20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38

de Jules Verne



Capitolul 38


POLUL SUD

 

 

Alergai pe punte.
Da! Mare libera! Se zareau ici-colo citeva bucati de gheata imprastiate, dar in fata noastra se intindea pina departe marea; in aer zburau o multime de pasari si miliarde de pesti inotau in apele a caror culoare se schimba dupa adincime, de la albastru pina la verde masliniu. Termometrul arata 3 peste zero. Parea ca primavara e inchisa dincolo de banchiza ai carei munti indepartati se profilau in zare, spre nord. Imi simteam inima batind cu putere.
- Am ajuns la pol ? il intrebai pe capitan.
- Nu stiu, imi raspunse el. La amiaza vom determina locul in care ne aflam.
- Dar va iesi oare soarele din ceata asta? urmai eu privind cerul cenusiu.
- Cit de putin ar iesi, tot o sa-mi ajunga, imi raspunse capitanul. La zece mile de Nautilus, inspre sud, o insula singuratica se inalta cu vreo doua sute de metri deasupra.
Ne-am indreptat spre ea, dar cu bagare de seama, pentru ca marea putea sa aiba stinci.
Dupa o ora am ajuns la insula. Dupa alte doua ore ii si facusem inconjurul. Avea o
circumferinta de vreo patru sau cinci mile. Un canal ingust o despartea de un tarm
intins, un continent, poate, ale carui hotare se pierdeau departe in zare. Existenta acestui pamint parea ca indreptateste ipotezele americanului Maury, care, facind observatia ca intre Polul Sud si paralela saizeci marea este acoperita cu gheturi plutitoare uriase, cum nu se intilnesc niciodata in Atlanticul de Nord, a tras de aici concluzia ingenioasa dupa care Cercul Antarctic trebuie sa cuprinda uscaturi intinse, dat fiind ca ghetarii nu se pot forma in mijlocul marii, ci numai pe coaste. Dupa calculele lui, gramada de gheturi ce acopera polul austral formeaza o calota, a carei latime trebuie sa atinga patru mii de kilometri.

 

Ca sa nu se impotmoleasca, Nautilus se oprise la vreo sase sute de metri departare de plaja in spatele careia se ridica o ingramadire mareata de stinci. Luntrea fu lasata la apa. Capitanul, doi oameni care duceau instrumentele, Conseil si cu mine ne-am urcat in ea. Era pe la zece dimineata. Nu-l vazusem inca pe Ned Land care, pesemne, se ferea de noi, ca sa nu fie nevoit sa ne dea dreptate. Din citeva visliri, luntrea se opri pe nisipul plajei.
Conseil se si pregatea sa sara pe uscat, dar l-am oprit.
- Capitane, am spus, dumneavoastra vi se cuvine cinstea de-a pune eel dintii
piciorul pe pamintul acesta.
- Da, raspunse capitanul, si daca nu sovai pasind pe pamintul polului, e fiindca
pina acum nici o fiinta omeneasca nu si-a lasat pe aici urmele pasilor.
Spunind acestea, el sari sprinten pe nisip. Emotia facea ca inima sa-i bata cu
putere. Suind o stinca, in virful careia locul era neted, capitanul Nemo ramase acolo cu bratele incrucisate si cu privirea aprinsa, neclintit si mut, parind ca pune stapinire pe tinuturile australe. Dupa ce statu astfel citeva minute, se intoarse spre noi.
- Poftiti, domnule! imi striga el.
Am coborit, urmat de Conseil, lasind in barca pe cei doi marinari.
Pe o intindere mare, solul semana cu un tuf rosiatic, ca si cum ar fi fost facut din caramida pisata. Era acoperit cu zgura, lava intarita si piatra ponce. Originea lui vulcanica era neindoielnica. Pe alocuri, unele crapaturi, din care se ridica un miros de pucioasa, dovedeau ca focul din adincimi isi pastra inca puterea. Cu toate acestea, desi m-am urcat in virful unei stinci inalte, n-am vazut nici urma de vulcan, pe o intindere de citeva mile. Se stie ca in aceste tinuturi antarctice James Ross a gasit in plina activitate craterele lui Erebus si ale lui Terror, pe meridianul al saizeci si saptelea si la 7732'latitudine.
Vegetatia acestui continent pustiu mi s-a parut foarte saraca. Citiva licheni din specia usnea melanoxantha se intindeau pe pietrele negre.
Tarmul era presarat cu moluste, cu midii mici, patele, izocordii lucioase in forma de inima, cliosi cu corpul lunguiet si membranos. al caror cap e compus din doi lobi rotunjiti. In aer insa era viata din belsug. Mii de pasari de diferite specii zburau si ne asurzeau cu tipetele lor. Altele stateau ingramadite pe stinci, privindu-ne fara frica pe cind treceam sau tinindu-se dupa noi. Erau pinguini, tot atit de indeminatici si mladiosi in apa, unde pot fi asemanati cu pestii cei mai iuti, pe cit de stingaci si de greoi pe uscat. Ei scoteau tipete caraghioase, adunindu-se in grupuri. Aveau gesturi cumpatate, dar faceau un zgomot asurzitor.
Dar ceata nu se ridica si pe la unsprezece soarele nu aparuse inca. Eram nelinistit, pentru ca fara soare nu puteam sti daca am ajuns sau nu la pol.
Cautindu-l pe capitanul Nemo, l-am gasit cu coatele sprijinite de o stinca, privind cerul. Era nerabdator, necajit. Dar ce putea face? Omul acesta indraznet si puternic nu putea sa-i comande soarelui asa cum ii comanda marii.
Veni si amiaza, fara ca soarele sa se fi aratat macar o clipa. Nici nu puteam ghici macar locul unde se gasea, in dosul perdelei de ceata. Curind, ceata se schimba in ninsoare.
- Pe miine! imi spuse capitanul si ne-am intors pe Nautilus prin virtejurile
viscolului. In lipsa noastra fusesera intinse plasele si am cercetat cu atentie pestii care tocmai erau incarcati pe bord. In marile antarctice se adaposteste un numar foarte mare de pesti migratori, care fug de furtunile din latitudini mai putin inalte, ca apoi sa cada in gura marsuinilor si a focelor. Viforul nu inceta. Era cu neputinta de stat pe punte.
Auzeam din salon, unde imi insemnam intimplarile calatoriei pe continentul polar,
tipetele petrelilor si albatrosilor, carora putin le pasa de furtuna. Nautilus nu ramase pe loc, ci inainta de-a lungul coastei cu inca zece mile spre sud, prin lumina scazuta a soarelui ce atingea marginea zarii.
A doua zi, la 20 martie, ninsoarea inceta. Frigul se intetise. Termometrul arata 2 sub zero. Ceata se imprastia si nadajduiam ca vom putea stabili locul unde ne aflam.
Capitanul Nemo nu se aratase inca, asa ca luntrea ne duse la tarm numai pe mine
si pe Conseil. si aici natura solului era tot vulcanica, intilneam pretutindeni urme de lava, zgura, bazalturi, fara ca sa pot zari vulcanul care le aruncase. si aici, ca si in cealalta parte, nenumarate pasari populau tarmul polar. Dar aici ele locuiau alaturi de turme mari de mamifere marine, care ne priveau cu ochi blinzi. Erau foci de felurite specii, unele stind lungite pe pamint, altele culcate pe bucatile de gheata aduse de curentii apei, altele iesind din apa ori in-trind. Fiindca nu mai avusesera pina atunci de-a face cu omul, nu fugeau de noi cind ne apropiam. Am facut socoteala ca erau destule ca sa aprovizioneze citeva sute de vase.
- Pe legea mea, bine ca Ned Land n-a venit cu noi, zise Conseil.
- De ce?
- Pentru ca, vinator pasionat cum e, ar fi ucis toate animalele as tea.
- Chiar toate nu, dar cred intr-adevar ca nu l-am fi putut impiedica sa arunce cangea in citiva cetacei.
Si capitanul Nemo s-ar fi suparat, caci el nu varsa fara rost singele acestor
animale inofensive.
- Si are dreptate.
- Bineinteles, dragul meu Conseil. Dar, ia spune, n-ai clasat inca aceste splendide mostre ale faunei marine?
- Domnul stie bine ca nu prea sint tare in practica. Daca domnul mi-ar spune numele lor...
- Sint foci si morse.
- Doua genuri care apartin familiei pinipedelor, se grabi sa spuna Conseil, ordinul carnasierelor, grupa unghicularelor, subclasa monodelfinilor, clasa mamiferelor, increngatura vertebratelor.
- Bravo, Conseil! Dealtfel, focile si morsele, aceste doua genuri, se impart si in
specii si, daca nu ma insel, aci vom avea prilejul sa le studiem. Si acum, hai sa mergem.
Era ora opt dimineata. Mai aveam patru ceasuri pina cind puteam lua inaltimea
soarelui. Ne-am indreptat spre un golf larg, sapat in faleza de granit a tarmului.

 

De jur imprejur, cit vedeam cu ochii, pamintul si sloiurile de gheata erau napadite de animalele marine (si fara sa vreau l-am cautat din ochi pe batrinul Proteu, pastorul din mitologie, care pazea uriasele turme ale lui Neptun). Erau mai cu seama foci care stateau in grupuri deosebite, barbat cu femela. Tatal veghea asupra familiei, iar mama isi alapta puii, dintre care unii mai maricei indrazneau sa se indeparteze cu citiva pasi.
Cind voiau sa mearga, focile inaintau prin salturi mici, contractindu-si corpul si
ajutindu-se destul de stingaci cu inotatoarele imperfecte, care la lamantin, rubedenia lor, formeaza un adevarat antebrat. Trebuie sa spun ca in apa, in elementul lor, animalele acestea, cu sira spinarii mobila, cu bazinul ingust, cu blana scurta si neteda, cu picioare palmate, inoata admirabil. Stind pe loc, pe pamint, ele faceau miscari cit se poate de gratioase. Cei din antichitate, vazind infatisarea lor blinda, privirea frumoasa ca de femeie, ochii catifelati si limpezi, pozitiile fermecatoare pe care le luau, poetizau in felul lor aceste animale, transformind barbatii in tritoni si femeile in sirene.
I-am atras atentia lui Conseil asupra dezvoltarii foarte mari a lobilor cerebrali la acesti cetacei inteligenti. Nici un mamifer, in afara de om, nu are materia cerebrala atit de bogata. De aceea focile pot primi cu usurinta o oarecare educatie. Ele pot fi usor domesticite, si cred, ca si alti naturalisti, dealtfel, ca, dresate cum se cuvine, ele ar putea servi foarte bine drept ciini de pescuit.
Cele mai multe dintre animalele acestea dormeau pe pietre sau pe nisip. Printre ele se strecurau elefanti de mare, un fel de foci cu trompa scurta si mobila, uriasii speciei, avind o circumferinta de douazeci de picioare si o lungime de zece metri. Nu se fereau deloc la apropierea noastra.
- Nu sint periculoase? ma intreba Conseil.
- Nu, afara de cazul cind le ataci. Cind o foca isi apara puiul, furia ei e grozava, si in asemenea cazuri se intimpla adesea sa sfarme luntrile pescarilor.
- E in legitima aparare! isi dadu parerea Conseil.
- Asa cred si eu.
Ne-am oprit la doua mile mai departe, in fata stincii care apara golful impotriva
vinturilor din sud si care cobora drept in marea inspumata de bataia valurilor. Dinapoia ei se auzeau ragete asurzitoare, cum numai o cireada de rumegatoare poate scoate.
- N-o fi cumva un concert de tauri? ma intreba Conseil.
- De unde, i-am raspuns eu, e un concert de morse.
- Se lupta?
- Se lupta sau se joaca.
- Daca nu-i cu suparare, as vrea sa le vedem.
- Hai sa le vedem, Conseil.
Si iata-ne strabatind stincile negre, printre surpaturi ce se iveau pe neasteptate si printre pietroaiele pe care gheata le facea foarte lunecoase. De mai multe ori am cazut, lovindu-ma destul de tare. Conseil, mai prevazator sau mai indeminatic, nu se poticnea deloc, ba chiar ma ridica spunindu-mi: "Daca domnul ar fi bun sa-si tina picioarele mai departate, s-ar pastra mai bine echilibrul".
Ajuns pe creasta unei limbi de pamint, am zarit o cimpie alba, intinsa, plina de
morse care se jucau. Ragetele erau ragete de bucurie si nu de minie.
Prin forma trupului si a membrelor, morsele se aseamana cu focile. Ele n-au canini
Si incisivi pe maxilarul de jos, iar caninii de deasupra sint doi fildesi lungi de optzeci de centimetri, cu o circumferinta de treizeci si trei de centimetri spre gura. Acesti colti, dintr-un fildes compact si fara striuri, mai tari decit ai elefantilor si mai putin supusi ingalbenirii, sint foarte pretuiti. Morsele sint vinate fara nici o socoteala, si in scurta vreme vor fi nimicite pina la ultima, fiindca vinatorii macelaresc fara deosebire si femelele, si puii, ucigind in fiecare an mai mult de patru mii dintre ele.
Trecind pe linga animalele acestea curioase, am putut sa le observ in toata voia,
fiindca lor nici nu le pasa de noi. Pielea le era groasa si aspra, de culoare roscata, iar blana scurta si destul de rara. Unele aveau patru metri lungime. Fiind mai linistite si mai putin sperioase decit rudele lor din nord, nu pusesera santinele care sa le supravegheze imprejurimile taberei.
Dupa ce am cercetat orasul morselor, ne-am hotarit sa ne intoarcem. Era ora
unsprezece si daca Nemo avea conditii prielnice pentru determinarea locului, voiam sa fiu si eu de fata. Dar nu prea nadajduiam ca in ziua aceea sa se iveasca soarele! Norii ingramaditi la orizont ni-l ascundeau vederii. Parea ca astrul, gelos, nu voia sa dezvaluie unor fiinte omenesti punctul de neatins al globului pamintesc.
Ca sa ne intoarcem spre Nautilus, coboriram ripa dreapta care ducea spre tarm. La
unsprezece si jumatate ajunsesem la punctul de debarcare. Luntrea era trasa la mai. Il adusese pe capitan. L-am zarit stind in picioare pe o lespede de bazalt, cu instrumentele de masurat inaltimea soarelui linga el. Isi atintise privirea spre orizontul de nord, spre partea in care soarele isi descria curba sa alungita.
Ma asezai linga capitan, asteptind in tacere. Dar, ca si in ziua trecuta, la amiaza soarele nu se arata. Parca era un facut. Astfel masuratoarea n-a putut fi efectuata. Daca nu izbuteam s-o facem nici a doua zi, trebuia sa renuntam pentru totdeauna la aflarea punctului in care ne gaseam.
Toate astea se intimplau in ziua de 20 martie. Or, dupa ea urma 2l martie, ziua
echinoctiului, cind, daca lasam la o parte refractia, soarele trebuia sa dispara sub orizont pentru sase luni, si odata cu disparitia lui avea sa inceapa lunga noapte polara.
De la echinoctiul din septembrie el iesise de sub orizontul septentrional, ridicindu-se prin spirale alungite pina la 21 decembrie, ziua solstitiului tinuturilor boreale. De atunci, soarele incepuse sa coboare si in ziua urmatoare avea sa arunce ultimele lui raze. Ii impartasii capitanului Nemo observatiile si temerile mele.
- Aveti dreptate, domnule Aronnax, imi spuse el. Daca miine nu obtinem inaltimea
soarelui, nu voi putea sa reiau operatia decit peste sase luni. Fiindca din intimplare sintem aici tocmai la 21 martie, determinarea ar fi mai usor de facut daca soarele s-ar arata la amiaza.
- De ce, domnule capitan?
- Pentru ca atunci cind soarele descrie spirale atit de lungi, este greu sa-i masori exact inaltimea deasupra orizontului, fiindca instrumentele pot face greseli mari.
- Atunci, cum veti proceda?
- Am sa intrebuintez numai cronometrul, imi raspunse capitanul Nemo. Daca
miine, 21 martie, la amiaza, discul soarelui, tinind seama de refractie, este taiat exact pe orizontul de nord, inseamna ca sintem la Polul Sud.
- Adevarat! incuviintai. Totusi masuratoarea asta nu va fi exacta matematiceste,
fiindca echinoxul nu cade neaparat la amiaza.
- Fara indoiala; dar devierea n-ar fi mai mare de o suta de metri si n-avem nevoie
de mai mult. Asadar, pe miine!

 

Capitanul Nemo se intoarse pe bord. Conseil si cu mine am ramas pina la ora cinci,
cutreierind plaja, observind si studiind. Singurul lucru pe care l-am luat cu noi a fost un ou de pinguin, deosebit de mare si pe care un amator ar fi dat mai mult de o mie de franci. Era de culoarea cafelei cu lapte, infrumusetat cu dungi si semne, ca o podoaba rara! I l-am incredintat grijuliului Conseil, care stia sa se tina bine pe picioare; purtindu-l ca pe un portelan chinezesc de mare pret, el l -a dus nevatamat pina la Nautilus. Aici am asezat intr-o vitrina a muzeului. La masa am mincat cu pofta o bucata de ficat de foca, foarte gustos, asemanator la gust cu carnea de pore. Pe urma m-am culcat, dupa ce am invocat, ca un hindus, bunavointa soarelui.
A doua zi, 21 martie, pe la cinci dimineata, m-am urcat pe punte, unde l-am gasit
pe capitanul Nemo.
- Vremea se limpezeste putin, imi spuse el. Sint sperante. Dupa ce mincam, vom
cobori pe uscat ca sa alegem un post de observatie. Intelegindu-ne cu privire la aceasta, m-am dus sa-l caut pe Ned Land, pe care as. fi vrut sa-l iau cu mine. Incapatinatul Canadian n-a vrut sa mearga si am bagat de seama ca era din ce in ce mai tacut si mai morocanos. La urma urmelor, nu mi-a parut rau de incapatinarea lui; pe uscat erau prea multe foci si vinatorul eel nestapinit nu trebuia supus ispitei.
Dupa ce am mincat, pornii spre uscat. Nautilus mai strabatuse citeva mile in timpul noptii. Acum se afla in larg, la citeva mile de o coasta pe care se inalta un pise ascutit, inalt de patru sau cinci sute de metri. In afara de mine si de capitanul Nemo, se mai aflau in luntre doi oameni din echipaj si instrumentele trebuincioase, adica un cronometru, o luneta si un barometru.
Pina sa ajungem la tarm, am vazut o multime de balene. Adunate in turme, ele se
zbenguiau in apele linistite. Fara nici o indoiala ca bazinul acela al polului antarctic servea de adapost cetaceilor, urmariti cu prea multa rivna de vinatori!
La ora noua am coborit pe tarm. Cerul se limpezea, norii alergau spre sud, negurile paraseau fata rece a apelor. Capitanul se indrepta spre piscul ascutit de unde voia sa-si faca masuratorile. Urcusul a fost greu din pricina lavei colturoase, a pietrei ponce si a atmosferei adeseori saturata de emanatiile sulfuroase ale fumarolelor. Desi se dezobisnuise sa calce pe pamint, capitanul urea povirnisurile cele mai aspre cu o sprinteneala si o agerime pe care le-ar fi invidiat si un vinator de capre salbatice. Abia ma puteam tine dupa el.
Ne-au trebuit doua ore ca sa ajungem pe creasta piscului format jumatate din porfir si jumatate din bazalt. De aici imbratisai cu privirea o intindere uriasa de apa, care isi desena limpede linia orizontului spre nord, pe fondul cerului; la picioarele noastre, cimpuri orbitor de albe; deasupra capului, un cer albastrui fara nori; inspre nord, discul soarelui, ca un glob de foe stirbit de taietura orizontului. Din sinul apelor se ridicau in manunchiuri marete sute de coloane lichide, in departare, Nautilus parea un cetaceu adormit. In spatele nostru, spre sud si est, se desfasura o intindere nesfirsita de pamint, o amestecatura haotica de pietre si de gheturi.
Dupa ce urea creasta, capitanul Nemo ii stabili inaltimea cu ajutorul barometrului, fiindca avea nevoie de ea in observatia pe care urma sa o faca.
La douasprezece fara un sfert, soarele, care se vedea numai prin refractie, se arata ca o minge de aur, aruncindu-si ultimele raze peste continentul pustiu si peste marile pe care omul nu le brazdase inca.
Cu ajutorul unei lunete cu reticul, prevazuta cu o oglinda pentru corectat refractia, capitanul Nemo observa astrul ce se cufunda incetul cu incetul sub orizont, urmind o diagonala, foarte lunga. Eu tineam in mina cronometrul. Inima imi batea cu putere: daca disparitia jumatatii soarelui avea sa coincida cu ora douasprezece, indicata de cronometru, atunci insemna ca sintem chiar la pol.
- Douasprezece! strigai.
- Polul Sud! raspunse capitanul Nemo, cu o voce grava, dindu-mi luneta prin care
se vedea soarele, taiat de orizont in doua jumatati egale.
Privii cum cele din urma raze luminau piscul si cum intunericul urea incet, incet
spre noi.
Punindu-mi mina pe umar, capitanul Nemo rosti:
- Astazi, 21 martie 1868, eu, capitanul Nemo, am atins Polul Sud la gradul al
nouazecilea si pun stapinire pe regiunea aceasta a globului, care-i a sasea parte ca intindere fata de continentele cunoscute.
- In numele cui, domnule capitan?
- In numele meu, domnule!
Spunind aceasta, capitanul Nemo desfasura un drapel negru, pe care era brodata
cu aur litera N. Pe urma, intorcindu-se spre astral zilei ale carui ultime raze atingeau orizontul marii, striga:
- Adio, soare! Apune sub ocean, astru luminos, si lasa noaptea de sase luni sa-si
intinda umbrele pe noul meu domeniu!



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1050 ori.
{literal} {/literal}