20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17

20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17

de Jules Verne





Capitolul 17

O PADURE SUBMARINA

 

 

Ajunseram in sfirsit la marginea padurii, care era, fara indoiala, unul dintre cele mai frumoase colturi ale nemarginitului domeniu al capitanului Nemo. El o socotea proprietatea sa. Dealtfel, cine s-ar fi putut gindi sa-si insuseasca aceste domenii din fundul marilor? Ce alt pionier mai indraznet ar fi venit, cu toporul in mina, sa taie drum prin tufisurile intunecate de acolo?
Padurea era formata din plante mari, arborescente. Cind am patruns pe sub boltile
ei inalte, privirile mi-au fost atrase de ciudata asezare a crengilor - asezare cum nu mai vazusem inca pina atunci.
Nici una dintre plantele care cresteau pe solul acestei paduri, nici una dintre
ramurile arbustilor nu se tira, nu se indoia si nici nu se intindea orizontal. Toate se inaltau spre suprafata oceanului. Nu era fir, nu era panglica, oricit de subtire ar fi fost ea, care sa nu stea dreapta ca o sirma. Fucusii si lianele se intindeau urmind o linie teapana, perpendiculara, asa cum le obliga densitatea elementului care le crease; daca le indepartam cu mina, ele reveneau la pozitia de la inceput, de cum le dadeam drumul.
Aici era domnia verticalitatii. In scurta vreme ma deprinsei cu asezarea aceasta
neobisnuita, ca si cu intunericul care ne invaluia. Solul padurii era presarat cu stinci ascutite de care cu greu ne puteam feri. Flora submarina mi s-a parut destul de bogata, mai bogata chiar decit a zonelor arctice sau tropicale. Dar la inceput am amestecat fara sa vreau regnurile intre ele, luind hidrofitele drept zoofite, animalele drept plante. Dar cine nu s-ar fi inselat? Fauna si flora sint atit de apropiate in lumea submarina!
Am observat ca toate exemplarele acestea ale regnului vegetal erau prinse foarte
usor de fund. Lipsite de radacini, nepasatoare fata de nisipul, scoicile, pietrisul sau alte corpuri solide pe care stau - ele nu cer hrana, ci doar un punct de sprijin. Plantele acestea se intretin singure, si principiul existentei lor se gaseste in apa care le sustine si care le hraneste. Cea mai mare parte dintre ele aveau, in loc de frunze, un fel de placute de forme ciudate, de un colorit marginit doar la citeva culori: roz, carmin, verde, masliniu, roscat si brun. Am revazut acolo - e drept ca mai putin uscate decit exemplarele de pe Nautilus - padine-pauni desfasurate ca niste evantaie care parca asteptau suflarea vintului, ceramii stacojii, laminarii intin-zindu-si vrejii buni de mincat, nereociste filiforme care ajungeau la o inaltime de cincisprezece metri, pilcuri de acetabule, ale caror tulpini cresc mai mari spre virf, si o multime de plante pelagice, toate fara flori. "Curioasa abatere de la legile naturii si uimitor mediu mai e acesta, in care regnul animal infloreste iar regnul vegetal, nu!" a spus un naturalist inteligent.
Printre arbustii mari cit copacii din zonele temperate, la umbra lor uda, se
ingramadeau adevarate tufisuri de flori vii, pajisti intregi de zoofite, pe care se rasfatau meandrine tarcate cu dungi sucite, caryofile galbene cu tentacule stravezii, tufe ierboase de zoantere si, ca sa intregeasca privelistea, pestii-musca zburau din creanga in creanga ca niste colibri, in timp ce lepissacante de culoare galbena, cu falcile tepoase, cu solzii ascutiti, dactiloptere si monocentre fugeau din calea noastra asemenea unui stol de sitari.

 

Pe la ora unu, capitanul Nemo dadu semnalul de oprire. Eu, unul, n-am putut decit
sa ma bucur cind ne-am culcat cu totii sub un leagan de alarice, ale caror crengi
ascutite semanau cu sagetile.
Popasul acesta scurt a fost o adevarata desfatare. Nu ne lipsea decit placerea unei convorbiri. Dar nu era cu putinta nici sa vorbesti, nici sa raspunzi. Totusi mi-am apropiat casca mea mare, de arama, de capul lui Conseil. Am vazut cum ochii ii straluceau de multumire si, ca sa-si arate bucuria, bietul baiat se zbuciuma in
carapacea lui intr-un fel nespus de caraghios.
Ma miram ca dupa patru ore de drum nu eram lihnit de foame. Care sa fi fost
pricina acestei neobisnuite stari a stomacului, n- as putea spune. In schimb simteam o nevoie grozava sa dorm, asa cum li se intimpla tuturor scafandrilor. Ochii mi se inchisera curind indaratul sticlei groase si cazui intr-o amortire de neinvins, pe care numai miscarea facuta in timpul mersului imi daduse pina atunci putinta sa o infrunt. Capitanul Nemo si vinjosul sau tovaras, intinsi in cristalul limpede al apei, se culcara si ei.
N-as putea spune cit timp am dormit, dar cind m-am trezit mi s-a parut ca soarele coboara spre orizont. Capitanul Nemo se si sculase. Tocmai ma gindeam sa-mi dezmortesc putin corpul, cind o aparitie neasteptata ma facu sa sar in picioare.
La citiva pasi, un paianjen de mare monstruos, inalt de un metru, ma privea cu ochii sai tulburi, gata sa se repeada spre mine. Cu toate ca haina de scafandru era destul de groasa ca sa ma apere de muscaturile fiarei, nu mi-am putut stapini o miscare de groaza. Conseil si marinarul de pe Nautilus se trezira in aceeasi clipa. Capitanul Nemo facu un semn insotitorului sau si acesta dobori paianjenul dintr-o lovitura data cu patul pustii.
Groaznicele brate ale monstrului se zgircira in spasme infioratoare. Intilnirea cu
paianjenul ma tacu sa-mi amintesc ca si alte animale, mai de temut inca, trebuiau sa bintuie prin fundurile acelea intunecoase. Impotriva lor, haina mea de scafandru nu ma putea apara. Pina acum nu-mi trecuse prin minte ca as putea sa am asemenea intilniri, asa ca m-am hotarit sa fiu cit mai atent. Dealtfel, credeam ca popasul inserana si sfirsitul drumului nostru, dar ma inselam, fiindca, in loc sa ne reintoarcem pe Nautilus, capitanul Nemo isi urma indrazneata expeditie.
Coboram mereu de-a lungul povirnisului care se apleca tot mai mult, ducindu-ne
spre adincimi din ce in ce mai mari. Cred ca era ora trei cind am intrat intr-o trecatoare, taiata intre doua stinci inalte si ascutite, cam la o suta cincizeci metri adincime. Datorita perfectiunii aparatelor noastre, trecuseram cu nouazeci de metri hotarul pe care natura parea ca-l impusese pina atunci omului in incercarile sale de a patrunde in adincuri.
Spun o suta cincizeci de metri, cu toate ca nu aveam la mine nici un instrument de
masurat adincimea. Totusi stiam ca pina si in marile cele mai limpezi razele soarelui nu pot patrunde mai jos de aceasta adincime. In jurul nostru era intuneric deplin. Nu mai vedeam nimic la zece pasi inainte. Mergeam bijbiind, cind deodata straluci o lumina alba, puternica. Capitanul Nemo isi pusese aparatul electric in functiune; tovarasul sau facu acelasi lucru, iar Conseil si cu mine le urmaram exemplul. Intorcind un surub, am facut legatura intre bobina si serpentina de sticla, si marea, strapunsa de lumina celor patru lanterne, se invapaie pe o raza de douazeci si cinci de metri.

 

Capitanul Nemo continua sa se afunde tot mai adinc in intunecimea padurii ai carei
copaci se rareau din ce in ce. Urmindu-l, am observat ca vegetalele dispareau mai
repede decit animalele. In timp ce plantele pelagice se imputinau pe fundul care
devenise sterp, animalele -zoofite - moluste si pesti - se gaseau din belsug.
Mergind, ma gindeam ca lumina aparatelor noastre va trebui neaparat sa-i atraga
pe locuitorii acestor adincuri intunecate. Dar chiar daca vreunul dintre ei s-a apropiat, a avut grija sa se tina la o distanta destul de mare de noi. L-am vazut de mai multe ori pe capitanul Nemo oprindu-se si ducind pusca la ochi, pentru ca dupa citeva clipe de asteptare sa o coboare si sa porneasca mai departe. In sfirsit, pe la ora patru, minunata calatorie lua sfirsit. In fata noastra se inalta un zid de stinci marete, o ingramadire de blocuri uriase, un mai de granit peste masura de mare, scobit de numeroase pesteri, dar fara nici o poteca prin care sa se poata trece.
Acolo incepeau povirnisurile insulei Crespo, incepea pamintul.
Capitanul Nemo se opri deodata, si la un semn al sau n-am mai inaintat mei noi, desi eu as fi dorit sa tree peste zidul acela de piatra. Aici se sfirseau domeniile capitanului Nemo si el nu voia sa mergem mai departe. Dincolo incepea pamintul, pe care se jurase sa nu mai puna piciorul. Incepu intoarcerea. Capitanul Nemo isi relua locul in fruntea coloanei, inaintind fara sovaire. Mi-am dat seama ca nu ne intoarcem pe acelasi drum pe care venisem. Locul pe care il strabateam acum, prapastios si deci greu de urcat, ne apropia de suprafata apei. Totusi intoarcerea aceasta spre straturile de deasupra a fost destul de inceata, astfel ca presiunea apei, scazind treptat, nu ne-a facut nici un rau si nici nu ne-a cauzat acele rani interne care ucid uneori pe cei ce se cufunda la mari adincimi. In scurta vreme lumina se ivi din nou, crescu repede, si soarele, gata sa apuna, puse iar cununi colorate, datorita refractiei, in jurul tuturor obiectelor din calea noastra.
La zece metri adincime am trecut printr-un roi de pestisori de toate soiurile, mai
numerosi decit pasarile cerului si mai vioi decit ele. Dar n-am intilnit nici un vinat care sa merite o impuscatura.
Deodata l-am vazut pe capitan ridicind arma si urmarind cu ea o umbra ce se
misca printre tufe. Glontul porni, se auzi o suieratura slaba si un animal se prabusi la citiva pasi de noi.
Era o minunata vidra de mare, o anhidra, singurul patruped care traieste numai in
mare. Vidra aceasta, lunga de un metru si jumatate, cred ca trebuie sa fi avut un pret destul de ridicat. Blana ei, cu fire de culoare castanie inchisa la virf si cu fire argintii la radacina, stiam ca este mult cautata pe pietele rusesti si chinezesti. Finetea si luciul parului o faceau sa valoreze cel putin doua mii de franci. Am privit incintat mamiferul acela curios, cu cap rotunjit si cu urechi scurte, cu ochi rotunzi, cu mustati albe ca de pisica, cu coada stufoasa si cu labele palmate, terminate cu gheare. Dar pretioasele vidre de mare, vinate si urmarite cu inversunare de pescari, au mai ramas foarte putine. Ele s-au refugiat mai ales in partile nordice ale Pacificului, dar si acolo specia lor se pare ca se va stinge curind.
Dupa ce insotitorul capitanului Nemo isi incarca vinatul pe umar, am pornit mai
departe.
Timp de o ora am strabatut o cimpie nisipoasa. De multe ori ea se ridica pina la doi metri sub apa, si atunci ne puteam vedea imaginea, care se oglindea deslusit pe fata apei, in asa fel incit deasupra noastra parea ca mergem noi insine, cu capul spre fund si cu picioarele spre cer. si am mai vazut ceva care merita sa fie amintit: am vazut cum treceau nori grosi care se infiripau si se destramau nespus de repede. Dar gindindu-ma mai bine, am inteles ca asa-zisii nori nu sint altceva decit umbra lasata de talazurile mai groase sau mai subtiri. De unde ne gaseam, se vedea destul de bine chiar spuma valurilor spargindu-se la suprafata apei, se vedea pina si umbra pasarilor mari care treceau pe deasupra, atingind usor apa.

 

Tot atunci am fost martorul uneia dintre cele mai frumoase impuscaturi de care s-a putut bucura vreodata un vinator. Deasupra apelor se vedea limpede cum zboara o pasare mare, cu aripile larg deschise. Cind pasarea ajunse la o departare de citiva metri, insotitorul capitanului Nemo ochi si trase. Pasarea se prabusi ca trasnita si cazu chiar linga vinator, care o lua indata. Era un albatros de o frumusete rara, minunat specimen de pasare pelagiana. Intimplarea aceasta nu ne opri in drum. Am mers timp de doua ore prin sesuri nisipoase si cimpii acoperite cu iarba de mare, greu de strabatut. Simteam ca nu mai pot, cind zarii cam la o jumatate de mila departare o lumina pilpiind in intunericul apelor. Era farul lui Nautilus. Mai aveam deci douazeci de minute de mers pina la vas, unde as fi
putut sa respir in voie, fiindca mi se parea ca oxigenul din rezervorul meu e pe sfirsite. Dar, facind socoteala aceasta, nu puteam sti ca vom mai avea o intilnire care ne va intirzia putin sosirea.
Ramasesem cu vreo douazeci de pasi in urma, cind l-am vazut pe capitanul Nemo
intorcindu-se brusc si alergind spre mine. Cu mina lui puternica ma trinti la pamint, in timp ce tovarasul sau facea acelasi lucru cu Conseil. La inceput n-am stiut ce sa cred, dar m-am linistit vazind ca si capitanul se culca linga mine. Stateam deci intins pe spate, la adapostul unei tufe, cind, ridicind capul, am zarit niste forme enorme, trecind cu zgomot si aruncind lumini fosforescente.
Imi inghetase singele in vine! Mi-am dat seama ca ne amenintau doi rechini fiorosi, cu cozi uriase, cu privirile tulburi si sticloase. Din gaurile pe care le aveau in jurul botului se raspindea o lumina fosforescenta. Pareau doua insecte monstruoase facute din flacari si care ar fi putut zdrobi un om intreg in falcile lor de fier! Nu stiu daca Conseil s-a gindit sa le claseze, dar eu, unul, privindu-le pintecul argintiu si gura imensa intesata cu dinti puternici, aveam un punct de vedere foarte putin stiintific si ma simteam mai degraba victima decit naturalist. Din fericire, animalele acestea lacome nu vad bine. Ele trecura fara sa ne zareasca, atingindu-ne doar cu inotatoarele lor cafenii.
Astfel am scapat ca prin minune de o primejdie mai mare decit intilnirea cu un tigru in mijlocul junglei.
O jumatate de ora mai tirziu, calauziti de razele electrice, am ajuns pe Nautilus. Usa exterioara ramasese deschisa si capitanul Nemo o inchise de indata ce am intrat in prima cabina. Apoi apasa pe un buton si inauntrul vasului pompele intrara in functiune.
Am simtit apa scazind si in citeva clipe cabina se goli. Usa interioara se deschise si trecuram in vestiar.
Aici ne-am scos cu oarecare greutate imbracamintea de scafandru si, foarte obosit,
mort de foame si de somn, m-am dus in camera mea, ametit si fermecat de uluitoarea
calatorie facuta in fundul marilor.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1135 ori.
{literal} {/literal}