Cesar Cascabel - Capitolul 14

Cesar Cascabel - Capitolul 14

de Jules Verne


Partea intai




CAPITOLUL 14

DE LA FORTUL YUKON LA PORT CLARENCE





In seara acelei memorabile reprezentatii, intr-o discutie la care asista toata familia, se hotari ca plecarea sa aiba loc a doua zi. Evident ca dupa cum cugeta pe buna dreptate domnul Cascabel daca ar fi avut nevoie de angajati pentru trupa, greutatea consta doar in alegerea lor dintre indigenii aceia din Alaska. Oricat ar fi suferit amorul sau propriu, trebui sa recunoasca faptul ca indienii aveau minunate inclinatii pentru acrobatie. Ca gimnasti, saritori, clovni, echilibristi, jongleri, ar obtine succese frumoase in orice tara din lume. Sigur ca talentul le-ar trebui intretinut prin munca intensa; dar natura a facut destul de mult pentru ei, creindu-i vigurosi, supli, indemanatici. Ar fi fost nedrept sa nu admiti ca se aratasera la inaltimea trupei Cascabel. Din fericire, ultimul cuvant ramasese al familiei, datorita prezentei de spirit a reginei femeilor electrice. E iarasi adevarat ca angajatii fortului niste amarati ignoranti in marea lor majoritate fusesera tot atat de surprinsi ca si indienii de ceea ce se petrecea inaintea lor. Se conveni, insa, ca nici lor sa nu li se dezvaluie secretul acelui fenomen, pentru ca nimic din faima Corneliei sa nu se stirbeasca. Se intelege ca a doua zi, cand aparura in vizita ca de obicei, nu indrazneau sa se apropie prea mult de stapana fulgerelor, care ii primi in schimb cu cel mai fermecator suris. ii stransera mana doar dupa vizibile ezitari. Acelasi lucru se intampla cu tyhi si cu vraciul, foarte interesati de un secret din care ar fi putut trage profit, crescandu-si astfel prestigiul printre triburile indiene. Odata terminate pregatirile de plecare, domnul Cascabel si ai sai isi luara ramas bun de la cei ce i-au primit in dimineata de 6 august, iar atelajul, odihnit cum se cuvine, o apuca in directia vest, coborand in lungul malului drept al fluviului. Domnul Serghei si Jean studiasera cu multa atentie harta. Puteau profita si de indrumarile speciale ale tinerei indience. Kayette cunostea cea mai departe dintre satele prin care urmau sa treaca si, dupa cum spunea ea, nici un curs de apa n-avea sa le impiedice prea mult inaintarea.



De altfel, inca nu se punea problema sa se abata de la valea Yukonului. Aveau sa tina mai intai malul drept al fluviului pana la postul Nelu, trecand prin satul Nuclakayette. Apoi, de la Nuclakayette pana la fortul Noulato mai aveau de parcurs optzeci de leghe. Vehiculul urma sa paraseasca atunci Yukonul, taind-o de-a dreptul spre vest. Timpul era inca bun, zilele calde, cu toate ca in timpul noptii temperatura scadea simtitor. .Prin urmare, daca nu apareau intarzieri neprevazute, domnul Cascabel era sigur ca va ajunge la Port Clarence inainte ca iarna sa le puna in cale obstacole de netrecut. Poate va fi de mirare ca o asemenea calatorie se facea in conditii relativ usoare. Dar, oare, ar trebui sa se intample altfel intr-o zona de sesuri, cand timpul ramane bun, iar ziua lunga si clima blanda ii favorizeaza pe calatori? N-avea sa mai fie asa dincolo de stramtoarea Bering, unde stepele siberiene se intind pana la orizont, acoperite cat vezi cu ochii de zapezile iernii, cu suprafata spulberata de rafalele vantului. intr-o seara, cum tocmai vorbeau despre pericolele aflate in fata, increzatorul Cascabel exclama: "Ei, o sa ne descurcam noi cumva!" "Sper ca va fi asa," raspunse domnul Serghei. "Va sfatuiesc insa ca, indata ce puneti piciorul pe tarmul siberian, s-o luati neintarziat spre sud-vest, ca sa ajungeti in tinuturi unde Belle-Roulotte va suferi mai putin din cauza frigului." "Chiar asta avem de gand sa facem, domnule Serghei," zise Jean. "si va fi cu atat mai bine, prieteni, cu cat de siberieni n-aveti de ce sa va temeti, numai daca nu cumva... vorba lui Cuisoara... v-ati aventura printre triburile de pe coasta nordica. De fapt, marele vostru inamic o sa fie frigul. "Nu ne ia pe nepregatite," spuse domnul Cascabel. "O sa marsaluim fara grija, cu un singur regret, domnule Serghei: acela ca nu ne continuam drumul impreuna." "Da, o sa ne para tare rau," adauga Jean. Domnul Serghei isi dadea seama cat de mult se atasase de el familia aceea si cat de aproape ii simtea la randul sau. Pe masura ce zilele treceau in aceasta intimitate, legaturile lor afective se intareau tot mai mult. Despartirea ar fi fost dureroasa, si oare aveau sa se mai intalneasca vreodata in viata, din moment ce soarta le prezisese existente atat de diferite? Mai mult, domnul Serghei urma s-o ia cu sine pe Kayette, dar observase simpatia lui Jean fata de tanara indianca. Oare domnul Cascabel remarcase si el sentimentul acela atat de puternic la fiul sau? Era o intrebare la care domnul Serghei nu putea raspunde, in ce-o privea pe Cornelia, din timp ce minunata femeie nu adusese niciodata vorba despre asta, el gasi de cuviinta ca trebuia sa pastreze aceeasi rezerva. Cui i-ar fi folosit explicatia? Pe fiica adoptiva a domnului Serghei o astepta un alt viitor, iar sarmanul Jean isi facea sperante ce nu se puteau implini. in fine, calatoria se desfasura fara obstacole mari, fara prea multa oboseala. Aveau sa ajunga la Port Clarence mai inainte ca stramtoarea Bering sa fi inghetat, iar acolo urmau sa faca un popas mai lung. Nu era nevoie, asadar, ca oamenii si caii sa se osteneasca din
cale-afara.
Cu toate acestea, oricand putea sa apara un accident neprevazut. Un cal ranit ori bolnav, o roata stricata ar fi reprezentat o serioasa incurcatura pentru Bel-le-Roulotte. Era bine, fara indoiala, sa fie cat se poate de prevazatori. in primele trei zile, traseul tinu cursul fluviului, care se indrepta spre vest. Cand Yukonul incepu, insa, s-o coteasca spre sud, apreciara ca trebuiau sa se mentina pe linia paralelei saizeci si cinci (latitudinea orasului Trondheim din Norvegia.) in locul pomenit, fluviul era foarte sinuos, iar valea se ingusta simtitor intre niste dealuri mai joase, trecute pe harta cu numele de metereze, din cauza formei de bastion pe care o aveau. Nu le fu prea usor sa iasa din labirintul acela si isi luara toate masurile de siguranta pentru ca vehiculul sa nu se accidenteze, in trecatorile prea abrupte il descarcara partial, pusera umarul la roti, si asta cu atat mai mult cu cat se parea ca nu prea erau rotari prin regiune, cum spunea domnul Cascabel. Mai avura de trecut si cateva paraie, intre care Nocolocargout, Shetehaut, Klakencot. Din fericire, apele lor nu erau prea adanci in acel anotimp si vadurile puteau fi gasite cu usurinta. Indienii erau putini, mai deloc in aceste parti ale provinciei, odinioara cutreierate de triburi apartinand Oamenilor de Mijloc, acum aproape disparute. Din cand in cand trecea cate o familie aflata in drum spre tarmul sud-vestic, pentru pescuitul de toamna. Alteori intalneau vanzatori de blanuri, venind dinspre varsarea Yukonului si indreptandu-se spre diferite posturi ale Companiei ruso-americane. Se uitau mirati la vehiculul pictat in culori vii si la cei pe care ii transporta. Apoi, dupa o urare de drum bun, isi continuau mersul spre est. La 13 august Belle-Koulotte sosi in satul Nuclakayette, la o suta douazeci de leghe distanta de fortul Yukon. La drept vorbind, localitatea nu e decat o factorie destinata comertului cu blanuri, iar angajatii sunt exclusiv rusi. Veniti din diverse puncte ale Rusiei asiatice si de pe litoralul Alaskai, ei isi dau interesul sa faca acolo concurenta cumparatorilor de la Compania golfului Hudson. Prin urinare, Nuclakayette e un punct de achizitie unde indigenii isi duc blanurile adunate in timpul iernii. indepartat de fluviu, ca sa evite numeroasele lui coturi, domnul Cascabel ajunsese iarasi la el in dreptul acelui sat, situat intr-un loc foarte placut, intre niste dealuri scunde, inveselite de verdele copacilor. Cateva colibe de lemn se grupau in jurul palisadei ce apara fortul. Prin lunca inverzita murmurau pariiase. Doua sau trei barci erau trase la malul Yukonului. Totul producea placere ochiului si invita la popas. Cat despre indieni, cei din imprejurimi faceau parte din neamul tanana, tipul cel mai frumos, cum am mai spus, din Alaska septentrionala. Oricat de imbietor era locul, Belle-Roulotte nu ramase acolo decat douazeci si patru de ore. Atata considerara ca le ajungea cailor, de altfel destul de menajati. Domnul Cascabel intentiona sa accepte o oprire de mai lunga durata la Noulato, fort mai important si mai
bine aprovizionat, unde aveau toate sansele sa faca diverse cumparaturi necesare calatoriei prin Siberia. E inutil sa mai spunem ca domnul Serghei si Jean, uneori insotiti de Sandre, nu scapau ocazia sa vaneze din mers. Gaseau si pe acolo vanat mare, elani si reni gonind peste campie si cautand adapostul padurii, ori al palcurilor de copaci frecvent intalnite in zona. in locurile mlastinoase, gastele si ratele salbatice, becatele si alte zburatoare constituiau si ele prazi apreciate. Vanatorii izbutira sa impuste pana si cateva perechi de batlani, in general mai putin apreciati din punct de vedere culinar. si totusi, dupa cum spunea Kayette, batlanul este destul de pretuit de indieni mai ales cand n-au altceva de pus in gura. Facura incercarea la pranzul din 13 august. Cu tot talentul Corneliei "si se stie cat de bine gatea "carnea ramanea seaca si tare. Nu fu acceptata fara proteste decat de Wagram si Marengo, care se ospatara cu ea, pana la ultimul os. E adevarat ca, in perioade de foamete, indigenii se multumesc cu bufnite, cu soimi si chiar cu jderi.



Dar numai pentru ca n-au incotro, trebuie sa recunoastem. in 14 august, Belle-Roulotte trebui sa se strecoare prin serpuiturile unei trecatori mai inguste, printre niste dealuri destul de abrupte, aflate in lungul fluviului. De data asta defileul era atat de povarnit, cu atatea praguri, de parca ar fi fost albia surpata a unui torent, in ciuda masurilor de prevedere, accidentul se produse totusi. Din fericire, nu se rupse vreo roata, ci una dintre hulube. Asa ca reparatia nu dura prea mult si cateva capete de funie fura suficiente ca sa se indrepte stricaciunile. Dupa ce trecura de satul Suquongilla, situat pe o parte a fluviului, si de Newicargout, sat asezat pe partea cealalta, chiar pe riul cu acelasi nume, nu mai intampinara greutati. Dealurile se terminasera. Un platou larg se intindea cat vedeai cu ochii. Trei sau patru riulete il brazdau cu albiile lor complet secate in anotimpul acela cu ploi rare. insa in perioada furtunilor si a zapezilor, ar fi fost imposibil sa inaintezi pe acolo. Pe cand traversau una din vaile unde apa avea abia un picior adancime, domnul Cascabel observa un dig care o zagazuia. "Ei," zise el, "daca au facut aici un dig, puteau foarte bine sa faca si un pod. Ar fi fost mai folositor cand cresc apele." "Cu siguranta, tata," raspunse Jean. "Numai ca inginerii care au construit digul asta nar fi fost in stare sa construiasca un pod. "si de ce, ma rog? "Fiindca sunt niste ingineri cu patru picioare: sunt castori. Jean nu se insela si aveai de ce sa admiri munca acelor animale active, care au grija sasi cladeasca digul tinand seama de curent si sa-i dea inaltimea in raport cu nivelul cel mai scazut al riului. Pana si inclinarea digului fusese calculata in asa fel incat constructia sa reziste mai bine la presiunea apei. "si totusi," exclama Sandre, "castorii astia nu s-au dus la scoala, sa invete..."
"Nici n-aveau nevoie, raspunse domnul Serghei. La ce-ti foloseste stiinta, care mai greseste uneori, cand ai instinctul ce nu greseste niciodata! Castorii fac digul asta, baiete, asa cum furnicile isi fac furnicarul, cum paianjenii isi tes panza, cum albinele isi asaza mierea in faguri, in sfarsit, asa cum copacii si arbustii produc fructe si flori. Nici o ezitare in ce-i priveste si, de asemenea, nici un progres. De altfel, progresul e inutil in acest gen de lucrari. Castorul de azi construieste cu aceeasi perfectiune ca primul castor aparut pe glob. A tinde spre perfectiune nu tine de animale, e ceva propriu omului si numai el se poate inalta din progres in progres, in domeniul artelor, al industriei, al stiintelor. Prin urmare, sa admiram fara rezerve minunatul instinct al animalelor, care le ajuta sa faca asemenea lucruri. Dar lucrurile acestea nu le putem considera decat niste opere ale naturii." "Asa este, domnule Serghei," spuse Jean, "si va inteleg prea bine observatia. Aici se afla deosebirea intre instinct si ratiune, in fond, ratiunea e superioara instinctului, chiar daca uneori ne-ar putea insela..." "Incontestabil, amice," raspunse domnul Serghei. "Dar, daca descoperim mereu greselile si le reparam, asta inseamna ca suntem pe calea progresului." "in orice caz, eu repet ce-am spus," vorbi Sandre. "Animalele nu trebuie sa mearga la scoala." "De acord, insa oamenii raman si ei niste animale daca nu se duc la scoala," aprecie domnul Serghei. "Bine, bine," spuse Cornelia mereu practica atunci cand era vorba de lucruri tinand de gospodarie. "Oare castorii se manca?" "Sigur ca da," raspunse Kayette. "Eu chiar am citit undeva ca, la acest animal, coada e excelenta," adauga Jean. Nu putura verifica informatia, deoarece nu erau castori in riu, ori, daca erau, nu se dadeau prinsi. Iesind din albia lui Milocargout, Belle-Roulotte trecu prin satul Sacherteloutain, in plin tinut al indienilor co-yukon. Sfatuiti de Kayette, trebuira sa-si ia unele masuri de prevedere in relatiile cu acesti indigeni, datorita inclinatiilor lor innascute pentru furt. Cum ei se ingramadeau in jurul vehiculului, avura grija sa nu-i lase sa patrunda in interior. De altfel, niste frumoase podoabe de sticla, oferite cu darnicie principalilor sefi ai tribului, avura un efect salutar, incat o scoasera la capat fara neplaceri. Itinerarul devenea de-acum dificil, intinzandu-se in lungul bazei accidentate a meterezelor. N-aveau cum sa le evite insa, decat aventurandu-se intr-o regiune mai muntoasa. Deplasarea pierdu din viteza, acum, cand le-ar fi convenit sa nu intarzie prea mult. Temperatura incepea sa scada, daca nu ziua, cel putin noaptea lucru firesc in acea parte a anului, tinand seama de faptul ca regiunea se afla doar cu cateva grade sub cercul polar.
Familia Cascabel ajunsese intr-un loc unde fluvial face o cotitura brusca, luand-o spre nord. Trebuira sa urce pana la confluenta cu Co-Yukonul, care-si trimite apele prin doua brate serpuitoare. Cautara aproape o zi intreaga pana sa gaseasca un vad, recunoscut cu destula greutate de Kayette, caci nivelul apei crescuse. Odata trecut afluentul, Belle-Roulotte isi relua drumul spre sud si cobori, printr-un tinut destul de accidentat, pana la fortul Noulato. "De o mare importanta comerciala, acest post apartine Companiei ruso-americane. Este cea mai nordica factorie instalata in vestul Americii. Masuratorile lui Frederic Whimper i-au stabilit pozitia la 64 42' Latitudine si 155 36' longitudine. in aceasta parte a provinciei Alaska, era greu sa crezi ca te afli pe o paralela atat de ridicata. Indiscutabil, solul este mult mai fertil decat in imprejurimile fortului Yukon. Peste tot copaci inalti, peste tot prerii cu iarba verde, ca sa nu mai vorbim de terenurile vaste care ar putea fi cultivate cu folos, intrucat pamantul argilos e acoperit cu un strat gros de humus, in plus, apa exista din abundenta in bratele riului Noulato care curge spre sud-vest si in reteaua de paraie si vaioage intinse spre nord-est. Cu toate acestea, productia vegetala se limiteaza la cativa arbusti cu fructe salbatice, lasati la voia intamplarii. Fortul Noulato este organizat astfel: in jurul cladirilor, palisade aparate de doua turnuri, dincolo de care indienii n-au voie sa treaca in timpul noptii, si nici ziua, daca sunt in numar mare; in interiorul incintei, baraci, hangare, pravalii din panouri, avand la ferestre basica de foca in loc de geamuri. Dupa cum se vede, posturile din nordul indepartat al Americii sunt cat se poate de primitive. Domnul Cascabel si ai sai fura primiti cu simpatie, in locurile acelea pierdute ale noului continent, lipsite de orice fel de legaturi regulate, sosirea unor vizitatori inseamna mai mult decat o simpla distractie: un adevarat prilej de bucurie. Oaspetii sunt intotdeauna bineveniti, impreuna cu stirile aduse de departe. Fortul Noulato era locuit de vreo douazeci de angajati, de origine rusa si americana.



Toti acestia se grabira sa puna la dispozitia familiei Cascabel lucrurile de care avea nevoie. Aprovizionati periodic prin grija companiei, ei mai gasesc si alte resurse in anotimpul frumos, fie vanand elani sau reni, fie pescuind in apele Yukonului. Anumite specii de peste abunda, in special nalima, destinata mai cu seama alimentatiei canilor, dar al carei ficat este foarte apreciat de cei ce obisnuiesc s-o mance. Se intelege ca locuitorii din Noulato fura surprinsi de aparitia vehiculului si, chiar mai mult, de planul domnului Cascabel de a se intoarce in Europa prin Siberia, intr-adevar, trebuie sa fii francez ca sa nu te temi de nimic! in ce priveste prima parte a calatoriei, cea care trebuia sa se termine la Port Clarence, dadura asigurari ca se putea incheia fara nici o dificultate, trupa urmand sa ajunga acolo mai inainte ca primele valuri de frig sa se reverse peste pamanturile Alaskai. La sfatul domnului Serghei, hotarara sa cumpere niste obiecte necesare drumului prin stepa, inainte de orice, aveau nevoie de ochelari pentru zapada, absolut indispensabili cand strabati, iarna, intinderile introienite. in schimbul catorva podoabe de sticla, primira de la indieni o duzina. Erau niste ochelari ciopliti din lemn, fara lentile, dar care acopera bine ochiul, lasand doar o deschizatura ingusta pe unde sa te uiti. Asta iti ajunge ca sa te orientezi cat de cat si te apara de oftalmiile produse inevitabil de lumina reflectata pe zapada. Cu totii incercara ochelarii aceia, constatand ca nu avea sa le fie prea greu sa se obisnuiasca pana la urma cu ei. Dupa dispozitivul ce apara ochii, trebuira sa se gandeasca la incaltaminte, caci nu te poti plimba cu ghete sau cu pantofi prin stepele bantuite de intemperiile siberiene. De la magazinul din Noulato cumparara mai multe perechi de cizme din piele de foca "nu exista unele mai potrivite pentru drumurile lungi, facute pe sol inghetat, iar unse cu un strat de grasime devin impermeabile. Asta il determina pe domnul Cascabel sa faca, sententios, o observatie foarte justa: "intotdeauna e bine sa te imbraci ca animalele din tinuturile prin care treci. si intrucat Siberia e patria focilor, sa ne imbracam ca focile. "Foci cu ochelari," exclama Sandre, aprobat intru totul de tatal sau. Familia Cascabel ramase doua zile la fortul Noulato, timp suficient pentru odihna darzului atelaj. Cu totii erau nerabdatori sa ajunga la Port Clarence. Belle-Roulotte o porni la drum in ziua de 21 august, La rasaritul soarelui, incepand din punctul acela, parasi definitiv malul drept al marelui fluviu. Yukonul se rasucea dintr-o data spre sud-vest, indreptandu-se spre golful Norton, unde se varsa. Daca ei ar fi mers mai departe de-a lungul fluviului, drumul li s-ar fi prelungit fara nici un folos, caci gura de varsare se afla mai jos de stramtoarea Bering. De acolo ar fi trebuit sa urce spre Port Clarence pe langa un tarm presarat cu fiorduri, golfuri si golfulete, unde Gladiator si Vermout s-ar fi ostenit inutil. Frigul se simtea deja mai tare. Chiar daca razele soarelui, cazute cat se poate de oblic, dadeau inca lumina suficienta, ele incalzeau, in schimb, destul de putin. Nori grosi, adunati intr-o perdea cenusie, amenintau cu zapada. Vanatul mic era tot mai rar, iar pasarile migratoare incepeau sa plece spre sud, in cautarea unor locuri mai bune pentru iernat. Pana acum lucru de care puteau fi foarte mandri domnul Cascabel si ai sai nu prea resimtisera oboseala drumului. De buna seama ca se bucurau de o sanatate de fier, datorata in mod evident vietii lor nomade, obisnuintei de a se deprinde cu orice clima, constitutiei solide pe care o dau exercitiile fizice. Aveau, prin urmare, motive sa spere ca vor ajunge teferi si nevatamati la Port Clarence. si chiar asa se intampla la data de 5 septembrie, dupa ce strabatusera cinci sute de leghe de la Sitka si aproape o mie o suta de la Sacramento adica o mie sase sute de leghe parcurse in sapte luni prin vestul Americii.




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 767 ori.
{literal} {/literal}