Claudius Bombarnac - Capitolul 20

de Jules Verne

CAPITOLUL XX

Aşadar, Ki-Tsang fusese cel care atacase Marele Transasiatic
în Deşertul Gobi. Piratul din Yunnan aflase că un vagon conţinând
aur şi pietre preţioase de mare valoare făcea parte din tren... Şi
nu este de mirare, de vreme ce ziarele, chiar din Paris, anunţaseră
cu câteva zile înainte acest lucru, ca pe un fapt divers. Prin ur-
mare, Ki-Tsang a avut timp să-şi pregătească lovitura, să scoată
o porţiune de şină ca să întrerupă circulaţia şi ar fi reuşit, pro-
babil, să pună mâna pe tezaurul imperial, după ce i-ar fi masa-
crat pe călători, dacă seniorul Faruskiar nu l-ar fi doborât. Iată
motivul pentru care eroul nostru s-a arătat atât de îngrijorat în
cursul dimineţii. Cerceta din ochi deşertul cu o mare perseverenţă
fiindcă, fără îndoială, ultimul mongol care urcase la Cherchen îl
pusese la curent cu planul lui Ki-Tsang. în orice caz, de acum înco-
lo nu mai aveam a ne teme de faimosul bandit. Administratorul
companiei l-a judecat pe tâlhar - judecată cam expeditivă,
recunosc. Dar suntem în mijlocul deşertului...

— Ei bine, îi spun maiorului, sper că bănuielile dumitale cu
privire la seniorul Faruskiar s-au risipit.

— într-o oarecare măsură, domnule Bombarnac!

într-o oarecare măsură? Nu s-ar putea spune că maiorul Noltitz
este genul de om uşor de mulţumit.

Dar să ne întoarcem la cele întâmplate şi să vedem câte vic-
time au fost. De partea noastră, trei morţi, inclusiv ofiţerul chinez,
apoi vreo doisprezece răniţi, dintre care patru grav, iar ceilalţi
destul de uşor pentru a-şi putea continua călătoria până la Beijing.
Popov s-a ales cu o simplă zgârietură, iar domnul Caterna cu o
rană mică, pe care doamna Caterna vrea s-o panseze ea însăşi.

La cererea maiorului, răniţii au fost duşi în vagoane şi el le-a
dat îngrijirile îngăduite de împrejurări. Doctorul Tio-King şi-a ofe-
rit de asemenea serviciile, dar toată lumea l-a preferat pe maiorul
Noltitz şi este de înţeles de ce. în ce-i priveşte pe tovarăşii noştri
de călătorie care şi-au pierdut viaţa, s-a hotărât să fie transportaţi
până la următoarea gară, unde li se va aduce ultimul omagiu.

Bandiţii şi-au părăsit morţii în pustiu şi noi îi vom acoperi cu
puţin nisip. Asta va fi tot.

Trenul s-a oprit la o distanţă aproape egală de Charklik şi
Cherchen, singurele gări de unde ar fi cu putinţă să cerem aju-
tor. Din nenorocire, nu mai funcţionează nici telegraful, deoarece
Ki-Tsang a doborât stâlpii o dată cu scoaterea şinelor.

GOOGLEADSENSE

N-am prea avut de discutat, prin urmare, ce ne rămăsese făcut,
în primul rând, trebuia să punem locomotiva înapoi pe şine; apoi,
din cauza liniei întrerupte, cel mai simplu era să ne întoarcem,
trenul mergând cu spatele, până la Cherchen, unde ar fi urmat să
aştepte ca lucrătorii companiei să restabilească circulaţia, care
putea fi reluată, în condiţii normale, în mai puţin de patruzeci şi
opt de ore.

Zis şi făcut. Călătorii vor cu toţii să-i ajute pe Popov şi pe
agenţii care au la dispoziţie câteva unelte, printre altele cricuri,
pârghii, ciocane şi chei franceze. Aşa că izbutim, nu fără efort,
să repunem pe şine tenderul şi locomotiva, după trei ore de muncă.

Lucrul cel mai greu s-a făcut. Acum, în marşarier, cu viteză
mică, trenul se va înapoia la Cherchen. Dar cât timp pierdut, ce

întârziere! Vă închipuiţi ce-a fost la gura baronului, care nu înce-
ta să blesteme în limba germană.

Să nu uit să spun că, de îndată ce bandiţii au fost puşi pe fugă,
călătorii - şi cu cel dintâi - am ţinut să-i mulţumim seniorului
Faruskiar. Acesta a primit mulţumirile cu toată demnitatea.

— Nu mi-am făcut decât datoria de administrator al companiei,
a răspuns el cu o nobilă modestie.

Apoi, la ordinul său, mongolii au luat parte la muncă. Am
observat că o făceau cu un mare zel, pentru care i-am felicitat din
toată inima.

între timp, seniorul Faruskiar şi Ghangir au vorbit în mai multe
rânduri în şoaptă şi din aceste şuşoteli s-a înfiripat o propunere
la care nimeni nu se aştepta.

— Domnule şef al trenului, a spus seniorul Faruskiar, adresân-
du-se lui Popov, după părerea mea, ar fi mai bine să ne conti-
nuăm diurnul spre Charklik decât să ne întoarcem; este în intere-
sul călătorilor.

— Bineînţeles, domnule administrator, că ar fi mai bine dacă dru-
mul spre Charklik n-ar fi tăiat, ceea ce face să nu putem circula...

— în acest moment, domnule şef al trenului. Dar vagoanele
n-ar putea trece în caz că am restabili linia, chiar dacă numai cu
caracter provizoriu?

lată o propunere care merita să fie luată în seamă. Ne-am strâns
să o discutăm cu maiorul Noltitz, Pan-Ciao, Fulk Ephrinell, dom-
nul Caterna, reverendul, baronul Weisschnitzerdorfer şi încă vreo
doisprezece călători dintre cei care înţelegeau limba rusă.

Seniorul Faruskiar şi-a expus punctul de vedere:

— M-am dus să examinez porţiunea de şină care a fost distrusă
de banda lui Ki-Tsang. Majoritatea traverselor mai există. Cât despre
şine, răufăcătorii le-au aruncat, pur şi simplu, mai încolo, pe nisip.
Punându-le cap la cap, va fi uşor să se conducă trenul până la locul
unde linia nu a fost stricată. în douăzeci şi patru de ore, treaba ar
fi terminată şi cinci ore mai târziu am ajunge la Charklik.

O idee excelentă, la care subscriu Popov, mecanicul, pasagerii
şi mai cu seamă baronul. Planul poate fi executat şi dacă lipsesc
câteva şine; este posibil să fie luate şinele din urmă, pentru a fi
aşezate înainte, asigurând astfel trecerea trenului.

Hotărât lucru, seniorul Faruskiar este un om cu capul pe umeri,
un adevărat conducător, personajul de care am nevoie. îi voi stri-
ga numele să se audă în cele patru colţuri ale lumii şi în cinstea
lui voi pune să sune toate goarnele cronicii!

GOOGLEADSENSE

Nu-ţi vine să crezi că maiorul şi-a închipuit că c un rival al
lui Ki-Tsang, ale cărui fărădelegi au fost pedepsite chiar de mâna
nobilului administrator. Oamenii s-au apucat să pună la loc tra-
versele scoase, folosindu-se de faptul că se cunoşteau urmele lor,
şi muncesc fără preget.

Se-nţelege de la sine că, neavând a mă teme că voi fi văzut în
timpul agitaţiei de după atac, am pătruns în furgón, m-am con-
vins că Cincu e teafăr, i-am spus ce se întâmplă şi l-am sfătuit să
fie prudent şi să nu iasă din ladă. Mi-a făgăduit şi sunt liniştit
dinspre partea asta.

Ne-am apucat de treabă puţin înainte de ora trei. Şinele au fost
scoase pe o porţiune de circa o sută de metri. Aşa cum ne atrăs-
ese atenţia seniorul Faruskiar, n-a fost nevoie să le fixăm foarte
bine. Asta va rămâne în sarcina lucrătorilor pe care compania îi
va trimite de la Charklik, când trenul va ajunge în această gară,
una dintre cele mai importante ale liniei.

Cum şinele sunt destul de grele, ne împărţim pe grupuri. Călă-
torii de la clasa întâi şi cei de la clasa a doua muncesc împreună
din toată inima. Baronul se arată de o sârguinciozitate fără pereche.
Fulk Ephrinell, care nu se mai gândeşte la căsătoria lui, ca şi cum
n-ar fi trebuit să se-nsoare niciodată - afacerile mai presus de toate
-, munceşte cât patru. Pan-Ciao nu se lasă întrecut de nimeni şi
chiar doctorul Tio-King încearcă să se facă util... în felul cele-
brului August, acel saltimbanc care e un soi de muscă la arat.

— Vai, tare mai frige soarele deşertului - „şeful" din „raza"
noastră, cum îl porecleşte domnul Caterna.

Numai sir Trevellyan de la „Trevellyan-Hall" stă liniştit în
vagonul lui. Nimic nu-l priveşte pe acest gentleman.

La ora şapte seara, calea ferată a fost restabilită pe vreo trei-
zeci de metri. Noaptea nu va întârzia să se lase. Decidem că tre-
buie să ne odihnim până mâine. O jumătate de zi va fi de-ajuns
ca să terminăm treaba şi trenul va putea pleca după-amiază. Avem
mare nevoie să mâncăm şi să dormim. Munca îndârjită este
însoţită de o poftă de mâncare aşijderea. Ne strângem grămadă
în vagonul-restaurant, fără să ţinem seama care are locul la clasa
întîi sau la a doua. Proviziile nu lipsesc şi se face un gol mare în
rezervele din cămară. Domnul Caterna este deosebit de vesel,
guraliv, şugubăţ, glumeţ, prietenos, plin de voie bună. La desert,
intonează împreună cu soţia lui o bucată potrivită împrejurării din
Călătorie în China, pe care o reluăm cu toţii în cor, mai mult cu
vigoare decât la unison.

China-i o ţară fermecătoare
Vă place, desigur, la fiecare...

Ah! Labiche, ţi-ai fi închipuit vreodată că această adorabilă
poezie îi va încânta într-o bună zi pe călătorii Marelui Trans-
asiatic, aflaţi Ia ananghie?

Şi, deodată, comicul nostru care - trebuie să recunosc - s-a
pornit, are o idee... Şi ce idee! De ce n-am relua ceremonia între-
ruptă de atacarea trenului? De ce n-am continua celebrarea căsă-
toriei?

— Ce căsătorie'? întreabă Fulk Ephrinell.

— A dumneavoastră, a dumneavoastră, răspunde domnul
Caterna. Doar n-aţi uitat? Asta-i bună!

Fapt este că Fulk Ephrinell, pe de o parte, şi Miss Horatia Bluett,
pe de altă parte, nu par a-şi aminti că, fără agresiunea lui Ki-Tsang
şi a bandei lui, i-ar uni acum dulcile legături ale căsniciei.

Dar suntem prea obosiţi. Reverendul Nathaniel Morse nu mai
are putere să-i binecuvânteze pe soţii care, la rândul lor, n-ar avea
putere să-i primească binecuvântarea. Ceremonia este amânată

pentru poimâine. Intre Charklik şi Lanzhou sunt de parcurs nouă
sute de kilometri, mai mult decât este nevoie pentru a înlănţui solid
perechea anglo-americană.

GOOGLEADSENSE

Fiecare se întinde în cuşete sau pe bănci, încercând să cadă
într-un somn odihnitor. Dar nu sunt neglijate măsurile de preve-
dere. Deşi nu pare posibil, deoarece şeful lor a pierit, bandiţii ar
putea să atace din nou pe timpul nopţii... Blestematele de milioane
ale împăratului, care se atlă în vagon, trebuie că le stârnise setea
de bani şi, dacă nu suntem cu ochii în patru...

Dar avem toate motivele să dormim liniştiţi, căci seniorul
Faruskiar în persoană a luat asupra sa organizarea pazei trenu-
lui. De la moartea ofiţerului, a devenit comandantul escadronu-
lui chinez. El şi Ghangir trebuie să vegheze asupra tezaurului impe-
rial şi, cum spune domnul Caterna, care are pentru orice împreju-
rare citate potrivite din repertoriul Operei Comice: „în seara asta,
domnişoarele de onoare vor fi bine păzite."

Şi, într-adevăr, tezaurul imperial a fost mai bine păzit decât
frumoasa Athenaîs de Solange între actul întâi şi al doilea din
Muşchetarii reginei. A doua zi, de la ivirea zorilor, ne punem iar
pe lucru. Ziua va fi caldă. La 24 mai, în plin deşert, în Asia Cen-
trală, temperatura este atât de ridicată, încât poţi fierbe ouă tari
numai acoperindu-le cu nisip.

însă însufleţirea nu scade şi „muncitorii" sunt la fel de activi
ca în ajun. Restabilirea căii ferate continuă fără complicaţii. înce-
tul cu încetul, aşezate pe traverse, şinele se racordează unele cu
altele şi, pe la ora patru după-amiază, circulaţia poate fi reluată.

De îndată, locomotiva, pusă sub presiune, începe să înainteze
cu viteză redusă, urmată de vagoane, împinse unul câte unul ca
să se evite provocarea unei deraieri.

în fine, iată că au trecut toate fără nici un incident şi, de acum,
calea ne este deschisă până la Charklik - ce zic eu? Până la Beijing!

Ne aşezăm la locurile noastre şi Popov dă semnalul de ple-
care, moment în care domnul Caterna intonează refrenul marşului
victorios al marinarilor de pe vasul-amiral din Haydee.

Ii răspund mii de urale.

La ora zece seara, trenul intră în gara Charklik, cu o întârziere
de exact treizeci de ore. Dar treizeci de ore nu este suficient de
mult pentru ca baronul Weisschnitzerdorfer să piardă pachebotul
care pleacă de la Tianjing spre Yokohama?

Claudius Bombarnac - Capitolul 20

Claudius Bombarnac - Capitolul 20

de Jules Verne

Biografie

Opera