Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2

Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2

de Jules Verne


PARTEA A DOUA


CAPITOLUL 2

INTRE DOI CURENTI







Belle-Roulotte era, in sfirsit, pe uscat, fara teama ca banchiza avea sa se rupa. Va puteti inchipui cat de mult pretuia familia Cascabel avantajul de a simti pamantul solid sub picioare. Se facuse intuneric. Pentru cat stateau acolo luara aceleasi masuri ca in ajun, de data asta la cinci-sase sute de pasi in interiorul insulei Diomede. Apoi se ocupara de animale si, la sfarsit, de lumea buna, vorba lui Cesar Cascabel. Altfel, nu era tocmai frig. Termometrul arata abia patru grade sub zero. in fond, asta navea nici o importanta. Cat dura acel popas nu trebuiau sa se sperie de vreo crestere a temperaturii. Puteau sa astepte pana cand un ger puternic va ingheta definitiv banchiza. Iarna n-avea sa intarzie sa-si intre pe deplin in drepturi. Fiind de-acum intuneric bezna, domnul Serghei amana pentru a doua zi planuita explorare a insulei. Mai intai, era important sa se ocupe de cai, care extenuati cum erau aveau nevoie de nutret bun si de odihna. Apoi, dupa cina, fiecare isi ceru dreptul sau la repaus, grabindu-se sa se intinda in pat. Drumul fusese cumplit de obositor. Curand, Belle-Roulotte se scufunda in somn, iar in noaptea aceea Cornelia nu mai visa nici dezgheturi, nici bulboane gata sa-i inghita casa rulanta. A doua zi, de cum se facu destula lumina, domnul Serghei, Cesar Cascabel si cei doi fii ai sai plecara in recunoastere pe insula. Primul lucru care ii surprinse fu numarul incredibil de mare al focilor refugiate acolo. Faceau parte din specia denumita otarii cu blana. Tocmai in zona aceea a Marii Hering, limitata la sud de paralela cincizeci de grade latitudine nordica, traiesc cele mai multe animale de acest fel. Examinand harta, te incanta configuratia celor doua coaste, americana si asiatica, si mai ales asemanarea lor. Daca le compari, au acelasi profil, detasat foarte clar: capul Printul de Wales seamana cu peninsula Ciukotsk; golful Norton are drept corespondent golful Anadar; capatul peninsulei Alaska se curbeaza la fel ca peninsula Kamceatka si totul se inchide prin sirul insulelor Aleutine. Totusi, nu se poate trage concluzia ca America s-a separat brusc de Asia in urma vreunei convulsii geologice din timpurile preistorice, care ar fi deschis stramtoarea Bering, caci proeminentele unui tarm nu corespund intrandurilor celuilalt. in aceasta zona se afla nenumarate insule: Sf. Laurentiu, pe care am mai pomenit-o, Nunivak, pe litoralul american, Karagniski, pe cel asiatic; apoi, nu departe de tarmurile Kamceatkai, insula Bering, invecinata cu mica Insula de Arama, iar aproape de Alaska, insulele Pribilof. Asemanarea dintre coaste e intregita, prin urmare, de o identica dispunere a arhipelagurilor. indeosebi insulele Pribilof si insula Bering sunt invadate de coloniile de foci care traiesc in aceasta mare. Vin acolo cu milioanele. Asa ca in locurile acelea isi dau intalnire vanatorii de profesie care cauta otarii si lutre de mare, ultimele foarte numeroase in urma cu mai putin de un secol, dar acum imputinate din cauza unei nesocotite distrugeri.



Cat despre otarii nume generic ce include leii de mare, vacile de mare, ursii de mare se aduna in grupuri fara numar si rasa nu pare amenintata sa dispara vreodata. si totusi, cat de vanate sunt in tot timpul sezonului cald! Pescarii le urmaresc neinduplecati pana in asa-numitele "rookeries", un fel de parcuri unde se grupeaza familiile. Sunt haituite mai ales animalele mature, iar de la disparitie le . salveaza doar fecunditatea lor extraordinara. Calculele spun ca, din anul 1867 pana in anul 1880, au fost nimicite trei sute optzeci si opt de mii noua sute optzeci si doua de otarii numai in rezervatiile din insula Bering. De pe insulele Pribilof, pescarii din Alaska au recoltat un stoc de trei milioane cinci sute de mii de piei si furnizeaza anual inca o suta de mii, cel putin. si oare cate nu se opresc pe alte insule din Marea Bering! Domnul Serghei si camarazii sai puteau sa-si dea seama dupa ceea ce vedeau pe insula Diomede. Toata plaja era acoperita de un furnicar de foci, ingramadite unele in altele, incat nu se vedea nimic din covorul, de zapada pe care stateau. Erau privite, insa si ele faceau acelasi lucru cu vizitatorii insulei. Nemiscate, nelinistite, poate iritate de luarea in posesiune a domeniului lor, nu incercau deloc sa fuga, iar cateodata scoteau un fel de behait prelung, in care se simtea o oarecare furie. Apoi, ridicandu-se, isi agitau puternic labele, ori mai bine zis inotatoarele desfacute in evantai. Ah! Daca, asa cum dorea tanarul Sandre, focile acelea ar fi avut darul vorbirii, cu ce tunet s-ar fi rostogolit cuvantul tata de pe buzele lor mustacioase! Se intelege ca nici domnul Serghei si nici Jean nu se gandeau sa vaneze prin armata aceea de amfibii. si totusi, era acolo o bogatie de blanuri pe picioare, cum spunea domnul Cascabel. Dar ar fi fost un masacru inutil, ba chiar primejdios, inspaimantatoare prin numar, animalele ar fi putut pune in pericol vehiculul. Asa ca domnul Serghei recomanda cea mai deplina prudenta. Oare prezenta focilor pe insula nu era cumva un semn de care trebuiau sa tina cont? si nu era cazul sa se intrebe de ce se refugiasera animalele pe acea ingramadire de stanci, lipsita de orice resurse? Pe acest subiect avu loc o discutie foarte serioasa intre domnul Serghei, Cesar Cascabel si fiul sau mai mare. Ajunsesera in partea centrala a insulei, pe cand femeile se ocupau de gospodarie, iar Cuisoara si Sandre aveau grija de cai. Domnul Serghei deschise discutia: "Prieteni, ma intreb daca n-ar fi mai bine sa plecam de pe insula Diomede indata ce caii vor fi destul de odihniti, decat sa ne prelungim popasul aici. "Domnule Serghei, raspunse Cesar Cascabel, si eu cred ca nu-i cazul sa ne jucam prea mult de-a Robinsonii pe insula asta. Marturisesc ca as vrea sa simt sub picioare o bucatica din coasta siberiana. "inteleg, tata," interveni Jean, "si totusi ar fi mai bine sa nu ne mai expunem ca atunci cand am pornit sa traversam stramtoarea. Ce s-ar fi ales de noi de n-ar fi fost insula asta? Mai avem vreo zece leghe pana la Numana." "Ei bineJean, daca dam niste bice bune cailor, le-am putea parcurge in doua-trei etape.
"Greu, tata, chiar daca banchiza ne-ar permite! aprecie Jean. Cred ca Jean are dreptate, zise domnul Serghei. E limpede ca suntem grabiti sa trecem dincolo de stramtoare. Din moment ce frigul s-a potolit insa pe neasteptate, mi se pare ca n-ar fi totusi deloc intelept sa parasim uscatul. Am plecat prea din timp din Port Clarence; sa ne dam silinta sa nu plecam prea repede si de pe insula Diomede. Un lucru e sigur: stramtoarea nu e destul de inghetata pe toata intinderea ei. "De asta am auzit ieri trosnetele, adauga Jean. Precis, gheata n-are rezistenta care ne trebuie. "Da, asta-i o dovada, admise domnul Serghei. si ar mai fi una. "Care," intreba Jean. "Una ce mi se pare la fel de edificatoare, si anume prezenta acestor mii de foci impinse de instinct pe insula Diomede. Fara indoiala ca, plecand din regiunile mai nordice ale marii, animalele se indreptau spre insula Bering, ori spre insulele Aleutine, dar au mirosit ca se apropie ceva. Au simtit ca nu trebuiau sa ramana pe banchiza. Fie temperatura in crestere risca sa produca o dislocare a sloiurilor, fie vreun fenomen submarin ar putea rupe campul de gheata. Dar daca noi suntem grabiti sa ajungem pe coasta siberiana, amfibiile astea sunt la fel de grabite sa ajunga in parcurile lor de pe insula Bering, ori din insulele Pribilof. si, de vreme ce s-au oprit pe insula Diomede, inseamna ca au avut motive foarte serioase s-o faca. "Atunci, ce ne sfatuiesti, domnule Serghei." intreba domnul Cascabel. "Sfatul meu e sa ramanem aici pana cand focile, plecand, au sa ne dea de veste ca nu mai e nici o pericol. "Drace! Ia te uita ce nepotrivire afurisita!" "Nu-i asa de grav, tata," spuse Jean. "si sa speram ca n-o sa fie nici de-acum inainte." "De altfel, situatia asta nu poate dura prea mult, adauga domnul Serghei. Oricat de intarziata ar fi iarna anul acesta, in scurta vreme vine sfirsitul lui octombrie. si, cu toate ca termometrul nu coboara acum sub zero, de la o zi la alta poate arata cu douazeci de grade mai putin. Cand vantul o sa bata dinspre nord, banchiza va fi tot atat de solida ca un continent. Prin urmare, sfatul meu bine cumpanit este sa mai asteptam, in eventualitatea ca nimic nu ne zoreste sa plecam. Oricum, asa era mai intelept. Hotarara deci ca Belle-Roulotte sa ramana pe insula Diomede pana cand, in urma unui frig intens, stramtoarea avea sa fie suficient de inghetata. in ziua aceea, domnul Serghei si Jean vizitara o parte din suprafata granitica pe care se simteau in deplina siguranta. Insula avea o circumferinta de trei kilometri. Chiar si in timpul verii parea sa fie complet pustie. O ingramadire de stanci, atata tot. Ar fi ajuns, totusi, pentru stalpii faimosului pod Bering pe care si-l dorea domnul Cascabel, daca inginerii rusi si cei americani s-ar fi gandit vreodata sa uneasca cele doua continente facand astfel inversul lucrului ce-i place in mod deosebit domnului de Lesseps.



Plimbandu-se, vizitatorii aveau multa grija sa nu sperie focile. Cu toate acestea, era clar ca prezenta oamenilor aducea animalele intr-o stare de mare agitatie. Se aflau printre ele masculi puternici care racneau ragusit, adunandu-si pe langa ei familiile, majoritatea foarte numeroase, pentru ca sunt poligami si in jurul unui singur tata se intalnesc cate patruzeci-cincizeci de adulti. Aceste manifestari nu prea amicale incepura sa-l nelinisteasca pe domnul Serghei, mai ales cand observa la amfibii o oarecare tendinta de a se apropia de locul popasului. Daca erau izolate, nu aveai de ce sa te temi; ar fi fost insa greu, chiar imposibil sa te lupti cu o forta atat de masiva, presupunand ca ar fi avut chef sa-i alunge pe intrusii aparuti pe terenurile lor din insula Diomede. Jean fu la fel de frapat de pornirea aceea. La intoarcere, si el si domnul Serghei erau destul de alarmati. Ziua trecu fara incidente, daca nu socptim faptul ca briza dinspre sud-est se transformase in vant puternic. Era limpede ca se pregatea furtuna mare, poate una dintre vijeliile acelea arctice care dureaza mai multe zile. Barometrul scazuse brusc la saptezeci si doi de centimetri. Se anunta o noapte foarte rea. in plus, de cum intrara cu totii in Belle-Rou-lotte, niste urlete de a caror provenienta nu se puteau insela sporira vuietul rafalelor. Focile se apropiasera de vehicul si incepeau sa-l ia cu asalt. Caii nechezau infricosati, temandu-se de un atac al turmelor la care Wagram si Marengo latrau cu o furie fara succes. Trebuira sa se scoale, sa se repeada afara, sa-i aduca inapoi pe Vermout si Gladiator, sa aiba grija de ei. incarcara revolverele si pustile. Domnul Serghei era totusi de parere sa nu le foloseasca decat in caz de forta majora. Era intuneric bezna, intrucat in acea obscuritate profunda nu se vedea nimic, aprinsera felinarele. La lumina lor descoperira mii de foci in jurul vehiculului, toate asteptand, fara indoiala, venirea zilei ca sa-i atace. "Daca ne asalteaza, nu putem opune rezistenta si riscam sa fim coplesiti, spuse domnul Serghei. "Ce-i de facut? intreba Jean. "Trebuie sa plecam! "Cand? sa interesa domnul Cascabel. "Chiar in clipa asta! raspunse domnul Serghei. in fata acelui pericol, foarte grav, fara indoiala, facea oare bine domnul Serghei sfatuindu-i sa paraseasca insula? Da, nu aveau de ales. De buna seama, focile voiau doar sa-i alunge pe cei refugiati pe domeniul lor si, in mod foarte probabil, n-aveau sa inceapa o urmarire indarjita pe banchiza. Sa le imprastie cu forta ar fi fost si inutil, si cat se poate de imprudent. Ce puteau insemna cateva pusti si pistoale in fata atator mii de animale? Inhamara caii, femeile intrara din nou in compartimente, iar barbatii, gata sa se apere, se plasara de-o parte si de alta a vehiculului, care isi reincepea coborarea spre vest.
Noaptea era atat de intunecata, incat felinarele abia izbuteau sa lumineze in jur pana la douazeci de pasi. in acest timp, vifornita se dezlantuia cu si mai multa furie. Nu ningea, iar fulgii care fluturau prin aer erau smulsi de vant de pe suprafata banchizei. si macar daca inghetul ar fi fost deplin! Nu era insa deloc asa. Se auzea gheata plesnind cu paraituri lungi. Apareau crapaturi prin care apa marii navalea in jerbe. Domnul Serghei si camarazii sai mersera astfel vreme de o ora, cu spaima ca in orice clipa campul de gheata li se putea rupe sub picioare. Era imposibil sa tii o anume directie, cu toate ca Jean incerca, de bine de rau, sa se orienteze dupa acul busolei. Din fericire, indreptandu-se spre vest, nu erau acum tot atat de preocupati de abatere ca atunci cand riscau sa depaseasca insula Diomede pe la nord, ori prin sud, fara s-o recunoasca. La vreo zece leghe departare, coasta siberiana se intindea pe trei patrimi din orizont, incat era exclus sa nu dea peste ea. Dar trebuiau sa ajunga odata acolo, iar prima conditie era ca Belle-Roulotte sa nu fie inghitita de adancurile Marii Bering. si totusi, nu era singurul pericol, in orice moment vehiculul putea fi rasturnat de o rafala ce-l lovea oblic, dinspre sud-est. Din prudenta, Cornelia, Napoleone si Kayette coborara si ele. Domnul Serghei si domnul Cascabel, Jean, Sandre si Cuisoara se agatau de roti ca sa contracareze efectul vantului. Ne putem inchipui cat de incet avansau caii in asemenea conditii, simtind cum le fugea "pamantur de sub picioare. Spre orele cinci si jumatate dimineata, pe o bezna tot atat de profunda ca aceea care scalda spatiile interstelare, fura siliti sa opreasca. Atelajul nu mai putea inainta. Pe suprafata banchizei, aparusera denivelari miscatoare din cauza talazurilor impinse de vijelie din regiunile sudice ale Marii Bering. "Cum o sa scapam de aici," intreba Jean. "Trebuie sa ne intoarcem pe insula," striga Cornelia, care nu reusea s-o linisteasca pe Napoleone. "Acum nu se mai poate," raspunse domnul Serghei. "De ce," intreba domnul Cascabel. Prefer sa ma lupt cu focile decat... "Repet ca acum nu ne mai putem intoarce pe insula! spuse domnul Serghei. Ar trebui sa mergem impotriva vantului si vehiculul nu rezista. S-ar demola, daca nu tinem aceiasi sens cu furtuna. "Sa nu fim siliti cumva sa-l abandonam," zise Jean. "Sa-l abandonam?! exclama domnul Cascabel. Ce-o sa se aleaga de noi fara BelleRoulotte? "Vom face totul ca sa nu ajungem in situatia asta! raspunse domnul Serghei. Vehiculul e salvarea noastra, asa ca ne vom stradui si noi sa-l salvam cu orice pret. "Prin urmare, nu ne putem intoarce indarat?" intreba domnul Cascabel.
"Nu, raspunse domnul Serghei. Suntem siliti sa mergem mai departe. Curaj, stapanire de sine, si vom ajunge cu bine la Numana!" Aceste cuvinte ii imbarbatara pe toti. Era evident ca din pricina vantului nu se puteau intoarce pe insula Diomede. Sufla dinspre sud-est cu atata putere, incat nici animalele si nici oamenii n-ar fi reusit sa mearga impotriva lui. Chiar daca ramanea pe loc, BelleRoulotte tot s-ar fi rasturnat, numai incercand sa reziste la rafale. Pe la orele zece miji de ziua o zi stearsa si cetoasa. Foarte josi si desirati, norii pareau ca tarasc dupa ei fasii de abur, maturand cu furie stramtoarea. in vartejul de zapada, mici bucati de gheata desprinse din banchiza zburau prin aer ca in timpul unui bombardament cu grindina, in conditii atat de grele, nu facura decat o jumatate de leghe intr-o ora si jumatate, pentru ca trebuiau sa evite ochiurile de apa si sa ocoleasca mormanele de sloiuri adunate pe banchiza. Hula din larg imprima campului de gheata, pe dedesubt, o leganare ingrijoratoare, un fel de ruliu ce provoca trosnituri necontenite. in jurul amiezii se produse brusc o zguduitura puternica. O retea de crapaturi brazda larg banchiza in jurul vehiculului. Sub copitele cailor se deschise b crevasa cu diametrul de treizeci de picioare. La un strigat al domnului Serghei, camarazii sai se oprira la cativa pasi de crapatura. "Caii! Caii nostri! tipa Jean. Tata, sa salvam caii! Era prea tarziu. Gheata cedase, iar sarmanele animale tocmai dispareau in val-toare. Daca oistea si curelele nu s-ar fi rupt, Belle-Roulotte ar fi fost trasa si ea in adancurile marii. "Bietele animale! striga domnul Cascabel, disperat. Da, acei vechi prieteni ai saltimbancului, care cutreierasera lumea impreuna cu el, impartasindu-i cu credinta, atata vreme, existenta nomada, sfarsisera inghititi de ape. Lacrimi mari curgeau din ochii domnului Cascabel, ai sotiei si ai copiilor sai. "inapoi! inapoi! porunci domnul Serghei. impingand de rotile vehiculului, izbutira cu greu sa se indeparteze de crapatura pe care oscilatiile banchizei o tot largeau. Ajunsera astfel la vreo douazeci de picioare de locul dezastrului. Situatia ramanea insa extrem de grava. Ce era de facut? Sa paraseasca vehiculul in mijlocul stramtorii, apoi sa revina din Numana cu un atelaj de reni si sa-l caute? Parea ca nu aveau alta solutie. Deodata, Jean striga: "Domnule Serghei, domnule Serghei! Uitati-va! Suntem in deriva. "in deriva?" Era cat se poate de adevarat...



Fara indoiala ca un dezghet general punea sloiurile in miscare, intre cele doua tarmuri ale stramtorii. Adaugate la cresterea temperaturii, izbiturile vijeliei desfa-cusera banchiza insuficient cimentata in partea de mijloc. Spre nord se deschisesera canale largi ca urmare a deplasarii sloiurilor, unele urcate pe banchiza, altele intrate sub ea. Astfel ca mica insula plutitoare ce purta vehiculul aluneca impinsa de uragan. Cativa ghetari imobilizati constituiau puncte de reper dupa care domnul Serghei reusi sa stabileasca directia derivei. Va inchipuiti in ce masura se inrautatise situatia, si asa destul de ingrijoratoare dupa pierderea cailor. Nu mai puteau ajunge la Numana, nici macar abandonand vehiculul, in locul unor simple crapaturi ce puteau fi ocolite, aparusera nenumarate canale pe care nu aveai cum sa le treci; in plus, ele isi mai si schimbau directia dupa capriciile furtunii. Dar oare blocul acela de gheata, incalecat de Belle-Roulotte, cat avea sa reziste la socul valurilor sparte de marginile lui? in orice caz, nu-l puteau opri. Nimic de facut! Era peste puterile omenesti sa incerci sa conduci sloiul in asa fel incat sa ajunga pe tarmul siberian. Blocul plutitor s-ar fi oprit doar intr-un obstacol serios si cine stie daca obstacolul acela n-avea sa fie tocmai banchiza indepartata ce acopera marea polara! Spre orele doua dupa-amiaza, intrucat obscuritatea crestea cu ceata ce cuprinsese aerul, era destul de intuneric incat sa nu mai vezi nimic la cativa pasi. Adapostiti in partea orientata spre nord, domnul Serghei si camarazii sai ramaneau tacuti. Ce sa-si fi spus, din moment ce nu puteau face nimic? infofolite in paturi, Cornelia, Kayette si Napoleone se ghemuiau una langa alta. Sandre fluiera, mai mult surprins decat nelinistit, in interiorul vehiculului, Cuisoara punea la loc lucrurile rasturnate de zdruncinaturi. Daca domnul Serghei si Jean isi pastrasera stapanirea de sine, nu se intamplase la fel si cu domnul Cascabel, care se invinuia ca ii varase pe toti intr-o asemenea incurcatura. Era important ca mai intai sa-si dea seama in ce situatie se aflau. Sa nu uitam ca prin stramtoarea Hering circula doi curenti contrari. Unul coboara spre sud, altul urca spre nord. Primul este curentul Kamceatkai, al doilea curentul stramtorii Bering. Daca blocul de gheata pe care se afla trupa si materialul din Belle-Roulotte ar fi fost prins de primul curent, existau sanse sa fie manat si sa ajunga pe coasta siberiana. Daca, dimpotriva, intrau in zona de influenta a celui de-al doilea, urma sa fie impins spre intinderile Oceanului inghetat, unde nici continentul si nici eventuale grupuri de insule nu-l mai puteau opri. Din pacate, pe masura ce uraganul se intetea, focarul lui se deplasa din sud-est spre sud. O data cu schimbarea directiei vantului, in fundul palniei formate de stramtoare aerul era aspirat cu o violenta greu de banuit. Observand ce se petrecea, domnul Serghei si Jean intelegeau ca n-aveau nici o sansa sa fie prinsi de curentul Kamceatkai. Dupa busola, directia derivei era nordul. Puteau oare spera ca ghetarul avea sa fie dus spre peninsula Printul de Wales, pe coasta teritoriului Alaska, de unde Port Clarence ajungea in raza privirii? Ar fi fost un deznodamant cu adevarat providential. Dar stramtoarea se largeste atat de mult intre Capul Oriental si capul Printul de Wales, incat era imprudent sa se abandoneze acelei sperante.
Pe blocul de gheata aproape ca nu se mai putea sta: nimeni nu reusea sa se tina pe picioare din cauza vijeliei. Mergand sa vada cum arata marea in partea din fata, Jean fu rasturnat si, fara interventia domnului Serghei, ar fi cazut in valuri. Ce noapte petrecura acei nefericiti ori mai curand naufragiati, caci pareau sa fie supravietuitorii unui naufragiu! Cate spaime in fiecare clipa! Aisberguri cu masa considerabila loveau din cand in cand insula plutitoare cu asemenea zguduituri si paraituri, incat ameninta sa se dezintegreze. Valuri mari treceau peste suprafata ei, dandule impresia ca se scufundau in abis."Erau rebegiti cu totii de dusurile reci pe care vantul le pulveriza peste capetele lor. Nu se puteau feri de ele decat intrand in vehicul; dar acesta se clatina sub rafale si nici domnul Serghei. nici domnul Cascabel nu indrazneau sa le dea sfatul de a se adaposti inauntru. Se scursera astfel ore nesfarsite. Cum locurile de trecere deveneau tot mai largi, deriva incepea sa fie scutita de socuri. Oare sloiul trecuse de portiunea ingusta a stramtorii care, la cateva leghe mai incolo, se largea in directia Oceanului inghetat? Ajunsese cumva in zona situata deasupra cercului polar? Curentul stramtorii Bering nu-l impinsese in cele din urma spre curentul Kamceatkai? in cazul acesta, daca nu-l opreau coastele Americii, putea fi impins pana la banchiza cea mare. si nu se mai facea odata ziua! Pe lumina si-ar fi dat seama, fara indoiala, in ce situatie se aflau. Bietele femei! Murmurau o rugaciune, convinse ca numai Cerul le mai putea salva. in fine, veni si ziua aceea de sfarsit de octombrie. Ea nu avuse nici o imbunatatire a situatiei atmosferice. Ba chiar parea ca furia vijeliei sporea o data cu rasaritul soarelui. Cu busola in mana, domnul Serghei si Jean cercetau orizontul. Fara succes se sileau sa descopere vreo bucata de pamant mai inaltat, fie spre est, fie spre vest... Manat de curentul Bering, ghetarul asta se putea spune acum cu toata siguranta o apucase spre nord. Asa cum banuiti, furtuna produse locuitorilor din Port Clarence cea mai vie neliniste cu privire la soarta familiei Cascabel. Dar cum i-ar fi putut veni in ajutor, cand dezghetul taia orice legatura intre cele doua tarmuri ale stramtorii? Acelasi lucru se intampla si in portul Numana, unde cei doi agenti rusi, trecuti cu patruzeci si opt de ore inaintea lor, anuntasera plecarea echipajului din Bel-le-Roulotte. De fapt, daca erau intrucatva nelinistiti pentru insotitorii vehiculului, sentimentele lor nu porneau deloc din simpatie. Se stie ca-l asteptau pe contele Narkin pe coasta siberiana, unde aveau de gand sa-l aresteze... si uite ca, dupa toate probabilitatile, contele Narkin pierise in dezastrul acela, impreuna cu toata familia Cascabel. Iar dupa trei zile, cand curentul arunca doua cadavre de cai intr-un mic golf de pe litoral, nu mai incapu nici o indoiala. Erau Vermout si Gladiator, componentii unicului atelaj al saltimbancilor.
-Pe legea mea, zise unul dintre agenti. Am facut bine ca am trecut stramtoarea inaintea omului nostru.
-Asa e, raspunse celalalt, dar ceea ce este suparator este ca am pierdut o afacere frumoasa!






Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 816 ori.
{literal} {/literal}