Capitanul Hatteras - capitolul 29

Capitanul Hatteras - capitolul 29

de Jules Verne




Partea Intai

Englezii la Polul Nord


Capitolul XXIX

TRAVERSAREA CIMPURILOR DE GHEATA




Micul grup cobori spre sud-est. Simpson mina ciinii inhamati la sanie. Duk il ajuta cu zel, nefiind prea surprins de meseria semenilor sai. Hatteras si doctorul mergeau in spate, in timp ce Bell, insarcinat cu recunoasterea drumului, pasea in frunte, sondind gheturile cu capatul de fier al bastonului sau.
Urcarea termometrului anunta o ninsoare apropiata; nu s-a lasat prea mult asteptata si curind au inceput sa cada fulgi mari. Virtejurile care impiedicau vede≠rea sporeau greutatile calatoriei: se abateau de la linia dreapta, mergeau incet; cu toate acestea, puteau sa conteze pe o medie de trei mile pe ora.
Intinderea de gheata, framintata de presiunile inghetului, prezenta o suprafata inegala; izbiturile saniei deveneau tot mai frecvente si, urmind pantele drumului, ea se inclina uneori nelinistitor; dar, de bine, de rau, se descurcau.
Hatteras si tovarasii sai se ghemuiau cu grija in hainele lor de piele, croite dupa moda groenlandeza; acestea nu straluceau prin eleganta, dar erau potrivite pentru necesitatile climatului; fata calatorilor era aparata de o gluga strinsa, prin care nu patrundea vintul si zapada; numai gura, nasul si ochii veneau in contact cu aerul si nu era cazul sa fie aparate; nimic nu-i mai incomod decit fularele si esarfele pe care gheata le face tepene imediat; seara, n-ar fi putut sa fie scoase de≠cit cu lovituri de secure, ceea ce, chiar in marile arctice, e un mod dezagreabil de a te dezbraca. Trebuia, dimpotriva, sa lasi loc liber pentru respiratie care, in fata unui obstacol, ingheta imediat.
Intinderea nesfirsita continua cu o monotonie obositoare: peste tot, gheturi ingramadite unele peste altele, avind o infatisare uniforma, hummock-uri, a caror neregularitate sfirsea prin a parea regulata, blocuri turnate in acelasi tipar si ice-berg-uri printre care serpuiau vai intortocheate. Mergeau cu busola in mina si vorbeau putin. in aceasta atmosfera inghetata, a deschide gura insemna o adevarata suferinta; cristale de gheata ascutite se formau brusc intre buze si caldura ra≠suflarii nu reusea sa le topeasca. Marsul se facea in tacere si fiecare dibuia, cu bastonul, terenul necunoscut. Pasii lui Bell se intipareau in straturile moi; ceilalti il urmau cu atentie si, pe unde trecea el, putea sa se aventureze si restul grupului.
Numeroase urme de ursi si de vulpi se incrucisau in toate sensurile, dar a fost cu neputinta, in timpul primei zile, sa zaresti macar un singur animal; sa le vinezi ar fi fost, de altfel, si periculos, si nefolositor; sania, si asa destul de incarcata, nu putea fi umpluta peste masura.



De obicei, in explorari de acest fel, calatorii au grija sa lase depozite de ali≠mente in drumul lor; le asaza in ascunzatori facute in zapada la adapost de ani≠male, usurindu-se in felul acesta pe timpul calatoriei iar la intoarcere iau inapoi, putin cite putin, din aceste provizii, fara sa se fi trudit a le transporta cu ei.
Hatteras nu putea sa recurga la acest mijloc pe un cimp de gheata care se pu≠tea sa fie miscator; pe uscat depozitele ar fi fost usor de instalat, dar nu printre ice-field-uri, iar nesiguranta drumului facea foarte problematica intoarcerea prin locurile prin care trecusera la dus.
La prinz Hatteras opri micul lui grup la adapostul unui zid de gheata; dejunul era compus din pemmican si ceai fierbinte; calitatile invioratoare ale acestei bau≠turi  produc o adevarata buna dispozitie, de care calatorii n-au fost lipsiti.
Dupa o ora de repaus, au pornit iar la drum; in aceasta prima zi de calatorie parcursesera 20 de mile; seara, oamenii si ciinii erau istoviti.
Totusi, cu toata oboseala, trebuia construita o casa de zapada unde sa-si pe≠treaca noaptea; cortul ar fi fost insuficient. A fost o treaba de o ora si jumatate. Bell se dovedi foarte indeminatic. Blocurile de gheata taiate cu cutitul se suprapu-sera cu iuteala, se rotunjira in forma de dom si un ultim bloc asigura soliditatea constructiei, alcatuind cheia de bolta; zapada moale servea de mortar; ea umplea crapaturile si, intarindu-se repede, facu un bloc unic din intreaga constructie.
O deschidere strimta, prin care te strecurai pe brinci, ingaduia accesul in grota aceasta improvizata; doctorul se viri pe acolo, nu fara greutate, si ceilalti il ur≠mara. Cina a fost pregatita la iuteala pe masina de gatit cu spirt. Temperatura in≠terioara a acestei snow-house era foarte suportabila: vintul care sufla cu turbare pe afara nu putea sa patrunda inauntru. "La masa!" striga in curind doctorul cu glasul cel mai imbietor.
Si masa aceasta, mereu aceeasi, putin variata, dar intaritoare, se lua in co≠mun. Dupa masa, gindul le era numai la somn; pinzele impermeabile de mackin≠tosh, intinse pe stratul de zapada, ii aparau de umezeala.
Si-au pus la uscat, la flacara masinii de gatit portative, ciorapii si incaltamin≠tea, apoi trei dintre calatori, inveliti in paturile de lina, adormira pe rind, in timp ce al patrulea facea de garda; el trebuia sa vegheze la siguranta tuturor si sa im≠piedice astuparea deschizaturii prin care se intra in casa, caci, fara aceasta ma≠sura, riscau sa fie ingropati de vii.
Duk locuia in camera comuna; echipajul de ciini ramasese afara si, dupa ce-si primi portia, se ghemui sub zapada care deveni, in scurt timp, o patura imper≠meabila.
Oboseala acestei zile ii facu sa adoarma imediat. Doctorul isi lua in primire cartul de veghe la trei dimineata. in timpul noptii se dezlantuise uraganul in ce
stranie situatie se aflau acesti oameni, izolati, rataciti printre zapezi, ingropati intr-un mormint ale carui ziduri se ingrosau sub rafalele de zapada.
A doua zi dimineata, la ora sase, marsul monoton fu reluat; mereu aceleasi vai, aceleasi ice-berg-uri, o uniformitate care ingreuna alegerea punctelor de re≠per. In timpul acesta, temperatura coborind cu citeva grade si inghetind stratul de zapada, mersul calatorilor se accelera. Adesea se intilneau dimburi care semanau cu niste cairn-uri sau cu ascunzatori de eschimosi; doctorul puse sa fie darimat un asemenea cairn ca sa fie cu constiinta impacata, dar n-a gasit in el decit un bloc de gheata.
- Ce crezi dumneata, Clowbonny? il intreba Hatteras; nu sintem noi primii oameni care am pus piciorul in aceasta parte a globului?
- E posibil sa fie asa, raspunse Clawbonny, dar, in fine, cine stie?
- Sa nu ne pierdem timpul in cercetari zadarnice, continua capitanul; ma grabesc sa ajung iar la vasul meu, chiar daca nu vom gasi combustibilul atit de dorit.
- In privinta aceasta, am sperante mari.
- Doctore, spunea adesea Hatteras, n-am facut bine parasind Forward-ul e o greseala! Locul capitanului e la bord si nu in alta parte.
- E Johnson acolo!  in sfirsit... sa ne grabim... sa ne grabim! Echipajul mergea repede; se auzeau strigatele lui Simpson care imboldea ciinii;
acestia, printr-un curios fenomen de fosforescenta, alergau parca pe un sol aprins, iar talpicile saniei pareau sa ridice o pulbere de seintei. Doctorul o lua inainte ca sa examineze natura acestei zapezi cind, deodata, vrind sa sara peste un hummock, disparu. Bell, care era in apropierea lui, alerga imediat intr-acolo.
- Hei, domnule Clawbonny, striga el nelinistit, in timp ce Hatteras si Simp≠son veneau si ei. Unde sinteti?
- Doctore! striga capitanul.
- Aici sint, intr-o groapa, raspunse o voce linistitoare; dati-mi un capat de fringhie si ma urc iar la suprafata globului.
I se intinse o funie doctorului, care statea ghemuit in fundul unei pilnii adinei de vreo douasprezece picioare; acesta isi trecu fringhia in jurul mijlocului si cei trei tovarasi ai sai il trasera, cu destula greutate.
- Sinteti ranit? intreba Hatteras.
- Deloc! nu-i asa usor sa mi se intimple mie ceva, raspunse doctorul scuturindu-si fata blajina, plina de zapada.
- Dar cum s-au petrecut lucrurile?
- Ei! din cauza refractiei! raspunse el rizind. Mereu refractia! Am crezut ca sar peste un interval lat de un picior si am cazut intr-o groapa adinca de zece! Ah, iluziile optice! Sint singurele iluzii care-mi mai ramin, dragi prieteni, dar mi-ar fi greu sa le pierd! Asta sa va fie de invatatura, ca sa nu mai faceti nici un pas fara sa fi sondat terenul, caci nu trebuie sa te bizui pe simturi! Aici urechile aud gresit si ochii vad fals! E in adevar un tinut pe care sa-l alegi dintr-o mie.




- Ne putem continua drumul? intreba capitanul.
- Sa-l continuam, Hatteras, sa-l continuam! Aceasta cadere mi-a facut mai mult bine decit rau.
Isi reluara drumul spre sud-est si, la venirea serii, calatorii se oprira, dupa ce
strabatusera o distanta de douazeci si cinci de mile; erau frinti de oboseala, ceea ce nu-l impiedica pe doctor sa se urce pe un munte de gheata in timp ce se con≠struia casa de zapada.
Luna, aproape plina inca, avea o stralucire extraordinara pe cerul senin; ste≠lele radiau cu o forta surprinzatoare; din virful ice-berg-ului se vedea intreaga in≠tindere, plina de dimburi cu forme ciudate; vazindu-le risipite, stralucind sub ra≠zele lunei, desenindu-si profilurile precise peste umbrele invecinate, semanind cu niste coloane, cu trunchiuri rasturnate si pietre funerare, ai fi spus ca e un urias cimitir fara copaci, trist, tacut, nesfirsit, in care douazeci de generatii din lumea intreaga s-au culcat in tihna sa-si doarma somnul de veci.
In ciuda frigului si a oboselii, doctorul ramase intr-o lunga contemplare din care insotitorii l-au scos destul de greu; dar trebuiau sa se gindeasca la odihna; coliba de zapada era gata; cei patru calatori s-au ghemuit in ea ca niste c‚rtite si adormi imediat.
A doua zi si zilele urmatoare au trecut taia nici un incident deosebit; calato≠ria se facea usor sau greu, repede sau incet, dupa toanele temperaturii, cind aspra si glaciala, cind umeda si patrunzatoare; dupa natura solului, trebuiau sa folo≠seasca fie mocasinii, fie incaltamintea pentru zapada.
Astfel au ajuns la 15 ianuarie; luna, la ultimul patrar, statea putina vreme pe cer, soarele desi mereu ascuns sub orizont, incepuse sa dea timp de sase ore un fel de lumina crepusculara, insuficienta insa pentru luminarea drumului; acesta trebuia jalonat dupa directia indicata de compas. Bell pasea in frunte; Hatteras mergea, in linie dreapta, indaratul lui. Apoi Simpson si doctorul, determinind po≠zitia unuia prin pozitia celuilalt, astfel incit sa nu-l zareasca decit pe Hatteras; cautau astfel sa se mentina in linie dreapta. si totusi, cu toata grija lor, se inde≠partau uneori de ea cu treizeci si patruzeci de grade; atunci trebuiau sa reia jalo≠narea.
La 15 februarie, intr-o duminica, Hatteras socoti ca a parcurs aproape o suta de mile spre sud; dimineata aceasta a fost consacrata repararii diverselor obiecte necesare toaletei si vietii de tabara.
La prinz, au pornit iar la drum; temperatura era rece; termometrul arata nu≠mai treizeci si doua de grade sub zerol, intr-o atmosfera foarte pura.
Deodata, fara ca sa fi putut prevedea aceasta schimbare brusca, se ridica din pamint un abur intr-o stare de totala congelare; acesta atinse o inaltime de aproape nouazeci de picioare si ramase nemiscat; nu se mai vedeau intre ei nici macar la un pas distanta; aburul acesta se lipea de haine, pe care le acoperea cu niste cristale prismatice lungi, ascutite.
Calatorii, surprinsi de fenomenul acesta de frost-rime2, nu avura mai intii de≠cit un singur gind: sa se adune la un loc; imediat se auzira diverse apeluri:
- Hei, Simpson!
- Bell, pe aici!
- Domnule Clawbonny!
- Doctore!
- Capitane, unde sinteti?
Cei patru tovarasi de drum se cautau cu bratele intinse prin ceata deasa, care nu lasa privirii nici o posibilitate de a vedea ceva. Dar ceea ce avea sa-i nelinis≠teasca, era ca nici un raspuns nu ajungea pina la ei; s-ar fi zis ca prin aburii aces≠tia nu se puteau transmite sunetele.
Fiecare avu, deci, ideea sa-si descopere arma, ca sa dea un semnal de adu≠nare. Dar, daca sunetul vocii parea prea slab, detunaturile pustii erau prea puter≠nice, caci ecourile le luara in stapinire si, repercutate in toate directiile, provocara un uruit confuz, fara o directie care sa poata fi precizata.
Atunci fiecare actiona dupa firea sa. Hatteras se opri si, incrucisind bratele, astepta. Simpson se multumi, nu fara greutate, sa opreasca sania. Bell se intoarse indarat pe urma pasilor sai, ale caror tipare le pipai foarte atent cu mina. Docto≠rul, ciocnindu-se de blocuri de gheata, cazind si ridicindu-se, merse, de la dreapta spre stinga, taind urmele de pasi de-a curmezisul si ratacindu-se din ce in ce mai mult.
- Asta nu mai poate sa dureze! Ciudata clima! Cam prea multe lucruri ne≠prevazute! Nu mai stii pe ce te poti bizui, fara sa mai vorbim de cristalele astea ascutite care-ti sfisie fata. Aho! Aho! Capitane! striga el din nou. Dar nu obtinu nici un raspuns; cu totul la intimplare isi incarca pusca si, in ciuda manusilor lui groase, raceala tevii ii ardea miinile.
In timpul acestei operatii, i se paru ca intrezareste o masa nedeslusita care se misca la citiva pasi de el.
- in sfirsit! spuse el, Hatteras! Bell! Simpson! Voi sinteti? Hai, raspundeti! Se auzi un mormait surd.
- Ei! se gindi bunul doctor. Ce-i asta?




Masa se apropia; pierzindu-si primele dimensiuni, contururile ei incepeau sa se precizeze. Un gind infricosator se nascu in mintea doctorului. "Un urs!" isi spuse el.
Intr-adevar, trebuia sa fie un urs foarte mare; ratacit prin ceata, umbla incolo si incoace, cu riscul de a se ciocni de acesti calatori a caror prezenta, cu siguranta, n-o banuia.
- Se complica lucrurile, se gindi doctorul, raminind nemiscat.
Ba simtea respiratia animalului care, in aceeasi clipa, se pierdea in frost-rime; ba zarea labele uriase ale monstrului batind aerul si trecind atit de aproape de el. incit hainele i-au fost sfisiate de mai multe ori de ghearele ascutite; facea o sari≠tura inapoi si atunci masa in miscare pierea asa cum pier spectrele fantasmago≠rice.
Dar, tot retragindu-se, doctorul simti terenul inaltindu-i-se sub picioare; aju-tindu-se cu miinile, cramponindu-se de muchiile gheturilor, se sui pe un bloc, apoi pe al doilea; dibui cu capatul bastonului.
"Un iceberg, isi spuse el; daca ajung in virf, sint salvat!" si, spunind asta, se catara cu o agilitate surprinzatoare pe o inaltime de aproape optzeci de picioare; depasea cu capul ceata inghetata, a carei parte superioara era net retezata.
"Bun!" isi spuse el, si, privind in jur, ii zari pe cei trei insotitori ai sai aparind din fluidul dens.
- Hatteras!
- Domnule Clawbonny!
- Bell!
- Simpson!
Aceste patru sunete tisnira aproape in acelasi timp. Cerul, aprins de un su≠bred cerc luminos, arunca raze palide care dadeau frost-rime-ului culoarea nori≠lor, iar crestetele ice-berg-urilor pareau ca ies dintr-o masa de argint lichid. Cala≠torii se aflau intr-un cerc cu un diametru mai mic de o suta de picioare. Datorita limpezimii straturilor superioare de aer, temperatura fiind foarte scazuta, glasu≠rile li se auzeau cu mare usurinta si putura sta de vorba de pe inaltimea ghetaru≠lui lor. Dupa primele focuri de arma, fiecare dintre ei, neauzind nici un raspuns, n-a avut ceva mai bun de facut decit sa se ridice deasupra cetii.
- Sania! exclama capitanul.
- La optzeci de picioare sub noi, raspunse Simpson.
- in stare buna?
- in stare buna.
- si ursul? intreba doctorul.
- Care urs? raspunse Bell.
- Ursul pe care l-am intilnit si care era sa-mi sfarme craniul.
- Un urs! exclama Hatteras. Atunci sa coborim.
- Ba nu! replica doctorul, ne-am rataci din nou si ar trebui s-o luam de la inceput.
- si daca animalul acesta se arunca asupra clinilor nostri?... spuse Hatteras. in clipa aceea rasunara latraturile lui Duk. Ele ieseau din ceata si ajungeau usor la urechile calatorilor.
- E Duk! striga Hatteras. Desigur ca se intimpla ceva. Cobor.
Din masa de ceata ieseau urlete de toate felurile, ca un concert inspaiminta-tor. Duk si ciinii ceilalti latrau cu furie. Toata aceasta galagie semana cu un urias zumzet, inabusit asa cum se intimpla cu sunetele produse intr-o sala capitonata. Se simtea ca acolo, in adincul cetei dese, avea loc o batalie nevazuta si aburii se agitau uneori ca marea in timpul luptelor dintre monstrii marini.
- Duk!  Duk! striga capitanul, pregatindu-se sa reintre in frost-rime.
- Asteapta, Hatteras, asteapta! il opri doctorul; mi se pare ca se risipeste ceata.
Ceata nu se risipea, dar cobora ca apa dintr-un elesteu care se goleste treptat; parea ca reintra in pamintul din care se nascuse; virfurile stralucitoare ale ice-berg-urilor se inaltau deasupra ei; altele, scufundate pina atunci in ceata, ie≠seau ca niste insule noi; printr-o iluzie optica, usor de inteles, calatorii, agatati de conurile lor de gheata, credeau ca se ridica in atmosfera, in timp ce stratul supe≠rior de gheata scadea sub ei.
In curind aparu partea de deasupra a saniei, apoi ciinii atelajului, apoi alte animale, in numar de vreo treizeci, apoi mase mari agitindu-se si Duk sarind, aci scotind, aci virindu-si capul in ceata inghetata.
- Vulpi!  striga Bell.
- Ursi!  raspunse doctorul; unul, trei, cinci!
- Ciinii nostri! proviziile! gemu Simpson.
O banda de vulpi si de ursi, dind peste sanie, o goleau de provizii. Instinctul latului ii unea intr-un acord perfect; dinii latrau cu furie, dar droaia de animale nu le dadeau nici o atentie, si scena distrugerii continua cu inversunare.
- Foc! striga capitanul, descarcindu-si pusca. insotitorii lui il imitara. La aceasta impatrita detunatura, ursii, ridicind capul si scotind un mormait comic, dadura semnalul de plecare; o pornira intr-un trap cu care nici galopul unui cal nu s-ar fi putut masura si, urmariti de ceata de vulpi, disparura curind printre ghetarii din nord.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 819 ori.
{literal} {/literal}