Cesar Cascabel - Capitolul 11

Cesar Cascabel - Capitolul 11

de Jules Verne


Partea intai



CAPITOLUL 11

SITKA







Sitka, Noul Arhanghelsk, se afla pe insula Baranov, in mijlocul arhipelagurilor de pe coasta de vest, si este nu numai capitala insulei, ci a intregii provincii care tocmai fusese cedata guvernului federal. Nu exista alt oras mai important in zona aceea, unde intalnesti doar cateva targuri razlete, ori simple sate aruncate la mari distante. Ar fi mai nimerit ca satele acestea sa fie numite posturi sau factorii. Cele mai multe dintre ele apartin companiilor americane, iar altele tin de Compania engleza a golfului Hudson. Se intelege ca legatura intre aceste porturi se face foarte greu, mai ales in anotimpul rau, cand se dezlantuie napasta iernii polare. Cu cativa ani in urma, Sitka nu era inca decat un centru comercial putin frecventat, in care Compania ruso-americana isi avea depozitele de blanuri. Dar, gratie descoperirilor facute in aceasta provincie, al carei tarm se desfasoara pana in vecinatatea intinderilor polare, Sitka s-a dezvoltat in scurt timp considerabil, urmand sa devina sub noua administratie un oras bogat, demn de noul stat al Confederatiei.
inca de pe atunci, Sitka avea toate cladirile publice necesare pentru ceea ce se cheama un oras: un templu luteran, foarte simplu, a carui linie arhitectonica nu e lipsita de maretie; o biserica de rit grecesc, cu o cupola deloc potrivita cu cerul acela paclos, atat de deosebit de cerul Orientului; un club, asa-numitul Club Gardens, gen Tivoli, unde obisnuitul casei ori calatorul gasesc restaurante, cafenele, baruri si tot felul de jocuri; alta sala de club, care nu-si deschide portile decat pentru celibatari; o scoala, un spital si, in sfarsit, case, vile, cabane pitoresc grupate pe dealurile din imprejurimi. Acest ansamblu e inconjurat de o intinsa padure de rasinoase, constituindu-i un cadru de verdeata permanenta. Mai incolo se ridica un sir de munti inalti, cu varfurile pierdute in ceata, dominati – pe insula Crouze, in nordul insulei Baranov – de muntele Edgcumbe, al carui pisc ajunge la o altitudine de opt mii de picioare deasupra nivelului marii. in fine, daca clima Sitkai nu e prea aspra, daca termometrul nu coboara niciodata sub sapte-opt grade "si asta cu toate ca prin localitate trece paralela cincizeci si sase – ar merita sa fie numita orasul apei prin excelenta, intr-adevar, pe insula Baranov ploua tot timpul, ca sa spunem asa, cu exceptia zilelor cand ninge. Nu trebuie sa ne miram, asadar, ca dupa ce traversase canalul pe bac, impreuna cu personalul si cu intreg materialul sau, Belle-Roulotte isi facu intrarea in Sitka sub dusul unei ploi torentiale. Cu toate acestea, domnului Cascabel nici prin cap nu-i trecea sa se planga, de timp ce sosise intr-un moment care-i dadea dreptul sa intre in citadela fara pasaport. "Am avut adesea noroc in viata, dar niciodata ca acum! repeta mereu. Stateam la usa fara sa putem intra, si iata ca usa se deschide la tanc inaintea noastra! Bineinteles ca tratatul de cedare a Alaskai fusese semnat tocmai la timp ca sa le ingaduie celor din Belle-Roulotte sa treaca frontiera. Iar pe acel pamant devenit american, gata cu functionarii incapatanati, gata cu formalitatile pentru care administratia rusa se arata atat de exigenta. Acum ar fi fost cat se poate de simplu sa-l duca pe rus fie la spitalul din Sitka unde s-ar fi bucurat de ingrijiri, fara indoiala, fie intr-un hotel, unde doctorul putea veni sa-l vada.



Cand domnul Cascabel ii facu aceasta propunere, ranitul raspunse:
"Ma simt mai bine, prietene, si daca nu va deranjez..."
"Sa ne deranjati, domnule," intreba Cornelia.
"Dar ce intelegeti prin asta?"
"Aici sunteti ca acasa," adauga domnul Cascabel,
"si daca va ganditi cumva ca..."
"Ei bine, ma gandesc, ca n-ar fi rau pentru mine sa nu-i parasesc pe cei care m-au primit... care s-au devotat..."
"in regula, domnule, in regula," raspunse domnul Cascabel.
"Totusi, ar trebui sa va vada cat de curand un doctor."
"N-ar putea veni aici?"
"Nimic mai usor, si-o sa merg chiar eu sa-l caut pe cel mai bun din oras.
Belle-Roulotte se oprise la intrarea in Sitka, la capatul unei promenade plantate cu arbori, prelungita pana in desisul padurii. Acolo veni doctorul Harry, recomandat domnului Cascabel, sa-l viziteze pe rus. Dupa ce examina cu atentie rana, medicul declara ca nu era nimic grav, fiindca lovitura de pumnal fusese deviata de coasta. Nici un organ important nu fusese atins si, multumita compreselor cu apa proaspata, extractelor de ierburi culese de tinara indianca, cicatrizarea, deja inceputa, avea sa fie in curand destul de avansata incat sa-i permita ranitului sa se ridice. ii mergea cat se putea de bine si putea chiar de pe acum sa inceapa sa mance. Dar era absolut sigur ca, daca nu l-ar fi gasit Kayette, daca hemoragia nu i s-ar fi oprit prin ingrijirile doamnei Cascabel, el ar fi murit la cateva ore dupa atentat. Doctorul Harry mai spuse ca, dupa parerea lui, crima trebuie sa fi fost infaptuita de cineva din banda lui Karnov, sau chiar de Karnov insusi – a carui prezenta fusese semnalata in estul provinciei. Acest Karnov era un raufacator de origine siberiana, avand sub ordinele sale o trupa de dezertori, asa cum mai intalnesti in posesiunile rusesti din Asia si din America. Fara nici un succes, fusesera oferite premii pentru prinderea bandei. Tot atat de temuti pe cat erau de infricosatori, ticalosii scapasera intotdeauna. Crimele lor repetate, furturile si asasinatele raspandisera frica mai ales in partea sudica a teritoriului. Siguranta calatorilor, a negustorilor, a functionarilor angajati de companiile de blanuri, nu mai era deloc garantata, si doar complicii lui Karnov puteau fi autorii acelei noi crime.
 La plecarea doctorului, familia Cascabel ramase cat se poate de linistita in privinta starii oaspetelui ei. Cand venea spre Sitka, domnul Cascabei se gandise in mai multe randuri ca ar fi fost bine sa stea cateva zile acolo, sa se odihneasca – odihna meritata din plin de personalul sau, dupa cele aproape sapte sute de leghe parcurse de la Sierra Nevada. in plus, conta si pe incasarile din doua-trei spectacole date in oras, incasari numai bune sa-i sporeasca putin mica suma adunata. "Copii, zise el, suntem in America, iar in fata americanilor e permis sa lucram. Domnul Cascabel nu se indoia, de altfel, ca renumele alor sai ajunsese pana la locuitorii din Alaska si ca la Sitka se spunea: Trupa Cascabel e la portile noastre!
Totusi, dupa o discutie ce avu loc doua zile mai tarziu intre rus si domnul Cascabel, planurile fura usor modificate, mai putin odihna aceea lunga, atat de necesara dupa oboseala drumului. Rusul – care in mintea Corneliei nu putea fi decat un print – stia acum cine erau oamenii cumsecade care il salvasera, sarmani artisti de balci, colindand America, ii fusesera prezentati toti membrii familiei Cascabel, inclusiv tanara indianca, salvatoarea lui de la moarte. intr-o seara, cand erau adunati cu totii impreuna, el isi istorisi povestea, sau cel putin atata cat se cuvenea sa cunoasca si ei din ea. Vorbea franceza cu o mare usurinta, ca si cum ar fi fost limba sa materna, pana si pe r il rostogolea un pic, lucru care da vorbei rusesti o inflexiune blanda si totodata energica, avand pentru ureche un farmec aparte.
De fapt, povestea lui era foarte simpla. Nimic ce tine de aventura, nimic legat de romanesc (romanesque). Pe rus il chema Serghei Vasilievici si, incepand din ziua aceea, cu ingaduinta lui, familia Cascabel nu-i mai spuse decat domnul Serghei. Singura ruda pe care o mai avea era tatal sau, proprietar al unui domeniu situat in gubernia Perm, la mica distanta de orasul cu acelasi nume. impins de pornirile sale de calator, de gustul pentru descoperiri si cercetari .geografice, domnul Serghei plecase din Rusia cu trei ani in urma. Dupa ce vizitase zona golfului Hudson, se pregatea sa exploreze Alaska, de la riul Yukon pana la Marea Arctica. si tocmai in acel moment fusese atacat. Lucrurile se petrecusera asa: El si cu servitorul Ivan facusera popas pe frontiera in seara zilei de 4 iunie, cand agresiunea, neasteptata, ii surprinse abia adormiti. Doi barbati se napustisera asupra lor. Ei se trezisera, se ridicasera, incercasera sa se apere... Fara succes, fiindca in cateva clipe sarmanul Ivan cazu, impuscat in cap. "Era un servitor de treaba, cinstit, zise domnul Serghei. Zece ani am stat impreuna, imi era tare devotat si imi pare rau dupa el, ca dupa un amic. Vorbind astfel, domnul Serghei nu incerca sa-si ascunda emotia; de cate ori il pomenea pe Ivan, citeai in ochii lui umezi cat de sincera ii era durerea. Mai adauga apoi ca, lovit el insusi in piept si pierzandu-si cunostinta, nu stia ce s-a intamplat pana in clipa cand, intors la viata, dar fara sa le poata multumi pentru ingrijiri, pricepuse ca se afla pe manile unor oameni milostivi. Cum domnul Cascabel ii spuse ca atentatul era pus pe seama lui Karnov, ori a unor complici de-ai lui, domnul Serghei nu paru deloc surprins, caci auzise ca banda aceea cutreiera frontiera.



"Vedeti, vorbi in incheiere, povestea mea n-are nimic neobisnuit. A voastra e, cu siguranta, mai interesanta. Expeditia mea trebuia sa se termine cu explorarea Alaskai. De acolo urma sa ma intorc in Rusia si sa-mi revad tatal, dupa care n-aveam sa-mi mai parasesc niciodata casa parinteasca. si acum, sa vorbim despre voi, dar mai intai va intreb cum si de ce niste francezi se afla atat de departe de tara lor, in aceasta parte a Americii? "Oare saltimbancii, domnule Serghei, nu se plimba peste tot prin lume," vorbi domnul Cascabel.
"Asa este, insa ma uimeste faptul ca va intalnesc atat de departe de Franta."
"Jean," zise domnul Cascabel, adresandu-se fiului sau mai mare.
"Povesteste-i domnului Serghei de ce suntem aici si cum o sa ne intoarcem in Europa." Jean descrise necazurile prin care trecusera cei din Belle-Roulotte de la plecarea din Sacramento si, cum voia sa fie inteles si de Kayette, vorbi englezeste, limba pe care domnul Serghei o completa, folosind limbajul chinuk. Tanara indianca asculta cu cea mai mare atentie, in felul acesta afla cine era familia Cascabel, de care ea se legase atat de mult. intelese ca saltimbancii fusesera pradati de toata agoniseala lor pe cand strabateau defileul Sierrei Nevada ca sa ajunga pe tarmul Atlanticului si cum, siliti
sa-si modifice planurile din lipsa de bani, se hotarisera sa faca prin vest ceea ce nu le reusea prin est. Atunci isi intorsesera spre apus fatada casei lor pe roti si traversasera statul California, Oregonul, teritoriul Washington, Columbia britanica, oprindu-se la frontiera cu Alaska. in sfirsit, acolo, confruntati cu dispozitiile categorice ale administratiei rusesti, le fu imposibil sa treaca mai departe –imprejurare fericita, la urma urmei, fiindca interdictia aceea le ingaduise sa-l ingrijeasca pe domnul Serghei. si iata de ce niste artisti de balci, francezi, ba chiar normanzi prin seful familiei, se aflau la Sitka, in urma anexarii Alaskai la Statele Unite, eveniment ce le descuiase portile noii posesiuni americane. Domnul Serghei ascultase cu cel mai mare interes povestea tanarului si, afland ca domnul Cascabel intentiona sa ajunga in Europa peste Siberia asiatica, avu o usoara tresarire de surpriza, careia, de altfel, nimeni nu-i intelese semnificatia.
"Prin urmare, prieteni," zise el cand Jean isi sfarsi istorisirea,
"dupa ce plecati din Sitka, aveti de gand s-o luati spre stramtoarea Bering?"
"Da, domnule Serghei! raspunse Jean. si s-o traversam, atunci cand va fi inghetata.
"E lunga si grea calatoria pe care o faceti, domnule Cascabel.
"Lunga, intr-adevar, domnule Serghei! Poate ca o sa fie si grea. Ce sa-i faci? N-avem de ales. si, in fond, saltimbancilor nu le prea pasa de greutati, suntem deprinsi sa cutreieram lumea.
"imi dau seama ca, in aceste conditii, nu v-ati propus sa ajungeti in Rusia anul acesta." "Nu, spuse Jean, fiindca stramtoarea nu poate fi trecuta mai din timp de inceputul lui octombrie."
"in orice caz, relua domnul Serghei, e un plan aventuros si cutezator..."
"Tot ce se poate," accepta domnul Cascabel.
"Dar, cum nu avem alta solutie..."
"Domnule Serghei, suferim de dorul tarii! Vrem sa ne intoarcem in Franta si o sa ne intoarcem. Iar cand vom trece prin Perm, sau prin Nijni pe timpul targurilor, ei bine, ne vom da silinta ca familia Cascabel sa fie la inaltime."
"Bun, dar din ce o sa traiti?"
"Din niste incasari facute pe traseu si pe care nadajduiesc sa le sporesc dand doua-trei reprezentatii la Sitka. in mod precis, orasul sarbatoreste anexarea si imi inchipui ca publicul o sa fie interesat si de exercitiile trupei Cascabel."
"Prieteni, spuse domnul Serghei, mi-ar fi facut mare placere sa-mi impart banii cu voi, daca nu mi i-ar fi furat hotii."
"Nu vi i-au furat, domnule Serghei," vorbi Cornelia cu insufletire.
"Nici macar o jumatate de rubla, adauga domnul Cascabel. si aduse braul in care se aflau toti banii domnului Serghei."
"Atunci, prieteni, binevoiti sa primiti..."
"Nici vorba, domnule Serghei," raspunse domnul Cascabel.
"Nu sunt de acord sa iesim noi din incurcatura cu riscul de a baga pe altul in loc."
"Prin urmare, refuzati sa impartiti cu mine..."
"Categoric!"
"Ah, francezii astia," zise domnul Serghei, intinzandu-i mana."
"Traiasca Rusia," exclama Sandre.
"Traiasca si Franta," raspunse domnul Serghei. Era, cu siguranta, prima data cand urarile acelea se faceau auzite pe indepartatele meleaguri americane.
"si-acum, gata cu palavrageala, domnule Serghei, spuse Cornelia. Doctorul v-a recomandat liniste si odihna, iar bolnavii trebuie sa asculte intotdeauna de doctor.
"Eu am sa va ascult, doamna Cascabel, o asigura domnul Serghei. Totusi, v-as mai pune o intrebare, sau mai bine zis v-as cere ceva."
"La porunca dumitale, domnule Serghei."
"Ba chiar as dori sa-mi faceti un serviciu."
"Un serviciu?"
"intrucat mergeti spre stramtoarea Bering, ingaduiti-mi sa va insotesc pana acolo.
"Sa ne insotiti?"
"Da. Calatoria asta mi-ar implini planul de a explora Alaska prin partile ei din vest."
"Iar noi va raspundem: cu multa placere, domnule Serghei," striga domnul Cascabel.
"Cu o conditie," interveni Cornelia.
"Care anume?"
"Sa faceti tot ce va sta in putinta ca sa va vindecati... si fara sa cracniti!"
"Am si eu o conditie: daca va insotesc, voi contribui la cheltuielile de calatorie."
"O sa facem cum doriti, domnule Serghei," raspunse domnul Cascabel. Lucrurile se aranjara in asa fel, incat amandoua partile sa fie multumite. Dar seful familiei nu vru cu nici un chip sa renunte la planul sau de a da cateva reprezentatii in piata mare din Sitka – lucru menit sa-i aduca atat faima, cat si profit. Toata provincia era in sarbatoare, iar Belle-Roulotte n-ar fi putut sosi mai la tanc ca acum ca sa prinda festivitatile publice.



Se intelege ca domnul Cascabel se duse sa-si faca declaratia privitoare la atentatul comis impotriva domnului Serghei si ca fura date dispozitii de urmarire inversunata a bandei lui Karnov, la frontiera statului Alaska. In 17 iunie, domnul Serghei iesi pentru prima oara. Se simtea mult mai bine si rana i se inchisese, multumita ingrijirilor doctorului Harry. Facu atunci cunostinta cu restul artistilor din trupa: cu cei doi cani, care i se gudurara bland pe langa picioare, cu Jako, care il intampina cu intrebarea: "Merge, merge, domnule Serghei," cum il invatase Sandre, cu John Bull, gata sa-si puna in valoare cele mai reusite strambaturi. Pana si cei doi cai batrani, Gladiator si Vermout, nechezara cu voiosie cand le oferi cate o bucatica de zahar. De acum inainte, domnul Serghei facea parte din familie, ca si tanara Kayette. El remarcase caracterul serios, inclinatia pentru studiu, aptitudinile ce-i depaseau conditia, calitati ale fiului cel mare. Sandre si Napoléone il fermecau cu gratia si vioiciunea lor. Cuisoara il amuza prin aerul lui de bunatate natanga. Cat despre sotii Cascabel nu avea cuvinte sa le aprecieze virtutile. Hotarat, cei cu care avea de-a face erau cu totii niste oameni inimosi. Se pregateau intens pentru apropiata plecare. Nu aveau voie sa scape nimic din vedere pentru a asigura reusita calatoriei pe o distanta de cinci sute de leghe, de la Sitka pana la stramtoarea Bering. Aproape necunoscut, tinutul nu parea sa prezinte mari pericole, ce-i drept, nici din partea fiarelor salbatice, nici din partea indienilor nomazi ori sedentari. Puteau face si popasuri pe la diferite factorii locuite de angajatii companiilor de blanuri. Important era sa se aprovizioneze cu alimente de toate zilele pentru o zona in care resursele, in afara de vanat, erau ca si inexistente. Se intelege ca familia Cascabel discuta aceste probleme cu domnul Serghei.
"in primul rand," zise domnul Cascabel, "trebuie sa tinem seama de un lucru, si anume de faptul ca pe timp ploios nu vom calatori."
"Treaba inteleapta," aprecie domnul Serghei, "pentru ca in Alaska, in vecinatatea cercului polar, iernile sunt cumplit de friguroase."
"si apoi, nu vom inainta orbeste," adauga Jean.
"Domnul Serghei trebuie sa fie un geograf invatat."
"O," raspunse domnul Serghei, "un geograf ajuns in regiuni pe care nu le cunoaste n-o sa se simta la largul sau cand va trebui sa-si caute drumul. Dar, cu hartile lui, prietenul meu Jean s-a descurcat bine pana aici si, impreuna, sper ca o sa facem treaba buna. De altfel, am o idee pe care o sa v-o impartasesc mai tarziu..." Daca domnul Serghei avea o idee, ea nu putea fi decat excelenta, asa ca il lasara s-o coaca indelung pana s-o puna in aplicare. Cum nu duceau lipsa de bani, domnul Cascabel isi reimprospata rezervele de faina, grasime, orez, tutun si mai ales ceai, care se consuma in cantitati excesive in provincia Alaska. isi mai procurara sunca si conserve din carne de vita, biscuiti, carne de prepelita, de asemenea conservata, toate din depozitul Companiei ruso-americane. Apa se gasea din abundenta pe traseu, in afluentii Yukonului. Dar ar fi fost mai buna daca i s-ar fi adaugat
putin zahar si coniac, ori – si mai bine – acea vodca tare, mult apreciata de rusi. Prin urmare, cumparara zahar si vodca, atata cat sa le ajunga, in ce priveste combustibilul, cu toate ca l-ar fi gasit prin paduri, Belle-Roulotte fu incarcata cu o tona din excelentul carbune de Vancouver; nu mai mult de o tona, caci nu era bine s-o ingreuneze peste masura. intre timp, in cel de-al doilea compartiment fusese amenajat un cadru suplimentar cu saltele de buna calitate – pat care ii placu domnului Serghei. Mai cumparara cuverturi din blanuri de iepure, folosite de indieni mai ales pe timp de iarna, in plus, pentru cazul ca mai trebuia procurat ceva pe drum, domnul Serghei isi facu o rezerva de gablonturi, stamba, cutite si foarfeci ieftine, care reprezinta moneda curenta intre traficanti si indigeni. intrucat puteau conta pe vanat, fiindca atat vanatul mare, cerbi lopatari si reni, cat si vanatul mic, iepuri, cocosi salbatici, gaste si potarnichi se aflau din abundenta in tinut, cumparara praf de pusca si plumbi in cantitati suficient de mari. Domnul Serghei izbuti chiar sa-si faca rost de doua pusti si o carabina, care intregira arsenalul vehiculului. Era un tragator bun si ii placea sa vaneze in compania lui Jean. Nu trebuie sa uitam ca banda lui Karnov cutreiera, poate, locurile din preajma Sitkai si trebuiau sa se pazeasca de vreun atac al acelor raufacatori, iar la nevoie sa-i primeasca asa cum meritau.
"si, daca indiscretii aia or sa ne puna ceva intrebari, nu cunosc raspuns mai bun decat un glonte in mijlocul pieptului," zise domnul Cascabel.
"De nu cumva unul in cap," observa cu justete Cuisoara. Pe scurt, datorita comertului pe care capitala Alaskai il intretinea cu diverse orase din Columbia britanica si cu porturile Pacificului, domnul Serghei si prietenii lui putura sa-si procure, la preturi accesibile, obiectele necesare unei lungi calatorii prin tinuturi pustii. Pregatirile fura terminate abia in ultima saptamana din iunie, iar plecarea se fixa definitiv pentru ziua de 26. Cum nu putea fi vorba sa traverseze stramtoarea Bering inainte ca aceasta sa inghete complet, aveau destul timp sa ajunga acolo. Era nevoie, totusi, sa se gandeasca si la unele intarzieri posibile, la obstacolele neprevazute: mai bine sa ajunga prea repede decat prea tarziu. La Port Clarence, situat chiar pe tarmul stramtorii, aveau sa se odihneasca, asteptand momentul favorabil trecerii pe coasta asiatica. Dar ce facea oare tanara indianca in timpul asta? Nimic mai simplu: ajuta cu iscusinta pe doamna Cascabel in diversele pregatiri de calatorie. Minunata femeie se legase de ea cu un sentiment matern; tinea la ea ca si la Napoléone, atasandu-se cu fiecare zi mai mult de noua ei copila. La randul sau, fiecare simtea o profunda afectiune pentru Kayette si, fara indoiala, sarmana fata era fericita cum nu fusese nicicand printre triburile nomade, in cortul indienilor. Momentul cand Kayette avea sa se desparta de familia Cascabel era asteptat, asadar, cu mare tristete. Caci acum, singura pe lume, ea trebuia sa ramana la Sitka, unde venise sa-si gaseasca un servici si sa-si castige panea, lucrand ca servitoare, poate in conditii mizerabile.
"si totusi, spunea uneori domnul Cascabel, daca aceasta dragalasa Kayette – ingaduitimi sa-i spun mica mea prepelita (joc de cuvinte intraductibil, intre numele propriu Kayette si caille care inseamna prepelita) – daca micutei mele prepelite i-ar placea sa danseze, poate s-ar cuveni sa-i propunem... Ei, ce dansatoare plina de farmec ar fi! Sau ce calareata gratioasa, daca ar fi dispusa sa-si faca debutul intr-un circ. Sunt sigur ca, pe cal, ar parea un adevarat centaur. Domnul Cascabel credea cu toata seriozitatea ca centaurii erau niste calareti neintrecuti si nu potea fi contrazis in acest subiect. Vazandu-l pe Jean cum clatina din cap la vorbele tatalui sau, domnul Serghei intelese ca baiatul, serios si rezervat, era departe de a impartasi ideile paterne in privinta acrobatiei si a altor exercitii ale trupelor de balci. Kayette ii nelinistea pe toti; se intrebau ce-o sa devina, ce soarta a astepta la Sitka, iar cand domnul Serghei, in ajunul plecarii, o aduse de mana dinaintea familiei Cascabel, se intristara.
"Prieteni," vorbi el, "eu n-am avut fata si uite ca acum am, o fata adoptiva. Kayette a fost de acord sa ma considere tatal ei si va cer un loc pentru ea in Belle-Roulotte. Ce strigate de bucurie ii raspunsera domnului Serghei si ce de mangaieri primi mica prepelita. Iar domnul Cascabel, tulburat, ii spuse oaspetelui sau: "Esti un om comsecade!"
"De ce, prietene," se mira domnul Serghei. Oare ai uitat ce-a facut Kayette pentru mine? Nu e firesc sa fie copilul meu, din timp ce ii datorez viata?
"Ei bine, eu zic sa impartim," exclama domnul Cascabel. Daca dumneata, domnule Serghei, ii esti tata, eu o sa-i fiu unchi.







Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 777 ori.
{literal} {/literal}