20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6

de Jules Verne




Capitolul 6

CU TOATA VITEZA INAINTE


 

 

La strigatul acesta, intregul echipaj alerga spre Ned Land: comandantul, ofiterii, maistrii, matelotii, mecanicii, care lasara masinile, si chiar fochistii, care parasira cazanele. Se dadu ordin de oprire si fregata nu mai inainta decit datorita vitezei avute pina atunci.
Era un intuneric atit de adinc, incit, oricit de buni ar fi fost ochii canadianului, ma intrebam cum a vazut si ce a putut el sa vada. Inima imi batea sa se sparga.
Dar Ned Land nu se inselase si curind zariram cu totii obiectul pe care ni-l arata cu mina. La vreo patru sute de metri de Abraham Lincoln, in coasta tribordului, marea parea a fi luminata pe dedesubt. Fara indoiala ca nu putea fi vorba de un simplu fenomen fosforescent. Monstrul scufundat la citiva metri de la suprafata apei arunca aceasta lumina puternica si ciudata, de care pomenisera in rapoartele lor mai multi capitani. stralucire atit de minunata nu putea fi produsa decit cu o mare putere de luminare. Partea luminoasa aparea din mare ca un oval urias foarte alungit, avind in mijloc focarul, a carui stralucire orbitoare slabea treptat.
Unul dintre ofiteri striga:
- Nu-i decit o ingramadire de molecule fosforescente!
- Nu, domnule, i-am spus eu convins; nici foladele, nici salpele nu dau o lumina
atit de puternica. Stralucirea aceasta este fara doar si poate de natura electrica... Dar ia uitati-va! Se misca! Se apropie! Da inapoi! Se arunca asupra noastra!
Din toate colturile fregatei izbucnira strigate.

 

- Tacere! spuse comandantul Farragut. Bara la vint, iute! inapoi! Matelotii alergara spre bara, mecanicii la masini. Se dadu drumul aburilor si Abraham Lincoln, virind spre babord, se intoarse in semicerc.
- Bara dreapta, masina inainte! striga din nou comandantul Farragut.
Ordinele fura executate si fregata se departa cu viteza de focarul luminos.
Ba, ma insel! Voi sa se indeparteze, dar monstrul se apropia cu o viteza de doua ori mai mare decit a vasului.
Toti gifiiam, stind muti si nemiscati, mai mult de uimire decit de tearaa. Animalul se apropia de noi, parca in joaca. Dadu ocol fregatei, care alerga cu paisprezece noduri pe ora, si o invalui in lumina sa, ca intr-un nor de praf stralucitor. Apoi se departa cu vreo doua sau trei mile, lasind in urma lui o dira fosforescenta, asemenea aburului pe care-l lasa in urma locomotiva unui expres. Deodata, din marginea orizontului, monstrul se napusti cu o iuteala inspaimintatoare asupra lui Abraham Lincoln, se opri brusc la douazeci de picioare de el, se stinse, nu scufundindu-se in apa, pentru ca atunci stralucirea i-ar fi scazut treptat, ci dintr-o data, de parca i-ar fi secat intr-o clipa izvorul de lumina! Apoi reaparu de cealalta parte a fregatei, ca si cum ar fi inconjurat-o sau ar fi trecut pe sub ea. Oricind ne puteam ciocni, si aceasta ar fi insemnat pentru noi sfirsitul.
Dar ce ma uimea mai mult erau manevrele fregatei. Ea fugea si nu ataca. Era urmarita tocmai ea, care avea misiunea sa urmareasca. I-am spus aceasta comandantului Farragut. Chipul sau, de obicei atit de nepasator, arata o mirare fara margini.
- Domnule Aronnax, imi spuse el, nu stiu cit este de ingrozitoare fiinta cu care am de-a face si nu vreau sa-mi pun in primejdie fregata pe bezna asta. si, dealtfel, cum poti lupta cu ceva necunoscut si cum poti sa te aperi ? Sa se faca ziua si atunci rolurile au sa se schimbe.
- Domnule comandant, nu mai aveti acum nici o indoiala in privinta animalului,
nu-i asa?
- Nu, domnule, cu siguranta este un narval gigantic si totodata un narval electric.
- Tare mi-e teama ca nu-i chip sa te apropii de el, asa cum nu-i chip sa te apropii de un tipar sau de o torpila!
- Asa este, raspunse comandantul; iar daca are si puterea de a trasni, atunci fara
indoiala ca este eel mai grozav animal care a existat vreodata. Din pricina asta sint prevazator, domnule.
Toata noaptea echipajul ramase de paza. Nimanui nu-i dadu prin minte sa doarma.
Abraham Lincoln, neputind sa-si intreaca in viteza adversarial, isi incetinise mersul. La rindul sau, narvalul, imitind fregata, se lasa leganat de valuri si parea hotarit sa nu-si paraseasca pozitia.
Totusi, catre miezul noptii, el disparu, sau, ca sa intrebuintez un cuvint mai
potrivit, se "stinse", ca un urias vierme luminos. Fugise? Ne temeam ca da. Dar la ora unu fara sapte minute se auzi o suieratura asurzitoare, asemanatoare cu aceea produsa de un suvoi de apa impins cu o putere grozava. Comandantul Farragut, Ned Land si cu mine ne aflam in clipa aceea pe punte, strapungind cu privirea intunericul de nepatruns.
- Ned Land. Intreba comandantul, dumneata desigur ca ai auzit de multe ori
balenele mugind?
- De multe ori, domnule, dar niciodata n-am auzit balene care sa ma faca sa cistig
doua mii de dolari de la prima vedere.
- Asa este, ai dreptul la premiu. Dar ia spune-mi, Ned, zgomotul care se aude nu
seamana cu acela pe care-l fac cetaceele cind arunca apa afara?
- E la fel, domnule, doar ca asta este de o mie de ori mai puternic, asa ca nu ne
putem insela; avem in fata noastra un cetaceu, si, cu voia dumneavoastra, adauga
vinatorul, miine, in zori, am sa-i spun o vorba la ureche.
- Numai sa aiba pofta sa te asculte, mestere Land! am adaugat eu cu oarecare
indoiala in glas.
- Sa ma apropii numai cit trebuie de dinsul, imi taie vorba canadianul, si o sa
trebuiasca sa ma asculte.
- Si pentru asta, intreba comandantul, vrei sa-ti pun la dispozitie o baleniera?
- Fara indoiala, domnule.
- si viata oamenilor mei de pe baleniera va fi in pericol ?
- Tot atit cit si a mea! raspunse simplu vinatorul de balene.
Catre ora doua dimineata, focarul luminos reaparu la fel de puternic si la cinci mile departare de Abraham Lincoln. Cu toata distanta, cu tot zgomotul vintului si al marii, se auzeau limpede grozavele batai de coada ale animalului si chiar respiratia sa gifiitoare.
In clipa in care monstrul iesea la suprafata oceanului ca sa respire, parea ca aerul navaleste in plaminii sai, asa cum aburii navalesc in cilindrii uriasi ai unei masini de doua mii de cai putere.
"Hm! ma gindeam eu, strasnica balena mai trebuie sa fie aceea care are puterea
unui regiment de cavalerie!"
Am ramas de veghe pina-n zori si ne-am facut pregatirile de lupta. Uneltele de
pescuit au fost asezate in lungul bastingajului. Secundul puse sa se incarce tunuletele, care arunca o cange pina la distanta de o mila, si pustile lungi, ale caror gloante explozive pot ucide cele mai mari animale. Ned Land se multumi sa-si ascuta numai cangea care, ce e drept, in mina sa era o arma grozava.

 

La ora sase se lumina de ziua si, odata cu primele luciri ale zorilor, disparu si
stralucirea electrica a harvalului. La sapte se facu ziua de-a binelea, dar o ceata deosebit de deasa, pe care cele mai bune ocheane nu puteau s-o strabata, impiedica vederea, stirnind dezamagire si furie.
M-am urcat pe catargul dinapoi. Citiva ofiteri se catarasera pina-n virful catargelor mari.
La opt, ceata se rostogoli greoi deasupra valurilor si coloanele ei rasucite se ridicara si se imprastiara incetul cu incetul. Zarea se curati, limpezindu-se in acelasi timp.
Deodata se auzi vocea lui Ned Land:
- Obiectul cu pricina la babord, inapoi! Toate privirile se indreptara intr-acolo.
La o mila si jumatate de fregata, un corp lung si negricios iesea pina la un metru
deasupra valurilor. Coada lui, care se zbatea cu putere, stirnea un adevarat virtej.
Niciodata o coada de animal marin nu lovise apa cu o asemenea forta. O dira imensa de spuma, de o albeata stralucitoare, arata drumul strabatut de animal si descria o curba alungita.
Fregata se apropie de cetaceu. L-am cercetat cu cea mai mare atentie. Rapoartele
date de Shannon si de Helvetia ii cam exagerasera dimensiunile; lungimea, dupa
socoteala mea, nu-i trecea de doua sute cincizeci de picioare. Cit despre grosime, n-am putut decit cu greu sa o masor; in general, insa, corpul animalului mi s-a parut minunat de bine proportionat.
Pe cind cercetam aceasta fiinta neobisnuita, ea zvirli doua coloane de aburi si de
apa, care se ridicara pina la o inaltime de patruzeci de metri, ceea ce m-a lamurit asupra modului sau de respiratie. Am tras concluzia definitiva ca facea parte din increngatura vertebratelor, clasa mamiferelor, subclasa monodelfilor, grupul pisciformelor, ordinul cetaceelor, familia... In privinta aceasta nu ma puteam pronunta inca. Ordinul cetaceelor, cuprinde trei familii: balenele, casalotii si delfinii, iar narvalii se gasesc tocmai printre acestia din urma. Fiecare dintre cele trei familii se imparte in mai multe genuri, fiecare gen - in specii, fiecare specie - in varietati, imi mai lipseau, asadar, varietatea, specia, genul si familia. Dar nu ma indoiam ca imi voi completa clasificatia
cu ajutorul Cerului si al comandantului Farragut.
Echipajul astepta cu nerabdare ordinul comandantului. Acesta, dupa ce observa
animalul cu atentie, il chema pe mecanicul sef, care veni in graba.
- Domnule, il intreba comandantul, aveti presiune suficienta?
- Da, raspunse mecanicul.
- Bine, intetiti focul si dati-i drumul cu toata viteza!
Trei urale intovarasira ordinul comandantului. Ceasul luptei sosise. Peste citeva
clipe, ambele cosuri ale fregatei aruncau valuri de fum negru si puntea se cutremura de vijiitul cuptoarelor.
Abraham Lincoln, impins inainte de elicea sa puternica, se indrepta in directia
animalului. Acesta, nepasator, il lasa sa se apropie pina la vreo suta de metri, apoi, fara sa caute sa se scufunde, se prefacu ca o ia la fuga si se multumi sa-si mentina distanta.
Urmarirea tinu vreo trei sferturi de ceas, fara ca fregata sa se apropie cit de cit de cetaceu. Era limpede ca, mergind astfel, nu-l va putea ajunge niciodata.
Comandantul Farragut isi rasucea nervos firele de par din barba-i stufoasa.
- Ned Land, striga el. Canadianul aparu.
- Spune, mestere Land, ma mai sfatuiesti sa dau drumul barcilor?
- Nu, domnule, raspunse Ned Land, caci lighioana nu o sa se lase prinsa decit
atunci cind va avea ea pofta.
- Atunci ce-i de facut?
- Daca puteti, mariti viteza, domnule. Eu, cu voia dumneavoastra, se-ntelege, ma
voi aseza linga bompres si, odata ajuns aproape de fiara, am sa arunc cangea.
- Du-te, Ned, raspunse comandantul. Mecanici, striga el, mariti presiunea!
Ned Land se duse la postul sau. Focurile fura intetite si mai mult; elicea se invirti de patruzeci si trei de ori pe minut, aburi iesira prin supapa. Indicatorul de viteza fu pus in functiune si vazuram ca Abraham Lincoln alerga cu optsprezece mile si cinci zecimi pe ora.
Timp de o ora fregata inainta astfel, fara a cistiga cit de putin din distanta ce-o despartea de animal! Lucrul acesta era umilitor pentru unul dintre cele mai rapide vase ale marinei americane. Echipajul se infuriase de-a binelea. Matelotii injurau monstrul, care, dealtfel, nu binevoia sa le raspunda. Comandantul Farragut nu se mai multumea sa-si rasuceasca barba, ci si-o musca.
Mecanicul sef fu chemat din nou.
- Ati atins maximum de presiune? il intreba comandantul.
- Da, domnule, raspunse acesta.
- Supapele sint incarcate ?
- La sase atmosfere si jumatate.
- Incarca-Ie la zece atmosfere!
Iata un ordin cit se poate de americanesc. Nici pe Mississippi nu s-ar fi putut
organiza o cursa mai grozava pentru a lasa in urma un "concurent".
- Conseil, ii spusei vrednicului meu ajutor, care se gasea in apropiere, stii ca s-ar putea sa sarim in aer?
- Cum doreste domnul!... raspunse Conseil.
Ei bine, marturisesc ca doream sa fac o asemenea incercare.
Supapele au fost incarcate, carbunii umplura cuptoarele. Ventilatoarele trimisera
curenti de aer asupra carbunilor aprinsi. Viteza lui Abraham Lincoln crescu. Catargele se cutremurau de sus pina jos, iar coloanele de fum abia puteau sa iasa prin cosurile prea strimte.
Indicatorul de viteza fu aruncat inca o data.
- Ei, cum stam, cirmaciule?... intreba capitanul Farragut.
- Nouasprezece mile si trei zecimi, domnule comandant.
- Intetiti focurile! Mecanicii se supusera ordinului. Manometrul arata zece atmosfere. Dar cetaceul se "incalzi" si el, fara doar si poate, fiindca porni, la rindul sau, fara sa-i pese, tot cu nouasprezece mile si trei zecimi.
Ce urmarire! Nu, nu pot sa descriu emotia care facea sa-mi tremure toate fibrele fiintei mele. Ned Land statea la postul sau, cu cangea in mina. De mai multe ori mi se paru ca ne apropiem de animal.
- Ii ajungem, il ajungem! striga canadianul.

 

Dar in clipa in care se pregatea sa-l loveasca, cetaceul o lua la goana cu o iuteala ce putea fi socotita la treizeci de mile pe ora. si chiar cind fregata gonea cu cea mai mare viteza, isi rise de noi, dindu-ne tircoale. Pe drept cuvint, oamenii erau furiosi.
La amiaza ne gaseam in aceeasi situatie ca la ora opt dimineata. Comandantul Farragut se hotari sa intrebuinteze mijloace mai tari.
- Ei, spuse el, animalul acesta alearga mai repede decit Abraham Lincolnl Bine!
Vom vedea daca o sa intreaca si ghiulelele noastre. Oamenii sa treaca la tunul din fata!
Tunul fu indata incarcat, gata de tragere. Lovitura porni, dar ghiuleaua trecu la
citeva picioare deasupra cetaceului, care era la o distanta de o jumatate de mila.
- Altul mai indeminatic! striga comandantul. Pun la bataie cinci sute de dolari
pentru acela care va nimeri lighioana asta draceasca!
Un tunar batrin, cu barba alba - parca il vad si acum - cu privirea linistita si cu o infatisare hotarita veni linga tun, il potrivi bine si ochi indelung. Izbucni o detunatura, careia i se adaugara uralele echipajului.
Ghiuleaua isi atinse tinta, dar lovi piezis si, alunecind pe suprafata rotunda a
animalului, se pierdu la doua mile mai departe in mare.
- Al naibii! scrisni plin de furie batrinul tunar. Dobitocul asta e acoperit cu placi de metal de sase degete grosime!
- Fir-ar blestemat! striga comandantul Farragut. Urmarirea reincepu si, aplecindu-
se spre mine, comandantul imi spuse: Ma voi tine dupa el, sa stiu de bine ca sar in aer cu fregata cu tot!
- Da, i-am raspuns, aveti dreptate.
Speram ca animalul va obosi cindva, deoarece era o fiinta si nu o masina cu aburi.
Dar nu s-a intimplat asa. Orele se scurgeau fara ca el sa dea vreun semn de oboseala.
Totusi, trebuie sa spun, spre lauda lui Abraham Lincoln, ca vasul a luptat cu o
dirzenie neistovita. Cred ca in timpul acelei nenorocite zile de 6 noiembrie el a strabatut o distanta de cel putin cinci sute de kilometri! Dar noaptea se lasa curind, invaluind cu umbrele sale intinderea furtunoasa a oceanului.
Atunci am crezut ca expeditia noastra s-a incheiat si ca nu vom mai intilni
niciodata animalul acela nemaipomenit. Ma inselam insa.
Cam pe la orele zece si cincizeci de minute seara, lumina electrica aparu din nou, la distanta de trei mile in fata fregatei, tot atit de puternica, tot atit de limpede ca si noaptea trecuta.
Narvalul parea nemiscat; poate era ostenit de goana din timpul zilei si acum
dormea, leganat de valuri. Lucrul acesta inserana pentru noi un noroc peste care
puteam sa nu mai dam a doua oara, de aceea comandantul Farragut se hotari sa-l
foloseasca.
Se facura toate pregatirile. Abraham Lincoln fu tinut sub presiune mica si inainta
cu cea mai mare bagare de seama, ca nu cumva sa trezeasca dusmanul. In largul
oceanului se pot intilni adesea balene adormite, care pot fi atacate cu succes; si Ned Land rapusese multe dintre acestea. Canadianul isi lua postul in primire, agatat de partea de jos a bompresului.
Fregata se apropie fara zgomot si, oprindu-si motorul la patru sute de metri de
animal, inainta apoi impinsa numai de viteza ramasa. Pe bord nu se mai misca nimeni.
O liniste adinca domnea peste tot. Ne gaseam cam la o suta de picioare departare de focarul arzator, a carui stralucire crestea mereu, luindu-ne vederea. In clipa aceea, aplecat peste balustrada puntii, il vedeam pe Ned Land sub mine, tinindu-se cu o mina de martingala, iar cu cealalta invirtind grozava lui cange. Numai douazeci de picioare il mai desparteau de animalul nemiscat.
Deodata, Ned Land intinse bratul si zvirli cu putere cangea. Am auzit arma izbindu-se cu zgomot, ca si cum ar fi nimerit intr-un corp tare.
Lumina electrica se stinse brusc si doua enorme coloane de apa se abatura peste
puntea fregatei, curgind ca un suvoi de la un capat la altul, rasturnind oameni si
distrugind tot ce intilneau in cale.
Se produse o ciocnire infioratoare si, aruncat peste balustrada, fara sa mai am
vreme sa ma agat de ceva, cazui in mare.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1209 ori.
{literal} {/literal}