Cesar Cascabel - Capitolul 6

Cesar Cascabel - Capitolul 6

de Jules Verne


Partea intai


CAPITOLUL 6
CALATORIA CONTINUA






Inamic innascut si neinduplecat al Angliei, domnul Cascabel urma sa puna pentru intaia oara piciorul pe un pamant englezesc. Pentru intaia oara pantoful lui avea sa calce solul britanic si sa se murdareasca de colb anglo-saxon. Cititorul sa ne ierte acest mod emfatic de exprimare, dar e absolut sigur ca sub o asemenea forma usor ridicula va fi trecut gandul prin mintea saltimbancului, atat de indarjit in patriotica sa atitudine care nusi mai avea rostul. si totusi, Columbia nu se afla in Europa. Nu facea parte din grupul constituit de Anglia, Scotia si Irlanda sub denumirea de Marea Britanie. Dar nu era mai putin engleza decat Indiile, Australia, Noua Zeelanda si, ca atare, domnul Cascabel o detesta.
Columbia engleza apartine Noii Britanii, una dintre cele mai importante colonii de peste mari ale Regatului Unit, caci mai cuprinde Noua Scotie, Dominionul, format din Canada de Sus si de Jos, precum si vastele teritorii concesionate Companiei golfului Hudson. in latime se intinde de la un ocean la celalalt, de pe coastele Pacificului pana pe coastele Atlanticului. La sud se invecineaza cu Statele Unite, a caror frontiera se desfasoara din teritoriul Washington pana la tarmul statului Maine. Prin urmare, e pamant englezesc, iar rigorile itinerarului nu ingaduiau familiei Cascabel sa-l ocoleasca. De-acum gata cu popasurile care nu erau neaparat necesare. Gata cu exercitiile de echilibristica si cu gimnastica, gata cu dansurile, gata cu luptele. Publicul anglo-saxon sa-si puna pofta-n cui! Mai bine un dolar de har-tie decat o coroana de argint ori o lira de aur! Se intelege ca, in aceste conditii, Belle-Roulotte isi propunea sa se tina departe de orase si sate. Daca pe drum reuseau sa-si procure alimentatia din vanat, nu mai erau constransi sa cumpere produsele acelei tari abominabile. Sa nu ne inchipuim ca aceasta atitudine era doar poza la domnul Cascabel. Nicidecum! Chiar asa simtea. Asa ca filozoful, care trecuse atat de usor peste ultimele ghinioane si isi recapatase buna dispozitie dupa furtul din Sierra Nevada, deveni trist si morocanos de cum trecu frontiera Noii Britanii.



Mergea cu capul plecat, cu o mina plouata, avandu-si palaria infundata pana la urechi si aruncand priviri crunte trecatorilor inofensivi pe care ii intalnea ne drum. Nu mai avea chef de ris, lucru de care se convinsera atunci cand o gluma inoportuna a lui Sandre fu rasplatita cu vorbe urate. in ziua aceea baiatului ii venise ideea sa mearga cu spatele inainte in fata vehiculului, cam un sfert de mila, facand giumbuslucuri si strambandu-se mereu. Cand tatal sau il intreba de ce mergea in felul acela, in mod precis foarte obositor, baiatul raspunse, tragand cu ochiul:
"Pai, daca-i o calatorie de-a-ndaratelea...
Ceilalti izbucnira in ris, pana si Cuisoara, care socoti raspunsul cu totul amuzant... daca nu cumva era absolut stupid.
"Sandre," zise domnul Cascabel pe un ton semet luindu-si o infatisare solemna.
"Daca iti mai permiti asemenea glume cand noi n-avem chef de gluma, te trag de urechi si ti le lungesc pana la calcaie!"
"Tata, eu..."
"Liniste in front! E interzis sa rizi in tara asta." Familia nu mai indraznea sa caste gura in prezenta cumplitului sau sef, cu toate ca nu-i impartasea in aceeasi masura ideile antisaxone. Partea Columbiei engleze marginita de tarmul Pacificului este foarte accidentata. Are la est Muntii Stancosi, al caror lant se intinde pana aproape de zona polara, iar la vest coasta Bute, profund zdrentuita, taiata de numeroase fiorduri precum coastele Norvegiei si dominata pitoresc de un sir de varfuri inalte. Aici se avanta spre cer piscuri cum in
Europa nu gasesti nici macar in regiunea alpina, ghetari ce-i depasesc ca grosime si intindere pe cei din Suedia. Asa sunt muntele Hocker, inalt de cinci mii opt sute de metri – cu o mie de metri mai mult decat cel mai ridicat platou din Mont Blanc – si muntele Brun, depasindu-l si el pe acest gigant al Alpilor. Ce-i drept, intre lanturile muntoase din est si din vest, pe unde avansa Belle-Roulotte, se intindea o vale larga si fertila, alcatuita dintr-o succesiune de campii deschise si minunate paduri. Prin fundul acestei vai trece un riu important, Frazer, care mai intai curge de la sud spre nord cale de o suta de leghe, apoi se arunca intr-un brat de mare, ingust, marginit de coasta Bute, de insula Van-couver si de un arhipelag de insule mai mici. Insula Vancouver are o lungime de doua sute cincizeci de mile geografice si o latime de saptezeci si trei. Cumparata de portughezi, ajunge obiect de disputa si spaniolii pun mana pe ea in 1789. De trei ori recunoscuta de Vancouver pe cand se numea inca Noutka, primeste dublul nume al navigatorului englez si al capitanului Quadra, apoi va apartine definitiv Marii Britanii spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. Capitala sa este acum Victoria, iar orasul principal Nanaimo. Bogatele zacaminte de huila, exploatate la inceput de agentii Companiei golfului Hudson, constituiau una dintre ramurile cele mai active ale comertului dintre San Francisco si diversele porturi de pe coasta occidentala. Putin mai la nord de insula Vancouver se afla Regina Charlotte, cea mai importanta insula din arhipelagul cu acelasi nume si care completeaza posesiunile engleze din aceste parti ale Pacificului. Se poate ghici cu usurinta ca domnul Cascabel nu avea de gand sa viziteze capitala, tot asa cum nu s-ar fi gandit sa viziteze Adelaide ori Melbourne in Australia, Madras ori Calcutta in India. Singura lui grija era sa urce prin valea riului Frazer atat de repede cat ii ingaduia atelajul, intrand in legatura numai cu locuitorii de rasa indigena. De altfel, strabatand valea, mica trupa gasea destul de usor vanatul trebuincios alimentatiei. Cerbi lopatati, iepuri, potarnichi erau din belsug si, vorba domnului Cascabel, vanatul acela rapus de pusca fiului sau mai mare, cu un glonte sigur si rapid, alimenta cel putin niste oameni cinstiti". N-avea sange anglo-saxon in vine si francezii il puteau manca fara mustrari de cuget! Dupa ce trecusera de fortul Langley, vehiculul se afunda binisor in valea Frazer. Fara succes ar fi cautat un drum carosabil in zona aceea lasata la voia intamplarii. De-a lungul malului drept al riului se intindeau pasuni vaste, marginite de padurile din vest, iar la orizont se vedeau munti inalti, cu piscurile, profilate cel mai adesea pe un cer cenusiu. Trebuie mentionat faptul ca, langa New Westminster, unul dintre principalele orase de pe coasta Bute, situat aproape de varsarea riului Frazer, Jean se ingrijise ca apa sa fie trecuta cu bacul care circula intre cele doua maluri. Bine gandit, intr-adevar: dupa ce urca pana la izvoare, Belle-Roulotte mai trebuia doar sa le ocoleasca pe la vest. Era cel mai scurt si cel mai practicabil drum spre frontiera dintre Columbia britanica si Alaska.



Mai mult, ajutat de intamplare, domnul Cascabel intalnise un indian dispus sa-i conduca pana la posesiunile rusesti si nu regreta deloc ca se lasase in seama acelui localnic de treaba. Asta insemna, de buna seama, o cheltuiala in plus, dar ce contau cativa dolari cand era vorba de siguranta calatorilor si de rapiditatea calatoriei? Calauza se numea Ro No. Facea parte dintr-un trib ai caror ‘tyhi’, altfel spus sefi, intretin frecvente legaturi cu europenii. Indienii acestia se deosebesc categoric de cilicoti, neam prefacut, siret, crud si salbatic, de care in nord-vestul Americii e bine sa te feresti. Oare nu banditii aceia participasera cu cativa ani mai inainte, prin 1864, la masacrul personalului trimis pe coasta Bute sa construiasca un drum? Nu sub loviturile lor cazuse inginerul Wadington, a carui moarte a fost atat de regretata de toata colonia? in sfarsit, nu se spunea oare, pe atunci, ca indienii cilicoti smulsesera inima uneia dintre victimele lor si o mancasera, ca niste canibali australieni? Asa ca Jean, care citise despre acel inspaimantator masacru in relatarea calatoriei lui Frederic Whymper prin America septentrionala, socotise ca trebuia sa-l previna pe tatal sau de pericolul reprezentat de o intalnire cu indienii cilicoti. Nu le spuse insa, fireste, nimic celorlalti, fiindca n-avea nici un rost sa-i sperie. De altfel, dupa funestul eveniment, pieile rosii se tinusera prudent deoparte; unii, mai direct implicati, fusesera spanzurati, iar lucrul acesta ii potolise si pe ceilalti. Avura si confirmarea lui Ro No, care ii asigura pe calatori ca nu aveau de ce sa se teama pe teritoriul Columbiei britanice. Timpul era in continuare frumoas. Chiar si caldura se facea binisor simtita intre amiaza si orele doua. Mugurii se deschideau pe ramurile pline de seva; frunzele si florile n-aveau sa intarzie sa-si intrepatrunda culorile primavaratice. tinutul avea aspectul specific tarilor din nord. Valea riului Frazer era incadrata de paduri in care dominau speciile nordice: brazi, cedri, pini Douglas, unii atingand o circumferinta de cincisprezece metri la baza trunchiului si peste o suta de picioare inaltime. Vanat se gasea din abundenta in paduri si pe campie, iar Jean, fara sa se intrebuinteze prea mult, asigura cu usurinta alimentatia de fiecare zi. De fapt, regiunea nu era pustie. Ici-colo apareau sate unde indienii lasau impresia ca traiesc in buna intelegere cu reprezentantii administratiei anglo-saxone. Pe riu se iveau flotile de barci din lemn de cedru, fie coborand ajutate de curent, fie urcand cu ajutorul vaslelor si al velei. Destul de des intalneau grupuri de piei rosii pornite spre sud. infasurati in hainele lor de lana alba, indienii schimbau doua-trei cuvinte cu domnul Cascabel, care-i intelegea cat de cat pana la urma, caci vorbeau in limba chinuk, amestec de franceza, engleza si dialect indigen. "Minunat! exclama saltimbancul. Uite ca stiu limba chinuk! inca o limba pe care o vorbesc fara s-o fi invatat!" Chinuk este intr-adevar – asa cum spunea si Ro No – denumirea data limbajului din vestul Americii si pe care il folosesc, diverse populatii, pana in provinciile peninsulei Alaska.



intrucat primavara venise din timp, se intelege ca zapada disparuse cu totul, desi uneori se mentinea pana la sfirsitul lui aprilie. Prin urmare, calatoria decurse in conditii favorabile. Domnul Cascabef isi zorea caii atata cat ii ingaduia prudenta, grabit cum era sa iasa de pe teritoriul columbian. Temperatura crestea incetul cu incetul; isi facura aparitia tantarii, deveniti in scurt timp insuportabili. Era destul de greu sa-i impiedici sa intre in Belle-Roulotte, chiar daca, de cum se lasa seara, nu mai aprindeau nici o lumina inauntru.
"Bestii blestemate," exclama intr-o zi domnul Cascabel, pe cand se lupta fara succes cu insectele acelea enervante.
"Tare as vrea sa stiu la ce sunt buni afurisitii astia, zise Sandre.
"Buni! Buni sa ne manance pe noi, raspunse Cuisoara.
"Dar mai ales sa-i manance pe englezii din Columbia! adauga domnul Cascabel. Prin urmare, copii, e interzis categoric sa omorati vreunul. Pentru englishmen niciodata n-o sa fie destui, si asta ma consoleaza. Pe aceasta portiune de drum, vanatoarea fu extrem de fructuoasa. Mereu aparea vanat, indeosebi cerbi lopatari, care coborau din paduri in campie, cautand apa proaspata a riului Frazer. insotit de Wagram, Jean reusi sa doboare cativa fara sa se indeparteze mai mult decat era cazul, lucru care ar fi nelinistit-o pe maica-sa. Sandre se mai ducea cateodata cu el la vanatoare, bucuros sa-si inceapa cariera sub indrumarea fratelui mai mare si, atunci cand alergau alaturi tanarul vanator si prepelicarul sau, nu puteai spune cu usurinta care din ei era mai sprinten. Totusi, Jean n-avea inca la activ decat cativa cerbi cand dadu norocul peste el si ucise un bizon, in ziua aceea avea sa treaca prin adevarate primejdii, pentru ca animalul, ranit de primul foc, se napusti asupra lui. Cu o a doua impuscatura, trasa in capul bizonului, reusi sa-l opreasca abia cu o clipa inainte de a fi el insusi rasturnat, calcat in picioare, tercuit pur si simplu. E lesne de inteles ca se feri sa dea amanunte despre acea intamplare. Cum insa vitejeasca fapta se petrecuse la cateva sute de metri de riul Frazer, trebuira sa deshame caii si sa tarasca, ajutati de ei, uriasul animal, a carui coama era atat de bogata, incat il facea sa semene cu un leu. Se stie cat de folositor e acest rumegator pentru indienii din prerie, care-l ataca fara sa stea pe ganduri, fie cu lancea, fie cu sageata. Pielea lui e patul wigwamu-lui (cort de piele, coliba a indienilor din America de Nord), invelitoarea familiei, iar pretul ei ajunge pana la douazeci de piastri. Cat priveste carnea, indigenii o usca la soare, taiata in bucati lungi – pretioasa rezerva pentru lunile bantuite de lipsuri. Daca in mod obisnuit europenii nu manca decat limba bizonului – intr-ade-var, foarte gustoasa – personalul micii trupe se arata mai putin pretentios. Nimic nu era vrednic de dispret pentru niste stomacuri tinere. Carnea fu fiarta, prajita, varata la cuptor, asadar Cornelia o gati atat de bine, incat o socotira excelenta si le ajunse pentru numeroase mese. Din limba animalului, insa, ii reveni fiecaruia doar cate o bucatica si, dupa parerea tuturor, nu mai mancasera niciodata ceva atat de bun.
In timpul primelor cincisprezece zile de calatorie prin Columbia britanica, nu se mai intampla nici un eveniment care sa merite a fi mentionat. Timpul incepea totusi sa se schimbe si nu era departe perioada unor ploi torentiale; chiar daca nu l-ar fi impiedicat, acestea ar fi intirziat marsul spre nord. in asemenea conditii se puteau astepta si la o revarsare a riului Frazer, ca urmare a cresterii nemasurate a apelor. Revarsarea ar fi insemnat o mare incurcatura, ca sa nu spunem o mare pericol pentru Belle-Roulotte. Din fericire, la caderea ploilor riul crescu rapid, fara sa iasa totusi din albie. Campia scapa astfel de inundatie, care ar fi inecat-o pana la liziera padurilor – acestea din urma ocupau primele etaje ale vaii. Vehiculul avansa, desigur, cu multa greutate, caci rotile i se infundau in pamantul moale. Dar, sub acoperisul sau etans si solid, familia Cascabel isi afla adapostul pe care Belle-Roulotte i-l oferise de atatea ori impotriva vantului si a furtunii.





Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 826 ori.
{literal} {/literal}