Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14

Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14

de Jules Verne


Partea a doua


CAPITOLUL 14

DEZNODAMANT FOARTE APLAUDAT DE SPECTATORI






Piesa cu un titlu pe cat de nou, pe atat de ispititor, Banditii din Padurea Neagra, era o opera remarcabila. Scrisa dupa vechile canoane ale artei dramatice, respecta unitatea de timp, de loc si de actiune. Introducerea descria precis personajele, intriga lega puternic actiunea, deznodamantul o ducea cu pricepere la bun sfarsit si, desi il puteai prevedea, asta nu insemna ca i-ar fi lipsit acelasi considerabil efect. Avea pana si scena surpriza ceruta de cei mai darji critici moderni, si inca bine facuta... De altfel, nu era cazul sa-i ceri lui Cesar Cascabel o piesa la moda, unde toate amanuntele vietii particulare sunt transpuse in teatru – una din piesele acelea in care, daca nu triumfa crima, inseamna ca nici virtutea nu-i in suficienta masura rasplatita. Nu! in ultimul act al Banditilor din Padurea Neagra, inocenta era apreciata, conform formulei, iar rautatea era pedepsita in chipul cel mai convenabil. Jandarmii isi faceau aparitia exact atunci cand totul parea pierdut, iar cand il inhatau de guler pe tradator, sala izbucnea in aplauze. "Fara indoiala ca aceasta piesa ar fi fost scrisa intr-un stil simplu, clar, personal, corect din punct de vedere gramatical, fara neologisme pretentioase, fara expresii de epoca, fara cuvintele de un realism dur ale noii scoli dramatice – daca ar fi fost scrisa vreodata. Dar nu era. Prin urmare, pantomima putea fi jucata pe toate scenele si la toate balciurile din cele doua lumi. Iata imensul avantaj al pieselor mimate, ca sa nu mai vorbim de greselile gramaticale si de alte lucruri usor de evitat in acest gen de literatura. Am spus mai inainte: lui Cesar Cascabel n-ar trebui sa-i ceri etc. etc. Pentru ca, intr-adevar, domnul Cascabel era autorul acelei capodopere de calci. Capodopera este cuvantul potrivit, caci atat pe vechiul, cat si pe noul continent, piesa fusese atat de jucata, incat se afla la a trei mii o suta saptezeci si saptea reprezentatie. Numai Ursul si santinela de la circul Franconi – cel mai mare succes cunoscut in analele artei dramatice – depasise pomenita cifra. Neindoielnic, insa, valoarea literara a acelei opere olimpice este inferioara celei prezentate de Banditii din Padurea Neagra. La urma urmei, piesa fusese facuta ca sa scoata in evidenta talentele speciale ale trupei Cascabel, talente atat de reale si atat de variate, incat niciodata vreun director de trupa sedentara ori ambulanta nu mai prezentase publicului lin asemenea grup de artisti.
Maestrii dramei contemporane au formulat pe buna dreptate principiul: ‘La teatru, intotdeauna trebuie sa-i faci pe spectatori fie sa rida, fie sa planga, altfel casca’. Ei bine, daca arta dramatica se reduce la atata, atunci Banditii din Padurea Neagra merita de o suta de ori calificativul de capodopera. Se ride cu lacrimi si se plange – tot cu lacrimi. Nu exista o scena sau macar o frantura de scena in care spectatorul cel mai indiferent sa simta nevoia sa caste. si chiar de-l apuca vreun cascat, din pricina digestiei defectuoase, cascatul i s-ar termina intr-un hohot de plans sau de ris. Ca orice piesa bine gandita, si aceasta era clara, sprintena, condusa cu simplitate. Faptele ei se inlantuiau logic. Mai ca-ti venea sa spui: ‘Asta nici nu putea sa nu se intample!’ Va dati seama, din aceasta prezentare, ca majoritatea criticilor ar fi de dorit s-o ia drept model. Era povestea foarte dramatica a doi indragostiti care se iubeau nespus. Pentru a usura povestirea, e cazul sa stiti ca Napoleone juca rolul fetei, iar Sandre pe cel al baiatului. Din nefericire, Sandre e sarac, iar mama Napoleonei, trufasa Cornelia, nici nu vrea sa auda de casatorie. Un lucru cu totul si cu totul nou: aceasta iubire e deranjata de prezenta unui mare natarau, Cuisoara, pe cat de avut la chimir, pe atat de sarac cu spiritul, care s-a inamorat de Napoleone si vrea s-o ia de sotie. Iar mama, careia ii plac teribil banii – si poate ca aici straluceste geniul inventiv al autorului – tine cu tot dinadinsul sa i-o dea pe fata. Ar fi, intr-adevar, greu sa nascocesti o actiune mai buna si s-o faci mai interesanta. Se intelege ca natangul de Cuisoara nu deschide gura fara sa spuna o prostie. E cat se poate de caraghios, stangaci, cu un nas lung pe care obisnuieste sa si-l vare peste tot. Iar cand apare cu cadourile de nunta – maimuta John Bull care se stramba cat poate de tare si Jako, papagalul, singurul artist vorbitor din intreaga piesa – te prapadesti pur si simplu de ris.




Insa risetele se potolesc curand in fata durerii profunde a celor doi tineri, care nu se pot vedea decat in secret, adica ‘pe furate’. si iata ca soseste ziua casatoriei impuse de Cornelia fiicei sale. Napoleone imbraca vesmintele cele mai frumoase, insa o face plangand, mereu disperata. E cu adevarat ingrozitor sa vezi cum gainusa aceea plina de farmec e promisa unui clapon – oribil! Scena se joaca in piata bisericii. Clopotul bate, portile se deschid, perechea urmeaza sa intre inauntru. Sandre sta in genunchi pe trepte. Vor trebui sa treaca peste trupul lui! Nimic nu poate fi mai sfasietor. Deodata – si in tot repertoriul dramatic al Comediei Franceze, ori al Teatrului Ambigu, nu credem sa fi existat o asemenea lovitura de teatru – deodata apare un tanar militar, facand sa tremure panza fundalului. Este Jean, fratele nefericitei logodnice. Se intoarce din razboi, unde si-a invins inamicii – inamici ce pot fi mereu altii, in functie de tara unde se joaca piesa: englezi in America, francezi in Germania etc.
Curajosul si simpaticul Jean a sosit tocmai la timp. Va sti sa-si impuna vointa. A aflat ca Sandre o iubeste pe Napoleone si Napoleone il iubeste pe Sandre. Asa ca, dupa ce-l impinge zdravan pe Cuisoara, il provoaca la duel, iar neghiobul e cuprins intr-atata de frica, incat se grabeste sa renunte la casatorie. Vedeti cat de bogata este actiunea dramei si cum se inlantuie situatiile... si asta inca nu-i totul. intr-adevar, pe cand e cautata Cornelia, cu care Cuisoara vrea sa vorbeasca, se produce un incident. Cornelia a disparut! Toti umbla dupa ea, incolo si incoace: nu-i nicaieri! Pe neasteptate, se aud tipete din padurea invecinata. Sandre recunoaste vocea doamnei Cascabel si, fara sa-i pese de pericol, alearga in ajutorul viitoarei sale mame. Evident, impunatoarea doamna a fost inhatata de banda lui Fracassar, poate de insusi Fracassar, faimosul sef al talharilor din Padurea Neagra. Chiar asa s-a si intamplat. Iar in timp ce Jean sta pe langa sora-sa ca s-o apere la nevoie, Cuisoara trage clopotul si striga dupa ajutor. Se aude o impuscatura... Publicul priveste cu rasuflarea taiata, ar fi greu sa-ti inchipui o emotie mai mare la teatru. Atunci intra in scena domnul Cascabel, in costumul calabrez al cumplitului Fracassar, insotit de complici si ducand-o pe Cornelia, care se zbate sa scape. Dar viteazul june-prim se intoarce in fruntea unei brigazi de jandarmi inarmati pana-n dinti. Soacra este eliberata, banditii arestati, iar Sandre, inamoratul, se casatoreste cu Napoleone, logodnica sa. Trebuie sa adaugam ca, din lipsa de personal, nici banditii si nici jandarmii nu apar vreodata in scena. Cuisoara are insarcinarea de a imita in culise racnetele lor si izbuteste sa produca impresia necesara. Cat despre domnul Cascabel, el e silit sa-si puna singur catusele. Dar, n-o vom putea repeta indeajuns, datorita unei figuratii excelente, efectul acestui deznodamant ramane extraordinar. Asa arata piesa facuta de vigurosul creier al lui Cesar Cascabel, urmand a fi prezentata la circul din Perm. si, fara indoiala, avea sa recolteze succesul obisnuit, daca interpretii erau la inaltimea operei. De obicei erau: domnul Cascabel foarte salbatic, Cornelia foarte marcata de originea si de averea ei, Jean foarte cavaler, Sandre foarte simpatic, Napoleone foarte emotionanta. Asa cum am mai spus, rolurile ii stimulau pe artisti, insa trebuie sa recunoastem ca familia nu era tocmai vesela in ziua aceea. Era chiar foarte trista si, odata intrata in scena, risca sa-i lipseasca verva. Jocurile de fizionomie ar fi fost nesigure, gesturile n-ar fi dobandit precizia dorita. Poate ca lacrimile aveau sa fie adevarate, fiindca tuturor le venea sa planga, insa in privinta risului lucrurile stateau cu totul altfel. Cand se asezara la masa de pranz, vazand locul domnului Serghei gol, ca o prevestire a apropiatei despartiri, tristetea spori si mai mult. Nimanui nu-i era foame, nimanui nu-i era sete. Era dezolant! Ei bine, nu acelasi lucru se intampla si cu directorul trupei. El avea sa manance cat patru. Iar dupa ce sfarsi, nu se dadu in laturi sa-si exprime nemultumirea:
"Prin urmare, asa! N-aveti de gand sa terminati odata? Vad aici doar fete lungi de-un cot. incepand cu tine, Cornelia, si pana la tine, Napoleone! Numai Cuisoara e cat de cat prezentabil. Pe toti dracii! Asta nu-mi convine deloc, copii. Vreau sa fiti veseli, sa jucati cu bucurie, sa dati tot ce puteti, sa bubuie scena, ca de nu, va zgaltai balamalele! Cand domnul Cascabel folosea expresia aceea care ii apartinea intru totul, nimeni nu cuteza sa se mai expuna furiei lui. Tot ce puteai face era sa te supui, si te supuneai. De altfel, in spiritul sau atat de inventiv se nascuse o idee excelenta, cum ii veneau mereu in imprejurari dificile. Se hotarase sa-si completeze piesa, sau, mai bine zis, sa-i intareasca punerea in scena – se va vedea imediat in ce fel. Am spus ca pana acum, din lipsa de figuranti, banditii si jandarmii nu aparusera niciodata in fata publicului. Cu toate ca el reusea si de unul singur sa-i reprezinte pe talhari, domnul Cascabel se gandi, pe buna dreptate, ca piesa ar avea un efect mai mare daca figuratia din deznodamant ar fi completa. in consecinta, ii venise ideea de a angaja cativa insi pentru reprezentatia aceea. si, in fond, nu-i avea la indemana pe Ortik si pe Kircev? De ce ar fi refuzat oare acei marinari curajosi perspectiva de a juca rolul unor banditi? Asa ca, ridicandu-se de la masa, domnul Cascabel ii explica lui Ortik situatia, iar la sfarsit spuse: "Nu v-ar conveni sa intrati amandoi in piesa ca figuranti? Mi-ati fi de mare folos, prieteni! "Cu multa placere,” raspunse Ortik. Abia asteptam, si eu si Kircev. Cum aveau tot interesul sa ramana in cele mai bune relatii cu familia Cascabel, se intelege ca se grabisera sa accepte propunerea. "Minunat, prieteni, minunat! aprecie domnul Cascabel. De fapt, n-o sa aveti altceva de facut decat sa intrati impreuna cu mine in scena, tocmai in final. Faceti intocmai ca mine, aceleasi rotiri de ochi, aceleasi gesturi, aceleasi racnete furioase. O sa vedeti ca totul merge de la sine, si va garantez un succes nemaipomenit. Apoi, dupa o clipa de gandire, adauga: "Ma gandesc insa ca, numai cu voi, n-am decat doi talhari. Nu-i destul! Nu. Fracassar e seful unei intregi bande; asadar, daca as mai gasi vreo cinci-sase insi dispusi la asta, efectul ar fi-maret. Mi-ati putea cauta prin oras cativa oameni de bine, fara lucru, carora nu le-ar cadea rau o sticla de vodca si o jumatate de rubla? Dupa ce-i aruncase o privire scurta lui Kircev, Ortik raspunse: "Se face, domnule Cascabel. Ieri, la circiuma, tocmai ne-am cunoscut cu vreo sase oameni seriosi... "Adu-i aici, Ortik, adu-i aici in seara asta si mi-ai salvat deznodamantul.



"in regula, domnule Cascabel. "Perfect, prieteni. Ce reprezentatie! Ce atractie pentru public! Iar dupa plecarea celor doi marinari, pe domnul Cascabel il cuprinse o asemenea criza de ris, ca i se rupse cureaua cu care era incins. Cornelia se temu sa nu faca sincopa. "Cesar, nu-i bine sa rizi asa dupa masa! ii spuse ea. "Eu, sa rid, draga mea? Dar nu-mi vine sa rid deloc! Rid fara sa-mi dau seama. De fapt, sunt foarte suparat. Gandeste-te ca-i ora unu si scumpul nostru domn Serghei inca nu s-a intors! si n-o sa fie la spectacol, sa debuteze ca scamator in trupa. Ce ghinion! Apoi, in timp ce Cornelia se intorcea la costumele ei, el iesi, multumindu-se sa spuna ca avea de facut neaparat cateva drumuri. Reprezentatia trebuia sa inceapa la orele patru, ca sa se foloseasca lumina zilei, caci iluminatul lasa de dorit la circul din Perm. Oare micuta Napoleone nu era, in fond, destul de proaspata si mama ei destul de bine ‘pastrata’ incat sa infrunte lumina naturala? Cu greu se poate imagina ce efect produsese in oras afisul lui Cesar Cascabel, ca sa nu mai.vorbim de toba lui Cuisoara, batuta pe strazi, timp de o ora, cat se putea de tare. Ar fi desteptat cu ea toate Rusiile deodata! Se intelege ca, la ora stabilita, in jurul circului era mare afluenta de spectatori: guvernatorul din Perm cu familia, functionari, ofiteri din garnizoana, cativa mari negustori din partea locului si o multime de mici traficanti veniti la targ; in sfirsit, multa lume obisnuita. La intrare se plasasera instrumentistii trupei, Sandre, Napoleone, Cuisoara, inarmati cu trompeta, trombonul si toba mica, iar Cornelia, intr-un maieu de culoarea pielii si fusta roz, facea sa bubuie toba cea mare. Era un vacarm asurzitor, numai bun sa incante urechile mujicilor. Urmara strigatele lui Cesar Cascabel, intr-o ruseasca acceptabila si inteligibila: "Intrati! Intrati, doamnelor si domnilor! Patruzeci de copeici locul, fara alegere! Intrati! Dupa ce domnii si doamnele isi ocupara locurile pe bancile circului, orchestra disparu, pentru ca fiecare sa-si ia in primire rolul rezervat in programul reprezentatiei. Prima parte merse struna. Mica Napoleone pe sarma, Sandre cu contorsiunile sale de clovn acrobat, canii savanti, maimuta John Bull si papagalul Jako in scenele lor hazlii, domnul si doamna Cascabel cu exercitii de forta si indemmare, cu totii obtinura un adevarat succes. De viile aplauze, pe deplin meritate de acesti artisti de prima marime avu parte si Jean. Poate ca, fiind cu gandul aiurea, mana lui va fi trecut prin momente de ezitare, poate ca talentul de echilibrist i-a fost o clipa umbrit? Dar numai un ochi expert si-ar fi dat seama de asta, iar publicul nu observa deloc ca sarmanul baiat nu era in apele lui. Cat despre piramida umana, prezentata inainte de pauza, fu bisata in unanimitate. in plus, domnul Cascabel fu plin de verva si uimitor de spiritual pe cand isi prezenta artistii, cerand pentru ei aplauze bine meritate. Niciodata acest om superior nu aratase mai
limpede decat acum cat de mult se poate stapani o fire energica, cum era a lui. Onoarea familiei Cascabel era salvata. Urmasii moscovitilor aveau sa-i rosteasca numele intotdeauna cu admiratie si respect. Dar, daca publicul urmarise cu interes aceasta parte a programului, cu cata nerabdare o astepta pe a doua! in pauza nu se vorbea decat despre asta pe coridoare. Dupa zece minute, in care spectatorii iesisera sa ia putin aer, multimea intra din nou si nici un loc nu ramase neocupat. Ortik si Kircev se intorsesera de o ora, aducand cu ei sase figuranti. Asa cum ati ghicit, erau chiar vechii lor complici intalniti in defileul muntilor Ural. Domnul Cascabel isi examina cu atentie noua figuratie. "Ce mai capete! exclama el. Ce mai fete! Ce piepturi! Poate ca au un aer cam prea cinstit pentru niste roluri de talhari... in fine, cu niste peruci zbarlite si barbi fioroase, scot eu ceva! si, cum domnul Cascabel nu aparea decat spre sfarsitul piesei, avu ragaz sa-si pregateasca recrutii, sa-i imbrace, sa le puna peruci, intr-un cuvant, sa faca din ei niste banditi prezentabili. Apoi, Cuisoara batu in gong de trei ori. in momentul acela, intr-o sala de teatru mai bine amenajata, cortina s-ar fi ridicat pe ultimele acorduri ale orchestrei. Ea nu se ridica insa deloc, fiindca arenele de circ n-au cortina, nici macar atunci cand servesc drept scena. Dar sa nu va inchipuiti ca nu exista decor, sau macar ceva ce semana a decor. La stanga, un dulap pe care se zugravise o cruce sugera biserica, ori mai bine zis capela, cu clopotul instalat in culise; in centru era piata publica a satului, reprezentata in chip firesc de arena; in dreapta, cativa arbusti ornamentali in ghivece, asezati cu pricepere, dadeau destul de bine impresia Padurii Negre. Piesa incepu intr-o liniste desavarsita. Ce draguta era Napoleone cu fustita ei in dungi, usor decolorata, cu boneta pusa ca o floare pe parul blond si, mai ales, cu un aer atat de candid si de tandru! Sandre, amorezul, in costum portocaliu strans pe corp si uzat pe la cusaturi, ii facea curte prin gesturi atat de pasionate, incat nici macar intr-un dialog replicile n-ar fi fost mai usor de inteles. si sa fi vazut intrarea lui Cuisoara cu peruca lui caraghioasa, de un galben tipator, cu niste picioare lungi pe care si le arunca in toate partile, cu mutra tampa si infumurata, cu ochelarii pe nas, cu maimuta strambandu-se la el si papagalul ale carui flecareli erau atat de spirituale! Nil se putea imagina ceva mai reusit decat plasmuirea aceea de balci. Intervine Cornelia, o femeie ce se anunta cumplita in calitate de soacra. Refuza sa-i dea lui Sandre mana Napoleonei, si totusi, simti ca sub gatelile ei de mare doamna din evul mediu bate o inima. Succes deplin la intrarea lui Jean. costumat ca un carabinier italian. E destul de trist, destul de abatut, sarmanul baiat! Pare ca se gandeste la cu totul altceva decat la rolul sau.
I-ar placea mai mult sa joace rolul lui Sandre, iar Kayette sa fie logodnica lui si s-o conduca la biserica. Ah, cate ceasuri pierdute, cand mai aveau atat de putin timp de petrecut impreuna! Tensiunea dramatica era insa atat de puternica, uicat il cuprinse pe actor. Era imposibil sa nu-ti expui tot talentul intr-un asemenea rol. inchipuiti-va: un frate care se intoarce din razboi, imbracat ca un carabinier, aparandu-si sora de o mama trufasa si poruncitoare si de pretentiile ridicole ale unui natang. Superba scena de provocare intre Jean si Cuisoara! Prostanacul tremura de frica intr-atata incat i se aude clantanitul dintilor, privirea i se tulbura, iar nasul i se alungeste peste masura. Pare varful unei sabii care, dupa ce i-a strapuns capul, ii iese prin mijlocul fetei. Izbucnesc strigate in culise, bine intretinute de data asta. impins de curaj si, poate, cu gandul de a se lasa ucis, caci viata i-a ajuns o povara, Sandre se avanta in adancul padurii de copaci ornamentali. Se aude zgomot de lupta apriga in culise, apoi o impuscatura. O clipa mai tarziu, iata ca intra in scena Fracassar, seful talharilor. E inspaimantator in tricoul sau roz, aproape alb, si cu barba neagra, aproape roscata. Banda de ticalosi il insoteste, gesticuland. Printre banditi se afla Ortik si Kircev, de nerecunoscut sub perucile si hainele lor zdrentuite, inspaimantatqrul sef o taraste pe Cornelia, a carei onoare e amenintata. Sandre se repede s-o apere si se pare ca deznodamantul obisnuit al piesei se va da peste cap, caci in ziua aceea situatia nu mai era cea cunoscuta. intr-adevar, cand domnul Cascabel reprezenta singur toata ceata banditilor din Padurea Neagra, Jean, Sandre, mama lor, sora si Cuisoara aveau frumoasa sarcina de a-l tine la respect pana la sosirea jandarmilor, a caror prezenta era anuntata departe, in culise. De data asta, insa, capetenia Fracassar e insotit de opt raufacatori in carne si oase, vizibili, palpabili, si pe care nu-i deloc usor sa-i invingi. Prin urmare, te puteai intreba cum o sa se sfarseasca treaba aceea fara ca firescul sa fie intrucatva sifonat. Deodata, un pluton de cazaci da navala in arena. Iata o intrare dintre cele mai neasteptate... De fapt, domnul Cascabel nu uitase nimic din ceea ce putea da acelei reprezentatii o stralucire extraordinara, asigurandu-i o figuratie completa. Jandarmi sau cazaci, era totuna! intr-o clipa, Ortik, Kircev si cei sase camarazi ai lor sunt trantiti la pamant si legati, cu atat mai usor cu cat rolurile jucate de ei ii obliga sa se lase prinsi. si tot atunci se aud niste strigate: "Ah, nu si pe mine, viteji cazaci, va rog! Pe astia n-aveti decat! Eu sunt aici doar ca sa ma distrez! Cine credeti ca vorbeste astfel? Fracassar, sau mai degraba domnul Cascabel, ridicat, cu manile libere, in timp ce figurantii, cu catusele puse, sunt de-acum in mana politiei. Asta fusese uriasa idee a lui Cesar Cascabel! Dupa ce-i rugase pe Ortik si pe Kircev sa joace rolul banditilor, se pusese in legatura cu autoritatile din Perm, prevenindu-le ca urmau sa dea o lovitura faimoasa. Ceea ce explica faptul ca un pluton de cazaci sosise exact la finalul piesei. O, si cat de bine reusise faimoasa lovitura! Ortik si ceilalti fusesera luati cu totul prin surprindere de agentii autoritatilor. Dar Ortik isi revenise si, aratand spre domnul Cascabel, ii spuse sefului cazacilor: "il denunt pe omul asta! L-a ajutat pe un condamnat politic sa se intoarca in Rusia! Ah, saltimbanc blestemat, m-ai vandut tu, te vand si eu! "Vinde-ma, amice! raspunse linistit domnul Cascabel, tragand cu ochiul. "L-a adus in Rusia pe contele Narkin. condamnat si evadat din inchisoarea de la Iakutsk! "Perfect, Ortik! Cornelia, copiii si Kayette, care tocmai se adunau in pripa, ramasera intr-o deplina consternare. in momentul acela, unul dintre spectatori se ridica. Era contele Narkin. "Uite-l! spuse Ortik. "Da, sunt contele Narkin, raspunse domnul Serghei. "insa contele Narkin amnistiat! exclama domnul Cascabel, izbucnind intr-un sublim hohot de ris. Ce efect asupra publicului! Toata acea realitate amestecata cu nascocirile piesei era in stare sa tulbure pana si spiritele cele mai greu de clintit. si nici nu e chiar sigur ca o parte a spectatorilor nu va fi crezut ca Banditii din Padurea Neagra avusese dintotdeauna acel deznodamant! O scurta explicatie va fi de ajuns. De cand contele Narkin fusese cules de familia Cascabel, la frontiera Alaskai, trecusera treisprezece luni, rastimp in care el nu primise nici o veste din Rusia. Nu i-ar fi putut sosi nici la indienii de pe Yukon si nici la locuitorii insulelor Leahov. in consecinta, nu stia ca, printr-un ucaz dat de tarul Alexandru al II-lea in urma cu sase luni, erau amnistiati condamnatii politici aflati in situatia contelui Narkin. Tatal sau, printul, ii scrisese in America, anuntandu-l ca se putea intoarce in Rusia, unde il astepta cu nerabdare. Fiind deja plecat, contelui nu-i mai ajunsese scrisoarea si, in lipsa destinatarului, ea venise din nou, returnata, la conacul Valska. Se va intelege cat de nelinistit era printul Narkin, neprimind nici o stire despre fiul sau. il crezu pierdut... mort in exil. Se imbolnavi si era in mare pericol atunci cand sosi domnul Serghei la conac. Dar cata bucurie fu in sufletul printului Narkin, care nu mai spera sa-l revada vreodata... Contele Narkin era liber! Navea de ce sa se mai teama de politie. si, nevrand sa-si.lase tatal in starea in care se afla, nevrand sa plece de langa el la cateva ore dupa ce-l revazuse, ii trimisese domnului Cascabel acea scrisoare unde ii explica totul, intre altele, Ii mai spunea ca avea sa vina sal caute la circul din Perm, la sfarsitul reprezentatiei.



Atunci ii venise domnului Cascabel minunata idee pe care o stiti. Luase indata masuri pentru ca deznodamantul piesei sa insemne si predarea bandei lui Ortik. Dupa ce publicul fu pus la curent cu intamplarile, urma un adevarat delir. Din toate partile izbucnira urale, pe cand cazacii ii scoteau afara pe Ortik si pe complicii sai; acestia, care atata vreme jucasera de-adevaratelea rolul de talhari, urmau sa-si ispaseasca ticalosiile – tot de-adevaratelea Domnul Serghei alia numaideclt tot ce se petrecuse, cum descoperise Kayette uneltirea indreptata contra lui si contra familiei Cascabel, cum isi riscase tanara, indianca viata, strecurandu-se dupa cei doi mateloti rusi in noaptea de 6 iulie, cum ii povestise totul domnului Cascabel si cum, in sfarsit, acesta nu voise sa spuna nimic nici contelui Narkin, nici propriei sale sotii.
-Sa ai un secret fata de mine, Cesar! ii zise doamna Cascabel pe un ton de repros. -Primul si ultimul, draga mea!
Cornelia isi iertase deja sotul si, nemaigandindu-se la asta, exclama:
-Ah, domnule Serghei, da-mi voie sa te imbratisez!
Apoi, fastacita, se corecta:
-Scuzati-ma, domnule conte, spuse ea.
-Nu... domnul Serge pentur voi, prieteni! ... mereu domnul Serge ... si pentru tine la fel, fiica mea! adauga deschizandu-si bratele spre Kayette.



Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 767 ori.
{literal} {/literal}