Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6

Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6

de Jules Verne


PARTEA A DOUA


CAPITOLUL 6

POPAS DE IARNA








Aceasta era situatia in care se aflau domnul Serghei si camarazii sai de calatorie la data de 1 ianuarie 1868. Destul de ingrijoratoare prin faptul ca locuitorii insulelor Leahov ii tineau prizonieri, ea se complica si mai mult datorita prezentei lui Ortik si Kircev. Cine stie daca cei doi nemernici n-aveau sa caute sa profite de intalnirea aceea atat de neasteptata! Din fericire, nu-si inchipuiau ca in calatorul atacat de ei pe frontiera Alaskai se ascundea contele Narkin, condamnat politic evadat din inchisoarea de la Iakutsk; ca domnul Serghei era fugarul care incerca sa reintre in Rusia cu o trupa de saltimbanci. Daca ar fi banuit, n-ar fi sovait nici o clipa sa se foloseasca de acel secret, santajandu-l pe contele Narkin, ba chiar predandu-l autoritatilor ruse in schimbul vreunui avantaj, ori al unei recompense. Dar nu exista oare riscul ca intamplarea sa dezvaluie un secret stiut numai de sotii Cascabel? De fapt, Ortik si Kircev continuau sa traiasca izolati, cu toata hotararea lor ca, la primul prilej, sa se alature eforturilor facute de domnul Serghei spre a-si recapata libertatea. Era insa cat se poate de limpede ca in perioada aceea de iarna polara n-avea sens sa se incerce nimic. Atat de frig se facuse, incat pana si aburul respiratiei ingheta. Termometrul cobora uneori la minus patruzeci de grade. Cu neputinta sa suporti o asemenea temperatura, chiar si pe timp linistit. Cornelia si Napoleone nu mai indrazneau sa iasa din Belle-Roulotte si, de altfel, ceilalti nici nu le-ar fi lasat. Cat de lungi li se pareau zilele acelea fara soare, sau mai degraba noptile de aproape douazeci si patru de ore! Obisnuita cu iernile din nordul Americii, Kayette nu se temea sa infrunte frigul de afara. Asa faceau si femeile localnicilor, isi vedeau de treburile obisnuite, imbracate cu o dubla rochie din piele de ren, infasurate intr-un cojoc de blana, incaltate cu ciorapi caldurosi si cu mocasini din piele de foca, iar pe cap avand caciuli captusite cu blana de cane. Nu li se vedea nici macar varful nasului – dar se pare ca in asta nu era nimic de regretat. Domnul Serghei, domnul Cascabel, cei doi fii ai sai si Cuisoara, strans infasurati in blanuri, ii faceau zilnic lui Ciuciuk o vizita obligatorie. La fel si cei doi mateloti rusi, carora le daruisera paturi groase. Locuitorii din Noua Siberie nu ezita sa iasa afara pe orice timp. Vaneaza pe intinsele campii inghetate, isi potolesc setea cu zapada, se alimenteaza cu carnea animalelor ucise in drum. Saniile lor foarte usoare, facute din maxilare, coaste si fanoane de balena, sunt fixate pe patine ori pe rachete pe care le uda inainte de plecare, ca sa-si faca un strat de gheata. Echipajele de reni le trag cu rezultate dintre cele mai bune. Canii, de rasa samoieda, seamana cu niste lupi si sunt la fel de salbatici; au picioare lungi si blana deasa in doua culori: alb cu negru sau galben cu maro. Cand indigenii umbla pe jos, isi pun rachetele lungi, skiurile, altfel zis patina pentru zapada, cu care strabat rapid distante mari pe marginile stramtorilor ce despart diferite insule ale arhipelagului. Ei numesc tundre fasiile de pamant existente cel mai adesea de-a lungul tarmurilor arctice. Locuitorii insulelor Leahov nu se pricep la confectionarea armelor nici pe departe cat eschimosii din America septentrionala, intreg arsenalul lor ofensiv si defensiv este alcatuit din arcuri si sageti.



Ca unelte de pescuit au harpoanele, cu care ataca balena, si plasele pentru foci, intinse sub gheturi. Mai folosesc lanci si cutite atunci cand se lupta cu morsele – treaba destul de riscanta, caci animalele acestea sunt niste mamifere primejdioase. Dar fiara cea mai de temut cu care au de-a face este ursul alb, pe care frigul cumplit din timpul iernii si nevoia de a-si face rost de mancare dupa lungi zile de post il imping uneori pana in satele arhipelagului. Trebuie sa recunoastem ca indigenii dau dovada de curaj intr-o asemenea situatie. Ei nu fug din calea puternicului animal, a carui ferocitate creste din cauza foamei; cu cutitul in mana, se arunca hotarati asupra lui si de cele mai multe ori lupta se sfarseste in profitul lor. in mai multe randuri, familia Cascabel fu martora unor asemenea atacuri in care ursul polar, dupa ce ranise grav mai multe persoane, cadea rapus de ceilalti vanatori. Tot tribul alerga atunci la locul intamplarii, iar satul era in sarbatoare. Un adevarat noroc cu carnea aceea de urs – excelenta, se pare, pentru stomacurile celor din Noua Siberiei Cele mai bune bucati ajungeau, cum se si cuvenea, pe masa, ori mai degraba in blidul lui Ciuciuk. Cat despre umilii sai supusi, primeau fiecare cate o mica parte din ceea ce binevoia el sa le lase. Prilej de betii prelungite, dupa care ramaneau cu totii turtiti de puterea unei licori facute din lastari tineri de salcie pitica, din zeama de merisoare si din niste boabe galbene recoltate de prin mlastini, in cantitati mari, in cele cateva saptamani ale sezonului cald. Adevarul e ca ursii sunt rari in acele arhipelaguri si nu se poate conta pe ei ca vanat, mai ales din cauza riscurilor presupuse de captura. Asa ca alimenatia de baza a localnicilor ramane carnea de ren, iar din sangele animalului femeile gatesc o supa ce nu starni decat, dezgust familiei Cascabel. Daca va intrebati cum traiesc renii pe timp de iarna, o sa va raspundem ca aceste animale izbutesc sa-si gaseasca alimentatia vegetala pana si sub straturile groase de zapada. De altfel, inainte de a se lasa frigul, se strang enorme cantitati de furaje, suficiente pentru alimentatia miilor de rumegatoarexle pe teritoriul Noii Siberii. "Mii si mii! si cand te gandesti ca vreo douazeci ne-ar scoate din incurcatura! spunea domnul Cascabel, preocupat de felul cum si-ar fi putut inlocui atelajul. E momentul sa insistam asupra faptului ca locuitorii insulelor Leahov nu sunt numai idolatri, ci si foarte superstitiosi: atribuie totul divinitatilor si se supun orbeste idolilor ciopliti de propriile lor mani. Aceasta idolatrie tine loc de credinta, iar marele sef Ciuciuk, mai mult decat oricine altul, isi practica religia cu un fanatism foarte pe placul supusilor sai. in fiecare zi, Ciuciuk se ducea la un fel de templu, ori mai curand loc sfant, numit Vorspiuk, adica ‘grota rugaciunilor’. Reprezentate prin niste simpli stalpi de lemn vopsiti in culori tipatoare, divinitatile erau asezate in fundul unei scobituri in stanca, unde indigenii se inchinau rand de rand. Nu mergeau cu intoleranta pana acolo incat sa interzica strainilor sa se apropie de Vorspiuk; dimpotriva, ii invitau in lacas. Prin urmare, domnul Serghei si camarazii lui isi putura satisface curiozitatea, vizitand idolii neosiberieni. in varful fiecarui stalp ranjeau niste capete hidoase de zburatoare, cu ochi rotunzi si rosii, cu ciocuri enorme, larg deschise, cu creste de os care se curbau in forma de coarne.
Credinciosii se intindeau la baza acestor stalpi, isi lipeau urechea de ei, isi faceau rugile si, cu toate ca zeul nu le raspundea niciodata, plecau cu convingerea ca i-au auzit raspunsul ca fiid in general potrivit cu gandul ascuns al adoratorului. Cand era vorba de vreun nou tribut pe care Ciuciuk voia sa-l impuna supusilor sai, sarlatanul obtinea intotdeauna aprobarea divina si nimeni n-ar fi cutezat sa se opuna vreunei porunci venite de la asemenea inaltime. O data pe saptamana avea loc o ceremonie mai importanta in sensul ca localnicii mergeau acolo cu mare pompa.



Chiar daca era cumplit de frig, chiar daca viscolul se dezlantuia cu violenta, secerandu-te de pe picioare, toti il urmau fara sovaire pe Ciuciuk la Vorspiuk. Iar de cand sosise Belle-Roulotte, cu ce credeti ca se gateau barbatii si femeile pentru solemnitatea aceea? Cu zorzoanele furate trupei si purtate de ei peste imbracamintea proprie; maiourile labartate ale domnului Cascabel, fustele decolorate ale Corneliei, camasile copiilor, coiful cu panas al lui Cuisoara! si trompeta in care unul din ei sufla mai-mai sa-si dea sufletul, trombonul din care altul scotea sunete neverosimile, toba mica si toba mare, toate instrumentele orchestrei de calci contribuiau, printr-ua vacarm asurzitor, la stralucirea sarbatorii. Vazand una ca asta, domnul Cascabel tipase la nemernicii, la hotii care-si permiteau sa-i foloseasca astfel costumele, care amenintau sa-i dezarticuleze trombonul, sa-i strice trompeta si sa-i sparga toba! "Ticalosilor! Ticalosilor," racnea intruna, si nici macar domnul Serghei nu reusea sa-l calmeze. Daca o tineau inainte asa, situatia incepea sa devina enervanta, pe cat de incet se scurgeau zilele si saptamanile. si, in fond, cum urma sa arate sfarsitul acestei aventuri, daca avea cumva vreun sfarsit? Timpul pe care nu-l mai puteau folosi pentru exercitii – iar domnul Cascabel se temea ca trupa va ajunge extrem de anchilozata in targul de la Perm – timpul acela nu trecea totusi fara folos. Ca sa nu-i vada cazuti prada descurajarii, domnul Serghei le starnea mereu interesul prin lectii, prin diverse intamplari povestite. in revansa, domnul Cascabel tinu sa-l invete mai multe trucuri si scamatorii – pentru propria sa placere, spunea, in realitate, asta i-ar fi fost de ajutor domnului Serghei daca vreodata ar fi trebuit sa joace cu adevarat rolul de saltimbanc, spre a pacali politia rusa. Cat despre Jean, el ii desavarsea tinerei indience instruirea. Eleva incepea sa scrie si sa citeasca sub indrumarea tanarului ei profesor. Kayette era nespus de inteligenta, iar Jean se dovedea destul de zelos ca s-o faca sa progreseze. Era oare sortit ca baiatul acela minunat, atat de dotat, sa fie doar un biet artist de circ, neinstare sa urce pe scara sociala? Un asemenea secret ramanea in seama viitorului, dar ce viitor ii era rezervat familiei ajunse in puterea unui trib salbatic de la capatul lumii cunoscute? intr-adevar, pretentiile lui Ciuciuk nu pareau sa se fi schimbat. Nu voia sa-si elibereze captivii fara despagubire, iar ajutoare din afara n-aveau cum sa primeasca. Prin urmare, cum sa faca rost de banii ceruti de hraparetul conducator al insulelor Leahov? E drept ca familia Cascabel poseda o comoara – fara sa stie de ea. Comoara era pepita, faimoasa pepita a tanarului Sandre; pustiul, cel putin, n-avea nici o indoiala ca reprezenta o valoare. Cand nu-l vedea nimeni, o scotea din ascunzatoare, o admira, o stergea, o lustruia. Sigur ca n-ar fi stat pe ganduri sa o sacrifice ca sa-si rascumpere familia. Dar Chouchou n-ar fi primit niciodata, in locul banilor lichizi, o bucata de aur de forma si aparenta unei pietre. Asa.ca Sandre ramanea la ideea lui de a astepta pana cand, intors in Europa, isi va putea schimba pepita pe bani frumosi, inlocuind astfel in mod fericit dolarii furati in America. Ce minunata lovitura, la urma urmei, cu conditia sa poata reveni vreodata in Europa! Oricum, intoarcerea nu parea sa fie prea apropiata. Asta ii preocupa si pe cei doi raufacatori, pe care ghinionul ii scosese in calea familiei Cascabel. intr-o zi – era 23 ianuarie – Ortik se prezenta la Belle-Roulotte sa discute cu domnul Serghei, cu Jean si cu tatal acestuia, despre intoarcerea in patrie. Scopul sau era, insa, sa afle ce aveau de gand prizonierii in caz ca Ciuciuk le ingaduia sa plece de pe insula Kotelnai. incepu printr-o intrebare: "Domnule Serghei, cand ati pornit din Port Clarence, aveati de gand sa iernati in Siberia? "Da, raspunse domnul Serghei, cazuseram de acord sa incercam sa ajungem in vreun orasel, unde am fi ramas pana incepe sezonul cald. De ce ma intrebi, Ortik? "Fiindca as vrea sa stiu daca va reluati traseul, admitand ca blestematii astia de localnici va lasa sa plecati. "Nicidecum," raspunse domnul Serghei. "Ar insemna sa prelungim inutil un drum siasa destul de lung. Dupa mine, e mai bine s-o luam de-a dreptul spre Rusia europeana, tinand spre una din trecatorile muntilor Ural." "in nordul lantului, imi inchipui!" "De buna seama, pentru ca ar fi calea cea mai scurta pe care am urma-o prin stepa (si aici, ca si in alte parti ale romanului, autorul foloseste oarecum impropriu cuvantul stepa pentru a denumi forme geografice cunoscute indeobste prin denumirile de tundra si taiga.)" "Dar vehiculul, domnule Serghei? insista Ortik. il lasati aici?" Fara indoiala, domnul Cascabel intelegea despre ce era vorba, caci se grabi sa raspunda: "Belle-Roulottel S-o lasam aici? Nici gand, daca izbutesc sa fac rost de un atelaj, iar peste putin timp... sper ca... "Ai vreo idee? se interesa domnul Serghei. "Deloc. Dar Cornelia imi spune tot timpul ca o sa-mi vina una si Cornelia nu s-a inselat niciodata. E o femeie superioara si care ma cunoaste bine, domnule Serghei. Mereu acelasi, uluitorul César Cascabel, mereu increzator in steaua sa, incapabil sa admita ca patru francezi si trei rusi n-aveau sa-i vina de hac lui Ciuciuk.



Domnul Serghei ii comunica lui Ortik parerea domnului Cascabel in privinta vehiculului. "Pentru hardughia asta aveti nevoie de un atelaj de reni, " observa matelotul rus, dornic sa insiste, dupa cate se vedea, asupra subiectului. "Asa-i cum spui." "si credeti ca a sa vi-i dea Ciuciuk? " "Cred ca domnul Cascabel va gasi un mijloc prin care sa-l oblige. " "si-o sa incercati sa ajungeti pe coasta Siberiei, traversand banchiza? " "Exact!" "in cazul asta, domnule Serghei, trebuie sa porniti inaintea dezghetului, adica in cel mult trei luni. " "Fireste. " "Dar cum anume? " "Poate ca localnicii ne vor lasa sa plecam." "Nu-mi vine sa cred, fiindca n-aveti cu ce plati rascumpararea. Dupa ce i se talmacise parerea lui Ortik, domnul Cascabel raspunse prompt: "Daca nu cumva nataraii astia vor fi siliti sa ne lase... " "Fortati? De cine, " intreba Jean. "De imprejurari! " "De imprejurari, tata? " "Da! Asta e. imprejurarile, fiule, imprejurarile! " si se scarpina in cap, mai-mai sa-si smulga parul, nereusind sa scoata de-acolo nici o solutie. "Prieteni, zise domnul Serghei, important e sa vedem ce-am face daca indigenii refuza sa ne lase liberi. Plecam fara consimtamantul lor? "Putem incerca, domnule Serghei, raspunse Jean. Dar am fi nevoiti sa abandonam Belle-Roulotte. " "Nu vorbi asa, Jean, " striga domnul Cascabel. "imi frangi inima." "M-am gandit bine, tata!" "Nu! Belle-Roulotte este casa noastra umblatoare. Acoperisul sub care te-ai fi putut naste, baiete! S-o lasam la cheremul acestor amfibii, al acestor...
"Dragul meu Cascabel, interveni domnul Serghei, vom face tot ce tine de noi a sa-i determinam pe bastinasi sa ne redea libertatea. Dar, cum cel mai probabil ca vor refuza singura noastra sansa ar fi evadarea. si n-am reusi sa inselam vigilenta lui Ciuciuk decat parasind... "Casa Familiei Cascabel, " exclama seful trupei, dand impresia ca rostogolea o gramada de r, desi in cuvintele acelea nu exista nici unul. "Tata," spuse Jean, "cred ca ar mai fi o posibilitate de salvare si lucrurile s-ar rezolva." "Care anume? "De ce n-ar incerca unul dintre noi sa plece, sa ajunga pe continent si sa lunte autoritatile rusesti? Domnule Serghei, ma ofer cu placere. "Asta niciodata! vorbi cu hotarare domnul Cascabel. "Nu, sa nu faceti asa ceva! spuse tot atat de hotarat Ortik, atunci cand domnul Serghei ii explica propunerea lui Jean. Domnul Cascabel si matelotul se dovedeau a fi pe aceeasi pozitie fata de subiectul discutat. Daca unul se gandea, insa, numai la primejdia in care s-ar trezi contele Narkin odata incaput pe mana autoritatilor rusesti, celalalt nu se sinchisea si de putin de asta, ci de cu totul altceva. De altfel, luind in considerare un alt aspect al propunerii lui Jean, domnul Serghei spuse: "Te recunosc, inimosul meu baiat, si iti multumesc ca vrei sa te sacrifici pentru noi. Dar sacrificiul tau n-ar avea nici o sansa de izbanda. Sa te aventurezi in miezul iernii arctice peste banchiza, sa strabati cele o suta de leghe ce despart insula Kotelnai de continent, asta ar fi nebunie curata! Ai pieri pe drum, bietul de tine! Nu, prieteni, n-o sa ne despartim, iar daca vom reusi intr-un fel sau altul sa plecam din arhipelagul Leahov, o vom face cu totii impreuna. "Bine spus, observa domnul Cascabel, si vreau ca Jean sa-mi promita ca n-o sa intreprinda nimic fara incuviintarea mea. "iti promit, tata. "Iar cand spun ca plecam toti, relua domnul Serghei, adresandu-se lui Ortik, vreau sa se inteleaga ca dumneata si Kircev o sa veniti cu noi. Nu va lasam in manile indigenilor. "Va multumesc, domnule Serghei, raspunse Ortik. Kircev si cu mine vom cauta sa va fim de folos in calatoria prin Siberia. Deocamdata nu se poate face nimic. Dar trebuie sa fim pregatiti de fuga inaintea dezghetului. De cum se va domoli gerul. Cu acestea, Ortik se retrase. "Da, " relua domnul Serghei, "va trebui sa fim gata."
"O sa fim! declara domnul Cascabel. Ce anume o sa facem pentru asta? Sa n-ajung ziua de mane daca am habar!" intr-adevar, in ce fel i-ar fi putut spune adio lui Ciuciuk, cu sau fara voia lui, aceasta era intrebarea, sau mai bine zis problema la ordinea zilei. Foarte greu ar fi putut insela vigilenta bastinasilor. Pe Ciuciuk nu mai sperau sa-l faca sa cada la o invoiala mai rezonabila. Le ramanea doar o singura cale: sa-l ‘traga pe sfoara’, vorba domnului Cascabel, rostita de douazeci de ori pe zi. si tocmai asta se si straduia sa faca! Dar fara succes isi comprima capatana, ca sa folosim una din expresiile sale preferate; luna ianuarie se sfarsea fara ca el sa fi gasit ceva in fundul sacului.






Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 799 ori.
{literal} {/literal}