Capitanul Hatteras - capitolul 13

de Jules Verne

Partea Intai

Englezii la Polul Nord







Aparitia acestui personaj indraznet a fost in mod diferit apreciata de echipaj; unii au trecut imediat de partea lui, din dragoste pentru bani sau din indrazneala: altii se resemnara sa porneasca in aventura, rezervindu-si dreptul de a protestai mai tirziu; de altfel, sa te impotrivesti unui asemenea om parea acum destul a greu. Fiecare se intoarse deci la postul sau. Ziua de douazeci mai era duminica si a fost o zi de odihna pentru echipaj.
In cabina capitanului, avu loc un consiliu al ofiterilor; participara Hattera? Shandon, Wall, Johnson si doctorul.
- Domnilor, spuse capitanul cu glasul lui blind, si poruncitor in acela? timp, care-i era caracteristic. Cunoasteti planul meu de a merge pina la pol; do­resc sa aflu parerea dumneavoastra in legatura cu aceasta expeditie. Ce crezi de. pre ea, Shandon?
- Eu nu sint pus sa am pareri, capitane, raspunse Shandon, cu raceala, ci si ma supun.
Hatteras nu se mira de raspunsul primit.
- Richard Shandon, relua el, la fel de rece, te rog sa ne spui parerea asupra sanselor noastre de succes.
- Ei, bine, capitane, raspunse Shandon, faptele raspund in locul meu; incer­carile de acest fel au dat gres pina in prezent; doresc ca noi sa fim mai norocosi.
- Vom fi! Iar dumneavoastra, domnilor, ce ginditi?
- in ceea ce ma priveste, raspunse doctorul, socotesc ca planul e realizabu capitane; si cum e evident ca, intr-o zi sau alta, niste navigatori vor ajunge la PoIul Nord, nu vad de ce n-am fi noi aceia.
- si exista motive sa fim noi aceia, raspunse Hatteras caci ne-am luat toa« masurile in acest sens si vom folosi si experienta inaintasilor nostri. si, fiindca veni vorba, Shandon, te rog sa primesti multumirile mele pentru grija pe care ¿a dovedit-o in echiparea vasului; e adevarat ca exista in rindurile echipajului citha zanatici pe care voi sti sa-i pun la punct, dar, in general, nu pot decit sa-ti aduc laude.
Shandon se inclina cu raceala. Pozitia lui pe Forward, pe care crezuse ca-l a comanda, era falsa. Hatteras il intelese si nu mai insista.
- Cit despre dumneavoastra, domnilor, continua el adresindu-se lui Wall ja lui Johnson, n-as fi putut sa-mi asigur concursul unor ofiteri mai distinsi prin cu­rajul si experienta lor.
- Pe legea mea, capitane, sint omul dumitale, raspunse Johnson, si, desi el peditia mi se pare nitel cam indrazneata, te poti bizui pe mine pina la capa:
- si pe mine la fel, spuse James Wall.
- Cit despre dumneavoastra, doctore, va cunosc meritele.
- Ei bine, atunci le cunosti mai bine decit mine, raspunse doctorul cu vio ciune.
- si acum, domnilor, spuse Hatteras, e bine sa stiti pe ce fapte de necontestat se bizuie pretentia mea de a ajunge la pol. in l8l7, Neptunul lui Aberdeen s-a
ridicat la nord de Spitzberg, pina la paralela optzeci si doi. in l826, celebrul Parry, dupa cea de treia calatorie a sa in marile polare, pleaca de asemenea de la limba de pamint de la Spitzberg si, cu sanii-barci, urca pina la o suta cincizeci de mile spre nord. in l852, capitanul Inglefield patrunde in senalul Smith, pina la saptezeci si opt de grade si treizeci si cinci de minute latitudine. Toate aceste vase erau englezesti si au fost comandate de englezi, compatriotii nostri. Aici Hatteras facu o pauza.
- Trebuie sa mai adaug, continua el cu un aer incurcat, ca si cum i-ar fi ve­nit greu sa vorbeasca, trebuie sa mai adaug ca, in l854, americanul Kane, coman-dind bricul Advance, se ridica si mai sus si ca locotenentul lui, Morton, inaintind peste cimpurile de gheata, a facut sa fluture pavilionul Statelor Unite dincolo de paralela optzeci si doi. Acestea fiind spuse, nu voi mai reveni asupra lor. Or, ceea ce trebuie retinut este ca cei care au comandat Neptun, Entreprise Isabelle, Advan­ce au constatat ca, dincolo de aceste latitudini inalte, exista un bazin polar abso­lut lipsit de gheturi.
- Lipsit de gheturi! exclama Shandon, intrerupindu-l pe capitan. E cu nepu­tinta!



- Te rog sa remarci, Shandon, continua linistit Hatteras, cu o scurta fulge­rare in priviri, ca va citez, in sprijinul celor spuse de mine, fapte si nume. Voi mai adauga ca in timpul stationarii comandantului Penny, l85l, la malul canalu­lui Wellington, locotenentul lui, Stewart, s-a trezit de asemenea in prezenta unei mari libere si ca aceasta particularitate a fost confirmata in timpul iernarii lui sir Edward Belcher, in l853, in golful Northumberland, la o latitudine de saptezeci si sase de grade si cincizeci si doua de minute si la o longitudine de nouazeci si noua de grade si douazeci de minute; rapoartele sint indiscutabile si ar trebui sa fii de rea credinta ca sa nu le admiti.
- Totusi, capitane, interveni din nou Shandon, datele acestea sint atit de contradictorii...
- Eroare, Shandon, eroare! exclama doctorul Clawbonny. Datele acestea nu contrazic nici o afirmatie stiintifica; capitanul imi va permite sa ti-o spun.
- Poftim, doctore! raspunse Hatteras.
- Ei bine, atunci te rog sa asculti, Shandon: rezulta in mod foarte clar, din datele geografice si din studiul liniilor izoterme, ca punctul cel mai friguros de pe glob nu este chiar la pol; ca si punctul magnetic al pamintului, el se indeparteaza de pol cu citeva grade.
Astfel, calculele lui Brewster, ale lui Bergham si ale citorva fizicieni demon­streaza ca pe emisfera noastra exista doi poli ai frigului: unul s-ar afla in Asia, la saptezeci si noua de grade si treizeci de minute latitudine nordica si o suta doua­zeci de grade longitudine estica; celalalt s-ar afla in America, la saptezeci si opt de grade latitudine nordica si la nouazeci si sapte grade longitudine vestica. Cel care ne intereseaza este acesta din urma si, vezi dumneata, Shandon, dai de el la mai mult de douasprezece grade sub pol. si atunci, te intreb, de ce la pol marea n-ar fi la fel de degajata de gheturi cum poate fi in timpul verii la paralelele sai­zeci si sase, adica la sud de golful Baffin?
- Bine zis, raspunse Johnson; domnul Clawbonny vorbeste despre aceste lu­cruri ca un om de meserie.
- Pare posibil, interveni James Wall.
- Himere si presupuneri!  Pure ipoteze! replica Shandon cu incapatinare.
- Ei, bine, Shandon, relua Hatteras firul discutiei, sa luam in considerare ambele cazuri: sau marea e libera de gheturi, sau nu e; in ambele ipoteze nimic nu ne poate impiedica sa atingem polul. Daca e libera, Forward ne va duce intr-a­colo fara greutati; daca e inghetata, vom incerca aventura pe sanii. Veti fi de acord cu mine ca asa ceva nu e cu neputinta de realizat; odata ajunsi cu bricul nostru pina la paralela optzeci si trei, nu vom mai avea decit sase sute de milel de facut ca sa atingem polul.
- si ce mare lucru sint sase sute de mile, spuse-cu aprindere doctorul, cind e neindoios ca un cazac, Alexis Markoff, a parcurs pe Oceanul inghetat, de-a lun­gul coastei nordice a imperiului rusesc, cu sanii trase de ciini, o distanta de opt sute de mile in douazeci si patru de zile?
- Ai auzit, Shandon, raspunse Hatteras, si te rog sa-mi spui daca niste en­glezi pot face mai putin decit un cazac?
- Nu, desigur! exclama inflacaratul doctor.
- Nu, desigur!  repeta seful de echipaj.
- Ei bine, Shandon? intreba capitanul.
- Capitane, raspunse Shandon cu raceala, nu pot decit sa repet primele mele cuvinte: ma voi supune.
- Bine. Acum, continua Hatteras, sa ne gindim la situatia in care ne aflam in momentul de fata: sintem prinsi de gheturi si mi se pare cu neputinta sa putem intra anul acesta in strimtoarea Smith. Iata, deci, ce se cuvine sa facem (Hatteras desfasura pe masa una din acele excelente harti publicate, in l859, din ordinul Amiralitatii): Va rog sa urmariti. Daca strimtoarea Smith ne este inchisa, nu la fel se intimpla si cu strimtoarea Lancastre, pe coasta de vest a marii Baffin; dupa parerea mea, ar trebui sa inaintam de-a lungul acestei strimtori pina la strimtoa­rea Barrow si de acolo, pina la insula Beechey; drumul a fost parcurs de o suta de ori, de nave cu vele; asadar, nu vom avea incurcaturi cu un bric cu elice. Odata ajunsi la insula Beechey, vom merge de-a lungul canalului Wellington, cit mai departe cu putinta, spre nord, pina la iesirea din acel senal care face legatura dintre canalul Wellington si Canalul Reginei, chiar in locul in care a fost vazuta marea libera. Or, sintem abia la 20 mai; intr-o luna, daca imprejurarile ne sint fa­vorabile, vom fi atins acest punct, iar de acolo ne vom avinta spre pol. Ce parere aveti, domnilor?




- Fara indoiala ca e singurul drum pe care il putem urma, raspunse Johnson.
- Ei bine, il vom urma si incepind chiar de miine. Duminica aceasta sa fie consacrata odihnei.
- Am inteles, capitane, raspunse Shandon, care iesi impreuna cu locotenen­tul si cu seful echipajului.
- Doctore, facu John Hatteras, aratindu-l pe Shandon, iata un om jignit, pe care l-a nenorocit orgoliul; nu mai pot sa ma bizui pe el.
A doua zi dis-de-dimineata, capitanul ordona ca piroga sa fie coborita pe mare; pleca apoi sa cerceteze ice-berg-urile din bazin, a caror latime nu depasea doua sute de yarzi.
El observa chiar ca, in urma unei lente presiuni a gheturilor, bazinul ameninta sa se strimtezc; era, deci,nevoie urgenta sa se faca o spartura pentru ca vasul sa nu fie strivit in menghina formata de muntii de gheta. Judecind dupa mijloacele folosite de Hatteras, se vedea bine ca era un om energic: mai intii dispuse sa se taie trepte in zidul inghetat si ajunse in virful unui ice-berg; de acolo isi dadu seama ca i-ar fi usor sa-si croiasca un drum spre sud-vest; conform ordinelor date de el, se sapa o galerie pina aproape de centrul muntelui, unde urma sa fie plasata o incarcatura de explozibili; treaba aceasta, facuta in mare viteza, s-a ter­minat luni.
Hatteras nu se putea bizui pe cartusele cu explozive cu opt pina la zece livre de pulbere, a caror actiune ar fi fost nula asupra unor asemenea blocuri; ele nu erau bune decit sa sparga cimpurile de gheata; dispuse, deci, sa se introduca o cantitate de o mie de livre de pulbere intr-o mina, a carei raza de propagare a fost calculata cu grija. Aceasta mina era prevazuta cu un fitil lung, imbracat in gutaperca si care ajungea pina afara. Galeria a fost umpluta apoi cu zapada si cu blocuri de gheata, pe care frigul din noaptea urmatoare trebuia sa le faca tari ca granitul. intr-adevar, temperatura, sub influenta vintului de rasarit, cobori la douasprezece grade Fahrenheitl.
A doua zi la ora sapte, Forward era sub presiune, gata sa profite de cea mai mica posibilitate de iesire. Johnson fu insarcinat sa dea foc minei; lungimea fitilu­lui fusese calculata astfel, incit sa arda timp de o jumatate de ora pina la aprin­derea pulberei. Johnson avea, deci, suficient timp sa se inapoieze la bord; intr-adevar,la zece minute dupa ce executase ordinele lui Hatteras, era din nou la pos­tul lui.
Echipajul statea pe punte, vremea era uscata si cerul destul de limpede: nin­soarea incetase. Hatteras, in picioare pe duneta, impreuna cu Shandon si cu doc­torul cronometrau timpul.
La ora opt si treizeci si cinci se auzi o explozie surda si mult mai putin zgo­motoasa decit era de asteptat. Profilul muntilor fu modificat brusc, ca dupa un cutremur de pamint; un fum gros si alb tisni spre cer la o inaltime considerabila si crapaturi lungi brazdara flancurile ice-berg-ului, a carui parte superioara, proiectata la mare distanta, cazu inapoi sub forma de sfarimaturi in jurul lui Forward.
Dar senalul nu era inca liber; uriase blocuri de gheata, proptite de muntii in­vecinati, ramineau suspendate in aer si exista pericolul ca bazinul sa se inchida prin caderea lor.
Hatteras aprecie situatia dintr-o ochire.
- Wolsten! striga el. Armurierul veni in graba.
- La ordin!  raspunse acesta.
- incarcati tunul din prova cu o incarcatura tripla si indesati fultuiala cit
mai tare cu putinta, spuse Hatteras.
- Asadar, vom ataca muntele cu ghiulele de tun? intreba doctorul.
- Nu, raspunse Hatteras. E inutil. Nu cu ghiulele, ci cu o tripla incarcatura de pulbere. Repede!
In citeva clipe, tunul a fost incarcat.




- Ce vrea sa faca fara ghiulea? intreba Shandon printre dinti.
- Vom vedea imediat, raspunse doctorul.
- Sintem gata, capitane, anunta Wolsten.
- Bine, raspunse Hatteras. Brunton, striga el catre mecanic, atentie! Citeva invirtituri de elice inainte!
Brunton dadu drumul la vapori si elicea se puse in miscare; Forward se apro­pie de muntele minat.
- tintiti bine in directia senalului! striga capitanul catre armurier. Acesta se supuse; cind bricul nu mai era decit la o distanta de jumatate de ancablura, Hatteras striga:
- Foc!
O detunatura formidabila urma ordinului, iar blocurile, zdruncinate de zgu-duitura produsa in atmosfera, au fost aruncate brusc, in mare. Aceasta agitatie a paturilor atmosferice a fost suficienta.
- Cu toata presiunea, Brunton! striga Hatteras. Drept in senal, Johnson! Johnson era la cirma; bricul, impins de elicea lui, care se insuruba in valurile spumeginde, se avinta in mijlocul senalului degajat de gheturi. Era si timpul. For­ward de-abia reusise sa treaca prin aceasta deschizatura, cind portile inchisorii fura din nou zavorite in urma lui.
A fost um moment palpitant; o singura inima batea puternic si calm, aceea a capitanului.
Uluit de manevra facuta, echipajul nu-si putu retine un strigat:
- Ura, pentru John Hatteras!



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1938 ori.