Cinci saptamani in balon - Capitolul 43

Cinci saptamani in balon - Capitolul 43

de Jules Verne





Capitolul 43

Tribul Taliba. Urmarirea. Un tinut devastat. Vant moderat. Victoria coboara. Ultimele provizii. Sariturile Victoriei. Apararea cu focuri de arma. Vantul se inteteste. Fluviul Senegal. Cascadele Guina. Aerul cald. Traversarea fluviului




- Daca nu am fi avut prevederea sa usuram nacela ieri seara, spuse doctorul, am fi fost pierduti, fara nadejde de scapare.

- Iata ce inseamna sa faci lucrurile la timp, raspunse Joe. Te salvezi si nimic nu este mai normal.

- Nu am scapat inca de pericol, spuse Fergusson.

- De ce te temi ? intreba Dick. Victoria nu poate cobori fara voia ta, si chiar daca ar cobori ?

- Daca ar cobori, Dick, priveste !

Marginea padurii fusese depasita si calatorii vazura vreo treizeci de calareti in pantaloni largi si burnusuri falfainde. Erau inarmati, unii cu lanci, iar altii cu flinte lungi. Urmareau, in galopul cailor, aerostatul, care avea o viteza destul de mica.

La vederea calatorilor, urmaritorii izbucnira in strigate puternice, ridicandu-si armele. Pe chipurile arse de soare se citea mania si amenintarea, care pareau si mai de temut din cauza barbilor lor rare si tepoase. Alergau cu usurinta pe aceste platouri joase si pe
povarnisurile usoare care coborau pana la Senegal.

- Sunt din tribul Talibas, temutii fanatici ai lui El-Hadji ! spuse doctorul. As fi preferat sa ma aflu in mijlocul padurii, inconjurat de fiare salbatice, decat sa cad in mainile acestor banditi.

- Nu au o infasisare prea placuta ! spuse K.ennedy. Si par puternici.

- Din fericire, nu zboara, raspunse Joe. Or, asta e ceva.

- Priviti, spuse Fergusson, aceste sate in ruine si colibele arse ! Asta e opera lor: acolo unde se gaseau vaste intinderi cultivate au parjolit si au devastat totul.

- in sfarsit, nu ne pot ajunge, vorbi Kennedy. Si daca reusim sa trecem fluviul, suntem in siguranta.

- Desigur, Dick, dar nu trebuie sa coboram, raspunse doctorul, cu ochii la barometru.

- in orice caz, Joe, spuse Kennedy, nu ar fi rau sa ne pregatim armele.

- Asta nu ne va strica, domnule Dick. Ce bine am facut ca nu le-am aruncat!

- Carabina mea ! Sper sa nu ma despart niciodata de ea, striga vanatorul.



Si Kennedy o incarca grijuliu. Avea gloante si praf de pusca in cantitati indestulatoare.

- La ce inaltime ne mentinem ? il intreba pe Fergusson.

- La sapte sute cincizeci de picioare, dar nu mai avem posibilitatea sa urcam sau sa coboram, spre a cauta curenti favorabili ; acum suntem la cheremul balonului.

- Asta e suparator ! spuse Kennedy. Vantul este destul de slab. Daca am fi intalnit un uragan asemanator celui din zilele trecute, i-am fi intrecut de mult pe banditii astia.

- Miseii galopeaza incetisor pe urmele noastre, spuse Joe. Ai zice ca au iesit la plimbare.

- Daca nu am fi prea departe, mi-ar face mare placere sa-i dau jos din sa, unul dupa altul.

- Cred si eu ! replica Fergusson. Dar atunci n-ar fi greu nici pentru ei sa ocheasca, si balonul nostru ar fi o tinta lesne de atins pentru flintele lor. Inchipuie-ti in ce situatie ne-am afla daca ar strapunge invelisul.

Tahibasii ii urmarira in tot cursul diminetii. La ora unsprezece, calatorii abia inaintasera cu cincisprezece mile spre vest.

Doctorul pandea la orizont cel mai mic nor. Se temea de o schimbare in atmosfera. Ce s-ar intampla cu ei daca ar fi impinsi spre Niger ? Dealtfel, constata ca balonul tinde sa coboare ; din momentul plecarii, pierduse din inaltime mai mult de trei sute de picioare si Senegalul trebuia sa fie la o departare de vreo douasprezece mile, adica inca trei ore de drum.

In clipa aceea, atentia doctorului fu atrasa de noi strigate. Talibasii se agitau, indemnandu-si caii. Doctorul, consultand barometrul, intelese cauza acestor urlete.

- Coboram ? intreba Kennedy.

- Da, raspunse Fergusson.

- Drace! gandi Joe.

Dupa un sfert de ora, nacela se gasea la o inaltime de numai cincizeci de picioare, dar aici vantul sufla cu mai multa putere. Talibasii galopau. O salva de focuri sfasie cerul.

- Prea departe, nepriceputilor ! striga Joe. Mi se pare ca ar fi bine sa ne tinem la distanta de acesti oameni.

Si, ochind in unul din calaretii din fata, trase. Talibasul se prabusi la pamant; tovarasii sai se oprira si Victoria castiga teren.

- Sunt prudenti, spuse Kennedy.

- Pentru ca sunt siguri ca ne vor prinde, raspunse doctorul. Si vor reusi, daca mai coboram. Trebuie neaparat sa ne ridicam iarasi.

- Ce sa aruncam peste bord ? intreba Joe.

- Tot ce a ramas din provizia de pemmican. Sunt treizeci de livre de care ne putem lipsi.

Joe executa ordinul.

Victoria, a carei nacela aproape atingea pamantul, se ridica insotita de strigatele talibasilor, dar o jumatate de ora mai tarziu ea cobora din nou, cu repeziciune; gazul se pierdea prin porii invelisului.

Curand, nacela atinse din nou pamantul. Negrii lui El-Hadji se aruncara spre ea: dar, cum se intampla in asemenea imprejurari, lovindu-se de pamant, aerostatul facu o saritura, pentru a se prabusi din nou la o mila mai departe.

- Asadar, tot nu vom scapa ! spuse Kennedy furios.

- Arunca rezerva de rachiu, Joe ! striga doctorul. Arunca si instrumentele, tot cc poate avea o greutate, chiar si ultima noastra ancora, daca trebuie.

Joe smulse barometrele, termometrele, dar era prea putin si balonul, care se ridicase un moment, cazu din nou pe pamant. Talibasii alergau pe urmele lui; acum se aflau la o distanta de doua sute de pasi.

- Arunca pustile ! striga doctorul.

- Cel putin nu inainte de a le fi descarcat! raspunse vanatorul.

Si patru focuri succesive lovira in gramada calaretilor; patru talibasi se prabusira in mijlocul strigatelor furioase ale bandei.

Victoria se ridica din nou, facand salturi mari ca o minge enorma de guma, care se loveste de pamant.

Ciudat era spectacolul acesta al nenorocitilor care cautau sa fuga, prin sarituri gigantice si care, ca si Anteu1, pareau sa capete forte noi de indata ce atingeau pamantul.

Dar situatia aceasta trebuia sa aiba un sfarsit. Era aproape de amiaza. Victoria se sleia, se golea, se lungea; invelisul se inmuie si cutele de tafta, desfacute, falfaiau unele peste altele.

- Suntem pierduti! spuse Kennedy.

Joe isi privi stapanul, fara sa scoata un cuvant.




- Nu ! raspunse acesta. Mai avem inca peste o suta cincizeci de livre de aruncat.

- Ce ? intreba Kennedy, crezand ca doctorul a innebunit.

- Nacela ! spuse Fergusson. Sa ne agatam de plasa. Putem sa ne tinem de ochiurile fileului si asa sa ajungem la fluviu. Repede ! Repede !

Si oamenii acestia curajosi nu ezitara sa incerce acest ultim mijloc de salvare. Se agatara de ochiurile fileului, asa cum le indicase doctorul. Apoi, Joe, tinandu-se cu o mana de plasa, taie franghiile nacelei. Aceasta cazu in clipa cand aerostatul era pe punctul de a se prabusi definitiv.

- Ura ! Ura ! striga Joe, in timp ce balonul se ridica la trei sute de picioare in aer.

Talibasii isi indemnau caii, care goneau in galop navalnic, dar Victoria, prinsa de un vant mai puternic, ii intrecu indreptandu-se repede spre o colina, care se profila la orizont, spre vest. Pentru calatori era o intamplare fericita, caci puteau sa o depaseasca, in timp ce hoardele lui El-Hadji erau nevoite sa se indrepte spre nord, pentru a o ocoli.

Cei trei prieteni se tineau agatati de plasa. Reusira s-o lege dedesubtul lor in asa fel, incat forma un fel de buzunar zburator.

Deodata, dupa ce depasira colina, doctorul striga :

- Fluviul, fluviul Senegal !

Intr-adevar, la o distanta de doua mile, fluviul se vedea pe o intindere foarte mare rostogolindu-se la vale ; tarmul opus, fertil si mult mai putin inalt, oferea un adapost sigur si un loc prielnic pentru coborare.

- inca un sfert de ora, spuse Fergusson, si suntem salvati.

Dar le fu dat sa se intample altfel. Balonul, dezumflat, cobora incet deasupra unui teren lipsit aproape de orice vegetatie, format din povarnisuri mari si campii presarate cu pietre ; se vedeau abia cateva tufisuri si o iarba deasa, uscata de arsita soarelui.

Victoria atinse de cateva ori pamantul si se ridica iar ; salturile ei se micsorau din ce in ce. in cele din urma, se agata cu partea superioara a plasei de crengile inalte ale unui baobab, singurul copac ratacit in mijlocul acestui tinut pustiu.

- S-a sfarsit! spuse vanatorul.

- Si numai la o suta de pasi de fluviu ! raspunse Joe.

Cei trei nenorociti coborara pe pamant. Doctorul ii conduse spre Senegal.

In acest loc, apele fluviului faceau un zgomot asurzitor. Ajunsi la tarm, doctorul recunoscu in caderea de apa din fata lor cascada Guina. Nici o barca pe tarm, nici un suflet omenesc !

Senegalul cadea de la o inaltime de o suta cincizeci de picioare, cu un zgomot asurzitor; curgea de la est spre vest si linia stancilor, care-i bara cursul, se intindea de la nord spre sud. La picioarele cascadei se ridicau alte stanci, de forme ciudate, ca niste animale enorme, antediluviene, impietrite in mijlocul apelor. Imposibilitatea de a trece peste valtoarea aceasta era vadita. Kennedy nu-si putu retine un gest de deznadejde.

Dar doctorul Fergusson striga energic, plin de curaj :

- Nu este totul pierdut!

- Stiam eu ! raspunse Joe, cu increderea pe care o avea in stapanul sau, incredere pe care n-o pierdea niciodata.

Vederea ierburilor uscate dimprejur ii inspirase doctorului o idee indrazneata; era singura speranta de salvare. isi conduse repede prietenii la locul unde se gasea aerostatul.

- Avem un avans de cel putin o ora fata de banditii astia! spuse el. Sa nu pierdem timpul, prieteni ! Sa adunam o cantitate mare de iarba uscata. imi trebuie cei putin o suta de livre.

- Pentru ce ? intreba Kennedy.

- Nu mai am gaz, dar ce are a face ? O sa traversez fluviul cu ajutorul aerului cald.

- Ah ! curajosul meu Samuel ! Esti intr-adevar un om mare !

Joe si Kennedy se pusera pe lucru si dupa scurt timp o capita imensa fu adunata langa balon.

In vremea asta, doctorul marise orificiul aerostatului, taindu-i partea inferioara ; mai intai avusese grija sa-l goleasca, prin supapa, de hidrogenul ce mai ramasese. Apoi ingramadi o mare cantitate de iarba uscata sub invelis - si o aprinse.

Nu-i nevoie de prea mult timp spre a umple un balon cu aer cald. O temperatura de 100C e suficienta pentru a scadea la jumatate greutatea aerului dinauntru, rarindu-l.

Deoarece nu duceau lipsa de iarba uscata, Victoria incepu sa ia din nou forma rotunda. Focul se intetea datorita ingrijirilor doctorului si aerostatul se marea vazand cu ochii.

Era unu fara un sfert.




In clipa aceea, hoarda talibasilor aparu la doua mile spre nord, venind intr-un galop furtunos, insotit de strigate.

- in douazeci de minute vor fi aici! spuse Kennedy.

- Iarba, iarba, Joe ! Peste zece minute ne vom ridica in aer.

Victoria se umflase pe trei sferturi.

- Prieteni, agatati-va de plasa !

- S-a facut! raspunse vanatorul.

Dupa zece minute, cateva zguduituri ale balonului aratau tendinta lui de a se ridica. Talibasii se apropiau; acum se aflau la numai cinci sute de pasi.

- Tineti-va bine ! striga Fergusson.

- Nici o grija, doctore, nici o grija !

Doctorul impinse inauntru inca o mare cantitate de iarba. Balonul, complet dilatat de cresterea temperaturii, se ridica, frecandu-se de crengile copacului.

- Pornim ! striga Joe.

Un foc de pusca ii raspunse si un glont il atinse in umar; dar Kennedy, aplecandu-se, isi descarca arma cu o mana si dobori inca un inamic.

Strigate de manie, cu neputinta de redat, intampinara ridicarea aerostatului, care se urca la o inaltime de aproape opt sute de picioare.

Un vant puternic il prinse in bataia lui, pricinuindu-i leganari periculoase, in timp ce curajosul doctor si prietenii sai contemplau prapastia cataractelor care se cascau sub privirile lor. Dupa zece minute, in care nu schimbasera nici o vorba, indraznetii nostri
calatori coborau, incetul cu incetul, spre celalalt mal al fluviului.

Acolo se aflau vreo doisprezece oameni in uniforma franceza, care ii priveau surprinsi, uimiti, inspaimantati.

Va inchipuiti uluirea lor cand vazura balonul ridicandu-se de pe malul drept al fluviului. Nu erau departe de a crede ca asistau la un fenomen ceresc. Dar sefii lor, un locotenent si un sublocotenent de marina, cunosteau din ziarele europene indrazneata, incercare a doctorului Fergusson si-si dadura seama imediat de cele ce se intamplau.

Balonul, dezumflandu-se putin cate putin, cadea impreuna cu indraznetii sai calatori, agatati de plasa, dar nu era sigur c-ar putea ajunge la mal. Asa ca francezii se aruncara in fluviu si prinsera in brate pe cei trei calatori, in clipa in care Victoria se prabusea, la cativa stanjeni de tarmul drept al Senegalului.

- Doctorul Fergusson ! striga locotenentul.

- El insusi, cu cei doi prieteni ai sai, raspunse linistit doctorul.

Francezii ii scoasera din apa, in timp ce balonul dezumflat, tarat de un curent repede, se indeparta ca o minge uriasa. Indata apele Senegalului il tarara in cataractele Guina, inghitindu-l.

- Biata Victoria ! spuse Joe.

Doctorul nu-si putu retine o lacrima; deschise bratele si cei doi prieteni, sub impresia unei mari emotii, i se aruncara la piept.

 



Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 1375 ori.
{literal} {/literal}