Cinci saptamani in balon - Capitolul 20

Cinci saptamani in balon - Capitolul 20

de Jules Verne




Capitolul  20

Sticla cereasca. Smochini palmieri. Mammouth Prees. Arborele razboiului. Echipajul inaripai. Luptele dintre doua populatii. Masacrul. Interventie divina




Vantul deveni violent si neregulat. Victoria inainta prin aer, in adevarate salturi. Aruncata cand spre nord, cand spre sud, nu intalnea nici o adiere constanta.

- Mergem foarte repede, fara sa inaintam mult, spuse Kennedy, observand desele oscilatii ale acului magnetic.

- Victoria inainteaza cu o viteza de cel putin treizeci de leghe pe ora, spuse Samuel Fergusson. Aplecati-va si veti vedea cat de repede dispare campia din ochii nostri. Uite, padurea asta pare ca se napusteste in calea noastra.

- Padurea s-a si transformat in luminis, raspunse vanatorul.

- Iar luminisul, intr-un sat, adauga Joe, dupa cateva clipe. Uite chipurile inmarmurite ale negrilor.

- E foarte firesc, raspunse doctorul. La prima aparitie a baloanelor, taranii francezi au tras asupra lor, luandu-le drept monstri aerieni, asa ca-i este ingaduit si unui negru din Sudan sa faca ochii mari, vazandu-ne.

- Pe legea mea, exclama Joe, in timp ce Victoria trecea peste un sat la o inaltime de 100 de picioare, sa stiti ca le arunc o sticla goala, cu voia dumneavoastra, domnule doctor. Daca ajunge intreaga la ei, o vor adora. Daca se sparge, din bucati isi vor face talismane.

Si spunand acestea, arunca o sticla care se facu, bineinteles, tandari. Indigenii se repezira afara din colibele lor rotunde, scotand strigate puternice.

Putin mai departe, Kennedy striga:

- Priviti arborele acesta ciudat! Partea lui de jos e de o specie, iar cea de sus alta.

- Hm ! exclama Joe. in tara asta arborii cresc unii peste altii.

- Este pur si simplu un trunchi de smochin, raspunse doctorul, pe ramurile caruia s-a prins putin pamant vegetal. Intr-o buna zi, vantul a aruncat pe el o samanta de palmier si palmierul a crescut ca in plin camp.

- Strasnic sistem ! spuse Joe. Am sa-l import in Anglia. Ar folosi mult parcurilor Londrei, fara sa mai socotim ca am inmulti pomii fructiferi; am avea gradini in inaltime. Cu siguranta ca asta va fi pe placul micilor proprietari.



In clipa aceea, Victoria trebui sa urce, ca sa treaca peste o padure cu arbori mai inalti de trei sute de picioare, un fel de smochini seculari.

- Minunati arbori ! striga Kennedy. N-am vazut ceva mai frumos ca aceste veritabile paduri. Ia uite, Samuel!

- Inaltimea acestor smochini este cu adevarat extraordinara, dragul meu Dick, dar ea n-ar provoca mirare in tinuturile cu paduri din Lumea Noua.

- Cum, exista si arbori mai inalti?

- Fara indoiala, aceia pe care-l numim mammouth trees. S-a gasit in California un cedru inalt de patru sute cincizeci de picioare, inaltime care depaseste turnul Parlamentului si chiar marea piramida a Egiptului. La baza, trunchiul avea o circumferinta de o suta douazeci de picioare, iar straturile lui concentrice dovedeau ca existenta copacului era mai veche de patru mii de ani.

- Domnule, faptul nu e deloc surprinzator ! Cand traiesti patru mii de ani, nu-i nimic mai firesc decat sa ajungi la o asemenea inaltime.

Dar pe cand discutau, in locul padurii aparu un grup de colibe asezate in cerc in jurul unei piete. in mijloc se inalta un singur arbore si, vazandu-l, Joe exclama :

- Ei bine, daca de patru mii de ani face asemenea flori, n-am de ce sa-l felicit.

Si arata spre un sicomor urias al canii trunchi disparea cu totul sub o gramada de oase omenesti. Florile de care vorbea Joe erau capete de curand taiate, atarnate de pumnale fixate in scoarta.

- Arborele razboiului la canibali! explica doctorul. Indienii iau numai pielea, africanii iau capul cu totul.

- Chestie de moda! spuse Joe.

Dar satul cu capete insangerate ramase in urma. Ceva mai departe, un alt sat oferea un spectacol la fel de respingator: cadavre mancate pe jumatate, schelete zacand in praf, membre omenesti risipite ici si colo, toate lasate la dispozitia hienelor si sacalilor.

- Sunt se vede trupuri de criminali; asa cum se obisnuieste in Abisinia, acestia sunt lasati prada fiarelor, care ii devoreaza in liniste, dupa ce i-au ucis.

- Procedeul nu-i mult mai crud decat spanzuratoarea, spuse scotianul. E doar mai murdar, asta-i tot.

- In regiunile sudice ale Africii, vorbi din nou doctorul, bastinasii se multumesc sa-i inchida pe criminali in propria lor coliba impreuna cu fiarele, si chiar cu familia. Se da foc si totul arde. Asta se numeste cruzime, si daca spanzuratoarea e mai putin cruda, e in schimb la fel de barbara.

Cu vederea-i patrunzatoare de care stia sa se serveasca atat de bine, Joe semnala cateva carduri de pasari carnivore, care zburau la orizont.

- Sunt vulturi, striga Kennedy, dupa ce-i recunoscu cu ajutorul lunetei. Minunate pasari, a caror viteza este tot atat de mare ca a noastra.

- Cerul sa ne pazeasca de atacurile lor! glasui doctorul. Pentru noi sunt mult mai de temut decat fiarele sau decat triburile
de salbatici.




- Ii vom alunga cu impuscaturi, raspunse vanatorul.

- As vrea, dragul meu Dick, sa nu avem nevoie de indemanarea ta. invelisul balonului nostru nu ar rezista unei impunsaturi a ciocului lor. Din fericire, cred insa ca aceste pasari sunt mai mult inspaimantate decat atrase de aparatul nostru.

- Stati! Am o idee, spuse Joe. Ideile imi vin astazi cu duiumul. Daca am pune la nacela noastra un echipaj de vulturi vii care sa ne duca prin aer ?

- Nu prea cred ca sistemul sa izbuteasca cu niste pasari atat de indaratnice din fire, raspunse doctorul.

- I-am dresa, raspunse Joe. in loc sa le punem zabale, le-am pune ochelari speciali care le-ar dirija vederea ; in felul acesta, ar merge la stanga sau la dreapta, dupa voia noastra.

- Da-mi voie bunul meu Joe sa prefer echipajului inaripat, un vant prielnic. Hrana lui costa mult mai putin si este mult mai sigur.

- Va dau voie, domnule, dar imi pastrez ideea.

Era ora pranzului. De catva timp Victoria mergea mult mai incet ; tinutul nu mai fugea sub balon, ci se desfasura domol. Deodata, la urechile calatorilor ajunsera strigate si fluieraturi. Se aplecara si zarira intr-o campie deschisa un spectacol care-i emotiona.

Doua triburi se luptau cu inversunare si incrucisau prin aer o sumedenie de sageti. Combatantii, nerabdatori sa se ucida unii pe altii, nu bagasera de seama aparitia Victoriei. Erau vreo trei sute si se bateau intr-o invalmaseala de nedescris ; cei mai multi dintre ei, rosii de sangele ranitilor, infatisau o priveliste cumplita.

Cand, in sfirsit, vazura aerostatul, lupta inceta o vreme ; urletele se intetira, cateva sageti fura aruncate spre nacela si una dintre ele ajunse destul de aproape ca Joe s-o poata prinde in mana.

- Sa urcam, ca sa fim in afara loviturilor ! striga doctorul Fergusson. Sa nu fim imprudenti! Nu e ingaduit!

- Mai bine sa cautam un curent care sa ne poarte mai departe.

Macelul continua cu lovituri de secure si de sulite. Cum un dusman era doborat, adversarul se grabea sa-i taie capul. Femeile, amestecate in invalmaseala, adunau capetele insangerate si le ingramadeau unul peste altul la marginea campului de lupta. Adesea se bateau pentru a cuceri aceste hidoase trofee.

- Cumplita priveliste ! striga Kennedy, adanc scarbit...

- Dezgustatori indivizi ! spuse si Joe. Dac-ar purta uniforma, ar fi ca orice razboinici.

- Am o pofta nebuna sa intervin in lupta, vorbi din nou vanatorul, ridicand pusca.

- Nu, nu, se grabi sa-l opreasca doctorul, sa nu ne bagam in treburile altora. Stii tu de partea cui e dreptatea ca sa joci rolul Providentei ? Mai bine sa ocolim acest spectacol dezgustator. Daca marile capetenii ar putea domina cu privirea, ca si noi, teatrul luptelor pe care le angajeaza, poate ca nu le-ar mai trebui atata sange si cuceriri.

Victoria se ridica dilatandu-se. Urletele hoardei in delir ii mai urmarira cateva clipe. Apoi, impins spre sud, balonul se departa de aceasta scena de macel si canibalism.

Terenul era acum variat, cu numeroase cursuri de apa care se indreptau spre est. Ele se varsau desigur in afluentii lacului Nu sau ai fluviului Gazelles, despre care Guillaume Lejean daduse amanunte atat de interesante.

Dupa un drum de o suta cincizeci de mile, odata cu venirea noptii, Victoria arunca ancora la 27 longitudine si la 420' latitudine nordica, dupa ce a traversat doua sute patruzeci de kilometri.




Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 1476 ori.
{literal} {/literal}