20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22

de Jules Verne





Capitolul 22

TRASNETUL CAPITANULUI NEMO


 


Am privit spre padure, fara sa ne ridicam. Eu simtii pentru o clipa cum imi
incremeneste mina pe care tocmai o duceam la gura. Vazui oprindu-se pe loc si mina lui Ned Land.
- O piatra nu cade din cer, spuse Conseil. Sau, daca se-ntimpla sa cada, atunci nu
mai e piatra, ci aerolit.
O a doua piatra, rotunjita cu grija, il facu pe Conseil sa scape din mina un picior de porumbei, dind si mai multa greutate observatiei sale.
Ne-am ridicat toti trei, pregatindu-ne cu arma in mina sa facem fata oricarui atac.
- N-or fi cumva maimute? intreba Ned Land.
- Cit pe-aci sa ghicesti, raspunse Conseil. Sint niste salbatici.
- Repede la luntre! spusei eu, indreptindu-ma spre mare. Era limpede ca trebuia
sa ne retragem cit mai repede, pentru ca in marginea padurii, la eel mult o suta de pasi departare, isi facusera aparitia vreo douazeci de indigeni, inarmati cu arcuri si prastii.
Luntrea era ancorata la douazeci de metri de noi.
Salbaticii se apropiau incet, dindu-ne insa tot mai multe dovezi de dusmanie.
Pietrele si sagetile plouau. Ned Land nu voise sa-si paraseasca proviziile si, cu tot pericolul apropiat, alerga destul de repede inspre barca, ducind porcul intr-o mina si cangurii in cealalta. In doua minute am ajuns la mai. Ca sa incarcam in barca proviziile si armele, sa-i facem vint in mare si sa prindem vislele, ne-a fost de ajuns o clipa. Nici nu ne departaseram inca bine de mai, cind vreo suta de salbatici, urlind si amenintindu-ne, intrara in apa pina la briu. Ma uitai spre Nautilus, sa vad daca aparitia salbaticilor fusese observata de cineva de pe bord. Dar n-am vazut nici o miscare. Uriasa masinarie, culcata in larg, parea pustie.
Peste douazeci de minute ne urcam pe vas. Capacele erau deschise. Dupa ce am
fixat luntrea la locul ei, am intrat in interiorul lui Nautilus.
Coborind in salon, de unde se auzeau acorduri melodioase, il gasii pe capitanul
Nemo aplecat deasupra orgii sale si parind cufundat intr-o visare adinca, pricinuita de muzica.
- Capitane! spusei eu. El nu ma auzi.
- Capitane, spusei din nou, atingindu-1 de data asta cu mina. Capitanul Nemo
tresari si se intoarse spre mine.
- A, dumneavoastra sinteti, domnule profesor? imi spuse el. Ei, a fost frumoasa
vinatoarea? Ati gasit plante interesante?
- Da, capitane, raspunsei, dar, din nenorocire, am adus dupa noi o trupa de
bipezi, a caror vecinatate ma nelinisteste.
- Ce bipezi ?
- Salbatici.
- Salbatici! spuse cu ironie capitanul Nemo. Va mai mirati, domnule profesor, ca
punind piciorul pe unul din colturile pamintului ati dat peste salbatici? Dar unde nu sint salbatici? si oare sint mai rai decit altii acestia, pe care ii numiti salbatici?
- Dar, capitane...
- Eu unul, domnule, am intilnit salbatici pretutindeni.
- Totusi, daca nu vreti sa va pomeniti cu ei pe Nautilus, ar fi bine sa luati anumite masuri.
- Linistiti-va, domnule profesor, nu e nimic ingrijorator!
- Dar indigenii sint multi.
- Cam citi?
- Cel putin o suta.
- Domnule Aronnax, imi raspunse capitanul Nemo, ale carui degete se asezara din
nou pe clape, nici daca toti indigenii din Papuasia s-ar aduna pe tarm, Nautilus nu ar avea motive sa se teama de atacul lor.

 

Degetele capitanului incepura sa se miste cu usurinta de-a lungul claviaturii si am observat ca ele nu atingeau decit clapele negre, din care pricina melodiile sale pareau a fi cintece scotiene. Curind, capitanul Nemo uita de prezenta mea si se cufunda intr-o visare, pe care n-am mai incercat sa o tulbur.
Ma urcai din nou pe punte. Se innoptase, pentru ca la aceasta latitudine soarele
dispare dintr-o data, fara amurg. Insula Gueboroar abia se mai zarea. Dar focurile
numeroase de pe tarm dovedeau ca indigenii n-aveau de gind sa piece.
Am stat asa, singur, timp de mai multe ore, cind gindindu-ma la indigeni - de data
aceasta insa fara teama, caci increderea neclintita a capitanului ma linistise - cind uitind de ei pentru a admira splendoarea noptii tropicale. Imi aminteam de Franta, privind stelele zodiacale care aveau s-o lumineze peste citeva ore. Luna stralucea in mijlocul constelatiilor zenitului. Ma gindeam ca acest satelit credincios si cumsecade va fi din nou aici, iar poimiine va ridica apele si-i va ajuta lui Nautilus sa se smulga dintre recifele de margean. Spre miezul noptii, vazind ca e liniste pretutindeni, si pe valurile intunecate ca si sub arborii de pe tarm, ra-am dus in cabina mea si am dormit linistit.
Noaptea se scurse fara ca sa se intimple nimic deosebit. Se vede ca papuasii se
speriasera dind cu ochii de monstrul naufragiat in golf, caci altfel capacele deschise le-ar fi dat putinta sa se strecoare cu usurinta in interiorul lui Nautilus.
A doua zi, 8 ianuarie, la ora sase dimineata, ma urcai pe punte. Se crapa de ziua.
Curind, printre ceturile care se risipeau, incepura sa se vada mai intii plaja, apoi virfurile muntilor de pe insula.
Indigenii erau tot acolo, mai numerosi decit in ajun - aproape cinci sau sase sute
de insi. Unii dintre ei inaintasera, folosind refluxul, catarindu-se pe recifele de margean, pina la mai putin de patru sute de metri de Nautilus. Ii puteam vedea cu usurinta. Erau papuasi adevarati, cu trupul atletic, un neam de oameni frumosi, cu fruntea lata, cu nasul gros, dar nu turtit, cu dintii albi. Parul lor linos, vopsit in rosu, contrasta cu corpul negru si lucios ca al nubienilor. De loburile despicate ale urechilor spinzurau inele de os. Aproape toti erau goi. Printre ei am vazut si citeva femei, acoperite de la solduri in jos cu fuste largi facute din ierburi si sustinute cu centuri din plante. Unii dintre sefi isi impodobisera gitul cu semilune si coliere din sticla, rosii sau albe. Cea mai
mare parte dintre ei erau inarmati cu arcuri, sageti si scuturi si purtau pe umeri un fel de plasa pentru pietrele rotunjite pe care le aruncau cu prastia, cu o rara indeminare.
Unul dintre sefi cerceta cu atentie vasul, de care se apropiase foarte mult. Trebuie sa fi fost un "mado", din clasa nobila, caci se gatise cu un fel de rogojina din frunze de banan, dantelata pe margini si prezentind un amestec tipator de culori.
As fi putut sa-l dobor cu usurinta, fiindca era foarte aproape de mine, dar m-am
gindit ca e mai bine ca sa astept sa dea vreo dovada de dusmanie. Intre europeni si salbatici se cuvine ca europenii sa raspunda la atac, dar nu sa atace.
Cit a tinut refluxul, indigenii dadura tircoale vasului, fara sa faca vreo incercare de a ataca. I-am auzit repetind des cuvintul "assai" si dupa gesturile lor am inteles ca ma indemnau sa vin la ei. invitatie pe care am crezut de cuviinta sa n-o primesc.
Deci, in ziua aceea, luntrea nu parasi vasul, spre marea nemultumire a lui Ned Land, care nu putu sa-si completeze proviziile. Indeminaticul Canadian isi petrecu
timpul preparind carnea si faina pe care le adusese de pe insula Gueboroar. Cit despre salbatici, ei se retrasesera pe la ora unsprezece dimineata spre tarm, de indata ce valurile fluxului incepura sa acopere recifele de margean. Dar am putut sa vad cum pe plaja numarul lor crestea intruna. Pesemne ca soseau si din insulele vecine sau din Papuasia propriu-zisa. Totusi n-am zarit nici o piroga de-a indigenilor.
Neavind ceva mai bun de facut, m-am gindit sa pescuiesc scoici in apa care era atit de limpede, incit se puteau vedea cu usurinta scoicile, zoofitele si plantele pelagice. Era, dealtfel, ultima zi in care Nautilus mai avea sa ramina pe meleagurile acelea, daca intr-adevar avea sa poata porni a doua zi in larg, dupa cum ne fagaduise capitanul Nemo. L-am chemat deci pe Conseil, care imi aduse o draga de prins scoici, destul de mica si usoara, asemanatoare celor care servesc la prinderea stridiilor.
- Si salbaticii? ma intreba Conseil. Sa nu se supere domnul, dar mie nu mi se par
chiar atit de rai!

 

 

- Cu toate astea sint antropofagi, dragul meu!
- Poti sa fii antropofag si sa fii totodata om de treaba, imi raspunse Conseil, dupa cum poti fi mincacios si om cumsecade in acelasi timp! Una nu inlatura pe cealalta.
- Foarte bine, Conseil, sa zicem ca sint antropofagi cumsecade si ca tot cum se
cade isi maninca prizonierii. Dar cum eu nu tin deloc sa fiu mincat, nici chiar mincat cum se cade, am sa fiu prevazator, fiindca, dupa cum se pare, comandantul Nemo nu ia nici o masura. Si acum, la lucru!
Am pescuit cu rivna timp de doua ore, dar n-am prins nimic deosebit. Draga se
umplea cu "urechile lui Midas", harpe, melanii si in special cu cele mai frumoase
moluste-ciocan pe care le-am vazut vreodata. Am prins si citeva holoturii, scoici care fac perle si o duzina de broaste testoase mici, pe care le-am pastrat pentru bucataria vasului.
Dar tocmai cina ma asteptam mai putin, am dat de o minunatie sau mai bine zis de
o greseala a naturii, foarte rar intilnita. Pe cind Conseil ridica draga in care se prinsesera o multime de scoici obisnuite, ma vazu deodata scufundindu-mi mina in plasa si luind o scoica, apoi ma auzi scotind un strigat de conchiliolog, cu alte cuvinte eel mai ascutit strigat pe care gitlejul omenesc poate sa-1 produca.
- Ce-a patit domnul? se mira Conseil. Domnul a fost muscat de ceva?
- Nu, baiete, cu toate ca as fi dat si un deget pentru descoperirea mea.
- Ce descoperire?
- Scoica asta! raspunsei eu, aratindu-i pricina bucuriei mele.
- Dar nu-i decit o simpla oliva pofira, genul oliva, ordinul prectini-branhiatelor, clasa gasteropodelor, increngatura molustelor.
- Da, Conseil. Dar in loc sa fie incolacita de la dreapta la stinga, scoica asta e
intoarsa de la stinga la dreapta!
- Cum se poate!? se minuna Conseil.
- Da, dragul meu, e o scoica senestra.
- O scoica senestra, ingina Conseil emotionat.
- Uita-te la spirala ei.
- Ah, va rog sa ma credeti, domnule, spuse Conseil, luind cu o mina tremuratoare
pretioasa scoica, de cind ma stiu nu m-am simtit atit de emotionat!
Si avea, intr-adevar, de ce sa se simta emotionat. Se stie ca, dupa cum au aratat
naturalistii, miscarea de la dreapta spre stinga este o lege a naturii. In miscarea lor de translatie si de rotatie, astrele si satelitii se misca de la dreapta spre stinga. Omul, la fel, se slujeste mai adesea de mina dreapta decit de mina stinga, din care cauza instrumentele si aparatele lui, scarile, zavoarele, arcurile de la ceas etc. sint facute in asa fel, incit sa se invirteasca de la dreapta spre stinga. Natura urmeaza si ea aceeasi lege in incolacirea scoicilor. Toate se incolacesc de la dreapta spre stinga, si in cazuri deosebit de rare, cind spirala merge de la stinga spre dreapta, scoica pretuieste cit greutatea ei in aur.
Eram amindoi cufundati in cercetarea pretioasei scoici si tocmai ma glndeam ca voi
imbogati Muzeul cu raritatea aceasta, cind o piatra azvirlita de un indigen sfarima scoica rara, chiar in mina lui Conseil. Scosei un strigat de desperare. Conseil apuca repede pusca mea si ochi in salbatic, care isi legana prastia cam la vreo zece metri de noi. Am vrut sa-l opresc, dar lovitura pornise, sfarimind bratara cu amulete de pe bratul indigenului.
- Ce faci, Conseil? strigai eu.
- Cum, domnul nu vede ca acest canibal a inceput atacul ?
- O scoica nu pretuieste cit viata unui om! ii raspunsei.
- Ah, ticalosul! striga Conseil. Mai bine mi-ar fi sfarimat umaral! Desi Conseil era sincer, eu n-am fost de aceeasi parere cu el. In timpul acesta, fara ca noi sa ne dam seama, situatia se schimbase. Vreo douazeci de piroge inconjurasera vasul. Scobite in trunchiuri de arbori lungi si inguste, bine potrivite pentru inaintat pe apa si echilibrate cu ajutorul unor bete de bambus care pluteau la suprafata, pirogile erau minate de vislasi pe jumatate goi. Le priveam nelinistit cum se apropie de noi.
Se vedea cit de colo ca papuasii mai avusesera de-a face cu europeni si ca le
cunosteau vasele. Dar ce or fi gindit ei vazind cilindrul acesta de fier, fara catarge, fara cos, care statea nemiscat in golf? Fara indoiala ca nimic bun, pentru ca la inceput se oprira la o departare destul de mare de el. Totusi, vazindu-1 ca nu misca, curajul le reveni putin si incercara sa vina cit mai aproape. Trebuia cu orice pret sa impiedicam lucrul acesta. Dar pustile noastre fara detunator nu puteau sa-i sperie, caci lor nu le e frica decit de armele zgomotoase. Daca trasnetul n-ar fi insotit de tunet, oamenii s-ar teme mai putin de el, cu toate ca primejdia vine de la fulger si nu de la tunet. Intr-o
clipa, pirogile se apropiara de Nautilus si sute de sageti se abatura asupra lui.
- Afurisita grindina! striga Conseil. si unde mai pui ca s-ar putea sa fie o grindina otravita!
- Trebuie sa-l instiintam pe capitanul Nemo, spusei eu, intrind in interiorul
vasului.

 

 

Coborii in salon. Nu era nimeni. Am batut la usa capitanului.
- Intra! mi se raspunse. Intrai si-l gasii pe capitan cufundat in niste calcule pline de X-uri si de alte semne algebrice.
Buna-cuviinta ma facu sa-l intreb:
- Va stingheresc?
- Da, domnule Aronnax, imi raspunse capitanul, cred insa ca aveti motive serioase
ca sa ma cautati.
- Foarte serioase. Pirogile indigenilor ne inconjura si in citeva minute vom fi
atacati, fara doar si poate, de sute de salbatici.
- Aha! facu linistit capitanul Nemo. Au venit cu pirogile?
- Da, domnule.
- Ei bine, e de ajuns sa inchidem panourile.
- Tocmai. Si venisem sa va spun...
- Nimic nu-i mai usor, ma intrerupse capitanul Nemo.
Si apasind pe un buton electric, transmise un ordin echipajului.
- S-a facut si asta, domnule, imi spuse el dupa citeva clipe. Luntrea e la locul ei si panourile sint inchise. Cred ca nu va e teama de faptul ca domnii astia ar putea sparge peretii pe care ghiulelele fregatei dumneavoastra nu i-au putut strapunge.
- Nu, capitane, dar mai e un pericol.
- Care, domnule ?
- Miine vor trebui deschise panourile pentru ca Nautilus sa-si improspateze
provizia de aer.
- Fara indoiala, domnule. Vasul nostra, respira ca un cetaceu.
- Si daca in timpul acela papuasii vor fi pe punte, nu stiu cum i-ati putea
impiedica sa patrunda.
- Dumneavoastra credeti ca se vor urea pe bord?
- Sint sigur.
- Foarte bine, domnule, n-au decit sa se urce. Nu vad de ce i-as impiedica. La
urma urmei nu sint decit niste bieti papuasi si n-as vrea ca vizita mea pe insula
Gueboroar sa coste viata macar a vreunuia din nenorocitii acestia!
Nemaiavind ce spune, ma pregatii sa plec, dar capitanul Nemo ma opri poftindu-ma
sa iau loc linga el. Ma intreba apoi despre excursia noastra pe insula, despre felul cum a mers vinatoarea si paru ca nu intelege nevoia de carne pe care o arata canadianul. Am vorbit si despre alte lucruri, iar capitanul, fara sa fie prea vorbaret, se arata destul de prietenos.
Printre altele veni vorba si despre situatia lui Nautilus, naufragiat in acelasi loc in care Dumont d'Urville fusese pe punctul de a pieri. si capitanul imi spuse:
- Acest d'Urville a fost unul dintre cei mai destoinici si mai inteligenti navigatori pe care i-ati avut, un fel de capitan Cook al dumneavoastra, al francezilor. Nefericit savant!
Sa infrunti banchizele de la Polul Sud, recifele de margean ale Oceaniei, canibalii din Pacific, si sa pieri apoi intr-un nenorocit accident de cale ferata! Daca omul acesta energic a mai putut gindi in ultimele clipe ale vietii sale, va dati seama care trebuie sa fi fost acele ginduri!
Tin minte si acum, spre cinstea capitanului Nemo, ca, vorbind despre faptele lui
d'Urville, el parea miscat.
Apoi, cu harta in mina, ne-am amintit de lucrarile navigatorului francez, de
calatoriile lui in jurul Pamintului, de dubla sa incercare de a ajunge la Polul Sud, care l-a dus la descoperirea de noi paminturi numite Adelie si Louis Philippe, si in sfirsit de hartile hidrografice pe care le-a facut in principalele insule ale Oceaniei.
- Ceea ce d'Urville a facut la suprafata marilor, imi spuse capitanul Nemo, eu am
facut inauntrul oceanului, cu mai multa usurinta si mai deplin decit el. Navele Astrolabe si Zelee, hartuite intruna de uragane, nu se puteau asemui cu Nautilus, care strabate oceanele linistit, ca si cum ar fi o adevarata camera destinata studiului.
- Cu toate astea, capitane, este ceva asemanator intre navele lui d'Urville si
Nautilus.
- Ce anume, domnule ?
- Faptul ca Nautilus a naufragiat ca si ele!
- Nautilus nu a naufragiat, domnule, imi raspunse cu raceala capitanul Nemo.
Nautilus este sortit sa se odihneasca pe apa si eu n-am sa folosesc niciodata muncile grele la care d'Urville isi silea echipajul in clipele de impas, nici manevrele si nici celelalte masuri de despotmolire; Zelee si Astrolabe au fost pe punctul de a pieri, pe cind Nautilus e in afara de orice primejdie. Miine, in ziua hotarita si la ora hotarita, marea il va ridica incetisor si el va porni sa strabata mai departe marile.
- Capitane, incepui eu, ma indoiesc ca...
- Miine, spuse capitanul Nemo ridicindu-se, miine la ora doua si patruzeci de
minute dupa-amiaza, Nautilus va parasi strimtoarea Torres, fara sa fi suferit nici o stricaciune.
Dupa ce rosti cuvintele acestea foarte raspicat, capitanul Nemo se inclina usor. Am inteles ca e timpul sa plec si m-am inapoiat in camera mea.
Acolo ma astepta Conseil, care voia sa cunoasca rezultatele intrevederii cu
capitanul.
- Cind i-am aratat temerile mele ca Nautilus sx putea fi amenintat de papuasi,
capitanul mi-a raspuns foarte ironic. Asa ca nici eu nu pot sa-ti spun decit un lucru: ai incredere in el si du-te de te culca linistit.
- Domnul n-are nevoie de nimic?
- Nu, prietene. Ce mai face Ned Land?
- Domnul sa ma ierte, raspunse Conseil, dar Ned face un pateu de cangur care
cred ca va fi minunat.
Ramas singur m-am culcat, dar n-am dormit bine deloc. Auzeam zgomotul pe care
il faceau salbaticii tropaind pe punte si scotind strigate asurzitoare. Astfel se scurse intreaga noapte, fara ca cineva de pe vas sa iasa din nepasarea obisnuita.
Echipajului ii pasa tot atit de putin de canibali, pe cit le pasa soldatilor dintr-un fort intarit de furnicile care umbla pe intarituri.
Ma trezii la sase dimineata. Panourile erau tot inchise. Aerul nu fusese deci
primenit; rezervoarele erau insa pline, asa ca improspatara cu citiva metri cubi de oxigen atmosfera inabusitoare a vasului. Am lucrat in camera mea pina la amiaza, fara sa dau ochi nici macar o clipa cu capitanul Nemo. Pe bord parea ca nu se face nici un fel de pregatire pentru plecare.
Am mai asteptat un timp, pe urma m-am dus in salonul eel mare. Pendula arata
orele doua si jumatate. In zece minute apele aveau sa atinga maximum de inaltime, si in cazul cind capitanul Nemo nu fusese prea indraznet in fagaduielile sale, Nautilus avea sa fie scos atunci dintre recifele de margean. Altfel, trebuia sa mai astepte luni intregi pina sa poata iesi de acolo.
Curind se simtira citeva vibratii prevestitoare in invelisul lui Nautilus, Apoi se auzi cum piriie calcarul recifelor.
La ora doua si treizeci si cinci de minute, capitanul Nemo aparu in salon. De cum ma vazu, imi spuse:
- Plecam. L-am privit neincrezator.
- Am dat ordin sa se deschida panourile, adauga el.
- si cu papuasii ce facem ?
- Cu papuasii? Capitanul Nemo ridica nepasator din umeri.
- Vor patrunde in interiorul vasului.
- Pe unde ?
- Prin panourile deschise.
- Domnule Aronnax, spuse linistit capitanul Nemo, nu se intra atit de usor prin panourile lui Nautilus, chiar daca sint deschise. Apoi, vazindu- ma nedumerit, ma intreba: Nu intelegeti?
- Deloc.
- Bine, atunci veniti si veti vedea. M-am indreptat catre scara principala. Aici ii gasii pe Ned Land si pe Conseil, care priveau nelinistiti cum oamenii echipajului deschid panourile, in timp ce afara rasunau strigatele inspaimintatoare ale salbaticilor. In sfirsit panourile fura deschise. In golul lor se ivira indata douazeci de capete amenintatoare.
Dar primul indigen care puse mina pe rampa scarii fu zvirlit cu putere inapoi, prin nu stiu ce forta nevazuta; indigenul o lua la fuga, urlind si facind niste salturi de urias. Alti zece care ii luara locul patira acelasi lucru.
Conseil ramasese inmarmurit. Ned Land, imboldit de firea sa nestapinita, sui scara
ca sa vada despre ce e vorba. Dar in clipa in care puse miinile pe rampa, cazu la pamint ca trasnit.
- Mii de draci! striga el. M-a lovit trasnetul!
Strigatul lui ma lamuri: de-a lungul scarii care ducea spre punte nu era o rampa
obisnuita, ci un cablu de metal incarcat cu electricitate. Oricine il atingea simtea o zguduitura puternica, care ar fi putut fi mortala daca s-ar fi dat drumul intregii electricitati din aparate. Astfel, capitanul Nemo pusese intre el si asediatori o adevarata retea electrica, pe care nimeni n-o putea trece nepedepsit.
Intre timp paupasii innebuniti de groaza bateau in retragere. Noi, razand, il ingrijeam pe Ned Land, frectionandu-l si incurajandu-l, iar el injura necontenit: "Nautilus", ridicat de valuri, parasi stancile de corali in momentul stabilit de capitan. Porni incet, apoi viteza sa crescu treptat si am parasit cu bine primejdioasa Stramtoare de Torres.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1125 ori.
{literal} {/literal}