Cesar Cascabel - Capitolul 5

Cesar Cascabel - Capitolul 5

de Jules Verne


Partea intai



CAPITOLUL 5
LA DRUM




Da, la drum spre Europa, dar de asta data pe o ruta nu prea umblata in general si care nu era recomandata calatorilor grabiti. ‘si totusi, ne grabeste si pe noi ceva: lipsa banilor, mai ales, isi spunea domnul Cascabel. Plecarea avu loc in dimineata zilei de 2 martie. De cum aparu aurora diminetii, Vermout si Gladiator fura inhamati la Belle-Roulotte. Doamna Cascabel si Napoleone urcara in vehicul, lasandu-i pe baieti si pe tatal lor sa mearga pe jos. Cuisoara tinea haturile. Cat despre John Bull, se cocotase pe galerie, iar cei doi cani o luasera mult inainte. Era timp bun. Primii muguri ai arborilor se umpleau de seva. Primavara prevestea toate bogatiile pe care le expune din plin tinutul californian. Pasarile cantau in coroanele arborilor cu frunze persistente: stejarul verde, stejarul brumariu, pinii cu tulpini subtiri, leganate deasupra grupurilor de arbusti. Ici-colo apareau palcuri de castani pitici si cate un exemplar din acei meri padureti al caror fruct, cunoscut sub numele de mazanille, se foloseste la prepararea cidrului indian. Urmarind mereu pe harta traseul stabilit, Jean nu uita ca mai ales in sarcina lui cadea procurarea de vanat proaspat. De altfel, prepelicarul nu l-ar fi lasat sa uite. Un vanator bun si un cane bun sunt facuti sa se inteleaga. si niciodata nu se inteleg mai bine decat acolo unde exista vanat din abundenta, iar acum tocmai asa era. Rar se intampla ca doamna Cascabel sa nu aiba de pregatit vreun iepure, vreo potarniche motata vre-un cocos de munte ori vreo pereche de prepelite cu penaj elegant, a caror carne gustoasa e un adevarat deliciu. Urcand spre stramtoarea Bering, daca vanatul ramanea la fel de abundent si pe intinderile Alaskai, intreaga familie si-ar fi avut asigurata panea de fiecare zi fara cine stie ce cheltuiala. Poate ca mai incolo, pe continentul asiatic, aveau sa fie mai putin norocosi? Ramanea insa de vazut, atunci cand Belle-Roulotte urma sa se angajeze prin nesfarsitele tinuturi ale ciukcilor. Deocamdata lucrurile mergeau excelent. Domnul Cascabel nu era omul care sa mai tina seama de conditiile de clima si timp, favorabile, rezervate de anotimp. Mergeau cat de repede le permitea atelajul, profitand de drumuri ce aveau sa devina impracticabile cateva luni mai tarziu, din cauza ploilor de vara. in medie faceau intre sapte si opt leghe in douazeci si patru de ore, cu un popas la amiaza pentru masa si odihna, si un altul la orele sase seara, pentru tabara de noapte. tinutul nu era pustiu, cum s-ar fi putut crede. Muncile campului chemau deja cultivatorii, carora pamantul acela plin de toate si darnic le asigura o abundenta invidiata in orice parte a lumii. De fapt, deseori intalneau ferme, catune, sate, targuri, chiar si orase, indeosebi cand Belle-Roulotte incepu sa tina malul stang al riului Sacramento, prin regiunea ce fusese tara aurului prin excelenta si care isi pastrase semnificativul nume de Eldorado.



Potrivit programului stabilit de propriul sau sef, familia dadea spectacole ori de cate ori se ivea ocazia sa-si foloseasca talentele, inca nu era cunoscuta in acea parte a Californiei, dar oare nu exista peste tot oameni cumsecade care abia asteapta sa se amuze? La Placerville, la Aubury, la Marysville, la Chama si in alte targuri mai mult sau mai putin importante, usor plictisite de ‘eternul’ Circ American, care le viziteaza cand si cand, familia Cascabel recolta tot atatea aplauze cati centi, al caror total se ridica la cateva zeci de dolari. Gratia si curajul domnisoarei Napoléone, nemaipomenita flexibilitate a lui Sandre, deosebita iscusinta a lui Jean in exercitiile de jonglerie, zapaceala si neghiobiile lui Cuisoara, toate fura apreciate cum se cuvine de cei cunoscatori. Iar cei doi cani faceau minuni in compania lui John Bull. Cat despre domnul si doamna Cascabel, se dovedira demni de renumele lor, el in exercitiile de forta, ea la lupte libere, unde ii invinse pe toti amatorii care binevoira sa se prezinte in arena. in ziua de 12 martie, Belle-Roulotte ajunsese in oraselul Shasta, dominat de muntele cu acelasi nume, inalt de paisprezece mii de picioare, inspre vest se profila vag masivul Coast Ranges( Muntii de Coasta) pe care, din fericire, nu erau nevoiti sa-l treaca pentru a ajunge la frontiera Oregonului. Dar tinutul era deosebit de accidentat. Trebuiau sa se strecoare printre ramificatiile capricioase trimise de munte spre est, iar pe drumurile acelea abia marcate, alese dupa indicatiile hartii, vehiculul nu avansa prea repede, in plus, satele se rareau. Desigur, ar fi fost mai bine sa mearga prin zona litoralului, unde ar fi intalnit mai putine obstacole naturale. Pentru asta, insa, era obligatoriu sa se strapunga Coast Ranges prin niste trecatori, ca sa spunem asa, impracticabile. Prin urmare, cel mai intelept lucru parea sa fie urcusul spre nord, ramanand sa se dea ocol ultimilor versanti abia la frontiera cu Oregonul. Asa ii sfatuise Jean, geograful trupei, si socotira ca era bine sa faca intocmai. La 19 martie, dupa ce trecusera de fortul Jones, Betle-Roulotte se opri in targul Yrika. Buna primire de acolo le permise sa incaseze ceva dolari. Era prima trupa franceza care intra in tinut. Va mai indoiti ca lumea din regiunile indepartate ale Americii ii iubeste pe copiii Frantei? Ei sunt primiti intotdeauna cu bratele deschise si oricum, mult mai bine decat la unii dintre vecinii lor din Europa. in targ inchiriara, la un pret convenabil, cativa cai ce urmau sa-i ajute pe Vermout si pe Gladiator.
Belle-Roulotte putu astfel sa treaca lantul de munti pe la baza piscului nordic, de data asta fara sa mai fie jefuita de indrumatori. Fara sa fi fost scutita de dificultati si de intreruperi, calatoria decursese pana atunci fara accidente, multumita masurilor de prevedere luate pe traseu. in sfarsit, in 27 martie, dupa un drum de vreo patru sute de kilometri socotind de la Sierra Nevada, Belle-Roulotte trecea frontiera statului Oregon. Campia avea la est muntele Pitt, care se inalta asemeni unui indicator subtire pe un cadran solar. si oamenii, si animalele muncisera din greu. Trebuira sa faca un scurt popas in Jacksonviile.
Apoi, indata dupa traversarea riului Roques, o luara de-a lungul unui tarm serpuitor, care se intindea cat vedeai cu ochii spre nord. tinut plin de avutii, dar inca muntos, deosebit de favorabil agriculturii. Avea pasuni si paduri pretutindeni. O prelungire a Californiei, in fond. Ici-colo, grupuri de indieni sastes si umpaquas strabateau campurile. Nu te puteai astepta la nimic rau din partea lor.
Jean, care citea cu placere cartile de calatorie din mica lor biblioteca – fiindca se hotarase sa traga tot folosul din lecturi – socoti nimerit sa dea un sfat, de care se pare ca nu era rau sa se tina seama. Erau cu cateva leghe mai la nord de Jacksonville, in mijlocul unei zone acoperite cu paduri intinse ce protejeaza fortul Lane, construit pe o colina, la doua mii de picioare inaltime.
"Va trebui sa fim atenti, zise Jean, caci prin locurile astea misuna serpii.
"serpi? striga Napoléone, scotand un tipat de spaima. serpi! Sa plecam de aici, tata!” "Potoleste-te, fetito,” ii ceru domnul Cascabel, ne descurcam noi eu ei, daca ne pazim. "Sunt periculosi blestematii aia?” intreba Cornelia.
"Foarte periculosi, mama, raspunse Jean. Sunt crotali, serpi cu clopotei, cei mai veninosi dintre toti. Daca ii eviti, nu te ataca; dar, daca ii atingi, sau ii ranesti din nebagare de seama, atunci se inalta, se arunca, musca, iar muscatura lor e aproape intotdeauna mortala”.
"Pe unde stau?” intreba Sandre.
"Pe sub frunzele uscate, unde e greu sa-i observi, raspunse Jean. intrucat atunci cand isi misca inelele cozii se aude un sunet caracteristic, ai totusi timp sa-i ocolesti.
"Prin urmare, atentie la picioare si sa ciulim urechile!” Zise domnul Cascabel. Jean facuse bine pomenind de serpi, caci acestia erau foarte raspanditi in zonele de vest ale Americii. Pe langa crotali, mai erau si tarantule, aproape la fel de periculoase. Nu mai trebuie sa spunem ca fura cat se poate de atenti si fiecare se uita cu grija unde calca, in plus, trebuiau sa vegheze asupra cailor si a celorlalte animale ale trupei, la fel de expuse unor atacuri ale insectelor si reptilelor ca si stapanii lor. De altminteri, Jean considerase necesar sa le mai spuna ca blestematii aceia de serpi si tarantulele au pacatosul obicei de a se strecura in case si, fara indoiala, nu se feresc nici de vehicule. Se poteau astepta, asadar, ca Belle-Roulotte sa primeasca dezgustatoarea lor vizita. Iata de ce, la lasarea serii, se apucara sa caute cu sarg pe sub paturi, pe sub mobile, prin coifuri si coltisoare. Napoléone tipa de spaima, ascutit, de fiecare data cand isi inchipuia ca dibuise vreo asemenea jivina infioratoare; lua drept crotal un capat de coarda rasucita, chiar fara sa fi avut un cap in forma de triunghi. si ce groaza o cuprindea cand, pe jumatate adormita, credea ca aude un sunet de clopotei in fundul compartimentului. Cornelia, trebuie s-o spunem, nu era deloc mai linistita decat fiica ei. Cuisoara avea si el treaba in timpul popasurilor de noapte. intai se gandise sa aprinda focuri mari, avand la dispozitie, in padure, lemne din abundenta. Jean ii atrase insa atentia ca, daca lumina focului putea alunga serpii, mai exista totusi riscul ca ea sa atraga tarantulele.



Pe scurt, intreaga familie nu fu cu adevarat linistita decat in satele unde reuseau sa-si petreaca noaptea. Acolo pericolul era mult mai mic. Targurile erau, de altfel, destul de apropiate unele de altele, in Canonville pe Cow Creek, in Roseburg, Rochester si Youcalla, domnul Cascabel mai facu niste incasari. La urma urmei, intrucat castiga mai mult decat cheltuia "caci preria ii asigura iarba pentru cai, padurea vanatul destinat bucatariei, iar riurile un excelent peste pentru mesele obisnuite "calatoria nu costa nimic. Iar mica suma sporea. Dar, vai! mai era mult pana la cei doua mii de dolari furati in trecatorile Sierrei Nevada! Daca mica trupa scapa de muscaturile serpilor cu clopotei si ale tarantulelor, avu in schimb altfel de neplaceri, cateva zile mai tarziu. Generoasa natura nascocise alte cai de tortura pentru sarmanii muritori ai acestei lumi trecatoare. Traversand inca teritoriul statului Oregon, vehiculul tocmai trecea de Eugene City. Numele le placuse nespus de mult, fiindca isi arata limpede originea franceza. Domnul Cascabel ar fi vrut sa-l cunoasca pe compatriotul sau, Eugene, care de buna seama era unul din fondatorii pomenitului targ. Trebuie sa fi fost un barbat valoros, iar daca numele lui nu figureaza totusi printre marile nume de regi ai Frantei, acei Carol, Ludovic, Francisc, Henric, Filip... si Napoleon, nu era insa mai putin francez decat ei, francez suta la suta. Dupa ce facuse popas in orasele Harrisburg, Albany, Jefferson, Bette-Roulotte ‘arunca ancora’ langa Salem, oras important, capitala Oregonului, ridicata pe unul din malurile riului Villamette. Era in 3 aprilie. Domnul Cascabel acorda personalului douazeci si patru de ore repaus – cel putin in calitatea lor de calatori, fiindca piata publica a localitatii servi artistilor drept scena, iar o reteta frumoasa le rasplati ostenelile. intre timp, afland ca in riu se gasea peste mult, Jean si Sandre isi oferira placerea unui pescuit. in noaptea urmatoare, insa, tata, mama, copii fura cuprinsi de asemenea mancarimi pe tot corpul, incat se intrebara daca nu cumva erau victimele unei farse de felul celor ce se mai fac si acum pe la nuntile de la tara. si ce surpriza a doua zi, cand se privira unii pe altii! "Sunt rosie ca un indian din Far West,” exclama Cornelia. "Eu m-am umflat ca o basica,” spuse Napoléone. "Iar eu sunt plin de bubulite din cap pana-n picioare,” exclama Cuisoara. "Ce s-o fi intamplat,” intreba domnul Cascabel, "nu cumva o fi ciuma in tinut?” "Cred ca stiu despre ce-i vorba,” raspunse Jean, examinandu-si manile pline de pete rosiatice. "Ei bine, ce?” "Ne-am molipsit de yedera,” cum spun americanii. "Fir-ar ea blestemata! Ce-o mai fi si asta?



"Yedra, tata, e o planta pe care ajunge s-o mirosi, s-o atingi, fie si numai sa te uiti la ea, se pare, ca sa suferi apoi toate neplacerile. Te otraveste de la distanta!
"Cum, suntem otraviti? Otraviti! striga doamna Cascabel.
"O, nu te teme, mama, se grabi s-o linisteasca Jean. Ne vom alege doar cu niste mancarimi si poate cu putina febra. Explicatia corespundea adevarului. Yedra e o planta nociva, cu otravuri puternice. Cand vantul poarta samanta aproape impalpabila a acestui arbust, e suficient ca pielea sa fie doar atinsa si ea se inroseste, se umple de bubulite, se invineteste de eruptii. De buna seama ca, pe cand treceau cu vehiculul prin padurile din vecinatatea Salemului, domnul Cascabel si ai sai fusesera surprinsi de un curent de yedra. Eruptia, de care aveau sa sufere cu totii, nu dura decat douazeci si patru de ore, insa e adevarat ca in tot acest timp fiecare fu nevoit sa se scarpine si iar sa se scarpine, spre invidia lui John Bull. El se indeletnicea necontenit cu aceasta ocupatie caracteristica maimutelor. in 5 aprilie, Beile-Roulotte parasi orasul Salem, ducand cu ea o amarnica amintire a orelor petrecute in padurile de pe langa Villamette, riu al carui nume, totusi frumos, suna bine pentru niste urechi de francez. Prin Fairfield, Canemah, Oregon City si Portland, orase de-acum importante, familia ajunse in ziua de 7 aprilie, fara alte incidente, pe malurile riului Columbia, la frontiera statului Oregon, prin care strabatusera o suta cincisprezece leghe. La nord se intindea teritoriul Washington. Acesta e muntos in partea situata la rasarit de traseul pe care il urma Belle-Roulotte in drumul ei spre stramtoarea Bering. Acolo se desfasoara ramificatiile lantului de munti cunoscut sub numele de Cascade Ranges, cu varfuri precum St. Helen, inalt de noua mii sapte sute de picioare, Baker si Bainer, cu unsprezece mii de picioare inaltime. S-ar parea ca natura, rezervata pe nesfarsitele campii ce pornesc de la litoralul Atlanticului, si-a pastrat intreaga putere ridicatoare spre a inalta muntii presarati in vestul noului continent. Daca ne-am inchipui toata zona pomenita ca o mare, s-ar putea spune ca marea asta, linistita, calma, parand adormita intr-o parte, se zbuciuma si se involbureaza in cealalta, iar crestele valurilor sale sunt crestele muntilor. Jean facuse aceasta observatie si comparatia ii placuse mult tatalui sau;
"Asa este, chiar asa este,” exclamase el.
"Dupa timp frumos vine furtuna. Eh, Belle-Roulotte a noastra e solida! N-o sa naufragieze, imbarcarea, copii, imbarcarea!”
si se imbarcara, iar nava continua sa ‘navigheze’ prin tinutul acela atins parca de hula. La drept vorbind – ca sa continuam comparatia – marea incepea sa se linisteasca si, multumita eforturilor echipajului, arca familiei Cascabel iesea cu bine din cele mai grele situatii. Daca uneori fu silita sa micsoreze viteza, izbuti, cel putin, sa evite obstacolele intalnite in cale. De aceeasi buna si placuta primire avura parte in targurile Kalmera si Monticello, ca si in forturi, care nu sunt de fapt decat niste posturi militare, lipsite de ziduri, inconjurate doar de niste palisade, ele acomodau mici garnizoane, intru totul suficiente pentru a-i calma pe indienii nomazi care cutreiera tinutul. in consecinta, Belle-Roulotte nu fu amenintata nici de indienii chinoux, nici de cei din triburile nesqualli, cand se aventura prin tinutul Walla-Walla. La lasarea serii, indienii inconjurau locul de popas fara sa manifeste vreo intentie rauvoitoare. Pentru ei, surpriza cea mai mare o constituia John Bull, ale carui strambaturi ii faceau sa se prapadeasca de ris. Nu mai vazusera maimute si credeau, de buna seama, ca aceea facea parte din familie.
"Ei, da! E fratiorul meu,” le spunea Sandre, starnind protestele indignate ale doamnei Cascabel. in sfarsit, ajunsera la Olympia, capitala teritoriului Washington, prezentand acolo, ‘la cererea generala’, ultimul spectacol al trupei franceze in Statele Unite. Nu departe se intindea cea mai avansata frontiera a Confederatiei in partea de nord-vest a Americii. Acum, traseul lor mergea pe langa coasta Pacificului, ori mai degraba pe langa numeroasele sounds, capricioase strangulari ale tarmului, adapostite de marile insule Vancouver si Regina Charlotte. Trecand prin oraselul Steklakoom, fura nevoiti sa ocoleasca Pagget Sounds ca sa ajunga la fortul Bettingham, situat langa stramtoarea ce separa insulele de continent. Urma statiunea Whatcome, cu muntele Baker strapungand norii la orizont, la intrarea in Georgia Strait. In fine, la 27 aprilie, dupa ce facusera in jur de trei sute cincizeci de leghe de la Sacramento, Belle-Roulotte ajunse la frontiera stabilita prin tratatul din 1847 si care alcatuieste, acum, frontiera Columbiei britanice.





Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 978 ori.
{literal} {/literal}