia dintre ei, grija de a conduce sania.
Aceasta aluneca anevoios pe talpicile sale uzate; devenea din ce in ce mai greu de tras; dificultatile terenului nu se micsorau; se aflau intr-un tinut de natura vul­canica, inconjurat si presarat de creste ascutite; calatorii trebuira, incetul cu ince­tul, sa urce la o inaltime de o mie cinci sute de picioare ca sa treaca de crestetul muntilor. Temperatura era acolo mai aspra; rafalele si virtejurile se dezlantuiau cu o violenta fara pereche si era jalnic spectacolul oferit de nefericitii care se tirau pe culmile pustiite...



Ii cuprinsese si boala provocata de albeata zapezii; stralucirea aceasta uni­forma iti facea sila, te imbata, iti dadea ameteli; pamintul parea ca dispare si ca nu ofera nici un punct fix pe aceasta pinza uriasa; sentimentul pe care-l incercai semana cu cel pe care ti-l da ruliul cind puntea vasului fuge de sub picioarele ma­rinarului; calatorii nu se puteau obisnui cu aceasta impresie si permanenta acestei senzatii ii ametea. Membrele le erau toropite, mintea somnoroasa si adesea um­blau ca niste oameni aproape adormiti; atunci cite o zdruncinatura, o ciocnire neasteptata, o cadere chiar ii scotea din inertie, care ii cuprindea insa din nou dupa citeva minute.
La 25 ianuarie, incepura sa coboare niste pante abrupte; oboseala lor crescu si mai mult pe aceste povirnisuri inghetate; un pas gresit, destul de greu de evitat, putea sa-i faca sa se pravaleasca in prapastiile adinei, si acolo ar fi fost pierduti, fara nici un mijloc de scapare.
Spre seara, o furtuna, de o tarie nemaipomenita matura crestetele muntilor, acoperite de zapada; nu se putea rezista la violenta uraganului; trebuia sa te culci la pamint; dar temperatura fiind foarte scazuta, riscai sa degeri instantaneu.
Bell, ajutat de Hatteras, construi cu multa cazna o casa de zapada, in care ne­norocitii isi gasira un adapost; acolo au mincat un pic de pemmican si au baut putin ceai cald; nu mai ramasesera decit patru galoni de spirt; or, era necesar sa te folosesti de el ca sa-ti potolesti setea, caci nu trebuie sa se creada ca zapada poate fi consumata in forma ei naturala; esti silit s-o topesti.
In tarile temperate, unde frigul abia coboara sub punctul de inghetare, zapada nu poate face rau. Dar dincolo de cercul polar, e cu totul altfel; ea ajunge la o temperatura atit de scazuta, incit nu poti s-o apuci cu mina, tot asa cum nu poti apuca o bucata de fier incins, desi zapada e destul de rea conducatoare de cal­dura; exista, asadar, intre ea si stomac o asemenea diferenta de temperatura, incit consumarea ei produce o adevarata sufocare. Eschimosii prefera sa indure chinu­rile cele mai mari, decit sa-si potoleasca setea cu aceasta zapada, care nu poate inlocui in nici un fel apa si sporeste setea in loc s-o potoleasca. Asadar, calatorii nu puteau sa si-o potoleasca pe a lor, decit cu conditia de a topi zapada la fla­cara spirtului.
La ora trei dimineata, in plina furtuna, doctorul intra in cartul de veghe; sta­tea sprijinit intr-un colt al casei, cind un vaiet jalnic al lui Simpson ii atrase aten­tia; se ridica spre a-i da ingrijirile necesare, dar, ridieindu-se, se izbi puternic cu capul de bolta de gheata: fara sa dea prea mare atentie acestui incident, se apleca asupra lui Simpson si se puse sa-i frictioneze picioarele umflate si vinete; dupa un sfert de ora de tratament voi sa se ridice, dar se izbi cu capul a doua oara, desi de data aceasta era in genunchi.
- Iata un lucru ciudat, isi spuse el.
Isi duse mina deasupra capului; bolta se lasase in mod simtitor.
- Dumnezeule! striga el. Alarma, prieteni!
La strigatele lui, Hatteras si Bell se ridicara cu repeziciune si se lovira si ei; se aflau intr-o bezna adinca.
- Sintem pe cale de a fi zdrobiti! spuse doctorul. Afara! afara!




Si toti trei, tragindu-l pe Simpson prin deschizatura, parasira acest adapost periculos; era si timpul, caci blocurile de gheata, prost legate intre ele, se. prabu-
sira cu un zgomot naprasnic.
Nefericitii se trezira atunci fara adapost in mijlocul furtunii, supusi unui ger nemaipomenit. Hatteras se grabi sa instaleze cortul; nu l-au putut tine in picioare impotriva violentei uraganului si au trebuit sa se adaposteasca sub cutele pinzei, care fu acoperita in curind de un strat gros de zapada; dar cel putin aceasta za­pada, impiedicind radierea caldurii in afara, ii apara pe calatori de a ingheta de vii.
Rafalele nu incetara inainte de a doua zi; inhamind ciinii hraniti insuficient, Bell observa ca trei dintre ei incepusera sa-si roada curelele de piele; doi dintre ei pareau foarte bolnavi si nu puteau sa mearga prea departe.
Totusi caravana isi continua mersul, asa cum putu; mai ramineau de parcurs saizeci de mile ca sa ajunga la punctul indicat.
La 26, Bell, care mergea inainte, isi chema deodata insotitorii. Acestia aler­gara intr-acolo si dinsul le arata, cu un aer uluit, o pusca sprijinita de un bloc de gheata.
- O pusca! exclama doctorul.
Hatteras o lua in mina; era in buna stare si incarcata. • - Oamenii de pe Porpoise trebuie sa fie pe aproape, spuse doctorul. Hatteras, examinind arma, observa ca era de origine americana; miinile i se crispara pe teava inghetata a pustii.
- La drum! la drum! spuse el cu glas surd.
Continuara sa coboare pantele muntilor. Simpson parea ca nu mai simte ni­mic; nu se plingea; era lipsit de puteri.
Furtuna nu se mai oprea; sania mergea tot mai incet; inaintau citeva mile in douazeci si patru de ore si, in ciuda celei mai severe economii, alimentele scadeau simtitor. Dar, atita vreme cit mai aveau peste cantitatea necesara intoarcerii, Hatteras mergea inainte.
La 27, au gasit aproape ingropat in zapada un sextant, apoi o plosca; aceasta continea rachiu, sau, mai bine zis, o bucata de gheata, in centrul careia se refu­giase tot alcoolul acestei bauturi, sub chipul unui bulgare de zapada; nu mai folo­sea la nimic.
In mod vizibil, Hatteras mergea fara sa vrea pe urmele unei mari catastrofe; inainta singurul drum pe care se putea merge, adunind epavele vreunui naufra­giu ingrozitor. Doctorul se uita cu grija daca nu mai apar noi cairn-uri, dar in za­dar.
Prin minte ii treceau ginduri triste; intr-adevar, daca i-ar fi descoperit pe acesti nenorociti, cu ce putea sa le fie de folos? El si tovarasii sai incepeau sa duca lipsa de toate; hainele li se rupeau, alimentele se imputinau. S-are fi putut ca acesti naufragiati sa fie numerosi si atunci ar fi pierit cu totii de foame. Hatte­ras parea inclinat sa-i evite. Dar oare n-avea dreptate, el, asupra caruia apasa raspunderea salvarii echipajului sau? trebuia el, oare, aducind straini la bord, sa primejduiasca siguranta tuturor?
Dar acesti straini erau si ei oameni, semenii lor, poate chiar compatrioti! Ori-cit de slabe le erau sansele de salvare, trebuia oare sa le fie rapite? Doctorul dori sa cunoasca parerea Iui Bell in aceasta privinta. Bell nu raspunse. Propriile lui su­ferinte - ii impietreau inima. Clawbonny nu indrazni sa-l intrebe pe Hatteras; se lasa deci in voia providentei.
La 17 ianuarie, catre seara, Simpson parea sa fi atins ultima limita; membrele lui ajunsesera tepene si inghetate; respiratia gifiitoare, care forma o ceata in jurul capului sau, tresaririle convulsive anuntau ultimul lui ceas. Expresia fetei sale era infricosatoare, disperata, cu priviri de minie neputincioasa adresate capitanului. Era in ele o intreaga acuzatie, un sir de mustrari mute, dar pline de inteles, poate chiar meritate!




Hatteras nu se apropia de muribund. il evita, fugea de el, mai tacut, mai con­centrat, mai inchis in sine ca oricind!
Noaptea urmatoare fu ingrozitoare; furtuna fu de doua ori mai puternica; de trei ori cortul fu smuls si drift-ul de zapada se abatu asupra acestor oameni loviti de soarta, orbindu-i, inghetindu-i, sfirtecindu-le trupurile cu sageti ascutite smulse din gheturile inconjuratoare. Ciinii urlau jalnic. Simpson raminea prada acestei crunte temperaturi. Bell reusi sa aseze din nou nenorocitul lor adapost de pinza care, daca nu-i apara de ger, ii apara cel putin de zapada. Dar o rafala mai pu­ternica il smulse pentru a patra oara si-ltiri in virtejul ei, in toiul unor inspai-mintatoare suieraturi.
- Ah! e prea mare suferinta! exclama Bell.
- Curaj! curaj! raspunse doctorul, agatindu-se de el ca sa nu fie rostogolit in ripe.
Simpson horcaia. Brusc, cu un ultim efort, se ridica pe jumatate, intinse pum­nul strins spre Hatteras, care se uita la el cu o privire fixa, scoase un tipat sfisie-tor si cazu mort in mijlocul amenintarii sale nerostite.
- Mort! exclama doctorul.
- Mort! repeta Bell.
Hatteras, care se indrepta spre cadavru, se dadu inapoi din cauza violentei vintului.
Era, asadar, primul om din acest echipaj care cadea lovit de climatul acesta ucigator, primul care nu se va mai intoarce niciodata in port, primul care sa pla­teasca cu viata, dupa suferinte nemasurate, incapatinarea de neclintit a capitanu­lui. Mortul il acuzase de asasinat; dar Hatteras nu-si pleca fruntea sub greutatea acestei invinuiri. Totusi, o lacrima i se rostogoli de sub pleoapa si ingheta pe fata lui palida.
Doctorul si Bell il privira cu un fel de spaima. Proptit in bastonul lui lung. stind drept, in mijlocul rafalelor demente, sinistru in nemiscarea lui infricosa­toare, parea ca este duhul acestor regiuni hiperboreene.
Ramase in picioare, fara sa se clinteasca, pina la primele licariri ale crepuscu­lului, indraznet, indaratnic, de neimblinzit si parind sa desfida furtuna care mu­gea in jurul lui.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 819 ori.
{literal} {/literal}