Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24

de Jules Verne




Partea a doua

Desertul de gheata




Capitolul XXIV

CURS DE COSMOGRAFIE POLARA




E de la sine inteles, ca pentru a sta la masa, se asezara pe jos.
- Dar, spuse Clawbonny, cine n-ar da toate mesele si toate sufrageriile din lume ca sa ia prinzul la 89°59'l5" latitudine boreala?
Gindurile fiecaruia dintre ei se concentrau, intr-adevar, asupra situatiei pre­zente; spiritele erau stapinite de ideea izbindei in atingerea Polului Nord. Perico­lele infruntate ca sa ajunga la el, primejdiile ce-i asteptau la inapoiere, toate erau uitate in fata acestui succes fara precedent. Ceea ce nici anticii, nici modernii, nici europenii, nici americanii, nici asiaticii nu reusisera inca sa faca, acum se in-fatuise.
De aceea, doctorul fu ascultat cu atentie de tovarasii lui cind le povesti tot ceea ce stiinta si nesecata lui memorie ii puneau la dispozitie in legatura cu situa­tia actuala.
A fost un adevarat entuziasm cind propuse mai intii un toast pentru capitan.
- Pentru John Hatteras! spuse el.
- Pentru John Hatteras! inchinara tovarasii sai, intr-un singur glas.
- Pentru Polul Nord! rosti capitanul, pe un ton care parea ciudat pentru omul acesta atit de rece, atit de retinut, si care se alia acum in prada unei mari agitatii careia nu-i putea rezista.
Ciocnira canile si toasturile fura urmate de calduroase stringeri de mina.
- Iata, asadar, spuse doctorul, evenimentul geografic cel mai important al epocii noastre! Cine ar fi spus ca aceasta descoperire va preceda pe cea a centru­lui Africii sau Australiei! Hatteras, esti cu adevarat mai presus de Stuart si Li­vingstone, de Burton si de Barth!  Cinste dumitale!
- Aveti, dreptate, doctore, raspunse Altamont, se pare ca, datorita greutati­lor pe care le prezinta o asemenea expeditie, Polul Nord ar fi trebuit sa fie ulti­mul punct de pe pamint care sa poata fi descoperit. in ziua in care vreun guvern ar fi vrut neaparat sa descopere centrul Africii, ar fi reusit acest lucru, fara in­doiala, punind in miscare oameni si bani; pe cind aici, nimic nu era mai putin si­gur decit succesul si puteau sa se iveasca obstacole absolut de netrecut.
- De netrecut?! exclama Hatteras cu vehementa. Nu exista obstacole de ne­trecut, exista vointa mai mult sau mai putin puternica, asta-i tot!
- in sfirsit, tacu Johnson, ne aflam aici, si asta-i bine. Dar, in fine, domnule Clawbonny, imi veti spune oare odata ce are polul atit de special?
- Ce are? Bravul meu Johnson, are ca e singurul punct de pe glob nemiscat, in timp ce toate celelalte puncte se invirtesc cu o iuteala extrema.
- Dar nu-mi dau seama deloc, raspunse Johnson, ca sintem mai nemiscati aici decit la Liverpool!



- Ca si la Liverpool, nu-ti dai seama de miscare; asta din cauza ca, in am­bele cazuri, participi chiar dumneata la aceasta miscare sau la acest repaus. Dar faptul nu e mai putin sigur. Pamintul e inzestrat cu o miscare de rotatie care se realizeaza in douazeci si patru de ore, iar aceasta miscare e socotita ca se pro­duce in jurul unei axe, ale carei extremitati trec prin Polul Nord si prin Polul Sud. Fii bine, noi ne aflam la una din extremitatile acestei axe, care e neaparat nemiscata.
- Asadar, spuse Bell, in timp ce compatriotii nostri se invirtesc repede, noi raminem in rea pus?
- Aproape, caci nu ne aflam in mod absolut la pol!
- Aveti dreptate, doctore, spuse Hatteras pe un ton solemn si clatinind din cap, mai trebuiesc inca patruzeci si cinci de secunde ca sa ajungem la punctul exact!
- E un fleac, raspunse Altamont, si putem sa ne consideram in stare de imo­bilitate.
- Da, interveni iar doctorul in discutie, asta in timp ce locuitorii fiecarui punct de pe Ecuator fac trei sute nouazeci si sase de leghe pe ora!
- si tara sa fie mai obositi din aceasta pricina!  facu Bell.
- intocmai!  raspunse doctorul.
- Dar, relua Johnson, independent de aceasta miscare de rotatie, pamintul nu e inzestrat si cu o alta miscare in jurul soarelui?
- Ba da, cu o miscare de translatie, pe care o efectueaza in timp de un an.
- E mai  rapida decit cealalta? intreba Bell.
- Infinit mai rapida si trebuie sa va spun ca, desi ne aflam la pol, ne antre­neaza si pe noi, ca pe toti locuitorii pamintului. Asa incit, pretinsa noastra ne­miscare nu e decit o iluzie: nemiscati in raport cu alte puncte ale globului, da: dar in raport cu soarele, nu.
- Bine! spuse Bell cu un accent de regret comic, si eu care ma credeam asa linistit! Trebuie sa renunt la aceasta iluzie! Hotarit lucru, pe lumea asta nu poti avea nici o clipa de odihna.
- Chiar asa, Bell, replica Johnson; si ne vei spune, domnule Clawbonny, care e viteza acestei miscari de translatie?
- E foarte mare, raspunse doctorul; pamintul se invirtcste in jurul soarelui de saptezeci si sase de ori mai repede decit o ghiulea de calibru douazeci si patru, care face totusi o suta nouazeci si cinci de prajini pe secunda. Viteza sa de tran­slatie este de sapte leghe si sase zecimi pe secunda; precum vedeti, e cu totul alt­ceva decit deplasarea punctelor de pe Ecuator.
- Drace! exclama Bell, sa nu-ti vina sa crezi, domnule Clawbonny! Mai mult de sapte leghe pc secunda, si asta in timp ce ar fi fost atit de usor sa ramina imo­bil!
- Ei! tacu Altamont, cum poti sa spui asa ceva, Bell! In acest caz, n-ar mai fi zi, n-ar mai fi noapte, n-ar mai fi primavara, nici toamna, nici vara, nici iarna!




- Fara sa mai punem la socoteala un rezultat dc-a dreptul infricosator! inter­veni doctorul.
- Care anume? intreba Johnson.
- Ca am fi cazut pe soare!
- Sa fi cazut pe soare? replica Bell, surprins.
- Fara indoiala. Daca aceasta miscare de translatie s-ar opri, pamintul s-ar pravali peste soare in saizeci si patru de zile si jumatate.
- O cadere de saizeci si patru dc zile!  se minuna Johnson.
- Nici mai mult, nici mai putin, raspunse doctorul, caci e de parcurs pina acolo o distanta de treizeci si opt de milioane de leghe.
- Care este, deci, greutatea globului pamintesc? intreba Altamont.
- Ei! facu Johnson, iata niste numere care nu spun nimic urechilor! Nici nu le mai poti intelege.
- De aceea, stimabilul meu Johnson, o sa-ti dau doi termeni de comparatie care-ti vor ramine in minte; afla ca e nevoie de o greutate de saptezeci si cinci de ori mai mare decit luna ca sa atingi greutatea pamintului si o greutate de trei sute cincizeci de mii de ori mai mare ca a pamintului ca sa atingi greutatea soarelui.
- Toate astea sint strivitoare! spuse Altamont.
- Strivitor, aceasta-i cuvintul, intari doctorul; dar revin la pol, deoarece niciodata vreo lectie de cosmografie despre aceasta parte a pamintului n-ar fi mai potrivita, daca totusi asta nu va plictiseste.
- Hai, doctore, continuati!  facu Altamont.
- V-am spus, relua doctorul, câruia-i placea tot atit de mult sâ-i invete pe ai tu, pc cit de mult le placea tovarasilor sai sa se instruiasca, v-am spus ca polul e un punct nemiscat fata de alte puncte de pe pamint. Ei bine. nu e chiar exact.
- Cum! spuse Bell. Trebuie s-o lasam mai moale?
- Da, Bell, polul nu ocupa mereu acelasi loc; odinioara, steaua polara era mai indepartata de polul ceresc decit este acum. Polul nostru este, deci, dotat cu o anumita miscare, el descrie un cerc in aproximativ douazeci si sase de mii de ani. Asta se datoreste precesiunii echinoctiilor, despre care o sa va vorbesc ime­diat.
- Dar, intreba Altamont, nu s-ar putea intimpla ca polul sa se deplaseze, intr-o buna zi, mai mult?
- Ei! dragul meu Altamont, raspunse doctorul, ai atins o mare problema, pe care savantii au dezbatut-o multa vreme, in urma unei descoperiri ciudate.
- Care anume?
- Iata: in l77l, a fost descoperit lesul unui rinocer pe malurile Marii Gla­ciale si, in l799, al unui elefant pe coastele Siberiei. Cum de au putut fi gasite aceste patrupede din tarile calde la o asemenea latitudine? De aici - o stranie rumoare printre geologi, care nu erau atit de savanti cum a fost mai tirziu un francez, domnule Elie de Beaumont, ca sa poata demonstra, asa cum a facut el, ca animalele acestea traiau deja la latitudini ridicate si ca torentele si fluviile le-au transportat, pur si simplu, lesurile in locul unde au fost gasite. Dar cum aceasta explicatie nu fusese inca emisa, ghiciti ce a inventat imaginatia savantilor?
- Savantii sint in stare de orice, spuse Altamont rizind.
- Da, de orice, ca sa explice un fenomen; ei bine, au presupus ca polul pa-mintului fusese odinioara la Ecuator si Ecuatorul la pol.
- Ei as!
- Asa cum va spun, si in mod serios; or, daca ar fi fost asa, cum pamintul e turtit la pol pe o intindere de mai mult de cinci leghe, marile transportate la noul Ecuator de forta centrifuga ar fi trebuit sa acopere munti de doua ori mai inalti decit Himalaya; toate tarile care se invecineaza cu cerul polar, Suedia, Norvegia, Rusia, Siberia, Groenlanda, Noua-Britanie, ar fi fost inecate sub cinci leghe de apa, in timp ce regiunile ecuatoriale, impinse la pol, ar fi format podisuri inalte de cinci leghe.
- Ce schimbare! spuse Johnson.
- O! aceasta nu-i inspamunta deloc pe savanti.
- si cum explicau ei aceasta perturbatie? intreba Altamont.
- Prin ciocnirea cu o cometa. Cometa e deus ex machina', ori de cite ori se intimpla sa nu te. poti descurca in cosmografie, e chemata in ajutor o cometa. E astrul cel mai serviabil pe care-l cunosc si, la cel mai mic semn al vreunui savant, se deranjeaza ca sa aranjeze totul!
- Atunci, intreba Johnson, dupa parerea dumneavoastra, domnule Claw­bonny, perturbatia aceasta e imposibila?
- Imposibila!
- si daca s-ar produce?
- Daca s-ar produce, Ecuatorul ar ingheta in douazeci si patru de ore!
- Bine! daca acest fenomen s-ar intimpla acum, spuse Bell, lumea ar fi in stare sa spuna ca n-am fost la pol!
- Linisteste-te, Bell! Ca sa revenim la imobilitatea axei pamintului, rezulta
din toate astea urmatoarele: daca am fi fost aici in timpul iernii, am fi vazut ste­lele descriind un cerc perfect in jurul nostru. Cit priveste soarele, in ziua echinox­ului de primavara, la 23 martie, ne-ar apare (nu tin seama de refractie), ne-ar apare taiat exact in doua de linia orizontului, si apoi ar urca putin cite putin for-mind niste curbe foarte alungite; dar aici, e remarcabil faptul ca, de indata ce a rasarit, nu mai apune; ramine vizibil timp de sase luni; apoi discul lui atinge din nou linia orizontului, la 22 septembrie si, indata ce a apus, nu mai e vazut toata iarna.
- Vorbeati inainte de turtirea pamintului la poli, spuse Johnson; va rog sa-mi explicati acest lucru, domnule Clawbonny.
- Iata, Johnson, pamintul fiind fluid in primele zile ale nasterii lumii, inte­legi ca atunci miscarea de rotatie a trebuit sa impinga o parte din masa mobila catre Ecuator, unde forta centrifuga se facea mai viu simtita. Daca pamintul ar fi fost nemiscat, ar fi ramas o sfera perfecta; dar, ca urmare a fenomenului pe care vi l-am descris, el se infatiseaza in forma de elipsa, iar punctele polului sint mai apropiate de centru decit punctele de la Ecuator, cu aproape cinci leghe si o trei­me.
- Asadar, spuse Johnson, daca ar vrea capitanul nostru sa se duca in centrul pamintului, am avea cinci leghe mai putin de facut ca sa ajungem acolo?
- Asa cum spui, prietene...
- Ei bine, capitane, e un drum cistigat! Iata un prilej de care trebuie sa ne folosim...
Hatteras nu raspunse. Era vadit ca nu asculta, sau ca asculta fara sa auda,
- Zau asa! exclama doctorul. Daca ne luam dupa spusele unor savanti, poate ca ar fi cazul sa incercam aceasta expeditie.
- Asa e! facu Johnson.




- Dar lasati-ma sa termin, spuse doctorul; asta am sa v-o povestesc mai tir-ziu; vreau sa va explic mai intii cum se face ca turtirea polilor e cauza precesiunii echinoctiilor, adica de ce in fiecare an echinoxul de primavara vine cu o zi mai devreme decit daca pamintul ar fi perfect rotund. Aceasta se intimpla, pur si sim­plu, pentru ca atractia soarelui se produce intr-un fel diferit asupra partii umflate a globului, situata la Ecuator, care are atunci o miscare retrograda. Ulterior, asta e forta care deplaseaza putin polul, asa cum v-am spus mai inainte. Dar, inde­pendent de acest efect, turtirea ar trebui sa aiba o influenta mai curioasa si mai directa asupra persoanei noastre si de care ne-am da seama daca am fi fost inzes­trati cu o sensibilitate matematica.
- Ce vreti sa spuneti? intreba Bell.
- Ca sintem mai grei aici decit la Liverpool.
- Mai grei?
- Da! Noi, ciinii nostri, pustile, instrumentele noastre.
- E cu putinta?
- Desigur, si din doua motive: primul este ca sintem mai apropiati de cen­trul globului care, in consecinta, ne atrage mai mult; or, forta aceasta de atractie nu-i altceva decit gravitatia. Al doilea motiv e ca forta de rotatie, care e nula la pol, fiind marcata la Ecuator, obiectele au acolo tendinta de a se indeparta de pamint; ele sint, deci, acolo mai putin grele.
- Cum! spuse Johnson, cu un aer serios, n-avem peste tot aceeasi greu­tate'.'
- Nu, Johnson, conform legii lui Newton, corpurile se atrag in raport direct cu masa lor si in raport invers proportional cu patratul distantelor. Aici cântaresc mai mult, pentru ca ma aflu mai aproape de centrul de atractie, iar pe o alta pla­neta as cintari mai mult, sau mai putin, dupa masa planetei.
- Cum! intreba  Bell, pe luna?
- In luna, greutatea mea, care e de doua sute de livre la Liverpool, n-ar fi mai marc de treizeci si doua.
- Dar in soare?
- O! in soare as cintari  mai mult de cinci  mii de livre!
- Dumnezeule mare! facu Bell, atunci ar trebui un cric cu care sa vi se ridice picioarele!
- Probabil! raspunse doctorul, rizind de uluirea lui Bell; dar aici diferenta nu se simte si, facind un efort egal al muschilor de la genunchi, Bell ar sari tot atit de sus ca pe cheiurile lui Mersey.
- Da, dar in soare? repeta Bell, care nu-si  revenea.
- Prietene, ii raspunse doctorul, concluzia tuturor acestor lucruri este ca stam bine aici unde sintem si ca e inutil sa ne grabim sa mergem in alte parti.
- Spuneati inainte, interveni Altamont, ca ar fi poate cazul sa se incerce o excursie spre centrul pamintului! Oare a existat vreodata ideea de a se intreprinde o asemenea calatorie?
- Da. si cu aceasta termin cele ce am avut sa va spun cu privire la pol. Nu exista nici un punct de pe glob care sa fi dat nastere la mai multe ipoteze si hi­mere. Anticii, foarte nestiutori in ale cosmografiei, situau colo gradina Hesperide-lor. In Evul Mediu, s-a presupus ca pamintul este sustinut de niste piroane fixate la poli. in jurul carora se invirteste, dar cind au fost vazute cometele miseindu-se libere prin regiunile circumpolare, s-a renuntat la ideea unui asemenea mod de sustinere. Mai tirziu, s-a gasit un astronom france/. Bailly, care sustinu ca atlan-tii, poporul cu moravuri blinde, astazi disparut, de care vorbeste Platon, ar fi trait chiar pe aceste meleaguri. in sfirsit, in zilele noastre, s-a pretins ca la poli ar exista o uriasa deschidere prin care tisneste lumina aurorelor boreale si prin care s-ar putea patrunde in interiorul globului; apoi, in sfera scobita s-a presupus a fi dupa planete, Pluton si Proserpina. si o atmosfera luminoasa, ca urmare a puter­nicei presiune pe care o suporta.
- S-au spus toate astea? intreba Altamont.
- Ba chiar s-au si scris, si inca foarte serios. Capitanul Synness, unul dintre compatriotii nostri, le-a propus chiar lui Humphrey-Davy, Humboldt si Arago sa incerce calatoria!  Dar acesti savanti au refuzat.
- si bine au facut.
- Cred si eu! Oricum ar fi, vedeti dumneavoastra, dragi prieteni, ca imagina­tia si-a dat friu liber in legatura cu polul si ca trebuie, mai devreme sau mai tir­ziu, sa se revina la simpla realitate.
- De altfel, vom mai vedea, spuse Johnson, care nu renuntase la ideea lui.
- Atunci lasam pe miine expeditiile, spuse doctorul zimbind. pentru ca-l vazu pe batrinul marinar prea putin convins, iar daca exista vreo deschidere spe­ciala prin care sa se poata merge spre centrul pamintului, vom merge impreuna!

 



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 881 ori.
{literal} {/literal}