Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12

de Jules Verne


Partea a doua

Desertul de gheata




Capitolul XII

INCHISOAREA DE GHEATA




A doua zi, fu vorba sa se organizeze o vinatoare la care trebuiau sa ia parte Hatteras, Altamont si dulgherul; urmele nelinistitoare nu mai aparusera, iar ursii renuntasera vadit la planul lor de atac, fie de teama dusmanilor necunoscuti, fie din pricina ca nimic nou nu le semnalase prezenta unor fiinte sub masivul acesta de zapada.
In timpul absentei celor trei vinatori, doctorul trebuia sa ajunga pina la insula Johnson, ca sa faca o recunoastere in legatura cu starea gheturilor si niste relevee hidrografice. Gerul se arata ascutit, dar cei care iernau il indurau usor, pielea lor ajungind sa se adapteze la aceste temperaturi extreme.
Seful de echipaj urma sa ramina la Doctor's House, intr-un cuvint, sa pa­zeasca locuinta.
Cei trei vinatori isi facura pregatirile de plecare; fiecare din ei se inarma cu o pusca cu doua focuri, cu teava ghintuita si cu gloante conice; isi luara o mica provizie de pemmican pentru cazul cind noaptea i-ar surprinde inainte de sfirsitul excursiei; in plus, mai luara cu ei si inseparabilul cutit de zapada, cea mai trebu­incioasa unealta in aceste tinuturi, si o toporisca agatata de centura hainei lor din piele de caprioara.
Astfel echipati, puteau merge departe si. fiind priceputi si indrazneti, trebuiau sa conteze pe rezultate bune la vinatoare.
La ora opt dimineata, erau gata de plecare. Duk mergea inaintea lor, topaind. Urcara colina dinspre est, ocolira conul farului si se infundara pe cimpiile din sud, marginite de Bell-Mount.
In ceea ce-l priveste, doctorul, dupa ce se intelesese cu Johnson asupra sem­nalului de dat in caz de alarma, cobori spre tarm, ca sa ajunga in felul acesta la gheturile de felurite forme de care era plin golful Victoria.
Seful de echipaj ramase singur la Fort-Providence, dar nu statea cu miinile in sin.



Incepu prin a-i lasa liberi pe ciinii groenlandezi care se agitau in Dog-Palace; acestia, incintati mersera sa se rostogoleasca prin zapada. Apoi Johnson se ocupa de treburile marunte si complicate ale gospodariei. Avea de improspatat provizi­ile si combustibilul, sa puna magaziile in ordine, sa repare vreo unealta stricata, sa cirpeasca paturile rupte, sa repare incaltamintea pentru lungile drumuri din vara. Nu ducea lipsa de treaba, iar seful de echipaj lucra cu indeminarea marina­rului caruia nu-i este nimic strain din orice meserie.
In timp ce lucra, se gindea la conversatia din ajun; se gindea la capitan si, mai ales, la incapatinarea lui de a nu voi ca un american, nici macar o barca ameri­cana sa ajunga inaintea lui sau odata cu el la polul nordic al lumii.
"Mi se pare, totusi, greu sa treci peste ocean fara un vas, isi spuse el, si, daca in fata noastra avem marea deschisa, va trebui neaparat sa navigam. Nu se pot face trei sute de mile inotind, chiar de-ai fi cel mai bun englez de pe pamint. Pa­triotismul are limite. in sfirsit, vom vedea. Mai avem inca timp in fata noastra. Domnul Clawbonny nu si-a spus inca ultimul cuvint in aceasta problema; el e abil; si e un om in stare sa-l faca pe capitan sa renunte la ideea lui. Garantez chiar ca, mergind in directia insulei, va arunca o privire asupra resturilor lui Por­poise si va sti exact ceea ce se poate face cu ele."
Johnson ajunsese aici cu gindurile sale, iar vinatorii parasisera fortul de o ora, cind o detunatura puternica si limpede rasuna la doua-trei mile in spate.
"Bine, isi spuse batrinul marinar, au gasit ceva si fara sa mearga prea departe, de vreme ce-i aud asa de deslusit. si apoi, atmosfera e atit de curata!"
O a doua detunatura, apoi a treia, se repetara una dupa alta.
"Ia te uita, continua Johnson sa-si spuna, au sosit la locul potrivit!"
Trei alte focuri de arma, mai apropiate, bubuira iar.
"sase focuri! facu Johnson; acum pustile ie sint descarcate. A fost treaba se­rioasa! Dar daca, din intimplare!..."
La ideea care-i trecu prin minte, Johnson pali; parasi repede casa de zapada si urca in citeva clipe colnicul pina in virful conului.
Ceea ce vazu, il facu sa se ingrozeasca.
- Ursii! striga el.
Cei trei vinatori, urmati de Duk, se intorceau fugind cit ii tineau picioarele, urmariti de cinci animale uriase; cele sase gloante ale lor nu le-au putut dobori; ursii cistigau teren; Hatteras, ramas in urma, nu reusea sa mentina distanta dintre el si animale decit aruncindu-si pe rind caciula, toporisca, ba chiar si pusca. Ursii se opreau, cum le e obiceiul, ca sa adulmece obiectul zvirlit pentru a le stirni cu­riozitatea si mai pierdeau putin din teren, desi altminteri ar fi intrecut si calul cel mai iute.
Asa au ajuns Hatteras, Altamont si Bell, cu rasuflarea taiata de fuga, linga Johnson si, impreuna cu el, din virful taluzului, si-au dat drumul alunecind pina la casa de gheata.
Cei cinci ursi erau gata sa-i ajunga, iar capitanul trebui sa pareze cu cutitul o laba, data cu violenta.
Intr-o clipita, Hatteras si tovarasii sai se inchisera in casa. Animalele se opri­sera pe platoul superior, format de trunchiul de con.
- in sfirsit, striga Hatteras, vom putea sa ne aparam mai bine, cinci contra cinci!
- Patru contra cinci! spuse Johnson, cu glas ingrozit.
- Cum asa? intreba Hatteras.
- Doctorul! raspunse Johnson, aratind salonul gol.
- Ei, ce-i cu el?
- S-a dus in directia insulei!
- Nenorocitul! exclama Bell.
- Nu-l putem lasa asa, spuse Altamont.
- Sa alergam intr-acolo! striga Hatteras.
Deschise repede usa, dar abia avu timp s-o inchida la loc; un urs era sa-i sparga capul cu o lovitura de gheara.
- Sint aici! striga el.
- Toti? intreba Bell.
- Toti, raspunse Hatteras.
Altamont se repezi la ferestre, ale caror ochiuri le astupa cu bucati de gheata scoase din zidurile casei. Tovarasii sai il imitara fara sa vorbeasca; tacerea nu fu intrerupta decit de latratul surd al lui Duk.



Dar, trebuie s-o spunem, oamenii acestia nu se gindeau decit la un singur lu­cru: uitasera de propriul lor pericol si nu se gindeau decit la doctor. La el, nu la ei! Bietul Clawbonny, atit de bun, de devotat! Sufletul acestei mici colonii! Pen­tru prima data nu era cu ei; il asteptau cele mai mari primejdii, poate chiar o moarte ingrozitoare, caci, dupa ce-si va termina excursia, se va intoarce linistit catre Fort-Providence si se va gasi in fata acestor animale salbatice.
Si nici un mijloc de a-i da de veste!
- Totusi, spuse Johnson, sau ma insel eu foarte mult, sau trebuie sa fie pre­venit: focurile dumneavoastra de arma trebuie sa-l fi avertizat si nu se poate sa nu-si dea seama ca s-a petrecut ceva neobisnuit.
- Dar daca in momentul acela era departe, raspunse Altamont, si daca n-a inteles ce se intimpla? in sfirsit, exista opt sanse din zece ca sa se intoarca fara ca macar sa banuiasca pericolul! Ursii sint acoperiti de escarpa fortului si el nu-i poate vedea!
- Trebuie deci sa ne descotorosim de fiarele acestea periculoase inainte de intoarcerea lui, raspunse Hatteras.
- Dar cum? intreba Bell.
Raspunsul la intrebare era greu de dat. Sa incerci o iesire era cu neputinta. Avusesera grija sa baricadeze coridorul, dar ursii puteau trece cu usurinta peste obstacole, daca le venea in gind s-o taca; stiau la ce sa se astepte cu privire la nu­marul si la forta dusmanilor si le-ar fi fost usor sa ajunga pina la ei.
Prizonierii se postara in fiecare dintre camerele din Doctor's House, ca sa ob­serve orice incercare de invazie; stateau incordati si-i auzeau pe ursi mergind de colo-colo, mormaind surd si zgiriind cu labele lor uriase zidurile de zapada.
Totusi, trebuiau sa actioneze; timpul era scurt. Altamont hotar» sa faca o gaura in zid, prin care sa traga in atacatori; in citeva minute facu un fel de scobi­tura in zidul de gheata, introduse pusca in ea, dar abia apuca teava sa iasa in afara ca-i si fu smulsa din miini cu o forta irezistibila, fara sa mai aiba timp sa traga.
- Drace! exclama el, nu sintem in stare sa le tinem piept. si se grabi sa astupe gaura.
Situatia aceasta dura de o ora si nimic nu te facea sa-i prevezi sfirsitul. san­sele unei iesiri din casa au mai fost o data discutate; erau slabe, deoarece nu se puteau lupta cu fiecare urs in parte. Totusi, Hatteras si tovarasii sai, grabiti sa termine cu ei si, trebuie s-o spunem, foarte rusinati ca erau inchisi in felul acesta de niste animale, erau gata sa incerce un atac direct, cind capitanul gasi un nou mijloc de aparare.
El lua poker-ull de care se folosea Johnson la plita si-l viri in jeraticul din soba; apoi facu o spartura in zidul de zapada, dar fara a o prelungi pina afara, in asa fel, incit sa pastreze in exterior un strat subtire de gheata.
Tovarasii lui se uitau cum lucreaza. Cind Poker-ul se inrosi pina la alb, Hat­teras lamuri:
- Fara aceasta incandescenta imi va folosi ca sa resping ursii, care n-o vor putea apuca, iar prin gaura din zid va fi usor sa tragem impotriva lor un foc sus­tinut, fara ca ei sa ne poata smulge armele din miini.
- Bine ticluit! exclama Bell.
Atunci Hatteras, scotind poker-ul din jeratic, il infipse repede in zid. Zapada, transformindu-se in vapori in contact cu vatraiul, suiera cu un zgomot asurzitor. Doi ursi alergara intr-acolo, apucara bara inrosita si scoasera un urlet teribil; in aceeasi clipa patru detunaturi rasunara una dupa alta.
- Atinsi! exclama americanul.
- Atinsi! striga si Bell.
- Sa incepem din nou, spuse Hatteras, reastupind pentru moment deschiza­tura.



Poker-ul fu bagat in masina de gatit; dupa citeva minute era inrosit. Altamont si Bell isi reluara locurile dupa ce-si incarcasera armele; Hatteras facu iar gaura in zid si introduse din nou poker-ul incandescent.
Dar, de data aceasta, fu oprit de o suprafata prin care nu putea strabate.
- Nenorocire! exclama americanul.
- Ce se intimpla? intreba Johnson.
- Ce se intimpla? Blestematele acestea de fiare ingramadesc bloc peste bloc, ne zidesc in propria noastra casa, ne ingroapa de vii!
- E imposibil!
- Iata, poker-ul nu poate sa strabata! Sa-ti vina sa rizi, nu alta! Situatia se inrautatea, fiind mai curind ingrijoratoare decit de ris. Ursii, ca niste animale foarte inteligente ce erau, foloseau acest mijloc ca sa-si inabuse prada. ingramadeau gheturile in asa fel, incit sa faca orice fuga imposibila.
- E ingrozitor! spuse batrinul Johnson cu un aer foarte jignit. Ca niste oa­meni sa se poarte in felul acesta, mai merge, dar niste ursi!
Dupa aceasta cugetare, trecura doua ore fara sa intervina vreo schimbare in situatia prizonierilor; planul de iesire nu mai putea sa fie pus in aplicare; zidurile ingropate opreau orice zgomot de afara. Altamont se plimba agitat, ca omul in­draznet care-i scos din sarite cind da de o primejdie mai mare decit curajul sau. Hatteras se gindea cu groaza la doctor si la pericolul foarte serios care-l ameninta la intoarcerea sa.
- Ah! exclama Johnson, daca domnul Clawbonny ar fi fost aici!
- Ei bine, ce-ar fi facut el? raspunse Altamont.
- O! el s-ar fi priceput foarte bine sa ne scoata din incurcatura?
- si cum? intreba americanul, furios.
- Daca as fi stiut, n-as fi avut nevoie de el. Totusi, ghicesc ce sfat ne-ar fi dat in momentul acesta!
- Ce sfat?
- Sa mincam ceva! Asta nu poate sa ne faca rau, ci dimpotriva. Ce parere ai, domnule Altamont?
- Sa mincam, daca va face placere, cu toate ca situatia e destul de proasta, daca nu chiar umilitoare.
- Garantez, spuse Johnson, ca, dupa cina, vom gasi un mijloc oarecare sa iesim de aici.
Nu i-au raspuns nimic sefului de echipai, dar s-au asezat la masa.
Johnson, crescut la scoala doctorului. incerca sa ramina filozof in fata pri­mejdiei, dar nu reusi deloc; glumele ii ramineau in git. De altfel, prizonierii ince­pura sa nu se mai simta la largul lor; aerul devenea greu in aceasta locuinta er­metic inchisa; atmosfera nu se putea primeni prin burlanele masinilor de gatit, care trageau greu, si era usor de prevazut ca, intr-un timp foarte scurt, focul se va stinge; oxigenul inghitit de plamini si de soba va fi in curind inlocuit de acidul carbonic, a carui influenta mortala este cunoscuta.
Hatteras isi dadu seama cel dintii de acest nou si mare pericol; nu voi sa-l as­cunda fata de tovarasii sai.
- Atunci trebuie sa iesim cu orice pret!  raspunse Altamont.
- Da, glasui Hatteras, dar sa asteptam noaptea; vom face o gaura in bolta si se va improspata aerul; apoi, unul dintre noi se va instala la acest post, de unde va trage in ursi.
E singura solutie posibila, incuviinta americanul.
Acestea fiind stabilite, au asteptat momentul prielnic pentru incercarea aven­turii si, in timpul orelor care au urmat, Altamont nu-si cruta blestemele impo­triva unei stari de lucruri in care, spunea el, "eroii fiind ursi si oameni, nu acestia din urma jucau rolul cel mai frumos".



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 841 ori.
{literal} {/literal}