Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22

Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22

de Jules Verne



Partea a doua

Desertul de gheata



Capitolul XXII

APROAPE DE POL




Timpul se scurgea in mijlocul acestei nesigurante. Nimic nu se arata in fata acestui cerc de apa atit de categoric fixat. Nici un punct care sa fie altceva decit cer sau mare. Nici macar un fir din ierburile acelea pamintesti la suprafata valu­rilor, care au facut sa-i tresara inima lui Cristofor Columb, atunci cind plecase sa descopere America.
Hatteras continua sa priveasca.
In fine, catre oras sase seara, un abur de o forma nehotarita, dar destul de inalt, aparu deasupra nivelului marii; s-ar fi spus ca e un panas de fum; cerul era perfect curat deci nu putea fi un nor. Aburul cind aparea, cind disparea, de parca ar fi fost fluturat de vint.
Hatteras fu primul care observa fenomenul; el incadra acest punct neclar, aburul acesta inexplicabil, in cimpul vizual al lunetei sale si timp de o ora il privi fara incetare.
Deodata, un anumit indice sigur, dupa cite se parea, i se prezenta in fata ochilor, caci intinse bratele spre orizont si, cu glas tunator, striga: - Pamint! pamint!
La auzul acestor cuvinte, fiecare se ridica, de parca ar fi fost electrizat. Un fel de fum se inalta vizibil deasupra marii.
- Vad!  vad! exclama doctorul.
- Da!  sigur... da. tacu Johnson.
- E un nor, spuse Altamont.
- Pamint! pamint! raspunse Hatteras, cu o convingere de nezdruncinat. Cei cinci navigatori se uitara din nou cu cea mai  mare atentie.
Dar, asa cum se intimpla cu obiectele pe care departarea le face nesigure, punctul observat parea sa fi disparut. in sfirsit, privirile il prinsera din nou, iar doctorul crezu chiar ca surprinde o lumina rapida la douazeci sau douazeci si cinci de mile spre nord.
- E un vulcan!  striga el.
- Un vulcan? intreba Altamont.
- Fara indoiala!
- La o latitudine atit de inalta?
- Si de ce nu? relua doctorul. Islanda nu e un tinut vulcanic sau, ca sa spun asa, facuta toata din vulcani?
- Da, Islanda, replica americanul, dar atit de aproape de pol...
- Ei bine, ilustrul nostru compatriot, commodorele James Ross n-a consta­tat oare pe continentul austral existenta lui Erebus si Terror, la o suta saptezeci de grade longitudine si saptezeci si opt de grade latitudine? De ce n-ar fi, asadar, vulcani si la Polul Nord?
- intr-adevar, e posibil, raspunse Altamont.
- A! exclama doctorul, dar il vad foarte clar: e un vulcan.
- Ei bine, striga Hatteras, sa alergam spre el!
- Vintul incepe sa ne vina de hac! spuse Johnson.
- Schimbati trinca, si stringeti vintul cit mai aproape.



Dar manevra aceasta avu drept rezultat indepartarea balenierei de punctul observat si nici cele mai atente priviri nu-1 mai putura prinde din nou.
Totusi, nu se mai puteau indoi de apropierea coastei. Acolo era, deci, tinta calatoriei, intrezarita daca nu chiar atinsa, si fara indoiala ca nu vor trece nici douazeci si patru de ore si pamintul acesta nou va fi calcat de piciorul omului. Providenta, dupa ce le ingaduise sa se apropie atit de mult, n-avea sa-i impiedice acum pe acesti marinari indrazneti sa debarce acolo.
Totusi, in imprejurarile date. nimeni nu manifesta bucuria pe care o asemenea descoperire ar fi fost normal s-o produca; fiecare se inchidea in sine, intrebin-du-se cum ar putea s-arate pamintul acela polar. Vietatile pareau sa fuga de el; pe inserat, pasarile, in loc sa caute acolo un refugiu, zburau cit puteau de repede spre sud. Era, asadar, atit de neprimitor, incit un ptarmigan sau un pescarus nu-si putea gasi acoio adapost? insisi pestii si marile cetacee fugeau cu iuteala de coasta prin apele transparente. De unde venea sentimentul de repulsie, daca nu chiar de teroare, comun tuturor fiintelor care bintuiau aceasta parte a globului?
Navigatorii fura si ei cuprinsi de impresia generala si se lasau in voia senti­mentelor provocate de situatia in care se gaseau; treptat, fiecare dintre ei simti cum somnul ii ingreuneaza pleoapele.
Lui Hatteras ii veni rindul sa faca de cart. Puse mina pe echea cirmei; doctorul, Altamont, Johnson si Bell, intinsi pe banci, adormira unul dupa altul, cufundindu-se in lumea viselor.
Hatteras incerca sa reziste somnului; nu voia sa piarda nici o clipa din timpul acesta pretios; dar miscarea lenta a balenierei il legana usor si. fara voia lui; cazu intr-o irezistibila somnolenta.
In timpul acesta, ambarcatiunea de-abia inainta; vintul nu reusea sa-i umfle pinza intinsa. in departare, spre vest, citeva blocuri nemiscate reflectau razele lu­minoase si formau placi incandescente in plin ocean. Hatteras incepu sa viseze. Gindurile i se intoarsera cu repeziciune in trecut, si intimplarile vietii pornira sa se depene cu iuteala deosebita pe care o au visurile si pe care inca nici un savant n-a reusit s-o calculeze; reveni cu memoria la zilele scurse; revazu in minte ierna­tul, golful Victoria, Fort-Providence, Casa doctorului, gasirea americanului sub gheturi.
Apoi se adinci mai departe. in trecut; isi vazu in vis vasul Forward, incendiat, tovarasii lui, tradatorii, care il parasisera. Ce se intimplase cu ei? Se gindi la Shandon, la Wall, la bruta de Pen. Unde se aflau? Reusisera, oare, sa ajunga printre gheturi la marea Baffin?
Apoi imaginatia lui pluti in vis si mai departe, inapoi, si se regasi la plecarea din Anglia, iar apoi in calatoriile care o precedasera, la incercarile nereusite, la nenorocirile intimplate. Atunci uita de situatia in care se afla in momentul acela, de reusita lui apropiata, de sperantele pe jumatate implinite. De la bucurie, visul il arunca iar in nelinistile lui.
Ramase in starea aceasta timp de doua ore; apoi gindul lui apuca un drum nou: il duse inapoi la pol; se vazu, in sfirsit. punind piciorul pe acest pamint si desfasurind pavilionul tarii sale.
In timp ce dormita astfel, un nor urias, de culoare maslinie, urca in zare intu-necind oceanul.
E de neinchipuit cu ce iuteala fulgeratoare se abat uraganele asupra marilor arctice. Vaporii, zamisliti in tinuturile ecuatoriale, se condenseaza deasupra uria­silor ghetari din nord si atrag cu o violenta irezistibila masele de aer care sa-i in­locuiasca, in felul acesta se poate explica energia furtunilor boreale.
La prima suflare a vintului, capitanul si tovarasii sai s-au smuls din somnul lor, gata de manevra.
Marea se ridica in valuri inalte, cu baza putin dezvoltata; baleniera, zvirlita de colo-colo de o hula violenta, se cufunda in hauri adinci, sau se clatina pe muchea unui val, inciinindu-se sub unghiuri mai mari de patruzeci si cinci de grade.
Hatteras apuca din nou cu mina sigura echea, care se misca zgomotos in ca­pul cirmei; uneori, echea, prinsa cu violenta de vreo deviere brusca, il impingea intr-o parte sau il facea sa se indoaie fara vrerea lui. Johnson si Bell se ocupau fara ragaz cu golirea apei care umplea baleniera in timpul cind valurile treceau peste punte.
- Iata o furtuna la care nu ne-am asteptat deloc, spuse Altamont, tinindu-se cu miinile de bancheta.
- Pe aici trebuie sa te astepti la orice, raspunse doctorul.
Aceste vorbe le schimbau printre suieraturile vintului si vacarmul valurilor, ale caror creste violenta uraganului le transforma intr-o impalpabila pulbere lichida; devenea aproape cu neputinta sa se auda unul pe celalalt.
Era greu sa tii directia nordului: ceturile dese nu permiteau sa vezi marea mai departe de citeva prajini; orice punct de reper disparuse.



Furtuna aceasta subita, aparuta in momentul cind tinta avea sa fie atinsa, pa­rea sa inchida in ea avertismente severe; pentru niste minti infierbintate, aparea ca o interzicere de a merge mai departe. Voia oare natura sa impiedice accesul la pol? Punctul acesta al globului era, oare, inconjurat de un zid de uragane si fur­tuni care nu ingaduiau sa te apropii de el?
Totusi, vazind figura energica a acestor oameni, intelegeai ca nu se vor da ba­tuti nici in fata valurilor, nici in fata vintului si ca vor merge pina la capat.
Luptara in felul acesta cit a durat ziua, infruntind moartea in fiecare clipa, necistigind nici un pas spre nord, dar nici pierzind ceva din ceea ce dobindisera, udati de o ploaie caldicica si de valurile mari cu care ii improsca marea; suieratu­rile vintului se amestecau uneori cu sinistrele tipete ale pasarilor.
Dar chiar in toiul miniei inasprite a valurilor, catre ora sase seara, se produse o acalmie brusca. Vintul se potoli ca prin minune. Marea se infatisa linistita si neteda, ca si cum n-ar fi involburata, timp de douasprezece ore, de hula. Uraga­nul parea sa fi crutat aceasta parte a oceanului polar.
Ce se intimpla oare? Un fenomen neobisnuit, inexplicabil, la care a fost mar­tor capitanul Sabine in timpul calatoriilor sale prin marile groenlandeze.
Ceata, fara sa se ridice, deveni ciudat de luminoasa.
Baleniera naviga intr-o zona de lumina electrica, un imens foc Saint-Elme, stralucitor, dar lipsit de caldura. Catargul, vela, palancurile, toate se profilau ne­gre pe fondul fosforescent al cerului cu o nemaivazuta precizie. Navigatorii rami-neau cufundati intr-o baie de raze transparente, iar figurile lor erau colorate de reflexe aprinse.
Acalmia brusca a acestei portiuni de ocean provenea, desigur, din miscarea ascendenta a coloanelor de aer, in timp de furtuna, de tipul cicloanelor, se invir-tea cu mare iuteala in jurul acestui centru linistit.
Dar atmosfera luminata de flacari facu sa treaca o idee prin mintea lui Hatte­ras.
- Vulcanul! exclama el.
- E cu putinta? intreba Bell.
- Nu, nu, raspunse doctorul; am fi fost inabusiti daca flacarile lui ar fi ajuns pina la noi.
- Poate ca e reflexul lui in ceata, spuse Altamont.
- Nu. Ar trebui sa admitem ca am trecut aproape de pamint si, in cazul acesta, am fi auzit vuietele eruptiei.
- si atunci?... intreba capitanul.
- E un fenomen cosmic, raspunse doctorul, fenomen rar observat pina acum!... Daca ne continuam drumul, nu va dura mult si vom iesi din zona aceasta luminoasa si vom da din nou de intuneric si de furtuna.
- Orice-ar fi, inainte!  raspunse Hatteras.
- inainte! exclamara tovarasii lui, care nu se gindira macar sa-si mai traga sufletul in bazinul acesta linistit.
Vela, cu cutele ei ca de foc, atirna de-a lungul catargului stralucitor; vislele se cufundara in undele arzatoare si parura ca scot jerbe de scintei, formate din pica­turi de apa viu luminate.
Hatteras, cu busola in mina, relua drumul spre nord; incetul cu incetul, ceata pierdu din luminozitatea ei, apoi din transparenta; mugetele vintului se faceau auzite la o distanta de citeva prajini si, in curind baleniera, aplecindu-se sub lovi­tura unei rafale violente, intra din nou in zona furtunilor.
Dar uraganul se mutase, din fericire, cu un grad mai spre sud si, in felul acesta, ambarcatiunea putu sa goneasca cu vintul din pupa, drept spre pol, ris-cind sa se scufunde, dar avintindu-se cu o viteza nebuna; primejdios, o stinca sau un bloc de gheata, putea sa apara in orice clipa dintre valuri si baleniera s-ar fi facut, fara indoiala, bucati.
Totusi, nici unul dintre acesti oameni nu ridica vreo obiectie; nici unul nu fa­cea sa se auda glasul prudentei. Erau cuprinsi de nebunia pericolului. ii coplesea setea de necunoscut. Mergeau astfel, nu ca orbii, ci orbiti, gasind ca infricosatoa-rea iuteala a acestei curse e prea slaba fata de nerabdarea lor. Hatteras tinea bara cirmei in directie sa neclinita, in mijlocul valurilor ce spumegau biciuite de fur­tuna.
In timpul acesta se simtea apropierea coastei; in aer pluteau semne ciudate.
Deodata ceata se crapa ca o perdea sfisiata de vint si, timp de citeva clipe, re­pezi ca fulgerul, se putu zari la orizont un imens panas de flacari ridicindu-se spre cer.
- Vulcanul! Vulcanul!..



Acesta a fost cuvintul care a izbucnit din gura tuturor; dar fantastica viziune disparuse; vintul, mutindu-se spre nord-est, impinse ambarcatiunea de la travers si o obliga sa fuga iar de tinutul acesta de care nu te puteai apropia.
- Nenorocire! facu Hatteras, schimbind trinca in celalalt bord. Eram la nici trei mile de coasta!
Hatteras nu putea sa reziste la violenta furtunii; dar, fara sa-i cedeze, ocolea vintul care se dezlantuia cu o furie de nedescris. Din cind in cind, baleniera se in­clina intr-un bord, facindu-i sa se teama ca nu cumva chila sa iasa cu totul din apa; totusi, pina la urma, se redresa sub actiunea cirmei, ca un cal de curse ca­ruia ii slabesc genunchii si pe care calaretul il ridica cu friul si cu pintenul.
Hatteras, cu parul vilvoi, cu mina lipita de echea cirmei, era sufletul acestei barci, parind una cu ea, ca omul si calul pe vremea centaurilor.
Deodata, privirile ii fura atrase de un spectacol infricosator.
La mai putin de zece prijini departare, un bloc de gheata se clatina pe creasta agitata a valurilor; urca si cobora in ritm cu baleniera; o ameninta cu caderea lui si ar fi zdrobit-o doar la simpla atingere.
Dar, odata cu pericolul de a fi zvirliti in abis, mai aparuse unul, nu mai putin teribil; caci blocul acesta de gheata, care gonea la intimplare, era incarcat de ursi albi, inghesuiti unii in altii si innebuniti de groaza.
- Ursi! ursi! striga Bell cu o voce sugrumata. si fiecare, ingrozit, vazu ceea ce vedea si dinsul.
Sloiul de gheata facea miscari inspaimantatoare, incolo si incoace; uneori se inclina atit de tare, incit animalele se rostogoleau ingramadindu-se unul peste al­tul. Atunci scoteau niste mormaieli care se luau la intrecere cu vacarmul furtunii, si un formidabil concert se auzea dinspre aceasta menajerie plutitoare. Daca pluta aceasta de gheata s-ar fi dat peste cap, ursii, repezindu-se spre ambarca­tiune, ar fi incercat sa se urce in ea.
Timp de un sfert de ora, lung cit un secol, baleniera si sloiul de gheata plutira impreuna, cind la o distanta de douazeci de prajini, cind gata sa se ciocneasca; uneori, unul o domina pe cealalta, incit monstrii n-aveau decit sa faca un salt. Ciinii groenlandezi tremurau de spaima. Duk raminea nemiscat.
Hatteras si tovarasii sai stateau muti; nici nu le dadea prin minte sa puna cirma sub vint ca sa se indeparteze de acest vecin de temut, ci-si vedeau de dru­mul lor neabatuti. Un sentiment nedeslusit, mai mult mirare decit spaima, pusese stapinire pe mintea lor; erau in admiratie in fata spectacolului acesta infiorator care le dadea o imagine completa a luptei elementelor naturii.
In sfirsit, blocul de gheata se indeparta treptat, impins de vintul caruia bale­niera ii rezista cu trinca, intinsa toata, si disparu in mijlocul ceturilor, semnalin-du-si din cind in cind prezenta prin mormaiturile indepartate ale monstruosului sau echipaj.
In clipa aceea, furtuna deveni de doua ori mai puternica; se petrecu o dezlan­tuite de nedescris a undelor atmosferice; ambarcatiunea, ridicata pe deasupra va­lurilor, incepu sa se invarteasca in loc, cu o viteza vertiginoasa; trinca, smulsa, zbura in intuneric, ca o pasare mare, alba; o groapa circulara, un nou maelstrom, se forma in viitoarea valurilor, iar navigatorii, inchisi in mijlocul acestui virtej, fura minati cu asemenea iuteala, incit suvoaiele de apa li se pareau nemiscate, in ciuda incalculabilei lor viteze. Se infundau incet. in fundul virtejului se producea o atractie puternica, o aspiratie irezistibila, care-i atragea si-i inghitea de vii.
Se ridicasera toti cinci in picioare. Se uitau cu o privire ingrozitoare. ii apuca ameteala. incercau acel sentiment de nedefinit al abisului.
Dar, dintr-o data, baleniera se ridica perpendicular. Prova ei domina su­voaiele virtejului; viteza sa o proiecta in afara centrului de atractie si, scapind prin tangenta acestei circumferinte care facea mai mult de o mie de tururi pe se­cunda, fu azvirlita afara cu iuteala unei ghiulele de tun.
Altamont, doctorul, Johnson, Bell fura rasturnati pe banchetele lor,
Cind se ridicara, Hatteras disparuse.
Era ora doua dimineata.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 814 ori.
{literal} {/literal}