Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3

Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3

de Jules Verne


PARTEA A DOUA


CAPITOLUL 3

IN DERIVA







Stim acum care era situatia naufragiatilor la data de 27 octombrie, isi puteau face vreo iluzie asupra soartei lor? Mai ramanea loc pentru vreo licarire de speranta? Aflati in deriva prin stramtoarea Bering, ultima lor sansa era sa fie atrasi de curentul sudului si impinsi apoi spre coasta asiatica. Dar curentul nordului ii antrena in larg! Iar odata ajunsi in Oceanul inghetat, ce avea sa se intample cu sloiul lor, presupunand ca nu se topea, ca rezista la socuri? S-ar fi pierdut pe langa vreunul din pamanturile arctice, impins de vanturile estului, dominante atunci, cale de sute de leghe, nu cumva urma sa fie aruncat in barierele arhipelagului Spitzbergen, sau spre Novaia Zemlea? Iar in acest ultim caz, chiar cu pretul unor cumplite incercari, aveau sa mai ajunga oare naufragiatii pe continent? La urmarile unei asemenea ipoteze se gandea domnul Serghei. Le discuta cu domnul Cascabel si cu Jean, cercetand mereu cu privirile orizontul pierdut in ceata. "Amicii mei, zise el, n-am nici o indoiala ca ne aflam in mare pericol, deoarece sloiul se poate rupe in orice clipa, iar noua ne este cu neputinta sa-l parasim. "Asta-i cea mai mare pericol care ne ameninta? intreba domnul Cascabel. "Pentru moment, da! raspunse domnul Serghei. Dar, daca se face iarasi frig, pericolul devine mai mic si in cele din urma dispare cu totul. Iar in acest anotimp si la aceasta latitudine nu se poate ca o crestere de temperatura sa dureze mai mult de cateva zile. "Aveti dreptate, domnule Serghei, vorbi Jean. Numai ca, daca ghetarul rezista... incotro va fi dus?" "Dupa parerea mea, nu poate merge prea departe si in scurta vreme se va lipi de vreo banchiza. Asa ca, indata ce marea va fi pe deplin inghetata, incercam sa ajungem pe continent si ne reluam vechiul traseu. "Cum o sa inlocuim insa caii inecati? izbucni domnul Cascabel. Ah, bietele animale! Bietele mele animale! Domnule Serghei, slujitorii aceia credinciosi faceau parte din familie, si din cauza mea au..."



Domnul Cascabel nu se putea consola. Era coplesit de remuscari. Se invinuia ca pricinuise catastrofa aceea. Sa treci marea cu caii, cine mai pomenise asa ceva? si poate ca se gandea mai mult la ei decat la neplacerile pricinuite de disparitia lor. "Da, e o nenorocire ireparabila in conditiile pe care le avem acum, dupa dezghet, spuse domnul Serghei. Noi, barbatii, sa zicem ca o sa putem suporta lipsurile si oboseala decurgand din pierderea asta. Dar doamna Cascabel, dar Kayette si Napoléone, care sunt inca niste copii, ce-au sa faca in caz ca parasim vehiculul? "Sa-l parasim?!" Exclama domnul Cascabel. "Vom fi nevoiti, tata!" "intr-adevar, zise domnul Cascabel, dandu-si pumni in cap, mai bine imi rupeam gatul decat sa fac o asemenea calatorie! Sa mergi in Europa pe un traseu ca asta! "Nu te lasa coplesit, prietene, il sfatui domnul Serghei. Sa infruntam cu barbatie pericolul. E cel mai sigur mod de a trece peste el. "Lasa, tata, adauga Jean, ce-a fost s-a dus, si cu totii am convenit sa procedam asa. Nu trebuie sa te invinuiesti doar pe tine. Unde ti-e energia de altadata? Cu toate aceste incurajari, domnul Cascabel era insa daramat, iar increderea in sine insusi, filozofia sa naturala, primisera o grea lovitura. Prin orice mijloc avut la indemana, busola, puncte de reper, domnul Serghei incerca sa stabileasca directia curentului. Cele cateva ore de lumina ce limpezeau orizontul erau folosite pentru acest gen de observatii. Treaba nu era deloc usoara, fiindca punctele de reper se schimbau necontenit. De altfel, dincolo de stramtoare marea parea sa fie libera pe o vasta intindere. Se vede ca din cauza temperaturilor anormale banchiza arctica nu apucase sa se formeze complet. Daca lasase alta impresie vreme de cateva zile, era din pricina ca sloiurile ce coborau dinspre nord ori urcau dinspre sud sub actiunea celor doi curenti se ingramadisera unele in altele in ingusta portiune dintre cele doua continente. in urma numeroaselor sale observatii, domnul Serghei se crezu indreptatit sa afirme ca directia derivei se modificase sensibil spre nord-vest. Asta se intampla, desigur, datorita faptului ca pomenitul curent Bering, cotind-o spre tarmul siberian si invingand curentul Kamceatkai, iesea din stramtoare printr-un larg ocol si ajungea sa evolueze paralel cu cercul polar. Totodata, domnul Serghei constata ca vantul, ramas la fel de puternic, sufla exact dinspre sud-est. Daca pentru scurta vreme il descoperisera batand spre nord, de vina erau coastele stramtorii, care, prin dispunerea lor, modificasera directia generala a curentilor de aer, redobandita insa in larg. De cum intelese situatia, domnul Serghei reveni langa domnul Cascabel si il informa ca era cel mai fericit lucru dintre cate li se puteau intampla in imprejurarile acelea. Vestea buna il mai linisti putin pe conducatorul familiei. "Da, zise el, nu-i rau sa mergi tocmai in partea in care voiai. Dar ce ocol o sa facem, Dumnezeule, ce ocol!
Naufragiatii isi dadura atunci osteneala sa se instaleze cat mai bine cu putinta, ca si cum ar fi urmat sa petreaca vreme indelungata pe insula lor plutitoare. Mai intai, hotarara ca vor locui mai departe in Belle-Roulotte, acum in mica masura pandita de riscul rasturnarii, intrucat ceda, o data cu sloiul, la bataia vantului. Cornelia, Kayette si Napoléone putura sa intre iarasi in vehicul, sa se ocupe de bucataria neglijata total timp de douazeci si patru de ore. in scurta vreme manca-rea fu gata; se asezara la masa si, chiar necondimentata cu obisnuita veselie, cina avu macar darul de a-i reconforta pe comeseni, atat de greu incercati de la plecarea lor de pe insula Diomede. Ziua se incheie in aceste conditii. Rafalele continuau sa se dezlantuie cu o violenta infricosatoare. Cerul era plin de pasari, petreli, potarnichi de tundra si altele, pe buna dreptate numite pasarile furtunii. A doua zi si cele urmatoare, 28, 29, 30 si 31 octombrie, nu adusera nici o schimbare. Batand dinspre est, vantul nu modifica deloc starea atmosferei. Domnul Serghei cercetase cu grija forma si marimea ghetarului. Era un fel de trapez neregulat, avand intre trei sute cincizeci si patru sute de picioare in lungime, iar latimea de o suta de picioare. Iesind din apa cu o buna jumatate de stanjen, trapezul se bomba usor spre interior. Cu toate ca se auzeau adesea paraituri surde, la suprafata nu aparea nici o crapatura. Cel putin pana acum, rezistenta lui se aratase capabila sa faca fata valurilor si vijeliei. Belle-Roulotte fusese impinsa cu mari eforturi pana in centru. Acolo, cu funiile si cu pichetii cortului ce servea pentru reprezentatii de circ, fusese fixata atat de bine, incat nu mai putea fi rasturnata. Cele mai ingrijoratoare erau socurile produse de niste ciocniri neasteptate cu unele aisberguri enorme, care se deplasau cu viteze diferite, minate de curenti ori numai invartite de valtoare. Cate unul, avand o inaltime de cincisprezece-douazeci de picioare, parea ca se lanseaza ca pentru abordaj, il zareai de departe, il vedeai venind, dar cum sa te feresti de izbitura? Unele blocuri de gheata se rostogoleau cu zgomot, cand deplasarea centrului de greutate le modifica echilibrul; iar cand se ocneau, coliziunile erau extrem de primejdioase. Deseori izbitura era atat de puternica, incat, daca n-ar fi luat din timp unele masuri, totul s-ar fi spart in interiorul vehiculului. O dislocare brusca ii ameninta neincetat. Asa ca, de cum era semnalata apropierea vreunui ghetar mai mare, domnul Serghei si camarazii sai se adunau pe langa Belle-Roulotte, tinandu-se strans unii de altii. Jean cauta sa se apropie de Kayette. Dintre toate riscurile, cel mai cumplit ar fi fost sa se vada utind, separat, pe bucatile rupte ale sloiului. De altfel, in partea centrala, unde grosimea era mai mare, te aflai mai in siguranta decat pe margini. in timpul noptii, domnul Serghei si domnul Cascabel, Jean si Cuisoara vegheara pe rand. Depuneau toate eforturile sa se orienteze in bezna aceea adanca, bantuita de enorme forme albe care se miscau ca niste fantome, in vazduhul plin de ceata vanturata de interminabila vijelie, luna, abia ridicata deasupra orizontului, raspandea o lumina alburie, iar aisbergurile puteau fi vazute la o oarecare distanta. La strigatul celui ce facea de paza, toata lumea era in picioare, asteptand rezultatul ciocnirii. Adesea aisbergul isi schimba directia si trecea foarte aproape de ei; insa uneori ii izbea, iar zguduitura rupea franghiile si smulgea pachetii care ancorau Belle-Roulotte. Ai fi zis ca totul urma sa se imprastie; puteau sa se socoteasca fericiti ca rezistasera coliziunii.



Si temperatura nu mai scadea! Iar marea nu era inca inghetata in prima saptamana din noiembrie! si regiunile acelea care ramaneau navigabile la numai cateva grade deasupra cercului polar! Era, intr-adevar, un ghinion teribil. Macar daca ar fi trecut prin raza vederii lor vreo baleniera intarziata in campania de pescuit, sa-i semnalizeze, sa-i atraga atentia prin impuscaturi! Dupa ce i-ar fi luat pe naufragiati, i-ar fi dus intr-unul din porturile tarmului american, la San Francisco, la San Diego, ori pe coasta siberiana, la Petropavlovsk, la Ohotsk... Dar nici vorba, nici o nava! Numai aisberguri in miscare. Numai intinsa mare pustie, marginita la nord de o banchiza de neinvins. Din fericire, daca anomalia climei nu se prelungea peste masura, problema alimentelor nu devenea ingrijoratoare, chiar si in eventualitatea ca deriva mai dura cateva saptamani. in vederea calatoriei lor prin teritoriile asiatice,'unde le-ar fi fost greu sa-si procure hrana, facusera serioase provizii de conserve, faina, orez, grasime si altele. si, spre regretul tuturor, nu trebuiau sa se ingrijeasca nici de nutretul cailor. E cazul sa spunem insa ca, daca Vermout si Gladiator ar fi supravietuit dezghetului, ar fi pierit de foame. in zilele de 2, 3, 4, 5 si 6 noiembrie, nimic nou in afara de faptul ca vantul avea tendinta de a slabi, abatandu-se usor spre nord. Ziua dura abia doua ore, ceea ce inrautatea si mai mult situatia. Cu toate ca domnul Serghei facea mereu investigatii, ii era tot mai greu sa controleze deriva si, in lipsa sansei de a fixa un traseu pe harta, nu mai puteau sti unde se afla. Totusi, in ziua de 7, reusira sa stabileasca un punct de reper, apoi sa-l fixeze cu o oarecare exactitate. in ziua aceea, spre orele unsprezece, pe cand licarul slab al aurorii diminetii umplea cerul, domnul Serghei si Jean, insotiti de Kayette, se indreptau spre partea din fata a ghetarului. Printre instrumentele circului se afla si o luneta destul de buna, de care se servea Cuisoara cand arata la tot soiul de gura-casca. Ecuatorul, figurat printr-un fir intins pe obiectiv, si locuitorii Lunii, reprezentati prin niste insecte introduse in tub. Dupa ce curatise cu grija luneta, Jean o luase cu el si, privind prin ea, incerca sa distinga in larg vreo dunga de pamant. De cateva clipe cerceta cu multa atentie orizontul. Deodata, intinzand mana spre nord, Kayette spuse: "Domnule Serghei, cred ca vad acolo... Oare nu-i un munte?" "Un munte," intreba Jean. Nu! Poate ca-i un aisberg, indrepta luneta in directia aratata de tanara indiana. "Kayette are dreptate! spuse imediat. intinse instrumentul spre domnul Serghei, care il indrepta si el in aceeasi directie. "Da," confirma domnul Serghei. "E un munte destul de inalt. Kayette nu s-a inselat." Se mai uitara o data si stabilira ca spre nord, la vreo cinci-sase leghe distanta, era pamant. Un lucru deosebit de important.
"Cand un tinut e dominat de un munte atat de inalt, inseamna ca e foarte intins, spuse Jean. "Asa este, confirma domnul Serghei. O sa incercam sa gasim locul pe harta. Asta ne va permite sa stabilim exact unde ne aflam. "Jean, parca iese fum din muntele ala," zise Kayette. "Sa fie vreun vulcan?" intreba domnul Serghei. "Da, da! striga Jean, care-si pusese iarasi luneta la ochi. Se vede foarte bine fumul. Ziua era insa pe sfarsite si, chiar marit de lentile, conturul muntelui disparea, incetul cu incetul. intr-adevar, peste o ora, cand intunericul se ingrosase mult, aparura niste lumini vii in directia pe care o insemnasera cu o linie trasa prin zapada. "Hai sa ne uitam pe harta," zise domnul Serghei. "si se intoarsera toti trei la campament." Jean cauta pe atlas harta regiunilor boreale de dincolo de stramtoarea Bering si ajunsera la urmatoarele concluzii: De vreme ce domnul Serghei constatase ca, pe de o parte, curentul – dupa ce urcase spre nord – o cotea spre nord-vest la vreo cincizeci de leghe dincolo de stramtoare, iar pe de alta parte ca blocul de gheata urma directia aceea de cateva zile, trebuiau sa vada daca exista pamant spre nord-vest. La vreo douazeci de leghe departare de continent, pe harta figura o insula mare, cunoscuta de geografi sub numele de insula Vranghel, si ale carei contururi sunt inca abia schitate in partea de nord. Era posibil ca ghetarul sa nici nu ajunga la ea, daca se lasa purtat de curent mai departe, prin largul brat de mare ce o separa de coasta siberiana. Domnul Serghei nu avea nici o indoiala asupra identitatii insulei Vranghel. intr-adevar, intre cele doua capuri de pe coasta meridionala, capul Hawan si capul Thomas, se afla un vulcan activ, notat pe hartile recente. Nu putea fi decat vulcanul zarit de Kayette si a carui lumina se vazuse bine la lasarea noptii. Le era usor acum sa recunoasca drumul urmat de ghetar de la iesirea din stramtoarea Bering. Alunecand pe langa coasta, trecuse de capul Serdte Kamen, de golful Koliucin, de promontoriul Vankarem, de capul Nord; apoi se angajase in canalul De Long, dintre insula Vranghel si tarmul provinciei Ciukotsk. incotro va mai fi impins ghetarul, dupa ce curentul avea sa-l scoata din canalul De Long? Era imposibil de prevazut. Pe domnul Serghei il preocupa cel mai mult faptul ca in partea de nord, pe harta, nu mai figura nici un alt pamant. in spatiul acela imens se intinde doar banchiza, care are in centrul ei insusi polul. Se mai puteau agata acum de o singura sansa de salvare, si anume: inghetarea completa a marii, sub actiunea unui frig intens – ceea ce nu putea intarzia si, in fond, ar fi trebuit sa
se intample de cateva saptamani. Deriva ar fi sfarsit atunci in marginile banchizei, iar naufragiatii, coborand spre sud, puteau incerca sa ajunga pe continentul asiatic. Dar, fara Belle-Roulotte, pe care in lipsa de atelaj erau nevoiti s-o abandoneze, cum aveau sa se descurce pe lungul traseu ce le ramanea? Vantul batea mereu dinspre est, suftand destul de tare, fara a fi insa vijelie. si totusi, in locurile acelea nesuferite, valuri lungi se rostogoleau zgomotos si se izbeau de blocul plutitor, dupa care, scapand din valtoarea provocata de soc, napadeau mai toata suprafata de gheata, cum ar fi sters puntea unui vas tinut la capa.



Zdruncinaturile erau atat de puternice, incat ghetarul isi clatina pana si partea din mijloc, lasand impresia ca se despica dintr-o clipa in alta. in plus, valurile enorme care ajungeau pana la Belle-Roulotte amenintau sa-i smulga pe toti cei aflati afara. Prin urmare, la sfatul domnului Serghei, luara cateva masuri de prevedere, in prima saptamana din noiembrie ninsese din abundenta si era usor sa construiasca un fel de dig in partea din spate a ghetarului, ca sa-l apere de valurile venite, de cele mai multe ori, din directia aceea.
Toata lumea se puse pe treaba, iar cand zapada bine batatorita se intari, un obstacol inalt si gros de patru-cinci picioare se afla de-acum in calea valurilor, incat doar stropii mai treceau pe deasupra lui. Era un fel de bastingaj ridicat la pupa unui vas dezorientat. Pe cand lucrau la dig, Sandre si Napoléone se bulgareau, fara sa-l crute nici pe Cuisoara. Cu toate ca nu era momentul potrivit pentru distractie, domnul Cascabel nu-i dojeni prea aspru, decat intr-o zi cand un bulgar, gresind tinta, nimeri in caciula domnului Serghei. "Cine-i nepricopsitul? striga domnul Cascabel. "Eu, tata! raspunse Napoléone descumpanita. , "Afurisita si nepricopsita ce esti! repeta domnul Cascabel. Iart-o, domnule Serghei, pe strengarita asta... "Nu-i, nimic, prietene Cascabel. Sa vina sa ma sarute si-o sa-mi treaca. Asa se si intampla. Nu construira doar digul din partea din spate a ghetarului, ci in scurta vreme BelleRoulotte fu inconjurata cu un fel de meterez din gheata, care urma sa-i asigure o si mai buna protectie, in vreme ce rotile, scufundate pana la butuc, ii dadeau o stabilitate absoluta. Zidul acela urca pana la inaltimea galeriei superioare; printr-un culoar ingust, lasat in interior, se putea circula insa de jur imprejur. Vehiculul parea o nava poposita pe timp de iarna intre aisberguri, cu coca aparata de o cuirasa de zapada contra frigului si vijeliilor. Daca ghetarul nu se despica, naufragiatii nu mai aveau de ce sa se teama de valuri, iar in asemenea conditii isi puteau permite, poate, sa astepte momentul cand iarna arctica avea sa puna definitiv stapanire pe tinuturile acelea hiperboreene. Dar atunci, odata sosit momentul, trebuiau sa plece spre continent. Erau nevoiti sa-si abandoneze casa rulanta care-i plimbase prin toata Lumea Noua! Trebuiau sa renunte la adapostul solid si sigur al familiei. Parasita intre gheturile marii polare, Belle-Roulotte urma sa dispara in dezghetul adus de anotimpul cald.
Cand domnul Cascabel se gandea la asta, el, care era atat de filosof, atat de predispus sa ia in seama partea buna a lucrurilor, isi ridica manile spre cer, blestema ceasul rau, se invinuia de toate nenorocirile, uitand ca ele erau pricinuite de ticalosii care-l furasera in trecatorile Sierrei Nevada, singurii raspunzatori pentru tot ce li se intampla. Fara succes cauta Cornelia sa-l smulga din gandurile acelea intunecate, mai intai cu vorba buna, apoi prin mustrari aspre. Fara succes isi asumau copiii si Cuisoara partea lor in consecintele nefastei hotarari! Fara succes repetau ca proiectul de calatorie se facuse cu asentimentul intregii familii. Fara succes incercau domnul Serghei si "mica prepelita"sa-l consoleze pe nefericitul Cascabel. Nu voia sa auda de nimic. Tu nu mai esti barbat? il intreba intr-o zi Cornelia, scuturandu-l zdravan. "in orice caz, nu atata cat tine! raspunse el, restabilindu-si echilibrul amenintat, de acea admonestare conjugala. De fapt, doamna Cascabel era nespus de ingrijorata pentru viitor; dar simtea nevoia sa lupte cu descurajarea sotului sau, atat de rezistent altadata la loviturile soartei. Problema alimentelor incepea sa-l preocupe, totusi, pe domnul Serghei. Mai intai, era important sa aiba alimentele asigurate pana in ziua cand puteau sa-si inceapa marsul peste banchiza, dar si mai tarziu, cand cei din Belle-Roulotte si-ar fi incercat norocul spre coasta siberiana. Pe vanat nu puteau conta in perioada aceea: stolurile de pasari de mare apareau destul de rar prin ceata. Din prevedere, asadar, trebuiau sa-si dramuiasca rezervele, pentru eventualitatea unui drum mai lung. in aceste conditii, impins irezistibil de curenti, ghetarul ajunse in dreptul insulelor Anjou, situate in nordul litoralului asiatic.





Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 746 ori.
{literal} {/literal}