Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19

de Jules Verne



Partea a doua

Desertul de gheata




Capitolul XIX

MARSUL SPRE NORD



A doua zi dimineata, in zori, Hatteras dadu semnalul de plecare. Ciinii fura inhamati la sanie; bine hraniti, bine odihniti, dupa o iarna petrecuta in conditii confortabile,
n-aveau nici un motiv sa nu aduca servicii mari in timpul verii. Nu se lasara deci rugati ca sa li se puna iar harnasamentul de calatorie.
Cumsecade animale, la urma urmei, acesti ciini, groenlandezi! Firea lor salba­tica se schimbase incetul cu incetul; pierdeau din asemanarea lor cu lupul, ca sa se apropie de cea a lui Duk, modelul desavirsit al rasei canine; cu un cuvint, se civilizau.
Duk, cu siguranta avea dreptul sa-si revendice in parte educarea lor; le daduse lectii de buna tovarasie si le oferea propriul lui exemplu; in calitatea sa de englez,foarte pretentios in chestiunile de "protocol" ii trebuise multa vreme ca sa se fa­miliarizeze cu niste ciini care "nu-i fusesera prezentati" si, in principiu, nu li se adresa; dar, fiind silite sa impartaseasca acelasi pericole, aceleasi lipsuri, aceeasi soarta, animalele acestea de rase diferite, incet, incet, se apropiara intre ele. Duk, care era bun la suflet, facu primii pasi si tot neamul cu patru labe deveni in scurt timp o ceata de prieteni.
Doctorul ii mingiia pe groenlandezi, iar Duk privea tara gelozie cum sint alin­tati semenii lui.
Oamenii nu erau intr-o forma mai proasta decit animalele; daca acestea tre­buiau sa traga bine, ceilalti isi propuneau sa mearga bine.
Plecara la ora sase dimineata, pe o vreme frumoasa; dupa ce mersera urmind conturul golfului si depasira capul Washington, Hatteras indica drumul drept spre nord; la ora sapte, calatorii lasau spre sud conul farului si Fort-Providence.



Calatoria incepea bine si, mai ales, mai bine decit expeditia intreprinsa in plina iarna, in cautarea carbunelui. Hatteras lasa atunci in urma, la bordul vasu­lui sau, revolta si disperarea, fara a fi sigur de tinta spre care se indrepta; lasa un echipaj pe jumatate mort de frig; pleca, impreuna cu tovarasii lui, slabiti de sufe­rintele provocate de-o iarna arctica; el, omul nordului, se intorcea spre sud! Acum, dimpotriva, inconjurat de prieteni puternici si sanatosi, sustinut, inconju­rat, stimulat, mergea spre pol, catre telul intregii sale vieti, niciodata un om nu fusese mai aproape de dobindirea acestei glorii uriase pentru tara lui si pentru el insusi.
Se gindea, oare, la toate lucrurile acestea, inspirate in mod firesc de situatia in care se aflau? Doctorului ii facea placere sa presupuna ca se gindea si nu putea sa aiba indoieli in aceasta privinta, vazindu-l atit de nerabdator.
Bunul Clawbonny se bucura de tot ceea ce putea sa-l bucure pe tovarasul lui si, dupa impacarea dintre cei doi capitani, dintre cei doi prieteni ai sai, era cel mai fericit dintre oameni - el, caruia ii era straina ideea de ura, invidie, rivali­tate, el, cea mai buna dintre fiinte! Ce se va intimpla cu ei, ce rezultat va avea aceasta calatorie? Nu stia nici el, dar macar incepea bine. si asta insemna mult.
Coasta de vest a Noii Americi se prelungea printr-un sir de golfuri, dincolo de capul Washington; calatorii, ca sa evite aceasta cotitura uriasa, dupa ce au trecut de primele povirnisuri ale lui Bell-Mount, se indreptara spre nord, luind-o pe pla­tourile superioare. Era o insemnata economie de drum; Hatteras voia, in cazul ca nu i s-ar fi opus obstacole neprevazute, scoase in cale de strimtoare si munte, sa traga o linie dreapta, de trei sute cincizeci de mile, de la Fort-Providence pina la pol.
Calatoria se desfasura in bune conditiuni; cimpiile inalte erau ca niste intinse covoare albe, pe care sania cu talpicile unse cu pucioasa, aluneca usor, iar oame­nii, incaltati cu snow-shoes, puteau merge in siguranta si repede.
Termometrul arata treizeci si sapte de grade'. Vremea nu era cu totul stabila; era cind senin, cind ceata, dar'nici frigul si nici virtejurile nu i-ar fi oprit pe acesti calatori atit de hotariti sa mearga inainte.
Drumul se dezvaluia cu usurinta; acul busolei, departindu-se de polul magnetic, devenea mai putin lenes; nu mai sovaia; e drept ca, odata polul magnetic de­pasit, se intorea spre el si arata, ca sa nu zicem asa, sudul unor oameni care mer­geau spre nord; dar indicatia aceasta inversa nu ingreuna in nici un fel calculele.
De altfel, doctorul imagina un mijloc de jalonare destul de simplu, care evita consultarea permanenta a busolei; odata stabilita pozitia, calatorii, cind era se­nin, luau drept tinta cite un obiect plasat exact la nord si situat la doua sau trei mile inainte; mergeau atunci spre el pina ajungeau acolo, apoi isi alegeau alt punct de reper in aceeasi directie, si asa mai departe. in felul acesta, se indepar­tau foarte putin de drumul drept.
In timpul primelor doua zile de calatorie, au mers cu o viteza de douazeci de mile in douasprezece ore; restul timpului era rezervat pentru masa si odihna; cor­tul era suficient ca sa-i apere de frig in timpul somnului.
Temperatura avea tendinte de urcare; zapada se topea pe alocuri cu totul, dupa natura solului, in timp ce alte locuri isi pastrau albeata imaculata; ici si colo se formau mari baltoace de apa, adesea adevarate elestee, pe care, cu putina imaginatie, le puteai lua drept niste lacuri; calatorii se infundau in ele uneori pina la genunchi; de altfel, asta-i facea sa rida; doctorul era fericit de baile nepreva­zute.
- Nu-i este, totusi, ingaduit apei prin tinuturile acestea sa ne ude, spunea el; acest element n-are aici dreptul decit de a fi in stare solida si in stare gazoasa; cit despre starea lichida, e un abuz! Gheata sau vapori, foarte bine; dar apa, nicio­data!




Vinatoarea nu era data uitarii in timpul calatoriei, caci cu ajutorul ei trebuiau procurate alimentele proaspete; de aceea, Altamont si Bell, fara sa se indeparteze prea mult, cutreierau albiile de torente vecine; vinau ptarmigani, garii, giste, ie­puri cenusii; animalele acestea treceau, cu incetul, de la incredere la teama; ince­pusera sa fuga din fata lor si devenise greu sa te apropii de ele. Fara Duk, vina­torii s-ar fi ales adesea cu praful- de pusca irosit.
Hatteras le recomanda sa nu se indeparteze mai mult de o mila, caci n-avea de pierdut nici o zi, nici un ceas, si nu conta*decit pe trei luni de vreme buna.
De altfel, fiecare trebuia sa fie la postul lui, in preajma saniei, cind aveau de trecut cite un lac mai greu, o trecatoare mai strimta, podisuri inclinate; atunci fie­care se inhama sau punea umarul la sanie, tragind, impigind sau tinind-o in loc; nu o data au trebuit s-o descarce in intregime, dar nici asta nu era suficient ca sa previna izbiturile si, deci, stricaciunile pe care Bell le repara cum putea mai bine.
A treia zi, miercuri, 26 iunie, calatorii intilnira un lac cu o suprafata de mai multi acri, inca complet inghetat ca urmare a faptului ca nu era orientat spre soare; gheata era destul de tare ca sa suporte greutatea calatorilor si a saniei; pa­rea sa se fi mentinut dintr-o iarna indepartata, caci lacul pesemne ca nu se dez­gheta niciodata, din cauza pozitiei in care se afla; semana cu o oglinda compacta asupra careia verile arctice nu aveau nici o influenta; faptul ca malurile erau in­conjurate de o zapada uscata, ale carei straturi inferioare datau cu siguranta inca din anii trecuti, parea sa confirme aceasta observatie.
Din clipa aceea, tinutul incepu sa coboare in mod simtitor; doctorul trase concluzia ca nu putea sa se intinda prea mult spre nord; de altfel, era foarte pro­babil ca Noua America nu era decit o insula si ca nu ajungea pina la pol. Solul devenea din ce in ce mai neted; numai spre vest se zareau citeva coline nivelate de departare si scaldate intr-o ceata albastruie.
Pina atunci, expeditia nu fusese obositoare, calatorii nu sufereau decit din pri­cina reverberatiei razelor solare pe suprafata zapezii; aceasta reflectare intensa putea sa le dea snow-blindnessl - indeobste cu neputinta de evitat.
In oricare alta perioada, ar fi calatorit noaptea, ca sa scape de acest neajuns; dar nu exista noapte. Zapada, din fericire, avea tendinta sa se topeasca si-si pier­dea mult din stralucire atunci cind era pe punctul sa se transforme in apa.
La 28 iunie, temperatura urca la patruzeci si cinci de grade deasupra lui zero2; cresterea temperaturii a fost insotita de o ploaie imbelsugata, pe care calatorii o intimpinara cu resemnare, ba chiar cu placere: ea grabea topirea zapezilor; trebu­ira sa-si incalte iar mocasinii din piele de cerb si sa schimbe modul de alunecare a saniei. Marsul fu, desigur, intirziat, dar, neintimpinind obstacole serioase, inaintau mereu.
Uneori, doctorul aduna in drumul sau pietre rotunde sau plate, de felul pietri­celelor roase de miscarea valurilor,si atunci se credea aproape de bazinul polar; totusi cimpia se desfasura neincetat, cit vedeai cu ochii.
Ea nu prezenta nici o urma de locuinta, nici de colibe, nici de cairnuri sau adaposturi de eschimosi; calatorii nostri erau in mod vadit primii care puneau pi­ciorul in acest tinut nou. Groenlandezii, ale caror triburi dau tircoale paminturi-lor artctice, nu ajungeau niciodata asa de departe si totusi, in tinutul acesta, vina-toarea ar fi fost rodnica pentru acesti nenorociti, mereu infometati; uneori se ve­deau ursi care urmareau de la distanta micul grup, fara sa-si manifeste intentia de a-l ataca; in departare apareau cirezi numeroase de boi moscati si de reni; docto­rul ar fi vrut chiar sa prinda citiva reni ca sa-si intareasca atelajul; dar erau prea fricosi si cu neputinta de a fi capturati de vii.
In ziua de 29, Bell impusca o vulpe, iar Altamont avu norocul sa doboare un bou moscat de marime mijlocie, dupa ce le dadu tovarasilor sai prilejul sa-si faca o excelenta impresie despre singele rece si dibacia lui; era intr-adevar un vinator minunat, iar doctorul, care era un cunoscator, il admira foarte mult. Boul fu taiat in bucati si le furniza o hrana proaspata si imbelsugata.
Mesele bune si gustoase, harazite de intimplare erau intotdeauna bine primite; chiar si cei mai putin mincaciosi nu se puteau stapini de a arunca priviri pline de satisfactie spre bucatile de carne imbietoare. Doctorul ridea ori de cite ori se sur­prindea raminind in extaz in fata acestor imbelsugate bunatati.
- Sa nu facem mofturi, spuse el, in expeditiile polare masa e un lucru im­portant.
- Mai ales, raspunse Johnson, atunci cind depinde de un foc de arma mai mult sau mai putin dibaci!
- Ai dreptate, batrinul meu Johnson, replica doctorul, si te gindesti mai pu­tin la mincare cind stii ca oala fierbe regulat pe plita.
In 30, tinutul contrar previziunilor, deveni foarte accidentat, ca si cum ar fi fost rascolit de vreun cutremur vulcanic; conurile, virfurile ascutite se multipli­cara la infinit si atinsera mari inaltimi.
Dinspre sud-est se porni sa sufle cu violenta un vint care degenera in curind intr-un adevarat uragan; patrunse cu furie printre stincile incununate de zapada si muntii de gheata care, desi se aflau in inima uscatului, pareau sa aiba forme de hummock-uri si de iceberg-uri; prezenta lor pe aceste platouri inalte ramase inexplicabila chiar si pentru doctor, care le explica pe toate.



Furtunii ii urma o vreme calda si umeda; a fost un adevarat dezghet; din toate partile rasuna trosnetul blocurilor de gheata, care se amesteca cu zgomotul impresionant al avalanselor.
Calatorii evitau cu grija sa mearga de-a lungul poalelor colinelor si chiar sa vorbeasca tare, deoarece zgomotul vocilor, agitind aerul, putea sa provoace catas­trofe; erau martorii unor prabusiri frecvente si infricosatoare, pe care n-ar fi avut timp sa le prevada; intr-adevar, declansarea inspaimintator de brusca era caracte­rul principal al avalanselor polare; prin aceasta ele se deosebesc de cele din Sue­dia sau din Norvegia; acolo, intr-adevar, se formeaza un bulgare, la inceputul nu prea insemnat, care ingrosindu-se cu zapezile si pietrele intilnite in cale, se rosto­goleste cu viteza din ce in ce mai mare, devasteaza padurile si darima satele; dar, la urma urmelor, ii trebuie un timp destul de mare ca sa se napusteasca in jos; nu la fel se intimpla in tinuturile lovite de frigul arctic; deplasarea blocului de gheata se face pe neasteptate, fulgerator: prabusirea lui nu dureaza decit atita cit dureaza momentul desprinderii, si cine l-ar vedea deasupra capului, oscilind in plina ca­dere, ar fi in mod inevitabil zdrobit. Nici ghiuleaua de tun nu e mai rapida, si nici fulgerul mai prompt; desprinderea, rostogolirea, zdrobirea au loc dintr-o data, cind e vorba de avalanse din tinuturile boreale - insotite de un zgomot formidabil ca de tunet si de rasfringeri ciudate ale ecoului, mai curind plingatoare decit asurzitoare.
Astfel, se produceau uneori adevarate modificari sub ochii spectatorilor uluiti; regiunea se metamorfoza: muntele devenea cimpie sub efectul unui dezghet brusc; alteori, cind apa cazuta din cer si infiltrata in crapaturile marilor blocuri se soli­difica intr-o singura noapte din cauza gerului, sfarima prin irezistibila ei forta de expansiune orice obstacol, fiind mai puternica atunci cind ingheta decit cind se evapora, iar fenomenul se declansa infricosator de brusc.
Din fericire, nici o catastrofa nu a amenintat sania si pe cei ce o conduceau; luindu-se toate masurile, fu evitat orice pericol. De altfel, tinutul acesta intesat de creste, de contra-coifuri, de culmi, de ice-berg-uri nu era prea intins, si trei zile mai tirziu, la 3 iulie, calatorii se aflau din nou pe cimpiile mai usor de strabatut.
Dar privirile le-au fost atrase atunci de un nou fenomen, care, timp indelun­gat a stimulat cercetarile rabdatoare ale savantilor din cele doua lumi; micul grup mergea pe linga un lant de coline inalte de cel mult cincizeci de picioare si lung de mai multe mile; versantul sau oriental era acoperit de o zapada cu totul rosie.
Ne putem inchipui mirarea fiecaruia dintre ei, exclamatiile scoase si chiar efectul oarecum inspaimintator pe care il facea aceasta lunga perdea stacojie. Doctorul se grabi, daca nu sa-i linisteasca pe tovarasii lui, cel putin sa le explice fenomenul; el cunostea aceasta ciudatenie a zapezilor rosii, precum si analizele chimice facute in legatura cu acest subiect de catre Wollaston, Candole si Bauer;povesti, asadar, ca zapada aceasta se intilneste nu numai prin tinuturile arctice, ci si in Elvetia, in mijlocul Alpilor; de Saussure a strins, la l700, de pe Breven, o cantitate insemnata, si, mai apoi, capitanul Ross, Sabine si alti navigatori au adus-o si ei din expeditiile lor boreale.
Altamont il intreaba pe doctor despre natura acestei substante extraordinare, iar dinsul il informa ca culoarea se datora unor corpusculi organici; multa vreme chimistii s-au intrebat daca acesti corpusculi erau de origine animala sau vegetala; dar recunoscura pina la urma ca apartineau familiei de ciuperci microscopice de tipul "uredo" pe care Bauer propuse sa le numeasca "uredo nivalis".
Atunci doctorul, scorminind cu bastonul cu virf de fier prin zapada, le arata tovarasilor sai ca stratul de culoare stacojie era adinc de noua picioare si-i pofti sa calculeze cite asemenea ciuperci puteau sa existe pe un spatiu de mai multe mile, savantii socotind ca ar fi pina la patruzeci si trei de mii pe centimetru pa­trat.
Dupa pozitia versantului coloratia aceasta trebuie sa fi fost din vremuri foarte indepartate, caci astfel de ciuperci nu se descompun nici prin evaporarea, nici prin topirea zapezii, iar culoarea lor nu se altereaza.
Fenomenul, desi explicat, nu era mai putin ciudat; culoarea rosie e putin ras-pindita pe spatii largi in natura; reverberatia razelor de soare pe covorul acesta de purpura producea efecte bizare; obiectelor invecinate, stincilor, oamenilor, animalelor le dadea o culoare aprinsa, ca si cum ar fi fost luminati de un jar inte­rior, iar cind zapada se topea, se parea ca riuri de singe veneau sa curga pina sub picioarele calatorilor.
Doctorul, care nu putuse sa examineze aceasta substanta atunci cind o zarise pe crimson-cliff-urile marii Baffin, lua acum din ea cit ii placu si o strinse cu grija in mai multe sticle.
Pamintul acesta rosu, "cimpul de singe" cum il numi el, n-a fost lasat in urma decit dupa trei ore de umblat, iar tinutul isi relua apoi infatisarea obisnuita.

 



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 907 ori.
{literal} {/literal}