Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11

de Jules Verne


Partea a doua

Desertul de gheata



Capitolul XI

URME INGRIJORATOARE



In timpul noptii de 26 spre 27 aprilie, vremea incepu sa se schimbe, termome­trul cobori in mod sensibil, iar locatarii de la Doctor's House si-au dat seama de asta dupa frigul care li se strecura sub paturi; Altamont, de garda la soba, avu grija sa nu slabeasca focul si trebui sa-l alimenteze din belsug ca sa mentina tem­peratura interioara la cincizeci de grade peste zerol.
Racirea aceasta anunta sflrsitul furtunii; doctorul se bucura de acest lucru; ocupatiile obisnuite aveau sa fie reluate - vinatoarea, excursiile, recunoasterile; se punea capat astfel singuratatii inactive, in timpul careia si firile cele mai rezis­tente sfirsesc prin a se acri.
A doua zi, doctorul, isi parasi patul dis-de-dimineata si-si croi drum printre gheturile ingramadite unele peste altele pina la conul farului.
Vintul se mutase spre nord; atmosfera era limpede; lungile intinderi albe erau, pentru picior, covoare solide si rezistente.
In curind, cei cinci tovarasi de iernat parasira Doctor's House; prima lor grija a fost degajarea casei de masele inghetate care se ingramadisera in jurul ei; pe platou nu mai puteai recunoaste nimic; ar fi fost cu neputinta sa descoperi acolo urmele unei locuinte: furtuna, umplind cu zapada inegalitatile terenului, nivelase totul; terenul se ridicase cu cel putin cincisprezece picioare.
Trebuiau sa inceapa mai intii cu inlaturarea zapezii, apoi sa redea cladirii o forma mai arhitecturala, sa-i reinsufleteasca liniile sterse si sa-i restabileasca pozi­tia verticala. De altfel, nimic n-a fost mai usor si, dupa indepartarea gheturilor, citeva taieturi cu cutitul de zapada readusera zidurile la grosimea lor normala.
Dupa doua ore de munca sustinuta aparu fondul de granit; accesul la magazi­ile de alimente si la depozitul de pulbere redeveni practicabil.
Dar cum, in acest climat nesigur, o asemenea stare de lucruri se putea repeta de la o zi la alta, au facut o noua provizie de alimente care fu transportata in bu­catarie. Stomacurile iritate de atita saratura simteau nevoia de carne proaspata; vinatorii fura, asadar insarcinati sa schimbe sistemul de alimentare care-i con-stipa si se pregatira sa plece.
Totusi, sflrsitul lui aprilie nu aducea cu el primavara polara; ceasul reinnoirii nu sunase inca; mai erau pina atunci cel putin sase saptamini; razele soarelui, inca prea slabe, nu puteau sa strabata prin cimpiile de zapada, si sa faca sa apara din pamint plapindele mladite ale florei boreale. Era de asteptat ca animalele, patrupede sau pasari, sa fie rare. Totusi un iepure, citeva perechi de ptarmigani, chiar si o vulpe tinara ar fi stat cu cinste pe masa celor de la Doctor's House, si vinatorii hotarira sa vineze cu indirjire tot ce le-ar trece in bataia pustii.



Doctorul, Bell si Altamont se insarcinasera sa exploreze tinutul. Altamont, ju­decind dupa obiceiurile sale, trebuie sa fi fost un vinator indeminatic si hotarit, un minunat tragator, desi cam laudaros. Facu parte, deci, din grup, ca si Duk, care, in genul lui, era la fel de valoros, avind avantajul de a se fali mai putin.
Cei trei tovarasi de aventura urcara pe la conul de rasarit si se infundara in uriasele cimpii albe; dar nu fura nevoiti sa mearga prea departe, caci numeroase urme se aratara la mai putin de doua mile de fort; de acolo ele coborau la tarmul golfului Victoria si parea ca inlantuie Fort-Providence cu cercurile lor concen­trice.
Dupa ce urmarira cu curiozitate urmele, vinatorii se uitara unii la altii.
- Ei bine, spuse doctorul,    mi se pare limpede.
- Prea limpede, raspunse Bell; sint urme de urs.
- Excelent vinat, exclama Altamont, dar care astazi mi se pare ca pacatu­ieste tocmai printr-o calitate.
- Care? intreba doctorul.
- Abundenta, raspunse Altamont.
- Ce vrei sa spui? intreba si Bell.
- Vreau sa spun ca sint urmele a cinci ursi, perfect distincte, si cinci ursi sint prea multi pentru cinci oameni!
- Esti sigur de ceea ce afirmi? intreba doctorul.
- Uitati-va si judecati singur; iata o urma care nu seamana cu cealalta; ghea­rele acesteia sint mai departate ca ghearele celeilalte. Iata pasii unui urs mai mic. Comparati atent si veti gasi intr-un cerc restrins urmele a cinci animale.
- Asa e, confirma Bell, dupa ce privi cu atentie.
- Atunci, spuse doctorul, nu trebuie sa facem acte de bravura inutila ci, dimpotriva, sa fim atenti; animalele acestea sint foarte flaminde la sflrsitul unei ierni aspre. Ele pot fi extrem de periculoase; si deoarece nu mai e cu putinta sa ne inselam asupra numarului lor...
- Si nici macar asupra intentiilor lor, replica americanul.
- Credeti, intreba Bell, ca au descoperit prezenta noastra pe aceasta coasta?
- Fara indoiala, afara de cazul cind n-am nimerit noi in drumul lor; dar atunci de ce urmele se desfasoara circular, in loc sa se indeparteze? Uitati-va, ani­malele au venit dinspre sud-vest, s-au oprit in acest loc si au inceput aici recu­noasterea terenului.
- Aveti dreptate spuse doctorul; e sigur ca au venit asta-noapte.
- Si fara indoiala ca si in celelalte nopti, raspunse Altamont; numai ca za­pada le-a acoperit urmele.
- Nu, raspunse doctorul, e mai probabil ca ursii au asteptat sflrsitul furtunii; impinsi de nevoie, au atins coasta golfului, cu intentia de a lua prin surprindere niste foci, si atunci ne-au descoperit pe noi.
- E chiar asa, confirma Altamont; de altfel, e usor de stiut daca vor mai veni noaptea viitoare.
- Cum? intreba Bell.
- Stergind aceste urme pe o parte din traseul lor; si daca miine gasim noi urme, va fi absolut sigur ca Fort-Providence e tinta catre care tind aceste animale.
- Bine, spuse doctorul, vom sti cel putin la ce sa ne asteptam.
Cei trei vinatori se pusera pe treaba si, zgiriind zapada, facura in scurt timp sa dispara urmele de talpi pe un spatiu de aproape o suta de prajini.
- E totusi ciudat ca aceste fiare au putut sa ne simta de la o asemenea dis­tanta; noi n-am ars nici o substanta grasa dintre acelea care ar fi putut sa-i atraga.
- O! spuse doctorul, ursii sint inzestrati cu o vedere patrunzatoare si cu un miros foarte fin; in afara de aceasta, sint foarte inteligenti, ca sa nu spunem cele mai inteligente dintre toate animalele, si au simtit dupa miros ceva neobisnuit pe aici.
- De altfel, interveni Bell, cine stie daca, in timpul furtunii, n-au inaintat pina la platou?
- Atunci, intreba americanul, de ce s-ar fi oprit noaptea aici?
- Da, la aceasta nu exista raspuns si trebuie sa credem ca incet, incet isi vor strimta cercul cautarilor lor in jurul Fortului Providence.
- Vom vedea, raspunse Altamont.
- Acum sa ne continuam drumul, dar sa fim cu ochii in patru. Vinatorii vegheara cu atentie; se puteau teme ca vreun urs sa nu se fi ascuns dupa dimburile de gheata; adesea chiar luara blocurile uriase drept animale, cu care semanau dupa marime si culoarea lor alba. Dar, pina la urma, spre marea lor satisfactie, vazura ca s-au temut degeaba.
Se intoarsera, in Tine, la jumatatea inaltimii conului si de acolo isi plimbara privirea fara nici un folos de la capul Washington pina la insula Johnson.
Nu vazura nimic; totul era nemiscat si alb; nici un zgomot, nici o trosnitura.
Se intoarsera in casa de gheata.



Hatteras si Johnson fura pusi la curent cu situatia si se lua hotarirea de a se veghea cu cea mai minutioasa atentie. Veni noaptea; nimic nu tulbura linistea ei splendida, nu se auzi nimic care sa fi semnalat apropierea unui pericol.
A doua zi, inca din zori, Hatteras si tovarasii sai, bine inarmati, se dusera in recunoastere ca sa vada cum se prezenta zapada; regasira urme identice cu cele din ajun, dar mai apropiate. Era limpede ca dusmanii se pregateau pentru asediul Fortului Providence.
- Au descris o curba paralela, spuse doctorul.
- Da, i-au facut si un virf inainte, raspunse Altamont. Vedeti, pasii acestia se indreapta spre platou; apartin unui animal puternic.
- Da, ursii se apropie de noi, treptat, spuse Johnson; a evident ca intentio­neaza sa ne atace.
- E neindoios, raspunse doctorul; vom evita sa ne aratam. Nu sintem in stare sa le tinem piept.
- Dar unde pot fi blestematii astia de ursi? exclama Bell.
- Indaratul citorva blocuri de gheata din est, de unde ne pindesc; sa nu ne aventuram in mod neprevazator.
- si vinatoarea? intreba Altamont.
- S-o aminam cu citeva zile, raspunse doctorul; sa stergem iarasi urmele cele mai apropiate si vom vedea miine dimineata daca au aparut din nou. in felul acesta, vom fi la curent cu manevrele dusmanilor nostri.
Sfatul doctorului a fost urmat si se intoarsera sa se inchida in fort. Prezenta acestor fiare inspaimintatoare impiedica orice excursie. Au supravegheat cu aten­tie imprejurimile golfului Victoria. Farul fu dat jos - nu mai era de nici un folos in momentul acela si putea sa atraga atentia animalelor; felinarul si firele electrice fura strinse si duse in casa; apoi, cu rindul, fiecare se instala la pinda pe platoul superior.
Aveau de indurat noi neplaceri din cauza singuratatii; dar ce altceva puteau sa faca? Nu se puteau aventura intr-o lupta atit de inegala, iar viata fiecaruia era prea pretioasa ca s-o riste in mod imprudent. Ursii, nemaivazind nimic, le vor pierde, poate, urma, si daca mai tirziu vor aparea unul cite unul in timpul excur­siilor, ii vor putea ataca cu sanse de succes.
Totusi, aceasta inactivitate era insufletita de ceva nou; aveau de vegheat si nici unuia nu-i parea rau sa stea putin cu ochii in patru.
Ziua de 28 aprilie trecu fara ca dusmanii sa fi dat vreun semn de viata. A doua zi, s-au dus sa caute urmele cu un viu sentiment de curiozitate si ceea ce va­zura ii umplu de uimire. Nu mai era nici o singura urma, iar covorul alb de za­pada se intindea pina departe, neatins.
- Bine! exclama Altamont, ursii ne-au pierdut urma. Au fost lipsiti de tena­citate. Au obosit asteptind! Au plecat! Calatorie sprincenata! si acum, la vina-toare.
- Ei! ei! explica doctorul. Cine stie? Pentru mai multa siguranta, dragi prie­teni, va cer sa-i mai supravegheati inca o zi. E sigur ca dusmanul nu s-a intors noaptea trecuta, cel putin in partea asta...
- Sa facem ocolul platoului, spuse Altamont si vom sti la ce sa ne asteptam.
- Cu placere! consimti doctorul.
Dar degeaba examinara cu grija toata intinderea, pe o raza de doua mile; a fost cu neputinta sa se gaseasca nici cea mai mica urma.
- Ei bine, mergem la vinat? intreba nerabdatorul american.
- Sa asteptam pina miine, fu de parere doctorul.
- Asadar, pe miine, raspunse Altamont care se resemna cu greu.
Se inapoiara la fort. in timpul acesta, ca si in ajun, fiecare trebui sa-si reia. timp de o ora, postul de observatie.
Cind ii veni rindul lui Altamont, se duse sa-l inlocuiasca pe Bell in virful co­nului.
De cum pleca dinsul, Hatteras isi aduna tovarasii in jurul sau. Doctorul isi lasa deoparte caietul cu insemnari iar Johnson masinile de gatit.
Se putea crede ca Hatteras avea sa le vorbeasca despre pericolele situatiei in care se aflau: dar nici prin gind nu-i trecu.
- Dragi prieteni, spuse el, sa profitam de absenta acestui american, ca sa vorbim despre treburile noastre; sint lucruri care nu-l privesc si in care nu vreau sa se amestece.
Interlocutorii capitanului se uitara unii la altii, nestiind unde voia sa ajunga.
- Doresc, spuse el, sa ma inteleg cu dumneavoastra asupra planurilor noas­tre de viitor.
- Bine, bine, raspunse doctorul; sa discutam, de vreme ce sintem singuri.
- intr-o luna, continua Hatteras, cel mai tirziu in sase saptamini, va reveni momentul marilor deplasari. V-ati gindit cumva la ceea ce ar fi mai bine sa facem in timpul verii?
- Dar dumneata capitane? intreba Johnson.
- Eu pot sa spun ca nu trece o ora fara sa fiu cu gindul la ideea mea. Cred ca nici unul dintre dumneavoastra nu are intentia sa dea inapoi?...
Aceasta insinuare a ramas fara raspuns imediat.
- in ceea ce ma priveste, continua Hatteras, chiar de ar trebui sa merg sin­gur, si tot voi merge pina la Polul Nord; sintem la cel mult trei sute saizeci de mile departare de el. Niciodata nu s-au apropiat niste oameni atit de mult de aceasta tinta dorita, si nu voi pierde o asemenea ocazie fara sa fi incercat totul, chiar si imposibilul. Care sint planurile dumneavoastra in aceasta privinta?



- Aceleasi ca ale dumitale, raspunse doctorul imediat.
- si ale dumitale, Johnson?
- Ca ale doctorului, raspunse seful de echipaj.
- Bell, e rindul dumitale sa vorbesti, spuse Hatteras.
- Capitane, spuse dulgherul, e drept ca n-avem familie care sa ne astepte in Anglia, dar patria ramine patrie! Nu te gindesti la intoarcere?
- intoarcerea, continua capitanul, se va putea face tot atit de bine si dupa descoperirea polului. Chiar mai bine. Nu vor fi greutati mai mari, caci, urcind, ne indepartam de punctele cele mai reci de pe glob. Mai avem combustibil si provizii pentru multa vreme. Nimic nu ne poate, deci, impiedica si «e-am face vinovati daca n-am merge pina la capat.
- Ei bine, capitane, raspunse Bell, sintem cu totii de parerea dumitale.
- Bine, facu Hatteras. Nu m-am indoit niciodata de dumneavoastra. Vom reusi, dragi prieteni, iar Anglia va avea intreaga glorie a succesului nostru.
- Dar e si un american printre noi, spuse Johnson.
Hatteras nu-si putuse retine un gest de minie la auzul acestei observatii.
- stiu asta, rosti el cu o voce grava.
- Nu-l putem lasa aici, interveni doctorul.
- Nu, nu putem face asta, raspunse, masinal  Hatteras.
- si va veni cu noi, cu siguranta!
- Da, va veni! Dar cine va comanda?
- Dumneata, capitane.
- si daca dumneavoastra va veti supune ordinelor mele, oare yankeul asta nu va refuza sa se supuna?
- Nu cred, raspunse Jonhson; dar, in sfirsit, sa admitem ca n-ar vrea sa se supuna ordinelor dumitale.
- Atunci va fi o problema de lichidat intre el si mine.
Cei trei englezi tacura privindu-l pe Hatteras. Doctorul relua discutia:
- Cum vom calatori? intreba el.
- Urmind linia coastei, pe cit va fi cu putinta.
- Dar daca gasim marea libera, asa cum e probabil sa fie?
- Atunci o vom trece.
- in ce fel? N-avem nici o ambarcatiune.
Hatteras nu raspunse; era incurcat in mod vadit.
- Poate ca s-ar putea construi o barca din resturile lui Porpoise.
- Niciodata! striga violent Hatteras.
- Niciodata?! exclama Johnson.
Doctorul dadea din cap; intelegea rezerva capitanului.
- Niciodata! repeta acesta din urma. O barca facuta din lemnul unui vas american ar fi americana.
- Dar, capitane... spuse din nou Johnson.
Doctorul ii facu semn batrinului maistru sa nu mai insiste. Problema trebuia lasata pentru un moment mai prielnic; desi intelegea refuzul lui Hatteras, docto­rul nu-i impartasea parerea si-si fagadui chiar sa-l faca pe prietenul lui sa revina asupra unei hotariri atit de categorice.
Vorbi, deci, despre altceva, despre posibilitatea de a inainta in sensul coastei direct pina in nord si despre acest punct necunoscut al globului, numit Polul Nord.
Pe scurt, ocoli laturile periculoase ale discutiei, pina in clipa cind ea se ter­mina brusc, adica la intrarea pe usa a lui Altamont. Acesta n-avea nimic de semnalat. Asa se termina ziua, iar noaptea trecu in liniste. Era limpede ca ursii disparusera.

 



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 844 ori.
{literal} {/literal}