Cinci saptamani in balon - Capitolul 21

de Jules Verne

Intunericul noptii devenea de nepatruns. Doctorul nu putuse recunoaste tinutul : balonul fusese ancorat de un arbore foarte inalt, a carui forma abia o distingea in umbra.

Potrivit obiceiului, isi incepuse paza de la orele noua, iar Dick ii inlocui la miezul noptii.

- Sa veghezi bine, Dick, sa veghezi cu mare grija!

- E ceva nou?

- Nu! Totusi mi s-a parut ca am surprins zgomote nedeslusite sub noi. Nu prea stiu unde ne-a dus vantul; ceva mai multa pmdenta nu ne poate strica.

- Poate ai auzit strigatele unor animale salbatice?

- Nu! Mi s-a parut cu totul altceva. In sfarsit, la cel mai mic semn de primejdie, sa ne trezesti fara sovaiala...

- Fii linistit !

Doctorul asculta inca o data, atent, in noapte; neauzind nimic, se inveli cu patura si adormi numaidecat.

Cerul era acoperit cu nori grosi, dar nici o adiere de vant nu strabatea aerul. Victoria, prinsa cu o singura ancora, nu se misca.

Kennedy, rezemat cu coatele in bordul nacelei, in asa fel ca sa poata supraveghea arzatorul, contempla linistea intunecata. Dar cum se intampla adesea cand esti nelinistit si astepti sa se intample ceva, cercetand orizontul, i se paru deodata ca vede niste luminite nedeslusite. La un moment dat, i se paru ca zareste una la o distanta de doua sute de pasi, dar nu fu decat un fulger, dupa care nu mai vazu nimic.

Era, fara indoiala, una din acele false senzatii luminoase pe care le percepe ochiul intr-un intuneric adanc.

Kennedy se linisti si cazu din nou in contemplare, cand deodata un suierat ascutit strabatu aerul.

Era strigatul unui animal, al unei pasari de noapte, sau iesise din gura unui om ?



Dandu-si seama de gravitatea situatiei, Kennedy se gandi sa-si trezeasca tovarasii de drum; apoi isi spuse ca, in orice caz, fie ca era vorba de oameni, fie de animale, primejdia se gasea inca la mare departare, asa ca mai intai isi revizui armele, iar dupa
aceea, cu ajutorul lunetei, isi atinti din nou privirea in noapte. Curand vazu cum se strecoara sub pom forme neclare. intr-o raza de luna, care strabatu ca un fulger norii, vazu nedeslusit un grup de oameni miscandu-se in umbra. Isi aminti de aventura cu cinocefalii si puse mana pe umarul doctorului. Acesta se trezi imediat.

- Liniste! spuse Kennedy. Sa vorbim incet.

- E ceva?

- Da, sa-l trezim pe Joe.

Indata ce Joe se trezi, vanatorul povesti ce vazuse.

- Iar blestematele acelea de maimute ? intreba Joe.

- E posibil, dar trebuie sa ne luam masuri de aparare.

- Joe si cu mine, spuse Kennedy, vom cobori in copac cu ajutorul scarii.

- Iar in vremea aceasta, continua doctorul, eu voi lua masurile necesare ca sa ne putem ridica repede.

- Ne-am inteles.

- Sa coboram, spuse Joe.

- Sa nu va folositi de arme decat in caz de absoluta nevoie, glasui doctorul. N-are rost sa ne aratam prezenta prin aceste locuri.

Dick si Joe raspunsera printr-un semn, apoi coborara fara zgomot in arbore si se asezara pe crengile groase de care se prinsese ancora.

Ascultau de vreo zece minute, muti si nemiscati in frunzis, cand, deodata, scoarta copacului trosni usor. Joe il apuca de mana pe scotian.

- Auziti ?

- Da, se apropie.

- Daca-i un sarpe ? Suieratul acela pe care l-ati auzit...

- Nu ! Pare sa fi fost un zgomot facut de un om. Prefer o intalnire cu bastinasii, se gandi Joe. Mi-e scarba de reptile.

- Zgomotul se apropie, spuse Kennedy dupa cateva clipe.

- Da ! Cineva urca, se catara.

- Vegheaza in partea asta, eu voi veghea in cealalta.

- Bine.

Se aflau izolati in varful unei ramuri orizontale, in mijlocul padurii de crengi a uriasului boabab de care se prinsese ancora. Desimea frunzisului facea intunericul si mai adanc. Joe se pleca la urechea lui Kennedy si, aralandu-i partea de jos a copacului, spuse :

- Negrii !

Cei doi calatori prinsera chiar cateva soapte, Joe duse pusca la umar.

- Asteapta ! sopti Kennedy.

Intr-adevar, cativa negri se catarasera in boabab. Apareau din toate partile, strecurandu-se printre ramuri ca reptilele, catarandu-se incet, dar sigur. Se tradau prin mirosul pe care-l avea corpul lor, frecat cu o grasime puturoasa. Curand, chiar in dreptul ramurii pe
care stateau Kennedy si Joe, se ivira doua capete.

- Atentie ! spuse Kennedy. Trage!

Doua detunaturi rasunara in aer si se amestecara cu tipete de durere. Hoarda disparu inspaimantata. Dar atunci se auzi un strigat ciudat, neasteptat, imposibil! O voce omeneasca rosti clar in limba franceza :

- Ajutor ! Ajutor !

Kennedy si Joc, inmarmuriti, se intoarsera in nacela cat putura de repede.

- Ati auzit ? ii intreba doctorul.

- Fara indoiala !

- Un francez e in mainile lor !

- Un calator !

- Un misionar poate.

- Nenorocitul, il omoara, il martirizeaza ! striga vanatorul.

Doctorul incerca zadarnic sa-si ascunda emotia.

- Nu e nici o indoiala, spuse el. Un nefericit francez a cazut in mainile lor. Dar nu vom pleca, inainte de a face tot ce se poate pentru a-l salva. Auzind impuscaturile noastre, o fi nadajduit intr-un ajutor neasteptat. Nu-i vom dezamagi aceasta speranta. Nu ganditi si
voi la fel ?

- Ba da, Samuel, si suntem gata sa te ascultam.

- Sa intocmim un plan si chiar in dimineata asta sa incercam sa-l rapim.




- Dar cum vom scapa de negri ? intreba Kennedy.

- Pentru mine este limpede, spuse doctorul, ca, dupa felul in care au sters-o, nu cunosc armele de foc, asa ca va trebui sa profitam de spaima lor. Dar trebuie sa asteptam zorii zilei inainte de a ne pune pe treaba.

- Nenorocitul asta... Nu trebuie sa fie departe, caci...

- Ajutor ! Ajutor ! repeta vocea, de data aceasta mai slab.

- Salbaticii ! striga Joe furios. Daca-l ucid in noaptea asta ?

- Auzi, Samuel ? exclama Kennedy apucandu-l de mana pe doctor. Daca-l omoara in noaptea asta ?

- Nu cred! Popoarele primitive isi omoara prizonierii in plina zi; au nevoie de soare!

- Dac-as profita de noapte, spuse scotianul, ca sa ma strecor pana aproape de acest nenorocit ?

- Va insotesc, domnule Dick!

- Stati, prieteni! Intentia va face cinste si se potriveste cu inima si cu curajul vostru, dar ne vom pune in primejdie toti, si, mai mult, ii vom strica celui pe care voim sa-l salvam.

- De ce ? intreba Kennedy. Bastinasii sunt inspaimantati. Nu se vor mai intoarce.

- Dick, te implor, asculta-ma ! Daca din intamplare te surprind, totul e pierdut!

- Dar nenorocitul acela care asteapta, care nadajduieste ? Nimeni nu-i raspunde ? Nimeni nu-i vine in ajutor ? O sa creada ca l-au inselat simturile, ca n-a auzit nimic...

- Putem sa-l linistim, spuse doctorul Fergusson.

Si stand in picioare in mijlocul intunericului, facandu-si mainile palnie, striga din rasputeri, in limba strabunului:

- Oricine ai fi, ai incredere ! Trei prieteni vegheaza asupra dumitale !

Un urlet grozav ii raspunse, inabusind raspunsul prizonierului.

- Il sugruma ! il vor sugruma ! striga Kennedy. Interventia noastra nu a facut altceva decat sa-i grabeasca sfarsitul. Trebuie sa actionam !

- Dar cum, Dick ? Ce vrei sa faci pe intunecimea asta ?

- O, dac-ar fi ziua ! striga Joe.

- Ei bine, dac-ar fi ziua ? intreba doctorul cu un ton ciudat.

- Nimic mai simplu, Samuel, raspunse vanatorul. As cobori pe pamant si as imprastia ceata asta mizerabila.

- Si tu, Joe ? intreba Fergusson.

- Eu, domnule, as fi mai prudent. I-as spune prizonierului sa fuga intr-o anumita directie.

- Si cum ai face sa ia cunostinta de acest sfat?
 
- Cu ajutorul sagetii pe care am prins-o in zbor si de care as lega un bilet; sau, pur si simplu, vorbindu-i cu voce tare, deoarece negrii nu ne inteleg limba.




- Planurile voastre, prieteni, nu pot fi puse in practica. Admitand ca izbuteste sa insele vigilenta calailor sai, cea mai mare greutate pentru nenorocit va fi sa fuga. Cat despre tine, dragul meu Dick, cu multa indrazneala si profitand de spaima produsa de armele noastre de foc, planul tau poate ar izbuti. Dar daca nu izbuteste, ai fi pierdut. Astfel ca ar trebui sa salvam doua persoane in loc de una. Nu, trebuie sa procedam altfel!

- Dar sa procedam imediat, raspunse vanatorul.

- Poate ca vom reusi, glasui doctorul, apasand asupra cuvantului din urma.

- Domnule, nu cumva veti izbuti sa risipiti bezna asta ?

- Cine stie, Joe ?

- Ah ! Daca reusiti, va proclam primul savant al lumii.

Cateva clipe doctorul nu raspunse: se gandea. Cei doi tovarasi il priveau emotionati. Erau foarte miscati dc aceasta situatie extraordinara. Apoi Fergusson relua:

- Iata planul meu, spuse el. Ne-au ramas doua sute de livre de lest, deoarece sacii pe care i-am luat cu noi sunt inca neatinsi. Admit ca prizonierul, un om vadit epuizat de suferinta, cantareste tot atat cat oricare dintre noi. Daca am renunta la o parte din lest
egala cu greutatea lui, ne-ar mai ramane inca vreo saizeci dc livre de aruncat, atunci cand am avea nevoie sa urcam mai repede.

- Prin urmare, cum gandesti sa actionezi ? intreba Kennedy.

- Uite, Dick, tu admiti ca daca izbutesc sa ajung pana la prizonier, si luandu-l in nacela, arunc o cantitate de lest egala cu greutatea lui, nu am schimbat nimic din echilibrul balonului? Bine! Dar daca vreau sa obtin o urcare mai rapida pentru a scapa de trib, trebuie sa intrebuintez un mijloc mai puternic decat arzatorul; or, aruncand si restul de lest la momentul oportun, sunt sigur ca ma voi inalta cu o mare repeziciune.

- Evident !

- Da, dar se iveste si un neajuns, si anume, ca, pentru a cobori mai tarziu, va trebui sa pierd o cantitate de gaz proportionala cu lestul aruncat. Iar gazul acesta e un lucru pretios. Totusi, nu-i putem regreta pierderea, cand e vorba de salvarea unui om.

- Ai dreptate, Samuel, trebuie sa sacrificam totul pentru a-l salva !

- Sa ne punem atunci pe lucru. Aranjati sacii pe marginea nacelei, in asa fel incat sa-l putem arunca dintr-o data.

- Dar ce facem cu intunericul?

- El ne ajuta, pentru ca ne ascunde pregatirile si se va risipi abia dupa ce vom fi gata. ingrijiti sa aveti toate armele la indemana. Poate ca va trebui sa tragem. in carabina avem un glont, in cele doua pusti, patru, in cele doua revolvere, douasprezece, in total saptesprezece, care se pot trage intr-un sfert de minut. Dar poate ca nu va fi necesar sa facem atata zgomot. Sunteti gata?

- Suntem gata, raspunse Joe.

Sacii erau pregatiti si armele de asemenea.

- Bine, spuse doctorul, fiti cu ochii in patru. Joe va trebui sa arunce balastul si Dick sa ridice prizonierul; dar sa nu faceti nimic inainte de a da eu ordin. Joe, du-te mai intai si desprinde ancora, apoi urca indata inapoi, in nacela.

Joe cobori pe funie si se intoarse dupa cateva clipe. Victoria statea in aer, aproape nemiscata. in acest timp, doctorul se asigura ca in rezervorul de amestec era o cantitate suficienta de gaz, care la nevoie ar fi putut sa alimenteze arzatorul, fara sa recurga un timp la actiunea pilei Bunsen. Scoase cele doua fire conducatoare, izolate pana atunci care serveau la descompunerea apei. Apoi, scotocind in sacul lui de calatorie, gasi doua bucati de carbune cu varful ascutit, pe care le fixa la capatul fiecarui fir.

Prietenii il priveau in tacere, fara sa inteleaga. Dupa ce-si termina lucrul, doctorul, in picioare, in mijlocul nacelei, lua in fiecare mana cate un carbune si le apropie varfurile...

Deodata, intre cele doua varfuri se produse o lumina puternica orbitoare, insotita de un bubuit inspaimantator. O fasie enorma de lumina electrica sfasie intunericul noptii.

- 0h, domnule ! exclama Joe.

- Tacere ! spuse doctorul.



Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 2535 ori.