Claudius Bombarnac - Capitolul 26

de Jules Verne

CAPITOLUL XXVI

Dacă expresia „a te îneca la mal" poate fi întrebuinţată în înţe-
lesul ei cel mai concret, atunci se potriveşte perfect în împreju-
rarea de faţă şi de aceea, nu vă fie cu supărare, o folosesc şi eu.
Totuşi, faptul că cineva ajunge, părând neînsufleţit, la mal nu
înseamnă neapărat că este pierdut. Că Cincu va sta la închisoare,
în caz că intervenţia mea şi a tovarăşilor mei de drum nu va fi
luată în seamă, de acord. Dar trăieşte şi acesta-i lucrul cel mai
important. Nu-i timp de pierdut dacă vreau să-l ajut. Căci poliţia
din China este promptă. închis, judecat, condamnat, spânzurat,
însă lui Cincu nu trebuie să i se pună ştreangul de gât, nici măcar
la figurat. îi ofer, aşadar, braţul domnişoarei Zinca, urcăm în tră-
sură şi ne întoarcem repede la Hotelul celor zece mii de vise. Acolo

îi găsesc pe maiorul Noltitz, pe domnul şi doamna Caterna şi,
printr-o fericită întâmplare, pe tânărul Pan-Ciao, care a reuşit de
data asta să se descotorosească de doctorul Tio-King. Pan-Ciao
consimte cu plăcere să ne fie tălmaci pe lângă autorităţile chineze,
în faţa Zincăi, căreia nu i se uscaseră încă lacrimile pe obraz, le
aduc tovarăşilor mei de drum la cunoştinţă totul despre Cincu:
în ce condiţii a călătorit şi cum m-am împrietenit cu el. Le spun
că, dacă a comis o fraudă la adresa Companiei Transasiaticului,
numai prin această fraudă ar fi putut să ia trenul la Uzun-Ada.
Şi, dacă nu l-ar fi luat, ne-am fi aflat cu toţii, în clipa aceea, pe
fundul prăpastiei din valea Tiu...

în sprijinul afirmaţiilor mele aduc precizări şi amănunte pe care
până acum numai eu le-am ştiut: este adevărat că eu am fost cel
care l-a surprins pe banditul Faruskiar pe cale să-şi săvârşească
nelegiuirea, dar Cincu, punându-şi în primejdie viaţa, cu un curaj
şi un sânge rece supraomeneşti, a aruncat cărbuni în cuptor până
ce l-a supraîncărcat, s-a agăţat de pârghiile supapelor şi a provo-
cat oprirea trenului, aruncând în aer locomotiva.

Ce ploaie de exclamaţii când mi-am încheiat povestirea! Cu
un elan de recunoştinţă puţin teatral, comicul nostru strigă:

— Ura pentru Cincu! Să fíe decorat!

Până când împăratul va catadicsi să-i dea acestui erou vreun
„Dragon Verde", doamna Caterna ia mâna Zincăi Klork şi-apoi o
strânge pe fată la pieptul ei, o îmbrăţişează fără să-şi poată opri
lacrimile de ingenuă sau de îndrăgostită, la nevoie... Gândiţi-vă
ce trist: un roman de dragoste întrerupt înainte de ultimul capitol.

Dar să facem ce-i mai grabnic sau, cum ne pofteşte domnul
Caterna cu voce de stentor:

— Toată lumea în scenă pentru actul V. Actul V e cel în care
are loc de obicei deznodământul oricărei drame.

— Nu-l putem lăsa pe bietul băiat să fie condamnat, zice
maiorul Noltitz. Trebuie să ne ducem la directorul Marelui
Transasiatic. Când va afla cele petrecute, va fi primul care să
împiedice punerea sub urmărire penală a lui Cincu.

— Nu-ncape îndoială, spun eu, căci nu se poate nega că Cincu
a salvat trenul şi pe toţi călătorii.

— Fără a mai pune la socoteală, adaugă domnul Caterna, tezau-
rul imperial, milioanele împăratului.

— Nimic mai adevărat, confirmă Pan-Ciao. Din păcate, Cincu
a căzut în mâinile poliţiei, a fost băgat la închisoare şi de acolo
e greu să-l mai scoţi.

— Să ne grăbim, răspund eu, să alergăm la directorul companiei.

— la să vedem, zice doamna Caterna, n-am putea să punem
fiecare ceva bani, să strângem suma care să acopere costul unui
bilet şi s-o înmânăm companiei, despăgubind-o?

— E o propunere care-ţi face cinste, Caroline! aprobă
comicul, ducându-şi mâna la buzunarul vestei.

— Domnilor, domnilor, ne roagă Zinca Klork, cu ochii scăl-
daţi în lacrimi, salvaţi-l pe logodnicul meu înainte să fie con-
damnat.

— Da, drăguţa mea. Da, scumpo, îi spune doamna Caterna, o
să-l scăpăm pe logodnicul tău şi, dacă va fi nevoie, vom da o
reprezentaţie în beneficiul lui.

— Bravo, Caroline, bravo! strigă domnul Caterna şi aplaudă
cu o energie de parcă s-ar fi aflat în scenă.

O lăsăm pe tânăra româncă în grija ingenuei, care o mângâie
din toată inima, dar cu exagerările obişnuite ale unei actriţe pe
scenă. Doamna Caterna nu mai vrea s-o părăsească nici o clipă,
declarând că o socoate fiica ei şi că o va apăra ca o mamă.

Pan-Ciao, maiorul Noltitz, domnul Caterna şi cu mine ne
întoarcem la gară, unde se află birourile directorului Marelui
Transasiatic.

Directorul se află în cabinetul lui şi, la cererea lui Pan-Ciao,
suntem conduşi la el. Este un chinez care, în funcţia aceasta, ştie
să se servească de sine ca de un aparat care lucrează în folosul
lui şi vă rog să mă credeţi că ar putea să se ia la întrecere cu cole-
gii săi din bătrâna Europă.

Pan-Ciao îi spune de ce am venit şi, cum înţelege destul de
bine limba iusă, maiorul şi cu mine putem lua parte la discuţie.
Da, deoarece - fapt de necrezut - apar discuţii. Directorul aces-
ta care trage iţe, nu se sfieşte să susţină că fapta lui Cincu este
dintre cele mai grave. O fraudă comisă în asemenea condiţii... O
fraudă care durează pe timpul parcurgerii a şase mii de kilometri...
O fraudă care păgubeşte cu o mie de franci Compania Marelui
Transasiatic, pe acţionarii ei...

Ii răspundem sforarului că-i adevărat, dar în ce priveşte pagu-
ba, ea ar fi fost mult mai mare dacă Cincu nu s-ar fi aflat în tren,
deoarece el l-a salvat, punându-şi pielea la bătaie, la un loc cu
vagoanele şi viaţa celorlalţi călători.

Ei bine, n-o să credeţi! Maimuţoiul ne lasă să înţelegem că,
dintr-un anumit punct de vedere, ar fi fost de preferat să plângem
moartea a o sută de victime, decât...

Da! Am mai auzit noi chestii de astea! Mai bine să piară o ţară
întreagă şi toţi pasagerii unui tren, decât să se încalce o regulă!

Pe scurt, n-am putut obţine nimic. Justiţia îşi va urma cursul
împotriva lui Cincu, tânărul care a înşelat compania.

Am plecat, domnul Caterna revărsând asupra imbecilului toate
blestemele din vocabularul lui marinăresc şi alte vorbe rele adunate
de prin culise.

Ce era de făcut?

— Domnilor, ne spune Pan-Ciao, la Beijing nu vor trece nici
două ore între momentul când Cincu a fost arestat şi momentul
când va fi adus în faţa judecătorului de district, însărcinat să dea
sentinţa în acest soi de delicte. E pasibil nu numai de închisoare,
ci şi de o ciomăgeală...

— O ciomăgeală? Cum capătă idiotul de Zizel în piesa De-aş
fi rege? întreabă comicul nostru.

— întocmai!

— Trebuie să împiedicăm o asemenea mârşăvie..., zice maiorul
Noltitz.

— Cel puţin putem să încercăm, răspunde Pan-Ciao. Vă pro-
pun să mergem la tribunal, unde mă voi strădui să-l apăr pe logod-
nicul fermecătoarei românce şi să-mi pierd faţa¹ dacă nu-l scot
basma curată.

Este hotărârea cea mai bună, de fapt singura pe care putem s-o
luăm. Ieşim din gară, năvălim într-o trăsură şi ajungem în două-
zeci de minute în faţa unei clădiri cu o înfăţişare destul de mi-
zeră, în care se află tribunalul districtului. în faţă s-a strâns o
mulţime de oameni. Cazul a făcut vâlvă. Se ştie că un ins s-a expe-
diat într-o ladă transportată în vagonul de bagaje al Marelui
Transasiatic şi a călătorit pe gratis de la Tiflis la Beijing. Cu toţii
vor să-l vadă, vor să se uite la chipul acestui original. încă nu au
aflat că este, pur şi simplu, un erou!

îl găsim acolo pe vrednicul nostru tovarăş de drum; stă între
doi agenţi cu mutre fioroase, galbene şi acre ca lămâia. Sunt gata
să-l ducă pe prizonier înapoi în celulă şi să-i aplice câteva zeci
de lovituri la tălpi cu bastonul de bambus, dacă e condamnat la
un asemenea plus de pedeapsă.

Cincu este foarte abătut, ceea ce mă miră din partea unui băiat
pe care-l ştiu atât de energic. în clipa în care ne vede, pe chipul lui
mijeşte o rază de speranţă. în acest moment, camionagiul, ale cărui
spuse sunt confirmate de mărturiile agenţilor, relatează faptele unui
tip cu ochelari. Acesta clatină din cap într-un fel prea puţin liniştitor
pentru inculpat, care, chiar dacă ar fi fost nevinovat ca un prunc,
tot n-ar fi putut să se apere neştiind nici o boabă chinezeşte.

Atunci se prezintă Pan-Ciao. Judecătorul îl recunoaşte şi îi
surâde. într-adevăr, tânărul nostru prieten este fiul unui bogat
negustor din Beijing, furnizorul oficial al ceainăriilor din Tung-Tien
şi din Sung-Feng-Cao. Prin urmare, judecătorul clatină din cap
într-un fel care denotă ceva mai multă simpatie. Este într-adevăr
înflăcărat şi spiritual, tânărul avocat improvizat. Judecătorul îl
ascultă cu atenţie, iar publicul se simte mişcat de povestirea

călătoriei, a peripeţiilor prin care am trecut. La sfârşit, se oferă
să înapoieze companiei costul biletului.

Din păcate, judecătorul nu poate încuviinţa. Există o pagubă
materială şi o pagubă morală etc.

Atunci, Pan-Ciao devine şi mai înfocat şi, cu toate că nu
înţelegem nimic din pledoaria lui, ghicim că vorbeşte de curajul
Iui Cincu, de faptul că a fost gata să-şi dea viaţa pentru salvarea
călătorilor şi, ca suprem argument, arată că acuzatul a făcut să
nu cadă în mâinile bandiţilor tezaurul imperial.

Elocinţă inutilă! Argumentele n-au nici o putere asupra nemilo-
sului judecător, care n-a achitat nici zece inculpaţi în decursul îndelun-
gatei sale cariere. Consimte să-l cruţe pe vinovat de ciomăgeală, dar
îl condamnă la şase luni de închisoare, cu plata despăgubirilor către
Compania Marelui Transasiatic. Apoi, la un semnal al acestei maşini
de condamnat, bietul Cincu este scos din sală.

Dar cititorilor Secolului XXrm trebuie să le fie milă de soar-
ta lui Cincu! Deşi aş putea pierde astfel o sută de rânduri de repor-
taj, prefer să spun încă de-acum că totul s-a terminat cu bine. A
doua zi, Cincu şi-a făcut o intrare triumfală în casa de pe bule-
vardul Sha-Kua, unde ne adunasem cu toţii, în timp ce doamna
Caterna o alina ca o mamă pe nefericita Zinca.

Jurnalele au luat întâmplarea în mâinile lor. Ci-Bao din Beijing
şi Chínese Times din Tianjin au cerut punerea imediată în liber-
tate a tânărului român. Aceste cereri de graţiere au ajuns la picioa-
rele tronului şi la urechile împăratului. De altfel, Pan-Ciao îi
adresase, în scris, Maiestăţii Sale o întâmpinare, cu rugămintea
de a-l ierta pe Cincu. în această întâmpinare, el relata peripeţiile
călătoriei, stăruind asupra faptului că, fără devotamentul lui Cincu,
aurul şi pietrele preţioase ale tezaurului ar fi ajuns în posesia lui
Faruskiar şi a complicilor săi. Şi, pentru o asemenea faptă, Cincu
merita altceva, desigur, nu o condamnare la şase luni de închisoare!

Da, merita cincisprezece mii de taeli, adică mai mult de o sută
de mii de franci pe care, într-un acces de generozitate, împăratul
le trimisese lui Cincu o dată cu ordinul de punere în libertate.

Nu mai e nevoie să descriu bucuria, fericirea, încântarea pe
care această veste, adusă de Cincu în persoană, le-a produs-o prie-
tenilor săi şi mai ales frumoasei Zinca Klork. Asemenea simţă-
minte nu se pot exprima în nici o limbă - nici măcar în limba
chineză, deşi aceasta se pretează, cu vocabularul ei bogat, la cele
mai neaşteptate metafore.

Şi-acum, abonaţii Secolului XX să-mi îngăduie să le înfăţişez
ce s-a întâmplat cu tovarăşii de drum care au figurat, fiecare cu
un număr, în carnetul meu de reporter.

Numărul 1 şi 2, Fulk Ephrinell şi Miss Horatia Bluett. Neputând
să se înţeleagă cu privire la diversele procente stipulate în aso-
ciaţia lor matrimonială, au divorţat la trei zile după ce au ajuns
la Beijing. A fost ca şi cum căsătoria din Marele Transasiatic nici
nu a avut loc vreodată şi Miss Horatia Bluett a rămas Miss
Horatia Bluett. Fie ca ţepoasa englezoaică să-şi procure clăi de
păr chinezesc şi cumpănitul agent comercial american să umple
cu dinţii lui falşi toate palatele imperiului.

Numărul 3, maiorul Noltitz. Maiorul se ocupă de lucrările de
construcţie a spitalului pe care a venit să-l construiască la
Beijing, în calitate de trimis al guvernului rus. Când a sunat ora
despărţirii, am simţit că las pe aceste meleaguri îndepărtate un
adevărat prieten.

Numerele 4 şi 5, domnul şi doamna Caterna. După trei săp-
tămâni de şedere la Beijing, simpaticul comic şi fermecătoarea
ingenuă au plecat la Shanghai, unde sunt preţuiţi şi aplaudaţi acum
de colonia franceză.

Numărul 6, baronul Weisschnitzerdorfer, al cărui nume
incomensurabil îl scriu acum pentru ultima oară. Ei bine, acest
globe-trotter nu numai că a pierdut pachebotul spre Tianjin, dar
o lună mai târziu l-a pierdut şi pe cel spre Yokohama, iar după
alte şase săptămâni a naufragiat lângă litoralul columbian; în
sfârşit, din cauza deraierii trenului cu care mergea de la San
Francisco la New York, şi-a încheiat cu greu înconjurul lumii în
o sută optzeci şi şapte de zile în loc de treizeci şi nouă.

Numerele 9 şi 10, Pan-Ciao şi doctorul Tio-King. Ce v-aş putea
spune? Pan-Ciao este în continuare acelaşi parizian adoptiv pe
care-l cunoaşteţi şi, de câte ori vine în Franţa, luăm împreună masa
la restaurant. Cât despre doctor, el a ajuns să nu mai mănânce decât
un gălbenuş de ou pe zi, ca şi mentorul său, Cornaro, şi speră să
trăiască până la două sute de ani, luând pildă de la nobilul veneţian.

Numărul 8, sir Francis Trcvellyan, şi numănil 12, seniorul Faruskiar.

Nu i-am mai văzut niciodată, nici pe unul, nici pe celălalt.
Primul îmi datorează scuze şi un trabuc, iar despre al doilea n-am
auzit până acum să fi fost spânzurat. Nu-ncape îndoială că faimo-
sul bandit, după ce şi-a dat demisia din funcţia de administrator
al Marelui Transasiatic, îşi continuă rodnicele operaţiuni în
provinciile mongole.

în fine Cincu, numărul 11. Nu mai este nevoie să vă spun că
numărul 11 s-a însurat cu domnişoara Zinca Klork. A fost nuntă
mare. Am luat parte cu toţii la cununie şi, dacă împăratul l-a răs-
plătit atât de generos pe tânărul român, tânăra româncă a primit un
dar bogat în numele pasagerilor din trenul salvat de logodnicul ei.

Iată povestirea exactă a acestei călătorii. Am făcut tot ce-am putut
ca să-mi îndeplinesc în timpul drumului misiunea de reporter şi
doresc din suflet ca direcţia Secolului XXsă se considere satisfăcută,
în ciuda gafelor şi greşelilor făcute, pe care le cunoaşteţi prea bine.

Cât despre mine, după trei săptămâni petrecute la Beijing,
m-am întors, pe mare, în Franţa.

Nu-mi mai rămâne decât să fac o mărturisire amară pentru
amorul meu propriu. A doua zi după ce am ajuns în capitala Chinei,
am primit o depeşă ca răspuns la telegrama mea din Lanzhou:

Claudius Bombarnac, Beijing, China
Direcţia Secolului XX îl însărcinează pe corespondentul său
Claudius Bombarnac să transmită felicitările şi omagiile noas-
tre eroicului senior Faruskiar.

Dar am susţinut mereu că această depeşă nu i-a parvenit des-
tinatarului, scutindu-l, aşadar, de neplăcerea de a răspunde la ea.

Claudius Bombarnac - Capitolul 26

Claudius Bombarnac - Capitolul 26

de Jules Verne

Biografie

Opera