Cinci saptamani in balon - Capitolul 30

Cinci saptamani in balon - Capitolul 30

de Jules Verne





Capitolul 30

Mosfeia. Seicul. Denham, Clapperton, Udney, Vogel. Capitala tinutului Loggum. Toole. Liniste deasupra regiunii Kernak. Guvernatorul si curtea sa. Atacul. Porumbeii incendiatori




A doua zi, la 11 mai, Victoria isi relua drumul aventuros. Calatorii aveau incredere in balon, asa cum au marinarii in corabia lor.

Uragane cumplite, calduri tropicale, ascensiuni periculoase, coborari si mai periculoase - din toate acestea iesisera cu bine. S-ar putea spune ca Fergusson conducea balonul cu o singura miscare; asa ca, desi nu cunostea punctul de sosire, nu se mai temea de rezultatul calatoriei. in locurile acestea, insa, prudenta ii obliga sa ia cele mai severe precautiuni. Ceru, asadar, prietenilor sai, sa fie pregatiti pentru orice intamplare, in orice clipa. Vantul ii purta acum spre nord si pe la orele noua zarira marele oras Mosfeia,
asezat pe un deal, intre doi munti inalti.

Mosfeia avea o pozitie strategica greu de cucerit. Puteai ajunge Ia el pe o singura cale: un drum ingust intre o intindere mlastinoasa si o padure.

in clipa aparitiei lor, un seic, imbracat in culori vii, insotit de o escorta calare, precedat de iscoade si trambitati, care-l croiau drum inlaturand crengile din cale, isi facea intrarea in oras.

Doctorul cobori, pentru a-i privi mai de aproape pe indigeni, dar cand acestia vazura balonul, se inspaimantara ingrozitor si incepura sa fuga cat ii tineau picioarele sau cat ii puteau duce caii.

Numai seicul ramase nemiscat. isi lua arma, o incarca si astepta mandru.




Doctorul se apropie la o inaltime de vreo cincizeci de picioare si-l saluta in limba araba, cu vocea sa placuta.

La auzul acestor cuvinte venite din cer, seicul descaleca, se prosterna in praful drumului si doctorul nu-l mai putu scoate din adoratia sa.

- Ar fi cu neputinta ca acesti oameni sa nu ne ia drept fiinte supranaturale, deoarece pe primii europeni veniti printre ei i-au socotit o rasa supraomeneasca. Cand seicul va povesti intalnirea, desigur ca va impodobi intamplarea cu toata puterea imaginatiei.
Ganditi-va ce vor face din noi intr-o zi legendele...

- Ar fi foarte suparator, raspunse vanatorul. Din punct de vedere al civilizatiei, ar fi mai bine sa ne socoteasca simpli oameni. Asta le-ar da negrilor o cu totul alta parere despre europeni.

- De acord, dragul meu Dick, dar ce putem face? Oricat ai explica savantilor acestui tinut mecanismul unui aerostat, ei nu vor intelege nimic si vor admite intotdeauna interventia supranaturalului.

- Domnule, intreba Joe, ati vorbit despre primii europeni care au explorat tinutul. Care sunt ei, va rog?

- Dragul meu, ne aflam pe drumul urmat de maiorul Denham ; el a fost primit de sultanul din Mandara, chiar la Mosfeia. Parasise Born-ul si-l intovarasise pe seic, intr-o expeditie contra felatahilor; a asistat la atacul orasului, care rezista curajos gloantelor arabe, numai cu sagetile sale, reusind sa puna pe fuga trupele seicului. Toate astea, insa, nu erau decat un pretext pentru omoruri, jafuri si pradaciuni. Maiorul a fost jefuit cu desavarsire, dezbracat de haine, si nu s-ar fi intors niciodata la Kuka, orasul
capitala al regiunii Bornu, daca, pentru a scapa din mana invingatorilor, nu s-ar fi ascuns sub burta unui cal ce fugea in galop nebun.

- Dar cine era maiorul Denham ?

- Un curajos englez care, din anul 1822 pana in 1824, a condus o expeditie in Bornu, intovarasit de capitanul Clapperton si de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli in luna martie, au ajuns la Murzuk, capitala Fezzanului si, mergand pe drumul pe care l-a urmat mai tarziu doctorul Barth pentru a se intoarce in Europa, au ajuns, la 16 februarie 1823, la Kuka, in apropierea Lacului Ciad.

Denham a intreprins diferite explorari in Bornu, Mandara si pe malurile orientale ale lacului. In acest timp, la 15 decembrie 1823, capitanul Clapperton si doctorul Udney intrara in Sudan si ajunsera pana la Sakaton, iar Udney muri de oboseala si epuizare, in orasul Murmur.

- Aceasta parte a Africii, spuse Kennedy, a pricinuit, asadar, pierderi printre oamenii de stiinta!




- Da, tinutul este fatal. Mergem direct spre regiunea Barghimi, pe care Vogel a strabatut-o in 1856, pentru a patrunde pana la Wadd, unde a disparut, fanarul acesta, in varsta de douazeci si trei de ani, a fost trimis pentru a conlucra cu doctorul Barth; ei se intalnira la 1 decembrie 1854. Apoi Vogel incepu sa exploreze tinutul. Catre sfarsitul anului 1856, el isi facea cunoscuta, in ultimele sale scrisori, intentia de a cerceta tinutul Wadai, in care nici un european nu ajunsese inca. Se pare ca a patruns pana la Wara, capitala tinutului unde, dupa unii, a fost facut prizonier, iar dupa altii a fost omorat, pentru ca ar fi incercat ascensiunea unui munte sfant din regiunea aceea. Dar moartea exploratorilor nu trebuie acceptata asa de usor, deoarece aceasta presupune ca nu mai e nevoie sa fie cautati. Astfel, de cate ori nu a fost anuntata oficial moartea doctorului Barth, ceea ce, pe drept, l-a suparat foarte mult. Este deci posibil ca Vogel sa fi fost facut prizonier de sultanul din Wadai, care nadajduise sa obtina bani pentru rascumpararea lui. Baronul de Neimans porni si el spre Wadai, dar muri in drum, la Cairo, in 1855. Stim acum ca domnul de Heuglin se gaseste pe urmele lui Vogel cu o expeditie trimisa de la Leipzig. Asa ca vom afla curand despre soarta acestui calator tanar si indraznet.

Mosfeia disparuse de mult la orizont. Mandara isi desfasur in vazul calatorilor minunatele sale bogatii: padurile de salcami si plante erbacee din campiile de indigo si bumbac. Shari, care se varsa la optzeci de mile mai departe in Lacul Ciad, curgea in rostogoliri aprige.

Doctorul arata tovarasilor sai, pe harta lui Barth, cursul apei:

- Vedeti, spuse el, ca lucrarile acestui savant sunt foarte precise. Ne indreptam direct spre districtul Loggum si poate chiar spre capitala Kernak. Acolo a murit, in varsta de abia douazeci si doi de ani, sarmanul Toole. Era un tanar englez din regimentul 80, care-si gasi moartea dupa ce se intalnise cu maiorul Denham. Acest tinui imens poate fi foarte bine numit cimitirul europenilor.

Cateva barci lungi de cincizeci de picioare coborau cursul fluviului Shari. Victoria, la o mie de picioare de pamant, atragea foarte putin atentia indigenilor. Vantul, care suflase cu oarecare putere pana atunci, avea tendinta sa scada.

- Vom fi oare din nou prinsi intr-o zona calma ? intreba doctorul.

- Nu-i nimic ! Acum nu ne mai temem nici de lipsa de apa, nici de pustiu!

- Nu, dar ne temem de populatii mai primejdioase decat pustiul si lipsa de apa!

- Priviti, spuse Joe, ceva care seamana cu un oras.

- Este Kernak. Ultimele adieri ale vantului ne poarta intr-acolo si, daca ne intereseaza, putem sa-i facem planul exact.

- Nu ne apropiem ? intreba Kennedy.

- Nimic mai usor, Dick ! Ne aflam deasupra orasului! Dati-mi voie sa strang putin robinetul arzatorului ; coborarea noastra nu va intarzia.

Peste o jumatate de ora, Victoria ramasese nemiscata, la doua sute de picioare deasupra solului.

- Iata-ne, spuse doctorul, mai aproape de Kernak, decat ar putea fi de Londra un om cocotat in cupola Sf. Paul. Astfel putem privi in voie.

- Ce e cu zgomotul asta ca de ciocanase, care se aude din toate partile?

Joe privi cu atentie si vazu ca zgomotul era pricinuit de numerosi tesatori, care-si bateau in aer liber panzele intinse pe trunchiuri de arbori.

Capitala districtului Loggum se vedea intreaga, ca si cum ar fi fost desenata pe un plan; era un adevarat oras, cu case aliniate si cu strazi largi. in mijlocul unei piete mari se tinea un targ de sclavi. Era o mare afluenta de vase de transport, caci indigenele din
Mandara, cu picioarele si cu mainile foarte mici, se bucurau de mare cautare si se gaseau aici de cumparat foarte convenabil.

La aparitia Victoriei, se petrecu acelasi lucru ca si in alte parti : intai strigate, apoi o mirare profunda.

Afacerile fura parasite, lucrul fu intrerupt si zgomotul inceta. Calatorii ramasesera intr-o imobilitate perfecta, nepierzand nici un detaliu al acestui oras populat; coborara chiar la saizeci de picioare deasupra lui.

Atunci iesi din locuinta sa guvernatorul tinutului Loggum, cu un steag verde si intovarasit de muzicanti care suflau din toate puterile in niste instrumente, (acute din coarne de bivol, scotand sunete aspre. Multimea se aduna in jurul lui.

Doctorul Fergusson cauta sa se faca auzit, dar ii fu peste putinta.

Acesti oameni, care aveau fruntea inalta, parul carliontat, nasul aproape acvilin, pareau un popor mandru si inteligent, dar prezenta Victoriei ii tulbura intr-un chip ciudat. Se vedeau calareti alergand in toate directiile. Era limpede ca trupele guvernatorului se adunau sa lupte impotriva extraordinarei aparitii.

Joe flutura in zadar batiste de toate culorile; nu obtinu nici un rezultat.

In vremea aceasta, seicul, inconjurat de curtea sa, ceru sa se faca liniste si rosti un discurs, pe care doctorul nu putu sa-l inteleaga, fiind vorba de o araba amestecata, dar isi dadu seama, dupa limba universala a gesturilor, ca erau invitati sa plece. Nici el nu dorea altceva, insa ii era imposibil s-o faca, din cauza ca vantul incetase.




Imobilitatea balonului il scoase din sarite pe seic, iar curtenii sai incepura sa urle pentru a obliga monstrul s-o ia din loc. Curtenii pareau personaje foarte ciudate din pricina celor cinci-sase camasi de diferite culori, pe care le purtau. Aveau un pantec enorm, care parea nenatural. Doctorul le explica tovarasilor sai, mirati, ca acest port era un mijloc de a-l lingusi pe sultan. Rotunjimea abdomenului arata ambitia oamenilor. Toti acesti oameni grasi gesticulau si strigau ; dar unul, care parea sa fie prim-ministru, judecand dupa grasimea sa, striga mai tare decat toti. Multimea negrilor isi amesteca urletele cu strigatele curtenilor, gesticuland ca maimutele, ceea ce producea o miscare uniforma a peste zece mii de brate. Calatorii insa nu se intimidara. Atunci soldatii, inarmati cu arcuri si sageti, se asezara in linie de bataie. Victoria isi dilata hidrogenul si se inalta linistita dincolo de zona periculoasa. Seicul isi indrepta arma
spre balon, dar Kennedy, care il urmarea, ii sfarama cu un glont arma din mana.

Dupa aceasta lovitura neasteptata, urma o zapaceala generala ; toti o luara la fuga si se ascunsera prin colibe, prin case si orasul ramase pustiu tot restul zilei. Veni noaptea; vantul nu se pornise. Trebuiau sa se resemneze sa ramana nemiscati, la trei sute de picioare inaltime.

Nici un foc nu stralucea in noapte. Domnea o liniste de mormant. Doctorul isi incorda atentia ; linistea asta putea ascunde o capcana. Si Fergusson avea dreptate sa vegheze. Spre mijlocul noptii, orasul aparu ca un rug ; mii de raze luminoase se incrucisau ca niste rachete, formand o tesatura de linii de foc.

- Ce ciudat! spuse doctorul...

- Dar ce-i asta ? glasui Kennedy. S-ar spune ca incendiul urca si se apropie de noi.

Intr-adevar, in harmalaia strigatelor ingrozitoare si a pocniturilor de arma, focul urca spre Victoria. Joe se pregati sa arunce o parte din lest. Fergusson isi lamuri indata fenomenul.

Mii de porumbei, ale caror cozi erau imbibate cu materii combustibile aprinse, fusesera aruncati impotriva Victoriei; inspaimantati, ei zburau formand in atmosfera zigzaguri de foc.

Kennedy isi descarca armele asupra lor, dar ce putea sa faca impotriva unei armate atat de numeroase ? Porumbeii inconjurasera nacela si balonul, ai carui pereti reflectau lumina, parand invaluiti intr-o retea de foc. Doctorul zvarli fara nici o ezitare inca o bucata
de cuart si astfel ajunse in afara zonei unde zburau pasarile primejdioase.

Timp de doua ore porumbeii se mai vazura ici si colo, in noapte ; apoi, putin cate putin, numarul lor scazu, luminile se stinsera.

- Acum putem sa dormim linistiti, spuse doctorul.

- Locuitorii acestor tinuturi au o imaginatie bogata.

- Da, ei intrebuinteaza in mod curent porumbeii, ca sa incendieze colibele satelor, dar de data aceasta satul a zburat mai sus decat incendiatorii lui.

- Cu siguranta ca un balon n-are a se teme de dusmani, spuse Kennedy.

- Ba da, replica doctorul.

- Care sunt aceia ?

- Imprudentii pe care-i duce in nacela. Asa ca, prieteni, sa fim intotdeauna si peste tot foarte atenti.

 



Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 1903 ori.
{literal} {/literal}