Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata







Se lasa noaptea; lampa din salon incepuse sa paleasca in atmosfera saraca in oxigen.
La ora opt facura ultimele pregatiri. isi incarcara armele cu grija si scobira o deschizatura in bolta casei de zapada.
Munca dura de citeva minute si Bell se descurca plin de indeminare in aceasta treaba cind Johnson, parasind dormitorul in care statea la pinda, se intoarse in graba la tovarasii lui. Parea nelinistit.
- Ce ai? intreba capitanul.
- Ce am? Nimic! raspunse batrinul marinar, sovaind, si totusi...
- Dar ce e? intreba Altamont.
- Tacere!  N-auziti un zgomot ciudat?
- Din care parte?
- De acolo! Se intimpla ceva in zidul camerei! Bell isi intrerupse lucrul; fiecare asculta.
Se deslusea, intr-adevar, un zgomot indepartat care parea ca vine dinspre pe­retele lateral; cu siguranta ca se facea o gaura in gheata.
- E cineva care zgirie! spuse Johnson.
- Nu incape indoiala, grai Altamont.
- Ursii? intreba Bell.
- Da, ursii!  spuse Altamont.
- Au schimbat tactica, interveni batrinul marinar; au renuntat la ideea de a ne inabusi!
- Sau ne cred inabusiti! raspunse americanul pe care furia il cuprinsese de-a binelea.
- Vom fi atacati! presupuse Bell.
- Ei bine, raspunse Hatteras, vom lupta corp la corp!
- Mii de draci! striga Altamont. Prefer asa! in ceea ce ma priveste, sint satul de acesti dusmani nevazuti! Ne vom vedea si ne vom bate!
- Da, raspunse Johnson, dar nu cu focuri de arma; e cu neputinta intr-un spatiu atit de strimt.
- Fie cu securea!  Cu cutitul!
Zgomotul crestea; se auzea foarte clar zgiriatul ghearelor; ursii atacasera zidul casei, chiar in unghiul in care aceasta se intilnea cu taluzul de zapada proptit de stinci.
- Animalul care sapa, spuse Johnson, e cam la mai putin de sase picioare de noi.
- Ai dreptate. Johnson, raspunse americanul, dar mai avem timp sa ne pre­gatim sa-1 intimpinam!



Americanul apuca securea cu o mina si cutitul cu cealalta; proptindu-se in pi­ciorul drept, cu corpul lasat putin spre spate, ramase in pozitie de atac. Hatteras si Bell il imitara. Johnson isi pregati pusca pentru cazul cind folosirea unei arme de foc ar fi fost necesara.
Zgomotul devenea din ce in ce mai puternic; gheata smulsa piriia sub taioa­sele gheare de otel.
In sfirsit, atacatorul era despartit de dusmanii lui numai de o coaja subtire; deodata coaja crapa ca un cerc de hirtie spart de un clovn si un corp negru, enorm, aparu in semiintunericul camerei.
Altamont cobori repede mina inarmata ca sa loveasca.
- Opriti-va, pentru Dumnezeu! se auzi un glas binecunoscut.
- Doctorul, doctorul! exclama Johnson.
Era, intr-adevar, doctorul care, tras de greutatea lui, se rostogoli in mijlocul camerei.
- Buna ziua, bravii mei prieteni! spuse el ridicindu-se plin de vioiciune.
Tovarasii lui ramasesera uluiti, dar uluirii ii urma bucuria; fiecare voi sa-1 im­bratiseze pe acest om vrednic. Hatteras, foarte emotionat, il tinu multa vreme strins la pieptul lui.
Doctorul ii raspunse printr-o calduroasa stringere de mina.
- Cum, dumneavoastra, domnul Clawbonny?! se mira seful de echipaj.
- Eu, batrinul meu Johnson, si eram mai ingrijorat de soarta voastra decit ati fi putut fi voi de a mea!
- Dar de unde ati stiut ca eram asaltati de o ceata de ursi? intreba Alta­mont. Teama noastra cea mare era ca va intoarceti linistit la Fort-Prqvidence, fara sa banuiti primejdia.
- O! am vazut totul, raspunse doctorul; focurile voastre de arma m-au alar­mat. Ma aflam in momentul acela aproape de ramasitele lui Porpoise; m-am ur­cat pe un hummock si i-am vazut pe cei cinci ursi care va urmareau de aproape. Ah, ce frica mi-a fost pentru voi!
Dar, in fine, rostogolirea voastra din virful colinei si sovaiala animalelor m-au linistit, pentru moment; am inteles ca ati avut tot timpul sa va baricadati in casa. Atunci, m-am apropiat incet, incet, cind catarindu-ma, cind alunecind printre gheturi; am ajuns in apropierea fortului si le-am vazut pe aceste fiare uriase la lu­cru, ca niste mari castori; batatoreau zapada, ingramadeau blocurile, intr-un cu­vint, va zideau de vii. Noroc ca nu le-a venit ideea sa pravaleasca blocurile de gheata din virful conului, caci ati fi fost striviti fara mila.
- Dar, spuse Bell, nu erati in siguranta, domnule Calwbonny; nu puteau ei sa-si paraseasca locul si sa se indrepte spre dumneavoastra?
- Nu se gindeau deloc la asa ceva; ciinii groenlandezi, lasati in libertate de Johnson, au venit de mai multe ori sa dea tircoale foarte aproape, si ei nu s-au gindit sa-i urmareasca; se credeau siguri pe un vinat mai gustos.
- Multumesc de compliment! spuse Altamont, rizind.
- O! n-avem de ce sa ne mindrim. Cind am inteles tactica ursilor, am hotarit s-ajung la voi. Din prevedere trebuia sa astept noaptea; apoi, odata cu primele umbre ale crepusculului, m-am strecurat fara zgomot spre taluz, in directia depo­zitului de munitii. Aveam o idee alegind punctul acela: voiam sa sap o galerie. M-am pus,-asadar, pe treaba; am atacat gheata cu cutitul meu de zapada - gro­zava scula, zau asa! Timp de trei ore am scormonit, am muncit si iata-ma, fla-mind, spetit de oboseala, dar ajuns aici...
- Ca sa impartasiti soarta noastra? intreba Altamont.
- Ca sa scapam cu totii. Dar dati-mi un biscuit si o bucata de carne; lesin de foame.
In curind doctorul musca cu dintii sai albi dintr-o bucata de carne de vaca. sarata. in timp ce minca, se arata dispus sa raspunda la intrebarile nerabdatoare ce i se puneau.
- Sa scapam? repeta Bell.
- Desigur, rosti doctorul, facind un mare efort al gitlejului ca sa raspunda in timp ce inghitea.
- De fapt, spuse Bell, deoarce domnul Clawbonny a venit, putem sa mergem pe drumul pe care a venit el.
- Nu zau, raspunse doctorul, si sa lasam drum liber acestei haite raufaca­toare, care pina la urma va descoperi magaziile noastre si le va jefui?




- Trebuie sa raminem aici? zise Hatteras.
- Fara indoiala, raspunse doctorul, si sa ne descotorosim de aceste animate.
- Exista, deci, un mijloc? intreba Bell.
- Un mijloc sigur! raspunse doctorul.
- Bine ziceam eu! exclama Johnson, frecindu-si miinile. Cu domnul Claw­bonny nu trebuie niciodata sa-ti pierzi speranta; are intotdeauna o idee in sacul lui de savant.
- O! o! bietul meu sac e destul de jigarit, dar, scotocind bine...
- Doctore, spuse Altamont, ursii n-ar putea patrunde prin galeria pe care ati sapat-o?
- Nu, am avut grija sa astup bine intrarea, si acum putem sa mergem de aici la dezpozitul de munitii, fara ca ei sa simta.
- Bine. Si o sa ne spuneti ce metoda vreti sa folositi ca sa ne descotorositi de vizitatorii acestia caraghiosi?
- Un mijloc foarte simplu si pentru care s-a si facut o parte din treaba.
- Cum asta?!
- Veti vedea. Dar uit ca n-am venit singur.
- Ce vreti sa spuneti? intreba Johnson.
- Am aici un tovaras, sa vi-1 prezint.
Si, spunind acestea, doctorul scoase din galerie o vulpe proaspat impuscata.
- O vulpe! exclama Bell.
- Vinatul meu de azi-dimineata, raspunse cu modestie doctorul, si veti vedea ca niciodata o vulpe n-a fost vinata intr-un moment mai potrivit.
- Dar, in sfirsit, care e planul dumneavoastra? intreba Altamont.
- Doresc sa-i arunc in aer pe toti ursii deodata, cu o suta de livre de praf de pusca.
Se uitara la el mirati.
- Dar praful de pusca unde e? intrebara.
- E in magazie.
- si magazia?
- Coridorul acesta duce intr-acolo. Nu tara rost am sapat o galerie lunga de zece picioare; as fi putut sa atac parapetul mai aproape de casa, dar aveam o anumita idee.
- Bine, dar in ce loc vreti sa puneti mina? intreba americanul.
- Chiar in fata taluzului nostru, adica in punctul cel mai indepartat de casa, de depozitul de pulbere si de magazii.
- Dar cum sa-i atragi acolo pe toti ursii deodata?
- imi iau eu insarcinarea, raspunse doctorul. Am vorbit destul, la treaba! Avem de sapat in cursul noptii o galerie de o suta de picioare - e o munca obo­sitoare; dar, fiind cinci barbati, ne vom descurca, schimbindu-ne pe rind. Va in­cepe Bell si, in timpul acesta, ne vom odihni putin.
- Pe toti dracii! exclama Johnson, cu cit ma gindesc mai mult, cu atit gasesc solutia domnului Clawbonny mai buna.
- E sigura, raspunse doctorul.
- O! din moment ce o spuneti chiar dumneavoastra, ursii sint morti si le simt de pe acum blana pe spate.
- Atunci, la treaba!
Doctorul se afunda in galeria intunecata si Bell il urma; pe unde trecea doc­torul, tovarasii lui se simteau in siguranta. Cei doi ajunsera la depozitul de pul­bere si nimerira in mijlocul butoiaselor aranjate in perfecta ordine. Doctorul ii dadu lui Bell instructiunile necesare; dulgherul ataca peretele opus, pe care se sprijinea taluzai, si tovarasul lui se intoarse in casa.
Bell munci timp de o ora si sapa o galerie lunga de aproape zece picioare, prin care puteai sa inaintezi tirindu-te. Dupa o ora, veni sa-1 schimbe Altamont si, in acelasi interval de timp, facu aproape aceeasi treaba; zapada din galerie era transportata in bucatarie, unde doctorul o topea ca sa ocupe mai putin spatiu.
Americanului ii urma capitanul, apoi Johnson. in zece ore, adica pe la ora opt dimineata, galeria era gata.
In primele ore ale diminetii, doctorul se duse sa priveasca la ursi printr-o gaura facuta in zidul magaziei de munitii.
Animalele acestea rabdatoare nu-si parasisera locul. Erau acolo: se duceau, veneau, mormaiau, dar, de fapt, stateau de straja cu o staruinta exemplara; da­deau tircoale casei, care disparuse sub blocurile ingramadite peste ea.
Dar veni un moment, totusi, in care parura ca-si pierd rabdarea; doctorul ii vazu deodata impingind la o parte blocurile de gheata pe care le ingramadisera.
- Bine! ii spuse capitanului care se gasea in apropierea lui.
- Ce fac? intreba acesta.
- Ani impresia ca vor sa-si distruga opera si sa ajunga pina la noi. Da' las' pe mine! Vor fi distrusi ei inainte. in orice caz, nu mai e timp de pierdut.
Doctorul se strecura pina la punctul unde trebuia pusa mina; acolo dispuse sa se mareasca spatiul pe toata largimea si inaltimea taluzului; in curind nu mai ra­mase in partea superioara decit o pojghita de gheata, groasa de cel mult un pi­cior; trebuira chiar s-o sustina ca sa nu se prabuseasca.
Un tarus infipt in solul de granit tinu loc de stilp; lesul vulpii fu agatat in virf si o funie lunga, innodata in partea de jos, fu intinsa de-a lungul galeriei pina la depozitul de pulbere.




Tovarasii doctorului ii urmau instructiunile, fara sa le inteleaga prea bine.
- Iata momeala, le spuse el, aratindu-le vulpea.
Rostogoli un butoias care putea sa tot aiba vreo suta de livre de pulbere, pina la piciorul stilpului.
- si iata mina, adauga el.
- Dar, intreba Hatteras, nu vom sari si noi in aer odata cu ursii?
- Nu! sintem destul de departe de locul exploziei; de altfel, casa noastra e solida; chiar daca se desface putin, vom scapa doar cu citeva reparatii.
- Bine! raspunse Altamont: dar cum vreti sa procedati?
- Iata cum: tragind de funia aceasta, vom rasturna parul care sustine poj­ghita de gheata de deasupra minei; lesul vulpii va apare dintr-o data in afara ta-luzului, si veti admite fara greutate ca niste animale infometate in urma unui post indelungat nu vor sovai sa se arunce asupra acestei prazi neasteptate.
- De acord.
- Ei bine, in clipa aceea, dau foc minei, si, dintr-o singura lovitura, fac sa sara in aer si comeseni, si masa.
- Bine! bine! exclama Johnson, care urmarea discutia cu un interes foarte viu.
Hatteras, avind incredere absoluta in prietenul lui, nu ceru nici o explicatie. Astepta. Dar Altamont voia sa stie totul, pina la capat.
- Doctore, spuse el, cum veti calcula durata fitilului dumneavoastra cu o asemenea precizie, incit explozia sa aiba loc la momentul oportun?
- E foarte simplu, nu voi face nici un fel de calcul.
- Aveti, deci, un fitil lung de o suta de picioare?
- Nu.
- Veti asterne, deci, o simpla dira de pulbere?
- Deloc! Ar putea sa dea gres.
- Va trebui, asadar, sa se sacrifice cineva si sa se duca sa dea foc minei!
- Daca trebuie un voluntar, se grabi Johnson sa spuna, ma ofer bucuros!
- De prisos, vrednicul meu prieten, raspunse doctorul, intinzindu-i mina ba-trinului sef de echipaj, cele cinci vieti ale noastre sint pretioase si ele vor fi cru­tate, slava - Domnului!
- Atunci, spuse americanul, renunt sa mai ghicesc.
- Ei, raspunse doctorul zimbind, daca nu ne-am putea descurca intr-o ase­menea imprejurare, la ce ne-ar mai fi de folos studiul fizicii?
- Ah! facu Johnson, radios, fizica!
- Da! n-avem noi aici o pila electrica si fire suficient de lungi, chiar cele fo­losite la farul nostru?
- Ei bine?
- Ei bine, ii vom da foc minei cind vom dori, intr-o clipa si fara primejdie.
- Ura! striga Johnson.
- Ura! repetara tovarasii lui, fara sa se sinchiseasca daca ii mai aud sau nu dusmanii.
Imediat, firele electrice fura intinse in galerie, din casa pina la camera minei. Unul din capete ramase infasurat pe pila, iar celalalt fu virit in centrul butoiasu­lui; cele doua capete se aflau la mica distanta unul de celalalt.
La noua dimineata, totul fu gata. Era si timpul; furiosi, ursii se lasasera prada dorintei turbate de distrugere.
Doctorul socoti ca a venit momentul. Johnson fu postat in magazia cu pul­bere si primi sarcina de a trage de funia legata de stilp.
- Acum, spuse doctorul catre tovarasii lui, pregatiti-va armele, pentru cazul cind asediatorii n-ar fi ucisi din prima lovitura si asezati-va linga Johnson; ime­diat dupa explozie, iesiti cit mai repede afara.
- S-a inteles! raspunse americanul.
- si acum, am facut tot ce este omeneste posibil. Noi ne-am ajutat! Sa ne ajute si Cerul!
Hatteras, Altamont si Bell se dusera la depozitul de pulbere. Doctorul ramase singur linga pila.
In curind, auzi vocea indepartata a lui Johnson, care striga:
- Atentiune!
- Totul e in ordine! raspunse el.
Johnson trase cu putere de funia care veni spre el, smulgind si parul, apoi se repezi la gaura din zid si se uita afara.
Coaja de gheata de la suprafata taluzului se prabusise. Lesul vulpii aparea deasupra sfarimaturilor. Ursii, surprinsi la inceput, nu intirziara sa se arunce in grup strins asupra acestei noi prazi.
- Foc! striga Johnson.
Doctorul stabili imediat contactul intre fire; avu loc o explozie formidabila; casa se clatina ca la un cutremur de pamint, peretii crapara. Hatteras, Altamont si Bell iesira in goana din magazia de pulbere, gata sa traga.
Dar armele nu mai fura necesare: patru ursi din cei cinci fura sfirtecati de ex­plozie; cadeau ici-colo bucati de nerecunoscut, carbonizate, pe cind ultimul urs, pe jumatate fript, fugea cit il tineau picioarele.
- Ura! ura! ura! exclamara tovarasii lui Clawbonny, in timp ce doctorul se arunca zimbind in bratele lor.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1817 ori.