20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34

de Jules Verne




Capitolul 34


ZACAMINTELE SUBMARINE


 

 

A doua zi, 20 februarie, ma trezii tirziu, pe la unsprezece, din pricina oboselii din timpul noptii. M-am imbracat in graba, nerabdator sa aflu directia lui Nautilus.
Instrumentele aratau ca inaintam mereu spre sud, cu o viteza de douazeci de mile pe ora, la o adincime de o suta de metri.
Peste citava vreme veni si Conseil in salon. I-am povestit calatoria noastra
nocturna, si, fiindca obloanele mai erau inca deschise, a putut sa vada si el o parte din continentul scufundat.
Nautilus, plutind la numai zece metri deasupra pamintului Atlantidei, gonea ca un
balon dus de vint deasupra cimpiilor terestre; stind la ferestrele salonului, ni se parea ca sintem niste calatori intr-un vagon al unui tren rapid. Prin fata ochilor ni se perindau stinci cioplite in forme nemaivazute si paduri de arbori trecuti din regnul vegetal in cel animal, ale caror siluete neclintite se strimbau sub valuri. Mormanele de pietre, pitite in covoare de axidii si de anemone sau impodobite cu lungi hidrofite verticale, cit si blocurile de lava rasucite nefiresc stateau marturie a furiei eruptiilor plutonice. In timp ce privelistile acelea ciudate straluceau in lumina farurilor noastre. Ii povestii lui Conseil istoria atlantilor. Ii povestii luptele eroice purtate si-i infatisai problema existentei Atlantidei ca pe un fapt ce nu mai putea fi pus la indoiala. Dar Conseil parea ca se gindeste in alta parte si ca nu ma prea asculta. Am inteles indata nepasarea lui fata de problemele istorice. Intr-adevar, privirile ii erau atrase de o sumedenie de pesti, si atunci cind ii avea in fata, pierdut in noianul clasificarii, uita pe ce lume traieste. In asemenea imprejurari, n-am putut face altceva decit sa-l urmez, reluind, alaturi de el, studiile noastre ihtiologice.
Dealtfel, pestii aceia ai Atlanticului nu se deosebeau mult de cei pe care-i studiasem pina atunci.
Dar pe cind cercetam feluritii reprezentanti ai faunei marine, nu ma mai saturam privind vaile Atlantidei. Uneori neregularitatile fundului oceanic il sileau pe Nautilus sa-si incetineasca viteza si sa se strecoare cu indeminarea unui cetaceu printre trecatorile strimte ale colinelor. Daca labirintul devenea prea incilcit, submarinul se inalta ca un balon, apoi, dupa ce trecea piedica, isi relua mersul la numai citiva metri deasupra solului. Minunata si incintatoare calatorie, semanind cu o plimbare aerostatica, de care o deosebea doar faptul ca Nautilus se supunea cu desavirsire miinii cirmaciului sau!

 

Pe la patru dupa-amiaza, terenul, care pina atunci fusese milos si acoperit de
crengi mineralizate, incepu sa se schimbe incetul cu incetul: deveni mai stincos, parind presarat cu conglomerate, cu tufuri bazaltice si urme de lava si de obsidian sulfuros. Ma gindeam ca dupa sesurile lungi vor urma in curind muntii si, intr-adevar, cind Nautilus facu unele miscari, am vazut spre sud un fel de zid inalt care parea ca acopera orice iesire. Pesemne ca era un continent sau macar o insula, fie una dintre insulele Canare, fie una dintre insulele Capului Verde. Pozitia vasului nefiind insemnata - poate dinadins - nu stiam unde ne aflam. In orice caz, zidul mi se parea ca trebuie sa fie marginea Atlantidei, din care nu strabatusem decit o particica. Imi continual observatiile si in timpul noptii. Ramasesem singur, fiindca Conseil plecase sa se culce in cabina lui.
Incetinindu-si mersul, Nautilus salta pe deasupra colinelor invaluite in umbra cind atingindu-le, ca si cum ar fi vrut sa se aseze pe ele, cind ridicindu-se la suprafata valurilor. Prin cristalul apelor se vedeau citeva constelatii stralucitoare, dintre care am recunoscut cele cinci sau sase stele zodiacale care vin dupa Orion.
As fi ramas inca multa vreme in fata ferestrei ca sa admir marea si cerul, daca nu
s-ar fi inchis obloanele. In clipa aceea, Nautilus ajunsese la poalele zidului. Cum avea sa iasa de acolo, nu puteam ghici. M-am dus in camera mea. Nautilus statea nemiscat.
Adormii cu gindul sa ma scol peste citeva ore, dar nu m-am putut trezi decit a doua zi la ora opt. Am intrat atunci in salon si, privind manometrul, imi dadui seama ca Nautilus pluteste la suprafata oceanului. Dealtfel, se auzi curind si zgomot de pasi deasupra, pe punte.
Cu toate acestea, nici o clatinare de val nu legana vasul. M-am urcat pina aproape
de punte. Capacul era deschis. Am scos capul, dar in loc sa dau de lumina zilei, m-am pomenit inconjurat de un intuneric de nepatruns. Unde ne aflam? Ma inselasem? Sa nu fi trecut inca noaptea? Nu se vedea totusi nici o stea, iar bezna era cu mult mai neagra decit intunericul noptii. Nu stiam ce sa cred, cind deodata cineva ma intreba:
- Dumneavoastra sinteti, domnule profesor ?
- Ah! Domnule capitan! Unde ne aflam?
- Sub pamint, domnule profesor.
- Sub pamint? strigai eu. si Nautilus mai pluteste?
- Pluteste.
- Nu inteleg...
- Asteptati citeva clipe. Farul se va aprinde indata si daca va plac situatiile limpezi, veti fi multumit.
Ma suii pe punte si asteptai. Intunericul era atit de adinc, incit nu-l vedeam nici macar pe capitanul Nemo. Dar, uitindu-ma spre zenit, exact deasupra capului meu, mi se paru ca intrevad o licarire, un fel de semiintuneric, strabatind printr-o scobitura rotunda. In clipa aceea farul se aprinse si lucirea lui orbitoare intuneca geana de lumina de deasupra.
Dupa ce am inchis o clipa ochii, orbiti de puterea luminii, ma uitai in jurul meu.
Nautilus plutea pe linga un mai, zidit ca un chei. Marea in care se oprise era un fel de lac, inchis intr-un cere de ziduri, cu diametrul de doua mile, adica avind vreo sase mile de jur imprejur. Nivelul lacului - dupa cum arata manometrul - nu putea fi decit cel exterior, fiindca trebuia neaparat sa existe o comunicatie intre lac si mare. Peretii inalti, aplecati spre baza, se rotunjeau formind un fel de pilnie rasturnata, a carei inaltime atingea cinci sau sase sute de metri. In virf se deschidea scobitura rotunda prin care zarisem licarirea datorita, fara indoiala, luminii zilei. Inainte de a cerceta mai cu atentie asezarea grotei aceleia uriase, inainte de a ma intreba daca e facuta de natura sau de mina omului, m-am indreptat spre capitanul Nemo.
- Unde sintem? il intrebai.
- In mijlocul unui vulcan stins, imi raspunse el; un vulcan inecat de apele marii,
in urma unor cutremure. In timp ce dumneavoastra dormeati, Nautilus a patruns in
lacul acesta printr-un canal natural, deschis la zece metri sub valurile oceanului. Aici e portul sau, un port sigur, tainic si la adapostul tuturor vinturilor! Daca puteti, gasiti-mi pe tarmurile continentelor sau insulelor dumneavoastra o rada asemanatoare cu adapostul acesta sigur impotriva furiei uraganelor.
- Aici intr-adevar sinteti in siguranta, domnule capitan. Cine v-ar putea urmari in inima unui vulcan? Dar mi s-a parut ca vad o deschizatura in virful lui...
- E craterul vulcanului. Un crater odinioara plin de lava, vapori si flacari, prin care acum patrunde aerul inviorator pe care-l respiram.
- Dar ce munte vulcanic e acesta? intrebai eu.
- E un munte situat pe una din numeroasele insule cu care-i presarat oceanul. O stinca oarecare pentru vapoare; pentru noi insa este o adevarata pestera uriasa. Am descoperit-o printr-o intimplare; o intimplare fericita insa.
- Oare n-ar putea cobori cineva prin gura craterului?
- Nu, domnule profesor. Pina la o suta de picioare spre baza interioara a muntelui mai merge, dar de la o suta de picioare peretii au asemenea povirnisuri incit sint de netrecut.
- Vad, domnule capitan, ca natura va ajuta totdeauna si pretutindeni. Va aflati in siguranta pe lacul acesta si nimeni nu poate intra aici. Nu inteleg insa la ce va trebuie un adapost? Doar, Nautilus n-are nevoie de port!
- Asa e, domnule profesor, dar are nevoie de electricitate ca sa se miste, de elemente care sa-i dea electricitatea, de sodiu ca sa-i alimenteze elementele, de carbune ca sa faca sodiul si de o mina din care sa se scoata carbunele. Or, tocmai in locurile acestea, marea acopera paduri intregi, inecate inca din timpurile geologice si care sint acum, pentru noi, o mina nesecata de carbuni.

 

- Asadar, domnule capitan, oamenii dumneavoastra lucreaza aici ca mineri.
- Da, domnule profesor. Minele de aici se intind, ca si cele de la Newcastle, pe sub valuri. Oamenii mei, imbracati in haine de scafandru, cu tirnacopul si hirletul in mina, scot de aici carbunele, pe care altfel ar trebui sa-l iau din minele de pe continente. Iar cind ard combustibilul pentru fabricarea sodiului, fumul care iese prin crater face ca muntele sa semene cu un vulcan in activitate.
- Ii vom vedea la lucru pe tovarasii dumneavoastra?
- De data asta nu, fiindca ma grabesc sa continui ocolul submarin al lumii. De
aceea ma voi multumi cu rezervele de sodiu pe care le mai am aici. Vom ramine aici o zi, adica timpul de care e nevoie ca sa urcam sodiul pe bord, apoi ne vom urma calatoria.
Asa ca, daca doriti sa vizitati grota si sa faceti inconjurul lacului, folositi ziua aceasta, domnule Aronnax.
I-am multumit capitanului si m-am dus sa-i caut pe cei doi tovarasi ai mei. Ei nu
iesisera inca din cabina. Ii rugai sa ma intovaraseasca pe punte, fara sa le spun unde ne aflam. Lui Conseil, care nu se mira niciodata de nimic, i se paru tot atit de firesc sa se trezeasca sub un munte, pe cit i se paruse de firesc sa adoarma sub apa. Ned Land insa avea un singur gind: sa cerceteze grota ca sa gaseasca vreo iesire.
Dupa ce am mincat, pe la ora zece am coborit pe mal.
- Iata-ne din nou pe partimt! spuse Conseil.
- Asta nu se cheama "pamint", ii raspunse canadianul, si nici nu ne aflam "pe el",
ci "sub el". Intre peretii muntelui si apa lacului se intindea un mal nisipos, care in locul cel mai lat avea cinci sute de picioare. Pe malul aceia se putea face usor inconjurul lacului. Dar baza peretilor inalti era formata dintr-un sol framintat pe care zaceau, intr-o ingramadire pitoreasca, blocuri vulcanice si pietre ponce uriase, pe care flacarile subterane le acoperisera cu un smalt lucios ce scinteia in lumina farului. Sub pasii nostri, pulberea de mica de pe tarm zbura ca un nor de scintei.
Solul se ridica tot mai mult, cu cit ne indepartam de apa. Curind ajunseram la niste dimburi lungi si intortocheate, adevarate urcusuri, pe care ne-am putut catara; dar a trebuit sa pasim cu bagare de seama, fiindca piciorul aluneca pe trahitele acelea sticloase, neunite intre ele si facute din cristale de silicat si cuart. Natura vulcanica a grotei se vadea pretutindeni; le atrasei atentia tovarasilor mei asupra acestui lucru.
- Va puteti inchipui, ii intrebai eu, cum era pilnia asta atunci cind se umplea de
lava clocotita si cind nivelul lichidului incandescent se ridica pina la deschizatura muntelui, ca fonta pe peretii unui cuptor?
- Imi inchipui cit se poate de bine, raspunse Conseil. Dar domnul ar putea sa-mi
spuna de ce uriasul topitor si-a oprit munca si cum se face ca acum in locul cuptorului sint apele linistite ale unui lac?
- Dupa cite s-ar parea, draga Conseil, vreo zguduire launtrica a deschis in apele
oceanului canalul pe care a trecut si Nautilus. Atunci, apele au navalit inauntrul
muntelui. lupta inspaimintatoare s-a dat intre cele doua elemente, lupta care a luat sfirsit cu victoria lui Neptun. Dar secole nenumarate s-au scurs pina ce vulcanul inecat a devenit o grota linistita.
- Foarte bine, spuse Ned Land. N-am nimic impotriva explicatiei acesteia, numai
ca imi pare rau pentru noi, ca deschizatura de care vorbiti nu s-a facut deasupra
nivelului marii.
- Pai, draga Ned, il lua in primire Conseil, daca trecerea n-ar fi fost submarina.
Nautilus n-ar fi putut patrunde prin ea.
- Si mai am sa adaug, mestere Land, ca apele n-ar fi navalit sub munte, iar
vulcanul ar fi ramas vulcan. Asa ca n-are de ce sa-ti para rau.
Urcam mereu. Dimburile erau din ce in ce mai abrupte si mai inguste. Uneori
dadeam de santuri adinci peste care trebuia sa sarim, alteori ne tiram pe genunchi sau pe burta si ocoleam povirnisurile ca sa trecem peste crestele ascutite. Dar dibacia lui Conseil si forta canadianului invinsera toate piedicile. La vreo treizeci de metri inaltime, natura solului incepu sa se schimbe. Drumul ramase insa la fel de anevoios. Bazalturile negre inlocuiau acum conglomeratele si trahitele; aici se formasera prisme regulate, exemple minunate de arhitectura naturala, asemeni unor coloane care sustineau arcadele boltii uriase. Intre bazalturi serpuiau fluvii impietrite de lava racita, incrustate
cu fisii bituminoase, iar pe alocuri se intindeau covoare largi de sulf. Lumina zilei, care patrundea acum cu putere prin craterul de sus, scalda intr-un luciu palid resturile vulcanice, ingropate pentru totdeauna in inima stinsa a muntelui.
Mai sus cu vreo doua sute cincizeci de picioare a trebuit sa ne oprim, in fata
noastra se ridicau obstacole de netrecut. Bolta launtrica se inclina in asa fel, incit nu mai urcara, ci ne invirteam pe loc. La inaltimea aceea, regnul vegetal incepea lupta cu regnul mineral. Citiva copacei si ici-colo chiar copaci in toata puterea cuvintului ieseau din scobiturile stincilor. Am recunoscut citeva euforbii din care picura seva caustica.
Eliotrope ce nu-si justificau numele, pentru ca razele soarelui nu le mingiiau niciodata, isi aplecau trist capetele decolorate si fara mireasma; crizantemele cresteau sfioase la radacina unor alesi cu frunze lungi, mohorite, bolnavicioase. Dar in torentul impietrit de lava am gasit citeva violete mici, slab parfumate, pe care le-am mirosit cu nesat.
Parfumul e sufletul florii, dar florile marii, splendidele hidrofite n-au suflet!
Tocmai ajunseseram linga o tufa de liliac neobisnuit de mare, cind Ned Land striga:
- Ia uitati-va, un stup!
- Un stup ? intrebai eu neincrezator.
- Da, un stup, repeta canadianul. Si albinele zumzaie in jurul lui. M-am apropiat
si a trebuit sa recunosc ca asa era. In scorbura unui trunchi roiau citeva mii de albine, atit de raspindite in insulele Canare si ale caror produse sint foarte pretuite. Fireste, canadianul a vrut mai intii sa-si stringa o provizie de miere si n-am avut ce-i face.Aprinzind cu bricheta un manunchi de frunze uscate amestecate cu pucioasa, el sa afume albinele. Zumzetul se stinse treptat si din scorbura deschisa Ned Land strinse citeva livre de miere aromata pe care o viri in torba.
- Sa vedeti ce prajitura strasnica am sa fac din miere si faina de artocarpus! ne spuse el.
- Tii! se bucura Conseil. O sa fie ca turta dulce.
- Fie si ca turta dulce, spusei eu, numai hai sa mergem mai departe. La unele coturi ale potecii pe care mergeam se vedea lacul, in toata intinderea lui. Farul ii lumina intreaga suprafata, pe care nu tresarea nici un val, nici o unduire. Nautilus parea incremenit. Pe punte si pe mai forfoteau oamenii echipajului, ca niste naluci negre in mijlocul luminii.

 

Pe cind inconjuram virful inalt al stincilor care sprijineau bolta, am descoperit ca albinele nu erau singurele vietuitoare dinauntrul vulcanului. Pasari de prada pluteau din loc in loc, rotindu-se in umbra, sau isi luau zborul din cuiburile lor cocotate pe virfuri de stinca. Erau ulii cu pintecul alb si un fel de soimi care poarta numele de vinturei. Pe povirnisuri alergau cit le tineau picioarele dropii dolofane. E lesne de inchipuit ce pofta l-a cuprins pe Ned la vederea unui vinat atit de gustos si cit de rau i-a parut ca n-avea o pusca la indemina. El incerca sa inlocuiasca plumbul cu pietre si, dupa citeva incercari nereusite, izbuti sa raneasca una din dropiile acelea minunate.
Daca as arata ca si-a primejduit de zeci de ori viata ca sa prinda vinatul, n-as minti deloc. Dar pina la urma izbuti sa vire dropia in tolba, linga fagurii de miere.
A trebuit sa coborim apoi spre tarm, pentru ca era cu neputinta sa mai urcam
creasta. Deasupra noastra, craterul larg deschis parea o gura uriasa de fintina. Din locul in care ne aflam zaream deslusit cerul si vedeam alergind norii ravasiti de vintul din apus, care-si tirau pina in virful muntelui peticele neguroase. Asta arata ca norii nu sint prea sus, fiindca muntele se inalta abia cu opt sute de picioare deasupra oceanului.
La o jumatate de ora dupa ultima isprava a canadianului, ajunseram din nou jos,
pe malul interior. Aici cresteau lanuri intregi de marar de mare, un fel de planta mica din familia umbeliferelor, buna de gatit. Conseil culese citeva buchete. Dintre animale, am intilnit mii de crustacei de toate soiurile, homari, crabi, palemoni, mysis si nesfirsit de multe scoici si ghiocuri.
Acolo se deschidea o pestera minunata, pe al carei nisip ne-am intins toti trei cu
placere. Focul lustruise peretii smaltuiti si stralucitori ai pesterii, presarati in intregime cu pulbere de mica. Ned Land pipaia stinca, incercind sa-i masoare grosimea, ceea ce m-a facut sa zimbesc fara voie. Vorbind apoi ....despre vesnicele sale planuri de evadare, i-am dat canadianului o oarecare speranta, spunindu-i ca Nemo n-a venit spre sud decit ca sa-si improspateze provizia de sodiu. N-ar fi fost de mirare ca Nautilus sa porneasca spre coastele Europei si ale Americii, inlesnind astfel canadianului o noua incercare de fuga. Stateam tolaniti de o ora in pestera aceea fermecatoare. Discutia, care la inceput fusese aprinsa, lincezea acum. Ne cuprinse moleseala. Fiindca n-aveam de ce sa ma impotrivesc somnului, m-am lasat in voia lui.
Deodata ma trezi vocea lui Conseil.
- Alarma! Alarma! striga el.
- Ce s-a intimplat? il intrebai ridicindu-ma pe jumatate.
- Navaleste apa peste noi! Am sarit in picioare. Marea navalea in pestera ca un puhoi si, fiindca nu eram moluste, trebuia, nici vorba, sa fugim, in citeva minute ne aflam la adapost, pe virful grotei.
- Ce-o fi asta? intreba Conseil. Vreun fenomen nou?
- Nicidecum, prietene, ii raspunsei. E fluxul care era cit p-aci sa ne prinda pe
neasteptate, ca pe eroul lui Walter Scott! Oceanul se umfla in afara si, printr-o lege fireasca a echilibrului, creste si nivelul lacului. Ne-am ales numai cu o baie. Haidem pe Nautilus sa ne schimbam hainele!
Trei sferturi de ora mai tirziu, plimbarea noastra in jural lacului lua sfirsit si ne urcaram pe bord. Oamenii echipajului tocmai sfirseau de carat provizia de sodiu si Nautilus ar fi putut pleca de indata. Cu toate astea, capitanul Nemo nu dadu nici un ordin. Astepta oare sa se innopteze, ca sa poata iesi in taina prin trecatoarea submarina? Se prea poate.
A doua zi dimineata, Nautilus, parasindu-si portul, naviga in larg, la citiva metri sub valurile Atlanticului.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1092 ori.
{literal} {/literal}