Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5

Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5

de Jules Verne


PARTEA A DOUA




CAPITOLUL 5

INSULELE LEAHOV









In regiunea Marii Arctice se afla trei arhipelaguri cunoscute sub numele comun de Noua Siberie: insulele De Longi insulele Anjou si insulele Leahov. Acesta din urma, cel mai apropiat de continentul asiatic, este format dintr-un grup de insule situate intre 73° si 75° latitudine nordica si 135° si 140° longitudine estica, pe o suprafata de patruzeci si noua de mii de kilometri patrati. Printre cele mai insemnate se put aminti insulele Kotelnai, Blinai, Malai si Belkovski. tinuturi aride, fara copaci, fara culturi agricole, cu o vegetatie saracacioasa in cele cateva saptamani de vara si nimic altceva decat oase de cetacee si mamuti ingramadite in decursul erelor geologice, sau lemn fosil in impresionante cantitati – acestea sunt arhipelagurile Noii Siberii. Insulele Leahov au fost descoperite in primii ani ai secolului al XVIII-lea. Dupa o deriva de patruzeci de zile si dupa ce parcursese o distanta de sase-sapte sute de leghe, Belle-Roulotte nimerise pe insula Kotelnai, cea mai importanta si mai sudica din grup, la vreo patru sute de kilometri de continent. La sud-vest, pe tarmul Siberiei, se deschidea marele golf al Lenei, larga adancitura prin care apele acestui fluviu, unul dintre cele mai importante din nordul Asiei, se varsa in Oceanul inghetat. Dupa cum se vede, arhipelagul Leahov este ultima Thule(nume dat de romani unei insule din nordul Europei, socotita capatul lumii) a regiunilor polare, la aceasta longitudine. Dincolo de el, pana la hotarul de nestrabatut al banchizei, navigatorii n-au mai dat peste vreun alt pamant. Cu cincisprezece grade mai sus se afla polul nord. Prin urmate, naufragiatii fusesera aruncati la capatul lumii, chiar daca erau la o latitudine mai mica decat insulele Spitzbergen ori decat teritoriile septentrionale ale Americii. La urma urmei, familia Cascabel ajunsese mai la nord decat prevedea traseul initial, dar se apropiase in mod constant de Rusia europeana. Sutele de leghe strabatute incepand de la Port Clarence ii adusesera mai mult pericole decat oboseala, in asemenea conditii, o deriva insemna avans castigat prin tinuturi aproape impracticabile pe timp de iarna. si poate ca n-ar fi avut de ce sa se planga daca, printr-un ultim ghinion, domnul Serghei si prietenii sai n-ar fi cazut in manile indigenilor din arhipelagul Leahov. Era putin probabil
ca aveau sa fie lasati in libertate, ori ca vor izbuti sa si-o dobandeasca mai tarziu. in orice caz, in scurta vreme urmau sa afle si, dupa aceea, le ramanea timp sa actioneze in functie de imprejurari.
Insula Kotelnai este locuita de un trib inapoiat, avand intre doua sute cincizeci si trei sute de suflete, barbati, femei si copii la un loc. Cu o infatisare respingatoare, localnicii sunt cei mai neciopliti dintre toti locuitorii literalului, ciukci, iukaghiri si samoiezi. Idolatria lor intrece orice credinta, in ciuda devotamentului misionarilor, care n-au reusit sa le scoata din cap superstitiile si nici sa infranga pornirile spre hotie si pungasie ale acestor neosiberieni. Principala industrie a arhipelagului Leahov este pescuitul cetaceelor, care populeaza masiv acele zone ale Marii Arctice, si vanatoarea de foci, aproape la fel de abundenta ca in insula Hering in sezonul cald. Iarna e foarte aspra pe latitudinea Noii Siberii. Indigenii locuiesc, ori mai degraba se adapostesc in niste hrube intunecoase, sapate sub zapada.



Hrubele sunt impartite uneori in mai multe incaperi, unde se mentine cu usurinta o temperatura destul de ridicata. Focul se face cu lemn fosil, care seamana cu huila si se gaseste in cantitati apreciabile prin insulele acelea, fara sa mai punem la socoteala oasele de cetacee, folosite si ele drept combustibil. Printr-o gaura deschisa in acoperisul acelor trogloditi iese fumul unor vetre cat se poate de primitive, in consecinta, la prima vedere ai impresia-ca ies aburi din pamant, ca in cazul unor solfatare(emanatie de gaze de natura vulcanica, continand o mare cantitate de bioxid de sulf, de hidrogen sulfurat si mici cantitati de apa). Alimentatia de baza a localnicilor o constituie carnea de ren. Turme impresionante din aceste rumegatoare traiesc pe insulele si insulitele arhipelagului, in alimentatie mai intra elanul si pestele uscat, din care se fac provizii serioase pentru iarna. Cei din Noua Siberie n-au, prin urmare, de ce sa se teama ca vor pieri de foame. Grupul de pe insulele Leahov era condus de un sef pe nume Ciuciuk, care avea o putere incontestabila asupra oamenilor sai. Cunoscand un regim de supunere absoluta, acesti indigeni se deosebesc categoric de eschimosii din Alaska, aflati intr-un fel de egalitate republicana. Sunt diferiti de acestia din urma si ca atitudine, cu obiceiurile lor salbatice, cu lipsa de ospitalitate de care deseori se plang marinarii de pe baleniere. Da, oamenii de treaba din Port Clarence nu puteau fi decat regretati! intr-adevar, familiei Cascabel i se intamplase tot ce putea fi mai rau. Sa nimereasca, dupa catastrofa din stramtoarea Bering, tocmai in arhipelagul Leahov si sa intre in contact cu niste triburi atat de neprimitoare, asta depasea, fara indoiala, limitele oricarui nenoroc. Asa ca domnul Cascabel nu-si ascunse deloc dezamagirea, vazandu-se inconjurat de vreo suta de bastinasi care urlau, gesticulau, ba ii mai si amenintau pe naufragiatii cazuti din intamplare in manile, lor. "Cu cine au treaba maimutoii astia? intreba el dupa ce-i impinse pe cei ce-l inghesuiau prea tare. "Cu noi, tata," raspunse Jean. "Ciudat fel de a-ti primi oaspetii! Nu cumva, vor sa ne mance?"
"Nu, dar in mod sigur au de gand sa ne tina prizonieri pe insula!" "Prizonieri?" "Da, asa cum au procedat si cu doi mateloti sositi inaintea noastra. Lui Jean nu-i facea nici o placere sa dea explicatii mai ample. Vreo doisprezece indigeni ii inhatara pe domnul Serghei si pe camarazii lui. Fura nevoiti sa-i urmeze, vrand-nevrand, spre satul Turkev, altfel spus, capitala arhipelagului. in acest timp, alti vreo douazeci se indreptau spre Belle-Roulotte, al carei fum subtire se mai putea vedea spre est, in lumina inserarii. Dupa un sfert de ora, prizonierii ajunsera la Turkev si fura introdusi intr-o incapere mare, scobita sub zapada. "O fi, de buna seama, inchisoarea locului! zise domnul Cascabel dupa ce ramasera singuri in jurul unui foc aprins in mijlocul incaperii. intai de toate, Jean si Kayette le povestira intamplarile prin care trecusera. Disparand indaratul blocurilor aflate in deriva, bucata de gheata care ii purta o luase spre vest. Jean o tinea in brate pe tanara indianca, de teama sa nu fie rasturnata de vreo zguduitura. Erau fara mancare si fara adapost pentru cine stie cata vreme, dar cel putin se aflau impreuna. Ghemuiti unul in altul, poate ca nu mai simteau nici frigul si nici foamea. Se facu noapte. Nu puteau sa se vada, insa se puteau auzi. Orele se scurgeau intr-o continua groaza, in spaima ca aveau sa fie inghititi de ape. Apoi aparura din nou razele palide ale zilei, chiar in clipa in care se izbeau de banchiza. Jean si Kayette pornira de-a curmezisul imensului camp de gheata, mersera multa vreme si, ajunsi pe insula Kotelnai, cazura in manile indigenilor. "Jean, zici ca mai sunt si alti naufragiati pe care-i tin prizonieri," intreba domnul Serghei. "Da, domnule Serghei," raspunse Jean. "I-ati vazut?" "Nu, domnule Serghei, spuse Kayette. Dar am inteles ce vorbeau localnicii, fiindca folosesc limba rusa si au pomenit de doi mateloti pe care ii tin in satul lor. intr-adevar, triburile Siberiei septentrionale vorbesc ruseste si domnul Serghei urma sa se inteleaga cu locuitorii insulelor Leahov. Dar ce puteau astepta de la pungasii aceia care, alungati din regiunile destul de populate de la gurile fluviilor, se refugiasera in arhipelagurile Noii Siberii, unde nu mai aveau de ce sa se teama de autoritati! Domnul Cascabel nu se putea linisti atata vreme cat nu erau liberi sa umble, pe unde le placea. Se temeau, pe buna dreptate, ca Belle-Roulotte va fi descoperita si pradata de ticalosii aceia, poate chiar distrusa. si doar nu scapasera cu greu din dezastrul stramtorii Bering pentru a cadea in puterea acelei ‘scursori polare’! "Haide, Cesar, calmeaza-te! Furia nu-ti foloseste la nimic! in fond, puteam s-o patim si mai rau."
"Mai rau, Cornelia?" "Fara indoiala, Cesar. Daca nu i-am mai fi gasit pe Jean si pe Kayette? Ei bine, sunt aici amandoi si cu totii suntem in viata! Gandeste-te prin ce primejdii am trecut si cum am scapat ca prin minune. Asa ca, in loc sa ne infuriem, ar trebui sa multumim Cerului. "Eu ii multumesc, Cornelia, ii multumesc din toata inima! Dar, fie-mi ingaduit sa-l blestem pe diavolul care ne-a aruncat in ghearele acestor netrebnici! Seamana mai mult cu niste fiare decat cu fiintele omenesti. Domnul Cascabel avea dreptate, insa nici Cornelia nu gresea. Toti cei din BelleRoulotte erau in viata. Cati plecasera din Port Clarence, atatia ajunsesera in satul Turkev. "Da, intr-o groapa de dihori si de cartite! mormai domnul Cascabel. O hruba unde nici macar un urs ceva mai spalat nu si-ar face barlogul. "Aoleu! Cuisoara!" striga Sandre. Ce se intamplase oare cu baiatul acela de treaba? il lasasera sa aiba grija de BelleRoulotte. O fi incercat, riscandu-si viata, sa apere bunurile stapanului sau? L-or fi prins si pe el salbaticii? Dupa ce Sandre pomenise de Cuisoara, incepura si ceilalti: "si Jako," spuse Cornelia. "si John Bull," adauga Napoleone. "si canii nostri," zise Jean. Se intelege ca erau nelinistiti mai ales pentru Cuisoara. Maimuta, papagalul, Wagram si Marengo erau pe planul doi. in clipa aceea se auzi zgomot afara. Erau injuraturi amestecate cu latraturile celor doi cani. Imediat, borta prin care se intra in hruba se deschise brusc. Wagram si Marengo se napustira inauntru, iar dupa ei aparu Cuisoara. "Sunt aici, patroane," striga sarmanul baiat. "Daca nu cumva asta nu mai sunt eu, fiindca habar n-am unde ma aflu!" "Esti exact acolo unde suntem si noi," explica domnul Cascabel, intinzandu-i mana. "Ce-i cu Belle-Roulotte," intreba Cornelia nerabdatoare. "Belle-Roulotte? Ei bine, gentlemanii aia au descoperit-o sub zapada, s-au inhamat la ea ca niste animale si au adus-o in sat, raspunse Cuisoara. "Dar Jako? intreba Cornelia. "si pe Jako. "Dar John Bull," se interesa Napoleone. "si pe John Bull."



La urma urmelor, daca familia Cascabel era retinuta la Turkev, era mai bine ca si casa lor rulanta sa se afle acolo, chiar cu riscul de a fi jefuita. incepea sa li se faca foame, totusi, iar localnicii nu dadeau semne ca ar fi avut de gand sa-si alimenteze prizonierii. Din fericire, prevazatorul Cuisoara avusese grija sa-si umple buzunarele. Scoase de acolo cateva cutii de conserve, suficiente pentru o masa. Apoi, infasurati in blanuri, dormira cat de cat, intr-o atmosfera pe care fumul o facea aproape irespirabila. A doua zi "5 decembrie, domnul Serghei si camarazii sai fura scosi din hruba si, cu toate ca era un frig strasnic, in aerul de afara se simtira minunat. Fura dusi inaintea sefului. Cu o infatisare vicleana si o mutra nu tocmai atragatoare, individul statea intr-o locuinta subterana mult mai mare si mai confortabila decat bordeiele supusilor sai. Grota era sapata langa o stanca acoperita cu zapada, al carei varf semana foarte bine cu un cap de urs. Ciuciuk avea vreo cincizeci de ani. Fata lui spana, cu ochi mici si aprinsi ca jaraticul, arata bestial – daca ni se ingaduie sa folosim aceasta expresie – din cauza coltilor ascutiti care ii ieseau de sub buzele rasfrante. Asezat pe un morman de blanuri, imbracat in piei de ren, incaltat cu cizme din piele de foca, isi legana incet capul varat intr-o caciula imblanita. "Are o figura de sarlatan batran! spuse in soapta domnul Cascabel. De-o parte si de alta se atineau doua-trei persoane mai importante din trib. Afara asteptau vreo cincizeci de indigeni imbracati aproape la fel ca seful lor si carora nu le puteai ghici sexul dupa haine, pentru ca in Noua Siberie barbatii si femeile se imbraca la fel. Mai intai Ciuciuk i se adresa domnului Serghei, caci ii ghicise, fara indoiala, nationalitatea, il intreba intr-o ruseasca usor de inteles: "Cine esti?" "Un supus al tarului," raspunse domnul Serghei, socotind ca, poate, titlul acela imperial avea sa-l impresioneze pe mai-marele arhipelagului. "Dar astia," relua Ciuciuk, aratand spre membrii familiei Cascabel. "Sunt francezi," raspunse domnul Serghei. "Francezi," repeta seful. Se parea ca nu auzise niciodata de vreun popor ori de vreo populatie cu acest nume. "Ei bine, suntem francezi... francezi din Franta, nemernicule," exclama domnul Cascabel.
Dar rosti acestea in limba lui, cu neinfranarea cuiva care e sigur ca nu poate fi inteles. "si ea?" intreba Ciuciuk, aratand spre Kayette, despre care isi daduse seama ca era de alta rasa. "Indianca," explica domnul Serghei. Apoi se incinse o discutie foarte aprinsa intre el si Ciuciuk. Domnul Serghei traducea pentru familia Cascabel ce era mai important. Pe scurt, rezultatul acelei intrevederi era ca naufragiatii trebuiau sa se considere prizonieri, urmand sa ramana pe insula Kotelnai pana cand vor plati, in bani rusesti, o despagubire de trei mii de ruble. "Dar de unde crede fiul asta al Marii Ursoaice ca o sa luam banii? Ticalosii trebuie ca au pus mana pe tot ce mai aveati, domnule Serghei! Ciuciuk facu un semn si prizonierii fura scosi afara. Li se ingaduia sa se plimbe prin sat, cu conditia sa nu se indeparteze si, inca din primele zile, isi dadura seama ca erau supravegheati indeaproape. De altfel, plina iarna fiind, le-ar fi fost imposibil sa evadeze si sa ajunga pe continent. Domnul Serghei si prietenii sai se dusera imediat la Belle-Roulotte. Acolo se buluceau o gramada de indigeni, ramasi in extaz in fata maimutei John Bull, care ii incanta cu cele mai nostime strambaturi. intrucat nu mai vazusera niciodata maimute, isi inchipuiau ca animalul acela cu par roscat facea parte din rasa umana. "Macar tot atata cat astia," observa Cornelia. "Da, dar ei o fac de rusine," spuse domnul Cascabel. Apoi, gandindu-se putin, adauga: "Am gresit cand le-am spus astora maimute. Le sunt inferiori in toate privintele, asa ca te rog sa ma ierti, micul meu John Bull." John Bull raspunse prin cateva tumbe. Cand insa un indigen vru sa-l apuce de laba, il musca pana la sange. "Bravo, John Bull! Musca-i! Musca-i cat mai tare," striga Sandre. Totusi, asta se putea sfarsi rau pentru maimuta si in mod sigur ar fi platit scump pentru muscatura, daca atentia bastinasilor n-ar fi fost atrasa de aparitia lui Jako, care, gasindu-si colivia deschisa, iesise sa se plimbe leganat. Ca si maimutele, nici papagalii nu erau cunoscuti in arhipelagurile Noii Siberii. Nimeni nu vazuse vreodata o astfel de zburatoare, cu pene atat de viu colorate, cu ochii rotunzi, avand aparenta unor ochelari, si cu ciocul incovoiat ca un carlig. si ce efect produse Jako asupra lor cand din cioc ii iesira cateva cuvinte, clar articulate! Pasarea isi puse in valoare intreg repertoriul, spre stupefactia localnicilor. O pasare care vorbea! si, cum erau foarte superstitiosi, se aruncara la pammt inspaimantati, de parca vorbele ar fi iesit din gura vreunei divinitati de-a lor. Domnul Cascabel se distra, starnind papagalul.
"Hai, Jako! ii striga, zgandarindu-l. Nu te jena, Jako, spune-le magari imbecililor astora!" Iar Jako ii improsca cu expresiile sale favorite. si o facea cu atata fanfaronada, incat indigenii o luara in cele din urma la fuga, ingroziti, in ciuda ingrijorarilor – ce-a mai ris intreaga familie – cum avea sa spuna ilustrul ei sef. "Haide, haide! vorbi el, regasindu-si ceva din buna dispozitie. Sa ma ia naiba daca nu reusim sa ducem de nas turma asta de brute! Prizonierii ramasera singuri si, intrucat se parea ca Ciuciuk le lasa Belle-Roulot-te la dispozitie, n-avura nimic mai bun de facut decat sa se intoarca in propria lor locuinta. Fara indoiala ca locuitorii Noii Siberii o socoteau mult inferioara hrubelor lor sapate in zapada. La drept vorbind, din vehicul nu lipseau decat cateva obiecte fara importanta, insa si banii ce-i mai ramasesera domnului Serghei – bani pe care Cesar Cascabel n-avea de gand sa-i lase acolo nici macar sub forma de despagubire. Pana una-alta, era un noroc sa poata sta iarasi in salonas, in sufragerie, in compartimentele vehiculului, decat sa locuiasca prin hrubele infecte din Turkev. Totul era la loc. Asternuturile, uneltele, alimentele conservate, toate acestea se pare ca nu fusesera pe placul domnilor si doamnelor din arhipelag.
Daca erau nevoiti sa ierneze acolo, pandind prilejul s-o stearga din insula Kotelnai, ei bine, exact asa avea sa se intample, nu-i deranja. intre timp, putand sa umble pe unde le placea, domnul Serghei si camarazii sai luara hotararea sa intre in legatura cu cei doi mateloti naufragiati in arhipelagul Leahov. Poate ca, in buna intelegere cu ei, aveau sa-l pacaleasca in vreun fel oarecare pe Ciuciuk, evadand cand imprejurarile deveneau favorabile. Restul zilei si-l petrecura facand ordine in Belle-Roulotte. Tare se mai simtea nevoia, iar Cornelia, gospodina meticuloasa cum era, isi facea sange rau din pricina asta. Napoleone, Kayette si Cuisoara avura cu ce sa-si ocupe timpul pana la culcare. Trebuie sa notam in treacat ca, de cand se hotarase sa-i joace o festa inaltimii sale Ciuciuk, domnul Cascabel isi recapatase toata buna dispozitie de altadata, atat de afectata de ultimele lovituri ale soartei. A doua zi, el si domnul Serghei se dusera sa-i caute pe cei doi mateloti. Probabil ca acestia se bucurau de aceeasi libertate ca si ei. intr-adevar, nu erau inchisi si intalnirea avu loc in pragul locuintei lor de la capatul satului, fara ca indigenii sa arate ca ar avea ceva impotriva. Matelotii, unul in varsta de treizeci si cinci, celalalt de patruzeci de ani, erau rusi. Trasi la fata, cu figuri infometate, imbracati cu blanuri jerpelite peste hainele marinaresti, marcati de lipsa alimentatiei si de frig in aceeasi masura, cu trasaturile greu de recunoscut sub parul netuns si barba incalcita, oamenii aceia aveau un aer cat se poate de jalnic. Erau insa bine claditi, cu o constitutie puternica, incat la nevoie ar fi putut da o mana de ajutor.



Dar nu pareau prea dornici sa faca legaturi cu strainii despre a caror sosire pe insula Kotelnai auzisera. si asta in ciuda faptului ca se aflau in aceeasi situatie, asadar dorinta de a scapa ajutandu-se unii pe altii ar fi trebuit sa-i apropie de familia Cascabel. Domnul Serghei discuta cu cei doi barbati in ruseste. Cel mai in etate spunea ca-l cheama Ortik, iar tanarul se numea Kircev. Dupa ce ezitara un timp, se hotarara sa vorbeasca despre ei. "Suntem marinari din portul Riga, spuse Ortik. Acum un an ne-am imbarcat la bordul balenierei Seraski, pentru un sezon de pescuit in Oceanul inghetat. Din pacate, la sfarsitul pescuitului, nava n-a mai ajuns la timp in stramtoarea Bering, a fost prinsa de gheturi si zdrobita la nord de insulele Leahov. intreg echipajul a pierit, in afara de Kircev si de mine. Ne-am suit intr-o barca, iar furtuna ne-a impins pe insulele Noii Siberii, unde am cazut in manile acestor indigeni. "Cand s-a intamplat asta," intreba domnul Serghei. "Acum doua luni." "si cum v-au primit?" "La fel ca pe voi, fara indoiala, raspunse Ortik. Suntem prizonierii lui Ciuciuk si nu ne elibereaza decat in schimbul despagubirii... "Dar de unde s-o luam? interveni Kircev. Apoi, pe un ton repezit, Ortik spuse: "Daca nu cumva aveti voi banii, si pentru voi, si pentru noi... caci mi se pare ca suntem compatrioti. "Asa este, raspunse domnul Serghei, insa banii pe care ii aveam ni i-au furat localnicii si suntem la fel de neajutorati ca si voi. "Cu atat mai rau! replica Ortik. Amandoi povestira apoi amanuntit despre felul cum traiau. Scobitura aceea stramta si intunecoasa era locuinta lor; ii lasau in libertate, dar ii supravegheau. Hainele le devenisera zdrente, n-aveau alta mancare decat mancarea bastinasilor, si abia daca le ajungea si aceea. Erau siguri ca in sezonul cald, cand evadarea devenea posibila, aveau sa fie supravegheati mult mai sever. "Ajunge o barca de pescuit ca sa poti fugi pe continent. Dar indigenii vor fi, fara indoiala, mult mai prevazatori si poate ca ne vor si inchide. . "Anotimpul cald nu soseste decat peste patru sau cinci luni, spuse domnul Serghei. si sa ramanem prizonieri pana atunci... "stiti cumva vreo cale de evadare," intreba cu interes Ortik. "Deocamdata nu, raspunse domnul Serghei. Pana una-alta, ar fi normal sa incercam sa ne dam o mana de ajutor. Se pare ca ati suferit destul de mult, prieteni, si daca va putem fi de vreun folos...
Cei doi mateloti ii multumira domnului Serghei, fara prea multa amabilitate. Da, daca din cand in cand i-ar putea ajuta cu.ceva mancare mai buna, le-ar fi recunoscatori. Ei nu cereau mai mult, eventual niste paturi, daca ar binevoi sa le mai dea. insa de locuit impreuna, nu! Preferau sa ramana in hruba lor, promitand sa le intoarca vizita. Domnul Serghei si domnul Cascabel – care pricepuse unele cuvinte din conversatie – isi luara ramas bun de la cei doi mateloti. Oamenii aceia nu aveau o infatisare prea simpatica, dar asta nu era un motiv sa le refuze ajutorul. Naufragiatii trebuie sa se sprijine intre ei. Asa ca le vor intinde mana, pe cat le statea in puteri s-o faca, iar daca s-ar fi ivit vreo ocazie de evadare, domnul Serghei n-avea sa-i paraseasca. Erau compatriotii lui! Erau niste oameni, ca si el! Trecura cincisprezece zile in care se obisnuira treptat cu noua situatie, in fiecare dimineata erau obligati sa apara in fata sefului local si sa-i suporte insistentele cereri de despagubire. Se infuria, ii ameninta, isi invoca idolii. Nu pentru el insusi, ci pentru idoli cerea tributul eliberarii. "Vulpe batrana! exclama domnul Cascabel. Da-ne mai intai banii inapoi si, dupa aceea, o sa mai vedem! Viitorul se arata ingrijorator. Oricand era posibil sa descopere puse in aplicare amenintarile acelui Ciuciuk, ori mai degraba ‘Chouchou’, cum ii spunea domnul Cascabel, cu toate ca numele de alint i se potrivea ca nuca in perete. (Chouchou inseamna: preferat, iubit, favorit in limba franceza.) isi storcea intruna creierii, gandindu-se cum i-ar putea juca o farsa. Ce fel de farsa? Nu-i venea nimic in minte. Asa ca se intreba daca nu cumva i se golise sacul, iar cand pomenea de sac, isi avea in vedere propriul cap. intr-adevar, omul care isi ingaduise sa scoata la iveala minunata idee, pe cat de cutezatoare, pe atat de regretabila, de a se intoarce in America in Europa prin Asia, putea sa-ti spuna linistit si cat se poate de intemeiat ca nu era decat un dobitoc. "Nici vorba, Cesar, nici vorba! ii repeta Cornelia. Gasesti tu ceva pana la urma. O sa-ti vina in minte cand te gandesti mai putin." "Crezi?" "Sunt sigura!" Ce miscator era sa vezi nestramutata incredere pe care doamna Cascabel o arata geniului sotului ei, in ciuda acelui blestemat de proiect de calatorie! De altfel, mai era acolo si domnul Serghei, gata sa-i imbarbateze pe toti. insa incercarile prin care voia sa-l determine pe Ciuciuk sa renunte la pretentiile lui nu dadeau nici un rezultat. La urma urmei, nu aveau de ce sa fie prea nerabdatori. Chiar daca seful bastinas ar fi acceptat sa-i repuna in libertate, familia Cascabel n-ar fi putut pleca de pe insula Kotelnai in miez de iarna, cand temperatura oscila intre treizeci si patruzeci de grade sub zero.
Sosind si ziua de 25 decembrie, Cornelia isi propuse sa dea o oarecare stralucire Craciunului. Totul se reduse de fapt la o masa mai deosebita, mai abundenta ca de obicei, dar in care conservele ocupau un loc de cinste, in plus, cum nu le lipseau nici faina, nici orezul, nici zaharul, excelenta gospodina isi dadu toata silinta sa faca o prajitura uriasa, al carei succes era dinainte asigurat. Cei doi mateloti rusi fura invitati la masa, iar ei acceptara. Intrau pentru prima data in Belle-Roulotte. De cum incepu unul dintre ei sa vorbeasca – cel pe care il chema Kircev – vocea lui o tulbura pe Kayette. Vocea i se parea cunoscuta. N-ar fi putut spune, insa, unde-o mai auzise. De fapt, nici Cornelia, nici Napoleone si nici Cuisoara nu se aratara incantati de cei doi barbati, care pareau oarecum stanjeniti in prezenta semenilor lor. Spre sfarsitul mesei, la cererea lui Ortik, domnul Serghei trebui sa le povesteasca aventurile familiei Cascabel in provincia Alaska. Le spuse cum l-au gasit, pe jumatate mort, dupa tentativa de asasinat comisa asupra sa de cei din banda lui Karnov. Daca ar fi avut fetele in lumina, s-ar fi vazut cum cei doi mateloti au schimbat priviri ciudate atunci cand se pomenise de crima. Dar amanuntul trecu neobservat si, dupa ce primira cate o portie zdravana de prajitura, udata din abundenta cu vodca, Ortik si Kircev plecara din Belle-Roulotte. indata ce ajunsera afara, unul dintre ei zise: "Frumoasa intalnire! E rusul pe care l-am atacat la frontiera si pe care blestemata asta de indianca ne-a impiedicat sa-l lichidam. "si sa-i luam banii," adauga celalalt. "Da! Iar miile acelea de ruble se afla acum in manile lui Ciuciuk! Prin urmare, cei doi pretinsi mateloti nu erau in realitate decat niste talhari din banda lui Karnov, ale caror nelegiuiri bagasera spaima ta tot vestul Americii. Dupa atacul nereusit asupra domnului Serghei, pe care nu-l vazusera bine la fata din cauza intunericului, izbutisera sa ajunga la Port Clarence. Cateva zile mai tarziu, cu o barca furata, incercasera sa treaca peste stramtoarea Bering; dar, dusi de curent, dupa ce fusesera gata sa piara de sute de ori, esuasera pe principala insula din arhipelagul Leahov, unde bastinasii ii luasera prizonieri.








Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 785 ori.
{literal} {/literal}