Cesar Cascabel - Capitolul 7

de Jules Verne

Partea intai








Preacinstite Cascabel, de ce n-ai venit oare cu cativa ani mai inainte sa vizitezi regiunea pe care ti-o asterne sub picioare aceasta parte a Columbiei britanice? De ce viata ta de saltimbanc nu te-a adus aici cand aurul acoperea aceste terenuri si nu trebuia decat sa te apleci ca sa-l aduni? De ce povestea despre o asemenea perioada extraordinara, relatata de Jean tatalui sau, era povestea trecutului si nu a prezentului?
"Am ajuns sa vedem si Caribii, tata," spuse Jean intr-o zi.
"Dar poate ca nu stii ce inseamna Caribu..."
"N-am nici o indoiala," raspunse domnul Cascabel,
"e un animal cu doua, ori cu patru labe?"
"Un animal?!" Exclama Napoléone.
"E mare? E rau? Musca??
"Nu-i nici un animal," raspunse Jean.
"E pur si simplu un tinut care se numeste asa, tinutul aurului, un Eldorado al Columbiei. Ce de bogatii avea si cata lume a mai imbogatit!"
"in timp ce altii se ruinau, imi inchipui!"replica domnul Cascabel.
"Ai dreptate, tata, si adaug chiar ca astia din urma erau cei mai multi. si totusi, existau asociatii de mineri care primeau pana la doua mii de marci aur pe zi. intr-o anume vale
din Caribii, denumita William Creek, scoteai aurul cu pumnii! insa, oricat.de mari ar fi fost resursele acelei vai aurifere, prea multa lume daduse navala s-o exploateze. Astfel ca, de pe urma multimii de cautatori adunati acolo si a gloatei pe care o tarau dupa ei, viata deveni curand cumplit de dificila, fara a mai socoti uluitoarea scumpire a tuturor produselor. Mancarea era peste masura de scumpa, panea ajunsese la un dolar livra, in mediul acela nesanatos aparura boli contagioase. Iar in final venirea in Caribu a insemnat, pentru cei mai multi, mizerie si moarte. Oare nu tot asa se intamplase, cu cativa ani mai inainte, in Australia si in California?
"Tata, zise Napoléone, totusi ar fi bine sa gasim in drum o bucata mare de aur!"
"Ce-ai face cu ea, micuto?"
"Ce-ar face?" Interveni Cornelia.
"I-ar da-o mamicii ei, care ar sti s-o schimbe repede in bani."
"Atunci, hai sa cautam," spuse Cuisoara,
"si cu siguranta ca pana la urma o sa gasim... daca nu cumva..."
"Daca nu cumva n-o sa gasim, vrei sa spui?" Vorbi Jean.
"in mod sigur asta se va intampla, sarmane Cuisoara, caci sacul e gol, absolut gol." "Bine, bine, mai vedem noi," zise Sandre.
"Gata, copii! spuse deodata domnul Cascabel, apeland la cel mai pompos ton de care era in stare. E interzis sa te imbogatesti in acest chip! Cu aur gasit pe un teritoriu englez... Ptiu! Trebuie sa trecem repede, fara sa ne oprim, fara sa ne aplecam dupa o singura pepita, nici daca ar fi cat capul lui Cuisoara! Iar odata ajunsi la frontiera, chiar de nu gasim acolo vreo tablita cu inscriptia ‘Rugam, stergeti-va picioarele’, noi tot o sa ni le stergem, copii, ca sa nu ducem nimic de pe acest pamant columbian!" Mereu acelasi, César Cascabel! Putea fi insa linistit: dupa toate probabilitatile, pe nici unul dintre ai sai n-avea sa-l astepte sansa de a descoperi vreo pepita cat de mica. Totusi, in timpul marsului, si in ciuda interdictiei domnului Cascabel, priviri cercetatoare maturau neincetat suprafata solului. O pietricica oarecare aparea in ochii Napoléonei, dar mai ales in ai lui Sandre, tot atat de valoroasa ca o bucata de aur de aceeasi greutate. si de ce nu? Nu ocupa America de Nord locul intai in privinta zacamintelor aurifere? Australia, Rusia, Venezuela, China se insira abia dupa ea. incepuse insa sezonul ploios, in fiecare zi cadeau mari cantitati de apa, iar inaintarea devenea tot mai dificila. indumatorul indian indemna caii. Se temea ca nu cumva acele rios sau creeks, afluentii riului Frazer, sa se umfle dintr-o data. Cum sa mai treaca dincolo, daca dispareau locurile de trecere? Belle-Roulotte risca sa ramana imobilizata timp de cateva saptamani, cat avea sa tina sezonul ploilor. Pentru a iesi din valea Frazer trebuiau sa intinda pasul. Am mai spus ca nu aveai de ce sa te temi de indigenii acelui tinut de cand cilicotii fusesera impinsi spre est.



Nimic mai adevarat, numai ca existau pe acolo niste animale periculoase – ursi, mai ales – a caror intalnire te expunea unor grave incidente. S-a intamplat ca Sandre era gata sa verifice lucrul acesta pe propria sa piele, intr-o imprejurare cand putea plati scump greseala de a nu-si fi ascultat tatal. Era in 17 mai dupa-amiaza. Facusera popas la vreo cincizeci de pasi de un pariu secat pe care atelajul tocmai il trecuse. Cu malurile lui foarte abrupte, pariul ar fi fost absolut de netrecut daca o crestere brusca a apei l-ar fi transformat in torent. intrucat popasul urma sa dureze vreo doua ore, Jean porni inainte, sa vaneze, pe cand Sandre, cu toate ca i se poruncise sa nu se indeparteze de tabara, trecea pariul incoace si incolo, fara sa-l vada nimeni, purtand cu sine doar o coarda lunga de vreo douasprezece picioare, infasurata in jurul taliei. Pustiul avea un plan: vazuse o pasare frumoasa, cu pene multicolore, si o urmarea ca sa-i descopere cuibul. Ajutandu-se apoi de coarda, s-ar fi putut catara in oricare copac, so prinda. indepartandu-se astfel, Sandre savarsea o imprudenta cu atat mai grava, cu cat timpul incepea sa se strice. O furtuna amenintatoare urca rapid spre zenit. Dar numai de incearca sa-l opresti pe un baiat care are de gand sa prinda o pasare! Asa ca Sandre intra in scurt timp intr-o padure deasa, ai carei copaci incepeau sa se inalte in stanga pariului. Zburind din creanga in creanga, pasarea prinsese parca gust sa-l atraga dupa ea. Absorbit cu totul de urmarire, Sandre uitase ca Belle-Roulotte trebuia sa plece peste doua ore si, la vreo douazeci de minute dupa ce parasise locul popasului, se afla deja la o buna jumatate de leghe in adancul padurii. Acolo, nici urma de drumuri, doar poteci inguste, napadite de maracinisul crescut printre cedri si brazi. Ciripind voioasa, pasarea zbura de la un copac la altul, iar Sandre alerga, sarea tinereste, ca o pisica salbatica. Eforturile ii fura totusi fara succes, fiindca pasarea disparu in cele din urma intr-un hatis. Abia atunci vazu, printre crengile copacilor, cerul acoperit de nori grei. Mari scaparari de lumina se revarsau peste padurea intunecata. Erau primele fulgere, urmate curand de tunete prelungi. Abia mai am timp sa ma intorc. si ce-o sa spuna tata,’gandi baiatul. in clipa aceea privirea ii fu atrasa de un obiect neobisnuit, o piatra de forma bizara, avand marimea unui con de pin si presarata cu puncte metalice. Nu credeti ca pustiul si-a inchipuit ca daduse peste o pepita uitata prin partea aceea a tinutului Caribii? Scotand un strigat de bucurie, o lua, o cantari in mana si o puse in buzunar cu gandul sa nu spuna nimanui ca o gasise.



Sa vedem ce-or sa zica mai tarziu, cand o s-o schimb pe bani de aur!’ Abia apucase Sandre sa-si vare in buzunar pretioasa piatra, ca furtuna se si dezlantui cu un tunet puternic. Ultimele ecouri se repercutau inca prin spatiu, cand se auzi un raget. La douazeci de pasi, langa un tufis des, se afla un urs enorm, din specia grizzly. si, oricat de curajos era, Sandre o lua la sanatoasa cat il tineau puterile, indreptandu-se spre pariu. Ursul se repezi numaidecat dupa el. Daca Sandre ar fi putut intra in albia pariului, sa-l treaca si sa se refugieze in tabara, era salvat. Ursul putea fi tinut la respect pe malul stang, sau chiar doborat daca incerca sa coboare in albie. Dar de-acum turna cu galeata, fulgera tot mai des, iar cerul rasuna pana departe de bubuitul tunetelor. Sandre era ud pana la piele si hainele inmuiate il impiedicau sa fuga; risca sa cada la fiecare pas, iar o cadere i-ar fi fost fatala. Reusi, totusi, sa pastreze distanta si in mai putin de un sfert de ora era pe malul pariului. Acolo il astepta un obstacol de netrecut. Devenit torent, pariul rostogolea la vale pietre, trunchiuri, buturugi smulse de viitoare. Apele urcau pana in buza malului. Daca s-ar fi aruncat in vartejul acela, ar fi fost pierdut, fara nici o sansa de scapare. Sandre nu indraznea sa se intoarca. Simtea ursul pe urmele lui, gata sa-l apuce in gheare. si era cu neputinta sa-si anunte prezenta, fiindca Belle-Roulotte abia se vedea printre copaci. Instinctul il conduse, aproape fara sa se mai gandeasca, spre ceea ce putea fi salvarea lui. La cinci pasi se afla un copac, un cedru, cu ramurile cele mai de jos intinse peste pariu. Baiatul se repezi sprinten spre trunchiul nu prea gros, il cuprinse cu bratele si, ajutat de asperitatile scoartei, urca in furca crengilor, apoi se strecura printre ramurile de deasupra. O maimuta n-ar fi fost nici mai priceputa, nici mai agila. Era, de fapt, ceva firesc pentru un mic clovn. Se putu crede in siguranta. Din pacate, nu pentru mult timp. Pentru ca ursul, oprit langa copac, se pregatea sa se catare si i-ar fi fost greu sa scape de el, chiar suindu-se pe crengile cele mai inalte. Sandre nu-si pierdu cumpatul. Nu era oare fiul demn al celebrului Cascabel, care iesea viu si nevatamat din cele mai grele incercari? Trebuia sa coboare din copac – dar cum? – si sa treaca torentul, insa in ce fel? Din cauza ploii torentiale pariul incepea sa se reverse, imprastiindu-si apele pe malul drept, cel cu tabara. Sa strige dupa ajutor? Era imposibil ca tipetele sa-i fie auzite printre rafalele cumplite ale vantului. De altfel, daca domnul Cascabel, Jean si Cuisoara incepusera cumva sa-l caute, o faceau pesemne in fata si nu in urma vehiculului. Le putea trece prin cap ca Sandre traversase iarasi pariul?



Intre timp, ursul se catara... incet, dar se catara, urmand sa ajunga in scurt timp la furca cedrului. Cat despre Sandre, el incerca sa ajunga in varf. Chiar atunci pustiului ii veni o idee. Vazand ca unele ramuri se intindeau pe deasupra pariului pe o lungime de vreo zece picioare, desfacu in graba coarda din jurul mijlocului, pregati o bucla si reusi sa apuce cu ea capatul unei astfel de crengi orizontale. Ridica apoi creanga, tragand de coarda spre el, si o tinu in pozitie verticala. Facu totul cu indemanare, rapid, cu o perfecta prezenta de spirit. Nu avea timp de pierdut, ursul tocmai suise trunchiul si incerca sa-si faca loc printre crengi. Dar, in clipa aceea, tinandu-se de capatul crengii ridicate, Sandre o lasa sa se destinda ca un arc si fu proiectat pe deasupra pariului, asa cum e catapultata o piatra. Zvacnind puternic prin aer, se rasuci si cazu pe malul drept, pe cand ursul, cu buzele umflate, privea dupa prada care isi luase zborul. "Ah, puslamaua!" Cu acest compliment il intampina domnul Cascabel pe micul imprudent, intalnindu-l pe cand el insusi isi facea aparitia pe malul pariului, insotit de Jean si de Cuisoara, dupa ce-l cautasera fara succes in jurul locului de popas. "Puslama ce esti," spuse inca o data,"ce spaima am tras din pricina ta!" "Bine, tata, haide, smulge-mi urechile," accepta Sandre," imi merit pedeapsa." Dar, in loc sa-si ia fiul de urechi, domnul Cascabel nu rezista dorintei de a-l saruta pe amandoi obrajii, ii spuse: "Sa nu mai faci una ca asta, ca altfel..." "Ma saruti din nou," raspunse Sandre, imbratisandu-si la randul sau tatal. Apoi striga: "L-am pacalit zdravan pe ursan! Pare cam nauc mos Martin, asta, de doi bani. Jean ar fi vrut nespus sa vaneze fiara, care se indepartase. Nu putea fi, insa, vorba sa-l urmareasca. Apa crestea si, inainte de orice, trebuiau sa scape de inundatie, asa ca se intoarsera toti patru in "Rulota Frumoasa".




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1680 ori.