Cinci saptamani in balon - Capitolul 35

Cinci saptamani in balon - Capitolul 35

de Jules Verne




Capitolul 35

Patania Iui Joe. Insula Biddioniah. Adoratie. Insulele inghitite de ape. Malurile lacului.
Arborele serpilor. Calatorie pe jos. Suferinte, tantari si furnici. Foamea. Trecerea Victoriei. Disparitia Victoriei. Disperare. Mlastina. Un ultim strigat




Ce se intamplase cu Joe in timpul zadarnicelor cercetari ale tovarasilor sai?

Dupa ce se aruncase in apa si iesise la suprafata, prima lui grija fu sa cerceteze cerul. Vazu Victoria la o mare inaltime deasupra lacului, urcandu-se cu repeziciune si micsorandu-se din ce in ce, pana ce disparu spre nord, luata de un curent repede. Prietenii erau salvati.

Este bine ca m-am gandit sa ma arunc in lac! isi spuse el. Desigur ca si Kennedy ar fi facut la fel, caci este normal ca un om sa se sacrifice pentm a salva alti doi.

Ideea ca facuse o fapta buna linistindu-l, Joe incepu sa se gandeasca la el. Se afla in mijlocul unui lac imens, inconjurat de triburi necunoscute, salbatice. Un motiv mai mult sa caute sa scape din incurcatura cu propriile lui mijloace. Dealtfel, nu era speriat de
situatia in care se gasea.

Inainte de atacul pasarilor de prada, care dupa parerea lui se purtasera ca adevarati vulturi ai marilor, vazuse la orizont o insula. Se hotari sa se indrepte spre ea, folosindu-se de toate cunostintele sale de inotator, dupa ce mai intai se descotorosi de imbracamintea care-l stanjenea. Nu-l speria o cursa de inot de cinci, sase mile, asa ca tot timpul cat se afla in apa nu se gandi decat sa inainteze sigur si cu putere.

Dupa o ora si jumatate, distanta care-l despartea de insula se micsorase simtitor.

Pe masura insa ce se apropia de pamant, incepea sa-l preocupe un gand, la inceput fugar, dar apoi din ce in ce mai starnitor: stia ca malurile erau pline de aligatori uriasi, a caror lacomie o cunostea.

Oricat s-ar fi straduit sa gaseasca totul cat se poate de firesc, vrednicul baiat incerca o emotie de neinvins. Se temea ca nu cumva carnea alba sa fie hrana cautata de crocodili, asa ca inainta cu ochii la panda, cu mare bagare de seama. Cand ajunse la aproape doua
sute de metri de malul umbrit de pomi verzi, simti un miros patrunzator de mosc.

Uite, isi spuse, teama mea era indreptatita! Caimanul trebuie sa fie pe aproape. Si se afunda numaidecat in apa, dar nu destul de repede spre a scapa de atingerea unui corp enorm, a carui epiderma solzoasa il zgarie. Se socoti pierdut si incepu sa inoate cu viteza pe care o poate da numai disperarea; dupa un timp, reveni la suprafata apei, respira si disparu din nou. Timp de un sfert de ora simti o groaza de nedescris, pe care nu o putea infrange, cu toata firea sa optimista. I se parea ca aude intruna, in spate, zgomotul falcilor enorme, gata sa-l inghita.



Se strecura usor, intre doua curente de apa, cand, deodata, se simti apucat de brat, apoi de mijloc. Bietul Joe abia avu vreme sa se mai gandeasca o data la Fergusson, apoi incepu sa se lupte cu deznadejde. Dar nu se simtea tras spre fundul lacului, asa cum fac crocodilii pentru a-si devora prada, ci spre suprafata. Doar apucase sa respire si sa deschida ochii, ca se si vazu intre doi negri cu pielea ca abanosul. Africanii il tineau puternic si scoteau strigate ciudate.

Iata-i pe negri in locul caimanilor! nu se putu opri de a exclama Joe. Pe legea mea, e mai bine asa! Dar cum indraznesc astia sa se scalde aici?

Nu stia ca locuitorii insulelor Lacului Ciad, ca si alti negri, se scalda fara teama in apele pline de crocodili, carora nu le dau nici o atentie.

Crocodilii din lacul acesta se bucura de reputatia, indreptatita dealtfel, de a fi niste reptile inofensive.

Dar oare Joe nu scapase de un pericol pentru a da de altul? Se lasa in voia imprejurarilor, neputand face altfel, si-i urma pe negri, la mal, fara sa arate ca-i este frica.

Desigur, isi spuse el, oamenii astia au vazut Victoria zburand deasupra lacului ca un monstru al aerului, au fost martori la caderea mea si se vor purta bine cu un om picat din cer. Acestea erau gandurile lui cand ajunse la tarm, in mijlocul unei multimi care urla, o multime de toate varstele, barbati si femei, toti de aceeasi culoare. Se gasea in mijlocul unui trib al biddiomahilor, cu pielea neagra, tuciurie. Nu avea de ce sa se rusineze de goliciunea lui, pentru ca era imbracat dupa ultima moda a tinutului.

Dar inainte de a-si da seama de situatie, descoperi ca este obiectul unei vii adoratii, ceea ce il mai linisti, desi ii veni in minte intamplarea din Kazeh.

Presimt ca voi deveni un zeu, un fiu al Lunii. Prefer meseria asta alteia, cand n-am de ales. Trebuie sa castig timp. Daca Victoria se intoarce, voi profita de noua mea situatie, pentru a oferi adoratorilor mei spectacolul unei inaltari miraculoase.

Pe cand Joe gandea astfel, multimea se aduna in juru-i. Negrii se prosternau, urlau, il pipaiau si deveneau din ce in ce mai familiari ; din fericire avura si ideea sa-i ofere un pranz minunat, compus din lapte acru si orez pisat, amestecat cu miere. Curajosul tanar lua una din mesele cele mai copioase din viata sa si dadu multimii o inalta idee despre felul cum mananca zeii la ocazii mari.

Cand se lasa seara, vracii insulei il luara respectuos de mana si-l dusera la un soi de coliba impodobita cu talismane ; inainte de a intra, Joe arunca o privire ingrijorata spre o gramada de oase ce se ridica in jurul acestui sanctuar.

Dupa ce-l inchisera in coliba, avu timp destul sa se gandeasca la situatia sa.

in timpul serii si o parte din noapte auzi cantece de sarbatoare, sunetele unor tobe, zgomot de fiare lovite, urlete de coruri, ce insoteau dansurile cu care oamenii inconjurau coliba sfanta, agitandu-se si strambandu-se necontenit.

Joe auzea acest asurzitor ansamblu prin peretii de lut si trestie ai colibei. Poate ca in alte imprejurari ar fi ascultat cu placere ciudata ceremonie, dar acum in mintea lui se zbatea un gand foarte neplacut. Examinand cu optimism situatia, i se parea natang si in
acelasi timp ingrijorator faptul ca se ratacise intr-un tinut salbatic,

In mijlocul unui astfel de trib. Putini calatori, dintre cei care indraznisera sa se aventureze in aceste locuri, isi mai revazusera patria. Se putea increde oare in adoratia bastinasilor? Se intreba daca in acest tinut adoratia nu mergea pana la jertfirea celui adorat.

In ciuda acestei perspective, dupa cateva ore de framantari, oboseala ii birui gandurile negre. Cazu intr-un somn adanc, care s-ar ti prelungit desigur pana dimineata, daca n-ar fi fost trezit de o umezeala neasteptata. Curand, umezeala se transforma in apa si apa urca pana ii ajunse la jumatatea corpului.

Ce-i asta ? se intreba Joe. O inundatie, o tromba, o noua metoda de cazna a acestor negri ? Pe legea mea, nu voi astepta ca apa sa-mi ajunga la gat!

Narui zidul cu o lovitura de umar si se gasi - unde? - in mijlocul lacului ! De insula, nici urma! Se scufundase in timpul noptii! in locul ei se intindea imensitatea Lacului Ciad.

Trista tara pentru locuitorii ei ! isi spuse Joe reluand cu vigoare exercitiile de inot.

Cutezatorul tanar fusese salvat de unul din fenomenele obisnuite ale Lacului Ciad; numeroase insule, care pareau rezistente ca stanca, disparusera astfel. Deseori, populatia de pe tarmuri ii adapostise pe nenorocitii salvati din asemenea cumplite catastrofe.

Dar Joe nu cunostea particularitatea aceasta a lacului, fapt care nu-l opri sa o foloseasca. Zari o barca ratacita si se sui in ea. Era un fel de trunchi de pom, scobit grosolan ; din fericire, se gasea in ea si o pereche de vasle. Profitand de un curent rapid, se lasa purtat in voia lui.

Sa ne orientam, isi spuse el. Steaua Polara, care ne face totdeauna serviciul de a ne arata pretutindeni drumul spre nord, ma va ajuta si pe mine. Recunoscu multumit ca era purtat de curent spre malul septentrional al Lacului Ciad.




La orele doua, spre dimineata, acosta pe o ridicatura acoperita cu salcii spinoase, care chiar pentru un filozof ca el parea foarte nepotrivita, dar dadu de un arbore crescut parca intr-adins acolo pentru a-i oferi un pat intre crengile sale. Ca sa fie mai in siguranta, Joe se urca in copac si astepta, fara sa doarma prea mult, primele raze ale diminetii.

Joe arunca o privire asupra copacului care-l servise de adapost in timpul noptii; un spectacol neasteptat il umplu de groaza : ramurile erau tixite de cameleoni si serpi incolaciti, care acopereau intreg frunzisul. Ai fi spus ca e vorba de un arbore de o
specie noua, care producea reptile.

Reptilele incepeau sa se tarasca, unduindu-se, incalzite de primele raze ale soarelui. Joe sari din mijlocul ghemului suierator si se arunca la pamant, cu o puternica senzatie de dezgust si teama.

Iata o intamplare care nu va fi crezuta de nimeni, isi spuse el.

Nu stia ca, in ultimele lui scrisori, doctorul Vogel atrasese atentia asupra acestei ciudatenii a malurilor Ciadului, unde reptilele sunt mai numeroase decat in orice alta tara din lume.

Dupa cele ce vazuse aici, Joe se hotari sa fie in viitor mai prevazator si, orientandu-se dupa soare, porni la drum, indreptandu-se spre nord-est. Ocolea cu cea mai mare grija colibele, bordeiele, intr-un cuvant, tot ce putea fi locuit de om.

De cate ori nu i se indreptasera in timpul acesta privirile spre cer !

Nadajduia sa zareasca Victoria si, cu toate ca o cauta zadarnic, increderea in prietenii sai ramase neclintita. Ii trebuia o mare tarie de caracter ca sa-si examineze situatia cu atata incredere. Foamea se adauga oboselii. Hrana, compusa din radacini si din maduva
arbustilor, la care se adaugau fructele palmierilor, nu putea sa intremeze un om. Totusi, fara sa tina seama de oboseala, Joe inainta treizeci de mile spre vest. Trupul ii era zgariat in zeci de locuri de trestiile de pe malul lacului si de miile de spini ai tufisurilor de acacia si mimoze. Picioarele insangerate ii ingreuiau mersul.

Dar, in sfarsit, trecand peste suferintele indurate, odata cu venirea serii, se hotari sa petreaca noaptea pe malul Lacului Ciad. Acolo trebui sa indure intepaturile groaznice ale milioanelor de insecte : muste, tantari si furnici de o jumatate de schioapa, care acopereau pamantul in intregime.

Dupa doua ore, din putina imbracaminte care-l mai acoperea nu ramasese nici o fasie ; insectele devorasera totul. Fu o noapte ingrozitoare, o noapte in care nici macar o ora de somn nu-i fu harazita calatorului obosit. in vremea aceasta, mistretii, bivolii salbatici, ajuvii (un fel de lamantini foarte periculosi), infuriati, dadeau tarcoale prin tufisuri si pe langa malul lacului. Concertul acestor animale feroce rasuna in noapte. Joe nu indraznea sa se miste. Resemnarea si rabdarea lui fura greu puse la incercare.

In sfarsit se facu ziua. Joe se ridica repede si, imaginati-va dezgustul pe care-l incerca, vazand cu ce animal scarbos isi impartise culcusul: o broasca raioasa ! Da, o broasca raioasa lunga de cinci schioape, un animal monstruos, respingator, care-l privea
cu ochi mari, rotunzi. Joe simti ca i se intoarce stomacul pe dos; apoi, revenindu-si, alerga sa se scalde in lac. Baia ii linisti putin mancarimea care-l chinuia.

Dupa ce mesteca vreo cateva ierburi, isi continua drumul cu incapatanare si staruinta. Nu mai stia ce face si, totusi, simtea in el o putere care infrangea deznadejdea ; stomacul, mai putin resemnat decat el, se plangea! Fu obligat sa se incinga strans cu o liana in
jurul mijlocului. Din fericire, setea si-o putea potoli Ia fiecare pas, si, amintindu-si de suferintele din desert, se mangaia oarecum gandindu-se ca este mai usor sa suporti chinurile foamei decat ale setei.

Unde poate fi Victoria ? se intreba. Vantul sufla dinspre nord! Balonul se va intoarce deasupra lacului. Desigur ca Samuel a facut o noua manevra ca sa-i restabileasca echilibrul, dar pentru asta a avut destul timp ieri, incat n-ar fi cu neputinta ca astazi... Dar sa ma port ca si cum as fi in situatia de a nu-l mai revedea niciodata. Dealtfel, daca as putea ajunge la unul din marile orase din jurul lacului, m-as gasi in situatia calatorilor despre care ne-a povestit Fergusson. De ce oare n-as scoate-o la capat ca si ei? Cativa s-au intors! Ce Dumnezeu?! Hai, curaj!

Mergand si vorbind astfel cu el insusi, curajosul Joe dadu peste un grup de salbatici in mijlocul padurii. Se opri la timp, asa ca acestia nu-l vazura. Negrii se indeletniceau cu inveninarea sagetilor cu suc de alior, ocupatia de capetenie a triburilor acestor tinuturi, pe care o indeplinesc cu un fel de ceremonial solemn.

nemiscat, intr-un desis, tinandu-si rasuflarea, Joe ridica ochii si deodata zari printre crengi balonul. Era chiar Victoria, care se indrepta spre lac, la numai o suta de picioare deasupra lui.

Dar cum sa se faca auzit ? Cum sa se arate ? Nu era cu putinta. Ochii i se umplura de lacrimi, insa lacrimi de bucurie, nu de disperare. Prietenii sai il cautau ; nu-l parasisera !

Trebuia sa astepte plecarea negrilor si atunci sa paraseasca ascunzatoarea, ca sa fuga pe malul Lacului Ciad. Dar Victoria se pierdu in inaltul cerului.




Joe se hotari sa astepte. Desigur ca aerostatul avea sa treaca din nou ! Si intr-adevar, trecu iarasi, dar mai spre est. Joe alerga, dand din maini si strigand - zadarnic ! Un vant violent tara balonul cu o putere de neinvins.

Pentru prima oara nadejdea si energia il parasira pe bietul baiat. Se socoti pierdut si crezu ca stapanul sau plecase fara sa se mai intoarca. Nu mai indraznea sa se gandeasca. Aproape nebun de deznadejde, cu picioarele insangerate, cu trupul invinetit de lovituri, merse in nestire toata ziua si o buna parte din noapte. Se tara cand in maini, cand in genunchi, si vedea apropiindu-se momentul in care, parasit de puteri, avea sa moara.

Inaintand astfel, ajunse in fata unei mlastini, sau, mai bine-zis, unde banuia ca e o mlastina, deoarece intunericul noptii nu-i ingaduia sa-si dea seama de locuri. Cazu pe neasteptate intr-un noroi cleios, care-l tragea la fund. in ciuda sfortarilor depuse, in
cateva minute noroiul ii ajunse pana la mijloc.

Ma asteapta deci moartea ! isi spuse Joe. Si ce moarte!

Se zbatea cu furie, dar sfortarile sale nu faceau decat sa-l afunde si mai mult in mormantul pe care nefericitul si-l sapa singur. Nici macar o bucata de lemn, nici o trestie de care sa se poata agata!

Ochii i se inchideau.

- Prieteni, ajutor, ajutor! striga, deznadajduit.

Si glasul disperat, izolat, inabusit, se pierdea in singuratatea noptii.




Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 1091 ori.
{literal} {/literal}