Cinci saptamani in balon - Capitolul 19

Cinci saptamani in balon - Capitolul 19

de Jules Verne





Capitolul 19

Nilul. Muntele tremurator. Amintiri din patrie. Povestirile arabilor. Nyam-nyam.
Victoria fuge de salva de tunuri. Ascensiunile aerostatice. Doamna Blanchard




- Care-i directia noastra ? intreba Kennedy, cand isi vazu prietenul consultand busola.

- Nord-nord-vest.

- La naiba, dar nu mergem spre nord !

- Nu, Dick, si cred ca vom intampina greutati pana sa ajungem la Gondokoro. in orice caz, insa, am facut legatura intre explorarile din est si cele din nord; nu trebuie sa ne plangem.

Victoria se departa incet, incet, de Nil.

- O ultima privire spre aceasta latitudine de netrecut, pe care nici cei mai curajosi calatori n-au putut-o depasi vreodata! glasui doctorul. Desigur ca acestea sunt triburile salbatice, semnalate de Domnii Petherick, d'Amoud, Miani si acel tanar calator, domnul Lejean, caruia ii datoram cele mai bune lucruri cu privire la Nilul de sus.

- Prin urmare, intreba Kennedy, descoperirile noastre se potrivesc cu prezicerile stiintei?

- Intocmai ! Izvoarele Fluviului Alb, ale Bahr-el-Abiad-ului, se revarsa dintr-un lac intins ca o mare. Aici se naste Nilul. Nici vorba, va pierde din poezia de pana acum, caci oamenilor le placea sa creada in originea cereasca a fluviului. Cei vechi il numeau ocean, si nu erau departe de convingerea ca el izvora din soare ! Dar trebuie sa facem o concesie si sa acceptam, cand si cand, ceea ce ne invata stiinta. Poate ca nu vor exista intotdeauna
savanti, dar vor exista oricand poeti.

- Se vad niste cataracte, spuse Joe.

- Sunt cataractele de la Makedo, care se gasesc la 3 latitudine. Pacat ca n-am putut urmari timp de cateva ore cursul Nilului.

- Iar colo, inaintea noastra, spuse vanatorul, zaresc varful unui munte.



- E muntele Logwek, muntele tremurator al arabilor; tinutul a fost vizitat de domnul Debono, care l-a parcurs sub numele de Latif Efendi. Triburile din vecinatatea Nilului se dusmanesc si duc intre ele un razboi de exterminare. Fara indoiala ca-ti dai seama ce pericole a avut de infruntat acest explorator.

Intre timp, Victoria era dusa de vant spre nord-vest. Ca sa ocoleasca muntele Logwek, trebuia sa caute un curent piezis.

- Prieteni, le spuse doctorul celor doi tovarasi, incepem cu adevarat traversarea noastra africana. Pana aici am mers, in majoritatea cazurilor, pe urmele predecesorilor. De acum inainte ne aruncam in necunoscut. Oare ne va lipsi curajul?

- Niciodata ! strigara intr-un glas Dick si Joe.

- Atunci, la drum.

La ora zece seara calatorii ajunsera in dreptul muntelui, trecand peste paduri, rape, sate imprastiate, si acum mergeau de-a lungul povarnisurilor sale line.

Strabatusera cu ajutorul unui vant repede, in ziua aceea memorabila de 23 aprilie, dupa un drum de cincisprezece ore, o distanta de peste trei sute cincizeci de mile.

Dar in ultima parte a calatoriei se intristasera. in nacela domnea o liniste desavarsita. Doctorul Fergusson era oare absorbit de descoperirile pe care le facuse? Cei doi tovarasi ai sai se gandeau cumva la calatoria pe deasupra unor regiuni necunoscute? Poate ca da. Numai Joe se dovedea si acum stapanit de filozofia nepasarii, insa respecta tacerea celor doi tovarasi.

La ora zece seara, Victoria arunca ancora pe coasta muntelui. Dupa o masa substantiala se culcara, unul ramanand de paza. A doua zi se trezira cu ganduri mult mai senine. Timpul era frumos si vantul sufla in directia cea buna. Pranzul, care pe Joe il inveseli mult, izbuti sa le readuca si celorlalti buna dispozitie. Regiunea pe care o strabateau acum era imensa. Avea cam aceeasi marime ca a Europei si se intindea intre Muntii Lunii si muntii Darfur.

- Fara indoiala ca strabatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au sustinut ca exista in centrul Africii o depresiune vasta, un lac imens. Vom vedea indata daca presupunerea are vreun sambure de adevar.

- Dar cum s-a putut face aceasta presupunere ? intreba Kennedy.

- Dupa povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Cativa calatori, sositi la Kazeh sau la Marile Lacuri, au vazut sclavi veniti din tinuturile centrale, i-au intrebat despre tara lor, au facut legatura intre aceste marturii si au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevar si, vezi tu, nu se inselau cu privire la originea Nilului.

- Intr-adevar ! raspunse Kennedy.

- Numai aceste documente au dat posibilitatea sa se incerce intocmirea unor harti. Iar eu voi urma drumul orientandu-ma dupa o astfel de harta, pe care la nevoie o voi rectifica.

- Oare intreaga regiune este locuita ? intreaba Joe.




- Fara indoiala. Triburile imprastiate pe meleagurile acestea sunt cuprinse sub denumirea generala de Nyam-Nyam, nume care nu-i altceva decat o onomatopee ; reproduce zgomotul mestecatului.

- Perfect! zise Joe. Nyam-Nyam !

- Draga baiete, daca aceasta onomatopee ar lua nastere din cauza ta, nu ti s-ar mai parea atat de perfect.

- Ce vreti sa spuneti ?

- Ca triburile astea sunt antropofage.

- Sunteti sigur ?

- Foarte sigur ; unii pretindeau ca indigenii acestia au coada ca patrupezii, dar s-au lamurit pana la urma ca acel apendice era de la pieile de animale cu care se acopera.

- Cu atat mai rau! O coada e foarte potrivita sa gonesti tantarii!

- Tot ce se poate, dar trebuie sa socotesti asta o scorneala, ca si capetele de caini pe care calatorul Brun-Rollet le atribuia unor bastinasi.

- Capete de caini? Destul de comod ca sa poti latra si chiar ca sa fii canibal!

- Din pacate, adevarat e faptul ca triburile acestea sunt foarte crude, nesatioase de carne de om, pe care o cauta cu pasiune.

- As dori sa nu se pasioneze prea tare pentru persoana mea, zise Joe.

- Te cred !! rase Kennedy.

- Da, domnule Dick. Daca va trebui vreodata sa fiu mancat intr-un ceas de foamete, atunci asta sa se intample spre folosul stapanului meu si al dumneavoastra. Dar sa-i hranesc pe indivizii astia, doamne fereste, as muri de rusine!

- Bine, Joe draga, ne-am inteles, contam pe tine cand se va ivi prilejul.

- La dispozitie, domnilor.

- Joe vorbeste asa ca sa-avem grija de el si sa-l punem la ingrasat.

- Tot ce se poate, raspunse el, omul e un animal atat de egoist!

Dupa-amiaza, cerul se acoperi cu o ceata inabusitoare, care cobora pana la pamant - abia de puteai distinge prin pacla obiectele de jos. Asa ca, temandu-se sa nu se loveasca de vreun obstacol neprevazut, doctorul dadu pe la ora cinci semnalul de oprire. Noaptea trecu linistita, dar trebuira sa-si dubleze atentia din cauza intunericului adanc.




In decursul diminetii urmatoare, musonul sufla cu mare violenta. Patrundea furios in cavitatiie inferioare ale balonului, scutura cu putere apendicele prin care treceau tevile de dilatare, astfel ca trebuira fixate cu funii, lucru de care Joe se achita cu multa indemanare. El constata totodata ca orificiul aerostatului era inchis ermetic.

- Faptul are o indoita insemnatate pentru noi, spuse doctorul Fergusson; evitam in primul rand pierderea unui gaz pretios si apoi nu lasam in urma noastra o dara inflamabila, care s-ar putea aprinde.

- Lucrul ar fi suparator, spuse Joe.

- Ne-am prabusi la pamant? intreba Dick.

- Prabusi, nu. Gazul ar arde linistit si noi am cobori incetul cu incetul. Un asemenea accident s-a intamplat unei aeronaute franceze, doamna Blanchard, care, aruncand focuri de artificii, si-a incendiat balonul. Dar n-a cazut brusc - si cu siguranta ca n-ar fi fost
omorata, daca nacela nu s-ar fi izbit de un pom, care a zvarlit-o la pamant.

- Sa speram ca noua nu ni se va intampla asa ceva, spuse vanatorul. Pana acum calatoria nu mi s-a parut periculoasa si nu vad ce ne-ar putea impiedica sa ne ajungem scopul.

- Nici eu nu vad, dragul meu Dick. Dealtfel, accidentele au fost pricinuite totdeauna fie din imprudenta aeronautilor, fie de proasta constructie a aparatelor lor. Totusi, din cateva mii de ascensiuni cu aerostate, nu se numara mai mult de douazeci de accidente mortale. in genere, aterizarile si plecarile sunt cele mai primejdioase. Asa ca, in asemenea cazuri, nu trebuie sa neglijam nici o precautiune.

- A sosit ora mesei, spuse Joe. Ne vom multumi cu carne conservata si cafea, pana ce domnul Kennedy va gasi mijlocul sa ne ospateze cu o bucata buna de vanat.

 



Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44


Aceasta pagina a fost accesata de 1076 ori.
{literal} {/literal}