Claudius Bombarnac - Capitolul 9

de Jules Verne

CAPITOLUL IX

Trenul a plecat din gară fără să înregistreze o nouă întârziere.
Dc data asta, baronul nu avea de ce să se mai plângă. La urma
urmei, îi înţeleg nerăbdarea: un minut în plus îl poate face să piardă
pachebotul de la Tianjin spre Japonia. Se anunţă o zi frumoasă,
n-am cc zice! Vântul bate atât de tare, încât ar putea stinge soarele
ca pc-o simplă lumânare. S-a dcslănţuil unul din cele uragane
despre care se spune că opresc locomotivele Marelui Transasiatic.
Astăzi, din fericire, suflă de la vest şi va fi destul de suportabil,
deoarece rafalele izbesc trenul din spate. Voi putea rămâne pe plat-
formă.

Aş dori să intru în vorbă cu tânărul Pan-Ciao. Popov avea drep-
tate, trebuie că provine dintr-o familie înstărită şi a petrecut, pro-
babil, câţiva ani la Paris, ca să înveţe şi să se amuze. S-ar putea
chiar să fi frecventat „ceaiurile" organizate de Secolul XX.

însă acum trebuie să mă ocup de alte treburi. în primul rând,
de omul din ladă. A trecut aproape o zi întreagă şi nu am reuşit
să-i spulber îngrijorarea. Fără îndoială, moare de frică! Dar cum
ar fi imprudent să pătrund în furgon în timpul zilei, sunt nevoit
să aştept noaptea. Şi să nu uit, de asemenea, că o discuţie cu dom-
nul şi doamna Caterna face şi ea parte din programul meu. Asta
nu prezintă, de altfel, nici o dificultate. Mai puţin simplu, însă,
va fi să intru în legătură cu numărul 12, superbul senior Faruskiar.
Pare foarte scorţos.

Ah! Trebuie să aflu în cel mai scurt timp numele mandarinu-
lui care se întoarce în China sub formă de colet mortuar. Cu puţină

abilitate, Popov va reuşi să-l facă pe unul dintre persanii însărci-
naţi cu paza Excelenţei Sale să i-l încredinţeze. Ce bine mi-ar părea
dacă ar fi numele unui înalt funcţionar ca Pau-Wang, Ko-Wang,
viceregele celor două Kiang-uri, prinţul King însuşi.

Pe parcursul primei ore după plecare, trenul continuă să alerge
prin oază. Dar în curând ne vom afla în plin deşert. Solul este al-
cătuit din straturi de aluviuni care sc-ntind până în împrejurimi-
le oraşului Merv. Trebuie să mă obişnuiesc cu monotonia călă-
toriei, care se va prelungi până la frontiera Turkestanului. Oaze
şi deşert, deşert şi oaze. Este adevărat că în apropierea Podişului
Pamir, decorul se va schimba. Varietatea priveliştii nu va lipsi no-
dului hidrografic pe care „ruşii" au fost obligaţi să-l taie, aşa cum
dibaciul Alexandru a tăiat nodul care lega jugul de oiştea caru-
lui lui Gordium. Asta i-a adus cuceritorului macedonean Impe-
riul Asiei... Ceea ce e de bun augur pentru ce-au întreprins ruşii
în domeniul construcţiilor de căi ferate.

Aşadar, să aşteptăm să străbatem Podişul Pamir, cu peisajele
lui variate. După aceea, se vor desfăşura în faţa ochilor noştri nesfâr-
şitele câmpii ale Turkestanului chinez, uriaşele întinderi nisipoase
ale deşertului Gobi, unde din nou priveliştea va fi monotonă.

Este ora zece şi jumătate. în vagonul-restaurant se va servi în
curând masa. Să ne facem întâi plimbarea de dimineaţă prin tren.
Unde o fi Fulk Ephrinell? Nu-l văd la postul lui, lângă Miss
Horatia Bluett, pe care o întreb de soarta lui, după ce-am salu-
tat-o cu cea mai mare politeţe.

— Domnul Fulk s-a dus să arunce o privire coletelor sale, îmi
răspunde.

Aha! A ajuns să-i spună „domnul Fulk", aşadar nu mai e mult
până la „Fulk" pur şi simplu.

Seniorul Faruskiar şi Ghangir s-au aşezat de la plecare în capă-
tul vagonului doi. Singuri, în acest moment, vorbesc în şoaptă. întor-
cându-mă, îl întâlnesc pe Fulk Ephrinell. îmi strânge mîna „ame-
ricăneşte". îi spun că Miss Horatia Bluett mi-a zis unde să-l găsesc.

— Ah! exclamă el. Ce femeie ordonată, ce negustoreasă fără
pereche! E una dintre acele englezoaice...

— Care ar fi demne să fie americance, adaug.

— Wait a bit îmi răspunde surâzător yankeul, cu un aer cum
nu se poate mai semnificativ.

Când dau să ies din vagon, îmi dau seama că cei doi chinezi
trebuie să se afle în vagonul-restaurant, căci cărţulia doctorului
Tio-King a rămas pc una dintre măsuţe. Nu cred că un reporter
comite o indiscreţie dacă ia în mână o carte, o deschide şi citeşte
titlul. Acesta suna după cum urmează:

Despre viaţa sobră şi regulată sau Arta de a trăi vreme îndelun-
gată în deplină sănătate.

Traducere din italiană, de Louis Cornaro, nobil veneţian,
cu adăugiri despre mijloacele de a corecta un temperament
de nestăpânit şi de a te bucura de o fericire desăvârşită până la
cea mai înaintată vârstă şi de a nu muri decât prin consumarea
umedului radical uzat de o mare bătrâneţe.

Salerno MDCCLXXXII

Aşadar, aceasta-i lectura preferată a doctorului Tio-King! Şi
iată de cc elevul lui, cam obraznic, îi dă în derâdere numele de
Cornaro!

Nu am timpul să văd altceva din volum decât deviza: Absti-
nentia adjicit vitamK La drept vorbind, îmi propun să nu pun în
practică această învăţătură a nobilului veneţian, cel puţin acum,
la masa de prânz.

Nimic nou în ce priveşte locul pe care îl ocupă fiecare în vago-
nul-restaurant. Mă găsesc lângă maiorul Noltitz, care îi priveşte
cu multă atenţie pe seniorul Faruskiar şi pe însoţitorul său, aşezaţi
chiar în capătul mesei. Ne întrebăm cine poate fi acest mongol
cu chipul atât de trufaş.

— Ei, zic eu râzând la gândul care-mi trecuse prin minte, şi
dacă ar fi...

— Cine? întrebă maiorul.

— Şeful tâlharilor despre care mi-ai vorbit... Faimosul Ki-Tsang...

— Glumeşte, glumeşte, domnule Bombarnac, dar în şoaptă,
te rog!

— Haide, haide, domnule maior, recunoaşte că ar fi un per-
sonaj dintre cele mai interesante, căruia ar merita să-i iau un inter-
viu amănunţit.

Tot sporovăind, mâncăm cu poftă. Masa este excelentă, provi-
ziile fiind proaspete, căci au fost reînnoite la Aşhabad şi la Duşak.
Ca băutură, se serveşte ceai, vin de Crimeea, bere de Kazan; ca
feluri de carne: cotlete de berbec şi nişte conserve foarte gustoase,
iar ca desert - un pepene aromat, pere şi struguri de primă calitate.

După prânz, mă duc să-mi fumez trabucul pe platforma de lângă
vagonul-restaurant. Domnul Caterna mă urmează. E limpede că
stimabilul comic pândea ocazia să intre în vorbă cu mine.

Ochii lui vioi pe jumătate închişi, obrazul spân, obişnuit cu
favoriţi falşi, buzele sale obişnuite cu mustăţi false, capul lui obiş-
nuit cu pernei roşii, negre, cărunte, cu chelii sau cu părul vâlvoi,
după cum erau rolurile, totul dezvăluie la el meseria de actor care
şi-a dus viaţa pe scenă. Dar domnul Caterna are o înfăţişare cât
se poate de sinceră, un chip cât se poate de voios, un aer cât se
poate de cinstit, o atitudine cât se poate de deschisă, în fine are
aparenţa unui om cât se poate de cumsecade.

— Domnule, îmi spune, oare doi francezi vor călători de la
Baku la Beijing tară să se cunoască?

— Domnule, îi răspund, când întâlnesc un compatriot...

— Care e parizian, domnule...

— Şi, prin urmare, de două ori francez, adaug eu, m-ar mustra
conştiinţa dacă nu i-aş strânge mâna. Aşa că, domnule Caterna...

— îmi cunoaşteţi numele?

— Cum îl cunoaşteţi şi dumneavoastră pe al meu, sunt sigur.

— Fără îndoială, domnule Claudius Bombarnac, corespondent
al Secolului XX.

— La dispoziţia dumneavoastră, vă rog să credeţi.

— Mii de mulţumiri, domnule Bombarnac, şi chiar zece mn,
cum se spune în China, unde mergem, doamna Caterna şi cu mine.

— Ca să jucaţi la Shanghai roluri de prim-comic şi de ingenuă,
în trupa coloniei franceze...

— Ştiţi, prin urmare, totul?

— Sunt reporter!

— Aveţi dreptate.

— Aş adăuga chiar, dacă ţinem seama de anumite expresii ma-
rinăreşti, că trebuie să fi navigat cândva, domnule Caterna.

— Te cred, domnule reporter. Sunt fostul căpitan al pescadoru-
lui amiralului de Boissoudy, Le Redoutable.

— Mă întreb, în acest caz, de ce dumneata, fost marinar, nu
ai tăcut această călătorie pe mare?

— Iată de ce, domnule Bombarnac. Doamna Caterna care este,
fără tăgadă, cea mai bună ingenuă din ţară şi nimeni nu-i întrece
corabia în mers - scuzaţi expresia de fost marinar -, atunci când
joacă roluri de subretă ori în travesti, nu poate suporta marea.
Aşadar, aflând despre Marele Transasiatic, i-am spus: „Linişteşte-te,
Caroline! Nu-ţi fie teamă de stihia înşelătoare şi vicleană! Vom
străbate Rusia, Turkestanul şi China, fără să părăsim uscatul." Ah,
cât s-a bucurat, drăguţa, atât de devotată şi curajoasă, atât de - nici
nu găsesc cuvinte - în fine, domnule, o ingenuă care ar interpre-
ta-o şi pe o bătrână doamnă de companie la nevoie, pentru a nu-l
lăsa în pană pe directorul trupei. O artistă, o adevărată artistă.

îţi face plăcere să-l asculţi pc domnul Caterna. E „sub pre-
siune", cum spun mecanicii, şi nu trebuie decât să-l laşi să scoată
aburi. Oricât ar părea de surprinzător pentru un actor, îşi adoră
nevasta şi vreau să cred că şi ea pe el. O pereche cum nu se poate
mai potrivită, cum mă asigură comicul, şi o spune fără nici o re-
ţinere, căci nu se simte niciodată stânjenit, se descurcă uşor şi este
mulţumit de soarta lui. Nu ţine la nimic mai mult ca la teatru, mai
ales la turneele teatrale în cursul cărora, împreună cu doamna

Caterna, a jucat în drame, vodeviluri, comedii, operete, opere
comice, opere, piese străine traduse în franţuzeşte, spectacole, pan-
tomime, fericit dacă reprezentaţia începea la cinci după-amiaza
şi dura până la ora unu dimineaţa. Amândoi s-au produs în mari-
le teatre din capitalele de provincii, în săli de primărie, în ham-
barele din sate, la botul calului, fără repetiţii, tară orchestre, câteo-
dată chiar fără spectatori... Ceea ce-i scutea să dea banii înapoi,
într-un cuvânt, erau actori la toate, se pricepeau la orice rol.

Ca parizian, domnul Caterna trebuie să fi fost ghiduşul de pe
teugă, pe vremea când naviga.

îndemânatic ca un scamator, sprinten ca un dansator pc sârmă,
ştiind să imite cu buzele ori limba toate instrumentele de lemn şi
aramă, avea cel mai variat repertoriu de cântece patriotice, de voie
bună, de petrecere şi cunoştea o colecţie bogată de monoloagc şi
glume pentru spectacolele date în localuri. îmi povesteşte totul
gesticulând, cu o limbuţie de nestăvilit, mergând de colo-colo şi
legănându-se pc picioarele lui crăcănate, cu tălpile puţin întoarse
spre interior, cum umblă mateloţii când sunt cu chef. Nu m-aş
plictisi niciodată în societatea unui cumătru atât de vesel.

— Şi unde eraţi înainte de a părăsi Franţa? îl întreb.

— In La Fertc-sous-Jouarre, unde doamna Caterna a avut un
adevărat succes în rolul Elsei din Lohengrin, pe care l-am jucat
fără muzică. Dar şi ce piesă interesantă şi bine scrisă!

— Aţi călătorit în lumea întreagă, nu-i aşa, domnule Caterna?

— Te cred! Prin Rusia, Anglia, cele două Americi... Ah, dom-
nule Claudius...

A şi ajuns să-mi spună Claudius.

— Ah, domnule Claudius, a fost o vreme când eram idolul
oraşului Buenos Aires şi publicul se omora să mă vadă la Rio de
Janeiro! Să nu credeţi că vă mint. Nu! Mă cunosc prea bine. La
Paris nu m-am afirmat ca actor, dar în provincie sunt excelent.
Fiindcă la Paris joci pentru tine. în provincie joci pentru ceilalţi.
Şi apoi ce repertoriu!

— Felicitările mele, scumpe compatriot.

— Le accept, domnule Claudius, căci îmi iubesc meseria. Ce
vreţi? Nu toată lumea poate pretinde să ajungă senator ori reporter.

— Asta-i o răutate, domnule Caterna, îi zic râzând.

— Nu... Este sfârşitul tiradei.

Şi, în timp ce comicul îşi golea fără oprire traista, gările tre-
ceau în zbor, între două şuierături ale trenului: Kulka, Nisaciurci,
Kulla-Minor şi altele, cu un aspect destul de jalnic; apoi Bayram-Ali
la versta şapte sute nouăzeci şi cinci şi Kurlan-Kala la versta opt
sute cincisprezece.

— Şi ca să nu vă ascund nimic, a continuat domnul Caterna,
nu nc-am plimbat din oraş în oraş fără să strângem ceva bani. în
fundul geamantanului nostru, se află câteva acţiuni ale societăţilor
din nord, de care fac marc caz, căci le socotesc plasamente pe deplin
sigure şi dobândite în mod cinstit. Ştii, domnule Claudius, deşi trăim
într-un regim democratic, în care domneşte - zice-se - egalitatea,
va mai trece multă vreme până când aristocratul va cina lângă ne-
vasta prefectului, la preşedintele Curţii de Apel, şi până când actriţa
va deschide balul dansând cu prefectul, în casa generalului care
comandă armata. Ei bine! Cinăm şi dansăm între noi...

— Şi nu-i mai puţin vesel, domnule Caterna...

— Nici mai puţin respectabil! îmi răspunde viitorul comic al
trupei din Shanghai, scuturându-şi praful de pe un jabou închi-
puit, cu dezinvoltura unui nobil la curtea lui Ludovic al XV-lea.

în acea clipă se-ndreaptă spre noi doamna Catema. Este într-adevăr
vrednica tovarăşă de viaţă a soţului ei, care a venit pe lume şi a
fost creată să-i dea replica în existenţa de zi cu zi, la fel ca şi pe
scenă. Este o bună camaradă de teatru, dintre acelea care nu se
sclifosesc şi nici nu bârfesc, provenite în cea mai mare parte din-
tre copiii străzii, ce s-au născut nu se ştie pe unde şi au trăit nu
se ştie cum. în orice caz, pare o fată cumsecade.

— V-o prezint pe Caroline Caterna, îmi zice comicul cu un
glas de parcă mi-ar fi prezentat-o pe Adelina Patti ori pe Sarah
Bernhard.

— După ce am strâns mâna soţului, spun eu, aş fi fericit s-o
strâng şi pe a dumitale.

— Poftim, domnule, îmi răspunde deschis ingenua, spontan
şi tară sufleur.

— După cum vedeţi, n-are ifose şi este cea mai minunată din-
tre femei...

— Cum el este cel mai bun dintre bărbaţi!

— Aşa c şi mă laud cu asta, adăugă comicul. De ce? Pentru
că am înţeles că legile căsătoriei se rezumă la acest precept, căruia
ar trebui să i se conformeze toţii soţii: ceea ce îi place doamnei
este adesea hrana domnului.

Nu ştiu dacă mă credeţi, dar era mişcător acest onest caboti-
naj, atât de diferit de contabilitatea galantă a „creditului şi debi-
tului", practicată de negustorul şi negustoreasa care stăteau de
vorbă în vagonul învecinat.

Dar iată-l pc baronul Weisschnitzerdorfer, cu o şapcă pe cap,
venind din vagonul-restaurant unde, îmi închipui eu, nu şi-a pier-
dut timpul consultând „Mersul trenurilor".

— Ăsta-i tipul cu pălăria strivită! exclamă domnul Caterna,
după ce neamţul a intrat în vagon fără a ne învrednici măcar cu
un salut.

— Ştiţi de ce a luat baronul Marele Transasiatic? îi întreb pe
cei doi interlocutori ai mei.

— Ca să se ducă să mănânce mezeluri la Beijing! răspunde
domnul Caterna.

— Nu, nicidecum! E un rival al lui Miss Nellie Bly. Vrea să
facă înconjurul lumii în treizeci şi nouă de zile

— în treizeci şi nouă de zile? exclamă domnul Caterna. Vreţi
să spuneţi o sută treizeci şi nouă! Căci baronul nu prea-i sportiv,
nu prea-i sportiv.

Şi comicul intonează cu o voce de clarinet, răguşită, cunoscu-
ta arie din Clopotele din Corneville:

„Am făcut de trei ori înconjurul lumii", adăugând, la adresa
baronului: el n-o să facă nici jumătate.

Claudius Bombarnac - Capitolul 9

Claudius Bombarnac - Capitolul 9

de Jules Verne

Biografie

Opera