20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7

de Jules Verne



Capitolul 7

O BALENA DINTR-O SPECIE NECUNOSCUTA


 

Cu toate ca m-a buimacit caderea aceea neasteptata, tot ce am simtit atunci mi-a
ramas foarte limpede intiparit in minte.
Mai intii m-am scufundat la o adincime de vreo douazeci de picioare. Sint un bun
inotator, desi nu ma pot masura cu Byron sau cu Edgar Poe, care au fost asi in arta natatiei - astfel ca nu mi-am pierdut cumpatul. Din citeva lovituri puternice de picioare eram ridicat la suprafata apei.
Prima mea grija a fost sa vad ce s-a intimplat cu fregata. Imi observase cineva disparitia , isi schimbase oare Abraham Lincoln directia ?
Trimisese comandantul Farragut o barca dupa mine? Puteam sa nadajduiesc ca voi
fi salvat?
Prin intunericul de nepatruns, se intrezarea o umbra neagra disparind spre rasarit.
Luminile ei se pierdura in departare. Era fregata. Ma socoteam pierdut.
- Ajutor! Ajutor! strigai, inotind cu disperare spre Abraham Lincoln.
Hainele ma stinghereau. Apa mi se lipea de corp, zadarnicindu-mi orice miscare.
Ma cufundam, ma sufocam.
- Ajutor!
A fost ultimul meu strigat. Gura mi se umplu de apa. Ma zbateam tirit spre
adincuri.
Deodata cineva ma apuca de haina, ma trase la suprafata apei si am auzit, da, am
auzit cuvintele acestea:
- Daca domnul ar avea bunavointa sa se sprijine de umarul meu, ar putea sa
inoate mult mai usor.
M-am agatat de bratul credinciosului Conseil:
- Tu esti, Conseil, tu?
- Chiar eu, imi raspunse Conseil. Sint la ordinele dumneavoastra.
- Ciocnirea te-a aruncat in apa odata cu mine?
- Deloc. Dar fiind in serviciul domnului, l-am urmat. Conseil gasea ca toate
acestea sint foarte firesti!
- Si fregata? il intrebai eu.
- Fregata, raspunse Conseil intorcindu-se pe spate, sint de parere ca domnul nu
trebuie sa se mai bizuie pe ea.
- Ce spui?
- In clipa in care ma aruncam in mare, am auzit oamenii de la cirma strigind:
"Elicea si cirma sint sfarimate".
- Sfarimate?
- Da, sfarimate de dintii monstrului. Cred ca e singura stricaciune pe care a
suferit-o Abraham Lincoln. Dar, din nenorocire pentru noi, fregata nu mai poate fi
cirmita.
- Atunci sintem pierduti!
- Poate, raspunse linistit Conseil. Totusi mai avem citeva ore inaintea noastra si in acest timp se pot intimpla inca multe lucruri.
Calmul de neclintit al lui Conseil ma imbarbata. Am inotat cu mai multa vigoare;
insa din cauza hainelor care ma stringeau ca intr-un cleste, abia ma puteam tine la suprafata. Conseil baga de seama lucrul acesta.
- Sa-mi dea voie domnul sa-i fac o taietura la haina, imi spuse el. si strecurind un cutit sub hainele mele, le despica de sus pina jos.
Apoi mi le scoase cu dibacie. In timp ce eu inotam pentru amindoi.

 

I-am facut, la rindul meu, aceeasi operatie lui Conseil, continuind sa "navigam"
unul linga altul.
Totusi, situatia nu era mai putin grava. Poate ca disparitia noastra nici nu fusese observata, si chiar daca ar fi fost, fregata nu putea sa se intoarca spre noi din cauza cirmei rupte. Nu puteam nadajdui decit in trimiterea unei barci.
Conseil se gindi cu singe rece la aceasta presupunere si isi facu un plan. Ciudata
fiinta! Baiatul acesta era atit de linistit, de parca s-ar fi aflat la el acasa!
Am hotarit, dat fiind ca singura noastra scapare nu putea fi decit o barca de pe Abraham Lincoln, sa ne pregatim s-o asteptam cit mai mult timp. si pentru ca in asteptarea barcii sa nu ne sleim puterile, ne-am gindit la urmatoarea solutie: in timp ce unul dintre noi va pluti pe spate, nemiscat, cu bratele incrucisate, cu picioarele intinse, celalalt va inota impingindu-l inainte. Rolul acesta de remorcher nu trebuia sa dureze mai mult de zece minute si in felul acesta aveam putinta sa inotam inca vreo citeva ore, poate chiar pina la rasaritul soarelui.
Slaba nadejde! Dar speranta este atit de adinc inradacinata in sufletul omului! si apoi, eram doi. In sfirsit, desi pare de necrezut, trebuie sa spun ca daca as fi vrut chiar sa-mi nimicesc orice nadejde si sa ma las cuprins de desperare, tot n-as fi putut!
Ciocnirea dintre fregata si cetaceu avusese loc cam pe la unsprezece noaptea. Dupa socoteala mea, trebuia deci sa rezistam inca opt ore pina la rasaritul
soarelui - lucru care ar fi fost cu putinta daca puneam in practica planul nostru. Marea, destul de linistita, nu ne obosea prea tare. Din cind in cind incercam sa strabat cu privirea intunericul adinc, pe care-l intrerupea doar fosforescenta provocata de miscarile noastre.
Priveam valurile luminoase care se spargeau sub mina mea si a caror fisie sclipitoare era acoperita de umbre plumburii. Am fi putut crede ca sintem cufundati intr-o baie de mercur.
Pe la unu noaptea ma simtii foarte obosit. Bratele si picioarele imi intepenisera din pricina unor circei puternici. Conseil ma sprijini, si salvarea noastra nu mai atirna acum decit de el. Curind il auzii gifiind: respiratia ii era scurta si repede. Am inteles ca nu va mai putea sa reziste multa vreme.
- Lasa-ma! Lasa-ma! ii spusei.
- Sa parasesc pe domnul? Niciodata! striga el. Sper sa ma inec eu mai intii.
Chiar atunci, printre norii grosi, pe care vintul ii mina spre rasarit, se ivi luna. Sub razele ei, marea straluci. Lumina aceea binefacatoare ne improspata puterile. Ridicai capul si privii in toate partile. Fregata abia se mai zarea, ca o masa intunecata, cam la vreo cinci mile de noi. De barci insa nici urma!
Am vrut sa strig, dar la ce bun, cind ne gaseam la o asemenea departare! Buzele
mele umflate nu mai erau in stare sa scoata nici un sunet. Conseil biigui citeva cuvinte si mi se paru ca-l aud repetind de mai multe ori:
- Ajutor! Ajutor!
Oprindu-ne o clipa, am ascultat. Mi se parea ca mai aud ceva. Si nu puteam sa fiu
sigur daca era singele care-mi vijiia in urechi sau daca era un strigat care raspundea chemarii lui Conseil.
- Ai auzit? soptii eu.
- Da! Da!
Si Conseil striga din nou, cu desperare.
De data aceasta nu ma puteam insela! O voce omeneasca ne raspunse. Era oare
vocea unui nenorocit parasit in mijlocul oceanului, a unei alte victime de pe vasul nostru, sau mai degraba ne chema din intuneric o barca trimisa de fregata ?
Conseil facu o ultima sfortare si, sprijinindu-se de umarul meu, in timp ce eu
rezistam cu cele din urma puteri, iesi pe jumatate din apa, dupa care cazu iar, istovit.
- Ce-ai vazut?
- Am vazut... sopti el, am vazut... dar sa nu mai vorbim... sa ne pastram
puterile!...

 

Ce vazuse oare ? in clipa aceea, nu stiu de ce, amintirea monstrului imi reveni
pentru prima oara in minte... Dar vocea?... S-au dus de mult vremurile cind de-alde Ionas isi gaseau adapost in pintecele balenelor! In acest timp, Conseil ma tragea mereu dupa el, ridicind din cind in cind capul, privind inainte si scotind cite un strigat, caruia ii raspundea o voce din ce in ce mai apropiata. Abia il mai auzeam. Puterile ma parasisera; degetele mi se rasfirau; miinile nu-mi mai erau de nici un ajutor, gura mereu deschisa mi se umplea de apa sarata a marii; ma cuprinse frigul. Ridicai capul pentru ultima oara, apoi ma scufundai... In clipa aceea m-am lovit de ceva tare, de care m-am agatat. Am simtit ca sint tras la suprafata apei, ca pieptul mi se dezumfla si am lesinat.
Imi revenii curind, datorita frectiunii strasnice care mi se facea. Am intredeschis ochii...
- Conseil! am soptit.
- Domnul m-a sunat? raspunse Conseil. Atunci, la lumina ultimelor raze ale lunii
care apunea, am zarit o figura care nu era a lui Conseil, dar pe care am recunoscut-o indata. Ne gaseam pe spatele unui vas submarin..
- Ned! am strigat.
- Da, domnule, Ned, in persoana, alergind inca dupa premiu! imi raspunse canadianul.
- Ai fost aruncat in mare cind s-a ciocnit fregata?
- Da, domnule profesor, dar fiindca sint mai norocos decit dumneavoastra, am nimerit indata pe o insula plutitoare.
- O insula?
- Da, sau, si mai exact, am nimerit pe cetaceul dumneavoastra urias.
- Vorbeste mai limpede, Ned.
- Numai acum am inteles de ce cangea mea nu l-a putut patrunde si s-a tocit de pielea lui.
- De ce, Ned, de ce?
- Pentru ca monstrul asta, domnule profesor, e facut din placi de otel!
Aici trebuie sa ma opresc putin, sa-mi reimprospatez amintirile si sa-mi controlez spusele.
Ultimele cuvinte ale canadianului pricinuira o schimbare brusca in mintea mea.
M-am catarat repede deasupra fiintei sau obiectului pe jumatate iesit din apa, care ne servea de adapost; l-am incercat cu piciorul. Aveam de-a face, fara indoiala, cu un corp tare, de nepatruns, si nu cu acea substanta moale din care sint facute marile mamifere marine.
Dar acest corp tare putea sa fie o carapace osoasa, asemeni aceleia pe care o aveau animalele antediluviene, si as fi putut foarte bine sa clasez monstrul printre reptilele-amfibii, cum sint broastele testoase sau aligatorii.
Dar nu! Spatele negricios pe care stateam era neted, lucios, fara solzi. Cind il loveai, scotea un sunet metalic si - ma credeti sau nu - parea ca este, dar ce spun eu, nu parea, ci chiar era facut din placi nituite
Nu mai incapea nici urma de indoiala! Animalul, monstrul, fenomenul care daduse
de gindit intregii lumi savante, care tulburase si inselase inchipuirea marinarilor de pe cele doua continente, trebuia s-o recunosc, era un fenomen mai uimitor inca, un fenomen iesit din mina omului.
Descoperirea existentei unei fiinte mitologice, de necrezut, nu m-ar fi uimit atit de mult. Dar sa te pomenesti dintr-o data in fata ochilor cu un lucru atit de uluitor, faurit de mina omului intr-un mod misterios, era ceva care te putea face sa-ti pierzi mintile!
Cu toate acestea, nu mai incapea nici o indoiala! Ne gaseam pe spatele unui fel de
vas submarin, care avea, dupa cum am putut sa-mi dau seama, forma unui imens peste
de otel. Ned Land avusese dreptate. Conseil si cu mine ne-am vazut siliti sa ne alaturam parerii lui.
- Bine, spusei eu, dar atunci aparatul acesta trebuie sa aiba intr-insul masini si
un echipaj care sa le manevreze...
- Nici vorba ca da, imi raspunse Ned, si totusi, de trei ore, de cind stau pe insula asta plutitoare, n-a dat nimeni nici un semn de viata.
- Va sa zica, vasul nu s-a miscat din loc.
- Nu, domnule Aronnax, se lasa leganat in voia valurilor, dar nu porneste mai
departe.
- Totusi stim ca e inzestrat cu o mare iuteala. si, pentru ca e nevoie de o masina
care sa produca viteza aceasta si de un mecanic care sa conduca masina, e sigur ca
sintem salvati.
- Hm! facu Ned cu indoiala. In clipa aceea, vrind parca sa intareasca cuvintele
mele, se auzi o bolboroseala in partea dinapoi a acestui aparat ciudat, al carui propulsor era cu siguranta o elice. Vasul porni. Abia am avut timp sa ne agatam de partea sa care se ridica cu optzeci de centimetri deasupra apei. Din fericire, insa, viteza nu era prea mare.

 

- Atit timp cit merge la suprafata, bodogani Ned Land, n-am nimic de zis. Dar daca
ii da prin minte sa se scufunde, atunci pielea mea nu mai face nici doi bani!
"Ba inca si mai putin!" ar fi putut spune canadianul. Trebuia deci sa intram
numaidecit in legatura cu cei ce se aflau inauntrul aparatului. Am cercetat partea de deasupra, cautind o deschizatura, un capac, un "loc de trecere", ca sa zic asa; insa placile erau atit de bine prinse una de alta, incit totul parea neted si uniform.
Dealtfel disparuse si luna si se facuse intuneric bezna. Acum trebuia sa asteptam
sa se lumineze de ziua, ca sa gasim un mijloc de a patrunde in interiorul vasului
submarin.
Asadar, scaparea noastra era in mina misteriosilor cirmaci care conduceau
aparatul, si daca ei ar fi dorit sa-l scufunde, eram pierduti! Dar daca aceasta nu avea sa se intimple, atunci era sigur ca vom face cunostinta cu dinsii. Fara indoiala ca daca nu gasisera un sistem de a-si produce singuri aerul, trebuiau sa se ridice din cind in cind la suprafata apei, ca sa-l ia. Deci trebuia sa existe o deschizatura care sa puna in legatura interiorul vasului cu aerul.
Cit despre nadejdea de a fi salvati de catre comandantul Farragut, trebuia sa
renuntam cu totul la ea. Ne indreptam spre apus. Dupa socotelile noastre, viteza cu care inaintam era destul de potrivita, cam de douasprezece mile pe ora. Elicea batea valurile cu o regularitate desavirsita, iesind din cind in cind la suprafata si facind sa tisneasca apa fosforescenta la o mare inaltime.
Pe la patru dimineata, aparatul isi mari viteza. Rezistam cu greu la iuteala sa
ametitoare, mai ales cind valurile ne sfichiuiau fata. Din fericire, Ned descoperi sub mina sa un inel de prins odgoane, fixat in partea de sus a invelisului, si izbutiram sa ne agatam de el.
Astfel se scurse intreaga noapte. Amintirile mele nelamurite ma impiedica sa
descriu pe rind tot ce s-a intimplat. Imi amintesc bine de un singur amanunt: in timpul cind marea si vintul se potolisera, mi s-a parut de mai multe ori ca aud niste sunete nelamurite, un fel de armonie nedeslusita, formata din acorduri indepartate. Care era misterul acestui vas submarin, caruia intreaga lume ii cauta in zadar o explicatie? Ce fel de fiinte locuiau pe vasul acesta misterios? Care era mecanismul ce-i dadea putinta sa se miste cu o viteza atit de uimitoare? In sfirsit se ivira zorile. Ceata diminetii ne invalui, apoi se risipi curind. Eram gata sa incep o cercetare amanuntita a invelisului care alcatuia, in partea de sus, un fel de punte, cind am simtit ca ea se scufunda incetul cu incetul.
- Ei, la naiba! striga Ned Land, lovind cu piciorul in placile sonore, deschideti
odata, navigatori neospitalieri!
Dar din pricina zgomotului asurzitor al elicei, era greu sa-l auda cineva. Din
fericire, insa, miscarea de scufundare inceta.
Deodata, dinauntrul vasului se auzi un zanganit puternic de fiare. O placa fu
ridicata si un om isi facu aparitia. La vederea noastra el scoase un strigat ciudat si disparu.
Dupa citeva clipe, opt voinici cu fata acoperita aparura pe tacute si ne trasera in masina lor fantastica.




20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1308 ori.
{literal} {/literal}