20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10

de Jules Verne



Capitolul 10

OMUL APELOR

 

 
 
Cel care vorbise era comandantul vasului.
Auzindu-l, Ned Land se ridica. De indata ce stapinul sau ii facu un semn sa piece,
stewardul iesi, aproape sugrumat si abia tinindu-se pe picioare. Atit de mare era
autoritatea comandantului asupra oamenilor sai, incit stewardul nu facu nici un gest prin care sa lase sa se vada ura ce o simtea impotriva canadianului. Conseil, de data asta curios, fara sa-si dea seama, iar eu, uimit, asteptam tacuti deznodamintul acestei scene.
Sprijinit de coltul mesei, cu bratele incrucisate, comandantul ne privi cu cea mai
mare atentie. Statea oare in cumpana daca sa ne vorbeasca sau nu? ii parea rau de
cuvintele rostite in frantuzeste? S-ar fi putut crede ca da.
Dupa citeva clipe de liniste, pe care nimeni dintre noi nu se gindea sa o tulbure, comandantul ne spuse cu o voce calma si patrunzatoare :
- Domnilor, cunosc la fel de bine franceza, engleza, germana si latina. As. fi putut deci sa va raspund chiar de la prima noastra intilnire, dar am vrut mai intii sa va cunosc si apoi sa chibzuiesc. Povestea dumneavoastra, pe care am ascultat-o de patru ori, si care de fiecare data a avut un continut cu totul asemanator, mi-a aratat cine sinteti. Stiu acum ca intimplarea m-a pus in fata domnului Pierre Aronnax, profesor de istorie naturala la Muzeul din Paris, trimis intr-o misiune stiintifica in strainatate, a lui Conseil, omul sau de serviciu, si a lui Ned Land, Canadian prin nastere, vinator de balene pe fregata Abraham Lincoln, din flota Statelor Unite ale Americii.
Ma inclinai, in semn de aprobare; intrucit comandantul nu-mi pusese nici o intrebare, n-aveam ce-i raspunde. Omul acesta vorbea franceza curent, fara accent strain. Frazele sale erau limpezi, cuvintele exacte, usurinta de a se exprima remarcabila. Dar cu toate astea "am simtit" ca nu aveam in fata mea un compatriot. El urma:
- Socotiti, fara indoiala, domnilor, ca a trecut cam multa vreme de la prima vizita pe care v-am facut-o. Insa, dupa ce am aflat cine sinteti, am dorit sa chibzuiesc asupra hotaririi pe care o voi lua in privinta dumneavoastra. Am stat mult la indoiala.
Imprejurari nenorocite v-au adus in fata unui om care a ru.pt orice legatura cu omenirea.
Ati venit sa-mi tulburati linistea...
- Fara voia noastra, spusei eu.
- Fara voie? intreba necunoscutul, ridicind putin vocea. Cum, Abraham Lincoln ma
urmareste fara voie in toate marile? Fara voie v-ati imbarcat dumneavoastra pe fregata?
Fara voie mi-ati bombardat vasul si tot fara voie Ned Land si-a aruncat cangea asupra lui?

 

Am inteles ca sub vorbele lui se ascunde o minie abia stapinita. Desigur insa ca
aveam de dat un raspuns la toate aceste invinuiri, ceea ce si facui:
- Domnule, i-am spus, fara indoiala ca nu cunoasteti discutiile care au avut loc in America si Europa in privinta dumneavoastra. Nu stiati ca numeroasele accidente, datorita ciocnirilor cu aparatul dumneavoastra submarin, au alarmat opinia publica de pe cele doua continente. Nu va mai insir presupunerile fara numar prin care se incerca lamurirea acestui fenomen ciudat, caruia numai dumneavoastra ii cunoasteti taina. Dar sa stiti ca, urmarindu-va pina la marginile Pacificului, Abraham Lincoln credea ca vineaza un monstru marin puternic, de care oceanul trebuia curatat cu orice pret.
Un zimbet usor aparu pe chipul comandantului; apoi el spuse pe un ton linistit:
- Domnule Aronnax, ati putea afirma ca fregata dumneavoastra n-ar fi urmarit si
bombardat chiar si un vas submarin, nu numai un monstru? Intrebarea aceasta ma
puse in incurcatura, fiindca comandantul Farragut n-ar fi sovait, ci ar fi socotit ca este de datoria lui sa nimiceasca un asemenea aparat, cum ar fi nimicit, dealtfel, si un narval gigantic.
- Acum intelegeti, domnule, relua necunoscutul, de ce am dreptul sa va privesc ca
pe niste dusmani.
N-am mai spus nimic. Ce rost mai are o discutie, cind forta poate sa distruga cele
mai bune dovezi?
- Am sovait multa vreme, relua comandantul. Nimic nu ma obliga sa va dau
ospitalitate. Daca ar fi trebuit sa ma despart de dumneavoastra, nu mai aveam de ce sa va revad. Puteam sa va urc pe puntea vasului care v-a servit de adapost, sa ma scufund in apa si sa uit ca ati existat cindva. N-ar fi fost dreptul meu?
- Ar fi fost poate dreptul unui salbatic, ii raspunsei, nu al unui om civilizat.
- Domnule profesor, replica cu vioiciune comandantul, eu nu sint ceea ce
dumneavoastra numiti un om civilizat. M-am rupt de intreaga lume pentru motive pe
care numai eu am dreptul sa le judec; nu mai ascult deci de regulile lumii si va poftesc sa nu mi le mai amintiti niciodata.
Cuvintele acestea mi-au fost spuse raspicat. Ochii necunoscutului scaparara
fulgere de minie si dispret si mi-am dat seama ca omul acesta trebuie sa fi avut un trecut infricosator. Nu numai ca traia in afara legilor omenesti, dar se afla in afara oricarei putinte de a fi tras la raspundere. Cine ar fi indraznit sa-l urmareasca in fundul marilor cind, chiar la suprafata lor, el putea sa zadarniceasca orice s-ar fi incercat impotriva lui? Ce nava ar fi fost in stare sa tina piept atacurilor submarinului? Ce cuirasa, oricit ar fi fost ea de solida, ar fi rezistat loviturilor monstrului de metal? Nici un om nu putea sa-i ceara socoteala pentru faptele sale. Toate acestea imi trecura fulgerator prin minte, pe cind ciudatul comandant tacea, cufundat in gindurile sale. Ma
uitam la el cu un amestec de spaima si de curiozitate, asa cum, fara indoiala, Edip se uitase la Sfinx. Dupa o tacere destul de indelungata, comandantul incepu din nou sa vorbeasca:
- Dupa cum va spuneam, intii am sovait; dar m-am gindit ca propriul meu interes
ar putea sa se impace cu acea mila fireasca, la care orice faptura omeneasca are dreptul.
Fiindca soarta v-a aruncat pe vasul meu, veti ramine aici. Veti fi liberi, dar in schimbul acestei libertati, care dealtfel nu va fi deplina, va cer o singura conditie, imi este de ajuns cuvintul dumneavoastra de onoare ca va veti supune ei.
- Spuneti-ne despre ce este vorba, domnule; imi inchipui ca este o conditie pe care orice om cinstit o poate primi.
- Da, domnule. Iat-o: s-ar putea ca unele intimplari neprevazute sa ma sileasca sa
va tin inchisi citeva ceasuri sau citeva zile in cabinele dumneavoastra! Deoarece doresc sa nu folosesc niciodata forta, astept de la dumneavoastra, intr-un asemenea caz, mai mult decit in toate celelalte, o ascultare absoluta. Facind asa, va scutesc de orice raspundere, fiindca eu sint acela care trebuie sa va impiedice sa vedeti ceea ce nu trebuie sa fie vazut. Primiti conditia mea?
Pe bord se petreceau deci lucruri destul de ciudate, care nu trebuiau sa fie vazute de cei ce nu se aflau in afara legilor societatii! Aceasta nu avea sa fie cea mai mica dintre surprizele pe care mi le pregatea viitorul!
- Primim, raspunsei eu. Dar v-as cere ingaduinta sa va pun o intrebare; una
singura.
- Vorbiti, domnule.
- Mi-ati spus ca vom fi liberi pe bord.
- Cu desavirsire.
- As dori sa va intreb: ce intelegeti prin aceasta libertate?
- Libertatea de a strabate vasul in lung si in lat, de a privi, de a observa chiar tot ceea ce se petrece aici, in afara unor rare imprejurari, in sfirsit, libertatea de care ne bucuram noi insine, tovarasii mei si cu mine.
Vedeam bine ca nu ne intelegem deloc.
- Dati-mi voie, reluai eu, dar aceasta libertate nu e alta decit aceea pe care o are orice prizonier de a- si strabate inchisoarea! Ea nu ne ajunge.
- Va trebui totusi sa va multumiti cu ea.
- Cum, sa nu ne mai vedem niciodata tara, prietenii, rudele?
- Da, domnule.
- Ei, asta-i! striga Ned Land. Daca e vorba asa, atunci pentru nimic in lume nu-mi
dau cuvintul ca nu voi incerca sa scap de aici.
- Nici nu ti-l cer, mestere Land! raspunse cu raceala comandantul.
- Domnule, spusei eu, neputindu-mi stapini minia, dumneavoastra abuzati de
situatia in care ne aflam! Asta-i cruzime!
- Nu, domnule, asta este bunatate! Nu sinteti decit prizonierii mei, in urma unei
lupte! Desi as putea, cu un singur cuvint, sa va scufund in adincurile oceanului, va tin linga mine. Dumneavoastra sinteti cei care m-ati atacat! Dumneavoastra sinteti cei care ati venit sa smulgeti taina vietii mele, pe care nici un om pe lume nu trebuie sa o patrunda! si credeti ca am sa va trimit iarasi pe pamint, unde nimeni nu trebuie sa ma cunoasca? Niciodata! Daca va tin aici, nu o fac din placere, ci din nevoia de a ma apara pe mine insumi.

 

Cuvintele acestea vadeau din partea comandantului o incapatinare impotriva careia
nu era nimic de facut.
- Prin urmare, domnule, il intrebai eu, ne siliti pur si simplu sa alegem intre viata si moarte?
- Intocmai!
- Dragi prieteni, le spusei tovarasilor mei, in situatia aceasta, nu mai avem ce
raspunde. Dar nici un cuvint nu ne leaga de stapinul acestui vas.
- Intr-adevar, nici unul, domnule! spuse necunoscutul. Apoi, cu o voce mai blinda,
adauga: si acum, dati-mi voie sa ispravesc ceea ce voiam sa va spun. Pe dumneavoastra, domnule Aronnax, va cunosc. Cel putin dumneavoastra, daca nu si tovarasii dumneavoastra, nu veti avea poate sa va plingeti prea mult de intimplarea care v-a legat de soarta mea. Printre cartile care ma ajuta in studiile ce ma atrag indeosebi, veti gasi si lucrarea pe care ati publicat-o despre adincurile marilor. Am citit-o de multe ori. Ati dus cercetarile pina unde v-a ingaduit stiinta paminteasca. Dar nu stiti totul, n-ati vazut totul. Dati-mi voie sa va spun ca nu veti regreta timpul pe care il veti petrece pe bordul
vasului meu. Veti calatori prin tara minunilor. Veti fi de-acum inainte uluit. Va veti plictisi cu greu de privelistea pe care o veti avea neincetat in fata ochilor. Am de gind sa fac din nou inconjurul lumii submarine, pentru a revedea - cine stie, poate pentru ultima data - tot ce am putut sa studiez in fundul marilor pe care le-am strabatut de atitea ori, si dumneavoastra veti fi tovarasul meu de studii. De astazi inainte veti intra intr-o lume noua, veti vedea ce n-a vazut inca nici un om - fara a ma pune la socoteala pe mine si pe tovarasii mei - si datorita mie planeta noastra va va dezvalui ultimele ei taine.
Nu pot tagadui ca vorbele comandantului ma miscara adinc. Imi ghicise slabiciunea, asa ca uitai pentru o clipa ca vederea acelor lucruri minunate nu putea sa pretuiasca nici pe departe cit libertatea pierduta. Dealtfel, ma bizuiam pe viitor care putea sa descurce lucrurile. De aceea ma multumii sa-i raspund:
- Domnule, desi ati rupt-o cu omenirea, nadajduiesc ca nu sinteti lipsit de orice
simtire omeneasca. Noi nu sintem decit niste naufragiati, primiti de mila pe bordul vasului dumneavoastra; lucrul acesta nu-l vom uita. Cit despre mine, imi dau seama ca daca interesul pentru stiinta ar putea nimici pina si nevoia de libertate, atunci intilnirea noastra ar putea sa-mi aduca o mare rasplata.
Credeam ca acum comandantul imi va intinde mina pentru a pecetlui intelegerea
noastra. Dar n-a facut-o. Imi paru rau pentru el. In clipa cind omul acesta ciudat voia sa piece, i-am spus:
- Ingaduiti-mi inca o intrebare. Cum va numiti ?
- Pentru dumneavoastra, domnule, nu sint decit capitanul Nemo. Iar dumneavoastra si tovarasii dumneavoastra nu sinteti pentru mine decit niste calatori de pe Nautilus.
Capitanul Nemo chema un steward si ii dadu diferite ordine, in limba aceea ciudata
pe care n-o cunosteam. Apoi, intorcindu-se catre Canadian si Conseil, le spuse:
- Va rog sa-l urmati pe omul acesta, care va va conduce in cabina dumneavoastra
unde va asteapta masa.
- Bucurosi! raspunse vinatorul de balene.
Apoi, impreuna cu Conseil, parasi incaperea in care fusesem inchisi mai mult de
treizeci de ore.
- Si acum, domnule Aronnax, dejunul nostru este gata. Dati-mi voie sa merg
inainte, ca sa va arat drumul.
- La ordinele dumneavoastra, domnule capitan. II urmai pe capitanul Nemo si, de
cum am trecut pragul, am patruns intr-un coridor luminat electric, asemanator celor de pe vapoare. Dupa vreo zece metri, o a doua usa se deschise in fata mea.
Am intrat atunci intr-o sufragerie mobilata si impodobita cu gust, dar si cu
sobrietate. In cele doua capete ale salii strajuiau bufete inalte de stejar cu incrustatii si ornamente de abanos; pe rafturile lor straluceau faiante, portelanuri si sticlarii nepretuite. Vesela licarea sub razele pornite dintr-un plafon luminos, ale carui picturi minunate cerneau si indulceau totodata lumina prea orbitoare. In mijlocul salii se afla o masa incarcata cu bunatati. Capitanul Nemo imi arata scaunul.
- Luati loc, va rog, imi spuse el, si mincati; trebuie sa va fie tare foame.
Dejunul era alcatuit din citeva feluri de mincare, facute numai din alimente care se puteau gasi in mare, si din alte citeva feluri a caror natura si provenienta n-am putut-o ghici. Trebuie sa marturisesc ca erau bune, desi aveau un gust deosebit cu care, dealtfel, m-am deprins destul de repede. Mincarurile acestea mi s-au parut bogate in fosfor, de aceea ma gindii ca sint tot de origine marina.
Capitanul Nemo ma privea. Nu l-am intrebat nimic, dar pesemne ca mi-a ghicit
gindurile, pentru ca mi-a raspuns singur la intrebarile pe care as. fi dorit neaparat sa i le pun:
- Cu toate ca o mare parte din mincaruri va este necunoscuta, imi zise el, puteti sa luati fara nici o teama: sint cit se poate de sanatoase si de hranitoare. Eu am renuntat de mult la hrana de pe pamint si, iata, ma simt foarte bine. Echipajul se hraneste la fel ca mine si se simte minunat.
- Va sa zica, toate aceste alimente sint roadele marii ?
- Da, domnule profesor, marea imi da tot ce am nevoie. Uneori intind plasele in urma vasului si le scot atit de pline, incit sint gata sa se rupa. Alteori vinez in locuri care par de
neatins pentru om si gonesc vinatul prin paduri submarine. Turmele mele, ca si acelea ale
legendarului Neptun, pasc fara teama pe cimpiile nesfirsite ale oceanului.
Privindu-l pe capitanul Nemo cu oarecare uimire, ii raspunsei:
- Inteleg foarte bine, domnule, ca prindeti cu plasele pesti minunati; inteleg ceva mai putin cum puteti sa vinati in padurile submarine; dar nu pricep deloc cum puteti sa n-aveti la masa o cit de mica bucatica de carne.
- Si totusi, domnule, imi raspunse capitanul Nemo, nu maninc niciodata carnea
animalelor terestre.

 

- Dar asta ce este? il intrebai, aratindu-i farfuria pe care mai erau citeva felii de muschi.
- Nu-i altceva decit muschi de broasca testoasa de mare. Iar ceea ce ati crezut ca este o tocana facuta din carne de pore nu e in realitate decit ficat de delfin. Am un bucatar neintrecut, mai cu seama cind e vorba de conservat produsele oceanului. Va rog sa gustati din toate. lata aici niste conserve de holoturii, despre care un malaez ar spune ca n-au egal in lume; iata o smintina facuta din lapte de cetaceu si zahar scos din fucusul urias care creste in Marea Nordului; in sfirsit, incercati dulceata asta de anemone care nu e cu nimic mai prejos decit aceea facuta din cele mai placute fructe.
Gustam pe rind, mai mult din curiozitate decit de pofta, in timp ce capitanul Nemo
ma incinta cu nemaipomenitele-i povestiri.
- Marea, domnule Aronnax, urma el, marea aceasta nespus de darnica si
nesecatuita, pe care as asemana-o cu o doica buna, nu numai ca ma hraneste, dar ma
si imbraca. Stofele noastre sint tesute din byssusul unor anumite scoici; culoarea le-o da purpura, pe care o cunosteau cei din vremurile de demult, si violetul scos din aplysiile Mediteranei. Parfumurile pe care le veti gasi pe masa de toaleta din cabina dumneavoastra sint obtinute din distilarea unor plante marine. Patul va este facut din cea mai moale iarba de mare. Condeiul cu care veti scrie este un fanon de balena, iar cerneala nu-i altceva decit lichidul pe care il produce sepia sau encornetul. Marea ne da acum de toate, si intr-o buna zi va primi inapoi toate darurile ei!
- Se vede ca va place mult marea, domnule capitan!
- Da, o iubesc! Pentru mine marea este totul! Ea acopera sapte zecimi din globul
pamintesc. Adierea ei este curata si sanatoasa.
E un desert nemarginit, in care omul nu este niciodata singur, caci viata freamata
in jurul lui. Marea este purtatoarea unei vieti nemaivazute si minunate; e miscare si dragoste; este infinitul viu, cum a spus unul dintre poetii dumneavoastra. Si intr-adevar, domnule profesor, in ea natura se arata in cele trei regnuri - mineral, vegetal si animal.
Ultimul este bogat reprezentat prin patru grupe de zoofite, prin trei clase de artropode, cinci clase de moluste, prin trei clase de vertebrate, mamiferele, reptilele si nenumaratele legiuni de pesti, ordin nesfirsit de animale care numara mai mult de treisprezece mii de specii, dintre care abia o zecime traieste in apele dulci. Marea este rezervorul urias. al naturii. In mare gasesti linistea desavirsita. Nici un despot nu o stapineste. La suprafata ei, tiranii mai pot sa-si foloseasca drepturile nelegiuite, mai pot sa se bata, sa se manince unul pe altul, sa aduca toate grozaviile de pe pamint. Dar la treizeci de picioare sub nivelul marii, puterea lor inceteaza si influenta lor piere. Ah, domnule, traiti, traiti aici, in sinul marilor! Aici nu am nici un stapin, aici ma simt cu adevarat liber!
Capitanul Nemo tacu dintr-o data, coplesit de inflacararea care-l cuprinsese.
Trecuse oare dincolo de cumpatarea sa obisnuita? Spusese prea multe? Timp de citeva minute el se plimba foarte agitat. Apoi, nervii i se linistira, iar chipul sau isi recapata raceala obisnuita si intorcindu-se spre mine, capitanul Nemo imi spuse:
- Acum, domnule profesor, daca doriti sa vizitati vasul Nautilus, va stau la
dispozitie.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1330 ori.
{literal} {/literal}