Cesar Cascabel - Capitolul 9

Cesar Cascabel - Capitolul 9

de Jules Verne



Partea intai

CAPITOLUL 9

PE AICI NU SE TRECE






Alaska este acea parte a continentului care se afla in nord-vestul Americii de Nord, intre paralelele cincizeci si doua si saptezeci si doua de grade. Prin urmare, e taiata de-a curmezisul de linia cercului polar arctic, care continua peste stramtoarea Bering. Priviti mai cu atentie harta si veti distinge destul de clar forma unei capatani cu barbison. Fruntea este cuprinsa intre capul Lisabona si capul Barrow; orbita ochiului e golful Kotzebue; nasul e capul Printul de Wales; gura e golful Norton, iar traditionalul barbison e peninsula Alaska, prelungita cu sirul insulelor Aleutine, care se avanta in Oceanul Pacific. Capatana se termina cu Muntii Coastei, ale caror ultime pante pier in Oceanul inghetat. Acesta e tinutul pe care Belle-Roulotte urma sa-l traverseze oblic pe o distanta de sase sute de leghe. Se intelege ca Jean studiase cu grija harta, muntii, apele, conformatia litoralului si, in fine, traseul pe care il aveau de parcurs. Pe tema asta tinuse chiar o scurta conferinta ascultata de familia lui cu cel mai viu interes. Datorita stradaniilor sale, toti stiau – pana si Cuisoara – ca acel tinut, situat in extremul nord-vestic al continentului american, fusese vizitat mai intai de rusi, apoi de francezul Laperouse si de englezul Vancouver, iar la urma de americanul Mac Clure cu prilejul expeditiei organizate de el in cautarea lui Sir John Franklin. in realitate, era o regiune cunoscuta deja – chiar daca numai partial – ca urmare a calatoriilor lui Frederic Whimper si a colonelului Bulxley, in 1865, cand se punea problema instalarii unui cablu submarin intre lumea veche si cea noua, prin stramtoarea Bering. Pana atunci provincia Alaska nu fusese strabatuta decat de reprezentantii firmelor specializate in comertul cu piei si blanuri. in timpul acela reaparuse in politica internationala celebra doctrina a lui Monroe, dupa care America trebuia sa apartina in intregime americanilor. Cum coloniile Marii Britanii "Columbia si Dominionul "nu le puteau reveni decat intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, poate ca Rusia avea sa consimta sa cedeze Uniunii, Alaska, asta insemnand un teritoriu de patruzeci si cinci de mii de leghe patrate, in acest sens fura purtate serioase tratative cu guvernul Rusiei. in Statele Unite, domnul Steward, secretarul de stat, fu mai intai luat peste picior cand emise pretentia de a se obtine aceasta Walrussia, – taram al focilor –, cu care se parea ca Republica n-avea ce sa faca. Totusi, insistentele domnului Steward, servite de o incapatanare tipica de yankeu, facura ca in 1867 lucrurile sa fie foarte avansate. Trebuie chiar sa spunem ca, daca tratatul dintre America si Rusia nu fusese inca semnat, operatia urma sa se faca de la o zi la alta.



In seara de 31 mai familia Cascabel facu popas chiar pe frontiera, langa un palc de copaci inalti, in locul acela, Belle-Roulotte nu se mai afla pe teritoriul Columbiei britanice, ci in Alaska, pe posesiunile rusesti. Domnul Cascabel putea fi linistit in privinta asta. Asa ca ii revenise buna dispozitie si ea era atat de molipsitoare, incat i-o impartaseau toti ai sai. De acum inainte, pana la limitele Rusiei europene, itinerarul lor n-avea sa mai paraseasca acest teritoriu. Provincia Alaska, sau Siberia asiatica, toate aceste tinuturi vaste nu erau oare sub dominatia tarului? Masa fu insotita de multa veselie. Jean vanase un iepure mare si gras, starnit de Wagram dintr-un desis. Un veritabil iepure rusesc, daca doriti.
"O sa bem si un vin bun," zise domnul Cascabel.
"Cerule! imi pare ca respir mai usor dincoace de frontiera. E aici un aer american, amestecat cu cel rusesc! Respirati adanc, copii! Nu va sfiiti. Ajunge pentru toata lumea, chiar si pentru Cuisoara, cu toate ca are un nas lung de doi coti. Uf! M-au sufocat cele cinci saptamani, cat am traversat Columbia asta blestemata!" Ispravira cina, sorbira ultima picatura din vinul cel bun si se dusera cu totii la culcare. Noaptea trecu intr-o liniste desavarsita. Nici apropierea unor animale raufacatoare, nici aparitia indienilor nomazi n-o tulburara. A doua zi, atat caii cat si clinii isi revenisera din oboseala. Tabara fu ridicata din timp si oaspetii primitoarei Rusii, ‘sora Frantei’, cum ii spunea domnul Cascabel, se pregatira de plecare. Nu dura mult. Cu ceva mai inainte de orele sase dimineata, Belle-Roulotte avansa spre nord-vest ca sa ajunga la riul Simpson, pe care urmau sa-l traverseze cu bacul. Limba de pamant pe care Alaska o intinde spre sud este o fisie ingusta, cunoscuta in general sub numele de Thlinkithen. Ea se invecineaza la apus cu un numar oarecare de insule si arhipelaguri, cum ar fi Printul de Wales, Croozer, Kuju, Baranov, Sitka si altele. Pe aceasta ultima insula e situata capitala coloniei rusesti, purtand numele de Noul Arhanghelsk. Cand Belk-Roulotte va ajunge la Sitka, domnul Cascabel avea de gand sa faca acolo un popas de mai multe zile, intai ca sa se odihneasca, dar si ca sa-si faca pregatirile pentru finalul primei parti a calatoriei sale, care trebuia sa-l scoata la stramtoarea Bering. Traseul ii obliga sa urmeze o fasie de pamant capricios decupata de-a lungul muntilor de coasta. Domnul Cascabel porni asadar, insa nici nu apuca sa paseasca bine pe solul Alaskai, ca un obstacol il si opri categoric, iar acel obstacol parea de netrecut. Primitoarea Rusie, sora Frantei, nu parea deloc dispusa sa fie ospitaliera cu acesti frati francezi ce alcatuiau familia Cascabel. intr-adevar, Rusia li se prezenta sub infatisarea a trei agenti de frontiera, indivizi zdraveni cu barbi stufoase, cu capete mari si nasuri carne, cu un aer asiatic, dar imbracati in uniforme negre si purtand acele caschete plate care inspira un temeinic respect atator milioane de oameni.
La un semn al sefului agentilor, Belle-Roulotte se opri, iar Cuisoara, care mana caii, isi chema patronul. Domnul Cascabel aparu in usa primului compartiment, urmat de copii si de sotia sa. Coborara cu totii, intrucatva nelinistiti de uniformele acelea.
"Pasapoartele! ceru agentul in ruseste, limba pe care domnul Cascabel o pricepu cat se poate de bine in acea imprejurare.
"Ce pasapoarte? intreba.
"Da! Nu poti intra fara pasaport pe posesiunile tarului!
"Pai, noi nu avem asa ceva, stimate domn, raspunse politicos domnul Cascabel.
"Atunci n-o sa treceti! Era limpede si semnificativ, ca o poarta pe care o inchizi in nasul unui nepoftit. Domnul Cascabel se stramba. intelese cat de severe erau instructiunile administratiei ruse si ca era putin probabil sa ajunga la un aranjament. Ce ghinion, intr-adevar, sa-i intalneasca pe agentii aceia tocmai in locul pe unde Belle-Roulotte trecuse frontiera! Foarte nelinistiti, Cornelia si Jean asteptau rezultatul acelei discutii de care depindea continuarea calatoriei.
"Oameni buni, zise domnul Cascabel apasand cuvintele si gesticuland larg ca sa-si puna si mai mult in evidenta limbutia obisnuita, noi suntem francezi si facem o calatorie pentru placerea noastra, as indrazni sa spun ca si pentru a altora, indeosebi a nobililor boieri cand acestia binevoiesc sa ne onoreze cu prezenta lor. Am crezut ca ne putem lipsi de hartii pe pamantul majestatii sale tarul, imparatul tuturor rusilor...
"Niciodata nu s-a intamplat sa intre cineva fara permis special pe teritoriul sau, niciodata!"
"si nu s-ar putea o data... macar o singura data? relua domnul Cascabel cu o voce plina de insinuari.
"Nu, raspunse agentul pe un ton aspru, de neinduplecat. Asa ca, inapoi, si fara sa mai stati pe ganduri!
"in sfarsit, unde se pot procura pasapoartele acelea," intreba domnul Cascabel.
"Va priveste."
"Lasati-ne sa mergem pana la Sitka, iar acolo, prin intermediul consulului Frantei..." "Nu-i nici un consul al Frantei la Sitka. Dar, de fapt, de unde veniti?"
"De la Sacramento."
"inseamna ca trebuia sa va faceti rost de pasapoarte la Sacramente. Prin urmare, nu mai insistati degeaba!"



"Nu-i deloc degeaba, vorbi iarasi domnul Cascabel, fiindca vrem sa ne intoarcem in Europa."
"in Europa... urmand directia asta?!" Domnul Cascabel pricepu ca raspunsul sau il facea cat se poate de suspect, deoarece ideea de a te-intoarce in Europa pe drumul acela era cam nastrusnica.
"Da, spuse, anumite imprejurari ne-au obligat sa acceptam acest ocol.
"Nu ma intereseaza! zise agentul. Peste teritoriile rusesti nu se trece fara pasaport." "Daca nu trebuie decat sa platim ceva, poate ajungem totusi sa ne intelegem? se interesa domnul Cascabel. si, spunand asta, trase cu ochiul intr-un fel cat se poate de semnificativ. Se parea insa ca nici in asemenea conditii nu aveau sa cada la intelegere. "Oameni buni, relua domnul Cascabel in disperare de cauza, se poate oare sa nu fi auzit niciodata de familia Cascabel? Rostise cuvintele acelea de parca familia Cascabel ar fi fost egala, ca importanta, cu a Romanovilor! Nici asa nu avu mai mult succes. Fu nevoit sa faca stanga-mprejur si cale intoarsa. Agentii mersera cu dispozitiile lor severe si de neinduplecat pana acolo incat insotira vehiculul dincolo de frontiera, somandu-i categoric pe ocupantii lui sa n-o mai treaca inapoi. Rusinat, domnul Cascabel se afla, prin urmare, iarasi pe teritoriul Columbiei britanice. Vom recunoaste ca situatia era neplacuta si, totodata, cat se poate de ingrijoratoare. Toate planurile se dadusera peste cap. Erau nevoiti sa renunte la itinerarul adoptat cu atata entuziasm. Calatoria prin vest, intoarcerea in Europa prin Siberia asiatica, devenea imposibila fara pasaport. Puteau, desigur, sa ajunga la New York in conditii obisnuite. Dar cum sa treaca Oceanul Atlantic fara pachebot si cum sa urce pe un pachebot fara banii cu care sa-si plateasca locul? si n-ar fi fost prea intelept,sa spere ca si-ar putea procura din mers suma necesara unor asemenea cheltuieli. La urma urmei, cat timp le-ar fi trebuit ca s-o stranga? Familia Cascabel – de ce sa n-o spunem? – epuizase Statele Unite, in douazeci de ani, nu ramasese oras ori targ nevamuit pe traseul lui Great Trunk. Acum n-ar fi adunat nici in centi ce adunasera altadata in dolari. Nu! Sa se apuce din nou de colindat estul, asta ar fi adus nesfarsite intarzieri, poate ani si ani inainte de a reusi sa plece in Europa. Erau siliti sa descopere, cu orice pret, o smecherie prin care Belle-Roulotte sa ajunga la Sitka. Iata ce gandeau, ce discutau membrii acelei nostime familii, abandonati de cei trei agenti in asemenea cugetari neplacute. "Frumoasa incurcatura," zise Cornelia, clatinand din cap. "Chiar minunata, adauga domnul Cascabel. Suntem in impas, intr-o fundatura.
Haide, batrane luptator in arenele publice, oare nu mai ai resurse care sa te scoata deasupra nenorocului? O sa te lasi coplesit de ghinion? Tu, saltimbanc dedat la toate farsele si trucurile, n-o sa izbutesti acum sa te descurci? ti s-a golit sacul cu smecherii? Oare imaginatia ta atat de bogata in nascociri salvatoare n-o sa invinga si de data asta? "Cesar, spuse Cornelia, din moment ce afurisitii aia de agenti erau acolo tocmai la tanc ca sa nu ne lase sa trecem frontiera, hai sa vorbim cu seful lor.
"seful lor! exclama domnul-Cascabel. Pai seful lor e guvernatorul Alaskai, vreun colonel rus tot atat de incapatanat ca si subalternii lui, si care o sa ne trimita la dracu!
"De altfel, precis isi are resedinta la Sitka, remarca Jean, si tocmai la Sitka nu ne lasa sa mergem. .
"Poate ca politaii astia n-or sa aiba nimic impotriva sa-l conduca pe unul dintre noi la guvernator, facu o observatie judicioasa Cuisoara.
"Ia te uita! Cuisoara are dreptate," aprecie domnul Cascabel.
"E o idee grozava."
"Daca nu cumva e o idee proasta," adauga Cuisoara corectivul obisnuit.
"Trebuie sa incercam, inainte de a ne intoarce din drum, zise Jean. si, daca vrei, tata, ma duc eu...
"Nu, mai bine ma duc eu, spuse domnul Cascabel. Sitka e departe de granita?
"Vreo suta de leghe, raspunse Jean.
"inseamna ca peste vreo zece zile as putea fi din nou in tabara. Sa asteptam pana mane si-o sa ne incercam norocul. A doua zi, cum se crapa de ziua, domnul Cascabel porni sa-i caute pe agenti, ii gasi repede si usor, intrucat ramasesera de veghe in preajma vehiculului.
"Iar dumneata? ii strigara pe un ton amenintator.
"Iar eu," raspunse domnul Cascabel cu cel mai incantator suris de care era in stare. si, cu tot felul de amabilitati la adresa administratiei ruse, le aduse la cunostinta ca ar dori sa fie condus la excelenta sa guvernatorul din Alaska. Se oferea sa plateasca cheltuielile de deplasare ale ‘onorabilului functionar’ care ar fi fost de acord sa-1 insoteasca si lasa chiar sa se intrevada perspectiva unei frumoase gratificatii in moneda curenta pentru acel om generos si devotat care... si asa mai departe. Propunerea esua. Nici macar perspectiva frumoasei gratificatii n-avu succes. Poate ca agentii, incapatanati ca niste vamesi si indaratnici ca niste perceptori de dari, incepusera chiar sa vada ceva foarte suspect in insistenta aceea de a trece frontiera Alaskai. Asa ca unul din ei ii dadu ordin sa se retraga chiar in momentul acela, adaugand: "Daca va mai prindem pe teritoriul rusesc, nu la Sitka o sa fiti dus, ci in fortul cel mai apropiat.



Nu fara niste bruftuluieli, domnul Cascabel fu condus cu promptitudine inapoi la BelleRoulotte, iar pe fata lui descumpanita ceilalti putura citi ca esuase. Oare locuinta mobila a familiei Cascabel era pe cale de a se preface intr-una sedentara? Luntrea care il purta pe saltimbanc si norocul sau era oare gata sa esueze la frontiera columbo-alaskiana precum o nava pe care marea, retragandu-se, o lasa pe uscat in mijlocul stancilor? Adevarul e ca usor puteai crede acum una ca asta. Ce trista fu ziua scursa in asemenea conditii, si la fel urmatoarele, trecute fara ca familia sa poata lua o hotarare! . Din fericire, alimentele nu le lipseau; mai aveau o provizie serioasa de conserve, pe care socotisera ca si-o vor reface la Sitka. in plus, imprejurimile gemeau de vanat. Trebuia doar ca Jean si Wagram sa aiba grija sa nu se aventureze in afara teritoriului columbian. Altfel baiatul s-ar fi ales cu confiscarea pustii si cu o amenda in folosul fiscului rusesc. Domnul Cascabel si ai sai fura cuprinsi de o cumplita amaraciune. Parea ca si animalele o impartaseau. Jako flecarea mai putin ca de obicei. Cu coada atarnata, canii scoteau lungi latraturi nelinistite. John Bull nu-si mai dadea osteneala sa faca giumbuslucuri si sa se strimbe. Numai Vermout si Gladiator lasau impresia ca accepta cu placere situatia, neavand altceva de facut decat sa pasca iarba grasa si proaspata de pe platoul inconjurator,
"Trebuie, totusi, sa luam o hotarare! spunea uneori domnul Cascabel, incrucisand bratele. Desigur, dar care? Care anume? Iata ceva ce n-ar fi trebuit sa-l puna deloc in incurcatura pe domnul Cascabel, fiindca, la drept vorbind, nu avea de ales: era nevoit sa se intoarca din drum, din timp ce inainte nu putea merge. Sa renunte la calatoria prin vest, dupa ce o pornisera cu atata hotarire! Sa revina pe blestematul pamant al Columbiei britanice, ca apoi s-o ia peste preriile din Far West pana la tarmul Atlanticului! Iar odata ajunsi la New York, ce aveau sa faca? Poate ca niste suflete milostive le-ar fi deschis o subscriptie ca sa ajute familia sa se repatrieze? Ce umilinta pentru niste oameni cumsecade, care traisera intotdeauna din munca lor, care nu intinsesera niciodata mana – sa coboare pana acolo incat sa primeasca de pomana! Ah! Unde erau pungasii aceia mizerabili care le furasera mica avere in trecatorile Sierrei Nevada!
"Daca nu-i spanzura in America, nu-i stranguleaza in Spania, nu-i ghilotineaza in Franta ori nu-i trag in teapa in Turcia, inseamna ca nu mai exista dreptate pe lumea asta," spunea mereu domnul Cascabel. in sfarsit, se hotari.
"Mane plecam, spuse el in seara zilei de 4 iunie. Ne intoarcem la Sacramento si apoi... Nu-si termina fraza. Aveau sa vada la Sacramento. De altfel, totul era pregatit pentru plecare. Mai trebuiau doar inhamati caii si intorsi in directia sud.
Ultima seara petrecuta pe frontiera Alaskai fu si mai trista. Fiecare statea in coltul lui, fara sa scoata o vorba. Era intuneric bezna. Nori mari brazdau cerul in neorinduiala, semanand cu niste sloiuri in deriva; un vant puternic ii impingea spre est. Nu se zarea nici o stea, iar luna noua tocmai disparea dupa muntii inalti care se profilau la orizont. Era in jur de ora noua seara cand domnul Cascabel porunci tuturor sa mearga la culcare. A doua zi urmau sa plece inainte de a se lumina. Belle-Roulotti avea sa se angajeze din nou pe drumul urmat incoace de la Sacramento si, chiar fara calauza, nu lear fi fost prea greu sa se descurce. Ajunsi la izvoarele riului Frazer, le ramanea doar sa coboare in lungul vaii pana la frontiera cu teritoriul Washington. Prin urmare, Cuisoara se pregatea sa inchida usa primului compartiment, dupa ce le spusese noapte buna celor doi cani, cand se auzi foarte aproape o bubuitura.
"Pare sa fie un foc de arma," striga domnul Cascabel.
"Da, cineva a tras," raspunse Jean.
"Vreun vanator, fara indoiala," zise Cornelia.
"Vanator, pe bezna asta?" intreba Jean. Nu-mi vine a crede.
In momentul acela rasuna a doua impuscatura, urmata de strigate.



 


Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 765 ori.
{literal} {/literal}