20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35

de Jules Verne

Capitolul 35


MAREA SARGASELOR

 

 

Directia lui Nautilus nu se schimbase. Prin urmare, orice nadejde de a ne reintoarce spre marile europene trebuia lasata la o parte, pina una, alta. Capitanul Nemo mergea intins catre sud. Unde ne ducea? Nici nu indrazneam sa ma gindesc. In ziua aceea, Nautilus strabatu o regiune ciudata a Oceanului Atlantic. Nu exista om care sa nu fi auzit despre existenta marelui curent de apa calda, cunoscut sub numele de Golf-Stream. Dupa ce iese din canalele Floridei, curentul se indreapta spre Spitzberg; dar inainte de a patrunde in Golful Mexic, cam pe la 44° latitudine nordica, el se desparte in doua brate: eel principal porneste spre coastele Irlandei si ale Norvegiei, pe cind cel de-al doilea coteste spre sud, la inaltimea insulelor Azore; apoi, lovind tarmurile africane si descriind un oval alungit, se intoarce catre insulele Antile.
Acest al doilea brat - care-i mai degraba o salba decit un brat - inconjura cu
inelele lui de apa calda o portiune din Atlantic, rece, linistita si nemiscata, care poarta numele de Marea Sargaselor si care formeaza un adevarat lac in mijlocul oceanului.
Pentru a face inconjurul marii acesteia, apele marelui curent au nevoie de nu mai putin decit trei ani.
La drept vorbind. Marea Sargaselor acopera toata partea scufundata a Atlantidei.
Unii autori au fost chiar de parere ca ierburile numeroase cu care este impinzita sint smulse din cimpiile vechiului continent. Totusi s-ar putea ca ierburile acestea, alge si fucus, sa fie smulse de pe tarmurile Europei si Americii si tirite pina acolo de Golf-Stream. Acesta a fost unul din motivele care il facura pe Columb sa banuiasca existenta unui nou continent. Odata ajunse in Marea Sargaselor, corabiile acestui indraznet calator au inaintat cu greu printre ierburi, fiind silite sa se opreasca uneori, spre marea spaima a echipajelor, si astfel traversarea acestei mari dura trei saptamini.
Aceasta era regiunea in care naviga Nautilus, o adevarata livada, un covor de alge, de fucus-natans, de struguri tropicali, atit de des si de compact, incit orice vas cu greu il putea strapunge. De aceea, capitanul Nemo, care nu voia sa vire elicea in maldarul acela de ierburi, se tinu la citiva metri adincime sub valuri.
Numele de Sargase vine de la cuvintul spaniol "sargazzo" care inseamna varec,
adica un soi de iarba de mare. Din iarba aceasta, numita si varec-plutitor, e facuta cea mai mare parte a bancului urias. Dupa savantul Maury, autorul lucrarii "Geografia fizica a globului", iata din ce pricina se aduna hidrotitele acestea in bazinul linistit al Atlanticului:
"Explicatia ce s-ar putea da, spune el, pare sa reiasa dintr-o experienta cunoscuta de toata lumea. Daca se pun intr-un vas bucatele de pluta sau niste corpuri plutitoare si se da apei din vas o miscare circulara, se va vedea ca bucatelele imprastiate se aduna laolalta in centrul suprafetei lichide, adica in punctul eel mai linistit. In fenomenul de care ne ocupam, vasul este Atlanticul, Golf-Stream-ul este curentul circular, iar Marea Sargaselor e punctul central in care se aduna corpurile plutitoare". Impartasesc parerea lui Maury si am putut sa studiez fenomenul in mediul acesta special, in care rareori patrund navele. Deasupra noastra pluteau tot felul de corpuri ingramadite printre ierburile cafenii, trunchiuri de copaci smulse din Anzi sau din Muntii Stincosi si carate
de Amazon sau Mississippi, numeroase epave, resturi de talpoaie de corabii, din carene si din invelisuri atit de ingreuiate de scoici si crustacei, incit nu se mai puteau ridica la suprafata oceanului.

 

Toata ziua de 22 februarie o petrecuram in Marea Sargaselor, in care pestii amatori de plante acvatice si de crustacei gasesc hrana din belsug. A doua zi oceanul isi relua infatisarea lui obisnuita.
Incepind de la 23 februarie si pina la l2 martie, timp de nouasprezece zile, Nautilus naviga in mijlocul Atlanticului, ducindu-ne cu o viteza constants, de o suta de leghe in douazeci si patru de ore. Nu mai incapea indoiala ca Nemo voia sa-si duca la indeplinire programul submarin si ca, pentru aceasta, se gindea sa revina in marile australe ale Pacificului, dupa ce ar depasi Capul Horn.
Asadar, temerile lui Ned Land fusesera indreptatite. In apele acestea atit de intinse, in care insulele lipsesc, nici vorba nu putea fi sa fugim de pe bord; pe de alta parte, n-aveam cum sa ne impotrivim vointei capitanului. Singurul lucru pe care-l puteam face era sa ne supunem; dar nadajduiam sa ajungem prin convingere la ceea ce forta sau viclenia nu ne puteau duce. Poate ca la sfirsitul calatoriei, capitanul Nemo se va invoi sa ne redea libertatea, daca ii vom jura sa nu-i desta inuim existenta... Juramintul ni l-am fi tinut cu cinste. Dar lucrurile acestea anevoioase trebuiau discutate mai intii cu capitanul. Cum va primi Nemo cererea noastra de a ne reda libertatea? Nu ne spusese el insusi de la
inceput, destul de limpede, ca era silit sa ne opreasca pentru totdeauna pe bordul lui Nautilus ca sa poata fi pastrat secretul vietii sale ? Faptul ca tacusem timp de patru luni nu insemna oare ca sintem de aceeasi parere cu el ? Si daca am aduce din nou vorba despre toate acestea, nu i-am trezi anumite banuieli care ne- ar putea zadarnici planurile, daca mai tirziu ni se va ivi vreun prilej potrivit ca sa le reluam? Cintaream si rasuceam in minte toate intre- barile acestea si apoi i le puneam lui Conseil, care era la fel de incurcat ca si mine. Pe scurt, cu toate ca nu ma descurajez usor, imi dadeam seama ca nadejdea de a-mi revedea semenii trebuia sa-mi scada din zi in zi, mai cu seama acum, cind capitanul Nemo gonea plin de in- drazneala spre sudul Atlanticului. In cursul acestor nouasprezece zile de calatorie nu s-a petrecut nimic deosebit. Pe capitan il vedeam rar: lucra. In biblioteca gaseam adesea carti deschise, mai ales carti de stiinte naturale. Rasfoise si lucrarea mea asupra fundurilor submarine, facind numeroase note marginale, citeodata in contrazicere cu teoriile si sistemele mele. Capitanul insa se multumea sa-mi limpezeasca in felul acesta lucrarea si numai rareori stateam de vorba amindoi. Uneori auzeam rasunind sunetele melancolice ale orgii la care cinta cu multa caldura, dar asta se intimpla numai noaptea, in intunericul cel mai deplin, atunci cind Nautilus adormea in adincurile oceanului. In timpul acestei perioade a calatoriei navigam zile intregi la suprafata apei. Marea era cu totul pustie; abia citeva corabii cu pinze, in drum spre Indii, se indreptau spre Capul Bunei Sperante. Intr-o zi ne-a urmarit o baleniera, care fara doar si poate ca ne lua drept o balena uriasa, de mare pret. Dar capitanul Nemo, nedorind ca bietii oameni sa-si piarda timpul si sa se osteneasca degeaba, a incheiat vinatoarea cufundindu-se sub apa. Intimplarea aceasta paru ca-l intereseaza foarte mult pe Ned Land. Cred ca nu ma insel spunind ca bravului Canadian trebuie sa-i fi parut tare rau ca pescarii n-au izbutit sa ucida cu cangea cetaceul nostru de tabla.
Pestii observati de Conseil si de mine in rastimp erau cam aceiasi pe care ii
studiasem si mai inainte, la alte latitudini. Mai deosebiti au fost doar citiva reprezentanti ai fiorosului gen de cartilaginosi care se impart in trei subgenuri, numarind nu mai putin de treizeci si doua de specii: rechini dungati, lungi de cinci metri, cu capul turtit si mai lat decit corpul, cu inotatoarele codale rotunjite; rechinii acestia au pe spate dungi mari negre, paralele si longitudinale; erau apoi rechini cenusii, avind sapte deschideri branhiale si inzestrati cu o singura inotatoare dorsala, asezata aproape de mijlocul corpului.
Am intilnit de asemenea si ciini de mare, pesti grozavi de lacomi. Avem tot dreptul sa ne indoim de povestirile pescarilor, dar iata ce ne spun ei: Odata s-a gasit in corpul unui astfel de animal un cap de bivol si un vitel intreg. Intr-un altul s-au gasit doi thoni si un marinar in uniforma, in altul un soldat cu sabie la sold si, in sfirsit, in alt exemplar au dat peste un cal, cu calaret cu tot. La drept vorbind, toate astea nu prea sint de crezut. E insa adevarat ca nici unul din aceste animale nu s-a lasat prins in navoadele lui Nautilus, asa ca n-am putut sa le verific lacomia.
Turme nebunatice de delfini ne insotira zile de-a rindul. Inotau cite cinci, sase
laolalta, vinind in haite ca lupii in cimpie. Se pare ca sint la fel de lacomi ca si ciinii de mare, daca e sa dam crezare unui profesor din Copenhaga care a scos din stomacul unui delfin treisprezece marsuini si cincisprezece foci. E drept ca delfinul acela apartinea unei specii de giganti, cu o lungime de mai bine de douazeci si patru de picioare. Familia aceasta de delfini cuprinde zece genuri si cei pe care-i vedeam apartineau genului delfinoringilor, cu botul foarte ingust, de patru ori mai lung decit capul. Corpul lor, lung de trei metri, e negru pe spinare, iar pe burta sint de culoare alba-trandafirie, presarata cu pete mici si rare. In marile acestea mai exista niste pesti din ordinul acantopterigienilor, familia scenoizilor. Unii autori - mai mult poeti decit naturalisti - pretind ca acesti pesti cinta melodios si ca vocile lor alcatuiesc un concert pe care nici un cor de voci omenesti nu l-ar egala. Nu pot sa contrazic asemenea afirmatii, dar acesti pesti nu ne-au facut nici o serenada, fapt pe care nu pot decit sa-l
regret.

 

Pina la urma, Conseil a clasat si o multime de pesti zburatori, pe care delfinii ii vinau cu o dibacie neintrecuta. O asemenea vinatoare e cit se poate de interesanta.
Oricit de departe ar fi incercat sa zboare, oriincotro s-ar fi indreptat, chiar daca ar fi sarit pe deasupra lui Nautilus, bietii pesti nimereau totdeauna in botul deschis al delfinului, care astepta gata sa-i inhate. Printre pestii acestia, Conseil a notat pirapezii, un fel de rindunele de mare, cu gura luminoasa, care in timpul noptii, lasind dire de foc in aer, se arunca in apele intunecoase ca niste stele cazatoare.
Asa s-a desfasurat calatoria noastra pina in ziua de l3 martie, cind Nautilus a facut mai multe sondaje pe care le-am urmarit cu toata atentia.
Pina atunci strabatusem aproape treisprezece mii de leghe de la punctul nostru de
plecare, din marile de sus ale Pacificului. Ne aflam la 45° 37' latitudine sudica si 37° 53' longitudine vestica. Eram pe aceleasi meleaguri in care capitanul Denham de pe Herald a desfasurat paisprezece mii de metri de sonda, fara sa dea de fund. Tot aici locotenentul Parker de pe fregata americana Congress nu putuse atinge solul submarin nici la cincisprezece mii o suta patruzeci de metri.
Capitanul Nemo hotari sa-l cufunde pe Nautilus la cea mai mare adincime, ca sa
controleze sondajele de care am pomenit. M-am pregatit sa-mi notez rezultatele
experientei. Obloanele salonului s-au deschis si au inceput manevrele de cufundare spre regiunile acelea nemaipomenit de adinci.
E lesne de inchipuit ca nu putea fi vorba de cufundare prin umplerea rezervoarelor, pentru ca nu era sigur daca ele ar fi sporit indeajuns greutatea specifics, a lui Nautilus.
Dealtfel, la urcare, suprasarcina de apa ar fi trebuit inlaturata si pompele n-ar fi fost destul de puternice ca sa invinga presiunea exterioara.
Capitanul Nemo hotari sa atinga fundul oceanului coborind intr-o diagonala
alungita, cu ajutorul planurilor laterale, care au fost asezate sub un unghi de 45° fata de linia de plutire a lui Nautilus. Apoi se dadu viteza maxima elicei, care batu apa cu o forta de nedescris.
Sub impulsul ei puternic, Nautilus vibra ca o coarda intinsa si se cufunda treptat
sub apa. Stateam impreuna cu Nemo in salon si urmaream acul manometrului care
devia cu repeziciune. Curind trecuram dincolo de zona in care traiesc cei mai multi pesti. Daca unii pesti nu pot trai decit la suprafata marilor sau a fluviilor, altii, mai putin numerosi, stau numai la adincimi destul de mari. Printre acestia din urma am vazut un fel de ciine de mare, inzestrat cu sase deschideri respiratorii, cu ochi enormi, in forma de telescop; apoi un soi de peste cu aripioarele pectorale negre si care-i aparat de un plastron de placi osoase ros-palide, si in sfirsit grenadierul, care traieste la o mie
doua sute de metri adincime, suportind deci o presiune de o suta douazeci de atmosfere.
L-am intrebat pe capitan daca intilnise pesti la adincimi si mai mari.
- Pesti? mi-a raspuns el. Rareori. Dar, in stadiul actual al stiintei, ce se cunoaste, sau, mai bine zis, ce se banuieste in privinta aceasta?
- Iata ce se cunoaste, domnule capitan: cu cit patrundem mai mult in adincul
oceanului, viata vegetala dispare mai repede decit viata animala. Se stie, de asemenea, ca acolo unde se mai vad inca fiinte vii, nu mai gasesti nici urma de hidrofite. Se stie ca scoicile traiesc la doua mii de metri sub apa si ca Mac Clintock, eroul marilor polare, a scos o stea de mare de la o adincime de doua mii cinci sute de metri. Se mai stie ca echipajul de pe Bull-Dogy al marinei regale, a pescuit o stea de mare la doua mii sase sute douazeci de brase l , adica de la mai mult de o leghe adincime. Dar poate o sa spuneti ca nu se stie nimic?
- Nu, domnule profesor, n-o sa fiu atit de nepoliticos. Totusi, v-as intreba cum
explicati dumneavoastra faptul ca unele fiinte pot sa traiasca la asemenea adincimi?
- Iata cum imi explic: in primul rind curentii verticali, determinati de diferentele de salinitate si de densitate a apelor, produc o miscare suficienta spre a mentine viata primitiva a crinilor si a stelelor de mare.
- E drept, incuviinta capitanul.
- Apoi, deoarece oxigenul sta la baza vietii, se stie ca o cantitate de oxigen
dizolvata in apa sporeste odata cu adincimea, in loc sa descreasca, si ca presiunea paturilor joase de apa contribuie la comprimarea lui.
- A! Se stie acest lucru ? se mira capitanul Nemo. E bine ca se stie, fiindca acesta e adevarul. Trebuie sa mai adaug doar ca vezica inotatoare a pestilor cuprinde mai mult azot decit oxigen, cind acestia sint pescuiti la suprafata apei, si, dimpotriva, mai mult oxigen decit azot cind sint scosi de la adincimi mari, ceea ce indreptateste explicatia dumneavoastra. Sa ne continuam insa observatiile.
M-am uitat spre manometru. Arata o adincime de sase mii de metri. De o ora ne
cufundam intruna. Alunecind pe planurile lui inclinate. Nautilus cobora mereu. Apele pustii erau de-o limpezime minunata si nespus de stravezii. Peste inca o ora am ajuns la treisprezece mii de metri - aproape trei leghe si un sfert - dar fundul oceanului tot nu se zarea.
Pe la paisprezece mii de metri au inceput sa se desluseasca niste piscuri negre, care se inaltau in mijlocul apelor. Piscurile insa puteau fi ale unor munti cit Himalaia sau Mont Blanc, daca nu si mai inalti, asa ca tot nu ne-am putut da seama de adincimea oceanului.
Cu toata presiunea puternica pe care o suporta. Nautilus cobori si mai mult.
Simteam cum ii tremura invelisul de fier la incheieturile niturilor; barele incepusera sa se indoaie, peretii gemeau; geamurile salonului pareau ca se coscovesc sub presiunea apei, si Nautilus, cit era el de zdravan, ar fi cedat fara doar si poale, daca, asa cum spusese capitanul, n-ar fi fost facut ca sa reziste ca un bloc plin.
Cind am atins povirnisurile acestor munti cufundati sub apa, se mai zareau inca
scoici, serpule, spinorbisi vii si citeva specimene de stele de mare.
Curind insa disparura si ultimii reprezentanti ai vietii animale si Nautilus, cufundat la mai mult de trei leghe, trecu de hotarele vietii submarine, asa cum un balon se ridica in inaltimi deasupra zonelor respirabile. Atinsesem o adincime de saisprezece mii de metri - patru leghe - si invelisul lui Nautilus suporta o presiune de o mie sase sute de atmosfere, adica o mie sase sute de kilograme pe fiecare centimetru patrat al suprafetei sale.
- Va dati seama, am strigat eu, ce inseamna sa strabati regiunile acestea adinci
prin care omul n-a ajuns inca niciodata! Priviti, domnule capitan, stincile marete, pesterile nelocuite, aceste ultime lacasuri ale Pamintului, in care viata nu mai este cu putinta! Atitea privelisti necunoscute, si totusi sintem siliti sa ne multumim numai cu amintirea lor!
- V-ar place sa pastrati ceva mai mult decit amintirea? ma intreba capitanul.

 

- Ce vreti sa spuneti ?
- Ca nimic nu-i mai usor decit sa fotografiem regiunea aceasta submarina.
Nici n-am apucat sa-mi arat intreaga uimire pe care mi-o stirnisera cuvintele lui
neasteptate, cind, la un ordin al capitanului, un obiectiv fu adus in salon. Prin obloanele larg deschise, apele, luminate electric, se desluseau cu o limpezime desavirsita. Nici o umbra, nici o degradare a luminii noastre artificiale. Nici soarele n-ar fi fost mai bun pentru ceea ce ne pregateam sa facem.
Impins de elice si silit de inclinarea planurilor lui, Nautilus statea nemiscat. Aparatul fu indreptat asupra privelistilor fundului oceanic si in citeva secunde obtinuram un cliseu de o mare claritate.
Dar eu am sa incerc sa descriu originalul: in fata se inalta stincile care stau acolo de la inceputurile lumii, fara sa fi vazut vreodata lumina cerurilor, graniturile inferioare care alcatuiesc puternica temelie a globului, pesterile adinci scobite in masa pietroasa, profilurile taiate in stinca, neasemuit de clare, cu virfuri negre, iesite parca din pensula vreunui pictor flamand. Departe, in zare, linia intortocheata a unor munti minunati inchide privelistea. Mi se pare cu neputinta de redat frumusetea ingradirii aceleia de pietre netede, negre si lucioase, fara un fir de muschi, fara o pata pe ele, taiate in forme
ciudate si stind neclintite pe covorul de nisip care scinteia in razele luminii electrice!
Sfirsindu-si experientele, capitanul Nemo imi spuse:
- Acum sa urcara, domnule profesor. Nu trebuie sa intrecem masura expunindu-l
prea mult timp pe Nautilus la o asemenea presiune.
- Sa urcam! raspunsei eu.
- Tineti-va bine! Nici n-am avut vreme sa ma gindesc de ce-mi daduse capitanul sfatul acesta, ca m- am si pomenit aruncat la podea.
Cu elicea in miscare si cu planurile indreptate vertical, Nautilus, purtat ca un balon in aer, se ridica fulgerator de repede, strapungind grosimea apei cu un freamat rasunator. Prin ferestrele salonului nu se mai putea vedea nimic. In patru minute vasul strabatu cele patru leghe care il desparteau de suprafata oceanului si, dupa ce tisni ca un peste zburator, recazu in apa improscind valurile pina la o inaltime ametitoare.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1989 ori.