Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7

de Jules Verne

PARTEA A DOUA








Inceputul lui februarie fu cumplit de aspru – o luna in care, la acea latitudine, se intampla sa inghete mercurul in termometre. Sigur ca ramanem inca departe de temperaturile spatiului interstelar, de cele doua sute saptezeci si trei de grade sub zero, capabile sa imobilizeze moleculele corpurilor in ceea ce s-a numit starea solida absoluta. si totusi, ai fi zis ca moleculele din aer nu mai alunecau Unele pe langa altele, ca atmosfera se solidificase. Respirat, aerul ardea ca focul. Se facuse atat de frig, incat cei din Belle-Roulotte hotarara sa nu mai iasa afara. Cerul era nemaipomenit de limpede, iar constelatiile straluceau nespus de puternic; aveai impresia ca ajungi cu privirea pana in strafundurile boltii ceresti. Lumina zilei, spre amiaza, era doar un amestec de zori si asfintit. Bastinasii infruntau totusi, din obisnuinta, asprele conditii de clima ale locului. Dar ce masuri isi mai luau pentru ca picioarele, manile, nasul sa nu le inghete subit! Corpul si-l infasurau in piei de ren, pe cap isi trageau gluga, astfel ca nimic din om nu ramanea la vedere. Erau niste pachete de blanuri umblatoare. si de ce, oare, trebuiau sa se aventureze afara din locuinte? Din ordinul lui Ciuciuk. Aveau misiunea sa se asigure ca prizonierii, care nu-l mai puteau vizita zilnic, nu stersesera putina. Masura de prevedere deplasata, pe o asemenea vreme. "Buna seara, mutre de foca," le striga dinauntru domnul Cascabel, vazandu-i prin ferestruicile carora le dezgheta sticla pe partea dinspre interior. Cred ca animalele astea au sange de amfibie in vine! Se plimba, nici ca le pasa, prin locuri unde niste oameni de treaba ar ingheta in cel mult cinci minute.
In compartimentele vehiculului ermetic inchis, temperatura se mentinea la un nivel suportabil. Faceau focul in soba din bucatarie cu lemn fosil, economisind astfel rezerva de petrol, iar caldura se raspandea in toate incaperile, incat acestea chiar trebuiau aerisite din cand in cand. Dar atunci, abia daca deschideau usa dinspre avantren, ca lichidele din interior inghetau instantaneu. intre temperatura de afara si cea dinauntru era o diferenta de cel putin patruzeci de grade – lucru pe care domnul Serghei l-ar fi putut constata cu precizie, daca bastinasii n-ar fi furat termometrele.



La sfarsitul celei de-a doua saptamani din februarie, gerul avea tendinta sa se mai inmoaie putin. Vantul isi schimbase directia spre sud, iar viscolele incepura sa bantuie din nou, cu o furie cumplita, tinuturile Noii Siberii. Daca Belle-Roidotte n-ar fi fost adapostita dupa niste stanci inalte, n-ar fi reusit sa faca fata rafalelor. Cum era ingropata in zapada pana deasupra rotilor, puteau fi linistiti in privinta ei. Mai trecura inca niste valuri de frig puternic, modificand brusc starea atmosferei. Cu toate acestea, pe la jumatatea lunii temperatura medie nu mai cobora sub minus douazeci de grade. Domnul Serghei, domnul Cascabel, Jean, Sandre si Cuisoara indraznira sa-si scoata iarasi nasul afara, luindu-si cele mai minutioase masuri de prevedere pentru ca trecerea de la o temperatura la alta sa nu se faca prea brusc. Din punct de vedere medical, aici era pericolul cel mai mare. imprejurimile campamentului disparusera cu totul sub covorul alb, incat era imposibil sa deosebesti denivelarile terenului. si nu din lipsa de lumina, caci vreme de doua ceasuri orizontul prindea, in partea de sud, o lumina alburie, o rasfrangere a razelor de soare, fara caldura, dar care urma sa sporeasca o data cu apropierea echinoctiului de primavara. Putura, asadar, sa se plimbe putin, intai si-ntai, din ordinul categoric al lui Ciuciuk, se dusera la locuinta acestuia. " Nimic nu se schimbase in hotararile incapatanatului indigen. Prizonierii fura avertizati sa aduca neintarziat cele trei mii de ruble, sau, in caz contrar, Ciuciuk avea sa vada ce-i ramanea de facut. "Ticalos ordinar," ii raspunse domnul Cascabel in acea franceza curata pe care ‘inaltimea sa’n-o putea pricepe. "Da! De trei ori bestie! De patru ori bruta! Rege peste idioti!" E adevarat insa ca toate acele calificative, atat de potrivite sefului din arhipelagul Leahov, nu schimbau deloc lucrurile. Mai grav era ca Ciuciuk ameninta sa treaca la masuri drastice. si tocmai in furia sa oarba, domnului Cascabel ii veni o idee geniala – ceea ce nu trebuie sa surprinda la un om din cale-afara de descurcaret. "Pe toate focile," exclama el intr-o dimineata, "ii dau gata cu farsa asta, cu farsa asta grozava! si de ce nu mi-ar reusi, cu niste bieti natarai?"
Desi ii scapasera asemenea fraze, domnul Cascabel hotari sa pastreze secretul. Nu spuse nimanui nimic, nici macar domnului Serghei sau Corneliei. Se parea, totusi, ca una din conditiile esentiale pentru reusita planului sau era sa vorbeasca bine limba rusa – limba folosita de toate populatiile din Siberia septentrionala. Astfel ca, in vreme ce Kayette se perfectiona in studiul francezei sub indrumarea prietenului sau Jean, domnul Cascabel se decise sa se perfectioneze in studiul limbii ruse sub indrumarea prietenului sau Serghei. si unde ar fi gasit oare vreun profesor mai devotat? Prin urmare, in ziua de 16 februarie, pe cand se plimba cu domnul Serghei pe langa Belle-Roulotte, ii impartasi dorinta sa de a-i invata mai bine limba. "Vezi dumneata, daca tot mergem, in Rusia, mi-ar fi de folos sa vorbesc ruseste si o sa ma simt in largul meu cat vom sta la Perm si la Nijni. "De acord, dragul meu Cascabel, raspunse domnul Serghei. Dar, cu cata rusa stii, te descurci destul de bine. "Nu, domnule Serghei! E adevarat ca inteleg putin ce mi se spune, dar nu prea reusesc sa ma fac eu inteles, si tocmai asta as vrea." "Cum doresti." "De altfel, domnule Serghei, e nevoie sa ne umplem timpul cu ceva." in definitiv, propunerea domnului Cascabel nu era de loc surprinzatoare si nimeni nu se arata mirat. Iata-l, deci, buchisind ruseste cu domnul Serghei, cate doua-trei ore pe zi, preocupat mai mult de pronuntie decat de gramatica. Lasa impresia ca la asta tine in mod deosebit. Or, daca rusii vorbesc cu destula usurinta limba franceza, chiar fara accent strain, pentru francezi e ceva mai greu sa vorbeasca ruseste. Nu-i deloc complicat sa ne inchipuim stradaniile domnului Cascabel, eforturile pe care le facea ca sa pronunte cat mai corect, umpland cu vocea sa incaperile din Belle-Roulotte. si intr-adevar, avand inclinatii innascute pentru limbi, facuse progrese menite sa-i uimeasca pe toti ceilalti. Dupa lectie, se ducea pe plaja si acolo, sigur ca nu-l putea auzi nimeni, exersa. Rostea cu voce tare diverse fraze, intonandu-le in fel si chip si silindu-se sa pronunte consoana r asa cum fac rusii. Iar pentru asta trebuia sa se dezvete de obisnuinta unor vibratii adanc fixate in exercitiul meseriei sale de saltimbanc. Uneori se intalnea cu Ortik si cu Kircev si, cum cei doi mateloti nu stiau o boaba frantuzeste, vorbea cu ei in limba lor, asigurandu-se in felul acesta ca incepea sa se faca inteles destul de multumitor. De la un timp, cei doi veneau mai des la Belle-Roulotte. Mereu intrigata de vocea lui Kircev, Kayette incerca sa-si aminteasca in ce imprejurari o mai auzise. La discutiile dintre Ortik si domnul Serghei lua acum parte si domnul Cascabel. Vorbeau, de fiecare data, despre modul in care ar fi putut parasi insula si nu ajungeau la nici o solutie.



"Mai avem o sansa sa ne intoarcem acasa," spuse intr-o zi Ortik. "Nu ne-am gandit niciodata la ea, dar s-ar putea ivi pe neasteptate." "Care," intreba domnul Serghei. "Cand marea polara o sa fie iarasi navigabila, se intampla adesea ca vreo baleniera sa treaca pe langa arhipelagul Leahov, raspunse matelotul. in cazul asta putem face semne, ca s-o chemam incoace. "Ar insemna sa-i expui pe cei din echipaj riscului de a ajunge si ei prizonierii lui Ciuciuk, in loc sa ne elibereze, observa domnul Serghei. Un echipaj redus va cadea cu usurinta in manile bastinasilor. "De fapt, interveni domnul Cascabel, marea nu va fi curatata de gheturi decat peste vreo trei luni, iar eu n-am atata rabdare! Iar dupa o clipa de gandire, adauga: "si apoi, daca am reusi sa ne imbarcam pe vreo baleniera, fie si cu invoirea acestui batran minunat care e Chouchou, Belle-Roulotte tot pierduta ar fi... "Va trebui, fara indoiala, sa ne resemnam in privinta asta, aprecie domnul Serghei." "Sa ne resemnam! izbucni domnul Cascabel. Hai sa fim seriosi!" "Ai gasit cumva vreo solutie?" "Ei, ei!" Domnul Cascabel nu spuse mai mult. Dar ce suris avea pe buze, si ce sclipiri in privire! Cand ii ajunse la urechi un asemenea raspuns, Cornelia simti nevoia sa comenteze: "in mod precis, César a pus ceva la cale. Ce anume? Nu stiu. La urma urmei, de la unul ca el te poti astepta la orice. "Tata e mai smecher decat domnul Ciuciuk, zise micuta Napoléone. "Ati observat ca de la un timp ii spune ‘batran minunat’? intreba Sandre. Asta-i un semn de prietenie. "Numai daca nu cumva e chiar invers," spuse Cuisoara. in partea a doua a lunii februarie, temperatura crescu simtitor. Sufland dinspre sud, vantul aducea curenti de aer mai putin rece si-i imprastia in atmosfera. Nu mai era timp de pierdut. Dupa ce ii prinsese o data dezghetul in stramtoarea Bering, din pricina iernii intarziate, ar fi fost culmea ghinionului sa se expuna aceleiasi primejdii datorita primaverii timpurii. Daca planul domnului Cascabel reusea, daca l-ar fi convins pe Ciuciuk sa-l elibereze impreuna cu personalul si materialul sau, trebuiau sa plece pana cand campul de gheata, uniform intarit, mai exista intre arhipelagul Leahov si coasta siberiana.
Un atelaj de reni putea parcurge distanta respectiva in conditii relativ bune, iar calatorii n-ar fi avut de ce sa se teama ca banchiza s-ar fi dislocat. "Spune-mi, dragul meu Cascabel, il intreba intro zi domnul Serghei, speri, asadar, ca ticalosul de Ciuciuk o sa-ti dea renii de care ai nevoie pentru ca vehiculul sa ajunga pe continent? "Domnule Serghei, raspunse grav domnul Cascabel, Chouchou nu-i deloc ticalos. Dimpotriva, e un ins respectabil si minunat! Daca ne lasa sa plecam, o sa ne ingaduie sa ducem si aceasta Belle-Roulotte, iar daca ne ingaduie s-o ducem, atunci n-are altceva de facut decat sa ne dea douazeci de reni, cincizeci, o suta, o mie, cati o sa-i cer!" "inseamna ca-l ai la mana!" "Daca-l am la mana pe Chouchou? E ca si cum i-as tine nasul intre degete, domnule Serghei. Iar eu, cand tin ceva, tin bine!" Mereu aceeasi comportare de om sigur pe sine, si mereu acelasi zambet plin de satisfactie! Chiar atunci, ducandu-si doua degete la buzele tuguiate, trimise un sarut pe adresa ‘inaltimii sale’ indigene, intelegand ca dorea sa pastreze o discretie absoluta in privinta planurilor sale, domnul Serghei avu tactul de a nu insista sa le afle. O data cu imblanzirea frigului, supusii lui Ciuciuk incepura sa-si reia activitatile obisnuite, vanatoarea de pasari, prinderea focilor iesite din nou deasupra banchizei. Totodata, ceremoniile intrerupte de gerul cel mare ii aduceau pe credinciosi in grota cu idoli. Participarea intregului trib dadea multa stralucire fiecarei zi de vineri. Se pare ca vinerea este duminica Noii Siberii. Or, vineri, 29 februarie – anul 1868 fiind bisect – urma sa aiba loc o procesiune generala a bastinasilor. in ajun, seara, domnul Cascabel le spuse celorlalti, la culcare: "Mane mergem la ceremonia din Vorspiuk, impreuna cu prietenul nostru Chouchou." "Ce? Chiar vrei tu asta, César," intreba Cornelia. "Vreau!" Ce putea sa insemne raspunsul acela atat de categoric? Oare domnul Cascabel spera sal imbuneze pe seful insulelor Leahov, participand la adoratiile sale superstitioase? Fara indoiala, Ciuciuk avea sa fie incantat sa-si vada prizonierii omagiind divinitatile locului. Dar.sa le venereze, sa imbratiseze religia indigena, asta era cu totul altceva si probabil ca domnul Cascabel n-ar fi mers pana la apostazie ca sa fie pe placul ‘inaltimii sale’ neosiberiene. Ptiu! Oricum, a doua zi in zori intreg tribul se afla in miscare. Timp splendid, temperatura de numai zece grade sub zero. Ziua se lungise deja la patru-cinci ore, aratand vagi urme de raze de soare alunecate pe deasupra orizontului.
Localnicii iesisera din bordeie. Barbati, femei, copii, batrani, adulti, cu totii isi pusesera hainele cele mai bune, cojoace din piele de foca, pantaloni din piele de ren, cu parul lasat la vedere. Era o parada fara seaman: blanuri albe si negre, caciuli impodobite cu perle false, pieptare colorate, fasii de piele legate peste frunte, cercei, bratari, podoabe din os de morsa, incrustate, atarnate de cartilajul nasului. si totusi, se pare ca lucrurile acelea nu erau suficiente pentru o asemenea solemnitate. Unele persoane mai insemnate din trib socotisera nimerit sa se impodobeasca si mai bogat, folosind in acest scop diferite obiecte furate din Belle-Roulotte. intr-adevar, pe langa faptul ca imbracasera costumele de saltimbanc, cu fir sclipitor si zorzoane, pe langa tichiile de clovn si caschetele de general pe care si le pusesera pe cap, unii purtau in banduliera o coarda de care atarnau inelele folosite in exercitiile de jonglerie, altii isi atarnasera la brau o gramada de bile si de haltere, in sfarsit, marele sef Ciuciuk isi expune pe piept, cu mare pompa, un barometru aneroid, ca pe o decoratie a vreunui ordin de curand inventat de suveranul Noii Siberii. Iar instrumentele din orchestra de circ isi amestecau sunetele intr-un concert infiorator, intr-un vacarm spargator de timpane, trompeta concurand cu trombonul, toba mica dand replica tobei mari. Cornelia si copiii erau cumplit de furiosi la auzul unor astfel de cacofonii asurzitoare. Ar fi avut chef sa-i fluiere pe artistii care, dupa parerea lui Cuisoara, se comportau ‘ca niste foci’. Ei bine, lucru de necrezut: domnul Cascabel le zambea acelor interpreti barbari. Le facea complimente, ii lauda, batea din palme strigand ‘bravo’ si spunea intruna: "Oamenii astia ma uimesc cu adevarat! Sunt deosebit de dotati pentru muzica si, daca ar vrea sa se angajeze in trupa mea, garantez ca ar avea mare succes la targul din Perm, si la fel la cel din Saint Cloud! in mijlocul ingrozitorului tumult, procesiunea strabatea satul, indreptandu-se spre locul sacru unde idolii asteptau sa fie proslaviti de credinciosi. Ciuciuk era in frunte. Imediat dupa el veneau domnul Serghei si domnul Cascabel, apoi familia si Cei doi mateloti rusi, escortati de toata suflarea din Turkev. Convoiul se opri in fata grotei care adapostea, in adanc, divinitatile indigene, infasurate in blanuri superbe si decorate cu picturi improspatate special in vederea acelei ceremonii. Ciuciuk intra in Vorspiuk cu manile ridicate si, dupa ce isi pleca smerit capul de trei ori, se lasa pe vine, pe un covor din piele de ren, intins pe jos. Era modul de a ingenunchea al localnicilor. : Domnul Serghei si camarazii sai se grabira sa-l imite pe seful satului, iar ceilalti se prosternara la randul lor...



Dupa ce se facu din nou liniste solemna, Ciuciuk, cu intonatia unui predicator anglican, adresa cateva cuvinte jumatate cantate, jumatate soptite, celor trei idoli, superbi in maretia lor hieratica. Deodata, o voce ii raspunse – o voce puternica, bine timbrata, care se auzi pana in coltul cel mai indepartat al grotei. Minune! Vocea iesea din ciocul uneia dintre divinitati, cea din dreapta, si iata ce rosti ea in limba rusa: "Ani sviati, eti inostranti, katorae ot zapada prisli! Zacem ti ih poderjaes?" Asta insemna: "Acesti straini care vin din Apus sunt sfinti! De ce ii tii prizonieri?" Auzite clar de toti inchinatorii, cuvintele acelea starnira stupoare generala. Pentru prima data, zeitatile din Noua Siberie binevoiau sa stea de vorba cu adoratorii lor. Chiar atunci o alta voce, si mai puternica, poruncitoare, iesi din ciocul idolului din stanga, articuland vibrant: "iti poruncesc sa-i pui in libertate pe acesti prizonieri! Poruncesc poporului tau sa aiba cel mai mare respect pentru ei si sa le inapoieze toate lucrurile furate! iti poruncesc sa-i ajuti sa ajunga pe coasta siberiana!" De data asta nu mai erau uluiti, ci cuprinsi de groaza. Ciuciuk se saltase in genunchi, tremurand, cu privirea buimaca si gura cascata, cu degetele tepene, in ultimul hal de zapaceala. Pe jumatate ridicati, bastinasii nu stiau daca era cazul sa se prosterneze, ori s-o ia la fuga. in sfarsit, a treia divinitate, cea din mijloc, vorbeste si ea. Dar cu ce voce cumplita, plina de manie si de amenintari! si cat de dramatic articuleaza silabele, fa-candu-le sa bubuie ca tunetul! si iata cuvintele ei, vizand-o direct pe inaltimea sa neosiberiana: "Daca nu faci asa chiar atunci cand o doresc acesti oameni sfintiti, iadul sa cada asupra tribului tau!" in clipa aceea, si stapanul si supusii gemura de spaima, intepeniti pe jos ca niste cadavre, pe cand domnul Cascabel, ridicandu-si bratele spre idoli in semn de recunostinta, le multumea pentru interventia lor divina. Iar in acest timp camarazii sai se tineau de burta ca sa nu izbucneasca in ris. O simpla demonstratie de ventriloc, iata ce pusese la cale omul acela nemaipomenit, un artist fara seaman, ca sa forteze mana ‘minunatului Chouchou’. si, de fapt, nici nu trebuia mai mult pentru a-i invarti pe degete pe bastinasii superstitiosi.
Oamenii veniti din Apus – ce denumire admirabila gasise domnul Cascabel! Oamenii acestia sunt sfinti. De ce-i tinea Ciuciuk prizonieri? Ei bine, nu! Ciuciuk n-avea sa-i mai tina. Avea sa-i lase sa plece indata ce-si vor exprima dorinta, iar indigenii aveau sa-i respecte ca pe niste calatori protejati de pronia cereasca. Pe cand Ortik si Kircev, care nu stiau nimic despre talentul de ventriloc al domnului Cascabel, nu-si ascundeau deloc uimirea, Cuisoara repeta plin de incantare: "Ce geniu e patronul! Ce cap! Ce om! Numai daca nu cumva... "Daca nu cumva e zeu! spuse Cornelia, inclinandu-se in fata sotului ei. Farsa era jucata. Reusise datorita faptului ca triburile din Noua Siberie sunt de o credulitate ce depaseste orice inchipuire. Domnul Cascabel intuise corect situatia asta, si asa ii venise ideea de a-si intrebuinta talentul de ventriloc pentru salvarea tuturor. Se intelege ca atat el cat si familia sa fura condusi la campament cu toate onorurile cuvenite unor sfinti. Ciuciuk se intrecea in plecaciuni si vorbe magulitoare, amestecate cu o oarecare spaima si respect. Nu era departe de a confunda adoratia pentru familia Cascabel cu cea pentru idolii din Kotelnai. La urma urmelor, cum ar fi putut banui populatia satului Turkev, in ignoranta ei desavarsita, ca avea de-a face cu un mistificator? Fara nici o indoiala, insesi divinitatile din Vorspiuk vorbisera cu vocile acelea inspaimantatoare! Chiar din gura lor, muta pana atunci, iesisera amenintatoarele porunci rostite intr-o ruseasca acceptabila. si, in fond, nu exista oare un precedent? Papagalul Jako nu vorbea si el? Nu se mirasera localnicii de cuvintele care-i ieseau din cioc? Ei bine, daca o pasare putea vorbi, de ce n-ar fi in stare sa faca acelasi lucru niste divinitati cu cap de pasare? Din ziua aceea, domnul Serghei, César Cascabel si familia sa, precum si cei doi marinari ceruti de compatriotul lor se putura considera liberi. Iarna era de-acum mult avansata, iar temperaturile incepeau sa devina suportabile. Prin urmare, naufragiatii hotarara sa plece cat mai curand din arhipelagul Leahov. Nu de teama ca bastinasii s-ar fi putut razgandi.Erau prea impresionati ca s-o mai poata face. Domnul Cascabel se afla acum in cele mai bune relatii cu prietenul sau Chou-chou, care n-ar fi ezitat sa-i lustruiasca pana si cizmele, daca i-ar fi cerut. Se intelege ca acel om de treaba se grabi sa restituie toate obiectele furate din Belle-Roulotte. El insusi, ingenunchind, u inapoiase domnului Cascabel barometrul purtat in chip de medalie, iar César Cascabel binevoise sa-i intinda o mana pe care Ciuciuk o sarutase cu evlavie: mana aceea o credea in stare sa arunce trasnetul si sa dezlantuie furtuna.. Pe scurt, in ziua de 8 martie pregatirile de plecare erau terminate. Domnul Cascabel ceruse douazeci de reni spre a fi inhamati la Belle-Roulotte, iar Ciuciuk se grabise sa-i ofere o suta – lucru pentru care noul sau prieten fi multumi, ramanand insa la cifra amintita. Ceru in plus doar furajele de care avea nevoie ca sa-si alimenteze atelajul pe timpul cat traversa banchiza.
In dimineata aceleiasi zile, domnul Serghei, familia Cascabel si cei doi marinari isi luara ramas bun de la bastinasii din Turkev. Tot tribul se aduna sa asiste la plecarea oaspetilor si sa le ureze drum bun. ‘Scumpul de Chouchou’ era acolo, in randul din fata, stapanit de o foarte sincera emotie. Domnul Cascabel se apropie de el si, batandu-l pe burta, se multumi sa-i spuna doar aceste cuvinte, in franceza: "Adio, nataraule!" Dar palma aceea data cu familiaritate avea sa sporeasca si mai mult prestigiul ‘inaltimii sale’ in mintea supusilor. Zece zile mai tarziu, traversand fara nici o problema campul de gheata ce unea arhipelagul Leahov de coasta Siberiei, Belle-Roulotte ajungea pe tarm, la gura fluviului Lena. Dupa atatea incidente si accidente, pericole si aventuri de la plecarea din Port Clarence, domnul Serghei si camarazii sai de calatorie pusesera, in sfarsit, piciorul pe continentul asiatic.




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1612 ori.